03-01-2011, 12:28 PM
So, am trecut şi eu pe aici să vedem despre ce este vorba:
Locul I: Lumina speranţei.
Mi-a plăcut mult poza, este foarte bine realizată, ideea îmi place, îmi plac mult acei brazi cum sunt aşezaţi, cerul întunecat este cea mai bună parte a pozei zic eu. Nori aceea dau un pic de mister fotografiei. Ce să mai poza este reuşită, felicitări.
Locul II: Labirint.
Îmi place mult poza, calitatea este foarte reuşită, iar ideea este bună. Îmi place mult cum se vede în spate acel negru, acel întuneric îmi dă o senzaţie de mister, de spaimă, de parcă ceva ar avea să se întâmple imediat cum te afunzi în acel întuneric profund. Sincere felicitări, poza este drăguţă.
Locul III: Cărare spre cabană.
Poza este reuşită, îmi place, calitatea este foarte bună. Îmi place mult acel alb parcă infinit, mă duce cu gândul la prospeţime, la pace, la linişte. Îmi plac mult pomi, dau o aură misterioasă întregului peisaj.

![[Imagine: j5atg3.png]](http://i56.tinypic.com/j5atg3.png)