AnimeZupCăutare

[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

Hello kitty,ce mai faci?iti simt lipsaa>:D<
Deci,cum sa-ti zic tigroaico,chiar ca ii pui pe jar pe cei doi baieti.Hinata e foarte norocoasa,pe bune,sa se bata doi pentru ea,insa deja mi se pare cam puieril Kenji ala,cam prea "muiere"ca sa zic asa.El plangea ca prostul in loc sa o salveze.Un sfat pentru Hinata:trezeste-te,te rog frumos,nu poate sa stea cu el.E prea fraier:))No offense.
Deci,Naruto a fost absolut genial cu faza aia cu florile si bomboanele:))Foarte trae tipul,pe langa ca e curajos,mai e si amuzant.Desi e cam pervers dar asta e,daca Hina nu-l vrea,il iau eu b-)
A fost foarte bine descris,pe bune,nu m-ai lasat sa ma plictisesc,nu a fost nici prea scurt,si a fost foarte bine.Dialogul a fost putin,desi ma cam incurca pe mine cel putin,e foarte ok>:D<Ma descurc eu stai linistita.
Pai bine Sweety,cam asa mi se termina comentariul,daca poti anunta-ma cand postezi,si spor la scris,ma tii in dubii cu Naruto si Hinata.Zbyee>:D<
Yo !! A trecut ceva timp de când nu am mai postat aici, la ficul meu. Dar se pare că m-am chinuit aseara.. ce chinuit, m-am distrat scriind capitolul. Fiindca am avut si muzica potrivită.. deci sper să vă placă. Cu toate că nu mi se pare foarte strălucit. :))
Eu una am încercat. ;;)
Promit că am să sriu nextul cât mai curând... ;)

Mersii că îl citiţi şi că totuşi vă place povestea aceasta (stupidă).
Nu este foarte lung.. dar nu am ce face. am să mă revanşez. ;))


Capitolul III
~ Naruto ~





Din nou noapte. Din nou petrec seara singur... pe terasă, bând suc din doză.
Nici dulceţa lui nu îmi poate alunga amarul pe care îl simt pe papilele gustative. E mult prea puternic şi aşa de adânc înfipt în carnea mea.
Îmi ridic capul spre cerul brăzdat de miile de stele ce pictează în noanţă strălucitoare cerneală întunecată a veşnici regine nocturne.
Luna stă falnică pe troul ei din mijloc, aruncându-şi razele argintii spre vălul de mare, în care totul dansează într-o melancolie cârlionţată.
Sclipeşte. Iar chipul meu se înveseleşte. Un zâmbet fin dar care ascunde vorbe ce ar sparge orizonturile largi din faţă, doar ca să fie ascultate şi înţelese de lumea aceasta nebună. Nu doar de oricine ele pot fi auzite, ci doar de o singură persoană care afectează inima acestei fiare singuratice şi părăsite. Adică eu...
E ea, o formă definită. Un trup de amazoană, chip angelic, buze pline şi apetisante, ochii cristalini a căror noanţă te poarta într-un şir de mistere pe care cu greu reuşeşti să le desluşeşti.
Mersul ei drept, statura ei senzuală, caracterul înflăcărat şi puternic. O minte ageră, serioasă, voinţa şi curajul de nebănuit mă farmecă de fiecare dată. Cum de reuşeşte nu ştiu. Sunt prins în blestemul ei, vraja care şi-a vărsat-o asupra-mi. E greu, nu pot să ies, dar nici nu vreau, însă mă doare...Mă doare inima doar când mă gândesc că se află în măinile unui alt bărbat.
Mă comfrunt cu o voinţă mult mai puternică decât a mea. Precum aş privi propria-mi reflexie în oglindă, văd un alt eu... Unul mai pasional, mai sentimental.
E ciudat, niciodată nu am cunoscut o astfel de latură la mine, dar cu acele fărâme care mi se transpun precum un tablou în cap, deduc faptul că există. Chiar există dragostea. Oare ?
De ce îmi frămând eu capul precum coca de pâine ? Dar văd că o fac şi nu încetez din a o mai face, mă comfrunt cu cea mai periculoasă misiune din viaţa mea şi aceea este: Sentimentele pe care le-am dezvoltat pentru Hinata ! Şi dacă nu voi face ceva cât mai curând am să mă scufund în propriam cenuşe.

Dacă aş avea aripi aş zbura sus spre cerul înstelat. De unde aş fura pe ascuns o stea, ca după să ţi-o dăruiesc ţie, scumpa mea. Voi fugi pe nisipul auriu. Cu tine de mână, amândoi ţinându-ne străns şi dacă mi-ai da drumul ar fi din cauza că echilibrul ţi s-a strecurat de sub picioare. Şi nu, nu te-aş lăsa să cazi, imediat mâna mea ar prinde-o pe a ta într-o încâlceală de nedezlegat.
Pe seară când doar paşii noştrii în ritmul lor alenea ar lăsa amprente în mătasea nemărginită a mării de pe plaje, care ne loveşte lin pielea cu valurile ei spumegate în laptele albicios marin. Privirile brusc ni s-ar întălnii şi precum doi magneţi s-ar atrage. Fiind mult prea curioşi de melegurile ascunse în ai noştrii ochi încep să se apropie treptat. Palmele noastre se îmbrăţişează uşor, dar strâns, trasmiţănd fiorii care ne străbat trupurile înlemnite de ale noastre inimi ritmate cu bătăile lor zgomotoase, ce se alătura la unison.
Te apropii încet, cu sfială spre mine. Ştiu ce doreşti, dar îţi este prea ruşine. Eşti aşa de dulce şi doar uitându-mă la cum te chinui să mă săruţi, zâmbetul mi se iveşte pe buze. Nu te teme, sunt aici, te învăt eu...


- Hey, stai singur aici ?
- Cum ? Spun eu trezit din fantezia mea minunată. Pun mâna în spate ca sprijin şi capul mi-l întrept spre vocea ce m-a deranjat.
Hinata, purtând o rochiţă albă din mătase aproape transfaprentă pe ea. Îi ajunge ceva mai sus de genunchi şi o pot compara doar cu o prinţesă desprinsă din basmele fantezistice.
Rămân blocat cu ochii aţintiţi spre trupul şi chipul ei frumos.
Vâzând că nu dau nici un semn de viaţă, vine mai aproape de mine şi eu îi urmez cursul cu privirea. Se poziţionează în partea dreaptă a mea şi îşi lasă privirea supra feţei mele pe care o studiază în relief.
- Ai băut suc ?
- Da şi iar am fantezi. Spun eu în timp ce îmi concentrez atenţia de data aceasta asupra dozei strânse în palma mea, pe care ulterior o arunc lângă celelalte două.
- Mă gândeam eu, ai stat aşa de liniştit pe nisip, fără să înjuri sau să capturezi vreo menajeră...
- M-ai urmărit ? Serios, chiar m-a urmărit în tot acest timp şi eu nici nu i-am simţit prezenţa...
-Nu.. adică da.. adică nu .. Păreai trist atunci când, ştii tu, a sărit Kenji cu gura pe tine şi na.
Mi-a plăcut că s-a bălbăit. Asta însemna că o intimidase întrebarea pusă, dar mă înfuria faptul că a trebuit să-l pomenească pe Kenji ala.
Putea să spună altceva, doar pe ală nu doream să-l ştiu bântuindu-mi mintea la ora asta tărzie.
Îmi trec palma stângă pe la ceafă, ciufulindu-mi părul ce prinsese o noanţă destul de luminoasă. Datorată reflexiilor arginţii ale falnici lune. Am deschis ochii şi am continuat să privesc în gol. Nu mai mă simţeam singur, dar neliniştea mă zgâria.
- De ce ai venit ? Vrei ceva de la mine ?
- Cum ? A exclamat ea privindu-mă aşa ... surprinzător.
- Nu ai auzit ?
- Ba da...
- Deci ? Ce doreşti de la mine bruneto ? Întrebarea mea a lasat-o rece, de parcă nu era obişnuită cu un astfel de comportament venit din partea mea.
A tăcut pentru câteva momente, cu privirea a început să analizeze câteva spărturi ale unor cochili prinse în fâşia moale a nisipului. Şi-a luat genunghi în braţe, ducându-i aproape de sâni care s-au turtit uşor la contactul dur al picioarelor ei ghemuite cu sfială la piept.
O priveam neîncetat, eu ţinând cotul pe genunchiul stâng şi fără a mă mişca am încercat să distrug bariera dintre noi, aceea fiind liniştea pasătoare care se presa pe atmosfera răcoroasă a stropilor năzdrăvani ce zburau năstruşnic prin aer.
Însă am observat că buzele ei au mimat câteva cuvinte, care nu au fost rapid percepute de urechile mele. În şoapte mi-a spus ceva, încerca mai mult, dar parca ceva o reţinea să zică mai tare...
- Hmp, înţeleg. Deci nu ai nimic să-mi împărtăşeşti, mi-am scuturat pantaloni trei-sferturi albi de nisipi şi am păsit spre malul mări.
Eu chiar dacă priveam înainte, simţeam cum ea se uită cu ochii ei mari şi frumoşi la mine. Cu o atenţie extraordinară. Părea incertă.
Şi eu am devenit agitat şi neliniştit, având-o în preajma mea. De parcă ceva se zbătea în mine şi simţeam nevoia să stau lângă ea, acolo lipit de trupul ei subţire.
Ce gând, l-am alungat într-o secundă şi ca să reuşeşesc mi-am tras pistolul din teaca lui agăţată la cureaua neagră pe care o purtam.
- Ce faci ?! tresare ea din spate, mişcată de reacţia mea subită.
Îi aud paşi cum adâncesc nisipul şerpuitor la atingere şi aţintesc pistotul înspre luna care se plasa frumos între apă şi cer. Şi după mi-am întors corpul spre ea, ţinând pistolul în dreptul ei. Era aproape aşa că vârful lui îi atinsese materialul cămăşi, în dreptul inimi ce-i bătea cu putere, precum o bombă.
Mulţumit de reacţia primită am zâmbit în colţul guri şi am prins-o de braţ întorcând-o spre lună, volent lipind-o de trupul meu. Iar eu continuând să ţin pistolul orizontal spre largul necunoscut al mări.
- Naruto ! Ce naiba faci ? Se mira ea nervoasă şi începea să se zbată în braţele mele, dar eu mi-am trecut mâna liberă pe mijlocul ei, prinzând-o de capăt şi presând-o din nou pe muşchii mei. Şi de data aceasta a reuşit să tacă puţin.
- Nu mişca Hinata, sau vrei să te împuşc ?
- Eşti nebun, cum să mă împuşti ?! Ok.. fie, fă ce vrei din mine, dar dacă eu cad, cazi şi tu ai înţeles ? Şi-a rotit cumva trupul de a ajuns cu faţa la mine, iar privirea ei hotărătă şi curajoasă m-a fermecat pe loc, rămânând eu acum aţintit la ea.
- Hmm... Rişti ! Eşti încâpăţănată ca şi un catăr Hinata, dar să sperăm că poţi să îmi rezişti.
La cele auzite aceasta s-a dat puţin cu trupul ceva mai în spate, împingându-se cu palmele de abdomenul meu. Am surăs în continuare şi mi-am înfipt palma stăngă în spatele ei, trăgând-o aproape de mine. Acum nu mai avea cum să scape şi nici nu aveam de gând să-i dau drumul... O mică dorinţă ardea în peiptul meu ce trepita din cauza bătăilor puternice, ce se uneau cu ale ei.
- Priveşte-mă în ochii. I-am spus eu şoptit şi ea încerca, dar nu reuşea. Părea nesigură pe tot ceea ce se petrece între noi. Derutarea o puteam citit pe chipul ei, însă parcă mai era şi altceva. Pe Kenji îl priveşti în ochi în asemenea momente ? Am întrebat eu fără ezitare. Doream un răspuns clar, fiindcă mă frământa acest mister.
- Ce ? Nu, nu am asemenea probleme... Dar, de ce întrebi ?
- Uite aşa, tocmai mi-am prins şansa ! Şi am zâmbit larg, fericit de ce tocmai am auzit. De parcă picase Raiul peste noi.
Cu mişcări încete i-am dat drumul, fiindcă nu doream să o bruschez. Fiind cuprins de un sentiment cald, preferam doar să o privesc.. Dar ce naiba tot spuneam, doream aşa de tare să-i simt respiraţia pe pieptul meu, iar trupul ei subţire să se contopească cu al meu.
A vrut să îţi scuture rochiţa de seară, nu a reuşit fiindcă eu imediat am prins-o într-o îmbrăţişare încălcită. Şi nici de-al dracului nu aveam de gând să-i dau drumul din braţe. Chiar dacă ar fi urlat pentru libertate, eu aş fi continuat să-i mângăi părul mătăsos şi să-i şoptesc la ureche despre toate acele sentimente care îmi fugăreau inima sălbatică.
Doream să fiu îmblănzit.. de ea.
My love >:D< intr-un final ai venit cu nextul si iti multumesc ca mi-ai spus.
Acelasi stil minunat de a scrie impletit du diverse figuri de stil minunate. Le intalnesti la fiecare pas. Mama, ce schimbat e Naruto si totodata pare si confuz, prea multe sentimente ce ii vin in minte. Ce romantic a fost finalul, chiar si cu pistolul alaturi. Trebuie sa recunosc ca prima data am crezut ca are de gand sa se sinucida insa a pus-o pe Hinata la o proba. Si eu care speram ca vei pune macar un mic sarut in care sa se afle toate sentimentele, dar tu nu... Mi-a placut foarte mult descrierea si dialogul parea si el plin de magie cum a fost intregul capitol.

Draga mea, abia astept next si sa vad ce se va intampla. Te pupa sotioara ta :*
:bye:
noanţă - nuanță
a veşnici - a veșnicii
troul - tronul
noanţă - nuanță ( he, he, aici nu cred că mai este greșeală de tastare ._. )
frămând - frământ
propriam - propia-mi
plaje - plajă
melegurile - meleagurile
învăt - învăț
desprinsă din basmele fantezistice. - poate fantastice
ala. - ăla
noanţă - iar NOANȚĂ ? nuanță, nuanță, nuanță, toată ziua ._.

Mai departe mi s-a luat să mă uit după greșeli. Off, cam multicele. Fii mai atentă te rog T.T. Oricum, am văzut că pui decât două puncte de suspensie, și trebuie trei. Am văzut că faci multe propoziții care unele dintre ele se puteau legate prin virgulă. În rest, îmi place mult descrierea, ideea este din ce în ce mai frumoasă și Naruto din ce în ce mai sentimental. Me gusta ;3. Te aștept data viitoare cu next-ul, unul și mai bun, ăsta a fost cam scurticel =(. Imaginație multăăă.
pai, vad ca in parte a doua a fic-ului ne arati o alta parte a lui Naruto, bine acuma, mult mai pronuntata, desi vad ca se controleaza destul de bine, il invidieeeez la faza asta :))
ok, sunt geloasa pe un personaj fictiv.... :)) am inebunit
acum revenind la ce traba :D
greseli ai avut destul de multe dar ti-au fost deja enumerate
descriea, paaaaai, mi-au placut la nebunie acele fantezi a lui' Naru :X (sa ma dau de gol sa zic ca si eu mai am de astea uneori :-$ )
dialog, ai avut? daa, chiar a fost, iti dai seama ce prinsa sunt in ceea ce citesc, bun daca nici nu l-am observat desi vad ca e ceva inseamna ca ii buuuun

cam atat, stiu ca ti-am dat un comentariu mirific deci nu trebuie sa-mi multumesti :)) :P :X


Buna, Mai lav,

Ma bucur ca ai adus continuarea mult asteptata de mine. Pot spune despre acest capitol ca a fost putin trist[ dupa parerea mea, deoarece Naruto(baka) nu`i spune hinatei ce simte] dar si romantic[ visul acela si cum stateau ei doi....] Descrierea nu a lipsit, dragutzsicca, actiunea nu o fost grabita, dialogul nmu seexces dar cateva minore probleme cu greselile de tastatura. In rest e o.k si inca ceva...Merci ca m`ai anuntat + deabia astept continuarea( e bonus asta ;) ).
Hey !! Se pare că vin cu nextul mai repede de data aceasta.
Scorpiuţa mea eşti aşa o scumpă. Fiindcă mi-ai enumerat toate greşelile. Îţi rămân datoare, aşa că să te aştepţi la ceva din partea mea, te asigur eu. *tighthug*
ŞI restul, mersii foarte mult. Mă bucur că-mi citiţi ficul şi că vă place cum scriu şi ideeile pe care le creionez.
Greşelile doresc şi eu să le ameliorez. Nu le suport.. şi chiar mă enervează. Dar am să încerc să le reduc considerabil. Oricum în timp am să fac asta. Şi fac primul pas de acum.
Ce pot să spun, sper să vă placă acest capitol. Hinata trece printr-o mică comfuzie nebună.. dar citiţi dacă vreţi să aflaţi mai multe. *giggle*




Capitolul IV
~ Hinata ~





Cum să-l fi înţeles. Mă deruta de fiecare dată cu comportamentul lui... Dar părea chiar dulce când se îmbârliga în orice încurcătură. Da, acesta era el... nu îmi doresc nimic altceva.
Seara începuse destul de binişor să spunem, însă comportamentul lui Kenji mă cam îngrijora. În ultima vreme a devenit ceva mai nestăpânit. Doar prin priviri el îmi trasmitea un fior ce îmi făcea pielea de găină. Mă zgribuleam toată, ca şi cum eram învelită de un aer rece, de la pol.
Ochii lui parcă erau înlocuiţi cu a unei vipere, mintea destul de ageră şi se prindea prea repede de anumite lucruri. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, dar nu mă mai simt aşa de comfortabil în prezenţa lui.
Privirea îmi alunecă leneşă asupra nisipului ce prindea o noanţă aşa de argintie, rareori îl mai priveam pe blond cum admira şi el la rândul lui natura înconjurătoare şi de multe ori încerca să aducă vorba de câte ceva anume. Totuşi, stând aşa cu el, singuri, trebuia să interacţionăm cumva şi singura obţiune era să purtăm mici comversaţi, simple sau compuse.
Cerul brăzdat de felinare minuscule văzute de la o distanţă de ani lumină, mă încântau treptat şi zâmbetul şi-a făcut apariţia pe chipul meu alb. Un peisaj izbitor, plăcut, ce-mi bucura inima intoxicată de tot felul de rele.
Încet mi-am plecat capul pe genunchi şi pleoapele mi se simţeau grele, iar eu nu mai aveam forţa necesară ca să le deschid îndeajuns ca să-l văd pe Naruto, care din când în când mă urmărea cu coada ochilui. Zâmbea, iar eu mai strecuram ştrengăreşte un zâmbet pe care îl afişam sfioasă dar cu curaj.
Acum parcă trăiam un vis uitat sau neîmplinit...
- Rămâi cu mine ? am întrebat eu în şoaptă deja furată de somnul ce-mi colinda trupul.
- Da !
A fost direct şi la obiect, nu a pierdut timp ca să se mai gândească. A răspuns fără să ezite sau să facă o mişcare. Cât de galant.
- Mersi ! Am murmurat eu printre buzele mele întredeschise şi apoi am început să visez.

Ceva a început să-mi brueze somnul şi spaţiul întunecat. Eu încă fiind adormită, am încercat să ignor acel sunet ce-mi provoca trezirea din visare. Dar a devenit şi mai insistent aşa că altă cale nu am avut decât să mă scol în fund buimacă şi să spun un simplu „Ce ?” destul de bosumflat.
O mână s-a aşezat blând pe obrazul meu cald şi roşiatic. Era rece. Am tresărit puţin şi am privit în direcţia ei. Kenji, el era cel care a cutezat să mă trezească la ora.. asta.
- Cât este ceasul ? Întreb eu începând să-mi frec ochii aproape închişi. Fiindcă tentaţia ispititoare de a mă arunca cu spatele pe puful din pat, mă provoca la extrem. Însă încercând să rezist l-am auzit pe acesta cum mi-a ordonat să mă ridic în picioare.
- Ce ! Da.. Nu, nu vreau, spune-mi aici. Şi l-am tras de cămaşa albă, iar el pierdându-şi echilibrul a căzut lângă mine.
A profitat de momentul acesta oportun şi mi-a prins câteva şuviţe de la spate, trăgându-mă aproape de chipul lui. Ca după să-şi preseze buzele peste ale mele, într-un sărut ceva mai lung.
Eu însă chiar nu aveam chef de asemenea chesti la ora aceasta târzie. Nici măcar un faşcicul de lumină nu intra prin perdelele transparente din camera mea. Ce naiba dorea de la mine ?
- Trebuie să plec ! A spus el şi s-a ridicat de pe pat, aranjându-şi cămaşa acum uşor şifonată din cauza mea. Eu am sărit destul de curioasă spre el. Picioarele îmi stăteau neclintite din poziţia de drepţi, aşa că acum eu îmi apropiasem chipul de al lui. Încercând să primesc un răspuns, care era defapt motivul plecării lui bruşte ?
- Unde ?
- Pui cam multe întrebări.
- Eşti iubitul meu Kenji, cum să nu te întreb unde pleci... Până acum nu prea am făcut-o fiindcă nu-mi păsa...
- Normal că nu, imediat ce acel Naruto a apărut în peisaj ai fost orbită de frumuseţea lui radiantă.
Cât de prost era, cum să mă dau la altcineva când îl aveam pe el aproape de mine. Dar ce era cu această subită schimbare de comportament ? Acum nici pe el nu îl mai înţeleg...
Mi-a întors spatele. Avea la uşa un bagaj mare.. deci se părea că avea să plece un timp destul de mare.
Într-un fel simţeam dezamăgire, iar celălalt sentiment era de uşurare. Oare de ce ? Acum ce se petrece şi cu inima mea, nărăvaşe devenită din senin.
L-am urmat rapid până afară la poartă, acolo se afla o maşină cu două locuri în spate şi se părea că doi tipi se aflau în ea. Păreau bizari şi mă puneau pe gânduri.. dar chiar nu-mi mai păsa cu cine umbla.
Încrederea şi dragostea dintre noi era un lucru vital şi un motiv puternic, ce mă determina să cred în el cu adevărat. Nu-mi făceam griji.
Totuşi nu am stat nici eu cu mâinile în sân şi să nu mişc un deget sau să-i nu-i urez noroc sau drum bun.
El a schiţat un rânjet destul de straniu şi mi-a promis că ne vom întâlni cât de curând posibil. Şi cu asta discuţia dintre noi s-a încheiat... Eu însă mi-am pus talpa după cealălaltă şi cu o mână sprijinită de talie, am început să-mi masez fruntea cu palma de la mâna liberă şi aşa mi-am închis ochii analizând situaţia creată şi necazul în care tocmai mă scufundam prea mult de tot.
Ne mai urmărind ceea ce se petrece în jurul meu, am vrut să-i mai spun ceva legat de faptul că dacă am greşit cu ceva faţă de el nu am făcut-o intenţionat sau chestii din acestea... Of...
- Kenji ... Ah bine că ai plecat acum. Ironia mea stupidă nu mă ajuta şi nervi pe care tocmai mi formasem, mă înebuneau treptat. Credeam că avea să-mi explodeze capul şi din răsputeri am încercat să nu fac vreo figură stupidă de tic nervos pe care îl căpătam atunci când mă cutremura ceva enervant.
Şi tot nu înţeleg, de ce a plecat aşa de repede şi unde mai exact, ce lucruri are el de rezolvat ?
- La dracu` mai bine de atât nu se putea. Ce urmează să se întâmple... Ca Naruto să vină la mine şi să mă ceară de nevastă ? Asta oare Doamne ?! Ah, ar fi prea stupid... poate haios dar măcar el să spun că m-ar aprecia...
Nervi, nervi, nervi, doar ăştea îmi mai circulau prin sinapsele mele umflate de la prea multe informaţii false şi gânduri ridicole. Ce prindeau culori spontane în imaginaţia mea bogată.
- Ah, la naiba ! Am oftat eu zgomotos, în timp ce degetele mele au parcurs bretonul în sus, dându-l peste cap. Ce... Ce naiba s-a întâmplat aici ? Am constatat că sunt proastă şi că nu ştiu să mă comport cu oameni care mă iubesc cu adevărat sau cel puţin care au frânturi de speranţe cu mine.
Prea multe întrebări se învârteau în capul meu şi la nici una nu găseam un răspuns maxim lucid... Iar mişcările mele circulare provocau pământul să se surupe sub mine.
Mi-am propus să întru în casă, mergând gânditor pe aleia prăfuită de nisip şi pământ, am mai înjurat de câteva ori şi am lovit tomberonul din metal din faţă.
Nu mai ştiu ce naiba am să fac fără el. O să de-a semn de viaţă, are să mă mai sune, mă va mai iubi în acele zile în care eu nu am să mai îi fiu alături aşa cum am făcut mereu ?
Ah, Doamne... Mă enervez şi mai rău, iar totul se învârte în jurul meu. Beau un pahar cu apă rece, scoasă recent, acum în clipa asta din frigider. Şi stau pe scaun la masă abătută de parcă sfinte, îţi dai seama... am rămas văduvă, sau cum ? Cât de stupid.
Plâng ? Nu... dar aş avea nevoie de câteva lacrimi, chiar dacă ar fi false, să-mi curgă pe obraji mei rumeni. Şi să suspin ca o nebună incurabilă, să simt cum singurătatea mă cuprinde acut şi mă strânge de gât. De ce nu reacţionez într-un anume fel, aşa cum fac toate iubitele ? Nu mă strofoc, doar îmi înşirui întrebările cu cretă albă pe un spaţiu negru şi gol.. fără pic de lumină sau culoare. Lumea mea se poate să fie chiar aşa de întunecată. De ce ? Şi totuşi parcă mă simt mai bine acum că e plecat de aici, de parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă.
- Sunt foarte ciudată ! Exclam eu şi pur şi simplu îmi vine să râd.
Isterică am devenit într-o singură noapte, de ce ? Fiindcă nu mai înţeleg nimic, pe nimeni şi acum nici pe mine.
Vreau să mă detaşez de prostia asta care ne îmbracă pe toţi în haine negre. E chiar stupid, eu devin nebună şi restul devin isterici... Sau poate că era invers. Nu îmi pasă. Vreau să beau vin.
Cu uşurinţă şi aşa de bălăncănită mă deplasez spre suporturile din sticlă unde se aflau toate băuturile mele preferate. Chiar eu am aranjat toate acestea. Trag aşa de repezită sticla aceea frumoasă de vin roşu şi mă arunc pe covorul pufos şi alb ce-mi devine aşa plăcut la atingere.
Scot dopul şi trag pe gât jumate din sticlă... Sunt aşa fericită.
Ha` ce nebunie...
Mai mai şi sărutat... ăla a fost sărut Kenji ? nu mi-a ajuns, nu eşti bun de nimic. Ce văd eu oare la tine ?
Iar încep să râd. Nu sunt o persoană care se îmbată chiar aşa de repede, dar poate din cauza amalgamului de sentimente care mi-au rămas ca un ghem în gât am început să devin aşa de relaxată.
Vreau să evadez, cu tine... Şi am adormit la loc.

- Hinata, Hinata ! Mă strigă cineva din afară. Tresar aşa brusc, uimindu-mi prietenele şi sora care se adunaseră lângă mine, ca la foc.
- Ce este aici, veghi ? Întreb eu fiind destul de trează.
- Ce ai făcut fato ? Te-ai îmbătat aseară ca o nebună.. Cu cine naiba ? Nu-mi vine să cred... ! A exclamat Ino luând acea sticlă goală de jos şi analizând câteva pete de stropi roşii pe covorul pur şi alb.
- Sincer nici mie Ino. Spun în timp e iau sticla aceea din mâna ei şi mă uit pe gaura unde se poziţiona cândva dopul pufos din burete. Şi e goală.
Cu greu am reuşit să îmi ridic trupul rigid şi înţepenit din acel loc blestemat, care îmi dădu-se doar dureri şi vânătăi, chiar dacă locul era acoperit de ceva pufos... Covorul era subţire, nici de cum foarte gros.
A apărut şi bunicul din biroul lui, destul de neliniştit de ceea ce auzise. Exact, fetele nu puteau şi ele să nu vorbească în gura mare, ca să audă şi bătrânul.
Nu îmi mai păsa, noaptea trecută mi s-a umplut mie paharul, iar apa aproape că a dat pe dinafară. Şi dacă avea să se prelingă cristalin pe suprafaţa paharului... nu ştiu ce gând mai avea să mă mai trăznească.
Toţi asaltându-mă cu întrebări ciudate, lumina care mă deranja şi zgomotele ce îmi afundau urechile cu nelinişte, au început să mă irite şi credeam că am să mor zdrobită de cuvintele lor tepoase.
Şi salvatorul meu a sosit, Naruto care a trecut indiferent pe lângă noi, îndreptându-se spre bucătărie. Şi eu care îl credeam mai „bărbat”. Help !
La final, după ce am ieşit din înghesuiala şi gurile lor, am putut să fug la frigider de unde un suc de portocale proaspăt mă întâmpinase prietenos. L-am luat, având grije să nu-l scap pe jos.
Alenea în timp ce sorbeam cu poftă din el mi-am aşezat posteriorul în dureri pe scaunul dur din plastic.
Da, ce răcoritor era acea băutură ne alcoolică. Mă treceau fiori şi pielea mi se cutremura la senzaţiile răcoroase pe care mi le creia.
Neglijând faptul că părul meu era îndeajuns de încâlcit, am început să-mi strecor degetele prin el ca să-l mai încurc puţin. Iar în momentul acela şi-a făcut apariţia blondul, care cu un rânjet în extaz s-a pus paralel cu mine, privindu-mă din partea cealălaltă a mesei, iar eu pe el derutată.
- Vrei să-mi faci viaţa un infern tipule, dăte ! Cu un glas poruncitor, i-am ordonat să dispară din faţa ochilor mei.
- Şi acum ca să te stupefiez am să te cer de nevastă, ce zici ?! Accepţi ?
Şi-a luat un măr verde din micul coş negru din mijlocul mesei metalice, care strălucea necontenit din cauza razelor solare. Şi viguros s-a aşezat pe scaun muşcând sprinten din el, în timp ce privirea lui mă urmărea pe mine aşa de strengară.
- Curiozitatea a ucis pisica, dacă nu ştiai frate. Şi am sorbit din nou din conţinutul plin de pulpă al sucului de portocale. Seara tu nu ai nimic de făcut, decât să urmăreşti pe alţii ca vulpea din umbră ?
- Nu, nu am ! A exclamat el zâmbăreţ. Kenji nu mai este.
- Şi tu ce crezi ? L-am intrebat eu destul de bosumflată şi serioasă, trântind bolul din sticlă de masă.
- Că a plecat la sediul celor mai mari duşmani ai bunicului tău şi acum plănuiesc ceva ca să poată să facă rost de tine şi poate să te şi violeze. A rânjit şi gata.
Nu prea m-a lămurit, dar am dat negativ din umeri, fiind prea plictisită sau mai degrabă indiferentă.. dar într-un fel mă rodea să aflu opinia genială a acestui bărbat din faţa mea.
- Ce optimist esti. Îţi baţi joc de mine ? Eu precum o pisică m-am aplecat până la el şi în şoaptă l-am întrebat asta.
- Nu. Am venit ca să te scot în oraş.
- Ce !?
=))) faza amuzanta ii ca tocmai am baut un pahar mareee de vin si sunt intr-o completa stare de amenteala, cel putin ma abtin sa vorbesc singura :D
oricum, cum e cel mai genial moment in care as putea lasa un comentariu am zis sa nu ratez ocazia
ma bucur ca ai adus un nou capitol atat de repede, sper sa-ti pastrezi obiceiul :D
ai avut o gresala neinsemnata, deci esti pe calea cea buna :P
dialogul, a fost destul de bun, adica a fost destul si a fost bun :))
descrierea, nici eu macar din aceasta stare minunata nu puteam sa o fac mai buna :)
si ce mai trebuia, a da, actiunea e... inceata cred, adica numai bine :D

nu stiu cum se face dar parca intodeauna cand ii sa comentez pe la ficul tau am stari mai ciudate si las cele mai idioate comentari :))
o fac totusi pentru a-ti arata ca munca ta e apreciata, asa ca multa inspiratie si vino cat mai repede cu next-ul :P


:*
Mersi că m-ai anuțat :-l. Oricum, abia aștept să trec la corectat ;;).

Da, acesta era el... nu îmi doresc nimic altceva. - nu sună așa logic. când spune „ el ” se referă la o persoană, așa că logic ar fi să fie : nu îmi doresc pe nimeni altcineva.

devenit ceva mai nestăpânit. - aici cred că ar fi trebuit să fie „ mai de nestăpânit ”. Așa sună mai bine.

eram învelită de un aer rece - cred că sună mai bine „ cu un aer rece ”.

mintea destul de ageră şi se prindea - fără acel „ și ”.

noanţă - NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ !

ochilui - ochiului.

brueze - bruieze.

defapt - de fapt. sunt două cuvinte.

Aici ți-am enumărat primele greșeli de tastare, pentru că următoarele, o să le dau onoararea și la alții, că am văzut că ceilalți spun : deja ți-au fost enumărate, eu nu o mai fac. Uite dragii mei, vă las și pe voi. În rest, pui cam multe puncte de suspensie, serios, mai renunță la ele. În rest, este bine și aerisit și ideile sunt bine compuse și structurate. Dialogul frumos și interesant. Îmi place, ține-o tot așa, doar că fii mai atentă la anumite greșeli de tastare, exprimare și alte cele. Baftă amore.
Scumpete mersi ca mi-ai spus >:D< Trecand peste...
A disparut Kanji din peisaj, iei. Dam petrecere, chiar nu imi placea tipu si e prea obsedat. Cum a zis si Naruto el pune ceva la cale chiar daca Hinata refuza sa-l creada. Ce amuzanta de Hin cand e beata :)) mai ales faza cu nevasta si Naruto va profita de situatie. O are pe bruneta fara prietena deci poate iese ceva. O intalnire intre cei doi nu strica insa e posibil sa iasa cu bataie care este, logic, pentru blond oferita gratis de bruneta :)) La ce ametit e Naruto si ce obsedat nu m-as mira :))

Abia astept nextul. Te pupa sotia ta :*
:bye:
Sfinte cât a trecut de când nu am mai venit cu nextul aici.
Şi îmi pare foarte rău de asta, dar de acum în colo am să încerc să fiu mai activă la el. Din păcate la început nu am reuşit să scriu din cauza lipsei de inspiraţie, presupun...
Oricum, acum m-am pus la punct cu câteva idei şi pot să postez capitolul următor.
Sper să nu vă dezamăgesc, fiindcă consider că am făcut-o de cacao. xD
Şi mă bucur că îmi citiţi în continuare ficul.
Mersii la toate fetele, doresc să dedic acest fic lui Mina-chan, în primul rând şi la restul.
Cât şi nextul care va urma.




Capitolul V
~ Naruto ~






"Vreau să fi frumoasă, fiindcă astăzi te voi face să râzi" - am zâmbit, iar apoi râsetele şi-au dat drumul singure, conturând pe chipul meu un zâmbet larg până la urechi. De câteva minute îmi tot repetam aceste vorbe în gând, i le spusesem înainte de ai lua cea de-a doua sticlă de vin roşu din mănă. Cât de ridicolă părea, însă dulce... Aşa de firavă şi sensibilă.
Am surâs din nou, iar el din oglindă se ondula şi mişca după trupul meu, fiind reflectat aşa de perfect pe suprafaţa lucioasă, netedă. Îmi încheiam ultimii doi nasturi de la cămaşa vaporoasă de nuanţă albă, apoi mi-am luat cureaua de pe rama oglinzii ce mă imita aidoma.
A urmat părul, pe care l-am stropit cu câteva picături de apă pentru al da pe spate, fiindcă doream să arăt cât mai elegant, chiar dacă era încă ziuă.
Pantofii lungi din piele, ceasul, lanţul meu subţire din argin, arma, ochelarii de soare şi eram gata. Îmi ridicasem degetul arătător spre tipul din oglindă şi am şoptit mulţumit: "Bang!", pornind spre uşa de la camera mea.
Am ieşit cu zâmbetul pe buze, ocolind puţin holul, privind în câteva camere să văd dacă totul este sub control şi apoi m-am afişat în faţa uşii camerei brunetei, ce încă nu era gata.
Strâmbând puţin din gură, am mai aşteptat câteva minute bune afară, rezemat de peretele paralel cu camera "prinţesei". Şi într-un final, chiar după ce îmi ridicasem privirea de la ceasul de la mână, Hinata se afişase în faţa mea, arătând fabulos. Încât atunci când am dorit să mă retrag din poziţia iniţială, trupul meu s-a înclinat într-o parte, iar buzele s-au deschis şi ochelari picându-mi pe nas...
- Arăţi extraordinar... am exclamat eu destul de "îmbâtat". Bine, am vrut să spun bine, panica pusese stăpânire pe corpul meu aşa că brusc mi-am retras cuvintele, înghiţindu-le. Pornim? Şi braţul mi-l ridicasem în dreptul ei, iar ea ruşinată cum se afişa, a coborât ochii aceia violacei şi fermecători în jos, apropiindu-se puţin de mine, precum robotul.
- Aaa... Da! I-am simţit palma cum s-a aşezat comod între braţ şi antebraţ, iar atunci am ştiut că era timpul să părăsim casa spre marele centru al capitalei nipone, unde aveam să ne petrecem timpul împreună, doar noi doi, fără Kenji sau fără alţii maniaci.
Începeam să o privesc mai des, trupul ei reflecta pe dinafară goliciuna pe dinăuntrul, complicat, ştiu... Chipul ei, odinioară vesel şi mereu expresiv, se topise seara trecută, când totul începuse cu "adio!" şi se terminase în " de ce? ".
Pentru ea pare crud, pentru mine dezastros. Acest Kenji este un parazit ca toţi restul, care nu face altceva decât să urmărească şi să asculte. Cred cu siguranţă că este un prefăcut şi lucrează în secret pentru cineva rău, iar acum se joacă dea "Romeo şi Julieta" cu Hyuuga. Multe indicii am găsit şi foarte multe lucruri mă duc cu gândul la individul acesta Kenji, trebuie mai îndeaproape monitorizat şi urmărit, nu am de gând să-l las să scape, trebuie demascat, căci altfel ajungem la cheremul lui dracu.
Portierele au scos un sunet aproape scârţăit atunci când noi le-am închis, motorul a început să pârâie frumos şi noi am gonit-o pe şoseaua uscată, care ne ardea cauciucurile negre şi umezite.
Vântul ne lovea chipurile, obrajii. Părul nostru flutura în extaz, mai ales cel negru şi lung al brunetei, care flutura în mii de franjuri parcă ţesute din mătase şi se pierdeau în spatele drumului, unde se zărea casa care acum dispărea înghiţită de arşiţa dogorâtoare a atmosferei încinse, apăsătoare. Simţeam că trăiesc un deja vu dinamic, având şi o femelă la bord retrăiam amintiri fabuloase, din trecut, de la început... Când eram doar un puştan, năstruşnic şi neascultător.
Pe vremea aceea eram un rebel total, cam prea libertin, fiindcă odată intrat în mafia aveam acces la orice şi puteam face chiar tot ceea ce îmi poftea inima din mine...

"Era seară, iar pe străzile Romei pasul omului devenea lătratul câinilor. Acele tocuri, goale pe dinăuntru odată făcând contact cu pavajul pietros şi uniform de pe trotuare, străzi, scotea sunete destul de zgomotoase, precum un lătrat sau tropăit de copită de cal. Dar prin acel cartier, era necesar să te gândeşti la prietenii noştrii cei mai buni, sălbăticiunile canine.
Un oraş luminat, plin de viaţă şi lumea destul de periculoasă. Eu şi cu amicul meu Ferral O`Donn, o corcitură dintre un francez şi o italiancă plimbam pachetele pe străzile ameninţătoare din cartierul Percaz, acolo unde trebuia să ne întâlnim cu clientul.
Pe lângă noi tot felul de tinere mai uşuratice se bălăncăneau după afecţiunea noastră, Ferral le dezmierda cu a lui voce suavă şi ondulată, pe când eu continuam să rod acea bomboană dulce acrişoară din gură, privind în faţa mea.
- Naruto, scumpul meu prieten, relaxazăte.
- Îmi pare rău frate, dar eu nu pot, cu toate că aş tânji după o bucăţică din aceasta, fac eu referire la o brunetă apetisantă, indicând cu buzele în dircţia ei. Ea chicotind la urmă şi înaintează spre mine, apăsându-şi acei sâni medi pe pieptul meu, deformând formatul cămăşii albe.
...
Luna sclipea pe cerul stins şi întunecat, noi tot acolo ne aflam şi aşteptam de două ore bune ca respectivul client să-şi facă apariţia.
Nu a durat mult şi imediat am simţit miros de ţigară. În faţa noastră se afişase o decapodabilă roşie, cât de mult adoram amşinile de genul acesta, iar în faţa şoferului se afla o tânără femeie, brunetă şi purtând o pălărie mare ce-i acoperea privirea.
Văzând asta am zâmbit şi atunci m-am deslipit de peretele din cărămizi roşii al clădirii şi am păşit cu servieta în mâna dreaptă spre portiera de pe celălalt loc, unde m-am rezemat cu ambele braţe. Femeia, aplecându-se spre mine, conturând cu ale ei buze roşii şi finisate, un rânjet apetisant, întrebându-mă.
- Uzumaki?
- Cum de ai ghicit? Am întrebat ironic, iar ea aplecându-şi capul din cauza hohotelor de râs, s-a reîntors cu ochii aceia negrii spre mine.
- După felul în care te mişcai, ai pachetele?
- Normal Am afirmat rapid, ca apoi să sar pe locul de lângă şoferiţă, iar prietenul meu în spate. Căci trebuia să ne îndreptăm spre sediu.
...
Ne înghiţise pe toţi întunericul din încăpere şi brusc cineva a aprins becul, iar în faţa noastră s-au afişat nişte chipuri necunoscute. Erau cei din banda Florenţa şi păreau nerăbdători după drogurile şefului, de parcă erau bomboane de ciocolată. Odată ce le-am înmânat unei matahale de gardă, aceştia au deschis foarte rapid servieta, cotrobăind-o cu migală şi imediat ce au dat de praf l-au şi turnat pe gât sau pe nas... patetic.
- Bine lucrat Giulliena, bărbatul din capăt a răspuns mulţumit, iar zâmbetul acela larg până la urechi îl dădea de gol, era mult prea drogat.
- Mulţumesc!
- Iar tu tinere să-i transmiţi multe mulţumiri şefului tău, pentru tot. Acum puteţi să părăsiţi locul şi să nu de-a Sfântul să spuneţi unde ne aflăm că aici, în Roma vă este sfârşitul.
Eu şi cu amicul meu am dat înţelegător din cap, doar nu eram aşa de tâmpiţi să dăm astfel de date oamenilor de pe drum, chiar dacă eram tineri, nu eram şi proşti.
Am păşit spre ieşirea din spate, intrasem prin altă cameră, la fel de bine aranjată ca cealălaltă, covoarele multi-detaliate scoteau în evidenţă simţurile rafinate pe care le avea bărbatul, plus restul decoraţiilor exotice şi tradiţionale din clădire. Şi chiar aici, le-a fost lor sfârşitul.
În următoarele secunde, în care noi ne îndreptam spre ieşire în siguranţă, poliţia tocmai întrase furtunos ca un uragan pe uşile din aur, aţintind armele spre ei, noi priveam neputincioşi prin crăpătura uşii pe care înainte intraserăm, în linişte.
Încercau să se ascundă şi să nege că nu sunt mafioţi sau traficanţi de droguri şi..."


- Naruto! Hey Naruto!? Brusc am observat mâna Hinatei cum fâlfâia prin faţa ochilor mei albaştrii.
- Cum? Aaa... scuze, e timpul să găsesc un loc de parcare. Spun eu destul de neorientat şi într-un final gâsesc unul, destul de departe dar bun.
- La ce te gândeai?
Îmi schimbasem expresia facială şi acum într-un fel legam totul...
- Toţi se panicaseră şi nici unul nu dorea să fie prins, iar prima persoană care a acuzat pe o alta, era chiar Giulliena... Şi mi-am ridicat capul şi am privit înainte. L-a arătat pe şeful ei cu degetul, strigând că ea este nevinovată şi că el este făptaşul.
- Deci a făcut un lucru bun, nu? întreabă fata de lângă mine pierdută, cu toate că nu ştia la ce mare lucru mp refer eu.
- Nu, deoarece şi ea era implicată în asta şi după ce am ajuns împreună cu amicul meu Ferral la mafia nostră, tocmai aflasem că femeia aceea îşi trădase iubitul, cu care clădise totul...
Un moment de linişte se abătuse spre noi, ea nu prea înţelegea şi totuşi reacţionase, părea dezamăgită de laşitatea acelei femei. Eu deja vedeam lucrurile conectate: Kenji plecase, iar Hinata avea să rămână aici... pe scurt, atunci când el se va reîntoarce ar fi să o ucidă pe iubita lui.
Credeam că atunci când voi ajunge aici, totul va fi acoperit de un alt subiect, cine ar fi crezut că se va implica şi iubirea sau relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, acum am căzut în braţele dragostei şi într-un fel sunt un pion, un jucător ce trebuie să căştige pentru a supravieţui în acest spaţiu.
Parcasem prin apropierea mall-ului, idea de ai readuce zâmbetul pe buze tinerei mele protejate nu pierise, iar sentimentele pe care începeam să le dezvolt pentru ea tot creşteau, la fiecare pas pe care îl parcurgeam împreună cu ea.
Era un vis, şi doar privind din spate trupul ei mlădios, zâmbeam instantaneu, mă cuprindea bucuria.
În mall era puhoi de lume, nu puteai vedea aproape nimic, toţi se înghesuiau de colo, colo pentru a prinde ori reduceri, ori loc la o terasă interioară şi tot aşa mai departe, nebunie.
I-am cuprins mâna într-o fracţiune de secundă întra mea, simţind uşor cum aceasta se înfioară lângă mine, iar obrajii ei se înroşiseră extrem de mult. Pur şi simplu îmi sălta inima de fericire în piept. Cuprinzându-i şi talia am scos-o din înghesuială şi ne-am îndreptat spre un magazin vestimentar, începând mica noastră aventură "spaţială".
Precum albinuţele din floare în floare, căutam cu interes fericirea fetei şi atunci când îi vedeam surâsul în colţul gurii la rândul meu zâmbeam satisfăcut de totul.
Am intrat într-un magazin de rochiţe, chiar insistasem să facă un mic tur prin el, iar modelele pe mină mă încântau, de aceea abia de reuşisem să o conving să probeze o rochiţă din mătase cu dentele. Consideram că avea să-i stea bine şi o avantaja într-un anumit fel.
Atinsesem materialul, era din mătase, forma îi era mulată până la truchi şi liberă la picioare. Perfectă.
- Intră în cabina de schimb! tonul meu poruncitor o făcu să râdă.
- O vai, mă tem, era ironică ca întotdeauna. Eu am rânjit şi am ridicat puţin de geaca neagră, pentru ai arăta arma. Off, ok, dar doar de data aceasta.
Intrase într-un final, tot la îndemnurile mele rugătoare sau aspre. În timp ce ea se schimba eu mă plimbam printre umeraşele frumos aranjate şi întămpinat de o vânzătoare blondă drăguţă, am întrebat-o cât costa rochiţa pe care pusesem ochii.
- Treizeci şi patru de mii de euro domnule.
- Perfect, am şoptit eu mulţumit, apoi înmânându-i banii pentru a o cumpăra.
Nu credeam şi nici nu-mi trecuse prin cap să dau peste mafioţi sau oameni răi ce aveau să o rănească pe brunetă. Zărindu-i la capătul uşii, am zburat până la cabina Hinatei pentru a o avertiza.
- Stai, nu ieşi, lasă-mă... Am intrat lângă ea, astupându-i gura cu palma pentru a nu ţipa şi i-am şoptit: Taci! Tu ieşi pe sub cabine şi croieşteţi drum printre umeraşele cu haine, apoi eu am să vin după tine, ai înţeles?
Ea a dat afirmativ din cap făcând în tocmai ce îi spusesem. Eu zărind câteva bluze în aceiaşi cabină, le-am îmbrăca superficial şi mi-am ciufulit părul ca să pară mai lung puţin. Am aşteptat semnalul ascultând paşii unuia dintre tipi, până ce a ajuns la cabina mea şi a tras de cortina albastră. Hinata era la uşă deja, aşteptându-mă, ăilalţi indivizi se holbau la mine ciudat şi eu imediat am aruncat în ei cu o şcenă dramatică:
- Waa... Porcilor, cum vă permiteţi să intraţi peste o doamnă stilată ca mine, am început să dau în ei cu palmele până ce unul din tipi mi-a tras de bluza roz în jos şi au descoperit că sunt bărbat. În fine. Şi apoi l-am lovit cu piciorul în piept, doborându-l pe jos. Apoi m-am plasat în locul aceluia pentru ca să sar şi să-i lovesc pe restul cu o piruietă de picioare, fix peste ochii. Hinata tot gesticula să vin spre ea în grabă. Alarma pornise şi atunci am reuşit să scap, fugind împreună cu aceasta spre ieşirea din mall.
Dintr-o dată indivizii aceia s-au înmulţit, iar în spatele lor venea poliţia, ciudată secvenţă însă eu am continuat să fug cu ea până ce am ajuns în apropierea ieşirii din spate, unde se vedea că ne aştepta un altul nebun, pe care l-am împuşcat în umăr pentru a ne croi drum.
Ne urmăriseră până când ajunseserăm deasupra oraşului. Fugeam pe şosea şi cu greu am reuşit să scăpâm de ei. Chiar atunci când ne simţeam mai în siguranţă am lovit o piată mare şi am ieşit de pe drum, oprindu-ne pe un teren uscat, nisipos. Seara se lăsase, luna deja apărea pe cer, iar văpaia de lumină jos de tot pe bolta cerului se îndrepta spre apus.
Când într-un final ne limpeziserăm la minte, am deschis portiera şi eu, şi ea pentru a ieşi de acolo...
Deci eu vreau sa fiu prima!
Revin cu edit dupa ce termin de citit.
_________

[Edit] Ehh, eu sunt mai inceata ce sa-mi faci.
In primul rand iti multumesc ca mi l-ai dedicat mie, toate lucrurile pe care le faci pentru mine, conteaza foarte mult si apreciez ceea ce faci tu pentru noi toti.
Acum sa revenim, deci esti fenomenala, nu puteai sa ma lasi sa ma bucur mai mult de moment, se pare ca dusmanii iar au "patruns in teritoriu". Totusi presimt ca o sa intample ceva rau, iar Naruto va trebui sa intre iar in actiune, dar ce tot spun deja a intrat.
Imi place sa vad cum relatia dintre Naruto si Hinata incepe sa devina din ce in ce mai buna, poate ca in curand si mai intima.:> Neah, ce sa-mi faci numai la dastea ma gandesc...
La actiune stai bine, asta se poate observa intens in ultima parte, la dialog numai vorbesc este foarte bun, iar descrierea ca de obicei (preferata mea) ma surprinde de fiecare data.
Imi era dor de stil tau unic si de felul in care ne ti mereu in suspans, si vreau cu tarie sa-ti spun ca de fiecare data cand citesc un capitol de-al tau, subliniez am mereu zambetul pe buze, ca si acum.
Greseli au fost cateva dar nu foarte grave, ce-i drept se ca ai redus din ele.
Si inca odata tin sa iti multumesc, ai lucrat foarte mult la next asta se vede iar rezultatul a fost pe masura asteptarilor.
Sper ca nextul sa vina cat mai repede decat asta, oricum te-ai revansat ai facut un capitol gigantic.
Scuze daca nu ai inteles nimic dar azi am o stare foarte ciudata.
stii? chiar astzi ma gandeam sa te intreb (si sa te presez un pic) despre acest next :))
chiar mi se facuse dor de fic, e bine a mai multumit cu un capitol lungut :X
ai avut acuma ateva greseli de tastare, dar parca sau mai imputinat de data trecuta cand am calatorit pe aceste meleaguri
in rest, poate e doar impresia mea, dar la sfarsit actiunea are tendinte de graba, poate te-ai grabit putin ca sa-l termini sau poate e doar impresia mea, dar in comparatie cu restul capitolului asa mi se pare :P
lucrurile decurgeau asa frumos, imi place ca ai pastrat putin din acea ironie a Hinatei
si naruto, mai luminat ca niciodata si-a realizat din plin sentimentele pentru bruneta
deah.. si trebuiau sa strice acei "oameni in negru" totul, trist (dar adevarat)
aa, si merci mult de anunt, nu ca nu-mi pusesem deja labuta pe la fic-ul tau, sunt rapida :))
acuma speri sa ne imbucuri inima cu un next cat de curand >:D<
.էօƙყօ a scris (21.10.2011 21:02) ↗:
Capitolul V
~ Naruto ~






"Vreau să fi mi se pare că fii se scrie cu doi de i frumoasă, fiindcă astăzi te voi face să râzi" aici cred că trebuia să lași un rând liber după asta, s-ar fii văzut mult mai estetic, fără liniuță - am zâmbit, iar apoi râsetele şi-au dat drumul singure, conturând pe chipul meu un zâmbet larg până la urechi. De câteva minute îmi tot repetam aceste vorbe în gând, i le spusesem înainte de ai aici cred că era „ înainte de a îi lua ” lua cea de-a doua sticlă de vin roşu din mănă. Cât de ridicolă părea, însă dulce... Aşa de firavă şi sensibilă.
Am surâs din nou, iar el din oglindă se ondula şi mişca după trupul meu, fiind reflectat aşa de perfect pe suprafaţa lucioasă, netedă. nu știu de ce, dar mie nu îmi sună bine „ el din oglindă ” Îmi încheiam ultimii doi nasturi de la cămaşa vaporoasă de nuanţă albă, apoi mi-am luat cureaua de pe rama oglinzii ce mă imita aidoma.
A urmat părul, pe care l-am stropit cu câteva picături de apă pentru al da pe spate, fiindcă doream să arăt cât mai elegant, chiar dacă era încă ziuă. l-a stropit cu câteva picături de apă, nu îmi place deloc cum sună, mi se pare forțat
Pantofii lungi din piele, ceasul, lanţul meu subţire din argin, argint arma, ochelarii de soare şi eram gata. Îmi ridicasem degetul arătător spre tipul din oglindă şi am şoptit mulţumit: "Bang!", pornind spre uşa de la camera mea.
Am ieşit cu zâmbetul pe buze, ocolind puţin holul, privind în câteva camere să văd dacă totul este sub control şi apoi m-am afişat în faţa uşii camerei brunetei, ce încă nu era gata.
Strâmbând puţin din gură, am mai aşteptat câteva minute bune afară, rezemat de peretele paralel cu camera "prinţesei". Şi într-un final, chiar după ce îmi ridicasem privirea de la ceasul de la mână, Hinata se afişase în faţa mea, arătând fabulos. Încât atunci când am dorit să mă retrag din poziţia iniţială, trupul meu s-a înclinat într-o parte, iar buzele s-au deschis şi ochelari picându-mi pe nas...
- Arăţi extraordinar... am exclamat eu destul de "îmbâtat". Bine, am vrut să spun bine, panica pusese stăpânire pe corpul meu aşa că brusc mi-am retras cuvintele, înghiţindu-le. Pornim? Şi braţul mi-l ridicasem în dreptul ei, iar ea ruşinată cum se afişa, a coborât ochii aceia violacei eu una habar nu am ce înseamnă violacei şi fermecători în jos, apropiindu-se puţin de mine, precum robotul.
- Aaa... Da! D trebuia cu literă mică I-am simţit palma cum s-a aşezat comod între braţ şi antebraţ, iar atunci am ştiut că era timpul să părăsim casa spre marele centru al capitalei nipone, unde aveam să ne petrecem timpul împreună, doar noi doi, fără Kenji sau fără alţii maniaci. ce îmi place cum sună maniac o.o
Începeam să o privesc mai des, trupul ei reflecta pe dinafară goliciuna pe dinăuntrul, complicat, ştiu... Chipul ei, odinioară vesel şi mereu expresiv, se topise seara trecută, când totul începuse cu "adio!" şi se terminase în se terminase CU, cred că sună mai bine " de ce? ".
Pentru ea pare crud, pentru mine dezastros. dezastruos Acest Kenji este un parazit ca toţi restul, care nu face altceva decât să urmărească şi să asculte. Cred cu siguranţă că este un prefăcut şi lucrează în secret pentru cineva rău, iar acum se joacă dea "Romeo şi Julieta" cu Hyuuga. Multe indicii am găsit şi foarte multe lucruri mă duc cu gândul la individul acesta Kenji, trebuie mai îndeaproape monitorizat şi urmărit, nu am de gând să-l las să scape, trebuie demascat, căci altfel ajungem la cheremul lui dracu.
Portierele au scos un sunet aproape scârţăit atunci când noi cuvântul ăsta, noi, strică totul. De ce ? pentru că este logic că ei le-au deschis. le-am închis, motorul a început să pârâie frumos şi noi am gonit-o pe şoseaua uscată, care ne ardea cauciucurile negre şi umezite.
Vântul ne lovea chipurile, obrajii. Părul nostru flutura în extaz, mai ales cel negru şi lung al brunetei, care flutura în mii de franjuri parcă ţesute din mătase şi se pierdeau în spatele drumului, unde se zărea casa care acum dispărea înghiţită de arşiţa dogorâtoare a atmosferei încinse, apăsătoare. Simţeam că trăiesc un deja vu dinamic, având şi o femelă la bord retrăiam amintiri fabuloase, din trecut, de la început... Când eram doar un puştan, năstruşnic şi neascultător.
Pe vremea aceea eram un rebel total, cam prea libertin, fiindcă odată intrat în mafia aveam acces la orice şi puteam face chiar tot ceea ce îmi poftea inima din mine...

"Era seară, iar pe străzile Romei pasul omului devenea lătratul câinilor. dacă ai zis PASUL OMULUI, trebuie să spui și LĂTRATUL CÂINELUI pentru că sună și mai bine și este și mai corect Acele tocuri, goale pe dinăuntru odată făcând contact cu pavajul pietros şi uniform de pe trotuare, străzi, scotea sunete destul de zgomotoase, precum un lătrat ai mai folosit o dată, sună nașpa sau tropăit de copită de cal. Dar prin acel cartier, era necesar să te gândeşti la prietenii noştrii cei mai buni, sălbăticiunile canine.
Un oraş luminat, plin de viaţă şi lumea destul de periculoasă. Eu şi cu amicul meu Ferral O`Donn, o corcitură dintre un francez şi o italiancă plimbam pachetele pe străzile ameninţătoare din cartierul Percaz, acolo unde trebuia să ne întâlnim cu clientul.
Pe lângă noi tot felul de tinere mai uşuratice se bălăncăneau cred că era Bălăngăneau după afecţiunea noastră, Ferral le dezmierda cu a lui voce suavă şi ondulată, pe când eu continuam să rod acea bomboană dulce acrişoară din gură, din gură ? sună forțat privind în faţa mea.
- Naruto, scumpul meu prieten, relaxazăte. relaxează-te
- Îmi pare rău virgulă frate, dar eu nu pot, cu toate că aş tânji după o bucăţică din aceasta, fac eu referire la o brunetă apetisantă, indicând cu buzele în dircţia ei. Ea chicotind la urmă şi înaintează spre mine, apăsându-şi acei sâni medi cred că era Medii și nu sună chiar atât de bine pe pieptul meu, deformând formatul cămăşii albe. asta sună ciudat
...
Luna sclipea pe cerul stins şi întunecat, noi tot acolo ne aflam şi aşteptam de două ore bune ca respectivul client să-şi facă apariţia.
Nu a durat mult şi imediat am simţit miros de ţigară. În faţa noastră se afişase o decapodabilă roşie, cât de mult adoram amşinile mașinile de genul acesta, iar în faţa şoferului se afla o tânără femeie, brunetă şi purtând o pălărie mare ce-i acoperea privirea.
Văzând asta am zâmbit şi atunci m-am deslipit de peretele din cărămizi roşii al clădirii şi am păşit cu servieta în mâna dreaptă spre portiera de pe celălalt loc, unde m-am rezemat cu ambele braţe. Femeia, aplecându-se spre mine, conturând cu ale ei buze roşii şi finisate, un rânjet apetisant, întrebându-mă.
- Uzumaki?
- Cum de ai ghicit? Am întrebat ironic, iar ea aplecându-şi capul din cauza hohotelor de râs, s-a reîntors cu ochii aceia negrii spre mine.
- După felul în care te mişcai, ai pachetele?
- Normal PUNCT ._. Am afirmat rapid, ca apoi să sar pe locul de lângă şoferiţă, iar prietenul meu în spate. Căci trebuia să ne îndreptăm spre sediu.
...

Ne înghiţise pe toţi întunericul din încăpere şi brusc cineva a aprins becul, iar în faţa noastră s-au afişat nişte chipuri necunoscute. Erau cei din banda Florenţa şi păreau nerăbdători după drogurile şefului, de parcă erau bomboane de ciocolată. Odată ce le-am înmânat unei matahale de gardă, aceştia au deschis foarte rapid servieta, cotrobăind-o cu migală şi imediat ce au dat de praf l-au şi turnat pe gât sau pe nas... patetic.
- Bine lucrat Giulliena, bărbatul din capăt a răspuns mulţumit, iar zâmbetul acela larg până la urechi îl dădea de gol, era mult prea drogat.
- Mulţumesc!
- Iar tu tinere să-i transmiţi multe mulţumiri şefului tău, pentru tot. Acum puteţi să părăsiţi locul şi să nu de-a Sfântul să spuneţi unde ne aflăm că aici, în Roma vă este sfârşitul.
Eu şi cu amicul meu am dat înţelegător din cap, doar nu eram aşa de tâmpiţi să dăm astfel de date oamenilor de pe drum, chiar dacă eram tineri, nu eram şi proşti.
Am păşit spre ieşirea din spate, intrasem prin altă cameră, la fel de bine aranjată ca cealălaltă, covoarele multi-detaliate scoteau în evidenţă simţurile rafinate pe care le avea bărbatul, plus restul decoraţiilor exotice şi tradiţionale din clădire. Şi chiar aici, le-a fost lor sfârşitul.
În următoarele secunde, în care noi ne îndreptam spre ieşire în siguranţă, poliţia tocmai întrase furtunos ca un uragan pe uşile din aur, aţintind armele spre ei, noi priveam neputincioşi prin crăpătura uşii pe care înainte intraserăm, în linişte.
Încercau să se ascundă şi să nege că nu sunt mafioţi sau traficanţi de droguri şi..."


- Naruto! Hey Naruto!? Brusc am observat mâna Hinatei cum fâlfâia prin faţa ochilor mei albaştrii. mei ? păi era logic că ai lui
- Cum? Aaa... scuze, e timpul să găsesc un loc de parcare. Spun eu destul de neorientat şi într-un final gâsesc unul, destul de departe dar bun.
- La ce te gândeai?
Îmi schimbasem expresia facială şi acum într-un fel legam totul...
- Toţi se panicaseră şi nici unul nu dorea să fie prins, iar prima persoană care a acuzat pe o alta, era chiar Giulliena... Şi mi-am ridicat capul şi am privit înainte. L-a arătat pe şeful ei cu degetul, strigând că ea este nevinovată şi că el este făptaşul.
- Deci a făcut un lucru bun, nu? întreabă fata de lângă mine pierdută, cu toate că nu ştia la ce mare lucru mp refer eu.
- Nu, deoarece şi ea era implicată în asta şi după ce am ajuns împreună cu amicul meu Ferral la mafia nostră, tocmai aflasem că femeia aceea îşi trădase iubitul, cu care clădise totul...
Un moment de linişte se abătuse spre noi, ea nu prea înţelegea şi totuşi reacţionase, părea dezamăgită de laşitatea acelei femei. Eu deja vedeam lucrurile conectate: Kenji plecase, iar Hinata avea să rămână aici... pe scurt, atunci când el se va reîntoarce ar fi să o ucidă pe iubita lui.
Credeam că atunci când voi ajunge aici, totul va fi acoperit de un alt subiect, cine ar fi crezut că se va implica şi iubirea sau relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, acum am căzut în braţele dragostei şi într-un fel sunt un pion, un jucător ce trebuie să căştige pentru a supravieţui în acest spaţiu.
Parcasem prin apropierea mall-ului, idea de ai readuce zâmbetul pe buzele tinerei mele protejate nu pierise, iar sentimentele pe care începeam să le dezvolt pentru ea tot creşteau, la fiecare pas pe care îl parcurgeam împreună cu ea.
Era un vis, şi doar privind din spate trupul ei mlădios, zâmbeam instantaneu, mă cuprindea bucuria.
În mall era puhoi de lume, nu puteai vedea aproape nimic, toţi se înghesuiau de colo, colo pentru a prinde ori reduceri, ori loc la o terasă interioară şi tot aşa mai departe, nebunie.
I-am cuprins mâna într-o fracţiune de secundă întra mea, simţind uşor cum aceasta se înfioară lângă mine, iar obrajii ei se înroşiseră extrem de mult. Pur şi simplu îmi sălta inima de fericire în piept. Cuprinzându-i şi talia am scos-o din înghesuială şi ne-am îndreptat spre un magazin vestimentar, începând mica noastră aventură "spaţială".
Precum albinuţele din floare în floare, căutam cu interes fericirea fetei şi atunci când îi vedeam surâsul în colţul gurii la rândul meu zâmbeam satisfăcut de totul.
Am intrat într-un magazin de rochiţe, chiar insistasem să facă un mic tur prin el, iar modelele pe mină mine, dar ar fi putut dispăru, iar, era logic că pe elmă încântau, de aceea abia de reuşisem să o conving să probeze o rochiţă din mătase cu dentele. Consideram că avea să-i stea bine şi o avantaja într-un anumit fel.
Atinsesem materialul, era din mătase, forma îi era mulată până la truchi şi liberă la picioare. Perfectă.
- Intră în cabina de schimb! tonul meu poruncitor o făcu să râdă.
- O vai, mă tem, era ironică ca întotdeauna. Eu am rânjit şi am ridicat puţin de geaca neagră, pentru ai arăta arma. Off, ok, dar doar de data aceasta.
Intrase într-un final, tot la îndemnurile mele rugătoare sau aspre. În timp ce ea se schimba eu mă plimbam printre umeraşele frumos aranjate şi întămpinat de o vânzătoare blondă drăguţă, am întrebat-o cât costa rochiţa pe care pusesem ochii.
- Treizeci şi patru de mii de euro domnule. cred că ai exagerat o.o
- Perfect, am şoptit eu mulţumit, apoi înmânându-i banii pentru a o cumpăra.
Nu credeam şi nici nu-mi trecuse prin cap să dau peste mafioţi sau oameni răi ce aveau să o rănească pe brunetă. Zărindu-i la capătul uşii, am zburat până la cabina Hinatei pentru a o avertiza.
- Stai, nu ieşi, lasă-mă... Am intrat lângă ea, astupându-i gura cu palma pentru a nu ţipa şi i-am şoptit: Taci! Tu ieşi pe sub cabine şi croieşteţi drum printre umeraşele cu haine, apoi eu am să vin după tine, ai înţeles?
Ea a dat afirmativ din cap făcând în tocmai ce îi spusesem. Eu zărind câteva bluze în aceiaşi cabină, le-am îmbrăca superficial şi mi-am ciufulit părul ca să pară mai lung puţin. Am aşteptat semnalul ascultând paşii unuia dintre tipi, până ce a ajuns la cabina mea şi a tras de cortina albastră. Hinata era la uşă deja, aşteptându-mă, ăilalţi indivizi se holbau la mine ciudat şi eu imediat am aruncat în ei cu o şcenă dramatică:
- Waa... Porcilor, cum vă permiteţi să intraţi peste o doamnă stilată ca mine, am început să dau în ei cu palmele până ce unul din tipi mi-a tras de bluza roz în jos şi au descoperit că sunt bărbat. În fine. Şi apoi l-am lovit cu piciorul în piept, doborându-l pe jos. Apoi m-am plasat în locul aceluia pentru ca să sar şi să-i lovesc pe restul cu o piruietă de picioare, fix peste ochii. Hinata tot gesticula să vin spre ea în grabă. Alarma pornise şi atunci am reuşit să scap, fugind împreună cu aceasta spre ieşirea din mall.
Dintr-o dată indivizii aceia s-au înmulţit, iar în spatele lor venea poliţia, ciudată secvenţă însă eu am continuat să fug cu ea până ce am ajuns în apropierea ieşirii din spate, unde se vedea că ne aştepta un altul un alt nebun, nu un altul. nebun, pe care l-am împuşcat în umăr pentru a ne croi drum.
Ne urmăriseră până când ajunseserăm deasupra oraşului. Fugeam pe şosea şi cu greu am reuşit să scăpâm de ei. Chiar atunci când ne simţeam mai în siguranţă am lovit o piată piatră mare şi am ieşit de pe drum, oprindu-ne pe un teren uscat, nisipos. Seara se lăsase, luna deja apărea pe cer, iar văpaia de lumină jos de tot pe bolta cerului se îndrepta spre apus.
Când într-un final ne limpeziserăm la minte, am deschis portiera şi eu, şi ea pentru a ieşi de acolo...

Ai idei bune, dar de multe ori cred că în dorința de a scrie și frumos și lung, îți mai scapă unele lucruri, în rest îmi place, ideea decurge foarte tare și Naruto este un scump, păcat că bruneta nu a avut mai multe replici. Oricum, am văzut că mai mănânci virgule, nu am arătat unde că mă lua cu călduri, oricum, baftă, mi se pare că este din ce în ce mai bine ^ ^.

Sotioara mea scumpa a adus nextul si iti multumesc ca mi-ai spus >:D<

Nu poate sa aiba si omu o zi linistita la cumparaturi? Nu, cum sa fie asa de politicosi. Mi-a placut foarte mult, mai ales descrierea aplicata in acest capitol. Ce iubire pura si sincera se naste intre cei doi, zici ca e iubire dintre doi copii de la gradinita ;)). Ce minte mai are su blondul, sa se imbrace ca o fata =))); lesinam daca il vedeam in realitate facand acea scena. Ce minte nebuna ai :]]. Macar bine ca au scapat, dar singuri in desert, ca asta am inteles, da de banuit :]]
Ce bine e fara Kenji, parca fiecare capitol e plin de fericire, dar acusi isi face aparitia si va strica totul. Exact cand ne asteptam mai putin va aparea el insa poate pe atunci Hinata va fi prizoniera blondului >:), poate si cu 2 copii prin casa :))

Deci te pup si te astept cu urmatorul.
:byE:
Fetelor vă mulţumesc de comuri, mă bucur că va plăcut capitolul acesta câtuşi de puţin. Îmi cer scuze că nu am venit mai devreme cu next-ul am fost ocupată şi oricum atunci era deja scris jumătate... îmi cer scuze!! > ~ <"
Nu este foarte lung, asta este, dar sper să vă încânte. : > : > Aici este o idee pe care cu toţi o aşteptam, chiar şi eu. xD
Lectură plăcută!! -^^-



Capitolul VI
~ Hinata ~





Sprijinindu-mă cu greu de palme şi genunchi, priveam pământul acela uscat, iar eu, la fel ca el începeam să crap fiindcă aerul era complet aspirat de praful ce mă învăluia. Uşor am început să simt cum gâtul începe a mă gâdila într-un ritm repetat, îngrijorată i-am dat drumul tusei pentru a elimina această senzaţie ciudată şi supărătoare care mă cuprinsese.
Înspiram şi expiram nebuneşte, ce zgomote ameninţătoare se năpusteau în liniştea aceasta, maşinile care treceau pe lângă mine şi... tocmai când îmi ridicasem privirea încruntată şi murdară de la nisipul de pe jos, l-am observat pe Naruto cum, la fel ca mine se zbătea ca peştele pe uscat, e o nebunie. O iuluzie, fiindcă nu avea cum ca el să fi păţit ceva... Doar eu puteam juca perfect rolul rănitului şi a persoanei neajutorate, însă acum tocmai se "scufundase împreună cu mine pe Titanic".
Putusem să simt zgâriiturile de la podurile palmei mele atunci când îmi dădusem părul negru de pe faţă. Mă durea şi acum puteam vedea clar ceea ce se întâmplase, îngrozitor.
- Nu se poate! Ne-au prins? Am sărit eu speriată şi derutată din loc, mişcându-mă doar câţiva centimetrii în sus, pentru ca în următoarea secundă să mă aplec de durerea care mă săgeta într-un hal, fără de hal la coloană.
- Nu, nu ne-au prins, am scăpat! Zâmbetului tipic şi-a făcut apariţia grandios pe buzele cărnoase şi uşor roşiatice ale blondului. Nu văd eu bine sau cumva îi sângerează buza înferioară?
- Naruto! Am strigat şi apoi m-am ridicat fugind spre el îngrijorată de starea în care se afla. Praful din ochii se scursese cu lacrimile ce-mi brăzdau uşor obrajii. Nu plângeam cu adevărat, însă granulele de nisip deranjau pielea sensibilă şi de aceea ochiul a reacţionat corespunzător rolului pe care îl avea.
Mergeam destul de bălăncănit şi nici nu ajunsesem cum trebuie la el, căzusem. Patetic, nici de mers nu sunt în stare mă mir cum de am reuşit eu să trec prin toate acestea... I-am cuprins uşor în ambele palme obrajii, mângâindu-i încet pentru al face să-ţi îndrepte întreaga atenţie asupra mea şi pentru al relaxa, fiindcă mă temeam şi dacă ştiam că el este rănit, eu nu mă simţeam în siguranţă: De parcă eram un fulg şi dacă vântul nu mă ducea departe eu aveam să cad pe pământ şi să mă topesc în apa rece al celui mai apropiat lac.
În continuare mă pierdeam în ochii acestuia care deveneau două pietre preţioase hipnotizante, complet uitasem ce făceam şi văzând cât de rănit era începeam să cred că era foarte sexy aşa şi...
- Doamne, ce tot gândesc. Îi trag o palmă zdravână peste obraz înroşindu-l foarte rău, iar sângele dintr-o zgârietură începea să pice abundent pe pielea lui.
Speriată de ceea ce tocmai am făcut, am sărit pe el pentru ai linge sângele şi mi-am lipit buzele de obraz, pentru că nu mai gândeam lucid absolut de loc, nici această manevră nu prea mă ajuta.
Începeam să mă ruşinez foarte rău, iar la rândul meu simţeam că mă topesc acolo, curajul mă părăsise şi acum mă gândeam ce aveam să-i spun când trebuia să mă desprind de el. Dar oare doream să mă despart de pielea lui moale şi fin, parcă doream să-i sărut şi buza uşor rănită... "Nu, nu mai gândesc lucid" - am strigat ca o nebună în mintea mea ameţită.
După câteva secunde am reuşit să mă dau la o parte aruncându-mi privirea peste tot, doream aşa de tare să vâd şi prin nisip, până ce descopeream oase de dinozaur, doar ca acesta să nu mă facă într-un anumit fel să mă uit în ochii lui blajini şi atât de albaştrii.
Începeam să mă panichez, în loc să mă îngrijorez de faptul că am avut un accident destul de neplăcut şi că din nou am fost urmăriţi de acei nenorociţi, eu aveam tot felul de fantezi spontane cu garda mea de corp, ce mă privea destul de zâmbăreaţă. Tocmai observasem când îmi ridicasem pentru puţin privirea sfioasă.
Râsese la gestul meu prostesc, ce nu aş da să am acum un par ca să mă lovesc în cap cu el, cât de idioată pot fii, dar de ce mă simt aşa de neliniştită şi de agitată în prezenţa lui. Nu m-am mai manifestat aşa de rău atunci când el se afla prin preajmă...Ce înseamnă toate aceste bătăi nebuneştii de inimă, de ce mă doare, de ce vreau aşa de tare să evadez din cuşca aurie în care am fost întemniţată de către Kenji... De ce oare aduc vorba de el într-un astfel de moment, când normal ar trebuie să fac crize că nu ştiu unde mă aflu.
Of... iar mă priveşte cu acei ochii veseli şi blânzi... Ce să fac, ce să fac? "Nu mai suport, nu mă mai privii aşa, mă ameţeşti într-un mod extrem de fermecător."
Începusem să tremur, trunchiul mi-l îndoisem înainte pentru a mă putea sprijini de picioare cu pumnii. Priveam din nou în jos, fiind mult prea vrăjită de fiinţa bărbatului ce stătea în faţa.
Printre firele de păr groase puteam să-i văd tălpile cum se îndreptau spre o altă destinaţie, se ridicase în picioare, iar eu tresărisem uimită, de ce? Nu ştiu, cred cu stupoare că nu puteam să rezist fără el în aceste împrejurimi. Locul îmi era necunoscut, iar claritatea scăzută, nu puteam destinge multe din cauza acelui praf nemernic ce-mi intrase printre gene şi-mi iritase ochii.
Printr-o mişcare fulgerătoare de mână îi prinsesem materialul cămăşii, oprindu-l în loc. Chicotise, am perceput acest gest imediat aşa că îmi plecasem capul de ruşine.
Dar ce să-i fac, nu puteam rezista, ceva mă împingea spre el... Forţa de atracţie era mult prea puternică.
Cu greu şi cu îndemnul inimii mele zbuciumate am şoptit spre el:
- Nu... nu pleca, suspinasem eu precum un animal rănit.
- Nu mai sta pe jos, hai ridică-te. M-a prins de talie şi de braţul drept, ridicându-mă de acolo şi cu degetele unite de la palma sa, mi-a îndemnat frumos chipul să se ridice şi să admire priveliştea izbitoare care pâlpâia spre asfinţit.
Întreg Tokyo-ul se întindea măreţ dedesuptul nostru, totul fiind delimitat de un rând lung de bări metalice care separau şoseaua şi restul terenului mic de golul prăpăstos al dealului pietros.
- Ca şi în filmele acelea vechi, în care cuplurile săteau la marginea drumului cu decapotabilele şi admirau oraşul de sus, în clar de lună.
Şoptise acesta, iar zâmbetul său apăruse pe faţă... Îl priveam fermecată, iar ochii îi străluceau din cauza luminii puternice ce se propaga de la lună.
Chiar nu îmi dădusem seama că există un astfel de loc prin ţara mea, defapt nici nu îmi imaginam. Aveam doar iluzia oarbă de a crede că doar în filmele americane pot exista astfel de spaţii uluitoare şi romantice.
Am oftat prelung zâmbind şi eu într-un final, admirând în continuare acesta priveliştea încântător de frumoasă, ce ne vrăjea cu fiecare secundă pe care o savuram, dar cel mai mult iubeam faptul că aveam cu cine să gust din plin această seară destul de zdruncinată, însă cu un final reuşit, demn de Oscar.
Încetul cu încetul inima mea se umplea cu bucurie, nu puteam crede că aşa ceva este posibil... Deodată am simţit o adiere caldă la urechea mea, pe loc am încremenit, iar când mâna lui Naruto a cuprins-o pe a mea, mii şi mii de fiori au trecut în tărăboi prin şirea spinării, făcându-mă să privesc nemişcată înainte.
- Cred că cel mai bine ar fi să stăm comod în maşină... ce zici?
Nu, de ce a pus acea pauză? ca să-mi răsufle mai mult în ureche acel aer cald care îmi trezea toate simţurile la viată? Prea multă presiune şi inima avea să explodeze la mine în piept. Da ia stai... maşina este întreagă?
Rapid îmi întorc capul spre ea şi cu adevărat, era în picioare puţin zâgriată ce-i drept, dar întregă şi la fel de frumoasă ca la început, numai bună de stat în ea.
- De ce nu mi-ai spus de la început că maşina era întreagă? Aşa puteam să mă pun încă de la început în ea pentru a-mi trage sufletul... Imbecilule!
- Nu e vina mea că tu ai ieşit din ea după ce am zburat de pe şosea. Pot da vine pe tine, de ce Dumnezeul meu eşti bogată?
- De ce Isuse eşti tu deştept ca să critici o persoană ca mine, când şi tu la rândul tău eşti urmărit fiindcă eşti de partea binelui ? Hmm... acum nu mai răspunzi? Încep eu să ridic sprânceana la el.
Adevărul era că amândoi aproape împărţeam aceiaşi vină şi el tot insinua că trebuia să-mi revină mie fiindcă bunicul meu era bogat... Nu îl mai înţeleg.
- Vulpoaică ca în totdeauna, a spus el rânjind şi apoi s-a aşezat lângă mine pe locul şoferului privindu-mă. Doar că de această dată te înfăţişezi cu o altă blană.
- Cum adică? Sar eu ca ars din loc, răstindu-mă la el cu mâinile încrucişate la piept. Doar pentru că sunt puţin sensibilă asta nu înseamnă că sunt neputincioasă, iar Kenji... facă ce vrea, nu mă mai interesează.
Nervoasă mi-am rotit trupul în partea cealălaltă, deoarece nu doream să am contact vizual cu blondul, ce schiţa o expresie destul de şireată şi satisfăcută. Mă enerva, mă tachina, asta tot făcea şi totuşi aducând în mijlocul discuţiei vorba de Kenji, mă blocasem.
Asta am făcut, de fiecare dată mă opream, dar de data asta am să încerc să uit, fiindcă nu mai vreau să mai am de aface cu nici unul din ei, prea multă presiune. Şi de fiecare dată mă pierd.
Simţisem mişcându-se ceva, era Naruto care din nou sigur încerca să mă enerveze... Aşa că m-am întors spre el, dar brusc am înlimnit.
El fiind mult prea aproape de mine, abordase o poziţie destul de serioasă, lăsându-şi mâna să se sprijine de tapiţeria albă a banchetei mele. Având o privire intensă care mă săgeta de fiecare dată şi căreia nu îi prea puteam rezista, pur şi simplu încercam să mă feresc, iar capul meu se tot întorcea în toate părţile posibile pentru a nu-i întâlnii din nou veninul ce se propaga din ochi.
Palma lui se aşezase pe obrazul meu care începuse încetul, cu încetul să se roşească treptat. "Nu... ce faci? ", mi-am şoptit eu în gând emoţionată.
Începuse să îl mângăie transmiţăndu-mi tot felul de fiori, sentimente, fantezi... inima mea pulsa, bătea în turbare şi eu cedam cu fiecare secundă pe care o trăiam.
- Îţi este teamă să-ţi arăţi latura sensibilă în faţa mea, văd că te chinui singură, dar eu văd prin tine, chiar pot. Timbrul său era calm uşor nostalgic şi acel zâmbet fin ce-l purta pe chip mă făcea să-l ţintesc cu ochii şi să... să mă apropii mult mai mult de trupul lui, care parcă mă chema într-o îmbrăţişare.
- De unde ştii asta? Încep eu să întreb, glasul tremurându-mi. Nu mă cunoşti, nu ai cum să ştii ce este în inima mea. L-am fixat cu ochii privindu-l sigură pe mine, dar imediat am înghiţit în gol.
- Vroiai să mă săruţi.
- Ce? după un moment de linişte am intervenit oripilată. Nu, nu, nu... Dragul meu tu visezi stele verzi cum aş putea eu să doresc aşa ceva, nu sunt ca fostele tale"iubite" să cad în plasa unui astfel de nemernic şi...
Mi-a cuprins faţa în ambele sale palme privindu-mă intens pentru câteva momente, iar după şi-a plecat faţa încet, timp în care eu încă vorbeam, neobservând ceea ce dorea acesta să facă şi m-a sărutat apăsat, blocându-mă.
- Hmmp...!? Îhmm... Naruto! Am strigat surprinsă în timp ce acesta îşi desprinsese buzele de ale mele doar pentru o secundă, ca după să reea sărutul, care mă topea pe dinăuntru.
Nu... nu îmi vine să cred, chiar mă sărută!? Şi de ce mă simt aşa de aeriană? Plutesc. Ceva nu este bine, dar totul pare perfect, greşesc cu ceva dacă nu pot să îi rezist? Trupul său se presează uşor pe al meu şi
simt că nu mai am forţă în oase, cedez uşor doar când mai trag cu ochiul la chipul său.
Simt că mă prăbuşesc, doresc aşa de tare să-mi las capul pe portieră şi să mă îndoi de tot, iar el să continue în acest ritm suav şi tentant. Nu, greşesc, nu e bine, nu ar trebui să fiu aşa, eu îl iubesc pe Kenji. Chiar îl iubesc? Nu ştiu, blondul îmi zboară minţile şi cred că are să-mi fure şi inima.
De respins, nu l-am respins, iar el nici nu dorea să se întâmple asta, păream uniţi şi de ne clintit.
Eu tremuram, el mă cuprindea cu grijă şi mă trăgea aproape, ca să nu mă topesc de tot. A devenit un sprijin pentru mine şi de fiecare dată când încerca să-şi strecoare palmele pe sub hainele mele, eu îl cuprindeam de cămaşă şi strângeam cu forţă materialul. Se poate spune că m-am predat diavolului şi acum trebuie să ascult fiecare ordin, fiecare stimul ce îmi face trupul să trepiteze, pe care îl primesc din atingerile sale.
Şi-a desprins pentru câteva secunde buzele de ale mele, a prins de maneta de la scaun şi l-a întins până ce puteam să mă pun de tot, ca pe un pat, apoi a revenit la mine, trântindu-şi palmele pe de o parte şi de alta a chipului meu, privindu-mă cu profunzime, încercând parcă să deschidă acea poartă care făcea legătură cu inima mea, întemniţată.
- Naruto... Am şoptit eu, lăsând în sfârşit glasul să se facă auzit în această linişte nocturnă.
Ochii ne sclipeau puternic, noi continuând să păstrăm tăcerea.
Văzând văpaia aceea luminoasă şi arzătoare din privirea lui am ştiut că avea să urmeze ceva anume, dar eram nesigură pe mine.
- Nu spune nimic, lasă-te învăluită de nopate şi simte cu putere şoaptele muzicale ale insectelor ce ne înconjoară. Hinata, a devenit serios imediat după ce a terminat prima propoziţie, poate mă crezi un mitocan şi un perverst, idiot şi neascultător, dar pentru tine... mi-aş da întreaga viaţă. Ţine minte bine asta, fiindcă nu o vei mai auzi aşa de curând.
apar prima cred pe aici :))
deci, e frumos, cred ca asta e cel mai potrivit cuvant "frumos"
acum, cum ai spus, era un moment astptat de toti, desi mintea mea perversa a mers mai departe cand a citit chestia aia, bine, era cam devreme, dar... n-am rezista sa nu am gandesc... :))

acum, i-ai scris de doua ori numele lui Naruto cu litera mica dar chiar nu mai gasesc unde :))
ai mai avut ceva greseli, ma rog, nu le-am bagat in seama prea mult, doar daca le-am vazut intaplator :P
acuma, la partea cu sarutul, mai intai Hinata parea... hmmm, relaxata, aeriana.. adica plutea
si dupa parca i-ai dat prea multe ganduri, prea clare, analiza cumva realist toata chestia
as fi vrut sa menti starea aia de magie pentru mai mult...
dar totusi, e ok, pana la urma tu decizi, in plus asa e stilul tau oarecum :P

hmmm, in rest n-am nimic de comentat, nu ca am comentat mare lucru :))

oricum, ma bucur ca ai adus next-ul si spor la scris >:D<
.アノメノ乇 a scris (05.11.2011 14:15) ↗:
Sprijinindu-mă cu greu de palme şi genunchi, priveam pământul acela uscat, iar eu, la fel ca el începeam să crap fiindcă aerul era complet aspirat de praful ce mă învăluia. nu îmi place cum sună, este prea încurcat Uşor am început să simt cum gâtul începe a mă gâdila într-un ritm repetat, îngrijorată i-am dat drumul tusei pentru a elimina această senzaţie ciudată şi supărătoare care mă cuprinsese.
Înspiram şi expiram nebuneşte, ce zgomote ameninţătoare se năpusteau în liniştea aceasta, maşinile care treceau pe lângă mine şi... tocmai când îmi ridicasem privirea încruntată şi murdară de la nisipul de pe jos, l-am observat pe Naruto cum, la fel ca mine se zbătea ca peştele pe uscat, e o nebunie. O iuluzie, iluziefiindcă nu avea cum ca el să fi păţit ceva... Doar eu puteam juca perfect rolul rănitului şi a persoanei neajutorate, însă acum tocmai se "scufundase împreună cu mine pe Titanic".
Putusem să simt zgâriiturile zgârieturile de la podurile palmei mele atunci când îmi dădusem părul negru de pe faţă. cred că lipsește acel La o parte Mă durea şi acum puteam vedea clar ceea ce se întâmplase, îngrozitor.
- Nu se poate! Ne-au prins? Am sărit eu speriată şi derutată din loc, mişcându-mă doar câţiva centimetrii în sus, pentru ca în următoarea secundă să mă aplec de durerea care mă săgeta într-un hal, fără de hal la coloană.
- Nu, nu ne-au prins, am scăpat! Zâmbetului tipic şi-a făcut apariţia grandios pe buzele cărnoase şi uşor roşiatice ale blondului. Nu văd eu bine sau cumva îi sângerează buza înferioară?
- Naruto! Am strigat şi apoi m-am ridicat fugind spre el îngrijorată de starea în care se afla. Praful din ochii se scursese cu lacrimile ce-mi brăzdau uşor obrajii.decât doi de i Nu plângeam cu adevărat, însă granulele de nisip deranjau pielea sensibilă şi de aceea ochiul a reacţionat corespunzător rolului pe care îl avea.
Mergeam destul de bălăncănit şi nici nu ajunsesem cum trebuie la el, căzusem. Patetic, nici de mers nu sunt în stare mă mir cum de am reuşit eu să trec prin toate acestea... I-am cuprins uşor în ambele palme obrajii, mângâindu-i încet pentru acratimăl face să-ţi ș nu ț îndrepte întreaga atenţie asupra mea şi pentru al cratimărelaxa, fiindcă mă temeam şi dacă ştiam că el este rănit, eu nu mă simţeam în siguranţă: De D mic parcă eram un fulg şi dacă vântul nu mă ducea departe eu aveam să cad pe pământ şi să mă topesc în apa rece al celui mai apropiat lac.
În continuare mă pierdeam în ochii acestuia care deveneau două pietre preţioase hipnotizante, complet uitasem ce făceam şi văzând cât de rănit era începeam să cred că era foarte sexy aşa şi...
- Doamne, ce tot gândesc. Îi trag o palmă zdravână peste obraz înroşindu-l foarte rău, iar sângele dintr-o zgârietură începea să pice abundent pe pielea lui.
Speriată de ceea ce tocmai am făcut, am sărit pe el pentru ai linge sângele şi mi-am lipit buzele de obraz, pentru că nu mai gândeam lucid absolut de loc, nici această manevră nu prea mă ajuta. vaiii ce îmi place chestia asta chiar dacă este foarte ciudată și mi se pare anormală și o idee nu prea strălucită dar vine perfect O.O.
Începeam să mă ruşinez foarte rău, iar la rândul meu simţeam că mă topesc acolo, curajul mă părăsise şi acum mă gândeam ce aveam să-i spun când trebuia să mă desprind de el. Dar oare doream să mă despart de pielea lui moale şi fin, fină parcă doream să-i sărut şi buza uşor rănită... "Nu, nu mai gândesc lucid" - am strigat ca o nebună în mintea mea ameţită.
După câteva secunde am reuşit să mă dau la o parte aruncându-mi privirea peste tot, doream aşa de tare să vâd şi prin nisip, până ce descopeream oase de dinozaur, doar ca acesta să nu mă facă într-un anumit fel să mă uit în ochii lui blajini şi atât de albaştrii.
Începeam să mă panichez, în loc să mă îngrijorez de faptul că am avut un accident destul de neplăcut şi că din nou am fost urmăriţi de acei nenorociţi, ai stricat atmosfera cu acest cuvînt -.- eu aveam tot felul de fantezifantezii spontane cu garda mea de corp, ce mă privea destul de zâmbăreaţă. Tocmai observasem când îmi ridicasem pentru puţin privirea sfioasă.
Râsese la gestul meu prostesc, ce nu aş da să am acum un par ca să mă lovesc în cap cu el, cât de idioată pot fii, dar de ce mă simt aşa de neliniştită şi de agitată în prezenţa lui. Nu m-am mai manifestat aşa de rău atunci când el se afla prin preajmă...Ce înseamnă toate aceste bătăi nebuneştii de inimă, de ce mă doare, de ce vreau aşa de tare să evadez din cuşca aurie în care am fost întemniţată de către Kenji... De ce oare aduc vorba de el într-un astfel de moment, când normal ar trebuie să fac crize că nu ştiu unde mă aflu.
Of... iar mă priveşte cu acei ochii veseli şi blânzi... Ce să fac, ce să fac? "Nu mai suport, nu mă mai privii aşa, mă ameţeşti într-un mod extrem de fermecător." sunt cam multe întrebări retorice ( erau să scriu erotice =)) ) dar cu toate acestea sună al naibii de bine și conturezi foarte frumos sentimentele ei
Începusem să tremur, trunchiul mi-l îndoisem înainte pentru a mă putea sprijini de picioare cu pumnii. Priveam din nou în jos, fiind mult prea vrăjită de fiinţa bărbatului ce stătea în faţa.
Printre firele de păr groase puteam să-i văd tălpile cum se îndreptau spre o altă destinaţie, se ridicase în picioare, iar eu tresărisem uimită, de ce? Nu ştiu, cred cu stupoare că nu puteam să rezist fără el în aceste împrejurimi. Locul îmi era necunoscut, iar claritatea scăzută, nu puteam destinge multe din cauza acelui praf nemernic ce-mi intrase printre gene şi-mi iritase ochii.
Printr-o mişcare fulgerătoare de mână îi prinsesem materialul cămăşii, oprindu-l în loc. Chicotise, am perceput acest gest imediat aşa că îmi plecasem capul de ruşine.
Dar ce să-i fac, nu puteam rezista, ceva mă împingea spre el... Forţa de atracţie era mult prea puternică.
Cu greu şi cu îndemnul inimii mele zbuciumate am şoptit spre el:
- Nu... nu pleca, suspinasem eu precum un animal rănit.
- Nu mai sta pe jos, hai ridică-te. M-a prins de talie şi de braţul drept, ridicându-mă de acolo şi cu degetele unite de la palma sa, mi-a îndemnat frumos chipul să se ridice şi să admire priveliştea izbitoare care pâlpâia spre asfinţit.
Întreg Tokyo-ul se întindea măreţ dedesuptul nostru, totul fiind delimitat de un rând lung de bări metalice care separau şoseaua şi restul terenului mic de golul prăpăstos al dealului pietros.
- Ca şi în filmele acelea vechi, în care cuplurile săteau la marginea drumului cu decapotabilele şi admirau oraşul de sus, în clar de lună.
Şoptise acesta, iar zâmbetul său apăruse pe faţă... Îl priveam fermecată, iar ochii îi străluceau din cauza luminii puternice ce se propaga de la lună.
Chiar nu îmi dădusem seama că există un astfel de loc prin ţara mea, defapt nici nu îmi imaginam. Aveam doar iluzia oarbă de a crede că doar în filmele americane pot exista astfel de spaţii uluitoare şi romantice.
Am oftat prelung zâmbind şi eu într-un final, admirând în continuare acesta priveliştea încântător de frumoasă, ce ne vrăjea cu fiecare secundă pe care o savuram, dar cel mai mult iubeam faptul că aveam cu cine să gust din plin această seară destul de zdruncinată, însă cu un final reuşit, demn de Oscar.
Încetul cu încetul inima mea se umplea cu bucurie, nu puteam crede că aşa ceva este posibil... Deodată am simţit o adiere caldă la urechea mea, pe loc am încremenit, iar când mâna lui Naruto a cuprins-o pe a mea, mii şi mii de fiori au trecut în tărăboi prin şirea spinării, făcându-mă să privesc nemişcată înainte.
- Cred că cel mai bine ar fi să stăm comod în maşină... ce zici?
Nu, de ce a pus acea pauză? ca să-mi răsufle mai mult în ureche acel aer cald care îmi trezea toate simţurile la viată? Prea multă presiune şi inima avea să explodeze la mine în piept. Da ia stai... maşina este întreagă?
Rapid îmi întorc capul spre ea şi cu adevărat, era în picioare puţin zâgriată ce-i drept, dar întregă şi la fel de frumoasă ca la început, numai bună de stat în ea.
- De ce nu mi-ai spus de la început că maşina era întreagă? Aşa puteam să mă pun încă de la început în ea pentru a-mi trage sufletul... Imbecilule! cât am râs, doamne, doamne, ești genială
- Nu e vina mea că tu ai ieşit din ea după ce am zburat de pe şosea. Pot da vine pe tine, de ce Dumnezeul meu eşti bogată?
- De ce Isuse eşti tu deştept ca să critici o persoană ca mine, când şi tu la rândul tău eşti urmărit fiindcă eşti de partea binelui ? Hmm... acum nu mai răspunzi? Încep eu să ridic sprânceana la el.
Adevărul era că amândoi aproape împărţeam aceiaşi vină şi el tot insinua că trebuia să-mi revină mie fiindcă bunicul meu era bogat... Nu îl mai înţeleg.
- Vulpoaică ca în totdeauna, a spus el rânjind şi apoi s-a aşezat lângă mine pe locul şoferului privindu-mă. Doar că de această dată te înfăţişezi cu o altă blană.
- Cum adică? Sar eu ca ars din loc, răstindu-mă la el cu mâinile încrucişate la piept. Doar pentru că sunt puţin sensibilă asta nu înseamnă că sunt neputincioasă, iar Kenji... facă ce vrea, nu mă mai interesează.
Nervoasă mi-am rotit trupul în partea cealălaltă, deoarece nu doream să am contact vizual cu blondul, ce schiţa o expresie destul de şireată şi satisfăcută. Mă enerva, mă tachina, asta tot făcea şi totuşi aducând în mijlocul discuţiei vorba de Kenji, mă blocasem.
Asta am făcut, de fiecare dată mă opream, dar de data asta am să încerc să uit, fiindcă nu mai vreau să mai am de aface cu nici unul din ei, prea multă presiune. Şi de fiecare dată mă pierd.
Simţisem mişcându-se ceva, era Naruto care din nou sigur încerca să mă enerveze... Aşa că m-am întors spre el, dar brusc am înlimnit.
El fiind mult prea aproape de mine, abordase o poziţie destul de serioasă, lăsându-şi mâna să se sprijine de tapiţeria albă a banchetei mele. Având o privire intensă care mă săgeta de fiecare dată şi căreia nu îi prea puteam rezista, pur şi simplu încercam să mă feresc, iar capul meu se tot întorcea în toate părţile posibile pentru a nu-i întâlnii din nou veninul ce se propaga din ochi.
Palma lui se aşezase pe obrazul meu care începuse încetul, cu încetul să se roşească treptat. "Nu... ce faci?", mi-am şoptit eu în gând emoţionată.
Începuse să îl mângăie transmiţăndu-mi tot felul de fiori, sentimente, fantezi...fantezii inima mea pulsa, bătea în turbare şi eu cedam cu fiecare secundă pe care o trăiam.
- Îţi este teamă să-ţi arăţi latura sensibilă în faţa mea, văd că te chinui singură, dar eu văd prin tine, chiar pot. Timbrul său era calm uşor nostalgic şi acel zâmbet fin ce-l purta pe chip mă făcea să-l ţintesc cu ochii şi să... să mă apropii mult mai mult de trupul lui, care parcă mă chema într-o îmbrăţişare.
- De unde ştii asta? Încep eu să întreb, glasul tremurându-mi. Nu mă cunoşti, nu ai cum să ştii ce este în inima mea. L-am fixat cu ochii privindu-l sigură pe mine, dar imediat am înghiţit în gol.
- Vroiai să mă săruţi. VOIAI, Vroiai este o formă hibrid incorectă -.-
- Ce? după un moment de linişte am intervenit oripilată. Nu, nu, nu... Dragul meu tu visezi stele verzi cum aş putea eu să doresc aşa ceva, nu sunt ca fostele tale"iubite" să cad în plasa unui astfel de nemernic şi...
Mi-a cuprins faţa în ambele sale palme privindu-mă intens pentru câteva momente, iar după şi-a plecat faţa încet, timp în care eu încă vorbeam, neobservând ceea ce dorea acesta să facă şi m-a sărutat apăsat, blocându-mă.
- Hmmp...!? Îhmm... Naruto! Am strigat surprinsă în timp ce acesta îşi desprinsese buzele de ale mele doar pentru o secundă, ca după să reea sărutul, care mă topea pe dinăuntru.
Nu... nu îmi vine să cred, chiar mă sărută!? Şi de ce mă simt aşa de aeriană? Plutesc. Ceva nu este bine, dar totul pare perfect, greşesc cu ceva dacă nu pot să îi rezist? Trupul său se presează uşor pe al meu şi
simt că nu mai am forţă în oase, cedez uşor doar când mai trag cu ochiul la chipul său.
Simt că mă prăbuşesc, doresc aşa de tare să-mi las capul pe portieră şi să mă îndoi de tot, iar el să continue în acest ritm suav şi tentant. Nu, greşesc, nu e bine, nu ar trebui să fiu aşa, eu îl iubesc pe Kenji. Chiar îl iubesc? Nu ştiu, blondul îmi zboară minţile şi cred că are să-mi fure şi inima. Vaii, vaii, vaiiiiiiiiiiii, ador scena asta, ce n-aș da să o văd în realitate, dar deja mi-o imaginez în minte, totul este așa de perfect, dar stai, TU ești perfectă :o3
De respins, nu l-am respins, iar el nici nu dorea să se întâmple asta, păream uniţi şi de ne clintit. neclintit
Eu tremuram, el mă cuprindea cu grijă şi mă trăgea aproape, ca să nu mă topesc de tot. A devenit un sprijin pentru mine şi de fiecare dată când încerca să-şi strecoare palmele pe sub hainele mele, eu îl cuprindeam de cămaşă şi strângeam cu forţă materialul. Se poate spune că m-am predat diavolului şi acum trebuie să ascult fiecare ordin, fiecare stimul ce îmi face trupul să trepiteze, pe care îl primesc din atingerile sale.
Şi-a desprins pentru câteva secunde buzele de ale mele, a prins de maneta de la scaun şi l-a întins până ce puteam să mă pun de tot, ca pe un pat, apoi a revenit la mine, trântindu-şi palmele pe de o parte şi de alta a chipului meu, privindu-mă cu profunzime, încercând parcă să deschidă acea poartă care făcea legătură cu inima mea, întemniţată.
- Naruto... Am şoptit eu, lăsând în sfârşit glasul să se facă auzit în această linişte nocturnă.
Ochii ne sclipeau puternic, noi continuând să păstrăm tăcerea.
Văzând văpaia aceea luminoasă şi arzătoare din privirea lui am ştiut că avea să urmeze ceva anume, dar eram nesigură pe mine.
- Nu spune nimic, lasă-te învăluită de nopate şi simte cu putere şoaptele muzicale ale insectelor ce ne înconjoară. Hinata, a devenit serios imediat după ce a terminat prima propoziţie, poate mă crezi un mitocan şi un perverst pervers, idiot şi neascultător, dar pentru tine... mi-aş da întreaga viaţă. Ţine minte bine asta, fiindcă nu o vei mai auzi aşa de curând. Vai, vai, vai, și iar vai, Naruto est eun scumpicel dumpticel care mă face să mă topesc -.-, oare mi-l împrumută și mie Hinata ?

Așa, am terminat de corectat și pot spune cu mândrie că nu mai așa multe greșeluțe de tastare și exprimare + de asta, totul se îmbină perfect, fără cusur. Sincer, scrii din ce în ce mai bine și ideea este din ce în ce mai genială. Anw, baftă fluturaș, să o șii din mai bine în mai bine.
Abia aștept ce se va întâmpla, chiar dacă poate știu ce :-?.
OMG! Nu ma asteptam, deci tu chiar vrei sa innebunesc?
Sper ca in urmatorul capitol sa continui ca aceeasi scena, nu de alta dar ar fi pacat sa pierzi o asa ocazie, sau mai bine spus sa pierd o asa ocazie. Ce-as fi vrut sa mai continui marcar putin...
Chiar ma sperii cu fraza asta: "Ţine minte bine asta, fiindcă nu o vei mai auzi aşa de curând." Ma nelinisteste extrem de mult.. x__X
Descrierea sentimentelor a fost pur si simplu grozava, ai un mod foarte special de a le exprima imi place foarte mult si chiar ma facea sa ma simt in pielea personajelor.
De actiune, dialog si greseli nu prea mai am ce sa spun... te-ai descurcat bine, dialogul fiind cel mai interesant, din punctul meu de vedere.
Dabea astept sa vad ce ganduri iti umbla prin minte, sper ca nimic rau incat sa devieze scena din capitolul actual.
Deci intr-un final pot sa spun ca am ajuns si eu la ultimul capitol. : ]
Pentru ca sunt foarte multe capitole, iti voi spune pe scurt ce cred eu despre fic.

Tema, ideea si titlul: tema este destul de comuna [asa mi se pare mie] dar ideile si stilul propriu de exprimare fac ca ficul tau sa fie mult mai interesant. Pe parcursul ficului am intalnit multe ideei originale, bine descrise iar acum titlul.. pot sa-ti spun ca pe mine m-a atras foarte mult si desigur micul simbol +18.

Descrierea: stai foarte bine la capitolul asta, reusesti sa surprinzi toate emotiile personajului in asa fel incat sa ni le transmiti si noua.

Dialogul: pai am intalnit dialog cand personajele faceau schimb de replici sau cand era foarte necesar ceea ce e bine... :]]]

Actiunea: pai in tematica ficului actiunea e foarte esentiala, am intalnit din plin actiune bine conturata, ceea ce imi place in special este ca nu grabesti lucrurile. xD

Greseli de tastare/exprimare: pai eu am intalnit cateva greseli de tastatura, nu sunt grave dar ce sa-i faci word-ul se joaca cu noi. ;]]]

Cam atat am avut de zis, putem sa iti las un com de gen " whau ce fain, mi-a placut foarte misto.... astept repede nextul : x : x : x : x : x" cum fac majoritatea userilor pe aici. * Spamul is the King * ._____.
Sper ca ai inteles ce am vrut sa zic, ficul este foarte promitator si ar fi o mare pierdere sa te lasi de el [nici nu cred ca se pune in discutie:]]]
Se pare că s-a ajuns la finanul volumului poveştii (ca să spun aşa).
Am un blocaj, însă am stat şi m-am gândit mai mult şi vă spun că acesta este doar finalul unei prime părţi ale ficului "Good Boys Never Die". Deci o să vin cu o continuare a lui, însă nu aici. Urmează părţile III, IV şi V.
Sper că va plăcut primul "volum" (cu toate că nu este o carte, dar altfel nu ştiu cum să o mai numesc -.-) şi sper să vă placă şi în continuare. Mulţumesc de suport şi că mi-aţi citit ficul.
În special îi mulţumesc lui Mina, Daria, Rose - căi mereu au fost aici şi m-au îndrumat, cât şi celorlalţi. Mersiiiiii!!
Cam atât. Voi veni cu următoarea parte într-un alt thread. <3


~The End~