Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Punem pariu [16-18+]

#11
Fiction31 merci c-ai trecut si da, da stiu ca sunt mici capitolele,da nu mai stau sa rescriu.
Despina merci c-ai trecut.

Capitolul 4

Păşeam puţin grăbit încercând să n-o fac pe bunica să mă aştepte cu masa. Mereu de când ajunsesem să stau la ea îmi spusese să fiu la o anumită oră acasă,căci altfel rămân fără mâncare. Şi chiar o păţisem o dată.
E 15:45 sigur n-o să se supere şi-mi va zâmbi ca de fiecare dată, apoi îmi va servi masa. Mă mutasem de două zile. Am intrat şi ea era în sufragerie, se uita la televizor pe un program de documentare.
-Bună bunica! am spus şi am pupat-o pe obraz.
-Ai intârziat! mi-a zis ea privindu-mă c-o oarecare tristeţe în ochii albaştrii.
-Păi ştiu, dar mă duc să mănânc şi nu mai fac! am continuat ,ca să scap.
-Te duci în camera ta, azi nu mănânci!
-Dar..am spus şovăitor.
-Du-te!

M-am uitat la ceasul de la mână şi era 14:35; dacă până la cincisprezece fix nu ajungeam, iar rămâneam fără mâncare şi chiar mi-era foame. Iar aveam să mă uit ca un caţeluş cu ochii mari, salivând la reclamele cu alimente sau privind prin revistele bunicii de reţete.
Am grăbit pasul şi trecând prin centru am trecut în revistă câteva lucruri rămânând în minte cu câteva imagini : nişte băieţi flirtau c-o tipă blondă, machiată strident, noi cărţi la librărie în vitrină, hainele de toamnă la reducere. Am făcut stânga şi treptat zgomotul maşinilor a început să scadă, iar aglomeraţia să se micşoreze.
Ajunsesem în cartierul Salcia, în care locuiau mai mult familii căsătorite şi persoane în vârstă. Un drum de-un gri ce bătea spre alb, blocuri vechi zugrăvite cu galben udat de ploi şi bătut de vânt, haine de nuanţe închise pe sârme şi la unele balcoane ghivece cu cactuşi, trandafiri japonezi şi alte plante ornamentale.
Am intrat în scară şi am urcat treptele până la etajul doi; am ciocănit uşor şi apoi am intrat. M-am descălţat şi mi-am lăsat hanoracul în cuier. Apartamentul bunicii era unul mic: un hol ca o cutie de chibrituri, din hol drept înainte în bucătărie, apoi dreapta era o baie micuţă. În partea stângă se afla dormitorul meu, lângă camera de zi, iar faţă în faţă cu a mea era camera bunicii.
Am păşit în bucătărie şi uitându-mă la ceasul din perete era 14:58; am răsuflat uşurat şi după ce am pupat-o pe obraz, m-am aşezat la masă. Bunica era o femeie credincioasă faţă de mine, aşa că după ce-am spus rugăciunea m-a lăsat să mănânc în linişte.
După zece minute m-am ridicat ,i-am mulţumit pentru mâncarea gustoasă şi am mers la mine în cameră. Una micuţă, cu geam spre parc, zugrăvită în albastru ca cerul senin şi tavanul alb. Ca mobilier aveam un pat model vechi din lemn masiv, de-o persoană, un birou micuţ, o bibliotecă deasupra, în care-mi pusesem cărţile şi câteva CD-uri şi mai aveam şifonierul, lângă geam.
M-am aşezat pe pat şi am pus caietul pe noptieră şi peste telefonul, oricum nu mă suna nimeni. Am pus capul pe perna alba ce mirosea a flori de câmp şi cred că mă luase somnul.
-E mort Lucian,e mort! mi-a spus c-o voce îngrozită.
-N-am, n-am făcut nimic…am spus eu, începând să tremur.
-Tu, tu l-ai pus să ia…mi-a zis, aţintindu-mă cu privirea în acea lumină slabă.

Am deschis ochii după ceva timp, o oră, două, trei, cine ştie câte, şi m-am întors pe partea cealaltă. Afară era beznă şi nu puteam zări decât, parcă plutind patru geamuri luminate de la blocul de pe partea cealaltă a străzii şi câţiva stropi ce cădeau fără nici un Dumnezeu.
Iar avusesem acel vis şi crezusem că uitasem. Fusese un incident sau mai bine spus, un accident,ce se întâmplase la ziua unui prieten, mai mare cu doi ani ca mine. Normal că fiecare a băut până n-a mai ştiut de el şi eu deja de la primul pahar de vin, rom sau ce-o fi fost, începusem să ameţesc. Şi cum s-a făcut că erau şi droguri, adică cei mari aveau şi ne-au dat şi nouă.
Noi ca orice copii ce eram, acum vreo trei ani, am început să ne provocam unul pe altul, cine să ia. Şi cum eu eram cel mai îndrăzneţ şi mereu îmi atingeam scopul am convins un tip cam de-aceeaşi vârstă cu noi.
Faza a fost că doza fiind prea mare şi el neobişnuit cu astfel de substanţe a cam…murit. La început am crezut că glumeşte, dar când ne-am dat seama a fost prea tarziu. Au chemat ambulanţa,dar fiind mai mult degeaba au venit îngeraşii să-l viziteze; normal că poliţia a făcut scandal, iar ai mei mi-au făcut o morală grozavă şi n-am mai ieşit două luni din casă.
Toţi m-au acuzat pe mine pentru că eu îl omorâsem. De unde să ştiu eu c-avea să le ia şi mai ales c-o să moară, adică mă gândisem c-o să-i fie probabil rău sau nu ştiu, dar nici chiar aşa. Din acea seară am realizat ce prieteni am pentru că au aruncat vina pe mine şi ei au scăpat ca nişte îngeraşi inocenţi pe care eu i-am tras în aşa ceva. Doar că ei mă invitaseră şi eu habar n-avusesem cam ce-i p-acolo.
Pleoapele îmi deveneau din ce în ce mai grele aşa că am cedat în braţele somnului şi de această dată n-am mai avut parte de vise. Era atât de cald şi de bine în pat, puteam simţi fericirea şi nici că m-aş fi ridicat din….
-Lucian, trezirea, ai şcoală! spuse bunica băgând capul pe uşa şi dându-mi deşteptarea.
M-am ridicat în fund şi privind buimac ceasul am văzut ca e 7:00. Cum trecuse aşa repede noaptea?Am oftat şi încă somnoros m-am dus în baie, m-am spălat pe faţă şi am stat zece minute să mă pieptăn, dar când am ieşit părul tot aiurea stătea. Am deschis şifonerul şi mi-am luat nişte pantaloni crem, cu multe buzunare pe lateral, o camaşă albă şi-un pulover cu anchior peste.
M-am uitat repede peste orar şi mi-am băgat caietele şi cărţile în ghiozdan, telefonul şi am ieşit. Am băut un ceai ascultând cu bunica ştirile la radio şi la şi un sfert eram în hol încălţându-mă. Am luat de pe cuier banii de buzunar ce mi se cuveneau şi de care avea grijă bunica să nu-mi lipsească şi dând bună ziua am ieşit.
Afară ploua şi eu eram îmbrăcat relativ subţire şi n-aveam nici umbrelă. Am strâmbat din nas şi afundându-mi mainile în buzunare am pornit pe trotuar simţind stropii reci biciuindu-mi chipul şi înjurându-i pe cei de la meteo care ziseseră că azi va fi soare. Unde dracu o fi că eu nu-l văd! Sau are chef să se joace de ascunselea..s-o facă naibii în timpul liber.
[Imagine: 318099_large.jpg]

Un blog cu si despre carti: http://bookobsess.blogspot.com/ V-asteptam cu drag!Smile Abia facem primii pasi.

#12
"dance...dance...dance...WOOO" : D Scuză-mă, dar chiar nu m-am putut abţine. Unii oameni mai au şi vicii. ...#TACI# Okay, nu vreau să fac off sau ceva, aşa că trec la fic, la capitolu ăsta. Dacă mai delirez prin comentarii, te rog nu mă băga în seamă.
Okay. Mi-a plăcut mult faza :
Citat:Te duci în camera ta, azi nu mănânci!
-Dar..am spus şovăitor.
-Du-te!
Cred că am cam râs isteric aici.
Continuând; pot zice că mi-a plăcut de asemenea cum ai descris priveliştea când a intrat în cartierul ăla. M-a captivat. De fapt, pe tot capitolul te-ai descurcat şi ai făcut o treabă bună cu descrierea. Acţiunea în capitolul ăsta nu a fost intensă, dar mi-a plăcut că te-ai axat mai mult pe un singur lucru, descriindu-l bine. În rest, cu modurile de expunere a fost ok şi nu am ce comenta.
În final, zic că mi-a plăcut şi aştept nextul. Ştiu că se va întâmpla ceva super în cap. următor.
Succes!

#13
Mi-a placut foarte mult capitolul asta, am aflat ceva nou si profund despre Lucian.
Vai, dar eu nu cred ca e vina lui. Logic, toti il invinuiau, trebuia sa se gaseasca "oaia neagra".
Pff, imi pare rau de copilul acela, dar macar de azi inainte vor sti toti care au fost prezenti acolo, sa nu puna mana pe droguri mai mult.
Si Lucian are cosmaruri din cauza asta. Imi si imaginez, sarmanul. Sper ca va scapa odata si odata de ele, sau va aparea o persoana acolo :zuppy07: care sa-l lumineze, nu e el vinovatul!
Bunica lui e... omg, cum sa nu ii dea sa manance dupa ora aia? Eu as omorio pe bunica.
Mi-a placut cum a venit data urmatoare la fara cateva minute. :zuppy02: Dar a reusit, a reusit - progres )) De altfel ramanea cu stomacul gol.
Si soarele )) Mi-am adus aminte de vremea din Anglia. Prognozeaza una si afara e cu totul altceva.
Buun, Crinel, descrii foarte frumos - ai talent la asta. Tot capitolul a fost superb si nu am vazut nici o greseala, nu ca as fi cautat vreo una )) Pune next! Sorry ca comentez asa tarziu, dar ma stii tu - sunt prea lenesa. :zuppy09:

#14
Ahm... sper sa nu fie vre-o problema ca am trecut si eu pe aici xD... ti-am citit poezile, insa nu am avut timp sa las un com, oricum am fost profund impresionata de scrierile tale asa ca m-am apucat sa-ti citesc fic-ul si chiar mi-a placut, desi era imposibil sa nu-mi placa.
Lucian pare un baiat destul de matur si totusi simplu, care a invatat din viata sa pot spune >.<" Pai... faza cu drogurile nu a fost chiar placuta, oricum trebuia sa se astepte la asta de la asa zisi sai prieteni, acum sigur nu va mai face aceeasi greseala. Imi place ca are o viata simpla [din punctul meu de vedere], in fiecare capitol a trebuit sa existe o faza amuzanta ceea ce chiar m-a atras :]]
Bunica lui e o femeie stricta :| Wow chiar ador asta :X
Sper sa continui tot asa. Mult Succes >:D<
[center][Imagine: BIG+BANG.png][/center]
[center]Always a proud V.I.P <3 [/center]
[center]Stay stong DaeSung everything will be okey in the next year<3
Stay strong G-Dragon the real V.I.P's still love you, because you're a GOOD PERSON and you have a PURE HEART <3[/center]

#15
Fiction31 merci de comm.
Despina vedem noi daca gaseste pe cineva, cine stie ce urmeaza in fic.
HelloDudeeee bun venit! Sper sa mai ramai p-aici!

Imi cer scuze de capitolul extra minuscul, dar nu am de gand sa rescriu ficul.

Capitol 5.

Mai aveam puţin până la liceu, vreo două străzi şi acum ploua mai încet. Tremuram la orice bătaie mai puternică de vânt şi mă gândeam că data viitoare să-mi iau o geacă mai groasă sau şi mai simplu, pătura din pat.
Am dat să traversez ca s-o iau pe scurtătură când observ o mulţime de persoane pe trecerea de pietoni, agitaţie, gălagie, ambulanţa şi maşini de poliţie. Nu eram felul de persoană curioasă, dar ceva din interior mă atrăgea spre acel loc, vroiam să ştiu ce se întâmplase.
M-am apropiat uşor şi făcându-mi loc am putut observa un bărbat îmbrăcat simplu, pantaloni de stofă, adidaşi, pulover negru cu dungi albe, cărunt, în jur de 40 de ani. Era interogat de-un poliţist mai tânar ce tot mâzgălea într-un carneţel. Lângă ei, la câţiva paşi ,pe-o targă era un tânăr, palid, slăbuţ, destul de înalt. Şuviţele-i blonde ascundeau nişte ochi ce niciodată n-aveau să mai vadă lumina soarelui şi asta din cauza unei neatenţii.
Brusc un fior rece mi-a trecut prin trup şi am înghiţit de câteva ori în sec.
-O luăm p-aici, ştiu drumul! spuse el zâmbind.
L-am urmat zâmbind şi eu şi mă bucuram că-l vedeam după atâta timp; eram prieteni din copilărie şi ţineam mult unul la altul. De la grădiniţă şi până în acest an, când eram amândoi în clasa a IXa stătusem în aceeaşi clasă, în aceeaşi bancă. Eram ca doi fraţi, împărţeam totul şi ne completam atât la note cât şi la caracter.
-Grăbeşte-te,te rog! mi-a spus el apropiindu-se de trecere, fără sa se uite.
-Ionuţ ,stai puţin, sta..am spus respirând greu şi punând mâna pe stâlp.
Un sunet de metal ,o frână şi un ţipăt; mi-am ridicat repede ochii şi nu puteam să cred. El, cel la care ţineam mai mult ca la propria-mi viaţă stătea în faţa ochilor mei, pe zebră, într-o baltă de sânge. M-am apropiat temător de el şi l-am cuprins în braţe, mângâindu-i chipul, sărutându-l uşor pe obraz. Simţeam cum totul se învârte cu mine şi soferul nu făcea decât să-şi ceară scuze în continuu.
-Sună! am spus răstit.
-Uunde?a zis el nedumerit.
-La ambulanţă unde dracu ,nu vezi că l-ai omorât!am spus printre lacrimi.

-Bună!
Am clătinat din cap alungând acele imagini şi i-am răspuns sec; o tipă din noua mea clasă se pare că mă găsise şi am zis să merg cu ea.
-Frumoasă zi,nu? zise ea zâmbind.
-Da..am răspuns lăsând în jos.
Am continuat drumul în linişte, eu cu gândurile mele,iar ea continuând să vorbească fără să-mi mai dea atenţie.Mă simţeam gol pe dinăuntru şi aş fi făcut orice să-l am înapoi. Dar nu puteam, timpul,realitatea, prezentul ,nu mă lăsau.
Am ajuns în faţa liceului şi am păşit pe poteca spălată de ploaie, cu mintea tulbure şi numai la ore nu.
[Imagine: 318099_large.jpg]

Un blog cu si despre carti: http://bookobsess.blogspot.com/ V-asteptam cu drag!Smile Abia facem primii pasi.

#16
Puteam sa jur ca am lasat un com chiar acum cateva minute :| Probabil n-a mers afisat, oricum reiau ce am spus inainte.
Imi place stilul tau de a descrie fiecare loc, fiecare persoana si desigur fiecare eveniment. , probabil asta ma atrage sa citesc, oh si uneori umorul :d
Mi se pare mie sau viata lui chiar e dramatica? :-?
Şuviţele-i blonde ascundeau nişte ochi ce niciodată n-aveau să mai vadă lumina soarelui şi asta din cauza unei neatenţii.
Mergea si "lumina zilei" dar nu sunt in stare sa te critic mai ales ca esti mai buna ca mine, am copiat aceasta fraza pentru ca pur si simplu mi-a atras atentia :d
Deci... sper sa pui continuarea cat de curand posibil, succes >:D<
[center][Imagine: BIG+BANG.png][/center]
[center]Always a proud V.I.P <3 [/center]
[center]Stay stong DaeSung everything will be okey in the next year<3
Stay strong G-Dragon the real V.I.P's still love you, because you're a GOOD PERSON and you have a PURE HEART <3[/center]

#17
Nice Nice. Mi-a placut capitolul asta cu toate ca a fost ceva mai scurt. Nu conteaza; mi-a placut oricum. Gresei nu ai avt si nici n-o sa mai zic de astea ca nu prea are rost. Conteaza ca e un fic fain si o actiune interesanta. Mereu ne surpinzi cu cate ceva sau mereu se intampla cate o rasturnare de situatie.
Astept capitolul urmator si cred ca o sa fie super. Succes mult in continuare.

#18
HelloDudeeee da ficul chiar e dramatic si putin yaoi, nu prea e roz...
Fiction31 ma bucur ca-ti place si incerc sa nu ofer nici prea multe odata, dar nici sa plictisesc.

Un mic anunt, am avut un mic, mare virus si mi-a disparut ficul, asa ca am reusit sa-l recuperez de pe un CD, doar ca nu mai am nexturile impartite, de asta le-am "taiat" dupa cum am crezut. Deci vor fi si lungi si scurte pana ajung la zi.

Capitol 6.


Era destulă agitaţie pe hol şi abia puteai să treci, colega mea abia se furişa printre ei, însă eu nu aveam chef să stau să aştept ca să ajung în clasă. Am inspirat adânc şi am început să trec printre ei, dându-i la o parte şi cerându-mi uneori scuze, trezindu-mă călcat pe adidaşi sau împins. Râsetele lor îmi zgâriau timpanele şi glumele idioate pe seama fetelor îmi provocau greaţă. Un mod frumos de a începe dimineaţa.
În final am ajuns în sală şi spunând Bună! Ce faceţi? am trecut în spate şi m-am aşezat în bancă. Toţi erau zâmbitori, plini de viaţă, şuşoteau şi se uitau la mine. Poate era pentru că purtam cămaşă? Nu puteam să înţeleg care era problema uităturii lor ciudate, dar am preferat să ignor. Soneria a ciripit de trei ori şi toţi s-au aşezat în bănci, se pare c-aveam română.
Mi-am scos caietul şi manualul pe bancă şi am început să bat uşor cu degetele în pupitru aşteptând profesorul sau profesoara. Întârziind să apară m-am rezemat de perete şi am început să-l rasfoiesc, aveam să facem anul acesta multe romane şi poezii. Însă notele mele depindeau şi de cadrul didactic care or mă făcea să-mi placă materia or s-o urăsc, ceea ce nu-mi doream în cazul românei.
-Bună dimineaţa! spuse o domnişoară ce tocmai intrase.
Purta nişte blugi drepţi, o bluză în dungi, buline, pete sau ce-or fi fost, de-un galben strident şi avea părul prins neglijent. Părea să aibă în jur de 30 de ani, dar nu puteam să cred că ea e noua mea profesoară de limba şi literatura română.
-Văd că n-aţi rezolvat cu geamul! continuă ea aruncând catalogul pe catedră şi aşezându-se pe scaun. Şi observ c-avem un elev nou! spuse ea privindu-mă pentru câteva clipe.
Aşteptam să mă întrebe de unde vin, de ce, dar a trecut nepăsătoare mai departe. A adus vorba de vremea de afară, de salariile mici şi de alte nimicuri. Spre jumătatea orei a început să vorbească despre noua lecţie, studiam o poezie a lui Eminescu. Îmi plăcea mult acest poet şi aveam o mare admiraţie pentru el şi pentru mulţimea sa de poezii, poveşti şi proze.
-Deci dragilor acest poet,lipsit de inspiraţie şi plicticos, a scris…
Când am auzit-o simţeam cum sângele mi se urcă la cap şi strângeam din dinţi. Cum putea să-l numească simplu poet, plicticos pe marele geniu român. Am ridicat mâna şi m-am ridicat în picioare.
-Doamna profesoară, cred c-ar trebui s-aveţi mai mult respect pentru poetul de faţă! am spus încercând să nu ţip.
-Serios ÅŸi de ce tinere? spuse ea arogant.
-Pentru că a scris cele mai frumoase poezii din literatura română, a compus „Luceafărul” cea mai superbă operă a sa şi dumneavoastră n-aveţi dreptul să îl jicniţi dacă criticii îl apreciază atât!
M-am aşezat la loc şi mă privea şocată c-avusesem curaj să-i răspund aşa şi mai ales ca nou venit. Ne-a dat să conspectăm şi s-a aşezat lângă geam, nemairostind un cuvânt. Simţeam cum îmi zvâcnesc tâmplele şi se pare că începeam să-mi fac reputaţie în şcoală.
-Mergi cu mine la director! mi-a spus când s-a sunat.
Am ieşit din bancă şi-am urmat-o plictisit. Cine ştie ce geniu mai era şi acel director. Am păsărit clasa păşind calm în timp ce colegii de la alte clase şi din propria-mi sală mă priveau ca şi cum aş fi fost dus la ghilotină. Profesoara mergea grăbit şi puteam zări un surâs fluturând în colţul buzelor sale.
Am urcat treptele până la al treilea etaj şi când am sosit la capătul coridorului a bătut uşor în uşa capitonată cu o imitaţie de piele, roşie.
Mi-a spus că are treabă şi a plecat. Uşa deşi trebuia să fie o barieră între exterior şi interior, conversaţiile directorului cu profesorii sau elevii să nu se audă, nu era decât ca o peşteră-crea ecou. M-am rezemat de perete aşteptându-mi rândul şi deşi n-aş fi vrut să ascult tot mi-ajungeau la urechi anumite frânturi.
-Domnule, n-am fost eu!
-Vladimir nu mă minţi în faţă! spuse directorul pierzându-si răbdarea. Aşa ai zis şi data trecută! Iar a venit mama fetei la şcoală!
Tânărul chicoti uşor şi apoi continuă: -Dar domnule dacă ea a vrut!
-Ce? Cum să vrea, e fată de familie! O cunosc…
-Domnule doar nu credeţi că ar veni tipa să vă spună în faţă că vrea. Toate sunt la fel! În plus…o cunoaşteţi în particular?accentuă el ultimul cuvânt.
-Ieşi, ieşi! tună bărbatul.
Uşa se deschise încet, se mai auzi un „Bună ziua!” în batjocură, apoi tânărul trecu pe lângă mine privind drept înainte şi mergând spre trepte.
Am surâs şi chiar aş fi vrut să-l cunosc, deşi părea genul ce face parte din găşti, îşi bate joc de fete şi mai ales n-ar umbla cu şoareci de bibliotecă. Am păşit înăuntru şi am închis uşa.
Directorul era un domn scund, plinuţ, cu părul tuns scurt, şaten, cu cărare într-o parte. Mi-a explicat că nu trebuia să mă comport aşa şi mi-a mai zis că profa era nouă şi că încă n-a învăţat să-şi ţină părerile pentru ea. I-am mulţumit că nu mi-a dat pedeapsă şi am ieşit.
[Imagine: 318099_large.jpg]

Un blog cu si despre carti: http://bookobsess.blogspot.com/ V-asteptam cu drag!Smile Abia facem primii pasi.

#19
Hey tocmai am citit capitolul asta dar am comentat dupa doua ore, avand niste serioase crize nervoase si probleme psihice din cauza scolii... ._.
Capitolul asta a fost interesant si pot zice ca mi-a placut atitudinea baiatului in raport cu acel comportament al profesoarei. Am vazut ca ai descris-o si fizic pe dansa, eu remarcand faptul ca seamana oarecum cu profa' noastra de romana. Asta se intampla insa numai la infatisare. XD
Am remarcat naratiunea buna care cred ca a dat toata magia acestui capitol. Intr-un mod subiectiv, mi s-a parut ca acesta s-a acompaniat cu ceva descriere care a dat farmec firiului narativ si care a adus tot ce ai scris intr-o culoare mai buna. Asta mi-a placut cel mai tare.
Intr-o alta ordine de idei, mi-a placut de asemenea si felul cum ai descris situatile si, figurile de stil si limbajul artistic care de asemenea a existat. Au fost conferite multe imagini vizuale citititorului care l-a ajutat sa inteleaga, acest aspect fiind unul pozitiv.
As mai mentiona ceva despre atitudinea, comportamentul si felul cu care abordeaza baiatul situatile nu neaparat in capitolul asta, dar in intreg ficul. Mi-a placut si-mi place foarte mult. Mai rar regasesc aspecte din comportamentul lui care se aseamana cu ce mai fac si eu, sporindu-mi mai tare interesul de a citi. Bun, am abordat totul dintr-o perspectiva subiectiva mai mult, pentru ca obiectiv nu prea am ce sa zic, tinand cont ca totul este ok.
Prim aspecte obiective ma refer la ceva precis, cum ar fi: abordarea greselilor de tastatura, folosirea si imbinarea modurilor de expunere, exprimarea etc. Deci, ma rog, ceva detasat care nu-mi implica parerea personala.
Whatever ._. Duh, imi place mult. Astept nextul! Sporrr! Pa!

#20
Fiction31 merci de comm.

Capitol 7. (un capitol mai lung se pare)

Restul zilei a decurs normal, fără incidente, certuri sau altceva. Ceilalţi profesori erau în regulă, doar că faţă de cei pe care-i avusesem erau slăbuţi. După ce s-a sunat şi pentru ultima oară mi-am strâns cărţile şi mi-am pus ghiozdanul pe umăr.
Am mers în staţia de autobuz cu Ana, fata de dimineaţă şi cu un tip cam cocalar ,aşa zis prieten al ei. Ei şi-au continuat drumul spre centru, iar eu am ales să merg pe jos, căci după cum scria pe-un anunţ ,autobuzul avea să întârzie trei ore.
Nu prea mai frecventasem acestă parte a oraşului şi se vedea că e mai neîngrijită, fabrici de vopsele, piese, textile şi altele ocupau mare parte din terenuri, iar mirosul de ars şi ulei încins îmbâcsea aerul.
Tot felul de indivizi aşezaţi pe treptele blocurilor mă priveau şi discutau între ei.Nu că n-aş fi fost scos din casă, însă vocabularul lor mă enerva, iar faptul că fusesem făcut tipă de câţiva mă iritase la culme. Am grăbit pasul şi într-un final când am ajuns la parc am răsuflat uşurat; mai aveam o stradă şi ajungeam acasă.
Strada era scăldată în praf şi începuse să se simtă frigul; îmi îngheţaseră degetele şi parcă eram dezbrăcat. Am păşit grăbit pe trotuar cu gândul s-ajung acasă, la căldură şi s-o văd pe bunica zâmbind şi aşteptându-mă în faţa televizorului.
Am inspirat adânc când am urcat treptele şi am intrat în apartament. Dar era linişte, mirosea a lumânări şi era beznă aproape. M-am uitat dezorientat în jur şi cineva îşi bătea joc de mine, n-aveam chef de d-astea acum. Nişte sunete înăbuşite din camera bunicii m-au trezit din gândirea mea profundă şi am înaintat prin hol cu ghiozdanul pe umăr şi un adidas în mână.
Ghiozdanul a aterizat pe pat la mine în cameră, prin uşa deschisă şi puloverul pe scaun, atârnând într-o mânecă. Am oftat uşor şi am ciocănit, dar nu mi-a răspuns. Am bătut mai tare şi nimic. Ajunsesem să bat puternic, zgâlţâind bucata de metal şi tot degeaba.
-Bunica dacă nu deschizi…am spus ridicând tonul..te bat cu…adidasul! am continuat pe-un ton jos privind la arma mea extra modernă şi super inofensivă. Ei drăcie…am mormăit şi trăgând mai tare am rămas cu clanţa în mână.
M-am uitat stupefiat şi fără nicio jenă am lăsat-o pe covor, nu asta era important acum. Am împins în uşă şi până la urmă am deschis. La început n-am putut să văd deloc, dar cu timpul lucrurile au început să prindă un contur vag, prin draperiile trase se întrezăreau fire de lumină palide.
Totul părea atât de familiar; patul bunicii într-un capăt lateral al camerei, acoperit cu cuvertura ţesută manual, la ţară, tablourile de pe pereţi înfăţisând scene de familie, peisaje, fraţi, surori, pe mama şi tata când erau tineri şi în centru un portret al ei. Îşi purta ca şi acum părul într-un coc, ochii negri, gura mică şi pielea arămie. Ţinea mâinile pe materialul rochiei verzi şi zâmbea calm.
Am oftat şi mi-am tras un scaun lânga bunica, ce stătea pe-un colţ al patului. Pe o măsuţă joasă ardea o candelă şi mirosea a tămâie şi încă ceva, probabil busuioc. I-aş fi spus s-o stingă, căci mă deranja mirosul, dar mi-am dat seama ca nu era de glumă. Nu ştiam ce să zic şi nici să tac nu puteam. Am observat lângă ea o cutie de lemn plină de fotografii şi bunica ţinea în mâini una cu două persoane, un cuplu. Acea femeie părea a fi ea, iar celălalt cred că era bunicul.
-Ţi-e dor de bunicul?am întrebat timid.Dacă vrei la final de săptămână am putea merge să-l vedem!Sigur o să se bu…
-Nu putem! a spus stins.
-Da de ce?am întrebat eu şi fără să vreau era să-mi pun adidasul în cap. L-am strâns între degete şi am continuat. A…a păţit ceva?
Liniştea se lăsase în cameră şi eu încă o priveam, nu-mi răspunsese şi continua să privească acea poza. Îmi venea să i-o iau din mâini şi s-o fac bucăţele, s-aud hârtia lucioasă rupându-se, aşa cum lupul îşi sfâşie prada. Am oftat şi mă enerva, deja ajunsesem la limită.
-Ce-a păţit? E mort? am întrebat eu privind-o zâmbind.
Ştiam că numai aşa o pot face să vorbească. Deci trebuia să fiu nesimţit, prost crescut şi foarte, dar foarte rece, chiar dacă riscam să-mi iau bătaie. Continuam să zâmbesc studiind-o şi acum se uita la mine vag.
-Zi-mi a murit? Cum s-a întâmplat?
A pus poza înapoi în cutie, lângă celelalte, a închis-o uşor şi s-a ridicat încet de pe pat. Un scârţâit a tăiat în bucăţi liniştea şi parcă am văzut în fuioarele de lumină picături translucide de sânge, curgând dintr-un braţ subţire, cu o palmă gingaşă şi degete lungi. Dar era doar aievea. Cutia a fost pusă la locul ei lângă teancuri de scrisori legate cu aţă colorată, o cutiuţă cu bijuterii şi alte lucruri femeieşti.
-E în comă…
Am clipit de câteva ori şi parcă nu înţelegeam ce spune, la cine se referă. Vroiam să cred că îmi spune de vreun vecin, ceva de la ştiri nu de bunicul. Am înghiţit în sec şi am zâmbit, la început strâmb, apoi am început să râd. Răsuna gol, rece, sunetele se loveau de pereţi, reveneau în urechi, creeau ecou şi parcă fuseseră rostite de sute de guri, de mii de ori.
Mă privea ca pe un nebun şi puteam citi compasiunea din ochii ei. Ţinea la mine ca la propriul ei copil şi rămăsese cu imaginea baieţelului de 11 ani. Continuam să râd şi m-am ridicat de pe pat, păşind către ea şi dărâmând candela. Am auzit un sfârâit şi se pare că flacăra se întinsese până la cuvertură.
-Nu mergem şi noi cu el? am întrebat-o rânjind, aproape de chipul ei, simţindu-i respiraţia dulce.
M-am întors pe călcâie şi am ieşit din cameră, am păşit la mine şi am închis uşa. Poate avea să arda cuvertura, apoi patul, bibioteca de deasupra plină de cărţi, tablourile nu vor mai rămâne decât nişte bucăţi de lemn şi hârtie carbonizate cu ochi. Dar n-avea să se întâmple. Bunica sigur îl va stinge şi nu va trebui decât să taie acea bucată de material şi să coasă iarăşi marginea cuverturii.
Mi-am lăsat privirea în jos, şuviţe brunete intrându-mi în ochi; râsul s-a stins uşor şi lacrimi au început să curgă, udându-mi obrajii. Mă prefacusem puternic în faţa ei, dar mi-era frică să rămân singur, căci doar pe ei îi aveam.
Daca el va muri bunica va merge după el şi eu…voi ramane ca o frunză în vânt. Nu vroiam să cred că e adevarat, n-avea cum să fie. Bunicul era bine, aveam să mergem la el, îmi va spune glume şi mă va ţine în braţe ca atunci când eram mic.
[Imagine: 318099_large.jpg]

Un blog cu si despre carti: http://bookobsess.blogspot.com/ V-asteptam cu drag!Smile Abia facem primii pasi.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Pariu cu moartea Clau~ 13 7.827 05-07-2013, 04:53 PM
Ultimul răspuns: Kira's Scarlet
  [Yaoi] Pariu ca te fac?! Katsu 69 38.806 26-06-2013, 03:36 PM
Ultimul răspuns: Kira's Scarlet


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)