AnimeZupCăutare

Katie

Hello!
I'm the first ...
A fost un capitol destul de dragut ,pot spune. Imi place cum narezi,dialogul nu e sec ,iar descrierea e buna! Ai niste figuri de stil frumoase !Greseli de tastare sunt vreo doua ,dar nu ma deranjeaza.Deci,pana aici totul e OK!!!
Astept cu nerabdare urmatorul capitol,poate vad mai multa 'actiune'...pana atunci SPOR LA SCRIS !!!





Second :D !
Deci , am venit si eu pe aici si mersi ca m-ai anuntat .
Super capitolul ca de obicei , hmmm .... balul , de abia stept capitolul acela . N-am inteles un lucru , mass-media a aflat ca a murit John sau ca el e tatal adevarat al lui Kate :-?? .
M-am ras la comparatiile pe care le-ai facut cu animalele si reporterii in scutece :)) .
Astept continuarea si spor la scris !
:bye:
Am venit cu un nou capitol. Imi cer scuze ca e cam scurt. M voi revansa alta data.
Cand veti citi, va recomanda sa ascultati melodiile listate mai jos, in ce ordine vreti. Veti vedea ca e mai interesant cu acele melodii cantand in background.

http://www.youtube.com/watch?v=ITSx50fBHic
http://www.youtube.com/watch?v=TTWy1FEGCqc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=4mzaX3NteQY&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=dSXpXwd1-_8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=6YhRl8bjNTc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=51vbt5nytbM&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=hYbba5fVg10&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=vsBUQhONS68&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=67oaNZYGmuA&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=-c4DD88uACI&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=2GZJgwOKydE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=UgMyNTuEz3w&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=gEluHXN7tRk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=cydpNbqWvDc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=EpZeFLBEslo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=XCzI4_3T6EE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=a_4H07m0YoI&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=4tuS_ze4qM0&feature=related





Capitolul XXVI


Acasa, lucrurile incepeau sa se schimbe. Toate ornamentele colorate fusesera inlocuite cu unele inchise. Pregatirile pentru ceremonie erau in toi. Sciriul lui Jonathan urma sa fie adus acasa si asezat in sufragerie pentru cateva ore cat tinea priveghiul. Apoi, cortegiul funerar pornea spre cimitir: ultimul drum al lui Joanathan in lumea celor vii.
Casa incepea sa arate asemenea unui castel vechi, cu ferestre mici, unde intunericul domina peste tot. Pe masa din sufragerie erau doua lumanari pe care Catherine tocmai le aprindea. Era imbracata intr-o rochie neagra, simpla, iar capu ii era acoperit de o palarie cu voal.
Cand Kate pasi in incapere, scartaitul parchetului o facu sa tresara. Isi arunca privirea spre usa. Ochii ii erau inrositi si pe chip tristetea isi facea cuib. Erau momente grele pentru anandoua. Jonathan era un om bun si nu merita sa moara. Acum, tot ce puteau face era sa-l conduca pe ultimul drum si sa ii lasa sufletul sa se odihneasca in pace.
Femeia ramase cu chibritul ars intre degete.
-Kate ...
-Matusa Catherine, odihneste-te putin! Ma ocup eu de aici.
-Dar sunt atatea de facut si nu e timp.
-Sicriul va ajunge abia maine. Avem destul timp. Te voi ajuta daca vrei.
-Bine, voi face cum spui. Dar te rog, spune-i bucataresei sa comande ceea ce i-am spus. Pana maine dimineata trebuie sa ajunga. Macar acum sa manance fratele meu pe saturate, daca nu m-a ascultat niciodata. In copilarie, era mereu slab si nu il puteam convinge sa puna ceva grasime pe acele oase. Dar asa era el. Chiar opusul tau.
Lua cutia de chibrite de pe masa, timp in care femeia se indrepta spre camera ei, la etaj. Aprinse si cea de-a doua lumanare, dupa care se lasa pe canapea. Moartea mamei si apoi asta. Viata o lovea acolo unde o durea mai tare. Moartea era cel mai neasteptat lucru care i se putea intampla cuiva. Moartea unei persoane iubite era mai dureroasa decat propria moarte. Nimic nu se putea compara cu pierderea unui persoane dragi.
Insa imaginea lui va ramane mereu in sufletul ei. Tatal pe care nu il cunoscuse niciodata asa cum trebuia, tatal care isi ascunsese existenta, desi, dupa aparente, i-ar fi putut fi bunic. Ziua de maine urma sa fie cea mai grea pentru toti cei care l-au cunoscut cu adevarat pe Jonathan. Ultimul drum, ultimul „ Adio ”.
Ochii i se umplura de lacrimi iar firicelele acelea sarate ii brazdau chipul intristat si alunecau in jos pe barbie. Vroia sa le opreasca, dar nu putea. Simtea ca doar asa isi putea exterioriza sentimentele. Isi plangea suferinta, dorul. Se vedea pasind pe o strada iar cei din jur dispareau unul cate unul si se vedea cuprinsa de intuneric din toate partile. Se simtea singura, uitata. Insa o voce ii departare ii atrase atentia. Ii striga numele. „ Kate! Kate! „ Apoi o mana aparu din intuneric, urmata de alta, pana se vazu inconjurata de sute de maini intinse. Nu ii vroiau raul. Dimpotriva, vroiau sa o ajute. O figura umana. Edward. Zambetul lui cald strapungea ceata neagra din jurul ei.
-Kate ...
Se simti scuturata de umar si isi deschise ochii. Ce i se imtamplase? Vocea matusii Catherine o trezi.
-Kate!
Adormise? Dar cum si cand? Ii fusese chiar atat de somn?
Vazu ca cineva o acoperise cu o patura.
Clipi de cateva ori, pentru ca apoi sa intrebe buimacita:
-Ce s-a intamplat?
-Ai adormit pe canapea.
Privi in jur. Lumanarile erau pe jumatate topite. Asta insemna ca dormise doua-trei ore. Isi aminti visul.
-Tata … sopti ea cu jumatatea de gura.
Femeia o ajuta sa se ridice si o conduse in camera ei.


Dimineata urmatoare, fata se trezi cu o casa plina de straini, oameni pe care nu ii vazuse vreodata si nu credea ca ii va mai vedea. Politicieni, prezentatori si prieteni, toti veniti sa-l conduca pe Jonathan pe ultimul drum.
Dupa ce isi facu toaleta de dimineata, asa cum proceda de fiecare data, imbraca o rochie neagra peste genunchi, isi aranja parul si se incalta cu ceva confortabil, dar totusi potrivit pentru evenimentele ce vor urma.
Nu prea ii venea sa manance, dar trebuia sa stranga cat mai multa forta posibila.Trebuia sa se tina pe picioare pana la sfarsitul slujbei.
Dupa masa, primi o vizita neasteptata. Edward. Il intampina cu caldura, in timp ce baiatul isi exprima parerea de rau, spunand ca domnul senator Redfield fusese un prieten bun cu mama lui si ii aducea la fiecare vizita cate un cadou. Cel mai important, zambea mereu. Nu ii placuse deloc cariera de politician. Un om cinstit printre mincinosi si hoti. Il sfatuise sa nu intre in politica, pentru ca era ^ un camp minat ^( nu am ghilimele, data viitoare promit ca o sa le pun), dupa cum obisnuia sa spuna. Si nici nu avea de gand.
O imbratisa cu dragoste. Era exact ce avea nevoie: un umar pe care sa-si planga tristetea.
-Cum te simti? o intreba el, in cele din urma.
Nici nu trebuia sa-i mai raspunda. Lacrimile care i se prelingeau pe obraji spuneau totul. Se retrasesera pe o canapea din sufragerie, unde fata isi adanci capul in pieptul lui si ii strangea camasa intre degete.
-Tatal tau ar fi mandru de tine, Kate. Te va veghea mereu de oriunde ar fi si nu te va lasa la greu. Promit ca voi face si eu la fel. Nu imi place cand te vad ca suferi.
Cu cat vorbea mai mult, cu atat stransoarea devenea din ce in ce mai puternica. Langa el se simtea protejata si nu mai vroia sa plece de acolo. Niciodata.
-Promite-mi ca nu vei pleca niciodata de langa mine! sopti fata printre lacrimi.
-Iti plrimit! veni raspunsul ferm al baiatului.
Nu vroia sa para slaba in fata lui, dar, in acele conditii, nu avea alta optiune. Mai tarziu putea fi prea tarziu.
Corpul neinsufletit al lui Jonathan fusese adus cateva ore mai tarziu. Fata, insa, nu avu puterea sa se apropie si sa il vada. Arata asa cum il vazuse la spital, inainte ca sufletul lui sa paraseasca trupul pamantean si sa se inalte spre cer. Doar obrajii si gura i se puteau vedea. Pielea ii era prea arsa. Arata asemenea unui faraon in sarcofagul lui poleit cu argint si aur. Insa Jonathan nu era nici nici zeu, nici faraon. Doar un simplu muritor, asemenea celorlalti. Actiunile lui l-au facut mare in ochii prietenilor si al familiei. Acum, nimeni si nimic nu il va mai supara. Oriunde ar fi el.
Cortegiul porni din fata casei pana la cel mai apropiat cimitir, la cateva strazi departare. Traficul din zona fusese blocat pentru cateva ore, lasand oamenii indoliati sa isi vada de drum iar sicriul lui Jonathan purtat de o trasura la locul de odihna.
Oriunde te uitai, chipurile intristate ale oamenilor iti blocau privierea. Doar sunetul pasilor, ropotul rotilor pe soseaua pietruita si suspinele pline de suferinta ale tuturor se auzeau in linistea dupa-amiezii. Acela era un moment pe care Kate nu il va uita vreodata. Pierduse o mama, iar acum, un tata, de care nici nu stia. Tot ceea ce ii mai ramasese acum erau momentele frumoase petrecute cu fiecare si zambetele lor pline de dragoste de la final. Emily si Jonathan. Cel putin, acum puteau fi iarasi impreuna … pentru totdeauna.

O noua zi, inceputul unei noi aventuri. Soarele stralucea la fereastra camerei lu Kate, aducand cu el primele clipe departe de Jonathan. Se simtea singura, parasita. Avea nevoie de cineva care sa o consoleze, de cineva care sa ii aline suferinta din suflet. Simtea pierderea tatalui ca un gol in inima. Vroia sa nu fi murit, dar timpul vine si se duce. Asa si viata oamenilor.
Se ridica la marginea patului, strangandu-si camasa de noapte in jurul trupului. Avusese parte de o noapte plina de vise, de la cele mai placute, la cele in care il vedea pe Jonathan intorcandu-i spatele si disparand in intuneric. Nu vroia sa traiasca cu gandul ca o parasise pentru totdeauna. Dimpotriva, avea nevoie de cineva care sa-i spuna ca totul va fi bine, ca ca tatal ei o vegheaza mereu, asemenea unui inger. Il vedea stand la capataiul patului ei , cu aripile albe ca spuma laptelui intinse de-a lungul incaperii. Zambea. Parca il auzea soptind: ^Totul va fi bine! ^ si surasul lui ii aduse din nou bucuria pe chip. Se surprinse zambind.
Tresari cand o menajeera deschise usa si ii vorbi:
-Cineva ar vrea sa va vada.


Cand am scris, am ascultat si eu melodiile si povestea a fost mai ... veti vedea ce vreau sa spun. Sper ca va va placea.
Enjoy reading.
Asteăt comentarii.
Hey, mersi ca m-ai anuntat de fiecare data!
Acum,sa revenim la capitol...a fost trist,intr-adevar,la un moment dat ascultand melodiile si citind capitolul, mi s-au scurs cateva lacrimi!
Biata Kate,e prea puternica,pot spune...prin cate a trecut!!!Nici nu vreau sa-mi inchpui,mama si acum ..tatal...oare ce va mai urma??
Sper ca totul se va insenina...nu mai vreau ca in ochii lui Kate sa existe tristete, ci bucurie,fericire...alaturi de Edward!!
Cat despre descriere,dialog,naratiune...e totul perfect!!!Greseli de tastare nu am vazut,dar nici n-am stat sa le caut!!
Asteptam urmatorul capitol!!!
Bafta!!! :-*
Un capitol trist ... de acord cu cu Lorely in privinta lui Kate si eu o vreau fericita , dar se pare ca viata ii aduce doar suferinta pana acum , sa vadem ce va urma in viitor . Chiar imi pare rau pentru ea , eu nu stiu ce as face daca m-as afla in locul ei , dar ea e puternica si sunt sigura ca va trece cu bine peste intamplarea aceasta .
M-a deranjat un lucru , de prea multe ori ai repetat : ,, ultimul drum " , incearca sa pui sinonime sau expresii asemanatoare . Greseli de tastare parca am vazut doua sau trei ( nu ti le mai in sir ) .
Astept next-ul si nu uita sa ma anunti ! Spor la scris !
:bye:

Yello oreo^ ^
Sorry...i'm late..
Anyway
Am ascultat melodiile în timp ce citeam capitolul şi totul a fost mai trist...aproape am plâns..T^T
Biata katie... Bine că e puternică.
A trecut prin multe...şi-a pierdut mama...acum tatăl...sper doar să nu-l piardă şi pe edward.
Descrierea e mai bună, la fel şi naraţiunea şi dialogul.
Next~~~~
Capi
Capitolul XXVII



Fata imbraca un halat albastru de pe un cuier din dreapta patului si cobora la parter. Acolo o astepta o surpriza mai mult sau mai putin placuta. Un batran statea pe canapeaua din sufragerie, strangand o palarie intre maini. Era imbracat simplu: pantaloni negri si o camasa de aceasi culoare. Parul lui alb parea o compie cu iarba, acoperita de un strat subtire de zapada proaspata.
De cum auzi pasi in spatele lui, batranul se ridica si isi arunca privirea in pamant.
-Eu ... incepu el, dar nu reusi sa termine.
Fata parea sa il recunoasca si vru sa se intoarca in camera ei, insa vorbele lui o oprira:
-Stai! Nu pleca! Vreau doar sa vorbim.
-Nu am ce vorbi cu tine. Nu dupa ce i-ai facut mamei.
-Emily era fiica mea si aveam dreptul de parinte ...
-Da, aruncand-o in strada cu un copil de cateva saptamani in pantece.
-Asta a meritat pentru ca mi-a nesocotit hotararea. I-am spus de atatea ori ca nu are voie sa-l mai vada pe ...
Se opri, negasindu-si cuvintele.
-Pe cine? Pe tata? Ce? Nici nu indreznesti sa-i spui numele? Nu avem ce vorbi.
-Nu am venit aici sa ma cert cu tine. Vreau doar sa-mi cer scuze pentru cum m-am purtat in trecut si pentru tot ce i-am facut mamei tale. Imi pare rau! Pur si simplu, nu imi placea ca Emily iesea cu un barbat cu treisprezece ani mai mare decat ea. Nu puteam accepta asta.
-Si ce credeai? Ca, in calitate de bunic, vi si iti ceri scuze si te astepti ca eu sa te iert?
Mainile batranului tremurau, in timp ce privirea lui intalni podeaua de marmura.
Ii parea rau. Cauta alinare si iertare din partea nepoatei, daca din gura fiicei lui nu o va mai auzi vreodata. Avea nevoie de toate acele lucruri pentru ca sufletul lui sa fie pur ca in ziua in care s-a nascut cand va sta inaintea lui Dumnezeu in mometul judecatii finale spre odihna vesnica. Avea nevoie ca ea sa il ierte.
Fata il privi nesigura pe sine. Ce ar trebui sa faca? Sa il ierte, pur si simplu? Nu. Trebuia ceva mai mult pentru a-i recastiga increderea.
-Bine, te iert, dar sunt anumite lucruri pe care esti obligat sa mi le spui. Asta daca vrei iertarea mea, adauga ea, in timp ce se aseza pe canapeau adinaintea lui. Il privi adanc in ochi, cautand cea mai mica urma de indoiala de pe chip, insa tot ceea ce spusese pana acum venise din inima. Toate acelea erau sentimentele lui adevarate. Nici o prefacatorie.
Hotara sa ii mai dea o sansa, ultima. Daca avea nevoie de iertarea ei, trebuia sa-i dovedeasa ca tine la ea ca la o nepoata si ar face orice sa-i castige increderea de mult pierduta. Insa trebuia sa tina cont si de faptul ca el era batran si nu avea voie sa-l forteze prea mult.
Ii facu semn sa se aseze si incepu sa-i puna fel de fel de intrebari despre mama ei, despre ralatia dintre Emily si Jonathan si mai important, despre cum fusese ea in copilarie.
-Emily a fost copilul pe care l-am vrut vreodata. Cuminte, ascultatoare, descurcareata. Asa ca tine. Pe Jonathan l-a intalnit cand avea varsta ta si a tinut totul in secret timp de jumatate de an. Rezultatele ei scolare erau din ce in ce mai slabe. La inceput, nu am inteles de ce, dar intr-o zi am gasit o scrisoare din partea lui. Ii spuena cat de mult o iubeste si alte lucruri de acest fel. Nu mi-a venit sa cred. Emily se intalnea cu un barbat de treizeci de ani. In plus, mai avea si un copil de cativa ani cu fiica unui senator de renume in stat. As fi vrut sa il invat eu ca nu e bine sa se ia de minora, dar mi-a fost prea rusine. Asa ca am pastrat totul secret.
Se opri pentru a-si trage sufletul. Inspira adanc de cateva ori, dupa care continua:
-Cateva saptamani dupa ce a implinit optsprezece ani, mi-a spus ca ii poarta copilul in pentece. M-am enervat. De suparare am dat in ea. Doar o palma peste fata. Cu mana pe obrajul inrosit, m-a privit cu ochii in lacrimi. Niciodata nu am fost nevoit sa dau in ea. Era o fata cuminte ...
Lacrimile i se revarsau pe obraji in timp ce rememora fiecare moment sfasietor. Auzea ecoul palmei lui pe obrazul adolescnetei. Debea acum isi dadea saama ca ceea ce facuse fusese total gersit. In loc sa o apropie, el o indeparta din ce in ce mai mult. Isi sterse lacrimile cu o batista din buzunarul pantalonilor. Amintirile il loveau cu atata putere incat nu parea sa mai reziste. Toate aceel imagini ii faceau rau, dar avea nevoie sa le rememoreze pentru a-si da seama cat de mult gresise in trecut si sa se asigjre ca nu va repeta aceasi greseala in prezent. Se purtase atat de rau cu singura fiica pe care o avusese. Ar fi trebuit sa treca peste si sa-si continuie viata asa cum fusese pana atunci. Dar nu putea accepta ca fiica lui sa fie insarcinata la doar optsprezece ani. Atunci, daduse vina pe Jonathan, spunand ca el a obligat-o. Acum, insa, stia ca fusese alegerea amadurora. Atat Emily, cat si Jonathanau au fost vinovati de cele intamplate. Iar jumatate din vina o purta el. Daca ar fi convins-o ca nu e bine ...
-Imi pare rau! continua el, stergandu-si lacrimile. M-am purtat urat cu ea. Daca nu as fi alungat-o, ar fi fost aici cu noii si am fi fost o familie.
-Totul e bine acum. Toate aceste lucruri nu s-au intamplat din greseala. Erau scrise sa se intample. Si mie imi pare rau pentru cum m-am purtat cu tine, bunicule!
Se apropie de el si il cuprinse cu bratele. In ele simti caldura mamei si in ochii lui, vedea ochii blanzi ai lui Jonathan. De parca sufletele amandurora intrara in corpul batranului.
Ramasesera pentru cateva minute nemiscati.
-Primit sa ma comport mai bine de acum inainte. Ai fost, esti si vei fi mereu nepoata mea. Desi mi-a fost foarte greu sa recunosc atunci, ai fost si vei fi mereu o parte din familie. O parte foarte importanta.
Dupa ce primise iertarea nepoatei, sufletul batranului se umplu de caldura. Se simti mai linistit, mai calm. Se intoarse acasa impacat si ii promise fetei ca va incerca sa vina mai des.
In timpul discutiei, Kate parca uitase de toate lucrurile ce ii facura rau pana atunci. Se pierdea in cuvintele lui, o vedea pe mama ei la optspreceze ani, alaturi de Jonathan. Zambea mereu. Parca simtea palma pe obrazul ei si ii vedea ochii inlacrimati. Dar batranul avea dreptate. Nu e usor sa-ti vezi singurul copil alaturi de o persoana mult mai mare decat ea. Lui Emily nu ii pasa de ce spuneau ceilalti. Il iubise pe Jonathan, insa nu pentru banii lui. Ci pentru cine era el cu adevarat. Doar un om in cautarea iubirii adevarate.
Cand intra in bucatarie, isi intoarse instinctiv privirea spre capatul mesei. Acolo obisnuia ca stea Jonathan. Ofta si se aseza pe scaunul alaturat. Doamna Brown inca nu ajunsese, asa ca rememora momentele frumoase petrcute cu el. Il vedea cum isi bea cafeaua, citea ziarul de dimeneata sau rezolva rebusurile din spatele revistelor. Il voia inapoi. Simtea ca e vinovata pentru toate: moartea mamei, plecarea lui Grace si, nu in ultimul rand, de moartea tatalui, desi ea nu facuse nimic.
Insa imaginea celor doi, tinandu-se de mana in timp ce se plimbau pe plaja, o facu sa-si schimbe atitudinea. Poate asa era mai bine. Poate acum erau fereciti.
In clipa urmatoare, chipul lui Edward ii trecu prin fata ochiilor. De ce el? Poate intalnirea lor fusese scrisa undeva. Isi aduse aminte de balul de absolvire care urma sa aiba loc peste cateva saptamani. Avea envoie de ajutor din partea lui Alex.
Se indrepta spre sufragerie cu pasi marunti. Era nelinistita.
Auzind cum o masina parcheaza in fata casei, reveni la intrare. O femeie cobora, insotita de un tanar inalt si un barbat mai in varsta. Era exact ce nu avea nevoie. Grace si fiul ei. Pe batran nu il vazuse niciodata.
Deschise lard ambele usi si iesi in intampinarea lor. De cum o vazu, femeia simti cum o sageata ii trecu prin inima. Se opri la cativa pasi de ea, tragandu-si ochelarii de soare pe nas.
-Katie ...
tol nou.


Hello
First mersi că m-ai anunţat că ai pus next-ul^^
Revenind la fic, capitolul mi s-a părut cute. Mă bucur că mica mea Katie l-a iertat pe bunicul ei după tot ce a făcut, e o decizie bună.
Descrierea ta a mai evoluat, dar acţiunea mi s-a părut puţin grăbită.
Grace a apărut iar...asta nu e bine:]]]
Abia aştept nextul pentru a descoperii intenţiile necurate ale acestei femei-.-
Succes la scris
Second!
Hmmm...capitolul mi s-a parut cam scurt,dar merge!
Ma bucur pentru Kate si bunicul ei...in sfarsit s-au acceptat!
Naratiunea,descrierea si dialogul au fost bune.Greseli de tastare nu am vazut !
Ma intriga revenirea lui Grace...oare are ceva de spus???Hmm...asteptam urmatorul capitol!!!
Pana atunci..spor la scris !!
Bye:-*
Hei ! Mersi ca mai anuntat si scuze ca nu am postat mai repede dar nu mi-a aparut sus ca am primit mesaje si nu tare am mai intrat pe animezup .
O sa incerc maine sa ma pun sa iti citesc si celalalt fic .
Deci ce sa zic , un capitol interesant . Ma bucur ca s-a impacat cu bunicul ei si de abia astept urmatorul capitol sa vad ce se va intampla cu Grace si fiului lui .
Deci , astept next-ul si spor la scris ! Sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Salut! Am venit cu un nou capitol. Imi cer scuze de intarizere.


Capitolul XXVIII


Buzele ii erau rosii ca sangele iar palaria castanie ii venea peste ochi. Avea o privire inspaimantatoare de iti ingheta sangele in vene. Nu arata ca o femeie de cinzeci de ani, asa cum si-o inchipuise.
-Sunt Kate, nu Katie.
-Se pare ca fetita a crescut. Da-mi voie sa ti-l prezint pe sotul si pe fiul meu, Bryan. Ce? Credeai cumva ca Adam e fiul lui Jonathan? Ce orb a fost tatal tau. Crezi ca nu mi-am dat seama?
-Nu ai ce cauta aici. Pleaca pana nu chem autoritatile.
-E dreptul meu de vaduva sa iau o parte din bunurile fostului meu sot. Acum pleaca din calea mea.
-Sunt sigura ca ai vazut testamentul. Casa asta a trecut-o pe numele meu. Cu tot ce e in ea. Tatal meu a muncit prea mult pentru a ridica tot ce vezi in jurul tau.
-Nu-mi pasa. Am ordin din partea judecatoriei …
Fu intrerupta de aparitia altei masini. Catherine cobora in graba, dar observa ca venise prea tarziu. O privi pe femeie cu ura.
-Grace!
-Catherine, ce mult te-ai schimbat, vorbi ea, in timp ce isi scotea palaria. Timpul nu a fost prea ingaduitor cu tine.
-Am sunat deja autoritatile. Ai face mai bine sa pleci, cu tot cu familia ta.
-Nu plec pana nu primesc si eu o parte.
-Iti vrei partea? Bine!

Femeia intra in casa si se intoarse cu o cutie cu fotografii cu Grace.
-Asta e tot ce vei primi. Acum intoarce-te de unde ai venit.
-Mama, sa mergem! interveni tanarul, punandu-si mana pe umarul ei. Nu merita!
-Lasa-ma! Am venit sa iau tot ce imi apartine si nu plec de aici fara partea mea.
-Draga mea, vino! Lasa-i in pace! Iti voi cumpara un colier cu diamante cand ne vom intoarce acasa, incerca batranul sa o convinga, insa nu reusi.
-Nu plec pana nu imi primesc partea! tipa Grace, dand isterica din maini.
Cateva clipe mai tarziu, o masina a politiei locale parca si ea in fata casei. Patru ofiteri in uniforme rosii iesira din ea, indreptandu-se spre Catherine.
Unul din ei, putin mai in varsta decat ceilalti, se adresa batranei.
-Am venit cat de repede am putut, doamna. Cand am auzit ca sunteti sora domnului senator Redfield, nu puteam sa nu va ajutam. Era un om bun.
-Iti multumesc, domnule ofiter!
-Dar pe mine nu ma recunoasteti? Nu stiti cine sunt eu? interveni exasperata Grace.
-Doamna, va rog sa plecati! Ati incalcat o proprietate privata. Fie ma ascultati, fie vom face o mica calatorie pana la sectie.
-Nu plec! E casa mea si nu aveti nici un drept sa ma dati afara. Parazitul aici e ea! striga, aratand spre Kate.
-Doamna, nu va mai spun o data, repeta ofiterul, pentru ca apoi ceilalti trei sa se apropie de ea.
Cei doi barbati o luara pe sus pana la masina, in timp ce femeia se zbatea in mainile lor.
-Dati-mi drumul! Imi vreau casa inapoi, continua ea, fara ca cineva sa o asculte.
Masina celor trei se indeparta, disparand pe soseaua aglomerata.
Ofiterul isi ceru iertare pentru intrerupere si puse sa fie pazita casa 24 de ore din 24, pentru a preintampina o noua aparitie a femeii. O asigura ca totul ca fi la fel ca inainte iar Grace nu le va mai deranja vreodata.
Dupa ce masina politiei se indrepta din nou spre sectie, cele doua intrara in casa. Kate puse sa le faca cate un ceai, apoi se asezara pe una din canapele din sufragerie.
-Multumesc! incepu fata, aranjand o perina in spatele ei.
-Cu placere! Imi pare rau ca nu am venit mai reepde.
-Dar cum ati stiut ca asta se va intampla?
-Nu pot sa iti spun. E un secret. Dar acum voi face o exceptie. Sotul ei imi e un prieten bun si ma anunta daca nebuna aia pune ceva la cale. Dar stai linistita. Dupa scena pe care a facut-o astazi, nu o mai vrea in casa lui. Te asigur de asta. Si nici pe aici nu o vei mai vedea. Kate, tu meriti tot ce e mai bun. Jonathan avea felul lui de a-si exprina sentimentele. Desi nu ti-a spus niciodata ca te iubeste, poate pentru ca ii era frica ca nu te vei putea acomoda, sa stii ca tinea foarte mult la tine. Se vedea din felul in care te privea.
-Atunci de ce nu mi-a spus? Nu inteleg. De ce nu mi-a spus adevarul de la inceput?
-Ii era frica de reactia ta. Erai prea mica sa intelegi.
-Atunci mama de ce mi-a ascuns faptul ca aveam un tata?
-Si lui Emily ii era frica. Probabil nu vroia sa-si amintasca de trecutul ei si, mai ales, de Jonathan. Nu vroia sa o vada in acea stare. Desi nu ii placea sa minta, situatia in care se afla a obligat-o.
Fata isi lasa privirea in ceasca de ceai, uitandu-se la reflexia ei. Se schimbase foarte mult in ultimii ani, nu mai era fetita aceea timida si izolata, care isi traia zilele doar pentru a-si ajuta mama incapabila sa se descurce singura. Invatase sa fie ea insasi un adult, in loc sa isi traiasca copilaria in liniste. La zece ani invatase sa se descurce in casa ca una de paisprezece. Debea acum putea vedea ca viata ei alaturi de Emily nu a fost decat o parte din ceea ce ar fi trebuit sa fie.
Nici una din ele nu observa ca cerul, care la inceput fusese senin, acum era plin de nori negrii. Totul se intuneca iar sufrageria fusese ingropata in bezna. Un fulger crapa cerul si lumina pentru cateva secunde curtea din fata casei. Fata aproape sari de pe canapea. Ii fusese mereu frica de fulgere si tunete de cand era mica si obisnuia sa se ascunda sub cearsaf de fiecare data in timpul unei furtuni. Doar mama ei stia asta. Venea la ea si ii spunea ca nu trebuie sa ii fie frica. Va avea mereu grija de ea.
Isi aminti fiecare secunda petrecuta cu ea, pana cand intervenise acea schimbare brusca. Emily nu mai era cea de dinainte.
In ziua aceea, si copilaria lui Kate sa schimbat. Mama ei incepea sa devina o straina in propria casa, un parazit care traieste si se hraneste din gazda. Asta pana cand gaseste alta. Insa Emily nu mai avea pe nimeni. Profitase de bunatatea propriei fiice si ii furase copilaria pentru totdeauna. Fusesse nevoita sa faca totul de una singura, sa afle ce altii aflau cativa ani mai tarziu. O viata prea grea pentru o fetita de doar sapte ani. Numai Catherine o ajutase, insa rar. De aceea nu isi putea aduce aminte de ea.
Insa acum avea alta viata. Din pacate, fara nici unul din parinti. Se simtea singura, parasita. Simtea ca nimeni nu o vrea, nu mai are nevoie se ea. Se simtea un gunoi.
Vocea blanda a batranei o facu sa-si ridice privirea.
-Totul va fi bine! Sunt sigura ca, oriunde ar fi, Jonathan si Emily sunt fericiti si te vegheaza mereu. Si Edward la fel.
-Dar cum …
-Peretii au urechi. Stiu totul pentru ca te-am vazut cu el seara trecuta, te-am vazut cum il priveai. Apropo, nu ai un bal de absolvire la care sa participi? Tatal tau ar fi fost mandru. Si mama ta ar fi vrut sa te vada intr-o frumoasa rochie, dansand. Mai sunt cateva saptamani. John ar fi vrut sa te vada fericita. Ii placea zambetul tau nevinovat, fiecare lucru marunt pe care il faceai, pe el il bucura si ii umplea sufletul de liniste. Stia ca nu putea sa fie tot timpul in preajma ta. De aceea s-a asigurat ca ai tot ce iti trebuie, si-a asigurat un loc in inima ta.
Se opri. Lacarimile incepeau sa-I alunece pe obraji. Ii era dor de el, si fetei de asemenea. Incerca sa isi ascunda tristetea, dar nu reusi. Il vroia inapoi.
Se ridica.
-Eu trebuie sa plec acum, dar mai vorbim maine. Te las sa te odihnesti.
Fata o conduse la intrare si isi lua ramas bun. Singura din nou. Insa nu pentru mult timp.
Telefonul incepu sa-i vibreze in buzunar. Edward. De cum ii vazu numarul, raspunse:
-Buna!
-Buna!
-Te-am deranjat cumva? intreba el ingrijorat. Daca da, sun mai tarziu.
-Nu, chiar deloc. Ma simteam oarecum singura.
-Da? Atunci sigur iti va placea oferta mea. Tocmai ma indreptam spre o terasa. Esti interesata?
-Spune-mi unde si vin! raspunse ea hotarata.
-Sunt chiar in fata casei tale.
-Vin imediat! Asteapta-ma putin!

Cam atat!
Enjoy!
Hei ... mersi ca mai anuntat .
Bun , in primul rand chiar trebuie sa comentez asta . Deci , femeia aia incepe sa ma calce pe nervi , rau de tot , cred ca ea inca nu stie ca Kate e fica adevarata a lui John , nu ? In orice caz , no mai suport .
Chiar imi place de Catherine , ma bucur ca ii tine companie lui Kate , acum in momentele mai grele ...
Si urmeaza o intalnire cu Edward , da si ei s-o gasit sa mearga la una cand ii furtuna afara :)) .
Greseli de exprimare am vazut una : ,, Un fulger crapa cerul si lumina pentru cateva secunde curtea din fata casei. " nu are sens si greseli de tastare n-am observat .
Astept urmatorul capitol si spor la scris !
:bye:
Olaaa!! Scuze de intarziere...cu scoala asta e greu !!
En fin ...sa revenim ...mi-a placut mult acest capitol, la fel de mult precum KATE...imi place cum a reactionat..
Dialogul nu a fost sec,iar greseli de tastare nu am vazut ....totul e bine....dar si mai bine e ca Edward a invitat-o pe Kate in oras....am asteptat de mult acest moment si inca mai asteptam si altele ....pana atunci :
Spor la scris !!! Bafta!!
~~Hugs~~




Hello dear, a trecut atâta timp de când nu am mai comentat la ficul tău, şi îmi pare foarte rău pentru că după părerea mea este un fic care chiar merită citit. Oricum, mulţumesc că mai anunţat. Povestea a evoluat foarte mult de când nu am mai trecut pe aici, la fel şi Kate, care s-a maturizat mult prea repede şi prea brusc, dar având în vedere situaţiile destul de dificile nu e greu de înţeles. Îmi pare rău că tatăl ei a murit iar ea nu a avut ocazia să afle adevărul decât în momentul în care a fost prea târziu. Despre Edward parcă aşa îl cheamă, mi se pare drăguţ şi aşa mai departe, dar nu ştiu de ce tind să cred că ascunde ceva care într-un fel sau altul o va afecta pe fată. Te felicit pentru că văd că ai evoluat şi ţi-ai îmbunătăţit stilul foarte mult, mai ai mici scăpări, dar nu sunt grave. Baftă Selel încheiat.