Saut! Am venit cu un nou fic. Sper sa va placa. Astept comentariile voastre.
Katie
(Povesti de viata )
Capitolul I
-Ai intarziat!
-Imi pare rau, mama! Era coada la magazin!
Femeia statea tolanita pe un fotoliu de piele din fata televozorului, purtand aceleasi haine ca acum cateva saptamani: un tricou rosu cu emblema Adidas intr-un colt si aceiasi blugi rupti in genunchi, patati in intregime cu alcool si transpiratie. Parul ii era neingrijit, cu mici zone in care acesta lipsea complet dupa momentele ei de furie. Chipul ii era acoperit cu un strat de grasime si mizerie, ceea ce arata lipsa de interes pentru propria persoana. Trupul osos, aproape scheletic, era ceea ce mai ramasese din femeia frumoasa de altadata.
In schimb, fetita arata mai curata decat putea fi o persoana. Parul auriu ii era aranjat frumos intr-o coada la spate si hainele ei miroseau mereu a parfum proaspat de perlan. Trupul ei zvelt si vocea ei vesela ii aducea mereu alinare mamei cand venea mai devreme de la scoala pentru a se ingriji de ea, lucru care nu ii facea placere fetei. Vroia sa invete pentru a deveni doctor, dar pentru asta avea nevoie de mult timp liber. Insa nu prea avea parte de asa ceva.
Isi privi mama cu compasiune si mila si simtea ca nu va putea contunua sa traiasca in acea casa impreuna cu ea daca nu avea grija sa-si schimbe comportamentul. Insa nu putea sa o paraseasca, nu acum cand avea mare nevoie de ajutorul ei.
Vocea puternica a mamei o scoase din acele ganduri si fu nevoita sa ii faca pe plac femeii care ii oferise sansa de a se naste.
-L-ai adus? Da-mi-l!
Isi intinse mana cu acele degete lungi care nu puteau apartine decat unui sac de oase, cerandu-i ceea ce credea ca era al ei.
Uitandu-se mai atenta la mana ei stanga, vazu o sticla de sampanie pe jumatate goala.
-Mama, e a doua sticla pe ziua de azi!
-Si ce-ti pasa tie? Nu ar trebui sa te intereseze ceea ce fac sau spun eu!
Si nu schimba subiectul. Ti-am cerut ceva!
Fata ii inmana un pachet de tigari, lucru care o facu pe femeie sa il deschida rapid si sa-si indese varful uneia intre buze, cautandu-si bricheta prin buzinarul blugilor. Cand, in sfarsit, o gasi, incerca sa o aprinda dar aceasta nu porni nici la a treia incercare. Suparata, o arunca langa fotoliu, alaturi de o doza de bere si ii ceru fetei cutia cu chibrite.
Nu stia daca sa o aduca sau sa spuna ca nu mai au, dar nu putu decat sa accepte ca mama ei nu se va schimba niciodata. Va fi mereu o alcoolica si o dependenta de tutun.
Alerga spre bucatarie, lua cutia de chibrite de langa aragaz si se grabi sa-i aprinda tigara mamei. Stia ca nu e bine ce face, dar nu avea de ales. Trebuia doar sa reziste.
-Adu-ti aminte ce a spus doctorul. Nu ar trebui sa fumezi.
-Doctorii sunt niste mincinosi. Vor doar sa iti ia si ultimul ban din buzunar. Nu ar fi trebuit sa-l chemi pana aici. A fost doar o pierdere de timp, atat pentru mine, cat si pentru el. Din cauza prostiei tale, era sa pierd ultimul episod din " Sperante desarte ".
De cum se vazu cu tigara aprinsa, inspira lacoma din ea, dupa care elibera un nor de fum inspre fata.
Cand se simti destul de multumita, ii arunca o privire furioasa fetei.
-Ce stai acolo ca o statuie? Du-te si pregateste cina. Mi-e foame.
Desi avea doar doisprezece ani, parea mai matura chiar decat mama ei. Se ocupa de curatenia micului lor apartament, verifica cu atata grija daca mama ei nu avea nevoie de ceva si se ocupa de spalarea saptamanala a hainelor, desi femeia rar se lasa convinsa sa renunte la hainele pe care le purta in favoarea unora curate. Nu ii pasa cum arata casa. Daca avea sticla de sampanie aproape, tigara aprinsa intre buze si telecomanda in mana, se simtea cea mai fericita femeie din lume.
Lua o inghititura din sticla, pentru ca mai apoi sa traga lung din tigara si sa elibereze un cerc de fum negru.
Fetita isi duse mana la nas pentru a se proteja de acel fum daunator si se supuse mamei. Ajunsa in bucatarie, aseza un scaun in fata aragazului si aprinse un ochi, peste care aseza un vas cu macaroane.
Bucataria era unul dintre locurile ei preferate. Incaperea era mica, dar primitoare, cu o chiuveta simpla, cateva dulapuri, atat deasupra, cat si la nivelul gresiei albe ce acoperea intreaga zona. O masa cu doua scaune statea in mijloc.
Aseza doua farfuri de portelan pe masa, dupa care continua cu sosul. Scoase din frigider carnea inghetata si o aseza intr-un bol cu apa fierbinte pentru a o dezgheta.
Lua doua cepe proaspat curatate, le taie cubulete marunte si le amesteca cu sosul de rosii si putin patrunjel.
La sfarsit, adauga boabele de orez fierte si lasa bolul intr-o parte.
Dupa ce carnea macinata se dezgheta, strecura continutul in chiuveta si lasa toata apa sa se scurga.
Puse carnea pe foc si astepta sa se fiarba, timp in care scoase macaroanele si le aseza intr-un bol rosu in mijlocul mesei. Verifica din nou carnea. Totul era pregatit. Mai avea de amestecat incredientele.
Dupa cateva minute, macaroanele erau amestecate cu sosul si asezate frumos pe masa.
-Mama, totul e gata! Vino sa mananci!
-Adu-mi aici! A inceput serialul meu preferat.
Fata stia ca nu pierdea nici un episod din acel serial si fu neviota sa-i puna intr-o farfurie doua linguri de macaroane. Dupa ce lua o furculita din unul dintre sertare, ii duse farfuria femeii care o lua in mana, fara sa-si desprinda ochii de la monitorul televizorului.
Infipse furculita in cateva bucati si le duse la gura, dupa care lua si o ingititura de sampanie. Termina totul si ii intinse farfuria fetei.
Isi lua din nou tigara intre buze si continua sa se uita la televizor.
Dupa ce isi puse si ei in farfurie, spala vasele si le aranja inapoi in dulap.
Viata ei era una monotona. Se trezea dimineata la cinci pentru a-i pregati mamei micul-dejun. Isi dedica o ora pentru a se ingriji, iar la 7 pleca spre scoala, lasand-o pe mama ei in fata televizorului.
Cand se intorcea,cinci ore mai marziu, o gasea in acelasi loc, de cele mai multe ori dormind. O acoperea cu o patura si isi vedea de treaba. Aceea era singura perioada in care putea invata in voie si profita de fiecare clipa pe care o avea pentru a fi la acelasi nivel cu colegii ei, desi nu reusea de fiecare data.
Insa acea zi avea sa fie diferita. Consecinta fumatului avea sa isi puna puternic amprenta asupra mamei ei si viata avea sa isi arate coltii.
O tuse agresiva puse stapanire pe femeie. Fata se repezi in sufragerie pentru a-i veni in ajutor, dar fusese refuzata. Femeia ii facu semn sa se indeparteze, dar fata se incapatana si ramase alaturi de ea.
-Mama, esti bine? intreba ea ingrijorata.
-Lasa-ma! Sunt bine! Doar o tuse trecatoare.
Intr-o clipa goli sticla si o arunca pe una din canapele de langa ea, unde era o alta.
-Mai adu una! striga ea dupa o pauza, dar contunua sa tuseasca din ce in ce mai tare.
Desi, aproape se ineca, trase din nou din tigara si goli jumatate din stila pe care o aduse fetita din frigider. Nu era zi in care sa nu o trimita pe fata sa mai cumpere, tinand astfel frigiderul plin mereu.
Fata o privi ingrijorata. Mai tusise ea, dar nu atat de tare ca acum. Incercase de atatea ori sa ii spuna ca nu e bine sa inhaleze atat de mult fum, dar femeia, pur si simplu, nu o asculta.
Se indrepta spre camera ei pentru ca nu vrioia sa o mai supere pe mama si isi lua cartea de pe marginea ferestrei. Se ghemui intr-un colt al patului si continua sa citeasca. Tusa femeii parca nu o lasa in pace si vocea ei rasuna in intreaga incapere. Isi puse castile in urechi si isi concentra toata atentia asupra cartii. In cateva minute, somnul o coplesi si atipi.
Cand deschise din nou ochii, arunca o privire rapida prin camera. Patul era la locul lui in fata ferestrei, alaturi, pe birou statea lampa care acum era oprita si dulapul masiv de haine. Ceasul electric de pe birou arata ora 21:00.
Dormise aproape o ora.
Fu putin uimita cand nu auzi tusa mamei. Temandu-se ca ar fi putut pati ceva, alerga cat o tineau picioarele pana in sufragerie, dar ceea ce vazu o facu sa inghete in tocul usii. Femeia statea in acelasi fotoliu, cu capul intr-o parte. Sticla de sampanie era acum pe podea si continutul imprastiat la marginea canapelei, telecomanda astepta pe picioarele ei iar pachetul de tigari era gol la picioarle fotoliului. Doar cateva tigari mai ramasesera si o multime de mucuri si cenusa murdareau o perina aflata pe jos. Dar ceea ce o ingrozea era faptul ca podeaua din jurul ei era patata cu sange inchegat. In jurul buzelor femeii erau, de asemenea, pete uscate din aceasi substanta vitala omului.
In ochii fetitei, mama ei arata mai rau decat inainte. Simtea cum ochii i se umezesc si inima incepu sa-i bata cu putere in piept. Traise atatia ani cu ea incat nu isi putea imagina o lume in care mama ei era doar o amintire.
Se apropie de fotoliu si ii lovi obrajii cu palmele.
-Mama, trezeste-te! Uite, incepe serialul tau favorit. Doar nu vrei sa-l pierzi, nu-i asa?
Insa femeia nu reactiona. Respira cu greutate si saliva i se scurgea printre buze.
Vazand ca nu reuseste sa o trezeasca, lua telefonul de pe masa si forma numarul celui mai apropiat spital care il avea in lista ce statea pe masa de cafea din dreapta televizorului.
De cum auzi o voce feminina la celalalt capat, incepu cu lacrimi in ochi:
-Va rog! Mama are nevoie de ajutor! Mi-e frica! Veniti repede!
Receptionera ii ceru adresa, iar fata i-o spuse, printre suspine.
Ramase langa trupul mamei ei pana cand ambulanta opri in fata blocului si doi asistenti medicali dadura buzna inauntru, unul dintre ei impingand o targa.
Femeia fusese asezata pe ea si urcata numaidecat in ambulanta. Inainte de a pleca, lua cheile de la apartament si incuie usa in urma ei.
Unul din asistenti o privi cu admiratie cum alerga dupa cel cu targa si se urca in spatele ambulantei. Nu ii venea sa creada cat de mult putea o fetita ca ea sa tina la femeia care i-a dat viata. Stia cine e pacienta pentru ca mai venise de cateva ori la spital si faptul ca fetita traise toata viata ei alaturi de o mama alcoolica, avand atata rabdare sa-i suporte viciile il facea sa o admire mai mult. Nu intelegea, dar isi putea da seama ca avea o inima mare.
Dupa ce usa din spate se inchise, masina porni spre spital. Fata spera ca va fi ultima data cand va merge acolo in calitate de pacient si se ruga cu atata putere la Dumnezeu pentru a nu-i lasa mama sa moara. Dar avea sa fie dezamagita.
Katie statea de aproape doua ore pe holul spitalului, pe o banca din dreptul salonului in care era mama ei. Stia ca doctorii incercau din rasputeri sa o salveze si se ruga ca vor reusi, insa, undeva in sufletul ei, stia ca nu va supravietui. Lacrimile incepura sa-i curga din nou pe obraji. O asistenta se aseza langa ea si isi aseza mana pe umarul ei.
-Nu-ti fa griji! Totul va fi bine! Mama ta isi va reveni curand.
-Da, asa spun toti!
Ello.
Să ştii că ti-am citit ficul de când l-ai postat, dar nu am avut timp să las nici un comentariu de fiecare dată când am vrut a apărut altceva.
Anyway să ştii că mie personal îmi place, ideea este interesantă, descrierea este bună, iar acţiunea nu este deloc grăbită, dialogul nu a fost deloc sec.
Titlul este bun, adică încă de la început poţi înţelege despre ce este vorba. Săraca Katie de la o vârstă atât de fragedă trebuie să se comporte ca un om matur, din păcate astfel de cazuri sunt şi în realitate.
Well cam atât aştept nextu şi sper că o să mă anunţi bye, bye.
Multumesc ca ai comentat. Astept si altele in continuare.
Capitolul II
-Da, asa spun toti! vorbi ea, stiind ca mama ei va iesi din spital numai moarta.
O farama de speranta inca ii mai ramasese in suflet, dar si aceea incepea sa se destrame. Stia ca va ramane singura, mai devreme sau mai tarziu. Insa nu credea sa fie asa repede.
Privii cu atentie peretii albi ai holului, doctorii ce ieseau din camerele bolnavilor si simtea mirosul puternic de alcool sanitar.
Un baietel intr-un scaun cu rotile trecu pe langa ea, zambind. Avea un ursulet de plus in brate si o femeie, pare-se mama lui, impingea scaunul inalt.
Baiatul vru sa se ridice, dar femeia il aseza inapoi. Cand se departa putin, vazu ca ursuletul nu mai era la locul lui si incepu sa planga zgomatos.
Fetita se ridica de pe banca, lua jucaria si alerga in urma lor. Le iesi inainte si ii intinse ursuletul.
Debea acum observa capul ras al baiatului si faptul ca nu avea un picior, dar si pielea prea deschisa a acestuia. Parea un cadavru readus la viata, ceea ce stia ca e imposibil. Ii multumi printr-un alt zambet iar mama lui se grabi sa-i aranjeze patura si sa-i acopere piciorul amputat de la genunchi in jos.
Vazandu-se din nou cu jucaria in brate, baietelul il stranse la piept, sifonandu-si camasa alba putin peste genunchi.
Femeia continua sa impunga scaunul, fara a-i multumi fetei, care ramase in urma lor.
Se aseza din nou pe banca si isi lasa privirea in pamant. Il compatimea pe acel baiat, ii parea rau pentru el si pentru suferinta prin care trecea. Insa nu gasea comportamentul mamei lui ca fiind politicos. Nu era corect sa o ignore in asa fel. Si un " Multumesc " ar fi fost de ajuns pentru ca ea sa se simta multumita. De ce erau toti oamenii asa de egoisti, lacomi si indiferenti? De ce nu le convenea cand cineva incearca sa-i ajute si sa binevoiasca a le multumi?
Toate acele ganduri erau pre mult pentru o fetita care nu stia ce se afla dincolo de ceata aceea densa ce invaluie mintea celor din jur, care nu vazuse inca partea frumoasa a omenirii si nu traise intr-o lume plina de bunatate si mila.
Stia ce inseamna sa fi ignorat, aratat cu degetul, vorbit pe la spate. La scolala era privita de colegii ei cu rautate si toti se indepartau de fiecare data cand ea trecea prin fata lor. O ignorau doar pentru ca mama ei era o alcoolica, o tratau cu raceala doar pentru ca provenea dintr-o familei fara tata, cu o mama care nici nu exista in ochii locuitorilor. Din punctul ei de vedere, societatea era prea mandra si vicioasa pentru a intelege gandirea unui copil de doisprezece ani.
Se apropie de fereastra ce dadea spre salonul mamei ei. Se parea ca doctorii ii facusera o scurta baie si femeia era acum de nerecuoscut. Nu ii venea sa creada cat de frumoasa putea fi mama ei fara acel strat negru ce i se adunase pe piele. In sfarsit, o vedea cum arata ea de fapt, sub acea masca a neglijentei.
Doctorii si asistentele se invarteau incontinuu in jurul patului cu asternutul alb. O conectasera la un aparat pe care fetita nu il vazuse pana acum.
-Mama, nu pleca! Nu ma lasa singura! sopti ea, privind insistenta de cealalta perte a fererstrei.
Tristetea ii cuprinse sufletul si suspina adanc. Nu se descurca fara ajutorul mamei si avea nevoie de un umar pe care sa-si langa supararea.
De cealalta parte a holului, un barbat deschise larg usa dubla. Parul scurt, galben, dat pe spate ii straucea la lumina unui neon. Purta un costum albastru-inchis, un palton subtire, negru si un fular alb, lasat liber in jurul gatului. In urma lui mergeau alti doi barbati ce pareau a fi garzi de corp.
Privea inainte, in timp ce isi mangaia barba aranjata astfel incat sa fie egala in ambele parti.
Se opri pentru cateva clipe inaintea fetei, privind-o cu coala ochiului. Isi aseza mana pe crestetul ei si un zambet larg i se ivi pe chipul brazdat de cearcane adanci.
Fetita isi ridica, la randul ei, ochii spre el. Nu intelegea de ce cauta el acolo si ce motiv ar avea sa o priveasca cu atata familiaritate.
Asistenta ramase, pur si simplu, inmarmurita la vederea celor doi. Ceva ii atrase atentia si o voce ii spunea ca e timpul sa se intoarca la lucru.
Se indaparta si disparu pe alt hol.
Cand isi lua palma de pe crestetul ei, fetita isi lasa privirea in pamant iar barbatul intra in salonul mamei ei.
Curioasa, se ridica pe varfuri sa vada ce se intampla inauntru. Noul-venit ii stranse mana doctorului, dupa care urma o discutie intre cei doi. Dar nu putea auzi ceea ce isi spuneau din cauza sticlei groase, desi si-ar fi dorit. Stia ca nu e politicos sa tragi cu urechea, insa avea un persentiment ca cei doi vorbeau despre mama ei. Si, dupa privirea ce ii aparu pe chip barbatului, nu parea a fi ceva bun. In acele momente avea toate motivele sa se teama pentru viata mamei ei si sentimentul de singuratate incepea sa puna stapanire pe ea. Nu vroia sa o piarda. Nu vroia sa ramana singura.
Isi arunca privirea in pamant, lasand lacrimile sa-i alunece pe obraji. Nu observa cum usa se deschide si barbatul paraseste incaperea.
Debea dupa cateva minute, isi intoarse capul, simtind o mana grea pe umarul drept. Isi ridica ochii inlacrimati spre el. Blondul se aseza in genunchi inaintea ei si ii sterse obrajii cu o batista alba.
-Nu mai plange!
Vorbea pe un ton bland, care o facu pe fetita sa isi indrepte toata atentia spre el. Incerca oare sa o incurajeze? Dar de ce? De ce, din atatea persoane, el fusese primul care parea sa o ia in seama? Ce motive ar fi avut? Nu intelegea!
Ii lua mana intra lui si o privi adanc in ochi. Ceva la el o impresiona, insa nu stia ce. Vedea ceva familiar la el.
Reactia lui urmatoare o surprinse. Barbatul o stranse in brate, ca si cum ar fi fost cumva ruda cu el.
In mintea lui, ii parea rau ca nu putea sa o ia le el si ar fi facut orice pentru a o proteja de rautatea lumii. Dar nu putea. Daca ar fi aflat ceilalti si, mai ales presa, el ar fi aparut pe prima pagina a ziarelor. Nu vroia sa riste, dar stia ca intr-o zi trebuia sa se afle adevarul. Toate la timpul lor! Pana acea clipa va veni, avea sa-si pregateasca deja retragerea de pe scena politica si din lumea publica, ca senator si om de afaceri.
Se ridica, inspirand adanc.
-Sa fi cuminte, bine? Nu vei sta mult acolo! Promit!
Spunand asta, se indrepta in directia din care venise si disparu pe usa.
Well let's see
În primul rând mulţumesc că ţi-ai făcut timp să mă anunţi.
În al doilea rând, a fost un capitol foarte bun adică modul în care ai descris totul chiar îţi dă de gândit. Săraca Katie la câte trebuie să facă faţă nici un om matur nu ar putea să fie atât de tare precum această fetiţă.
Acel domn presupun că îi este rudă, poate chiar tata greu de spus, dar evident ca are legătură cu ea. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită, dar am o nemulţumire lungimea acestui capitol.
Cam atât aştept nextu bye, bye.
Buun, am inceput si eu sa iti citesc ficul si pot sa recunosc ca imi place ideea, chiar daca la un moment dat am avut impresia ca e ceva asemanator intr-un film sau intr-un alt anime. Poate a fost doar o impresie.
Trebuie sa remarc ca ai unele greseli de ortografie, cum ar fi :"debea". Suna cam taraneste, nu stiu cum sa ma exprim. Ar putea fi inlocuit cu "abia"
In rest, nu cred ca ai greseli
Dupa gestul familiar si dupa faza cu presa, ori e vorba de tatal sau, ori o alta ruda foarte apropiata, cum ar fi unchi sau frate mai mare.
Nu ma pot pronunta clar asupra ficului, insa primele impresii sunt pozitive Am sa citesc pana la capat si am sa incerc sa comentez de fiecare data. Astept continuarea!
Multumesc tuturor celor care au comentat, cat si celor care citesc. Astept mai multe comentarii in partea voastra, cu un mesaj pozitiv sper.
Capitolul III
Spunand asta, se indeparta in directia din care venise si disparu pe usa.
Fetita era acum mai buimacita decat inainte. Ce insemna toata acea scena? Ce a vru sa spuna prin " Nu vei sta mult acolo " ? Unde era acest " acolo " ? Nu intelegea rostul acelei conversatii sentimentale, plina de tristete si dezamagire. Ce se va intampla cu ea, acum ca mama ei nu ii mai era alaturi?
Isi lua pentru o clipa gandul de la cele intamplate cu cateva minute inainte si isi indrepta privirea spre salonul in care era mama ei. Vazand ca doctorul ii face semn, fetita intra. Ii arunca o privire mamei ce statea intinsa pe un pat, cu o masca transparenta ce-i acoperea gura si nasul. Isi ridica ochii spre doctor, care ii zambi si incepu sa vorbeasca:
-Apropie-te! Mama ta e bine! Are nevoie doar de somn.
Ii arata un scaun de langa pat si o indemna sa se aseze pe el. Fata il asculta, iar doctorul se aseza in fata ei, aplecandu-se usor inainte.
-Dupa cum vad, esti o fetita descurcareata. Mama ta trebuie sa ramana aici pentru cateva zile, asa ca poti merge acasa sau poti ramane ce ea aici. E alegerea ta!
Nu stia ce sa faca. Ii era foame si auzise prin oras ca mancarea din spitale nu e prea buna, dar nu putea sa o lase singura. Desi stia ca personalul va avea grija de ea, vroia sa-i fie alaturi.
Dupa ce se gandise indelung, hotara ca e mai bine sa mearga acasa si sa curete ceeea ce lasase mama ei in sufragerie. Nici nu mai stia cat timp trecuse de cand suna la ambulanta si de cat timp asteptase pe holul spitalului.
Se pregati sa plece, cand doctorul o striga inapoi.
-Stai putin! Domnul acela care a trecut pe aici mi-a spus sa-ti dau asta. Nu mi-a spus ce e in ea.
Ii intinse un plic gros. Fata il deschise, curioasa si ceea ce vazu o lasa fara cuvinte. In interior erau o multime de bancnote de o suta de dolari si un biletel.
Doctorul isi vara si el ochii si se blestema in gand pentru faptul ca nu deschise primul plicul.
" Ce prost am fost! Cu ce e acolo, plus economiile mele, as fi putut sa imi petrec restul saptamanii pe o plaja din Miami. La naiba! Poate data viitoare! " se gandi el, in incercarea de a-si stapani un impuls. Vroia plicul.
Fetita lua biletelul si citi in gand:
"Katie,
Un prieten m-a rugat sa-ti dau asta. Nu ii pot spune numele pentru ca acest lucru l-ar compromite. Stiu ca esti constienta de insemnatatea acestui cuvant. Mi-a mai spus ca acei bani sunt pentru tine. De internarea mamei tale m-am acupat eu, asa ca nu-ti fa griji. Descurca-te cum poti urmatoarele zile.
Daca intr-o noapte vor veni o femeie si un barbat la tine, spunand sa-ti faci bagajele, asculta-i si mergi cu ei. Nu iti vor face nimic. Vei marge intr-un loc unde sunt multi copii. Dar iti promit ca nu vei sta mult acolo. La timpul potrivit, voi veni dupa tine.
J. "
Debea acum intelese de unde veneau toti acei bani. Dar ce motiv ar avea un necunoscut sa-i trimita atat de multi? Si de ce acest J. o ajuta pe mama ei? Toate aceste evenimente o obosira, incat simti nevoia de a pleca cat mai repede acasa.
Dupa ce isi saruta mama pe frunte, rugandu-se sa se faca bine, isi lua la revedere la de la doctor si porni numaidecat acasa.
Cand deschise usa sa iasa, observa un BMW negru in fata spitalului. Parbrizul cobora lent si chipul barbatului care o stranse in brate pe holul se ivi din intuneric. Ii zambi larg, facandu-i semn sa urce in masina. Se apleca putin inainte iar, dupa cateva clipe, soferul cobora din masina si se apropie de ea. Cu ochii in pamant, vorbi:
-Domnul senator se ofera sa va duca acasa. A spus ca nu puteti refuza.
Fetita isi muta din nou privirea spre barbatul din masina, dupa care se indrepta spre el hotarata. Nu putea merge acasa singura si, oricum, trebuia sa-i multumeasca bondului pentru faptul ca ii ajutase mama.
Soferul alerga in intampinare si deschise portiera. Fata intra si se aseza comod pe bancheta din spate, cu privirea in pamant. Vru sa spuna ceva, dar un singur cuvant ii evada din gura:
-Multumesc!
Doar atat putea rosti inainte de a incepe sa se gandeasca din nou la mama ei. Nu vroia sa o piarda. Nu acum.
Curand, masina pori. Barbatul era inca cu privirea atintita supra ei, cu un picior deasupra celuilalt. Isi umplu un pahar cu vin rosu, pe care il savura cu placere si isi muta ochii in cealalta parte.
-E placerea mea!
Tot timpul drumului, nici unul din ei nu scoase o vorba. In scurt timp, masina opri in fata casei iar fetita cobora linistita. Ii multumi inca o data, dupa care intra grabita in casa.
De cum apasa intrerupatorul si lumina cuprinse incaperea intunecata, se repezi in camera ei, ascunse plicul intr-o cutiuta din dulapul ei cu haine, aflata tocmai in spate si isi trecu privirea peste tot ce adunase timp de un an: peste treizeci de plicuri a cate o suta de mii de dolari fiecare. Nu cheltuia niciodata mai mult de trei sute de dolari pe saptamana. Ii pastra pentru facultate.
Ascunse cu atentie cutiuta, inchise usa dulapului cu miros puternic de brad si lua o galeata cu perie de radacini pentru a curata sangele de pe covor.
Terminand, vru sa se aseze undeva pentru a se odihni, dar fotoliul era plin de pachete goale de tigari, doze de bere si mucuri de tigara. Ofta adanc si aduna toate gunoaiele pana cand locul deveni ca nou. Lua asternutul de pe fotoliu, aruncamdu-l in masina de spalat.
Dupa ce il inlocui cu unul nou, se aunca in fotoliu si aprinse televizorul. Parca uitase ca ii era foame, ochii i se inchideau treptat si adormi in cateva minute.
In lumea ei, si simte libera, libera sa faca ce vrea, sa cutreiere lumea in lung si-n lat si sa-si traiasca viata asa cum vroia. O vedea pe mama ei asa cum era cu cativa ani in urma, pe o plaja pustie, inconjurata de stanci. Valurile ii spalau picioarele iar femeia isi tinea rochia albastra de matase sa nu se ude. Parul negru ca adanosul si ochii ei albastrii emanau fericire.
Nu de putine ori isi dorise ca mama ei sa fie asa cum isi imagina ea, dar, de fiecare data, realitatea o lovea acolo unde o durea mai tare si incepea sa-si planga de mila. De ce nu traise si ea intr-o familie normala, cu rudele aproape, unde toti vecinii ii privesc cu respect si bunatate? De ce nu s-a indurat Dumnezeu de ea si nu a ajutat-o pe mama ei sa-si revina la normal?
-Poate ca mama nu vrea sa fie ca inainte. Nu i-a pasat niciodata de mine. Nimeni nu m-a vrut.
Ochii i se umplura de lacrimi si se ghemui pe fotoli, in incercarea de a uita tot ce se intamplase. Isi aduse aminte de acel baiat si de zambetul lui prin care, insa, i se putea citi suferinta, tristetea, ultima farama de speranta care ii mai ramasese.
-Opreste-te! De ce zambesti cand ar trebui sa plangi? Nu te mai uita asa la mine! tipa ea catre imaginea baiatului ce-i aparea in minte. Nu vezi ca nu ai nimic pentru care sa traiesti?
Se ineca intr-un plans fara lacrimi, care deja se uscasera. Avea nevoie de un umar pe care sa-si planga tristetea si amarul, dar nu era nimeni care sa o ajute sa treaca peste.
Ii trecu prin minte gandul sinuciderii, al trecerii intr-o lume mai buna, dar chipul mamei inainte si dupa acea transformare dramatica il opri. Trebuia sa treaca peste ea, pentru mama ei.
Se trezi cand soneria de la intrare anunta faptul ca cineva era la usa. Isi aranja hainele sifonate, inspira adanc si deschise usa.
isi freca ochii de oboseala si, cand privi atenta inainte, nu isi putu opri intrebarea:
-Alex, ce faci aici?
-Au auzit despre intamplarea cu mama ta si m-am gandit ca te simti singura.
Alex era cea mai buna prietena a ei si singura. Desi erau in clase diferite si Alex era cu un an mai mare decat ea, se sprijineau reciproc si treceau impreuna peste orice obstacol. Nu era zi in care sa nu iasa la o inghetata. Prietenia lor devenea din ce in ce mai puternica cu fiecare minut si facura o primisiune prin care nimic nu le va opri sa fie prietene pentru tot restul vietii ... sau pana cand se indragosteau de acelasi baiat.
O pofti inauntru si o intreba daca nu ar vrea sa manance ceva. Alex refuza politicoasa si se aseza pe canapeaua din fata televizorului. Debea acum observa ochii iritati de lacrrimi ai blondei, lucru ce o ingrijora.
-Esti bine? intreba ea, vazand ca prietena ei isi ascunde fata intre palme.
-Nu e nimic! Mi-a intrat ceva in ochi. Scuza-ma o secunda! se apara ea si se indrepta grabita spre baie. Isi spala fata cu apa rece pentru a-si opri lacrimile ce i se revarsau pe obraji. Dar nu reusi. Ele cintinuau sa curga fara incetare.
Isi sterse chipul cu un prosop, inspira adanc si incepu sa se roage la Dumnezeu pentru sanatatea mamei.
" Doamne Dumnezeul nostru, te rog indurate de mine si de mama mea si ajut-o sa se faca bine. Cred in bunatatea Ta si in puterea Ta de a face oamenii sa se simta bine. Te rog, ajuta-mi mama, caci ea are nevoie de tine mai mult decat as avea eu. Nu ma lasa singura! "
Se opri, vazand-o pe Alex in pragul usii.
-E totul bine?
-Da, ce ar putea sa mearga rau? vorbi ea, prefacandu-se ca zambeste.
-De ce iti ascunzi tristetea? Vad in ochii tai ca suferi si stiu cum te simti. Tatal meu a murit in razboi, dar stiu ca e mereu alaturi de mine. Si mamei ii e dor de el. O aud in fiecare noapte cum ii striga numele in somn, printre suspine. Asa ca nu incerca sa ma pacalesti. Vino aici!
O stranse in brate, lasand-o sa-si verse tristetea pe umarul ei.
-Nu uita un lucru: daca intr-adevar ti la cineva, trebuie sa inveti sa-i dai drumul. Nu il poti pastra la nesfarsit langa tine, doatr pentru ca asa iti dicteaza inima. Crede-ma! Stiu ce spun!
Din ochii blondei, rauri de lacrimi incepura sa-i curga din nou pe obraji in jos, udand gresia albastra. De fiecare data cand s-i le stergea cu maneca, altele le urmara si asa mai departe, asa ca renunta sa mai incerce. Era doar o amanare a inevitabilului.
Se simtea slabita, nu isi putea controla sentimentele si ceea ce era mai rau: simtea ca nu mai are acea vointa de a trai si de a merge mai departe. Dar trebuia sa continuie sa spere, altfel si ultima picatura de vointa i se va scurge din trup si va inceta sa mai creada in lume si nu in ultimul rand, in Dumnezeu. Nu vroia ca asta sa se intample.
Doua zile mai tarziu, cand razele soarelui incepura sa se strecoare prin fereastra acoperita si cand somnul fetei era mai dulce, fu trezita brusc de soneria tetefonului. Cobora in bucatarie si ridica receptorul.
-Da?
-Sunt doctorul Ravenheart. Am sunat pentru a-ti spune ca mama ta ...
Cam atat pentru azi. Sper ca acest capitol sa va multumeasca la lungime. Mi-a luat cam trei-patru ore sa-l scriu.
Dau edit imediat ce termin de citit, ocup locul sa nu fie luat
Edit
Se pare că am venit din nou pe la ficul tău, so enjoy.
Am văzut destul de multe greşelii (probabil pentru că te-ai grăbit) sper să fii mai atentă pe viitor.
De asemenea am văzut că ai uitat să pui space între unele cuvinte, ca să nu mai spun că ai ,,mâncat'' unele litere, nu stau să le enumăr pentru că nu am timp acum.
Am văzut greşeli de exprimare şi câteva repetiţii destul de deranjante. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită, descrierea a fost bună, dar ar mai fi mers.
Mai făcut curioasă în legătură cu J. aşa că aştept nextu. Pe data viitoare bye, bye.
-Sunt doctorul Ravenheart. Am sunat sa-ti spun ca mama ta ...
In acel moment, vocea i se stinse si ofta adanc. Nu ii placea sa dea vesti proaste familiei pacientilor.
In bucatarie, fetita ramase incremenita, cu telefonul la ureche. Nu ii venea sa creada ca mama ei murise, nu putea accepta. O durea sufletul cand se gandea ca va ramane singura pentru tot restul vietii ei si chipul i se umplu de lacrimi.
In ultimele zile plansese cat pentru un an intreg. Nu mai vroia sa fie trista, nu mai vroia sa fie ignorata de cei din jur. Odata cu acest eveniment, viata ei nu va mai fi la fel. Lumea pe care o stia se schimbase. Tot ceea ce avea mai drag murise, dar nu credea inainte sa vada de un singura. Cu ochii umezi, aseza receptorul la loc si se imbraca in graba. Chema un taxi si ajunse in doar cateva munute in fata spitalului. Dupa ce plati drumul, incepu sa alerge pe scari pana in fata salonului in care era femeia. Blondul ea in camera si vorbea linistit cu doctorul. Cand o vazu, intrerupse brusc discutia, deschise usa si o lasa sa intre. Ii observa ochii inlacrimati, asa ca isi scoase batista din buzunar si i-o intinse.
-Nu-ti fa griji! E intr-un loc mai bun acum! vorbi el pentru a o incuraja putin.
Dar orice ar fi facut pentru a o scoate din acea stare esuase de fiecare data.
Katie lua batista si isi acoperi ochii cu ea, dupa care vru sa o inapoieze.
-Pastreaz-o! Ai mai multa nevoie de ea decat mine! refuza el politicos, facad un pas inapoi.
Cu batista intr-o mana si cu cealalta prinzandu-si marginea rochiei, se apropie de pat. Vedea chipul palid al femeii, zambetul ei, sprancenele ridicate - era fericita. Se stinse in liniste, cu gandul la fiica pe care o iubise mai mult decat orice pe lume, desi nu ii aratse asta in ultimii ani. Vazu o lacrima ce aluneca usor pe obraz, o lacrima ce nu avea nevoie de alte cuvinte. Era tot ce ii trebuia fetei pentu a-si da seama cat de mult tinuse mama ei la ea.
Trebuia sa accepte ca nu mai era printre ei si sa mearga mai departe, insa nu isi putu retine un suspin si se arunca la marginea patului.
-Mama! Nu pleca! Nu vreau sa raman singura! sopti ea, in timp ce lacrimile umezeau asternutul alb.
O lasara sa-si verse tristetea si sa-si ia la revedere de la femeie. Era tot ce putea face pentru ea in acele momente de reculegere.
Pentru doctor era prea mult de indurat, asa ca iesi pe hol sa se calmeze. Isi trecu mana prin parul carunt, dupa care se indeparta.
Si din ochii barbatuui incepura sa alunece lacrimi sarate. Nu ii era rusine sa-si arate tristetea in public. Orice om plange la un momant dat. Trebuia sa-i fie alaturi fetitei, in special acum, cand avea mare nevoie de sprijin moral.
Se apropie de ea si o stranse in brate, gest la care fata ii raspunse. Isi aseza capul pe umarul lui si continua sa planga. Isi vroia mama inapoi, vroia sa o vada in fata televizorului, cu sticla de sampanie in mama si tigara intre buze. Nu ii pasa de faptul ca nu se spala si mirosea mereu a alcool si fum da tigara, ii era dor de obiceiurile ei vechi, desi stia ca nu putea face decat sa-si inrautaseasca siuatia. Avea nevoie de ea.
" Mama, de ce? Cum ai putut sa pleci si sa ma lasi in urma? "
Ii arunca o ultima privire femeii de pe pat, dupa care il lasa pe barbat sa inchida fermoarul, acoperind in totalitate trupul fara viata.
Porni inainte, luand-o de mana pe fetita.
-Vino! Te duc eu acasa. Si nu trebuie sa iti faci griji pentru ca voi avea grija sa aiba parte de cea mai buna inmormantare. Acum sa mergem. Daca ramanem aici nu facem decat sa ne inrautatim dureea provocata de moartea ei. Promit ca voi avea eu grija de tine!
Auzindu-l, fetita nu putea rosti decat un " Multumesc " slab, venit de undeva din interiorul sufletului ei.
-Urmeaza sa treci printr-o perioada grea, dar promit ca te voi lua de acolo cat de repede pot.
Nici de aceasta data, Katie nu intelese voebele lui. Cine si unde o va duce?
Deodata, isi aminti de ceea ce scrisese barbatul in bilet:
" Daca intr-o noapte vor veni un barbat si o femeie la tine, spunand sa-ti faci bagajele, asculta-i si mergi cu ei. Nu iti vor face nimic. Te vor duce intr-un loc unde sunt multi copii ...
La timpul potrivit voi veni dupa tine. "
Il privi adanc in ochi, iar el ii zambi prietenos.
-Vino! ii spuse, pornind pe coridor si apoi pe usa afara.
Acel barbat avea sa fie singurul ei sprijin in a-si crea o noua viata, atat moral, cat si financiar, si o mare surpriza avea sa-i schimbe complet viata.
Urca in masina, urmata de J. si automobilul accelera spre casa fetitei.
Ziua urmatoare, totul ramase neschimbat in casa. Dar parca ceve lipsea. Se uita intristata spre fotoliul gol din fata televizorului. Imaginea mamei ii aparu brusc in minte, tipand cat o tineau plamanii la jucatorii de baschet ce ratau mereu cosul.
" -Hei, orbule, esti prost? Sau doar te prefaci? Si fata mea joaca mai bine decat tine. "
Aprinse televizorul, dupa care incepu sa cotrobaie prin bucatarie. Deschizand un sertar, gasi un pachet de tigari, nedeschis. Isi aminti ca il ascunsese cu cateva zile in urma, incercand astfel sa o impiedice sa ma fumeze.
Lua pachetul si il arunca in cosul de gunoi. Acel pachet era vinovat pentru moartea mamei ei. In ziua aceea jura sa nu se atinga de tutun si promise ca va face tot ce ii va sta in putinta pentru a-i ajuta pe cei marcati de acel viciu, pentru ca alti copii sa nu traca prin ceea ce fusese nevoita ea. Visul ei de a ajunge doctor era atat de puternic, incat ar fi facut orice pentru a-l indeplini.
Se aseza pe fotoliu, cu capul pe genunchi si incepu sa butoneze telecomanda, nesigura pe ce program sa lase. Se opri, vazand chipul blondului care o ajutase, la o conferinta de presa. Barbatul statea in fata unei case iar reporterii isi intindeau microfoanele pentru a auzi mai bine ce spunea. Altii ascultau sau faceau poze, astfel incat lumina aparatelor il facura sa-si acopere ochi de cateva ori.
" - Domnule senator Redfield, ce legatura aveti cu aceasta fetita? " intreba un jurnalist, cu un carnetel intr-o mana si o poza a unei fetite in cealalta. Ramase uimita cand isi vazu chipul la televizor si se intreba cum si cand i se facuse acea fotografie.
" -Fetita aceea e doar o alta victima a societatii din zilele noastre.
-E adevarat ca in zilele de 16 spre 20 Martie ati fost la spitalul infiintat de tatal dumneavoastra, in calitate de vizitator?
-Nu il implicati si pe tatal meu in asta!
-Ati fost sau nu? Asta e tot ce vrem sa stim.
-Da, am fost. E cumva ilegal sa vizitez persoanele care au nevoie de ajutor?
-Nu, doar ca ...
-Eu, spre deosebire de societatea noastra, incerc sa ajut cat de multi oameni pot. E cumva o crima? Daca da, atunci sunt vinovat si ar trebui sa-mi petrec tot restul vietii intr-o inchisoare de maxima securitate. Atat am avut de spus.
-Domnule senator, care este relatia dumneavoastra cu mama fetitei pe care o ajutati?
-Ce intrebari mai sunt si astea? Ce relatie as fi putut avea cu o femeie pe care nu am vazut-o in viata mea? Regret moartea ei si m-am oferit sa achit toate cheltuielile pentru odihna sufletului ei. Sunt doar o persoana darnica si imi place sa ajut.
-Ce aveti de gand sa faceti in continuare?
-Conferinta s-a terminat! "
Intra in casa iar curtea se goli intr-o clipa. Fiecare reporter si jurnalist se indrepta spre masina lui, dezamagit fiind de raspunsurile barbatului. Ar fi vrut sa afle mai multe detalii despre cele intamplate in spital. Ar fi iesit o stire de prima pagina.
Deschise frigiderul si vazu ca e pe jumatate gol. Arunca toate sticlele de sampanie in tomberonul din fata casei si hotara sa mearga la cumparaturi. Dupa ce isi lua cateva bancnote de 100 si astinse toate luminile din casa, iesi afara si inchise usa in urma ei.
Lanna terminat si va astept in episodul urmator din " Katie "
Hello dear am venit din nou pe aici, mulţumesc că m-ai anunţat.
Aşa ficul tău devine din ce în ce mai interesant cu fiecare capitol. Ca de fiecare data capitolul a fost reuşit acţiunea nu mi s-a părut grăbită, iar descrierea a fost bună, dialogul puţin nu mi s-a părut mult sau sec. Am văzut câteva greşeli probabil din neatenţie, dar nu sunt grave.
Chiar îmi place ca dai suspans ficului asta îl face mai interesant. Sunt curioasă ce legătură are senatorul cu fetiţa.
Well cam atât aştept nextu, so spor la scris şi multă imaginaţie pe data viitoare bye, bye.
Spre seara, in timp ce fetita spala gresia din baie, auzi soneria. Un barbat imbracat la costum, cu parul negru dat elegant pe spate si o servieta maro in mana si o femeie la fel de eleganta, cu parul castaniu stateau in fata usi.
-Buna ziua! Suntem de la Protectia Copilului. Ia-ti lucrurile si vino cu noi, vorbi serios barbatul.
Fata il asculta si lasa ceea ce facuse inainte. Isi impacheta toate lucrurile n valize iar banii ii ascunse intre haine. Ajutata de femeie, urca valizele intr-o masinarosie ce astepta in fata casei, dupa care incuie usa.
Vazand cheia din manafetei, barbatul se repezi si o lua.
-Nu vei mai avea nevoie de ea!
Tot impacheatul tinu o ora. Dupa ce urca in masina, barbatul se aseza pe locul soferului iar femeia langa el.
Masina porni in scurt timp, indreptandu-se din ce in ce mai mult de noua ei casa. Fata spera ca va fi doar temporara si trebuia sa le demonstrez ca se putea descurca si singura.
Tot timpul drumului, nimeni nu incerca sa-i vorbeasca. Stia ca merge intr-un loc plin de copii si acest lucru nu ii convenea. Nu ii placea compania altei persoane de varsta ei, exceptie facand doar Alex si credea ca viata de una singura era cea mai potrivita pentru ea.
Incerca sa citeasca cel putin o reactie pe chipurile celor doi, dar nimic. Pareau doua statui de piatra si nimic nu ii putea convinge sa isi intoarca privirile.
Fetita isi intoarse capul, plictisita, lasadu-se pe spate. Nu ii placea acea liniste. Desfacu fermoarul valizei din dreapta ei si scoase un album cu poze vechi de familie: ea si mama ei in vacantele petrecute impreuna inainte ca femeia sa-si gaseasca alinarea in bautura.
Prima poza o infatisa pe femeie la plaja, intr-un costum de baie albastru. Purta o pereche de ochelari negri si o palarie crem, cu margini largi. Radea.
Ofta. Trecu la urmatoarea pagina in care gasi o poza decolorata in care o vedea pe mama ei la optsprezece ani, alaturi de un barbat, aparent mai mare decat ea.
Mereu s-a intrebat cine ar putea fi, insa nimic din ceeea ce afla nu o multumi. O intrebase de atatea ori pe mama ei despre acel barbat misterios, dar, de fiecare data, femeia parca evita sa-i raspunda, inghitindu-si cuvintele cu ajutorul bauturii.
Nu intelegea ce avea de ascuns de nu era in stare sa-i raspunda. De ce sa o minta?
Ii spusese ca tatal ei e mort, insa ea avea un presentiment cum ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Abia mai tarziu avea sa afle un lucru cat se poate de surprinzator cu privire la identitatea tatalui si asupta mestenirii ei genetice.
Isi ridica privirea din poza cand femeia o indemna sa iasa. Nici nu observa ca masina se opri in fata unei cladiri albe, cu zugraveala cazuta si ferestre sparte, ramase uimita cand il vazu pe barbat la intrare. Cum se miscase asa repede?
Cobora cu albumul in mana, lasandu-su condusa de femeie.
Privi in jur. Din cateav rondouri de flori nu mai ramasesera decat plante uscate si un gard de lemn acoperit cu licheni, care lipsea in unele parti. Aleea ce iconjura cladirea era pavata cu bucati de marmura, care aveau acum o nuanta verzui spre galben.
Portiera se deschise cu zgomot, lucru ce o facu pe fata sa tresara. Femeia o lua de mana si cand ajunsera amandoua in dreptul unei usi transparente, Katie observa nelinistea barbatului care dadea din picior.
-Veniti odata! Sa terminam cat mai repede cu asta pentru ca mai am si alte lucruri de facut.
Olua agesiv de mana, apropae tragand-o dupa el. Fetita incerca sa protesteze, dar barbatul era mult prea puternic pentru ea, as ca renunta si se lasa condusa.
Fura intampinati de o femeie care nu parea sa-i ia in seama pe cei doi. Toata atentia ei era indreptata spre fetita. Se aseza in genunchi inaintea ei si ii vorbi pe un ton bland:
-Buna! Tu trebuie sa fi Katie. Numele meu e Jane si sunt directoarea orfelinatului. Sper ca te vei acomoda aici.
Isi aranja o suvita csatanie ce ii acoperea fata, dupa care se ridica, isi netezi fusta neagra putin peste genunchi si o lua de mana pe Katie.
- De aici ma ocup eu! Multumesc! vorbi ea, adresandu-se celor doi.
Trimise doi paznici sa ii aduca bagajele, dupa care cei de le Protectia copilului plecara inapoi la sediu.
Privirea directoarei ii amintea cumva de mama ei. Aceasi ochi albastrii si acelasi zambet dulce ce ii invida mintea in fiecare zi, asta inainte de a deveni o alcoolica. Mereu se intrebase cum de mama ei a trecut prin acea schimbare dramatica. Ce o impinsese sa recurga la acea metoda?
Desi o intrebase de atatea ori, feneia, pur si simplu, o ignora si evita sa-i raspunda. Oare ce ascunsese cu atata indarjire? Oricum, acum nu mai conta deoarece mama ei murise, luand si acel secret cu ea in mormant.
O urma timida pe femeie pe un coridor cu podeaua de marmura si pereti crem, pana inaintea unei usi metalice. O deschise si intra amandoua inauntru. Ceea ce vazu in continuare o lasa fara cuvinte. Copii in haine largi, peticite, murdari din cap pana-n picioare, se jucau intr-o sala cu peretii plini de mucegai, cu jucarii rupte si decolorate.
Isi reaminti ce ii scrisese J. pe acel biletel, dar nu se asteptase la asa ceva. Cum sa stea acolo, in mijlocul acelor copii murdari si, probabil, bolnavi?
Isi arata dezaprobarea prin faptul ca ramase in tocul usii si nu avea de gand sa se miste de acolo prea curand. Zgomotul facut de acei copii, tipetele lor, o obligau sa isi acopere urechile. Era prea mult pentru ea. Se obisnuise cu lictea din casa si, in acele momente, acea liniste era mai mult decat binevenita.
-
Spre seara, in timp ce fetita spala gresia din baie, auzi soneria. Un barbat imbracat la costum, cu parul negru dat elegant pe spate si o servieta maro in mana si o femeie la fel de eleganta, cu parul castaniu, stateau in fata usii.
-Buna ziua! Suntem de la Protectia Copilului. Ia-ti lucrurile si vino cu noi, vorbi serios barbatul.
Fata il asculta si lasa ceea ce facuse inainte. Isi impacheta toate lucrurile in valize iar banii ii ascunse intre haine. Ajutata de femeie, urca valizele intr-o masina rosie ce astepta in fata casei, dupa care incuie usa.
Vazand cheia din mana fetei, barbatul se repezi si o lua.
-Nu vei mai avea nevoie de ea!
Tot impacheatul tinu o ora. Dupa ce urca in masina, barbatul se aseza pe locul soferului iar femeia langa el.
Masina porni in scurt timp, indreptandu-se din ce in ce mai mult de noua ei casa. Fata spera ca va fi doar temporara si trebuia sa le demonstrez ca se putea descurca si singura.
Tot timpul drumului, nimeni nu incerca sa-i vorbeasca. Stia ca merge intr-un loc plin de copii si acest lucru nu ii convenea. Nu ii placea compania altei persoane de varsta ei, exceptie facand doar Alex si credea ca viata de una singura era cea mai potrivita pentru ea.
Incerca sa citeasca cel putin o reactie pe chipurile celor doi, dar nimic. Pareau doua statui de piatra si nimic nu ii putea convinge sa isi intoarca privirile.
Fetita isi intoarse capul, plictisita, lasadu-se pe spate. Nu ii placea acea liniste. Desfacu fermoarul valizei din dreapta ei si scoase un album cu poze vechi de familie: ea si mama ei in vacantele petrecute impreuna inainte ca femeia sa-si gaseasca alinarea in bautura.
Prima poza o infatisa pe femeie la plaja, intr-un costum de baie albastru. Purta o pereche de ochelari negri si o palarie crem, cu margini largi. Radea.
Ofta. Trecu la urmatoarea pagina in care gasi o poza decolorata in care o vedea pe mama ei la optsprezece ani, alaturi de un barbat, aparent mai mare decat ea.
Mereu s-a intrebat cine ar putea fi, insa nimic din ceea ce afla nu o multumi. O intrebase de atatea ori pe mama ei despre acel barbat misterios, dar, de fiecare data, femeia parca evita sa-i raspunda, inghitindu-si cuvintele cu ajutorul bauturii.
Nu intelegea ce avea de ascuns de nu era in stare sa-i raspunda. De ce sa o minta?
Ii spusese ca tatal ei e mort, insa ea avea un presentiment cum ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Abia mai tarziu avea sa afle un lucru cat se poate de surprinzator cu privire la identitatea tatalui si asupra mostenirii ei genetice.
Isi ridica privirea din poza cand femeia o indemna sa iasa. Nici nu observa ca masina se opri in fata unei cladiri albe, cu zugraveala cazuta si ferestre sparte si ramase uimita cand il vazu pe barbat la intrare. Cum se miscase asa repede?
Cobora cu albumul in mana, lasandu-se condusa de femeie.
Privi in jur. Din cateva rondouri de flori nu mai ramasesera decat plante uscate si un gard de lemn acoperit cu licheni, care lipsea in unele parti. Aleea ce inconjura cladirea era pavata cu bucati de marmura, care aveau acum o nuanta verzui spre galben.
Portiera se inchise cu zgomot, lucru ce o facu pe fata sa tresara. Femeia o lua de mana si cand ajunsera amandoua in dreptul unei usi transparente, Katie observa nelinistea barbatului care dadea din picior.
-Veniti odata! Sa terminam cat mai repede cu asta pentru ca mai am si alte lucruri de facut.
O lua agresiv de mana, aproape tragand-o dupa el. Fetita incerca sa protesteze, dar barbatul era mult prea puternic pentru ea, asa ca renunta si se lasa condusa.
Fura intampinati de o femeie care nu parea sa-i ia in seama pe cei doi. Toata atentia ei era indreptata spre fetita. Se aseza in genunchi inaintea ei si ii vorbi pe un ton bland:
-Buna! Tu trebuie sa fi Katie. Numele meu e Jane si sunt directoarea orfelinatului. Sper ca te vei acomoda aici.
Isi aranja o suvita castanie ce ii acoperea fata, dupa care se ridica, isi netezi fusta neagra putin peste genunchi si o lua de mana pe Katie.
- De aici ma ocup eu! Multumesc! vorbi ea, adresandu-se celor doi.
Trimise doi paznici sa ii aduca bagajele, dupa care cei de le Protectia copilului plecara inapoi la sediu.
Privirea directoarei ii amintea cumva de mama ei. Aceasi ochi albastrii si acelasi zambet dulce ce ii invida mintea in fiecare zi, asta inainte de a deveni o alcoolica. Mereu se intrebase cum de mama ei a trecut prin acea schimbare dramatica. Ce o impinsese sa recurga la acea metoda?
Desi o intrebase de atatea ori, feneia, pur si simplu, o ignora si evita sa-i raspunda. Oare ce ascunsese cu atata indarjire? Oricum, acum nu mai conta deoarece mama ei murise, luand si acel secret cu ea in mormant.
O urma timida pe femeie pe un coridor cu podeaua de marmura si pereti crem, pana inaintea unei usi metalice. O deschise si intrara amandoua inauntru. Ceea ce vazu in continuare o lasa fara cuvinte. Copii in haine largi, peticite, murdari din cap pana-n picioare, se jucau intr-o sala cu peretii plini de mucegai, cu jucarii rupte si decolorate.
Isi reaminti ce ii scrisese J. pe acel biletel, dar nu se asteptase la asa ceva. Cum sa stea acolo, in mijlocul acelor copii murdari si, probabil, bolnavi?
Isi arata dezaprobarea prin faptul ca ramase in tocul usii si nu avea de gand sa se miste de acolo prea curand. Zgomotul facut de acei copii, tipetele lor, o obligau sa isi acopere urechile. Era prea mult pentru ea. Se obisnuise cu linistea din casa si, in acele momente, acea liniste era mai mult decat binevenita.
-Vino! Nu am timp pentru tine acum! se rasti la ea femeia, luand-o de gulerul hainei. Hai, odata! Nu am toata ziua la dispozitie!
Fata nu intelegea ce se intampla. Unde plecase acea femeie binevoitoare si de ce se schimbase atat de brusc? Ce se intampla in acel loc?
Vazandu-i reactia, un zambet rautacios ii aparu pe chip.
-Nu-ti fa griji! Cand au venit aici, toti erau ca tine. In curand, vei arata exact ca ei.
Rase pana cand acel zgomot crescu in intensitate. Parea o nebuna scapata de pe bancile unui spital cu pacienti cu probleme mintale. Inchise ochii, sperand ca totul sa fie doar in imaginatia ei, dar ramase dezamagita cand se vazu in acelasi loc.
O urma pe femeie pe o alta usa si se opri in fata unei camera. Nebuna o impinse inauntru si tranti usa in urma ei, dar nu inainte de a-i striga:
-Sedere placuta! Cine e la 18:00.
Ramasa singura, isi arunca privirea prin dormitor. Un pat de o singura persoana statea pe peretele opus, doua noptiere inegrite de timp, un birou mic in dreptul usii si un dulap de lemn, simplu, cu scandurile crapate.
Facu un pas inapoi si parchetul invechit ii scartaia sub talpi. Fata tresatri la fiecare miscare, fiind atenta sa nu calce pe ceva sau sa se prabuseasca in gol la subsol. Lumina slaba nu o ajuta deloc sa vada unde merge, asa ca atinse fiecare lucru inainte de a face urmatorul pas.
Absenta unei ferestre o facu sa se simta putin nesigura pe ea si ar fi vrut sa intoarca acasa, dar isi aminti ca nu mai avea nici cheile apartamentului, nici permisiunea de a merge inapoi. Trebuia sa aiba rabdare pana va aparea blondul, asa cum promisese in bilet.
Isi aseza bagajele langa pat si incepu sa curete putin camera. Scutura cearsaful si perina, matura parchetul cu o matura gasita pe coridor, sterse biroul si interiorul dulapului cu o bluza de a mamei ei pe care o impacheta unul din angajatii de la Protectia Copilului si, in doar cateva minute, camera arata mai curata decat fusese ea vreodata.
Dupa ce isi aseza hainele in dulap, se arunca pe pat si mintea ii zbura la mama ei. Ii era dor de ea si de obiceiurile ei, nu isi putea imagina sa traiasca printre straini.
Incepu sa caute ceva prin bagaje, insa nici ea nu stia ce. Deschise din nou albumul si ramase cu privirea asupra unei poze: mama ei pe plaja, impreuna cu acelasi barbat din prima poza, doar ca a doua parea mult mai noua. Ar puta fi acel barbat tatal ei?
In acele momente, ar fi putut crede tot ce i-ar fi spus cineva si ar fi facut orice pentru a se intoarce acasa. Nu ii placea locul in care ajunsese si nici faptul ca fusese nevoita sa mearga acolo. De ce a trebuit sa moara mama ei? De ce vor toti sa o reneasca in asa fel incat suferinta ei sa doara mai tare decat e nevoie? Nu a trecut prin destule momente grele?
Hello dear am venit pe aici. Am văzut că acest capitol l-ai postat de două ori.
A fost un capitol bun, dar am văzut şi câteva greşeli de tastare, exprimare şi câteva repetiţii.
Dialogul tinde să devină sec, iar la început este sec. Descrierea este prezentă, dar cred că ar mai merge, acţiunea mi s-a părut grăbită, naraţiunea a fost ok zic eu.
Nu ştiu de ce, dar acest capitol mi s-a părut cam monoton, dacă pot să zic aşa. Am văzut că scrii numerele, 18, 11, 3 etc. char dacă e vorba de ore ai putea scrie optsprezece ar arăta mult mai bine.
Sunt tare curioasă să vad care e treaba cu directoarea. Cam atât aştept nextu şi sper că nu te-a supărat comentariul meu. Bye, bye.
Simtea ca incepe sa cedeze. Nu mai putea indura atata sentimente negative din partea celor din jur si gandul sinuciderii ii reveni din nou in minte. Acum, cand mama ei nu mai era, nu avea nici un motiv pentru care sa traiasca.
Acel gand, insa, o speria. Cum de ii trecuse prin minte una ca asta? Ea nu era asa, nu avea puterea de a-si pune capat vietii. Traise mereu pentru a avea grija de mama ei, dar acum trebuia sa aiba grija de ceilalati. Dorinta de a deveni doctor parca crescuse in acele momente.
Pentru inceput, isi aminti de jucariile pe care le avea in valize. Nu mai avea nevoie de ele. De ce i le-ar trebui? Nu faceau decat sa-i aduca aminte de mama ei si nu vroia sa se intristeze din aceasta cauza.
Aduna toate jucariile, le aseza intr-un sac de plastic, negru, dupa care se indrepta spre sala in care erau toti acei copii. Ajunsa in mijlocul incaperii, rasturna sacul. Instantaneu, gloata de copii dadu buzna peste gramada, asemenea unei haite de lupi peste cadavrul unei caprioare.
Fiecare lua ce putea, dupa care se retrageau in camerele lor, bucurandu-se de noile achizitii. Cu un zambet discret pe chip, vru sa se aseze pe un scaun din apropiere, dar simti cum cineva o trage de marginea rochitei. Un baiatel intr-o camasa gri, mai mare decat el, o privea insistent. Avea ochii inlacrimati si isi tinea degetul mare in gura. Fetitei i se facu mila de el, il lua de mana si se indrepta spre baie, o incapere care arata le fel de neingrijita ca celelalte. Ii spala fata ca si cum ar fi fost mama lui, iar baiatelul, care nu parea sa aiba mai mult de cinci ani, nu se impotrivi. Din contra, chiar ii placea.
Il lua in camera ei, unde ii darui ultimul ei ursulet si il aseza pe pat.
-Vrei sa-ti spun o poveste?
Baiatelul dadu afirmativ din cap, fara sa-si scoata degetul din gura.
Katie lua o carte, se aseza langa el si incepu sa citeasca. Baietelul adormi in doar cateva minute.
Lasandu-l singur, iesi din camera si se indrepta spre un hol ingust, cu ferestre fara perdele pe o parte si usi pe cealalta. Mergea cu pasi marunti. De ce sa se grabeasca, cand avea tot timpul la dispozitie? Oricum nu putea dormi.
Deschise ultima usa si intra curioasa inauntru. Era bucataria, incaperea pe care rar o folosea cineva. Observa mai multe cuptoare, unu-doua aragaze si cateva chiuvete, toate mancate de rugina.
In scurt timp, dupa mai multe plimbari prin incapere, reusi sa aprinda un aragaz care, spre surprinderea ei, arat ca nou.
Dar totul se trermina cand vocea suparata a unei femei o opri:
-Hei, ce faci tu acolo? Nimeni nu are voie aici!
O alta femeie aparu in cadrul usii si ii sopti ceve celeilalte.
-Aaa! Inteleg! vorbi ea, schimbandu-si tonul vocii.
Se intoarse catre fetita si ii vorbi cu blandete:
-Greseala mea!
Inchise usa in urma ei, lasand-o pe Katie singura.
Fata se intreba ce isi soptisera acele femei in soapta. De ce atatea secrete in jurul ei?
Pe la miezul noptii se intoarse in camera ei, unde in gasi pe baietel uitandu-se atent peste cateva poze dintr-o carte de copii din valiza fetitei. Parea foarte fericit pentru ca la orfelinat nu vazuse nici un fel de carti. Ii placeau mai ales pozele cu animale.
Fata se apropie de el si ii indrepta cateva suvite carliontate de pe frunte.
-Iti place? Ti-o dau tie!
Auzind replica fetei, baiatul stranse, cu amandoua brate, cartea la piept. Pentru prima oara, in cele cateva ore, zambea si nu mai avea degetul in gura. Alerga afaar din incapere si se indrepta direct spre camera lui.
Ramasa din nou singura, se arunca pe pat si isi indrepta toata atentia spre tavan. Arahnida, asemenea ei, incerca sa supravietuiasca in acea lume si incerca sa nu fie strivita de rautatea ei.
-De ce e viata asa grea? De ce toti vor sa te distruga cand incerci sa te ridici?
Inchise ochii. Ii era prea somn sa mai poata gandi si adormi cu imaginea mama ei intiparita in minte, asa cum o vazuse ultima oara.
O trezi cantecul unei vrabiute ce o privea de pe marginea ferestrei. Pasarea se plimba de colo- colo, sarind pe piciorusele ei mici si incerca sa intre in camera, lovind cu ciocul ei gingas in sticla.
Fata se ridica, deschise larg fereastra, lasand astfel aerul proaspatat al diminetii sa parunda in incapere. Pasarea isi lua zborul intr-un copac din apropiere, alaturandu-se unui grup mai mare.
Inspira adanc, isi schimba hainele, dupa care se pregati sa plece. Dar cand deschise usa, baiatelul, impreuna cu alti doi copii de varsta lui, astepta nerabdator. O apuca de maneca puloverului, tragand-o dupa el pana in sala de jocuri. In mijloc, un scaun de lemn, inconjurat de tabureti a caror culoare era de neidentificat. O impinse pe scaun, iar fata nu se impotrivi. Alti copii, de toate varstele, se asezara pe tabureti si isi indreptara privirile spre ea.
Baietelul ii intinse cartea, cu un zambet larg pe chip.
-Ci-ci-ci-teste! se balbai el, in incercarea de a vorbi.
Ii aseza cartea in mana si se arunca pe un taburet, asteptand ca fata sa inceapa.
Katie nu intelegea ce se intampla si ce anume vrioau de la ea. Dar cand auzi un " Citeste! " ce se lupta din greu sa iasa, intelese. Ii privi pe rand, vazandu-le zambetul larg de pe fete. Poate aceea era o a doua sansa pe care Dumnezeu se indura sa i-o daruiasca, uitand astfel de toate acele ganduri sinucigase. Ii luase o mama, dar ii oferise un motiv pentru care ca traiasca in continuare. Un motiv ce era mult mai puternic decat orice alt gand din mintea ei.
" Mama, ma privesti acum? Spune-I ca Ii multumesc , daca Il vezi! Nu-ti fa griji! Sunt bine! "
Deschise cartea si incepu sa citeasca, cu o voce blanda, rar, ceea ce le aduse copiilor veselia si sansa de a se bucura de viata. Ii privea, din cand in cand, si le vedea flacara acea a copilariei cum se aprindea treptat. In acele momente, simtea cum inima ii tresare in piept si ochii i se umpleau de lacrimi.
Daca unul din ei vorbea, un altul il atentiona, inghiontindu-l cu umarul. Vorea fetei rasuna ca notele blande ale unei viori si fiecare cuvant ramanea intiparit in mintea copiilor.
Dupa cateva clipe, toti pareau a fi atrasi de acea poveste ca mustele de lumina puternica a unui neon sau ca albinele de mirosul imbatator al polenului. Dar ceea ce o facea atat de hipnotizanta era vocea calma a fetei. Pentru o fetita, se purta mai mult ca o mama cu acei copii batuti de soarta si orice gest minor pe care il facea, le aducea si mai multe bucurie copiilor.
Veselia de pe fetele lor ii facea ca pofta de viata sa creasca si, pentru prima oara in viata ei, se simtea bine ajutandu-i pe ceilalti. Vroia sa faca mai mult pentru ei, dar nu avea resursele necesare.
Toata dupa-amiaza aceea nu facu decat sa le citeasca povesti copiilor, pana cand le observa degetele numai piele si os si trupurile aproape scheletice. Debea atunci intelese ca acei copii erau mai neglijati decat isi imaginase. Trebuia sa faca ceva in privinta asta.
Se ridica de pe scaun, inchise cartea si le vorbi:
-Cui ii e foame?
Bună
În sfârşit am reuşit să trec pe la ficul tău mulţumesc că mi-ai spus şi îmi cer scuze că trec atât de târziu, dar nu am avut timp, oricum să revenim la fic şi la acest capitol care mi s-a părut cam scurt parcă s-a terminat prea repede.
Capitolul a fost bun, acţiunea nu mi s-a părut grăbită, dialogul nu a fost sec, iar descrierea a fost destul de reuşită, deşi ar mai merge pe ici pe colo.
Am văzut câteva greşeli de tastare şi de exprimare, încearcă să mai citeşti odată înainte de a posta şi unde nu îţi place poţi schimba.
Încă ceva încercă să pui SPACE între linia de dialog şi cuvântul de început, sunt sigură că ar arăta mult mai bine.
Well asta a fost, aştept nextu. Pe data viitoare.
Bye, bye.
Salut. Scuze de intarziere. Pentru cei care au asteptat, uitati urmatorul capitol.
Capitolul VII
Un " Mie " prelung facu ocolul incaperii, asa ca fata continua:
- Spalati-va pe maini si veniti in bucatarie. Fara imbranceli!
Grupul se imprestie, fiecare incercand sa o ia primul la baie. Desi camera asistentelor era chiar langa baie, nimeni nu parea sa ia in seama strigatele copiilor. Erau obisnuite.
Cat timp copii asteptau in fata baii, fata pregati o masa pentru toate cele treizeci de suflete infometate si cate doua oua, alaturi de trei feli de sunca.
Mirosul suncii prajite ii atrase pe copii mai repede decat vocea fetei in momentul in care povestise. Ocupa fiecare un loc la masa, cu privirile atintite asupra micii bucatarese. De fapt, spre mancarea ce se prajea in tigaie. Isi lingeau buzele cu pofta, imaginandu-si fiecare cum isi savureaza acele bunatati pe care asistentele nici nu se gandeau sa le pregateasca. De ce le-ar pasa lor de niste copii lipsiti de valoare, pe care nici mamelor nu le-a fost greu sa-i abandoneze?
Aseza mancarea in farfuriile copiilor. De cum se vazura cu farfuriile pline, cu furculitele pregatite in mana, le golira intr-o clipa.
- Mai vrem! Mai vrem! se auzira vocile lor pitigaiate.
A doua tura le astampara pofta. Dupa ce termina, stranse toate farfuriile si le aseza intr-o chiuveta, cu intentia de a le spala mai tarziu.
Iesi in curtea din spate, care arata mai rau decat cladirea orfelinatului. Numai iarba uscata si cateva banci, ici-colo, dar si acelea in cea mai rea stare posibila.
Copii alergau in toate partile, cu zambetul pe buze, cantand zgomotos. Se simteau bine, lucru ce nu se intampla in fiecare zi. Nici una din asistente nu le aratase atata atentie, asa cum procedase Katie. Niciodata acei copii nu fusesera atat de bucurosi ca acum si acest lucru ii aducea si ei bucurie. Ii placea sa-si petreaca timpul cu ei si fiecare zambet ii umplea inima cu incredere, astfel alungand ideea sinuciderii din mintea ei. Daruia bucurie si, la randul ei, primea cele mai frumoase momente din viata.
Se intoarse in camera, unde rasfoi din nou albumul si se opri la poza mamei. Se intreba unde e in acele clipe, ce face si daca nu are cumva nevoie de ajutor. O privea oare de acolo de sus?
Ii era dor de ea, ii era dor sa-i auda vocea, chiar daca tipa la ea si avea nevoie de prezenta ei.
Ofta, cu privirea in pamant. Fu trezita la realitate de glasul baietelului, care era deja asezat langa ea.
- Plangi? intreba el, mai entuziasmat decat inainte.
- Nu, doar ma gandeam!
- Cine e femeia din poza?
- Mama mea!
- Si acum unde e?
- E in Rai ... sau poate mai aproape decat am crezut eu!
- Doamna directoare spune ca Raiul nu ezista. Daca nu exista, atunci mama ta unde a plecat?
- Exista si e aici! raspunse fata, aratand cu mana in dreptul inimii lui. E aici, acolo, peste tot! Dar a ta unde e?
- Nu stiu!
Baietelul isi lasa privirea in pamant. Nu isi cunoscuse niciodata mama si nu stia ce era aceea dragostea parinteasca. Fusese crescut de bunici, pana cand acestia au simtit ca nu mai pot avea grija de ei, mai ales de un copil mic. L-au dat spre adoptie, dar nimeni nu l-a luat. Dupa cativa ani, a fost mutat in acest orfelinat pentru ca statul a refuzat sa ii mai plateasca intretinerea. Atat lui, cat si altor copii lasati in voia sortii. Si nimeni nu facuse ceva ca sa-i ajute sa treaca mai usor peste toate obstacolele vietii.
Urmatoarea zi, lucrurile isi reluara cursul normal. Atat de normal cat se putea. Din hainele pe care le adusese cu ea, imparti aproape toate rochitele fetelor si modifica alte haine pentru baieti. Cumpara mancare si dulciuri si le imparti si pe acelea. Nimeni nu comenta, nici macar directoarea. Ei oricum nu ii pasa decat de ea insasi. Cat timp copii erau linistiti si nu o deranjau, ea isi vedea de treburile ei.
Nici in zilele urmatoare nu avu loc nici un eveniment important.
In a saptea zi, insa, fata primi o vizita neasteptata. Desi ii spusese ca va veni dupa ea, Katie nu a crezut ca aceea zi va mai veni. Blondul aparu asemenea soarelui dupa o furtuna. Se bucura ca, in cele din urma, venise clipa. Urma sa plece din acel loc rece si neprimitor, dar nu ii putea lasa in urma pe copii. Trebuia sa faca ceva pentru a-i ajuta sa iasa de acolo.
Dupa ce se gandi o clipa, hotara sa-i ceara blondului o favoare. De cum il vazu ca intra pe usa, inima incepu sa-i bata cu putere in piept. Era biletul ei de iesire. Zambea si tinea in mana o cutie neagra, pe care i-o imtinse fetei.
- Imbraca asta, dupa aceea ne vedem la intrare!
Atat ii spusese, dupa care iesi din cladire.
Curioasa, deschise capacul. Inauntru era o rochie neagra si o pereche de pantofi de aceasi culoare. Se intreba unde ar putea merge la acea ora a diminetii si de ce era barbatul mai elegant decat de obicei.
Imbraca rochia, isi pieptana parul, se incalta, dupa care se indrepta spre iesire. Acelasi BMW negru astepta in fata cladirii, cu motorul pornit. De cum intra in masina, automobilul accelera si isi continua drumul pe soseaua aglomerata.
In masina, barbatul dadea nervos din picior, cu un pahar de sampanie intre degete.
Dupa cateva momente, ii vorbi:
- Vom merge intr-un in care ... cum sa-ti spun, vor fi multi oameni. Se numeste tribunal. Vreau sa vorbesti doar atunci cand esti intrebata. Poarta-te normal, natural si nu te speria daca cineva ridica vocea sau loveste masa cu pumnii. Iti promit ca totul va fi bine. Voi avea grija de tine.
Lua inca o inghititura de sampanie pentru a-si umezi gatul, dupa care ramase tacut.
Fetita nu stia daca sa-i vorbeasca acum sau sa mai astepta putin. Vroia sa-i vada pe acei copii in siguranta, dar daca barbatul se va infuria cand va auzi propunerea ei? Nu era sigura daca sa actioneze acum sau sa lase treizeci de suflete nevinovate la orfelinat.
Hotara sa astepte momentul potrivit.
Masina opri in fata unei cladiri inalte, cu coloane la intrare si trepte de marmura.
Barbatul cobora primul iar fetita il urma ascultatoare. Ajungand aproape de prima treapta, Katie se opri si vorbi:
- Domnule ...
- Spune-mi John, raspunse, oprindu-se la randul lui.
- Domnule John, as vrea sa va rog ceva, daca se poate. Saptamana pe care am petrecut-o in acel orfelinat a fost un cosmar, dar am cunoscut niste copii care, intr-adevar, au nevoie de ajutor. Am vazut cum traiesc si nu cred ca e bine sa ...
- Inteleg ce vrei sa spui! Ma voi ocupa personal ca acei copii sa fie mutati. Fi fara griji!
Schita un zambet in care i se putea citi bunatatea si mila. A facut bine ca i-a vorbit iar cum stia cu siguranta ca viata acelor copii se va schimba.
- Multumesc!
- Nu ai pentru ce!
Isi continua drumul pana in interiorul cladirii, pe un hol larg ce cotea spre dreapta. De-a lungul holului, zeci de usi pe de-o parte si pe cealalta ferestre inalte si largi, prin care razele soarelui intrau nestingherite si luminau holurile intunecate. Barbati si femei, de toate varstele, la costum, se plimbau de colo in coace. Fetita isi aduse aminte de cele cateva ore petrecute la spital iar pe avocati si pe judecatori ii compara cu doctorii ce alergau in fiecare sala, incercand sa-si ajute pacientii la nevoie.
Fu readusa la realitate de vocea barbatului ce se opri langa ea si de mana lui grea pe umarul ei gingas.
- Esti bine? intreba el ingrijorat.
- Da, doar ma gandeam!
- Atunci, vino! Sedinta trebuia sa inceapa curand.
Fetita il asculta si il urma, in timp ce blondul o lua spre stanga si deschise o usa. Inainte de o intra, ii repetaa ca nu are voie a vorbeasca neintrebata si sa nu se sperie de reactiile celor din jur. Katie asculta cu atentie fiecare cuvant pe care il spunea. Ea oricum nu era tipul de fata care sa ignore sfaturile celor din jur si sa nu le dea ascultare.
Cam atata pentru azi. See you next time! Scuze pentru intarziere, dar am avut alte treburi.
Am venit si eu pe aici , imi place poveste . Saraca fata , mie mila de ea , cu tipul ala blond pe nume John am un presentiment ca e tatal ei , nu "?? Si doamne ce orfelinat :scary:, ar trebui inchis . Ma intreb totusi de ce a dus-o pe Katie la tribunal , prima dat cand am citit ca ii da o rochie neagra si pontofi tot negrii am crezut ca merge la inmomantarea mamei ei .
Imi place cum descrii si cum naratezi .
Deci astept continuarea si da-mi un mesaj cand pui continuarea .
:bye:
Am revenit cu urmatoarea parte. Sper ca nu ati asteptat mult.
Capitolul VIII
Fetita intra intr-o incapere inalta, lunga, cu peretii albi. Vazuse o data o scena asemenatoare intr-un film la care se uita mama ei, dar nu o atrasese prea mult ideea. Acum traia propriul ei film, in care personajul principal habar n-are ce se intampla in jurul ei.
Un birou masiv, impunator, trona in celelalt capat al salii, iar de cealalta parte, scaune pentru public, toate in culori inchise, moarte.
Inaintara pe un culoar ingust iar privirile celor din banci o faceau sa vrea sa-si arunce ochii in pamant. Toata acea atmosfera ii era straina si ar fi vrut sa fuga cat mai departe de acel loc. Dar nu putea. Trebuia sa ramana si sa vada despre ce e vorba.
Cativa pasi mai departe era un gard scurt, ce impartea sala in doua, de partea opusa fiind doua mese de lemn, cu cateva scaune.
Deschise o usita din mijloc si trecu de cealalta parte, asezandu-se la masa din dreapta. Acolo ii astepta un tanar avocat, imbracat cu un costum albastru inchis iar alaturi avea o servieta. Zambi la vederea celor doi si le facu semn sa se aseze.
- Jonathan, prietene! Ai venit exact la fix, vorbi el, arajandu-si parul pe spate.
Pielea putin bronzata arata ca fusese recent la mare si, la prima vedere, fetei i se parea o persoana cumsecade. Se strecura intre ei si astepta sa vada ce se va intampla in continuare.
- Se pare ca opozitia nu apare astazi!
- Nu te pripi, domnule avocat! Vorbesti de lup si lupu-i la poarta! il corecta blondul.
Usa se deschise si doua umbre isi facura aparitia inauntru. Erau cei doi angajati de la Protectia Copilului iar unul dintre ei trebuia sa fie avocatul.
Noii veniti ii aruncara priviri pline de ura lui Jonathan, dar, spre deosebire de ei, barbatul ramase calm. Le zambi triumfator, ca si cum ar spune: "Am castigat din nou! "
Se asezara la celalalt birou, aranjandu-si hartiile pe masa.
In scurt timp, sala se ridica in picioare cand judecatorul intra pe o usa laturalnica.
Se aseza pe scaunul din spatele biroului masiv, alaturi de alte cateva persoane, toti imbracati in robe negre. Le facu semn celor din public sa ia loc, dupa care o femeie ii inmana un dosar gri.
Se aseza mai confortabil in scaun, deschise, parca plictisit, dosarul si isi arunca ochii peste el.
- Protectia Copilului impotriva lui Jonathan Redfield pentru custodia lui Katie Lylian Maxwell, incepu judecatorul, in timp ce invartea intre degete un pix.
Avand in vedere evenimentele recente, presimt ca va fi un proces scurt. Domnilor, va dau cuvantul!
Se lasa pe spate, asteptand ca cineva sa inceapa.
- Sa-i lasam pe ei primi! propuse avocatul, sigur pe sine.
- De acord!
Barbatul de la cealalta masa se ridica, dar nu inainte de a-si consulta hartiile.
- Domnule judecator, stimati membrii ai juriului! Ma aflu aici pentru a demonstra ca dimnul senator Redfield nu e in masura sa aiba in grija de un minor. As dori sa-i pun cateva intrebari.
Jonathan se ridica si se aseza pe locul din dreapta judecatorului care ii privea atent. Dupa ce facu juramantul, avocatul se apropie de el.
- Domnule senator, e adevarat ca aveti sotie si copil?
- Ce legatura are asta cu motivul pentru care suntem aici?
- Obiectez! Deviaza de la subiect, protesta avocatului lui Jonathan.
- Domnule Mc'Allister, nu va abateti de la subiect. Intrebarea dumneavoastra nu are legatura cu procesul.
- Imi pare rau, domnule judecator! se scuza barbatul.
- Continuati!
- Desigur!
Ii arunca o privire dusmanoasa blondului, care ii raspunse cu un zambet, la fel de linistit ca inainte.
- Sa reiau! As vrea sa va intreb, daca nu va suparati, care este motivul pentru care doriti cu atat entuziasm sa castigati custodia fetitei?
- Nu ma supar deloc. Motivul nu e unul special. Vreau doar sa o ajut sa treaca peste moartea mamei si pentru ca nu are pe nimeni apropiat la care sa mearga in momentul in care i-a fost luata casa in care statea cu mama ei. Orfelinatul nu e locul potrivit pentru un copil.
- Ce va face sa spuneti asta?
- Pentru ca, la randul meu, mi-am pierdut parintii si am fost mutat de la un asistent maternal la altul, pana am fost adoptat de actualii parinti.
Fetita asculta cu atentie vorbele barbatului, gandindu-se ca era asemenea lui. Cel putin ea crescuse doisprezece ani cu mama ei, in schimb el nu ii cunoscuse niciodata. Ii parea rau pentru el, dar sa fie acela singurul motiv? Se putea sa aibe si altul, dar, dintr-o cauza sau alta, nu il putea spune. Trebuia sa afle.
Sedinta continua aproximativ jumatate de ora, timp in care Katie observa comportamantul si reactiile persoanelor din sala. Publicul parea plictisit de atata vorbarie.
Batranul judecator i se parea somnoros, fara vlaga si sigur i-ar prinde bine o ceasca de cafea calda. Il vedea cum ia mici inghitituri de apa, dar nu aveau nici un efect asupra lui. Chema un paznic langa el si ii sopti ceva, dupa care acesta se facu nevazut. In cateva minute, se intoarse cu un pahar de plastic in care fata presupuse ca e cafea.
Pe de alta parte, domnul Mc'Allister, avocatul trimis de Protectia Copilului, parea mai agitat decat fusese inainte. Cand statea la birou, batea cu piciorul in podea sau se juca cu cravata.
In cele din urma, dupa multe argumente si contraargumente, juriul hotara. Custodia fetei ii apartinea lui Jonathan.
Barbatul nu mai putea de bucurie. Nu avususe nici un dubiu ca va castiga, desi opozitia il amenintase discret, prin semne, tot timpul procesului. Un copil in plus insemna pentru ei o suma lunara de bani din partea statului.
Fetita nu intelegea ce se intampla in jurul ei. Unde va merge acum? Ce se va intampla cu ea? Se simtea oarecum usurata ca scapase din acel cosmar, ea si restul copiilor captivi acolo.
Jonathan o stranse in brate, cu un zambete larg pe buze, mai-mai ca ar fi vrut sa o arunce in sus daca ar fi putut.
- Vezi? Ti-am promis ca voi avea grija de tine si asa am facut. De acum inainte, vei fi ca o fiica pentru mine si tot ce vei vrea, doar spune si iti voi face pe plac.
Fetita nu mai stia ce sa spuna. Gandul ca va avea o familie o coplesi iar sentimentul ca apartinea unui anumit loc o facu sa-i intoarca gestul. Era fericita, pentru prima oara in viata ei si nu si-ar fi imaginat ca cineva inca tine la ea. Credea ca nu mai are pe nimeni, de cand se stinse mama ei si de cand nici bunica nu tinea legatura cu ea. Zambetul ii reveni pe chip in timp ce se indreptau sper iesire si, astfel, spre noua ei casa.
Urcara in masina, dar nu inainte ca blondul sa-i stranga mana avocatului sau si sa isi ia la revedere unul de la altul.
- Trebuie sa vorbim despre afacerea aceea maine.
- Desigur!
- Sa ai mare grija de ea. E o adevarata comoara.
- Ce? Nu am avut si pana acum?
Inchise portiera iar BMW-ul iesi din parcare si porni pe soseaua aglomerata.
- Cred ca e momentul sa sarbatorim, vorbi barbatul, scotand o sticla de sampanie si una de Fanta.
Ii umplu un pahar si i-l intinse.
- Poftim! Sa ciocnim pentru un viitor mai bun!
Ciocnira paharele, dupa care lua fiecare o inghititura.
- Jack, noua destinatie: Royal Palace! ii ordona el soferului.
Cam atat pentru azi. Scuzati intarzierea. Site-ul m-a dat afara de doua ori, asa ca m-am suparat. Dar mi-a trecut si, dupa ce m-am calmat, mi-am spus sa pun in continuare. Pentru cititorii mei. Stiu ei care sunt.
Daca va place, da-ti coment. Nu ma supar daca criticati. Cu atat mai bine.
Lanna incheiat.
Ai venit cu continuarea , imi place mult cum ai continuat .
Dupa greseli de tastare sau exprimare nu m-am uitat dar cum am citit nu am vazut nici una .
Ce ma bucur ca John i-a luat custodia fetei . Sunt aprope sigura ca John e tatal fetei .
Ce sa mai zic ... astept continuarea sa vad ce va urma . Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Hello.
Dear Lanna mulţumesc că mai anunţat scuze că nu am comentat capitolul anterior, am avut probleme cu netu, oricum o să îl comentez pe acesta. Totul devine din ce în ce mai intersant de la un capitol la altul, iar asta este de bine mai alesc că dai o urmă de mister.
Descrierea este prezentă în cantităţi mari, dar cred că ar mai merge, dialogul este în cantităţi rezonabile şi nu mi se pare sec. Acţiunea nu este grăbită, iar cu naraţiunea este reuşită.
Am văzut o singură greşeală şi anume ,,dimnul'' cred că era domnul, oricum stai liniştită că nu a fost gravă.
Mă bucur pentru că Jonathan a câştigat, dar tind să cred că Katie nu a scăpat de probleme, oricum o să aflu mai multe în următoarele capitole. Spor la scris şi multă imaginaţie. Bye, bye.
Salut. Scuze de intarziere ... din nou. Duminica trecuta cu prea am avut nici timp, nici prea mult entuziasm sa pun urmatoarea parte. Sper ca ma veti ierta. Iar aucm sa trec la subiect.
Capitolul IX
- Poftim! Jack, la Royal Palace!
Masina vira la dreapta, pe un drum laturalnic, cu magazine de o parte si de cealalta.
Ajuns aproape de un magazin mai mare, ii facu semn soferului sa opreasca.
- Unde mergem? intreba fetita curioasa.
- Ai nevoie de o garderoba noua. Vino cu mine!
Iesi din automobil si o lua pe Katie de mana.
Nu prea ii placeau cumparaturile, dar pe el nu il putea refuza. Nu vroia sa il supere si ar fi facut orice pentru a-i multumi pentru tot ceea ce facuse. Se gandi ca o schimbare ar fi binevenita si accepta cu cea mai mare placere.
Urcara cele cateva trepte si usa se deschise inaintea lor. Ceea ce vazu o lasa cu gura cascata. Rafturi cu incaltaminte, imbracaminte si alte accesorii.
- Ia tot ce vrei! o indemna el.
Entuziasmata, incepu sa alerge cand intr-o parte, cand in cealalta, aruncandu-si privirea peste tot in jurul ei. Nu stia ce sa aleaga, pentru ca toate i se pareau scumpe. In cele din urma, dupa aproape o ora, iesira din magazin cu cateva plase in mana.
Dupa ce urcara din nou in masina, soferul porni spre urmatoarea lor destinatie: Royal Palace!
Fetita incepea sa se obisnuiasca cu noua ei viata. Nimeni nu ii acordase atat de multa atentie pana atunci si ii convenea sa fie servita si sa i se faca fiecare pofta. Mereu isi dorise sa fie ea in centrul atentiei, dar nu avusese niciodata o ocazie. Ii mutumi lui Dumnezei ca i-a dat sansa sa devina ceva in viata si sa-i ajute pe cei in nevoie. Tot ce mai lipsea acum era mama ei, mama pe care nu o va mai vedea vreodata.
Ajunsera inaintea unui restaurant, iar deasupra intrarii, cu litere mari, rosii, statea scris: " Royal Palace ".
Barbatul cobora primul, urmat indeaproape de fetita. In fata ei statea un paznic, imbracat intr-o uniforma rosie. Chipul lui neted ii demonstra varsta frageda si faptul ca nu le deschise usa, lipsa de experienta si de buna crestere. Ii privi doar in trecere, fara sa scoata o vorba.
Ignorandu-l, Jonathan intra in restaurant. Localul era incapator iar muzica lenta si relaxanta ii dadea clientului o stare de liniste, astfel incat sa-si doreasca sa vina si data viitoare. Peretii albi se potriveau perfect cu mesele rotunde, acoperite de o panza rosie si cu scaunele din lemn lacuit, ce aveau o nuanta rozalie.
Floriile si plantele decorative erau si ele nelipsite, asezate de-a lungul ferestrelor lungi si in dreptul usii.
Chelnerii alergau cand in colo, cand in coace, cu tavile mereu pline, asteptand sa l-i se dea o mica suma de bani pentru serviciile acordate. De multe ori, insa, clientul se preface ca nu il ia in seama si isi vedea de treaba.
Restaurantul era acum plin, luminat doar putin de candelabre cristaline ce atarnau de tavan si de razele soarelui ce patrundeau prin ferestre.
Se asezara la o masa libera dintr-un colt, timp in care un chelner se apropie de ei. Le intinse meniul, dupa care trecu la o masa alaturata.
- Comanda ce vrei! o indemna el, deschizand meniul.
Secundele treceau, timp in care fetita privea cu atentie numele mancarurilor ce arau atat de greu de pronuntat, incat ti se incurca limba in gura.
Chelnerul reveni, gata sa le ia comanda.
- Ce ati vrea?
- Numarul 10 si o sticla din cel mai bun vin rosu pe care il aveti.
- Si domnisoara?
Fetita arata spre un numar, din cauza timiditatii care puse atapanire pe ea.
- Numarul 12, sa inteleg! Buna alegere! continua el, zambind. Si ceva racoritor?
- Adu ce crezi tu ca e bun pentru o fata, interveni Jonathan, vazand ca fata nu putea vorbi din cauza emotiilor.
- E un eveniment important?
- Puteti spune si asa!
- Voi reveni imediat!
Se indeparta, lasandu-i sa astepte rabdatori.
Dupa cateva minute, se intoarse cu mancarea, asezand farfuriile inaintea celor doi.
- Pofta buna!
- Multumesc!
Umplu paharul barbatului cu vin rosu cu miros intepator si dulce, iar pe cel al fetei cu liminada proaspata.
- Daca mai aveti nevoie de mine, strigati!
- Desigur!
Jonathan isi infipse furculita intr-un homar din care nori de aburi se inaltau spre tavan. Din carnea fierbinte incepu sa iasa un sos verde, cu urme de marar si patrunjel, priveliste ce putea face pe oricine sa saliveze.
Lua intai paharul, isi umplu narile cu aroma vinului, dupa care lua o mica inghititura.
Katie comandase orez cu carne. Prima lingura o aduse parca la viata. Aroma carnii ii invada gura si ii mangaia papilele gustative.
- E bun, nu-i asa? intreba barbatul, in timp ce isi savura homarul aburind.
- Da, e foarte bun! raspunse ea, umplandu-si din nou lingura.
La sfarsit, bau jumatate din paharul cu limonada si isi intoarse privirea spre barbat, care tocmai termina.
Chelnerul se apropie din nou de ei si le aseza inainte doua farfurii.
- Desertul e din partea casei! Tort de fructe cu glazura de inghetata.
Fetita gusta si exclama entuziasmata:
- E delicios!
- Imi pare bine ca iti place! Daca mai vrei, iti mai aduc o felie, se oferi el politicos.
- Nu, multumesc!
Fetita refuza pentru ca nu vroia sa profite de bunatatea celor din jur. Nu vroia ca celorlalti sa le fie mila de ea.
La sfarsit, Jonathan plati nota, dupa care amandoi se indreptara din nou spre masina. Soferul dormea linistit la volan.
Batu de cateva ori in fereastra, gest la care tanarul se trezi brusc. Se scuza si le deschise usa.
- Nu e nimic! Poftim! Cumpara-ti o cafea!
Jonathan ii intinse o bancnota pe care soferul o lua cu sfiala. De ce i-ar fi dat bani in plus fata de salar?
Intra, nu prea entuziasmat, in restaurant dar se intoarse dupa cateva minute. Urca la volan si isi inchise centura de siguranta. Zambea.
- Mai bine? il intreba senatorul, vazandu-i zambetul larg de pe chip.
- Da! Va multumesc! Urmatoatrea destinatie?
- Acasa!
Masina opri in fata unei porti metalice ce dadea intr-o curte cu rondouri de flori si copaci ornamentali. O alee de piatra ducea pana in spate, unde se ridica casa. O vila cu patru etaje, gazon si o curte pavata cu marmura.
De jur-imprejur, ciripitul pasarilor umplea atmosfera cu voie-buna si aducea zambetul pe buze celor care il ascultau.
Masina se opri in fata casei. Jonathan pasi afara, urmat de Katie si se indrepta spre intrare, urcand cele cateva trepte ce il desparteau de camera de zi. Usa de sticla se deschise inaintea lui si in intampinare ii iesi o femeie care sari la gatul lui. Parea fericita si multumita ca il vedea, dar, cand o observa pe fata, se indeparta putin de el.
- Hei, fetito, pleaca de aici! Nu avem nimic sa-ti dam! vorbi femeia, cu privirea asupra fetitei. Nu m-ai auzit? Dispari!
- Grace ...
- Imediat, dragostea mea! Numai sa o gonesc de aici!
- Grace ...
- Ti-am spus sa astepti Apoi catre fetita: Vrei cumva sa ma infuri si sa te dau afara? Nu ai plecat inca?
Fetita se opri cu piciorul drept pe ultima treapta de jos. Nu intelegea ce vroia acea femeie de la ea. De ce ii spunea sa plece si de ce o trata ca pe o cersetoare? Nu o vedea oare mai mult decat atat?
- Chiar vrei sa vin la tine? continua ea, observand ca fetita nu se misca. Bine! Dar sa stii ca te-am avertizat!
Vru sa o ia pe trepte in jos, dar Jonathan o apuca de umeri, peste care aluneca un par matasos, castaniu si striga, de data asta mult mai apasat:
- Grace!
Pe chip, cearcanele ii erau si mai accentuate decat inainte. Femeia il privi speriata, cu mainile leganandu-se pe langa trup.
- Grace, incepu el pe un ton bland, ea nu e o cersetoare. A venit cu mine.
Scoase din buzunar o hartie si o despaturi inaintea ei. Grace lua documantul si il rasfoi, dupa care citi cu o privire speriata:
- Kate Redfield ...
Barbatul lua documantul inapoi si il indesa din nou in buzunar. Ii facu semn fetitei sa se apropie, moment in care o auzi pe femeie tipand in spatele lui:
- Jonathan, ce ai facut?
- Ceea ce trebuia! Ceea ce tu nu ai fi facut vreodata!
Ai venit cu continuarea !
Am dat edit ...
Mi-a placut cum ai continuat . Se vede ca John o indrageste mult pe fetita , si sunt mai mult ca sigura ca el este tatal ei . Cred ca oricarei persoane i-ar fi placut sa aiba un tata ca el , sa ii faca toate poftele , mai ales fetei care nu a avut sansa sa se bucure de copilarie . Ce m-a distrat faza din fata casei cu cersetoarea , banuiesc ca femeia aceea e iubita lui sau sotia , nu ? Femeia ii chiar nesimtita , si sunt sigura ca o sa-i faca viata un calvar lui Katie dupa cum am vazut in acest capitol , dar poate ma insel .
Oricum astept urmatorul capitol si sa ma anunti cand pui continuarea. Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Salut! Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai postata ceva pe zup, dar am fost foarte ocupata cu Bac-ul. L-am luat cu un acceptbil 8.36 si sunt foarte multumita. Acum sa terc la subiect.
Sper ca nu ati asteptata prea mult. Sa nu mai stau pe ganduri.
Enjoy!
Katie
(Povesti de viata)
Capitolul X
-De ce? Nu avem noi un copil? Cu Adam cum ramane?
-Adam e destul de mare sa-si poarte singur de griji. Daca nu-ti convine alegerea mea, usa e deschisa. Dar daca iesi, nu vei mai putea intra inapoi. E decizia ta! Sa mergem, Katie! Aici te vei simti mult mai bine decat la orfelinat. Daca ai nevoie de ceva, doar spune-mi.
Katie isi misca usor capul in semn ca a inteles, dupa care se lasa condusa inauntru. O ignora pe femeie. Dupa acea intamplare, nu mai vroia sa aiba de-a face cu ea sau cu fiul ei.
Femeia ii arunca o ultima privire in care se putea citi ura, dupa care il urma tacuta pe Jonathan.
Inaintea ei se intindeau acum cateva trepte, care se bifurcau si treceau fiecare in alta directie si urcau la primul etaj. Podeaua de marmura in culori calde, dschise, ii dadea inpresia unui conac vechi, in care isi aveau salasul umbrele prietenoase ale stramosilor si ale vechilor proprietari. Mirosul dulce al trandafirilor ce patrundea prin ferestrele larg deschise inaintea ei ii aminteau de vechiul parfum al mamei si de cuvintele ei calduroase pe care i le spunea inainte de culcare.
Vocea blanda a barbatului o trezi la realitate
-Frumos, nu? In fiecare vara las toate ferestrele deschise pentru ca parfumul trandafirilor sa-mi aduca aminte de Ea – cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata. Trandafirul meu cu parfum eteren! Nimic nu imi va alunga glasul ei suav din amintiri. Ti-ar fi placut de ea.
Katie nu intelegea la ce se refera si ramase buimacita inaintea lui. Parea pierdut in cu totul alta lume, o lume din care nu vroia sa iasa.
Jonathan inspira adanc, vrand parca sa isi umple plamanii cu aroma dulce a parfumului acelei misterioase femei. Parca nu mai vroia sa se termine, vroia sa traiasca din nou in trecut. Dar era imposibil. Acea femeie disparuse pentru totdeauna din viata lui.
Ofta si isi inchise ochii. Ii elibera mana fetei, isi mangaie obrazul drept si ramase tacut, cu privirea spre peretii albastrii ai incaperii.
Fetita se uita la el si i se paru ca-l aude soptind: “ De ce m-ai parasit, trandafirul meu? “
Ofta din nou. Nu vroia sa-l deranjeze, dar stomacul ei protesta. Nu avusese parte de prea multa mancare zilele petrecute la orfelinat deoarece tot ce cumpara ajungea la copii. Ei aveau mai mare nevoie decat ea.
Auzind protestul, pe chipul barbatului aparu un zambet. Isi intoarse privirea spre ea si zambetul I se mari.
-Vino! O indemna el. Vad ca ti-e foame. Te conduc in camera ta, dupa care trebuie sa cobori la micul-dejun.
Coti la dreapta pe un culoar cu o multime de usi si se opri in fata celei de-a treia. Apasa manerul sferic si usa cenusie se deschise fara zgomot. O lasa sa intre prima, iar chipul fetitei se lumina cand vazu un pat dublu cu baldachin, cu asternut albastru, asemenea peretilor si perini albe imbracate in matase. Covorul era, de asemenea, albastru, cu modele florale iar un tabloou trona deasupra capului. Acel tablou infatisa o femei cu un copil in brate, pe malul unui lac. Copilul isi tinea picioarele in apa iar parul galben ca razele soarelui de vara in cadeau peste userii dezveliti. In décor, o padure inverzita, un pisc de munte inzapezit si soarele ce-si imprastia razele asupra apei. Culorile blande ale cerului ii dadeau atmosferei un strop de mister, iar camerei, un aspect placut. Doua ferestre inalte, acoperite de cate o perdea subtire, cu o nuanta de albastru inchis. In dreapta, un dulap de brad lacuit, un semineu ce ardea puternic si in care lemnele carbonizate paraiau sub loviturile flacarilor. Langa era asezat un birou cu forma circulara, pe care se vedeau pixuri, un teanc de hartie alba si cateva carti. Scaunul nu era unul obisnuit: avea imbracamantul facut la comanda, cu un nodel floral in albastru si negru, cu spatar lung si suport pentru maini. Parchetul putin rozaliu stralucea la lumina portocalie a candelabrului ce atarna de tavanul alb.
Fetita nu mai stia ce sa spuna. Parca acea camera era special aranjata pentru ea. Parca venirea ei era cumva hotarata de dinainte, cand mama ei era inca acea femeie frumoasa si blanda. De ce i-ar pregati un necunoscut o camera in propria lui casa? Nu intelegea, dar era cumva recunoscatoare pentru gest. Simtea ca nu merita atata atentie din partea noului ei tata, desi nu l-ar putea striga asa. “ Tata “ i se parea un nume pentru persoana care te-a crescut si ti-a fost alaturi din copilarie. Ea nu avea un tata. Isi spunea ca totul era prea ciudat pentru a fi adevarat. Isi inchise ochii, imaginandu-si ca se trezeste inapoi in patul de la orfelinat si, sper fericirea ei, asta nu se intampla. Nu era un vis. Tot ce i se intamplase in ultimele minute era adevarat.
Se aseza la marginea patului, inspira adanc si se lasa pe spate. Salteaua moale ii alina simturile, mana atinse perina pufoasa iar mintea incepu sa-I zboare prin locuri inca nebanuite ale subconstientului ei.
Fu trezita, din nou, de vocea barbatului care ii vorbi calm:
-Ar mai fi inca ceva! Asteapta putin!
Disparu pe coridor, dar se intoarse cu o cutie invelita in hartie decorative. O aseza pe pat, asteptand o reactie din partea ei.
-Dar nu e ziua mea!
-Stiu! E doar un cadou de bun-venit!
-Nu trebuia!
-Vreau sa ai parte de o alta viata decat pana acum. Deschise-l!
Nu vroia sa-l supere, asa ca accepta cu placere cadoul. Ridica capacul. Un laptop negru, ce statea la fundul cutiei, astepta sa fie folosit.
-E pentru mine?
-E numai al tau! Dar acum schimba-te si vino la masa. Vei avea destul timp sa te acomodezi dupa. Acum te las! Ai tot ce iti trebuie in debara.
Se uita lung la dulap si se apropie, deschizand larg ambele usi. Dulapul era, de fapt, o debara plina de haine ce atarnau pe umerase, de toate culorile si cateva rochii mai elegante pentru evenimente speciale. Era tot ce si-a dorit vreodata: o camera in care sa nu o deranjeze nimeni, cu balcon si o priveliste spre rasarit. Era visul ei de cand era mica.
Isi aminti de vorbele lui si se repezi indata spre debara, inchizand usile in urma ei.
Iesi afara abia peste cateva minute, imbracata intr-o rochie albastra, simpla si o pereche de pantaloni negri.
Se apropie de oglinda de langa fereastra si isi privi reflexia. Isi psunea ca niciodata nu aratase mai bine si voia-buna i se intipari pe chip. Se invarti de cateva ori, dupa care isi aranja parul galben ca spicele de grau, cu miros de menta si se indrepta spre usa. Chiar in acelasi timp, un baiat, cu cativa ani mai mare decat ea, urca grabit scarile si se apropie.
Cu rasuflarea taiata, vorbi:
-Stapanul te asteapta la masa. Urmeaza-ma!
Fetita il asculta. Chipul baiatului era palid si transpiratia ii aluneca pe obraji si frunte. Parea obosit. Uniforma, cu pantaloni si vesta galbena, ii statea stramta pe corp iar parul negru dat pe spate ii stralucea la lumina razelor de soare.
Cobora scarile, cotind la dreapta spre sala de mese. Baiatul batu de cateva ori iar usa dubla se deschise cu zgomot. Intra.
Capitolul XI
O masa lunga se intindea de la un capat al incaperii la celalalt. Pe ea, numai bunatati. Platouri cu fructe, aperitive si pahare pline cu sampanie spumanta. Barbatul statea in capul vestic al mesei, alaturi de un scaun gol. Urmara altii, ce pareau a fi prietenii si cunostintele lui Jonathan. Sala era mare iar pe peretii portocalii atarnau portrete vechi de familie. Podeaua de marmura reflecta fiecare detaliu din jur si dedea atmosferei un aer elegant. Ferestrele erau inalte, cu sticla putin opaca.
Ecoul pasilor ei facu ocolul incaperii si ajunse la urechiile lui Jonathan. Se ridica si o intampina la usa.
-Katie, intra, te rog! Ai venit la timp!
O lua de mana si ii oferi locul gol de langa el.
De indata ce se aseza, barbatul facu un semn din mana sa se aduca mancarea.
Dupa cateva minute, aparu si Grace cu fiul ei, Adam, un tanar inalt, cu parul auriu, imbracat intr-un costum alb si pantofi de aceasi culoare. Venea in urma mamei, aranjandu-si parul legat intr-o coada la spate. Cateva suvite ii atarnau pe frunte iar acesta le indeparta cu un gest de indiferenta.
Grace mergea cu privirea ridicata, dar, cand observa ca fetita sta pe locul ei langa Jonathan, fata i se inrosi de furie si nu mai stia cum sa reactioneze. Isi opri impulsul de a sari la ea si de a o arunca de pe scaun. Nu trebuia da faca o scena, nu acum. Mai ales in fata oaspetilor sotului ei. Nu vroia sa para o nebuna scapata dintr-un spital plin de pacienti cu probleme mintale.
Se calma si se aseza pe un scaun liber pe la mijlocul mesei.
Jonathan parea sa nu-i observe aparitia. Era prea ocupat sa o faca pe Katie sa zambeasca la glumele lui, pe ea si pe ceilalti invitati.
La un moment dat, se ridica si lua paharul cu sampanie in mana.
-Sa inchinam un pahar pentru properitate, noroc si Dumnezeu sa ne dea sanatate la toti!
Ciocnira pe rand paharele, insa parea ca o uitase pe Grace. Femeia era acum mai nervoasa si mai nelinistita decat inainte. Nu ii venea sa creada ca Jonathan o ignorase toata viata. Se juca nelinistita cu o furculita ce lucea sub lumina puternica a soarelui. Ii venea sa-I smulga parul de pe cap fetitei.
Isi spunea: “Ii fura dragostea lui Jonathan. Nu pot lasa sa se intample asta. Jonathan e doar al meu! “
Atmosfera de al masa era una linistita. Toti erau cu zambetul pe buze si se veseleau la fiecare gluma a lui Jonathan. Chiar si Katie.
Grace, insa, statea la fel de posomorata precum venise. Nici un gest nu i se putea citi pe chip. Nu ii pasa de glumele lui prostesti, asa ca hotara sa schimbe subiectul cu unul mai convenabil ei.
-Dragul meu! Incepu ea, moment in care toate vorbele incetara si toate privirile erau acum asupra ei. Ii placea sa fie in central atentiei.
Cand linistea cuprinse totul, continua:
-Jonathan, ma gandeam ca ar trebui da plecam si NOI undeva. Poate la tara sau intr-o vacanta la plaja.
-Buna idee! De data asta, poate veni si Katie cu noi.
-Dar …
-S-a hotarat! Peste doua zile mergem la casa mea de la ferma. Eu, Katie, sotia mea si fiul meu!
“ Fiul meu? “ isi spunea femeia in gand. “ De ce nu-i poate spune pe nume? Adam. E asa de greu? Ce simplu e sa ii ignore pe cei din jur! Dar situatia se va schimba! “
Continua sa zambeasca. Nu vroia sa spuna mai multe decat era nevoie. Fapta era facuta si nu mai putea da inapoi.
Dupa masa, femeia lua telefonul si forma un numar. De cealalta parte a firului raspunse o femeie.
-Da?
-Aici Grace, doamna!
-Grace, ce mai faci? Cum merg lucrurile intre tine si John?
-Nu prea bine! De aceea am nevoie de ajutorul dumneavoastra.
-Orice!
-A adus o fetita pe care a adoptat-o. Aici, in casa! Si de cand a venit ea, nu mai are ochi pentru mine. Sta toata ziua numai cu ea, ii cumpara tot ce vrea si fetita profita de bunatatea lui.
-O fetita spui?
-Da. Are in jur de doisprezece ani si o cheama Katie,
-Doisprezece ani … Katie … sopti batrana mai mult pentru sine. Bine, voi veni diseara. Voi lua elicopterul sotului meu. Ce ai vrea sa fac?
-Ati putea sa-l convingeti sa uite cumva de ea.
-Nu-ti fa griji! Voi face tot ce pot!
Inchise receptorul si un zambet rau prevestitior ii aparu pe chip.
-Lasa ca te aranjez eu!
In camera, fetita isi aranja lucrurile in sertare cand senatorul deschise lent usa.
-Pot intra?
-De ce nu? Rapunse, intorcandu-se spre el.
Barbatul se aseza la marginea patului, aruncandu-si privirea prin camera.
-Iti place aici?
-E foarte frumos, dar nu cred ca merit tot ce mi-ati dat, domnule senator!
-Te rog, spune-mi John! Si eu cred ca meritai chiar mai mult. Imi dau seama prin ce ai trecut si ai nevoie de liniste, un loc in care sa te simti libera si fericita.
-Dar eram fericita si inainte!
-Poate, insa libera nu erai!
Katie isi lasa privirea in pamant. Brusc, isi aminti ceva.
-Pot sa te intreb ceva? incepu ea, nehotarata.
-Orice vrei tu! raspunse el , linistit.
-Tu mi-ai trimis acei bani? Nu mai vreau sa fiu mintita!
-Nu o sa te mint. Da, eu i-am trimis.
-Dar de ce?
-Asta e o alta poveste. Trebuie sa plec acum. Am mult de lucru. Vorbim mai tarziu!
Fetita il saruta pe obraz, dupa care ramase cateva minute pe picioarele lui.
Dupa ce barbatul parasi incaperea, Katie continua ce facuse inainte.
Ajuns in biroul lui, se lasa pe scaun si inchise ochii pentru cateva clipe. Dar nu apuca sa stea pre mult. In scurt timp, auzi telefonul vibrand si se repezi sa raspunda.
-Da? Buna! Eu? Ma descurc. Imi pare bine ca ai sunat. Trebuie neaparat sa vorbim despre acel contract …
Fu interrupt de secretara.
-Domnule redfield, va cauta o femeie. A spus ca e urgent.
-Spune-i sa astepte putin! Apoi la telefon: Contractul va fi gata in …MAMA! …Din nou la telefon: Jason, te sun mai tarziu! A intervenit ceva important!
Inchise telefonul si il aseza inapoi.
In cadrul usi statea o batrana, cu parul alb ca zapada, slabuta si inalta, imbracata intr-un costum gri. In privirea ei nu se putea citi nimic bun.
-Mama!
Jonathan ii saruta politicos mana.
-Buna, Jonathan! Vad ca o duci destul de bine!
-Se poate spune si asa.
Batrana se aseza pe unul din scaunele dinaintea biroului iar barbatul la locul lui. Nu ii venea sa creada ca mama lui venise pana acolo. Precis Grace o sunase. Scorpia aia! Nu se casatorise cu ea din dragoste, ci doar ca sa le faca pe plac parintilor. Nu o iubea, nu ii placuse de ea de la inceput si se intreba daca Adam chiar e fiul lui. Oricum, el nu avusese ochi decat pentru Ea – dragostea vietii lui. Unica.
-Am auzit ca ai adus-o aici.
-Cine ti-a spus?
-Asta nu conteaza! Cum se simte?
-Inca se acomodeaza! E sus. O chem?
-Nu e nevoie.
Peste atmosfera tensionata se lasa tacerea. Batrana il privea ca si cum ar fi vrut sa-l ucida dar barbatul ii intoarcea gestul cu un zambet. De ce de interesa , dupa doisprezece ani, de el si de familia lui? Presupunea ca Grace ii telefonase. Nu! Stia cu siguranta ca ea o chemase doar pentru a-l supara si a-I rapi buna-dispozitie. Dar asta nu se va intampla. Oricat de mult l-ar supara, gandul la Katie ii va adduce mereu zambetul pe buze. Ea era motive lui de a trai, de a fi si orice ar spune ceilalti, el nu isi va schimba parerea. Avea sa lupte pana la final pentru ea si ar fi facut orice sa o vada razand, zambind din nou. Era singura amintire ce ii mai ramasese de la Ea.
-I-ai spus? Se auzi vocea pitigaiata a batranei.
-Ce? … Aaa! Nu inca! Mi-e frica sa nu se sperie. Vreau sa se obisnuiasca, dupa care mai vedem.
-Dar ii vei spune vreodata?
Atat pentru azi. Sper ca voi primi cateva comentari azi, daca nu maine. Mai vedem.
Daca sunt greseli, anuntati-ma si le voi lua in considerare.
So, see yot later!
Prima !
Hei , mersi ca m-ai anuntat ! Super aceste doua capitole !
Am gasit cateva greseli de tastare : ,, ma gandeam ca ar trebui da plecam si NOI undeva " si inca doua tot asa , in loc de s ai pus d . Apoi , interrupt - intrerupt si adduce - aduce .
Greseli de exprimare nu am vazut .
Imi place foarte mult cum ai descris camera lui Katie si mai ales tabloul acela .
Ce scorpii poat fii Grace si mama lui John . Si banuiesc ca EA este mama lui Katie , nu ?
In fine , astept urmatorul capitol si nu uita sa ma anunti cand pui continuarea . Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Apreciez ca imi citesti povestea si iti place. De acum inainte va deveni si mai interesanta. Nu ca m-as lauda. Le multumesc tuturor care citesc.
Capitolul XII
Jonathan facu o pauza lunga. Asculta cantecul tarziu al vantului si melodia armonioasa a greierilor. Nu ii pasa de ceilalti. Puteau face orice ar vrea. Vroia doar sa termine cu toata povestea in care era infundat si sa-i spuna adevarul. Adevarul care i-a macinat sufletul toti acei ani.
Batrana, vazand ca nu ii raspunde, schimba subiectul.
-Si Grace?
-Ce-i cu ea?
-Ce parere are sotia ta despre … ea?
-Nu-mi pasa! Oricum, totul e din vina voastra. Daca nu m-ati fi obligat sa ma casatoresc cu ea …
-Daca nu te-am fi obligat, acum stateai intr-un apartament plin ganganii si alte insect dezgustatoare. Nu uita, fiule! De la tatal ei ai obtinut aceasta functie.
Zambetul ii disparu de pe chip barbatului cand batrana termina de vorbit. Ridurile ei devenira mai accentuate cu fiecare secunda si semana din ce in ce mai mult cu o vrajitoare.
-Putin imi pasa mie de mizerabila asta de functie. Din cauza ei am plecat de langa Ea …
-Copila aia ti-a furat mintile!
-Nu! Te inseli, mama! Ea avea ceva ce lui Grace ii lipseste.
-Si ce anume, daca nu te superi ca intreb?
-Suflet! O iubeam, mama! Ce nu intelegi?
-Proasta aia mica nu te merita. Aveai nevoie de altceva.
-Nu iti permit sa o jignesti in acest fel!
-Si acum fetita asta vrea doar sa te lase fara bani.
-Ajunge , mama! De ce nu o puteti lasa in pace? Pleaca acum pana nu …
-Esti la fel ca tatal tau, Jonathan!
In acelasi timp, un barbat mai in varsta, cu parul si barba cenusie, imbracat elegant, facu un pas in incapere si vorbi:
-Inca nu v-ati impacat?
Cei doi isi intoarsera privirile spre usa.
-Tata!
-James!
-Si eu ma bucur sa te vad!
-Tata, ce faci aici?
-Am urmarit-o pe mama ta pana aici. Stii cu ce a venit? Cu elicopterul meu.
-Ce vroiai sa fac? Sa fug pana aici? Limuzina nu mai era in garaj, nici masina ta de la Senat, asa ca am luat ce era al indemana.
-BMW-ul era in spate.
-Ce? Vechitura aia?
-Dar am luat-o anul trecut.
-Mama, tata, incetati! Ma simt ca un adolescent ce e present al cearta parintilor. Nu puteti termina macar acum? Aveti saizeci de ani si sunteti impreuna de patruzeci, ce naiba!
-Ai grija cum vorbesti! Striga tatal.
-Vorbesc cum vreau! E casa mea …
- …!?
- … si sa nu-mi spuneti ca tot voi a-ti cumparat-o.
Cei doi ramasera tacuti. Nu mai aveau ce sa-i mai reproseze. Casa si-o cumparase singur, la fel si celelalte imobile pe care le detinea. Singura proprietate primita de la tatal sotiei era un apartament cu sase camera, intr-un bloc modest de la marginea orasului. Nimic mai mult.
Era dezamagit ca nici acum, dupa doisprezece ani, parintii lui nu il intelegeau. De ce se purtau cu el ca si cu mar fi fost inca un copil, mic si vulnerabil, care nu stia ce inseamna faptul de a lua decizii importante. Se simtea mic in fata lor si orice ar fi facut, nu ii putea multumi. Erau doi incapatanati iar el nu insemna nimic in ochii lor. Trebuia sa se impuna.
Vru sa spuna ceva, dar aparitia lui Katie in cadrul usii il buimacii. Isi uita toate gandurile pentru cateva secunde. O vedea doar pe ea. Nimic din jur nu mai avea insemnatate pentru el, nimic nu mai conta. Era in lumea lui.
Uneori, in timpul noptii, o visa pe Ea. De multe ori se plimbau pe malul marii, sub privirea protectoare a lunii, zburau deasupra muntilor, cu bratele larg deschise sau inotau impreuna cu pestii.
Revenind la realitate, isi arunca privirea spre fata, observand ca parintii lui faceau acelasi lucru. Se uitau cand le el, cand la fetita, uimiti. Asemanarea era izbitoare. Nu le venea sa creada. Pur si simplu, era prea greu sa inteleaga. Si incapatanarea lor nu ii ajuta.
-Katie, te rog! Intra! O indemna barbatul iar zambetul ii reveni pe chip.
Fetita intra, ezitand putin in preajma celor doi. Isi continua drumul pana in dreptul biroului si Jonathan ii facu semn sa se aseze pe picioarele lui. Katie ii urma sfatul.
Privirea batranei cazu ca o piatra peste ea. Fata se intreba de ce prezenta ei aducea tensiunea in camera. Era ca si cum o furtuna statea sa inceapa chiar deasupra capetelor lor. Si nimic nu ar fi putut sa o opreasca.
Pentru a destined atmosfera, Jonathan trecu la alt subiect.
-Mama, stiai ca Katie va merge de saptamana viitoare inapoi la scoala?
Fetita il privi nedumerita. La scoala?
Nu stia ce sa mai spuna. Avea sa mearga din nou la scoala, ca o fata normal, fara a-si scurta programul pentru a ajunge mai repede acasa.
Batrana nici ca il lua in seama. De cand facuse acea greseala, nu mai era fiul ei si se purta rece cu el. Era, insa, foarta buna prietena cu sotia lui si orice ar fi facut barbatul, Grace ii raporta batranei. Le placea sa il vorbeasca pe la spate, chiar si atunci cand el era in aceasi camera. Dar Jonathan se obisnuise cu comportamentul lor. De cand se casatorise cu Grace, cele doua femei ii facura viata un calvar. Nici acum nu dedeau inapoi. Il faceau in toate felurile, criticau toate hotararile lui, spuneau ca ele ar fi schimbat aici si acolo. Nu faceau decat sa il indeparteze si mai mult si sa il apropie de fetita, singurul motiv pentru care lupta.
Barbatul observa reactia ei. Nici nu se asteptase la altceva din partea propriei mame, care il obligase sa se casatoreasca cu fiica unui senator doar din motive financiare. El vroia cu totul altceva. Vroia dragoste, pasiune, romantism, asa cu traise cu Ea, singura lui dragoste adevarata.
Imaginea Ei ii invida mintea zi si noapte, dar nu il afecta. Dimpotriva, ii linistea sufletul si simtea ca Ea e undeva in siguranta, undeva departe.
Se trezi la realitate cand simti mana fetei pe fruntea lui.
-Au plecat!
Atat ii spusese fetita. Debea atunci observa Johathan ca batranii nu mai erau in incapere. O lasa jos si se indrepta spre usa. Grace tocmai iesea din camera ei. De cum o vazu, supararea i se putea citi pe chip si se indrepta cu pasi grabiti spre ea.
-Jonathan, s-a intamplat ceva?
O impinse inapoi in camera, trantind usa in urma lui.
-Ce te-a apucat sa o chemi pe mama aici? Stiriga el, iar in ochi ii ardea o flacara infricosator de mare.
-Jonathan, ce ai?
-Ma intrebi pe mine ce am?
-Ma sperii!
-Ce cauta mama aici?
-De unde sa stiu eu? E mama ta!
-Nu face pe proasta! Stiu ca tu ai chemat-o!
- Si daca am chemat-o, care e problema ta?
-Grace, nu mai sunt un adolescent tinut in lesa de parinti. Orice ai face, tot nu ma vei opri sa imi vad de treaba. Si Katie va ramane, fie ca iti palce, fie ca nu, in casa asta.
Ofta adanc dupa care iesi pe coridor si se pierdu in biroul lui.
Femeia, ramasa singura, striga cat o tineau plamanii vorbe grele la adresa sotului. Auzind ca usa alaturata se deschide, tresari. Acum era sansa ei sa se impuna in fata micii printese. Iesi pe hol, o prinse de haina si o trase inauntru. Cu mainile pe umerii ei, o privi nelinistita si ii striga:
-Asculta, piticanie! Nimeni nu se pune intre mine si sotul meu. M-ai auzit? Toata dragostea lui e a mea, nu a ta. Sunt singura femeie din viata lui.
Fetita se uita buimacita la ea. Nu intelegea ce o deranjeaza pe acea femeie. De ce se lua mereu de ea? Nu fusese alegerea ei sa vina aici, nici faptul ca Jonathan o adoptase si o primi in casa lui. Trebuia sa aiba el un motiv. Si ea trebuia sa afle de ce se poarta atat de frumos cu ea. Dar mai tarziu. Acum, insa, trebuia sa scape de acea vrajitoare care imprestia in jurul ei ura.
Se elibera, alergand spre usa. Pleca, dar nu inainte de a-i reprosa:
-Eu fac ce vreau si nimeni nu ma obliga sa fac un lucru daca nu am chef. Tu nu esti mama mea si nu vei fi niciodata.
Tranti usa in urma ei. Brusc, in mintea femeii isi facu loc un gand care nu ar fi trebuit sa fie acolo.
“ Poate Jonathan se poarta atat de frumos cu ea pentru ca … Nu se poate! “
Capitolul XIII
Nu ii venea sa creada. Chiar ar fi posibil asa ceva? Jonathan? Ar fi aflat ea pana la urma. Dar daca ar fi adevarat, cum ar fi ascuns acest lucru de ochii lumii? Nu intelegea!
In timp ce se indrepta spre camera ei, inima fetei batea cu putere in piept. Femeia aia o speriase rau de tot. O treceau fiorii cand isi amintea de acel moment pe care, sigur, nu il va uita niciodata. Se bucura ca scapase din mainile vrajitoarei aleia.
La biroul lui, Jonathan se lasa pe spatarul scaunului, aranjandu-si parul. Era inca surprins de plecarea brusca a parintilor si de raspunsurile atat de calme ale sotiei.
Auzind scartaitul usii, isi muta privirea spre hol.
-Buna,Jonathan! Te intrerup cumva? Rasuna vocea avocatului sau.
-Chiar deloc! Intra! Ai vrea sa bei ceva?
-Nu, mulltumesc! De cand cu seara aceea, sotia ma monotorizeaza non-stop. Nu pot face nimic fara ca ea sa nu vada.
-Ia loc!
Barbatul se aseza pe scaunul din fata biroului, punandu-si servieta in brate.
-L-ai adus? Continua Jonathan nerabdator.
-Cine te urmareste? Relaxeaza-te! Da, il am!
Deschise servieta si scoase cateva hartii, prinse cu o capsa in coltul stang.
-Poftim! Ai totul aici! Mai trebuia sa semnezi in josul paginii si gata. Esti sigur ca vrei sa faci asta?
-Nu am fost mai hotarat in viata mea!
-Ce va spune Grace?
-Nu e treaba mea. Nu ma intereaza.
Senatorul era ferm convins ca ceea ce face era cel mai correct lucru in acele clipe. Nu vroia sa o lase pe Katie pe strada, daca sotia lui ar fi … daca el ar fi patit ceva. Totul era posibil.
Aseza varful stiloului pe hartie si, cateva secunde mai tarziu, semnatura lui trona peste acel document. Nu mai putea da inapoi.
Il ascunse in sertar, dupa care isi conduse prietenul la intrare.
Dar ceea ce nu stia el era ca Grace auzise toata conversatia si intra in incapere fara a fi vazuta. Isi arunca ochii pe birou, ridica teancurile de hartii in cautarea lucrului despre care vorbira cei doi mai devreme. Cand deschise sertarul, ramase uluita. Se lasa sa cada pe scaun, in timp ce citea cu mare atentie documentul.
-Nu se poate! Sopti ea, gata fiind sa rupa hartia in mii de bucati.
Nu putea crede ca Jonathan o mintise si ar fi facut asa ceva. Ura pentru fetita ii crestea cu fiecare zi pe care Katie o va petrece in “ casa ei ” si a “ iubitului ei sot “. O considera un parazit, un vierme ce nu era binevenit in acel loc.
Se pregati sa rupa documentul, insa vocea lui Jonathan o opri.
-Grace, ce crezi ca faci aici?
-Jonathan, cum ai putut? Sunt sotia ta! Siriga ea, cu lacrimi in ochi.
Ii smulse dintre degete hartia si o ascunse in buzunarul hainei. Parea sa o ignore, vazandu-si de treaba. Femeia ingenunche inaintea lui si i se agat disperata de pantaloni, tipand ca o isterica:
-Jonathan, te rog! Nu ma lasa, Johnny al meu! Ti-am fost loiala, te-am ascultat, te-am iubit!
-Potoleste-te, femeie! Te aud menajerele.
-Ti-am fost loiala, Johnny! Ce mai vrei?
-Ti-am cerut eu sa-mi fi loiala? Doar stii ca m-am casatorit cu tine doar pentru a le face pe plac parintilor. Nu te iubesc!
-Dar, Johnny …
-Nu imi mai spune asa si da-mi odata drumul al pantaloni. Nu faci decat sa complici lucrurile.
-Dar te iubesc!
-Nu pe mine ma iubesti, ci postul si banii mei. Daca ii vrei, sunt ai tai. Nu am nevoie de ei sa fiu fericit.
Isi scutura piciorul, in incercarea de a si-l elibera, dar femeia se tinea tare. Nu vroia sa-i dea drumul.
-Grace, te faci de ras in fata tuturor.
-Inca poti sa te razgandesti, dragostea mea!
-M-am hotarat si nu am de gand sa-mi schimb alegerea.
Facu un pas inainte. Apoi inca unul. Un parait, dupa care barbatul se vazu cu o gaura la nivelul genunchiului drept. Femeia ramase in genunchi pe podea, cu o bucata de stofa intre degete.
Senatorul se indeparta, vrand sa plece, dar nu inainte de a vorbi:
-Sa nu mai apari inaintea mea. De maine, nu vreau sa te mai vad pe aici. Iti voi trimite o suma de bani mai tarziu. Deocamdata, atat am la mine.
Ii intinse cateva bancnote, dupa care se indrepta sper camera lui sa-si schimbe pantalonii.
Dimineata urmatoare, cand Jonathan intra in bucatarie, imbracat in halatul lui albastru si papuci de casa, Katie isi savura masa: ochiuri cu sunca. Doamna Brown, bucatareasa, statea in fata aragazului, aruncand o clatita in aer. O prinse cateva secunde mai tarziu.
-Buna dimineata, doamna Brown! Incepu el, privind cum pieptul mare al femeii salta la fiecare miscare si cum pachetelele de grasime ce ii acopereau abdomenul erau accentuate de sortul cam stramt pe care il purta.
Obrajii, care pana acum erau palizi ca spuma laptelui, se prefacura rozalii si se agitau la fiecare miscare a ei. Doamna Brown era o femeie careia ii placea foarte mult mancarea, de unde si surplusul de grasime. Insa lui Jonathan ii era simpatica. Zambea mereu si radia de fericire, o adevarata pastila de bucurie in fiecare dimineata.
Dar sub toata acea infatisare vesela se ascundea o vaduva. Sotul ii murise cu multi ani in urma din cauza unui infarct si femeia, care acum avea in jur de cincizeci de ani, cazuse intr-o depresie totala. Sotul ei avusese de mic probleme cu inima si trecuse prin numeroase operatii. Pana in ziua in care toata lumea ei se prabusise. De atunci, pentru a-si ingropa tristetea, devenise foarte buna prietena cu mancarea si adora dulciurile. Facea negrese de fiecare data cand avea ocazia si le impartea tuturor. Darnicia ei nu avea limite.
Desi era criticata de toti cei din jur pentru infatisarea ei, nu ii pasa. Se simtea bine asa cum era.
- Buna dimineata, domnule Redfield! Cu ce va pot servi?
- Clatitele miros foarte bine!
- Atunci clatite sa fie!
Aseza clatita din tigaie intr-o farfutrie langa ea, in timp ce barbatul se aseza pe un scaun. Mai pregati cateva, dupa care ii intinse farfuria lui Jonathan.
- Era sa uit. Doamna Grace a lasat asta pentru dumneavoastra.
Barbatul lua un biletel din mana ei si citi in gand:
“ Jonathan,
Daca nu ma mai vrei langa tine, eu plec. Dragostea mea pentru tine nu poate concura cu cea pe care i-o porti acelei fetite. Nu regret nimic din ce am facut pana astazi si nu regret nici faptul ca am fost cu tine toti acesti ani.
Nu trebuie sa imi trimiti nici macar un dolar. Vreau doar sa stii ca te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu.
Am venit din nou , cum era sa lipsesc si mersi ca m-ai anuntat !
Pai , am vazut cateva greseli de tastare . Una ar fi : ,,acum stateai intr-un apartament plin ( cu sau de ) ganganii si alte insect dezgustatoare. " si inca cateva .
Sunt mai mult ca sigura acum , ca EA este mama fetitei , banuiesc ca mama ei a ajuns sa bea si sa fumeze atat din cauza ca sa despartit de John . Din cate imi amintesc eu bine ... chiar fata a spus ca mama ei nu era tot timpul asa , ca ceva o schimbase .
Urasc genu asta de parinti , care iti spun ce sa faci , ba chiar si cu cine sa te casatoresti . Si ma bucur ca John va divorta de Grace , din cate am inteles . Iar Grace ce ipocrita poate fi , cum a spus si el : ea iubeste doar banii lui .
In fine , astept continuarea si sa nu uiti sa ma anunti cand pui next-ul .
Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye: