AnimeZupCăutare

Katie

Am vanit cu inca trei capitole pentru cititorii meu. Hope yo enjoy it!

Aici e un portret al lui Jonathan varianta anime.

http://th05.deviantart.net/fs70/PRE/i/2011/187/5/4/anim…y1234567-d3l5ujc.jpg




Capitolul XIV

Lasa hartia pe masa si ridica ceasca de cafea, linistit. Lua o inghititura, lasandu-se pe spatarul scaunului si isi lasa gandurile sa i se plimbe necontenit prin minte.
Fetita il privi intrebatoare, in timp ce ridica furculita spre gura.
-A plecat! Sopti barbatul, mai mult pentru sine.
Nu parea nici suparat, nici bucuros de ceea ce se intamplase. Se simtea vinovat pentru ca stia ca el era motivul plecarii ei. Ii parea bine si rau in acelasi timp si nu stia ce sa mai creada. Absenta ei parca ridicase furtuna ce amininta sa inceapa deasupra capetelor lor si soarele stralucea acum vesel. Scorpia plecase, dar simtea ca se va intoarce curand. In sfarsit, isi putea trai viata dupa pofta inimii. Dar toata aceea liniste nu tinu mult. Cand o voce pitigaiata rasuna puternic in incapere, barbatul stia deja ce urmeaza.
-Jonathan, ce ai facut? De ce ai alungat-o pe Grace? Nu asa te-am crescut?
-Nu am alungat-o. A plecat singura, mama! Te-a sunat din nou?
-Dar din vina ta! Da, si ce daca m-a sunat? Nu tu platesti!
-Chiar eu platesc. Ea nu a facut nimic pentru a contribui la intretinerea casei.
-Chiar nu vrei sa te schimbi, Jonathan?
-Gata, mama! Ce a fost a fost. A plecat si nu pot face nimic.
-Cheam-o inapoi si cere-ti iertare.
-De ce? Sa-mi faceti amandoua viata un cosmar?
Fetita il privea cand pe unul, cand pe altul, asteptand ca cineva sa renunte. Si, ca de obicei, acela era Jonathan.
-Am lucruri mai importante de facut. Stii unde e iesirea.
Barbatul se ridica, goli ceasca de cafea in cateva clipe, apoi se indrepta spre usa si trecu pe langa batrana.
Se parea ca in ziua aceea toti s-au trezit suparati, insa Katie nu dormise mai linistita in viata ei. Gandul ca va merge din nou la scoala ii aprindea si mai mult focul copilariei. Inainte, insa, mai era ceva: cumparaturile. Scoala insemna totul pentru ea, chiar daca unele ore o enervau. Ii placea profesorii linistiti, calmi care nu se agita si tipa ca istericii la elevi.
In clasele mai mici avusese parte de astfel de profesori. Dar cel mai rau fusese cel de romana: domnul Klarkson. Barbatul era un om sever, educat de tata prin violenta. Ii spusese in copilarie ca un om puternic e un om ascultat si un om ascultat e cel al carui nume il pronunti cu frica. Nu credea in democratie, nici in libertate. Spunea ca lumea se conduce cu pumnul. Palma lui masiva ii „ mangaiase” si ei ceafa de cateva ori si ii lasa o urma rosie care disparu abia dupa cateva saptamani.
Spera ca scoala la care urma sa mearga sa nu fie la fel de rea ca cealalta. Spera ca cei care invatau acolo sa nu o vada ca pe o ciudata si sa se acomodeze cat mai repede.
Dupa ce termina micul-dejun, aseza farfuria in chiuveta si ii multumi doamnei Brown.
Se indrepta spre camera ei. Fu surprinsa cand il vazu per barbat cu un album foto in mana. Privea atent fiecare poza cu Katie si mam ei, pana ajunse la cea in care aparea barbatul necunoscut.
Fetita se apropie de el. Nu vroia sa-l deranjeze, asa ca se aseza usor in dreapta lui.
-E mama, Emily! Vorbi ea, observand un zambet pe chipul lui.
-Emily ... ce nume frumos! Sopti el, oftand. Atat de dulce si vulnerabila ...
-Ai cunoscut-o pe mama?
-De fapt, eram doar prieteni. Prieteni vechi.
Ramase pentru cateva clipe cu ochii atintiti asupra pozei respective, oftand adanc. Zambetul i se stinse treptat de pe chip cu fiecare secunda care se scurgea. Parea trist, deprimat si nimic din ce ar fi facut cei din jur nu l-ar fi putut inveseli. Nici macar Katie.
Isi trecu mana prin par, in timp ce un alt oftat evada din gura lui. Tristetea lui parea sa o afecteze si pe ea, fiindca amintirea mamei ii reveni in minte. Simtea ca barbatul ii acunde ceva. De ce nu ii povestise mama ei despre acest „ vechi prieten” ? De ce incercau toti sa scunda anumite lucruri de ea care, de fapt, i-ar fi schimbat viata?
Observa cu atentie fiecare miscare a lui, fiecare reactie, insa nimic nu parea suspect. Se comporta ca orice adult secretos si putin indiferent.
Secundele treceau fara ca cei doi sa scoata un cuvant. Ce mai era de spus? Daca nu rezolva tot acel mister, simtea ca isi va pierde mintile. Acea liniste o nelinistea si mai mult iar faptul ca nu fusese de fata la inmormantarea mamei nu facea decat sa accetueze tristetea.
Acelasi lucru se intampla si in sufletil barbatului, doar ca el se considera vinovat pentru ca refuzase sa o duca pe Katie la inmormantare. Era mama ei si avea tot dreptul sa fie prezenta. Dar acel moment trecuse si nimeni nu mai putea face nimic pentru a da timpul inapoi.




Capitolul XV



In cele din urma, Jonathan sparse gheata si intreba:
-As putea sa-l imprumut putin? Albumul, la el ma refer.
Fetita, la inceput, nu intelese intrebarea lui, dar isi reveni din visare si raspunse:
-Desigur!
-Ti-l voi aduce inapoi! Promit!
-Nu ma indoiesc ca asa va fi!
Se ridica si porni spre usa. Dar inainte sa plece, adauga:
-Mai tarziu vom merge undeva. Iti spun eu cand, nu-ti fa probleme!
Katie nici un indrazni sa-l intrebe unde, deoarece stia ca nu va primi nici un raspuns din partea lui. Era mai bine sa astepte, asa cum facea ea de obicei.
Ajuns in birou, se tranti cu toata greutatea lui pe scaun. Se lasa pe spatar, rasfoind albumul si se opri la una din poze. Emily si fiica ei erau la intrarea unui parc acvatic iar in spate se putea observa vag umbra unui Micky Mouse supradimensionat. Katie ii statea alaturi, purtand o pereche de ochelari de soare si un costum de baie albastru, cu flori. Amandoua zambeau si fericirea li se putea citi pe fete.
Undeva mai in spate, insa, o silueta intunecata le privea incontinuu. Jonathan parea ca stie ce sau cine era, asa ca o ignora. Toata atentia lui se indrepta asupra femeii.
-De ce, Emily? De ce ai plecat? Sopti el, in timp ce cuvintele i se stingeau treptat.
Katie nu intelegea de ce barbatul ii ceruse albumul. Ce legatura avea el cu familia ei, inafara de prietenia cu mama ei? Simtea ca era mai mult de atat, ca erau unele lucruri pe care nu i le spusese inca. Dar ce? Nu ar fi fost surprinsa sa afle fie ca barbatul era, cumva, ruda cu ea sau toata povestea nu era decat o simpla cioncidenta. In acele momente, prima varianta era imposibila. Insa nici cea de-a doua nu ii convenea. Totul era prea complicat pentru ca mintea unui copil sa inteleaga, asa ca renunta repede.
Nu ii placea ca cei din jurul ei sa o minta si sa-i ascunda lucruri importante. Se simtea mica, neputincioasa si ar fi vrut sa afle mai multe, dar ceva din sufletul ei ii spunea ca toate usile ii sunt inchise. Cel putin, deocamdata. Auzise de multe ori ca timpul rezolva totul, insa nu credea. Vroia sa stie tot, pana la cel mai mic detaliu. Dar nu putea pentru ca toate usile i se inchideau in fata. Nu mai stia ce sa faca. Intai mama ei, apoi Jonathan. Ce secrete ascundea legatura dintre ei? Avea sa afle asta mai tarziu, mult mai tarziu.
Se arunca pe pat, cu privirea in tavan. Tot ce putea face acum era sa astepte si adevarul i se va deschide inainte. Cu toate detalile posibile.
Fu surprinsa cand il vazu pe barbat in cadrul usii, cu paltonul in spate.
-Schimbare de planuri! Ne vedem jos in cinci minute, vorbi el, dupa care disparu pe scari.
Fata ramase pentru cateva minute buimacita, dar isi reveni rapid si isi schimba hainele. Cobora la fel de repede la parter, unde o astepta Jonathan.
-Acum ca esti aici, puteam pleca! Vino! O indemna el.
Katie il urma atenta in masina. Abia cand portiera se inchise, observa un buchet la trandafiri albi langa ea. L-ar fi intrebat pentru ce sunt, dar stia ca Jonathan era un tip secretos si nu i-ar fi raspuns.
Renunta si la acea idee si se facu confortabila.
Barbatul statea cu privirea spre fereastra, pierdut printre ganduri. Imagini cu Emily si Katie ii treceau inaintea ochilor iar nu facea decat sa le priveasca. Ii era dor de rasul femeii, de zambetul ei.
„ De ce trebuia sa pleci, Emily? De ce tocmai tu? „
O lacrima ii alunca din ochiul drep, pe obraz in jos si ateriza pe materialul fin al pantalonilor.
-Plangi? Intreba ingrijorata fata.
Isi intoarse privirea spre ea si isi sterse cu palma alte lacrimi ce amenintau sa-i evadeze din ochi.
-Da! Doar ma gandeam la mama, la adevarata mea mama!
Simtea ca ceva nu e in regula si totul nu era decat o minciuna pentru a-si ascunde adevaratele ganduri. Dar de ce o mintea?
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri.
Motorul porni discret si masina accelera pe soseaua pustie. Nu se vedea nici urma de pieton sau alt mijloc de transport, asa ca calatoria era una linistita.
Parca in fata unui cimitir, cu poarta proaspat vopsita.
Ca de obicei, Jonathan iesi primul si lua buchetul de trandafiri in mana. Katie il urma.
Se intreba ce cautau acolo, dar intelese imediat motivul. Urma sa vada mormantul mamei.
Trecura pe o carare de piatra iar de jur-imprejur, pietrele mortilor parca nu o scapau din priviri. Lumanarile proaspat aprinse isi reflectau razele asupra marmurii albe si accetuau acea atmosfera rece si neprimitoare.
Coroanele copacilor din apropiere se aplecau sub adierea vantului si frunze ratacite pluteau pe bratele acestuia.
Barbatul se opri inaintea unui mormant tocmai la capatul drumului. Ecoul pasilor lui se pierdu in departare, in timp ce aseza florile pe piatra. Isi trecu mama peste suprafata rece, cu gandul la ea.
-Buna, Emily! Uite pe cine am adus! Ii e dor de tine si a vrut sa te vada! Sper ca nu te superi!
O adiere usoara parca mangaie obrazul fetei si ea tresari. Ii asculta soaptele neintelese, vroia sa ii auda din nou vocea, sa ii simta mana pe obraz si si-ar fi dorit sa fie langa ea mereu. Privi cu atentie piatra rece, intrebandu-se daca e bine de partea cealalta. Isi sterse lacrimile cu maneca hainei si isi lasa ochii in pamant. Nu mai stia ce sa spuna sau sa faca.
Jonathan isi aseza mana pe umarul ei, incercand sa o linisteasca.
-Imi pare rau! Vorbi el, in timp ce isi acoperea fata cu mana libera.
Fata vru sa spuna ceva, dar barbatul continua:
-Imi pare rau! Am crezu ca daca nu ai fi fost prezenta la ceremonie, te-as fi protejat. Dar nu am facut decat sa ma simt eu vinovat. Daca as putea da timpul inapoi, mi-as corecta toate greselile. Imi pare rau.
Fetita ii lua mana si ii mangaie obrazul.
-Totul e bine!
Nu ii venea sa creada ceea ce face. Unde era Katie cea timida si retrasa pe care o stiau toti? De cand se schimbas ea, care nu aflase inca ce e viata si nu trecuse peste toate obstacolele ei? Nu intelegea ce i se intampla.
Isi lasa capul pe umarul ei. Orice incercare a fetei de a-l consola esuase. Vru sa adauge ceva, dar fu interupta de soneria telefonului lui Jonathan.
Se ridica, scuzandu-se si raspunse.
Katie ramase cu privirea spre piatra, ascultand cantecul naturii.
Vantul batea necontenit si mici tornade de frunze ingalbenite zburau prin aer. Liniste. Doar vocea scazuta a barbatului mai colinda prin imprejurimi si distrugea armonia naturii.
Dupa cateva minute, timp care fetei i se paru interminabil, Jonathan incheie conversatia si se apropie. Se aseza in genunchi inaintea ei.
-Katie, asculta-ma! Trebuie sa plecam, dar ne vom intoarce maine. Sper ca intelegi. Sunt un om ocupat. Promit ca imi voi face timp sa mergem la un film sau la o piesa de teatru saptamana viitoare.


Capitolul XVI

Katie nu avu nimic impotriva. Fiecare minut petrecut cu noul ei tata era binevenit si nu era lucru pe care sa nu il aprecieze. Isi traia viata asa cum o invatase maam ei. Ii spunea mereu: „ Avem o singura viata si trebuie sa o traim la maxim. Nu ezita daca ti se iveste o oportunitate de a arata lumii ca esti cineva. Dar orice ai face, nu le arata slabicuinile tale. „
Inspira adanc si il lua de mana pe Jonathan.
-Mergem? Intreba el, dupa care arunca o privire spre mormant. Ne vedem mai tarziu, Emily!
Se indepartara cu pasi marunti. Ajungand in masina, fata observa o cutie din care se auzeau scheunaturi slabe.
-Asta nu a fost aici inainte! Ii atrase ea atentia barbatului.
-Deschide-l! E un cadou!
Fata ridica capacul cutiei si primul lucru pe care il vazu ii facu inima sa se inmoaie. Un catel cu ochii albastrii ca de cristal si blana alba ca spuma laptelui. Urechile mici ii erau lipite de cap si isi misca nasucul mic cand in sus, cand in jos. Limba ii atarna intr-o parte, in timp ce urmarea privirea fetei.
-Ma gandeam ca te simti singura. Putina companie nu strica.
-Multumesc! Raspunse ea si il saruta pe obraz.
Lua catelul din cutie si il aseza langa ea. Animalul incepu sa alerge cand intr-o parte, cand in alta, spre amuzamentul celor doi. Chiar si soferul li se alatura.
Daca il strigai, catelul isi ridica urechile si isi misca coada asemenea unui stergator de la parbrizul unei masini. Pur si simplu, nu putea sa stea mai mult de doua secunde intr-un loc.
Pana in fata Parlamentului, catelul le acapara toata atentia. Cand masina opri in parcare, Jonathan vru sa plece, dar fata il opri.
-Pot sa vin si eu?
Chiar si dupa cateva minute, intrebarea fetei persista in mintea lui. Nu stia ce sa-i raspunda. Sa o ia cu el sau nu? Nu vroia sa o supere in a doua zi de cand se mutase la el, asa ca accepta.
-Sigur, dar pe el sa nu-l scapi din ochi. Asta e a lui.
Deci, era un el.
Katie lua lesa si o prinse in jurul gatului. Animalul nu se impotrivi.
Catelul cobora in urma ei, urmarind-o ascultator. Inaintea ei se ridica o cladire impunatoare, cu ferestre largi si pereti albi. La intrare, de o parte si de alta a catorva trepte, doi lei de marmura pazeau imprejurimile. Pareau ca te urmaresc cu privirea, amenintatori.
Urcara cele cateva trepte pana intr-o incapere larga, cu canapele si mese de sticla pe o parte si pe cealalta. De cum intra, Jonathan fu intampinat de un tanar in uniforma albastra.
-Domnule senator, ati intarziat! Sedinta a inceput acum cateva minute.
-As vrea sa faci ceva pentru mine inainte sa plec.
-Orice, domnule!
-Ai grija de Katie pana ma intorc.
-Desigur! Fi-ti fara griji!
-Nu ma dezamagii!
-Ma voi stradui!
Jonathan se indeparta, lasand-o pe fata sub atenta supraveghere a tanarului.
Katie se uita cand la catel, cand la el, gandindu-se ca nu erau pera multe deosebiri intre cei doi: aceasi privire pierduta, aceasi pozitie dreapta si erau la fel de ascultatori. Aproape identici.
-Si acum? Incepu ea, nerabdatoare sa verifice zona.
-Acum ce? Intreba nedumerit tanarul.
-John a spus sa ai grija de mine.
-Si? Am grija sa nu te scap din privire.
-Si chiar crezi ca voi sta aici pana se intoarce?
-Pai, asa ar terbui!
Nu ii venea sa creada cat de prost putea fi. Cum sa stea toata ziua, fara sa faca nimic? Vroia sa se plimbe, va vada, sa simta.
Incepu sa bata cu piciorul in podeaua de marmura, putin nervoasa.
-Tu chiar nu intelegi?
-Ce ar trebui sa inteleg?
-Sunt o fetita de doisprezece ani, cu un catel, intr-o cladire uriasa, asteptand.
-Asa, si?
-Din curiozitate, ai copii?
-Nu!
-Ai lucrat cu copii?
-Nu.
-Inseamna ca nu stii nimic despre ei.
-Adica?
-Esti plictisitor!
-Sunt paznic. Cum ai vrea sa fiu?
-Renut! Parca vobesc cu un perete!
Tanarul parea sa ignore ultima ei replica, desi il insultase. Nu stia ca copii sunt curiosi si nu pot sta prea mult timp intr-un loc. Nici macar nu o lua inseama.
Ofta si se aseza pe cea mai apropiata canapea. Catelul se ghemui pe picioarele ei, isi inchise treptata ochii si adormi. Marai de cateva ori in somn, ceea ce il facu pa tanar sa tresara. Nimic mai mult. Nici macar un cuvat in plus. In jur nu se auzeau decat pasii celor de pe coridor. Nimic nu parea sa aiba viata, nici macar ghivecele cu plante dinaintea fiecarei ferestre. Toate persoanele care treceau pe langa ea erau asemenea unor morti vii, cu un singur obiectiv: sa primeasca un salar cat mai mare si sa se bucure in casele lor supraetajate, cu piscina si jacuzzi.
Isi muta privirea cand la paznic, cand la catelul ce dormea linistit. Era plictisita. Casca de cateva ori, asteptand reactia tanarului. Dar nimic.
Spre norocul ei, cateva minute mai tarziu, tanarul paznic fu trimis tocmai la capatul opus al cladirii.
-Stai aici pana ma intorc, vorbi el pe un ton de comanda. Nu pleca! Tatal tau seasteapta sa am grija de tine.
„ Serios? Chiar crede ca voi astepta aici? „
Se uita la el cum pleaca si dispare in spatele unei usi.
De cum se vazu singura, aseza catelul jos si se indrepta spre una din usi. O deschise usor si se vazu pe un culoar larg, cu alte usi in stanga si in dreapta. Auzi o voce ragusita de femeie si alta de fetita.
-Mami, uite ce am facut!
-Da, draga mea! Imediat!
Se apropie de sursa vocilor in fata unei usi pe jumatate deschisa. Stia ca nu e frumos sa traga cu ochiul, dar curiozitatea isi puse amprenta asupra ei. Isi strecura privirea si urechea prin deschizatura pentru a auzi mai bine ce isi spun cele doua.
-Dar, mami ...
-E foarte frumos, scumpa mea!
-Dar nici un te-ai uitat!
O fetita cu cativa ani mai mica decat ea flutura intre degete o coala alba pe care pictase trei personaje din linii si cercuri. Avea parul prins in doua codite aurii si purta o rochita alba cu buline rosii.
Femeia statea in fata unui laptop, trecandu-si cu rapiditate degetele subtiri peste tastele mici. Pe unghi se putea vedea un strat subtire la lac rosu, cu nuante de roz si la gat, asortata cu costumul cenusiu, o esarfa castanie. Chipul ii parea obosit. Cearcanele din jurul ochiilor dovedeau asta.
-Mami, uite! Asta esti tu, asta sunt eu si aici e tati ...
-Ce naiba vrei? Nu vezi ca sunt ocupata? Tipa femeia, ridicandu-se de pe scaun.
Isi intoarse privirea spre usa si, cand o vazu pe Katie, continua:
-Si tu ce naiba faci acolo?
Ii inchise usa in nas. Katie se indeparta, speriata de reactia femeii. Pieptul i se zbatea cu repeziciune si urechile ii bubuiau asemenea unei tobe, intr-un ritm alert. Vocea puternica a femeii inca ii mai rasuna prin minte si cuvintele ei apasate ii faceau pielea de gaina. Isi apropie mana de inima, ascultand bataile ei necontrolate, dar atentia ii fu atrasa de glasul dulce li altei femei.
-Edward, vino aici! Trebuie sa plecam la domnul Sanders in curand.
Woow... da repede ai pus continuarea si mersi ca m-ai anuntat ! Super aceste trei capitole .
In primul rand , ,, -Mergem? Intreba el, ... " intotdeuna se pune litera mica dupa semnul exclamarii sau intrebarii , cand se termina vorbirea directa .
Am mai vazut cateva greseli de tastare , dar nu ti le mai enumar .
In al doilea rand , imi place foarte mult cum descrii .
Cum am mai spus , baba aia e foarte enervanta :D si ce ma bucur ca Katie a primit acel catelus , pare foarte dragut .
Astept next-ul si sa nu uiti sa ma anunti ! Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Helău, Lanna ! >:D< [ Da, vorba lui Luka- Clasicul " helău ". :)) ]
Să ştii că m-a atras povestea pe care o scrii, în special titlul. Este scurt, un singur cuvânt, dar într-adevăr, atractiv. Curiozitate tipic umană.
Deşi nu trec eu prea des pe la această secţiun de proză [ duuh, fan yaoi. ], am zis să las un comm, dacă tot am citit aseară toate capitolele. * laughs *

În primul rând, ai grijă la greşelile de tastare, ortografie şi de punctuaţie. Să-ţi un exemplu, pentru că m-a cam deranjat această repetare la adresa verbului " a lua " :
# " i-a " - nu se desparte prin cratimă, deoarece este verbul " a lua ". Se desprte prin cratimă atunci când în propoziţie nu există acest verb. Exemplu : " I-a dat cartea fetei. " - Nu este verbul " a lua "> Ţine cont de această regulă. E un sfat de la mine. ^^

Doar această greşeală - am observat că o repeţi de ceva ori şi devine supărătoare la un moment dat. :]
Revin. Atenţie la dialog ! Este prea mult şi de câteva ori, e prea sec. T_T Te rog, nu te supăra pe mine că-ti zic asta, dar întotdeauna ai de învăţat ceva nou. Iar acest fic nu face excepţie. Este chiar bun, doar că m-ai trebuie puţin " finisat ". Cum spuneam, dialogul este prea sec. Încearcă să mai adaugi puţină descriere după replicile personajelor. Uite un exemplu :

" - Dar ţi-am spus că mă doare când reacţionează aşa ! îi explicasem eu tânărului, deşi cu o stare uşoară de nervozitate. Nu mă puteam calma.
- Ştiu bine, dar... Făcu o scurtă pauză, de parcă ezita în adevăratul sens al cuvântului; apoi continua încet : Doar gândeşte-te la ce ţi-am spus mai demult. ". =>>> În regulă, e doar un exemplu. :]]
Ah, da. Am mai văzut ceva " suspect ". Tu pui de prea multe ori semnul exclamării, iar de multe ori, nici nu e nevoie de el. Te poţi rezuma doar la simplul punct. Încearcă să fii tu însăţi în locul personajelor. O să interpretezi mult mai bine toate sentimentele lor - căci desigur, te implici afectiv.

E bine să ţii cont de astfel de sfaturi sau critici, cum vrei tu să le zici.

* back to the fic. *
Povestea chiar m-a impresionat, poate din cauza că descrie viaţa, ea însăşi. Ai idei bune, faci totul să parcă cu adevărat real. De-asta îţi spun, fii mai ambiţioasă cu expresiile - chiar îmi plac, te încurci doar puţin. - şi o să vezi rezultate. Nu mă îndoiesc că o să văd rezultate.
Katie chiar a suferit şi asta mă duce cu gândul la tot felul de oameni răi, care nu merită nimic în prezent. Well, aşa gândesc eu. * laughs *. Ştii, e ceva în legătură cu Adam ăla, ea fiind acum sora lui [ vitregă totuşi ]. Off, poate că e din cauză că maică-sa e tocmai Grace aia - nesuferităă. >__< "
PS: Scriu şi eu o poveste, asemănătoare cu a ta. Mă bucur că avem ceva în comun. Parcă ideile noastre se aseamănă cât de cât. Durerea personajelor din ficuri ne face să avem chiar multe în comun.

Off, m-am întins cu ( , ) comm`ul. :)) Anyway, succes cu ficul în continuare. Eu o să mai trec pe aici să văd cum progresezi. Nu mă îndoiesc de asta. ;))

Xoxo MusicxD. ~
Va multumesc pentru comentarii. Voi incerca sa tin cont de sfaturile pe care mi le-ai dat, Imp., si sper ca urmatoarele capitole sa te multumeasca.

Capitolul XVII

Dupa cateva secunde, din camera alaturata isi facu aparitia un baiat ce nu avea mai mult de paisprezece ani. Era imbracat cu o pereche de blugi, adidasi negri, nou-nouti si un tricou albastru cu aceasi emblema Adidas pe piept. Trecu pe langa ea, aranjandu-si o suvita neagra de pe frunte. O privea cu coada ochiului, in timp ce distanta dintre ei crestea constant. Parea trist si isi tinea mainile in buzunarele blugilor. Casca de cateva ori. Cand ajunse in tocul unei usi, se opri si o femeie tanara, care avea in jur de 25- 30 de ani, faca un pas inainte si il lua de mana.
-Pe unde ai fost? continua ea ingrijorata. Stii ca nu e bine sa pleci singur pe aici. Ai uitat ce a spus doctorul?
Baiatul isi lasa privirea in pamant. Stia ce ii spusese doctorul, dar nu vroia sa accepte. Vroia sa fie ca ceilalti, doar un copil normal, cu o viata normala.
Isi muta privirea in ochii fetei. Katie ramase, pur si sumplu, uimita de cat de albastrii puteau fi ochii cuiva si nu credea ca astfel de lucruri marunte i-ar putea atrage atentia. Tinea capatul lesei strans in mana, in timp ce se pierdea in ochii lui. Fu trezita de o voce cunoscuta.
-E totul in regula, Alice?
Ii parea atat de familiara. Brusc, realiza cine vorbise. Jonathan. Dar ce cauta acolo? Isi aminti ca la sosire vorbise de o sedinta. Atunci intelese ca aceea era sala de sedinte, camera pe care incercase sa o evite.
-Katie?
Se apropie de ea si i se aseza inainte.
-Ce faci aici? Trebuia sa fi in hol. Jason? E a doua oara cand ii dau in grija un copil si prin „ a avea grija „ el intelege a pazi. Imi pare rau! Am uitat!
S-ar fi asteptat sa tipe la ea, sa o certe ca nu l-a ascultata si sa o pedepseasca. Dar asta nu se intampla. Isi aseza mana grea pe crestetul ei si un zambet larg ii aparu pe chip.
Fata nu mai stia ce sa spuna. Parca uitase cu totul de ochii albastrii sfidatori ce o priveau de la distanta. Ce vroia de la ea? Avea de gand sa o hipnotizeze?
Jonathan o lua de mana si o conduse in alta camera unde era un birou cu o multime de harti si de creioane. Ii spuse sa ramana acolo pana se intoarce si sa nu iasa. Fata ii promise ca va ramane linistita, ca va sta cuminte si va asculta tot ce spune. O saruta pe frunte, dupa care pleca si inchise usa in urma lui.
Se lasa pe spatar, inchizand pentru cateva clipe ochii. Ofta adanc si incepu sa mangaie catelul care isi lasa urechile in jos.
Dupa nici jumatate de ora, barbatul se intoarse si pornira spre casa.
Vizita la mormantul mamei ei parca ridica ceata ce-i acoperea ochii iar catelul ii readuse zambetul pe buze. Parea mai linistita, mai putin incordata decat fusese inainte.
Si sentimentul de vinovatie al lui Jonathan disparu, astfel ca nu mai trebuia sa traiasca mereu in suspans, nestiind ce se va intampla in continuare. Alte lucruri, insa, nu i le putea spune. Se vor arata singure la timpul potrivit.
Duminica. Mai douazeci si patru de ore pana la inceperea noului an scolar. Era nerabdatoare sa-si cunoasca noii colegi. Ii era dor sa invete. Vroia sa isi implineasca visul de a deveni doctor si de a-i ajuta pe ceilalti. Si ar fi facut orice.
Se trezi cand soarele se ridicase deja la orizont si isi imprastia razele rosiatice asupra naturii inca adormite. O vrabiuta zbura pe deasupra ferestrei ei, parca vorbind cu vantul ce ii venea din spate.
Isi intinse trupul incordat, dupa care se ridica la marginea patului. Inspira adanc, in timp ce se indrepta spre debara pentru a-si schimba hainele. Usa se deschise in urma ei si vocea lui Jonathan o facu sa se intoarca.
-Buna dimineata! Ai dormit bine? intreba el, sprijinindu-se cu o mana de tocul usii si cu alta de cleanta metalica. Micul-dejun in cinci minite. Dac ai nevoie de ceva, nu uita sa spui.
-Sunt bine si am tot ce vreau. Dar nu voi uita ce mi-ai spus.
Barbatul pasi in incapere, apropiindu-se de ea. O saruta pe frunte si ii sopti la ureche:
-Sa stii ca, orice s-ar intampla, voi fi mereu cu tine. La fel si mama ta. Ea te-a iubit, dar nu a stiut cum sa-ti arate asta. Fiecare lucru marunt pe care l-ai facut, pentru ea a insemnat mai mult decat iti poti imagina.
-Nu voi uita!
Isi aseza mainile pe umerii ei, privind-o adanc in ochi.
-Esti exact ca mama ta. La fel de frumoasa si descurcareata .
Imaginea mamei ii reveni in minte. Persimtea ca ceva rau se va intampla, insa nu stia ce sau cand. Era ceva in legatura cu Jonathan care o nelistea. Ce? Nu isi putea da seama si nu vroia sa afle. Era prima persoana care o facuse sa se simta sineva, nu ca un obiect pe care il arunci cand nu mai ai nevoie de el. Nu vroia sa-l piarda sau sa i se intample ceva rau. Nu acum.
Schita un zambet, incercand sa para linistita si ii sari in brate. Barbatul paru ca se dezechilibreaza, dar isi reveni rapid.
-Usurel! Nu mai sunt tanar ca inainte. Era sa uit!
Se ridica si scoase din dulap o cutie neagra. I-o intinse fetei, care o deschise nerabdatoare. Inauntru era un telefon negru, de dimensiunile unui pachet de tigari. Se uita cand la el, cand la telefon, cu o privire intrebatoare.
-S-a intamplat ceva? O intreba ingrijorat, indepartandu-si o suvita de pe frunte.
-Nu, dar ...
-Ai nevoie de el sa ii spui lui Jack cand sa te ia de la scoala.
-Multimesc!

Dimineata urmatoare, alarma telefonului suna la ora 7:10. Se imbraca rapid, isi pieptana parul si cobora in bucatarie. Doamna Brown o astepta deja cu micul-dejun pe masa: sunca prajita, oua si un pahar cu lapte. Jonathan statea la celelalt capat al mesei, cu o ceasca de cafea in mana.
-Buna dimineata! Incepu el, vazandu-i zambetul larg de pe chip.
Fata saluta si ea, cu inima batandu-i nebuneste in piept. Era nerabdatoare, lucru ce se vedea din ochii ei ce sclipeau neincetat. Prima ei zi la o scoala noua. Noi colegi, noi profesori , noi sali de clasa.
Manca in graba. Ii luase mult sa se pregateasca si sa se spele pe dinti, astfel incat nu trebuia sa piarda nici o clipa. Jonathan isi termina si el cafeaua in momentul in care Katie aseza paharul gol langa farfurie.
In timp ce isi lua rucsacul in spate, Jonathan isi imbraca sacoul negru si porni spre usa.
-Esti gata?
Ea incuvinta din cap.


Atat pentru azi. Astept si alte comentarii din partea voastra.
Iti multumesc si tie, madalyna_girl, pentru ca imi citesti si comentezi povestea.
Lanna incheiat!
Pai , in primul rand , mersi ca m-ai anuntat ! Super capitolul , am vazut ca ai tinut cont de sfatul meu . Mi s-a facut mila de baiatul acela , desi nu stiu ce avea , doar ca era bolnav .
Cred ca e foarte emotionata Katie in legatura cu scoala , o spun ca si eu urmez sa ma duc la o scoala noua si am ceva emotii :)) .
In fine , astept next-ul si sper sa vina cat mai curand . Spor la scris si sa ai cat mai multe idei .
:bye:
Multumesc pentru comentariu. Am venit cu un nou capitol.



Capitolul XVIII


Masina opri in fata scolii, o cladire inalta cu peretii de un crem inchis si ferestre largii. Era inconjurata de un zid inalt ce oprea intrarea sau iesirea elevilor.
Curtea era in spatele cladirii principale care avea doua etaje, plus o mica mandarda. Un teren de baschet, doua de tenis si unul de fotbal. Mai era ceva, dar prefer sa nu spun ... inca.
Fetita cobora, isi lua rucsacul si isi indrepta privirea spre cladire. Era diferita fata de fosta ei scoala. Ramase surprinsa de dimensiunile ei si de forta cu care se ridica peste mandria oamenilor, care pareau mici in comparatie cu ea.
Inainte de a pleca, Jonathan ii vorbi:
-Cand termini, suna-l pe Jack si va veni sa te ia. Daca ai nevoie de ceva, doar da-mi un telefon.
Isi scoase portofelul si lua doua bancnote de 100.
-Poftimi! Cumpara-ti ceva in drum spre casa.
Katie ii lua, insa ezitand si ii indesa in buzunar.
Dupa ce masina porni si se pierdu in aglomeratia de pe sosea, intra iin scoala.
De cum deschise usa, vocile si pasii celorlalti elevi rasunara pe coridorul lung. Cateva fete, ce stateau in dreptul unei tasnitoare, isi intoarsera privirile spre ea. Una din ele purta un tricou negru cu un cap de mort pe el, o pereche de blugi de aceasi culoare si un tatuaj ce incepea de pe umar si se termina aproape de cot. Deasupra sprancenei avea un cercel de argint iar parul prea scurt, de un albastru inchis, parea ca nu a cunoscut de mult piaptanul. Cea de-a doua parea mai mult apartind curentului emo. Ochii parca ii erau lipsiti de viata iar parul megru ca smoala ii cadea peste fata. Era machiata strident, cu megru si mov, un mov de o nuanta foarte inchisa. Unghile date cu lac gri se asortau cu hainele de aceasi culoare pe care le purta. Privea mereu in pamant, cu un zambet trist pe chip.
Ultima, insa, nu se potrivea grupului. Fusta roz, bluza de aceasi culoare, prea scurta pentru o tinuta ce se purta la scoala. Nci parul nu arat mai bine. Negru cu suvite roz.
Daca te gandeai mai bine, puteai cede ca sunt mascotele scolii.
Grupul trecu pe langa ea, aruncandu-i priviri rautacioase. Debea cand se departara, Katie ofta usurata. Spera sa nu mai dea ochii cu ele.
Mai facu cativa pasi. Tresari cand usa se deschise cu zgomot in urma ei. Sapte baieti in uniforme de sport, cu emblema scolii pe spate: un vultur cu aripile larg deschise. Era echipa de fotbal, cel putin o parte din ea si, de asemenea, cei mai increzuti baieti din scoala: un blond, patru bruneti si doi castanii. Si, dupa cum se purta cu ceilalti, blondul parea „ seful bandei”.
-Hei, ne stai in drum!
Fata se intoarse. Il vazu pe blond cu mainile pe solduri si cu o privire suparata pe chip. Parca ingheta si simti un nod in gat, aproape oprind-o sa respire.
-Nu m-ai auzit? La o parte! striga din nou.
Katie facu cativa pasi spre dreapta. Debea atunci grupul trecu, indreptandu-se spre sala de clasa.
Inca speriata, fata ii privea cum se indeparteaza. Inima ii batea de frica si promise sa nu se amestece niciodata in banda aceea de batausi.
Simti o mana pe umar si isi intoarse capul. O fata cam de varsta ei ii zambi prietenos si o incuraja sa-si revina.
-Echipa de fotbal? Doar o trupa de tampiti si ingamfati, adauga ea dezgustata. Se cred buricul pamantului si calca totul in picioare pentru a arat cat de duri sunt. Cel mai bine e sa-i lasi in pace si nici ei nu au treaba cu tine.
Dupa cateva clipe, o privi uimita.
-S-a intamplat ceva?
Fata nu stia cum sa inceapa. Cum Alex, singura ei prietena, nu era acolo, nu stia cum sa procedeze. Isi spunea ca trebuie sa mearga mai departe. Usor de spus, greu de facu. Cand esti proaspat transferat si nu cunosti pe nimeni in locul unde te afli, nu stii ca sa faci sau ce sa spui primei persoane care te saluta. Te blochezi, incercand sa-ti gasesti cuvintele.
In cele din urma, reusi doar sa schiteze un zambet in semn de raspuns. Vru sa vorbeasca, dar cealalta o intrerupse.
-Noua pe aici? Te inteleg! Eu m-am transferat anul trecut si, in primele zile, nu m-a luat nimeni in seama.
-Atunci am noroc, isi dezmorti Katie vocea.
-Adica? Inteba cealalta surprinsa .
-In prima mea zi, cineva imi vorbeste.
Pe chipul amandurora aparu cate un zambet de amuzament.
Bruneta se oferi sa o conduca pana la secretariat sa-si ia programul.
-Apropo, numele meu e Susan, adauga ea, in timp ce trversau un culoar.
-Katie, incantata de cunostinta.


In cele din urma, dupa cateva minute de mers, se oprira in fata unei usi pe care, cu litere mari, statea scris: SECRETARIAT. Batu la usa. Dupa cateva clipe, o femeie mai in varsta iesi, aranjandu-si ochelarii pe nas.
-Da? intreba ea curioasa , nestiind ce cauta doua tinere fete la acea ora la ea.
Ceva la ea ii aducea aminte fetitei de mama lui Jonathan. Insa, spre deosebire de ea, secretara era mai plinuta, cu parul usor carunt, pregatita sa intre la pensie.
Isi muta privirea spre Katie, incercand sa-si dea seama ce se intampla.
-Da? repeta ea, vazand ca nimeni nu-i raspunde. Susan o inghionti in umar pe blonda, parca spunandu-i sa vorbeasca.
Luandu-si inima in dinti, incepu:
-Eu ...
-Da?
-Eu ... eu ...
-Prietena mea vrea sa spuna ca a fost transferata aici si are nevoie de program, interveni bruneta in apararea ei.
-Desigur. Intrati si luati loc pe un scaun pana o caut. Daca o gasesc.
Ultima ei replica o facu pe bruneta sa-si acopere gura cu mana, in incercarea de a-si opri rasul. Katie se uita la ea nedumerita.
-Ce? De ce razi?
-Iti spun dupa ce plecam, raspunse ea, continuand sa se controleze.
Isi mutara privirile asupra batranei care cotrobaia prin hartiile de pe un birou micut. Rasturna un teanc de dosare. Injura discret, folosind cuvinte usoare si le ridica.
-Imediat! Mai dureaza putin, vorbi ea de sub birou.
In cele din urma, dupa multe minute de cautare, striga:
-Numele?
-Katie Redfield, sopti ea.
-Poti sa spus putin mai tare?
-Katie Redfield, tipa Susan in locul ei.
-Aha, l-am gasit!
Se ridica cu greutate de pe podea, cu un dosar in mana. Se propti cu o mana pe birou iar cu cealalta aseza dosarul pe masa, aranjandu-si din nou ochelarii pe ochi.
Rasfoi primele documente, dupa care ii intinse o hartie blondei.
-Poftim. Aici ai programul.
-Multumesc!
Se uita atenta in coltul foii. 7-B. Ce putea insemna asta? Trecu peste materii si se opri chiar la prima: Luni, 8:00-8:50. Inot. Ce? Aveau ore de inot?
Isi spuse ca asa se explica cladirea uriasa din spatele curtii. O piscina. Dar nu stia sa inoate.
-Oau! Esti in clasa din dreapta. Eu stau la 56 iar tu la 57.
Deci asta insemna 7 B – 57.
-Chiar avem ore de inot? Intrebaea curioasa, deoarece nu stia ce sa faca: sa creada sau nu?
-Da, ce te surptinde? Nu ai avut la fosta ta scoala?
-Nu. Desi, daca as fi avut, nu as fi avut timp pentru ca aveam grija de mama.
-Acum imi amintesc. Ti-am vazut poza la televizor, exclama ea , cu o mana pe frunte.
-Atunci stii deja toata povestea.
Se opri si isi lasa privirea in pamant. Credea ca nimeni nu ii va mai vorbi si va ramane din nou singura, asa cum fusese pana atunci. Reactia brunetei o facu sa-si ridice din nou ochii. Susan isi aseza mainile pe umerii ei.
-Stiu prin ce ai trecut si nu te voi judeca dupa ce a spus presa. Eu am trait mereu cu parinti adoptivi dupa ce mama biologica m-a lasat la spital. Dar nu imi pasa. Viata merge mai departe. Zambeste si continuati drumul. Vei vedea ca nu toti se vor uita la tine ca acea echipa de bufoni. Vino! Iti voi arata piscina. Domnisoara Brown e cel mai bun antrenor.
Am venit si eu pe aici :D !
Woow ... ce scoala , pacat ca nu sunt si aici asa scoli :)) sau daca sunt mai rar . Doamna aia de la secretariat e cam surda si oarba :)) , nu ma mir de ce s-a ras Susan . Susan chiar pare draguta , ma bucur pentru Katie ca si-a facut o prietena inca din prima zi . Iar echipa de fotbal ... nu stiu de ce , dar am un presentiment ciudat in legatura cu ei , nu , cu blondul si Katie :-\\\" .
In fine , despre descriere , dialog si actiune nu am ce comenta , deci e in regula . A si am vazut o greseala de tastare mandarda - mansarda , doar atat , daca mai erau nu le-am observat .
Astept continuarea si sa ma anunti cand o pui ! Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Y\'ello Oreo~~~
Ţi-am citit ficul, şi sincer, îmi place<3
Totuşi intrigă..purtarea mamei lui Katie..., indiferent dacă era sau nu alcoolică, trebuia să acorde o importanţă mai mare ficei sale...dar asta e părerea meaXDD
Iar Katie..e de o maturitate rar întâlnită, alţi copii de vârsta ei nu ar proceda aşa, dar ea a reuşit cumva să treacă încetul cu încetul de toate.
Acel Jonathan se presupune că este tatăl ei bilogic, rightu? Dar lăsând asta, ficul tău este bun, dar ai mai avea totuşi puţin de lucrat la el^^
Am citit ficul astăzi, şi l-am descoperit..aşa..la întâmplare, dar mă bucur că am făcut-o.
Abia aştept să aduci nextu~~
Salut. Va multumesc pentru ca mi-ati comentat si imi pare bine ca va place.


Capitolul XIX

Ora de inot. Din pacate, Katie nu putu participa deoarece nu avusese la ea costum de baie. Ramase pe banca, uitandu-se la o cursa intre baieti si fete. Evident, invingatoarea fusese o fata, cu un an sau doi mai mare decat ea.
De cealalta parte, un baiat statea pe marginea unei piscine mai mici, leganandu-si picioarele deasupra apei ce ii atingea usor talpile. Parul negru ii amintea de cineva, insa nu stia de cine. Vru sa se uite mai bine le el, dar vocea unei femei o facu sa-si intoarca privirea.
-Esti bine? Pari ingrijorata.
-Ma gandeam. Cine e baiatul acela de la piscina mai mica?
-Care baiat?
Isi indrepta privirea spre locul in care il vazuse, dar nu era nimeni.
-Nu e nimeni acolo.
-Nu mai conteaza. A plecat, raspunse ea dezamagita.
-Esti sigura ca te simti bine?
Fata incuvinta din cap.
Cand ora se termina, inotatorii se indreptara spre dusuri. Katie vru sa se indrepte spre iesire, dar fu oprita de vocea unui baiat. Se intoarse spre el. Purta doar slipul cu care inotase si se stergea cu un prosop pe spate.
-Stai putin!
Se opri inaintea ei, respirand cu greutate. Isi sterse fata si inspira adanc.
-Buna. Eu sunt Daren. Tu trebuie sa fi fata cea noua. Katie, nu-i asa?
Isi aranja parul galben ca spicele de grau pe spate, in timp ce picaturile de apa i se scurgeau pe piept in jos. Formele proportionate ale corpului aratau ca mergea foarte des la sala de sport.
Ii saruta politicos mana. Dupa comportament, putea vedea ca era o persoana bine-crescuta, in comparatie cu membrii echipei de fotbal.
Gandindu-se mai bine, se intreba cum de un baiat ca el ii vorbea ei, care fusese ignorata de toti la fosta scoala. Ceva nu era in ordine si avea o presimtire cum ca acel baiat era mai mult decat arata.
-Da, eu sunt aceea.
-Se pare ca suntem in aceasi clasa. 7B – 57. Ce coincidenta!
De unde stia acel baiat toate acele lucruri? Ea nu spusese nimanui si nici Susan nu parea genul acela de fata.
Pe chipul lui aparu un zambet parca fortat, ceea nu insemna tocmai un lucru bun. Ascundea ceva, insa nu stia ce. Ar fi vrut totusi sa afle.
-Atunci, ne mai vedem!
Alerga spre iesire, indreptandu-se spre dusuri.
Fata ofta, privind atenta valurile ce se formau in piscina. Isi aduse aminte ca trebuie sa mearga la ore cand o vazu pe Susan in cadrul usii.
-Ai de gand sa vii sau vei sta acolo toata ziua?
Zambi.

Spre norocul ei, cand ajunse la urmatoarea ora, profesorul inca nu ajunsese. Clasa era mare, cu tavan inalt si peretii varuiti intr-un albastru inchis. Bancile erau vechi, cu o multime de desene ale fostilor si actualilor elevi mazgalite pe ele.
Nimeni nu parea sa o ia in seama la inceput, dar mai apoi observara prezenta ei.
Trei randuri de banci duble si peste de treizeci de ochi privind-o pe ea. Un amestec de rase si culturi. La fosta ei scoala nu vazuse decat copii din imprejurimi, care nu prea fregventau orele. Vechiul apartament era situat intr-o zona mai in afara orasului, unde nu vazuse decat grupuri de negri, carora locuitorii mai linistiti le spuneau Corbii. Cateodata auzea focuri de arma din cladirile vecine si se ascundea in debara pana se opreau, in timp ce mama ei dormea pe fotoliu, cu televozorul aprins.
Dar sa revenim.
Facu cativa pasi spre mijlocul clasei si primi doar priviri incruntate. Se aseza la o banca din spate, singura pe care o vazu libera. Dupa ce isi aranja licrurile in cea mai mare liniste, isi muta privirea pe fereastra. O vrabiuta sarea din creanga in creanga, pana la cuibul din varf care era prea inalt pentru ca fata sa il vada.
Cand usa se deschise din nou, un batran cu barba cenusie si trupul drept ca o scandura pasi inauntru. Isi cobora ochelarii pe varful nasului, in timp ce isi privea elevii nepasator. Se aseza la catedra si nu parea sa o observa pe Katie. Facu prezenta. Brusc, se opri la numele ei. Katie J. Redfield. Ceva il speriase la el si o privire infricosata lua locul nepasarii. Chipul acela ii amintea de cineava pe care lasase in urma acum multi ani. Inghiti un nod care i se forma in gat. Nu crezuse ca o va mai vedea vreodata. Nici nu-i putea rosti numele in gand. Sari peste si ea si trecu mai departe.
Domnul Maxwell preda istoria de aproape treizeci de ani la acea scoala si prin mainile lui trecura multi elevi printre care si Emily, mama lui Katie. Dar ce legatura avea el cu fetita? Asta veti afla mai tarziu.
In cele din urma, profesorul incepu sa vorbeasca. Presimtind ca e urmarita, isi intoarse capul si la usa, prin sticla putin murdara, vazu parul negru al unui copil care alerga dinspre baie. Simtind o lovitura pe gat, se intoarse si vazu cum unul din baieti impaturise o hartie si o bombarda cu bilute din servetele. Era Daren, baiatul cu care vorbise cu cateva minute inainte. Un altul i se alatura, scotand din rucsac o mica prastie si incepu sa arunce cu pietricele.
Trebuia sa-si fi dat seama mai iniante ca acel copil nu aduce decat probleme. Daca la inceput ii vorbise frumos, acum vroia sa ii faca probleme din prima zi.
O lovitura de bat ateriza pe mainile celor doi baieti. Profesorul le arunca o privire firioasa, gest la care unul din ei se apara:
-Dar ea a inceput! striga, aratand spre Katie. A aruncat in mine cu un avion de hartie, asa ca am raspuns. De ce se iau toti numai de mine? Nu e drept. Ea e vinovata.
Privirea furioasa a profesorului se muta spre fata. Desi stia ca nu e adevarat ceea ce ii spusese baiatul, vorbi:
-Ka ... Fetito, daca nu ai chef de ore, treci imediat in biroul directorului. Nu permit nimanui sa-mi deranjeze ora.
Katie se uita nedumerita la el. Cu ce era ea vinovata? Doar nu facuse nimic rau. Si ceea ce spusese Daren era o minciuna care fusese acceptata si de profesor.
Isi stranse lucrurile si iesi pe coridor. Ofta. Crezuse ca acum totul se va schimba si oamenii o vor trata cu respect, dar era la fel de neglijata ca inainte. De ce? De ce se iau toti numai de ea? Nu mai intelegea nimic.
Se indrepta spre biroul directorului. Cand trecu pe langa bai, auzi doua voci soptite.
-Poate ne vede cineva!
-Nu te mai gandi la asta. Suntem doar noi doi acum. Sau poate vrei sa mergem altundeva?
-Taci odata si saruta-ma!
Curioasa, crapa putin usa si vazu o fata si un baiat, sarutandu-se in coltul indepartat al incaperii. Pantalonii amandurora stateau pe gresia alba la o distanta mica fata de ei. Fata ofta si gemea incontinuu, in timp ca baiatul ...
Inchise la loc usa si porni mai departe. De ce erau aproape toti elevii din acea scoala asa de ciudati? Ar fi preferat sa stea acasa toata viata, decat sa mai vina la ore o singura zi.
Ultimele trei ore i s-au parut trei zile. Minutele treceau greu, in timp ce profesorii si ceilalti elevi nu o luau in seama.
BMW-ul ajunse in fata scolii cateva minute dupa ce il sunase pe sofer.


Cand cobora din masina, in curtea casei , una din menajere o anunta ca o prietena o astepta in sufragerie. Curioasa, alerga intr-acolo pentru a o vedea pe Alex pe unul din fotolii, cu o ceasca de ceai in mana.
-Alex, ce faci aici? intreba Katie uimita.
-Nu te bucuri sa ma vazi?
-Nu asta vroiam sa apun.
-Stiu! Te tachinam doar. Si eu ma bucur sa te vad. Ce ai mai facut? Cu a fost prima ta zi la la scoala noua?
-Ce vrei sa-ti spun mai intai? Partea frumoasa sau cea urata?
-Aia frumoasa.
-Bine. E o fata, Susan, cu care m-am imprietenit. Trebuie sa o cunosti si tu.
-Vrei sa spui ca ma inlocuiesti? Doar glumeam. Si cea urata?
Ii povesti toate intamplarile prin care trecuse, de la prima ora, pana la ultima. Nu uita nici partea cu baiatul cu par negru pe care inlvazuse de cateva ori. Insa nu stia daca sa o puna la intamplari urate sau frumoase. Depinde cu privea situatia.
Heii...imi place foarte mult acest fic ,deoarece este diferit de celelate.Imi place cum relatezi,amanuntit,chiar daca mai sunt unele greseli-pe mine nu ma deranjeaza,deoarece cand imi place ceva cu adevarat nu vad greseli,totul e perfect!


Katie e foarte draguta si imi este mila de ea ...la cat a suferit!!Sper ca de-acum inainte va rasari si soarele pe drumul ei...nu merita astfel de lucruri la o varsta asa frageda...Cat despre celelate personaje ...ce pot spune ...sunt simpatice....mai ales secretara si Jonathan!


Debia astept continuarea !
Spor la scris!!!



Hei , mersi ca m-ai anuntat !
Bun , nu imi mai place scoala aia :)) . Ma gandeam ca o sa fie mobila noua si luxoasa ca la bogatasi , nu veche si mazgalita si albastru inchis pentru pereti claselor , imm ... parca ar fi o inchisoare ;)) . Deci , ce m-o enervat tipul ala Daren ( parca asa il cheama , asa mo enervat incat nu i-am putut retine numele lui :D :)) ) si profesorul ala , mai facut foarte curioasa in legatura cu el . Ce legatura are el cu Katie ? Dar , am sa aflu cand pui continuarea 8-| . Si in legatura cu aia doi care se sarutau ... ;)) , nici nu mai am cuvinte :)) .
Descrierea , actiunea si dialogul , ca de obicei sunt ok si greseli de tastare si exprimare , n-am vazut nici una .
Astept continuarea si spor la scris ! Sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Multumesc pentru comentarii. Imi pare bine ca cineva chiar e interesat de ceea ce scriu eu aici.


Capitoul XX

Urmatoarele saptamani, povestea ramasese aceasi. Ignorata de toti, vinovata pentru ceea ce nici nu facuse si trimisa in biroul directorului. In plus, se trezise cu cate o nota mica pe care nu o merita. Ar fi trebuit sa ii dea mai mult, dar domnul Maxwell se enerva si ii arunca cuvinte grele, plus obsnuitul „ Treci in biroul directorului ” cu care se obisnuise. Nimic din ceea ce facea nu ii multumea pe cei din jur. O tratau ca pe o proasta care nu stia nici cum o cheama.
In cele din urma, dupa mai multe incercari de a-i spune lui Jonathan, Katie isi lua inima in dinti si marturisi. Trebuia sa apara la momentul potrivit, asa ca astepta pana coridoarele scolii ramasesera pusti.
Dupa cateva minute, timp in care Katie astepta nelinistita in banca ei, usa se deschise larg si Jonathan intra, cu o privire calma. Profesorul ramase uimit de aparitia lui brusca.
-Domnule senator, ce va aduce pe aici?
-Am venit sa vorbin despre fiica mea, Katie Lylian Redfield.
-A. da! O incapatanat si o fata care face numai probleme. Nu e atenta la ore, ii deranjeaza pe ceilalti si striga la profesori. Sa nu mai spun ca ii incurajeaza pe ceilalti sa faca prosti.
-Eu sunt de alta parere. Imi cunosc fiica adoptiva si sunt sigur ca nu ii sta in fire sa faca toate acele lucruri. Cred ca dumneavoastra aveti ceva cu ea.
Liniste. Domnul Maxwell parca isi cauta cuvintele, insa nu parea sa le gaseasca. Atunci senatorul continua si mai furios:
-De ce va purtati asa cu ea? Doar pentru ca e nepoata dumneavoastra nu inseamna ca aveti dreptul sa o tratati ca pe un gunoi.
Fata ramase, pur si simplu, impietrita cand auzi ultimele cuvinte ale barbatului. Profesorul Maxwell e bunicul ei?
-Eu mi-am adus fiica la aceasta scoala pentru ca mi s-a spus ca e una care pregateste viitori profesionisti, nu una in care copii sunt jigniti si de profesori, nu numai de ceilalti elevi. Am crezut ca cei de aici sunt altfel. Fiica mea nu merita sa invete intr-o toti isi bat joc de ea. Imi patre rau pentru copii educati de dumneavoastra, domnule Maxwell. Nu scoala e neserioasa, ci unii profesori. Sa nu uit faptul ca v-ati alungat singurul copil cand ati aflat ca e insarcinata si nu va mai pasat de ea, de viitorul ei.
-Domnule senator, aceasta nu e o discutie la care ar trebui sa participe elevii.
-Dimpotriva, elevii ar trebui sa stie ce fel de om sunteti si sa nu va urmeze exemplul.
-Ar fi mai bine sa vorbim pe coridor despre asta!
Batranul se indrepta spre usa si, cand cand Jonathan il urma, o inchise in urma lui.
-De unde stii despre asta? intreba el infricosat, in timp ce isi stergea transpiratia din palme.
-Pur si simplu stiu. Daca as fi in locul dumneavoastra, mi-ar fi rusine de ceea ce am facut si as incerca sa-mi indrept greselile.
-Niciodata! striga el hotarat, aruncandu-i priviri amenintatoare barbatului. Emily era o ... isi acoperi gura cu palmele pentru a opri un roi de cuvinte jignitoare la adresa fiicei lui.
Jonathan trecu ca o furtuna pe langa el si intra inapoi in clasa.
-Katie, strange-ti lucrurile. Pana cand cineva din aceasta scoala se va trezi la realitate, vei invata acasa.
Isi lua fiica de mama si pleca ca o furtuna din scoala.

A doua zi, fetita primi un mesaj de la Susan:

„ Maxwell a plecat. De ieri, nimeni nu mai vorbeste despre tine. Atractia principala e batranul. Vino inapoi. Esti prietena mea, nu? Nu vreau a raman singura cu nebunii astia. Te rog! Simt ca voi inebuni si eu daca nu apari cat mai repede. „

Ii trimise inapoi un raspuns scurt:
„ Vobesc cu John si mai vedem. Voi veni cat de repede pot. Apropo, l-ai mai vazut pe baiatul cu par negru? „

Astepta cateva minute pana veni raspunsul:
„ Nu. „

Atat. Ce ar fi trebuit sa o mai intrebe? Nu ii veni nimic in minte. Se ridica grabita de pe pat si alerga pana in biroul lui Jonathan. Parea ingandurta.
Barbatul si ridica privirea cand auzi usa.
-S-a intamplat ceva? intreba el ingrijorat.
Ii arata mesajul de la Susan.
-Si vrei sa te intoci la scoala?
-Da, raspunse ea hotarata.
Barbatul nu ii putea rafuza nimic. Era fiica lui si ar fi facut orice pentru a-i castiga increderea si simpatia.
Din acea zi, Katie nu mai avusese de ce sa se planga. Nimeni nu mai incerca sa o necajeasca si nici ea nu ar fi intrat in probleme.


Cand deschse ochii, fu surprinsa de Jonathan care statea cu un tort in mana la marginea patului.
-La multi ani, draga mea!
Imbatranise mult in ultimii cinci ani. Parul ii era aproape carunt si obosea mai repede ca inainte. Isi predase functia fiului sau cu trei ani in urma si intrase la pensie, deoarece postul de senator il supuse la o serie de elemente stresante.
Katie, acum la frumoasa varsta de saptesprezece ani, debea impliniti, isi traise viata ca o adolescenta normala. I se parea ca Katie nu mai era un nume potrivit pentru varsta ei, asa ca prefera sa i se spuna Kate. Jonathan ii facuse pe plac si o privea acum cum se maturizeaza, insa ii parea rau ca nu o va mai vedea mica si frica ca se va indeparta din ce in ce mai mult de el incepea sa ii cuprinda sufletul obosit. Nu vroia sa o piarda.
Se ridica la marginea patului, inca prea adormita pentru a-si da seama ce i se intampla. Isi masa ochii in incercarea de a se tezi, dar nu reusi decat sa se simta mai obosita decat fusese inainte. Se tranti din nou in pat si vru sa-si inchida ochii. Era prea devreme pentru ea.
-Hai, trezeste-te! A venit cineva sa te vada.
Deschise brusc ochii si se intoparse grabita. Spera sa fie baiatul cu par negru, dar nu le vazu decat pe Alex si Susan.
-Duna dimineata, sarbatorito! Sti ce zi e azi? Intreba prima, cu mainile la spate, parca ascunzand ceva.
-Marti? raspunse Kate cu jumatate de gura si cu fata in perina moale.
-Si? continua a doua.
-Si ce ?
-E marti, 21 Martie , ziua in care implinesti saptesprezece ani, blondino! Hai sus. E timpul sa te pregatesti.
-Pentru ce ? intreba fata nedumerita.
Cele doua o fortara sa se ridice si sa se imbrace, spunandu-i ca au o surpriza la parter.
Cobora fara prea mult entuziasm treptele. Nici nu isi imaginase ce o astepta in sufragerie.
De cum deschise usa, o ploaie de confetii o lovi in fata si o multime de voci, strigand in cor: „ La multi ani! „
Fu surprinsa cand se vazu inconjurata de menajere, restul angajatilor si, cand Jonathan aparu in cadrul usii, ii sari in brate.
-Multumesc! ii sopti la ureche, in timp ce barbatul isi masa obosit spatele.
-Mai usor! Nu as vrea sa-mi rup ceva inainte sa-ti dau cadoul.
Fetei nu ii mai trebuia nimic. Avea tot ce isi dorise vreodata: o casa, o familie si prieteni. Nu ii trebuia mai mult.
Deodata, catelul incepu sa latre si sa alerge in jurul mesei de sticla pe care statea un tort cu trei blaturi, cu frisca si multe fruncte.
-Snowy, nu! Nu tortul! striga fata, incercand sa-l opreasca.
Insa nu reusi. Catelul se napusti asupra tortului, care se imprastie pe covor si o parte mai mare pe fata ei. Isi sterse frisca de pe ochi cu o mana si cu cealalta apuca capatul liber lesei. Il privi in ochii si incepu sa bata din picior in semn de nervozitate. Snowy facu ochii mari,ca doua cristale albasrte asemenea safirului, in incercarea trucului cu „ privirea de catel nevinovat „.
-Norocul tau ca trebuie sa plec la scoala.
Dadu drumul lesei. Animalul, de cum se vazu liber, se facu nevazut intr-o clipa.
Kate se intoaserspre locul dezastrului. In jurul mesei, covorul era patat cu frisca si crema, asemenea tuturor persoanelor in apropiere si din tort nu mai ramasese aproape nimic.
-Imi pare rau! Ar fi trebuit sa-l inchid in camera.
-Nu e nimic, draga mea! Nu tu ai sarit pe tort, ceea ce ar fi fost foarte ciudat daca s-ar fi intamplat. Daca nu te grabesti, vei intarzia la scoala, raspunse barbatul linistind-o.

Soseaua era aglomerata, ca in fiecare dimineata de primavara, cand oamenii fie se grabesc la locul de munca, fie merg cu copii la scoala.
Dar, spre deosebire de zilele trecute, Jonathan conduse masina dupa foarte multi ani in care vazuse doar bancheta din spate. Era, insa, ezitant cand venea vorba de viteza. Acul vitezometrului nu depasea limita de 50 km/h si facea curbele cu prea multe atentie.
Opri inaintea scolii.
-Sa ai grija! Ma voi intoarce la ora 14:00.
Dupa ce pleca, fata intra in cladire. Clasa era proape goala, doar cateva fete care susoteau pe randul din mijloc, discutand despre ce mai era nou in lumea muzicii.
-Ai auzit noua melodie a lui Justin Green? „ Take me away „ e superba, dar „Invisible „ m-a facut sa plang, incepu o bruneta.
-Serios? Tie chiar iti place de ala? Sigur, canta frumos, dar s-a cam ingrasat in ultimultimp si toate iubitele lui erau roscate, vorbi o blonda cu o banca in urma ei.
-Cum sa se ingrase? E perfect! Si treaba cu roscatele: nu te cred. Ar inseamna ca ii lplac doar roscatele.
Cand trecu pe langa ele, soaptele se oprira. O priveau cu ura, indiferanta si se credeau superioare. Doar niste ingamfate.
Se aseza la locul ei, scotand din rucsac o carte. Pana sa inceapa ora mai erau zece minute, zece minute de liniste si asteptare.
In scurt timp, acea liniste se transforma intr-o harmalaie de nedescris, in timp ce elevii isi luau locul in bancile lor. Nimeni nu parea sa o ia in seama.




Sper ca ma veti ierta pentru ce o sa-i fac lui Jonathan in capitolul viitor. Daca asta nu se intampla, povestea nu mai are nici un rost.
Dar veti vedea voi in urmatoarea parte.

Lanna incheiat!
Yello oreo
Scuze ca nu am comentat ieri..a intervenit ceva..^^''
Anyway..
Capitolele au fost cute, dar ma intrebam cum poate un bunic sa-i faca asa ceva propriei nepoate....
Iar faptul ca a plecat din scoala a doua zi..mi se pare un act de lasitate..But..ma bucur ca micuta katie a gasit pe cineva in scoala aia..
Iar faptul ca john a imbatranit...e putin ciudat..adica.,,de la tipul ala hot..*eu si imaginatia mea bolnava* sa ajunga...un pensionar..
Si cred ca, john moare in capitolul urmator, nu?...eu te iert:)))
Anyway..Sa ma anunti cand pui next<333
*i has no inspiration for a decent comment now..-*
Salu din nou. Am venit cu doua noi capitole. Hope you enjoy it!



Capitolul XXI


Cand doamna Frost pasi in clasa, toti isi indreptara privirile spre ea.
Doamna Frost ii luase locul batranului Maxwell, care isi pierduse cunostinta din cauza stresului acumulat in cei cinci ani si demisionase de la scoala, deoarece imaginea fetei ii invida in fiecare seara mintea. Sentinentul de vinovatie ii slabise inima si nu ar fi putut sa ii vorbeasca fata in fata. Unii spuneau ca murise, altii ca se izolase in casa si nimeni nu il mai vazuse timp de saptamani intregi. Insa nimeni nu stia adevarul.
Madlen Frost era cu cativa ani mai tanara decat bunicul lui Katie. Sotul ii murise cu doi ani in urma si ramase cu o casa pe care o inchiriase studentilor. Era scunda si ii placea sa manance. Le aducea de multe ori prajituri facute in casa, cu multa ciocolata, insa preda istoria cu pasiune si hotarare. Nu era zi in care sa nu le spuna cate un banc. Tuturor le era simpatica, chiar si celorlalti profesori.
Se aseza la catedra si incepu sa caute prin geanta.
-Aici era! striga ea, cu vocea ei groasa.
Scoase din portofel 100 de dolari.
-Derek, Tony, mergeti pana la alimantara alaturata si luati trei sticle de suc.

Cand soneria anunta sfarsitul zilei, Kate, ca de fiecare data, ramase ultima. Isi lua rucsacul in spate si se indrepta spre usa. O deschise. O bubuitura o facu sa tresara si se dadu cativa pasi inapoi.
O voce de baiat se auzi de cealalta parte a usii.
-Nasul meu!
Fata isi scoase capul sa vda mai bine. Un baiat era intins pe podea, tinandu-se de nas. Uimita, inchise si deschise de cateva ori ochii. Inaintea ei era baiatul pe care il cautase de atita ani: baiatul cu par negru.
-Imi pare rau! se scuza ea.
Il ajuta sa se ridice si sa se aseza pe o banca.
Isi lua mana de la nas si sangele incepu sa-i picure pe haine. Maneca camasii ii era toata rosie.
-Imi pare rau! Stai sa vad.
Se apropie de el si i se aseza inainte. Din rucsac scoase o trusa de prim ajutor.
Baiatul o privi nedumerit.
-Tu porti MEREU aia cu tine?
Nu primi nici un raspuns din partea ei.
Ii sterse sangele uscat din jurul nasului, timp in care baiatul isi propti privirea in ochii ei. Ceva la el ii era cunoscut, insa nu isi aduse aminte unde si cand il vazuse. Ochii lui albastrii sclipeau la lumina neonului de deaspura capetelor lor.
-Edward.
-Poftim? facu ea nedumerita.
-Numele meu, veni explicatial ui.
-Kate.
Se opri cu un tampon de vata intr-o mana si in cealalta sticla de alcool sanitar. Isi simti obrajii calzi si un nod in gat. Privirea lui era atat de calda, incat nu se putu abtine sa nu exclame de cateva ori. Inima ii batea cu putere in piept, in timp ce ii simtea respiratia calda pe gat si frunte iar mainile ii tremurau de emotie.
-Eu ...
-Mi se pare ca te-am mai vazut undeva, cu mult timp in urma. Stiu! Acum cinci ani, cand eram cu mama la locul ei de munca, tu erai cu tatal tau.
-E tatal meu adoptiv.
-Dar nu ti-a trecut prin minte ca ar putea fi tatal tau?
-Nu vreau sa vorbesc despre asta.
Isi muta privirea spre tamponul de vata din mana.
-Am terminat!
Isi stranse lucrurile si incepu sa se indeparteze, cu o figura trista pe chip. Nu ii placea sa vorbeaca despre parintii ei, nici daca ar fi trait. Niciodata nu l-ar vedea pe Jonathan ca pe un tata, ci mai degraba ca pe un unchi. Daca o adoptase asta nu insemna ca era tatal ei sau vreo ruda cu ea. John era pentru ea ca un al doilea tata, care avusese grija de ea inca de cand se nascuse. Fusese prieten cu mama ei, dar asta nu e aceasi lucru cu a spune ca ii e ruda. Sau poate ca e mai mult? Debea acum intelese ca simplele lui cuvinte insemnau mai mult decat puteai crede la prima vedere. „ Prieten „ putea insemna si ca mama ei fusese impreuna cu el. Nu! Asa ceva era imposibil. Niciodata Emily nu ar fi fost impreuna cu un barbat mult mai in varsta decat ea. O adolescenta de optsprezece ani cu un barbat de treizeci si unu cat avea el atunci. Ceva nu era in regula in toata acea poveste.
Tresari cand baiatul ii apuca incheietura si o trase langa le.
-Stai! Nu pleca! Imi pare rau! Nu am vrut sa te supar. Eu doar incercam sa ... mai bine renunt la masca de baiat rau. As vrea sa-ti multumesc pentru tot cu o inghetata. Ce zici? Nu poti refuza. Te rog! E tot ce pot face.
Foarte surprinsa de propunerea lui, nu stia ce sa-i raspunda. Nu intelegea ce se intampla in sufletul ei in acele clipe si totul parea cuprins de o ceata groasa. Il vedea pe Edward, insa neclar, cu o mana intinsa spre ea, invitand-o la o inghtata. Nu stia ce sa faca. Prea multe sentinunte in acelasi timp ii navaleau in minte si ii umpleau sufletul cu ganduri contradictorii. Daca accepta, ce avea sa faca in continuare? Avea nevoie de sfatul cuiva, dar nu stia pe cine sa sune.
Isi scoase telefonul din buzunar sub privirea nedumerita a baiatului. Apasa cateva tastem, insa se razgandi si inchise.
Luandu-si inima in dinti, accepta invitatia lui, dar nu inainte de a-i spune lui Jonathan ca va intarzia putin. Dar nu raspunse nimeni. Acum era mai surprinsa decat inainte. Promisese ca o va lua din fata scolii dupa ore, de indata ce il va anunta, dar telefonul suna ocupat. Isi spunea ca probabil semnalul era slab si nu il putea contacta. Renunta la a treia incercare esuata.
-Nu raspunde! exclama ea, in cele din urma.
-Poate e ocupat si nu poate.
-Mi-a spus ca ma ia de la scoala de 14:00, dar e deja 14:10 si nu a aparut. Ceva i s-a intampla.
-Nu fi asa de pesimista. E posibil sa fie ocupat si a uitat sa deschida telefonul. Incearca mai tarziu. Nu poate fi nimic rau. Hai sa mergem pana nu ma razgandesc in privinta inghetatei. Timpul nu sta in loc.
Edward porni inainte iar fata pe urmele lui. Pentru o prima impresie, baiatul i se parea dragut. Ceva din sufletul ei ii spunea ca e mai mult de atat, ca ascunde lucruri ce nu ar trebui spuse vreodata. Dar ce?
Nici in povestea cu John nu i se parea ceva in regula. De ce nu ii raspunse la apeluri? Presimtea ca ceva rau s-a intamplat cu el.
Dar nu trebuia sa se gandeasca la asta acum. Urma sa sune din nou mai tarziu.
Ajunsi intr-un parc, Edward cumpara doua inghetate de cacao si se asezara pe o banca. Natura din jurul lor vuia de fericire, cantecul randunelelor le incanta auzul si privirea le cazu pe cerul senin al dupa-amiezii. Norii, asemenea zapazii albe si pufoase se leganau deasupra capetelor lor, imprastiind voie buna asupra intregii paduri. Ochii tuturor sclipeau la vederea soarelui protector ce veghea vazduhul ca un rege pe un tron de aur. Armonia padurii se imbina perfect cu vocea melodioasa a unei fantani arteziene ce isi inalta bratele umede spre vazduh. Totul era asa cum trebuia sa fie. Pacea si linistea dadeau atmosferei generale impresia unei lumi perfecte.
Edward ii mai arunca din cand in cand cate o privire cu coada ochilui, parca sorbindu-i frumusetea. Se gandea ca viata ii acordase o a doua sansa pentru pentru a trece peste clipele grele din trecut. Nu ii placea sa vorbeasca despre el sau familia lui si ar fi facut orice sa evite astfel de discutii.
Privirile lor se intalnire in cele din urma. Stand pe acea banca, pareau doi indraagostiti. Fata simti cum chipul i se incalzeste si isi arunca ochii in pamant. Zambetul lui era prea dulce ca sa-l privesti mai mult de cateva secunde. Ochii aceia te faceau sa te topesti. Albastru acela ca al marii involburate o facea sa tremure, dar nu de frig, ci de emotie. Isi inconjura trupul cu bratele, gest la care baiatul ii aseza camasa lui pe umeri.
-Tremuri si m-am gandit ca iti e frig.
Trupul lui atletic era acoperit doar de un tricou, in timp ce fata incerca sa-si ascunda formele proportionate. Edward era primul baiat care o facea sa se simta astfel, care nu o tratase cu raceala, asemenea celorlalti. O privea parca cu dragoste. Dar ce stia ea despre dragoste? Citise de multe ori in cartile pe care si le cumpara sau le imprumuta de la biblioteca scolii. Statea ore intregi in librariile publice din oras, cautand ceva de facut si se trezea atrasa de romane siropoase, cu coperti din ce in ce mai colorate. Dar nu putea stii cum e sa fi indragostit pana nu gasesti persoana potrivita. Sa fie acea clipa?
Isi stranse mai aproape bratele de trup si isi intoarse privirea in partea opusa. Ramase in acea pozitie pentru cateva minute, timp in care amandoi isi trerminara inghetata. Facura, apoi, o mica plimbare prin imprejurimi, dupa care Kate il suna din nou pe Jonathan. Dar nici de data asta nu primi un respuns.
-Ceva sigur e in neregula. Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Simt ca John are nevoie de mine.
-Sigur. Nici o problema.
Il suna pe sofer si acesta aparu in scurt timp cu limuzina. Jonathan luase BMW- ul de dimineata. Se oferi sa il conduca acasa pe Edward, dar el refuzase politicos. Mama lui urma sa vina dupa el. Insa nu pleca inainte de a-i lua numarul de telefon.


Capitolul XXII


Tot timpul drumului, Jack nu scoase o vorba. Parea abatut si isi stergea mereu fruntea de transpiratie.
-E totul in regula? S-a intamplat ceva? il intreba fata prin mica fereastra ce despartea zona soferului de cea a pasagerilor.
-Ce ar putea sa se intample? Totul e bine, raspunse el, deschizandu-si nasturele de la gat si tragand de camasa. Vom ajunge imediat acasa.
Masina opri in curte. Fata alerga cat putu de repede pe scari si incerca sa-l suna din nou pe Jonathan.
Cand intra pe usa, ramase buimacita vazand telefonul lui Jonathan intr-o plasa transparenta de plastic, asa cu vazuse intr-un film politist, cu cateva zile in urma. Plasa era asezata pe o masa la intrare, cu telefonul spart in ea.
Pasi in sufragerie, unde doi politisti stateau pe canapea iar alaturi, doamna Brown si ceilalti angajati erau in dreptul mesei, stergandu-si ochii umezi cu o batista.
-Ce s-a intamplat?
Toate privirile erau acum atintite asupra ei. Politistii isi lasara ochii in pamant.
Doamna Brown se apropie de ea si isi aseza mainile pe umerii ei. In vocea ei, fata putea putea observa o urma de tristete.
-Kate, asculta-ma! Jonathan ...
-Unde e John?
-Asta incerc sa-ti spun. Jonathan a avut un accident in dimineata asta.
-Nu!
Din ochii fetei, picaturi sarate incepura sa-i alunece pe obraji, in timp ce femeia incerca sa o linisteasca. Nu ii venea sa creada ca ea se plimbase prin parc cand John suferea. Acum intelese de ce nu primise nici un raspuns din partea lui.
-A ...
-Nu . E in coma la spital. Kate, doctorii incearca tot ce pot pentru a-l salva iar John va iesi din spital in scurt timp ...
-Nu! striga ea brusc. De ce incercati toti sa-mi ascundeti adevarul? M-am saturat sa tot aud „ Se va face bine curand „ sau „ Nu e nimic in nergula. Are doar nevoie de odihna . „ Ajunge! Asa au spus cand mama a murit. De fapt, nu era deloc bine. Suferea si nu am putut face nimic sa-i alin acea suferinta. M-au tratat ca pe o fetita, lucru pe care il faceti si voi acum. Vreau sa-l vad pe John.
Femeia ofat.
-Bine. Jack te va duce la spital.

Statea inaintea salonului in care Jonathan se tinea cu dintii de viata. Starea lui atana de un fir subtire de par.
O figura cunoscuta ii atrase atentia, doctorul Ravenheart. Barbatul imbatranise mult in comparatie cu ultima data cand il vazuse.
-Ne vedem din nou, insa imi pare rau ca in astfel de situatii. Tatal tau e bine ... deocamdata.
–Nu e ... incepu ea, facand o scurta pauza, dupa care continua: ... tatal meu.
-Vino! Cand a venit cu ambulanta, a avut nevoie de tine. Te-a strigat.
Lacrimile incepura sa-i curga pe obraji in jos. A strigat-o inainte de a intra in coma, a avut nevoi e de ea. Isi spunea in gand ca nu e fiica de care avea nevoie Jonathan, ca il dezamagise si nu ii fusese alaturi la nevoie.
Doctorul deschise usa salonului iar fata intra. Toata acea scena ii aduse aminte de momentul in care mama ei se afla pe acel pat.
De data asta, insa, persoana internata era Jonathan. Se apropie, ezitand, de pat. Nu vroia sa il vada suferind, mai ales in acea situatie. Inspira adanc si mai facu cativa pasi. Ceea ce vazu o lasa fara cuvinte si isi acoperi gura cu mana. Barbatul statea intins pe pat, parca cufundat intr-un vis din care nu parea sa se mai trezeasca.Trupul ii era acoperit de bandaje. Doar ochii si gura ii erau la vedere.
Se apropie si mai mult. Nu isi imaginase niciodata ca un astfel de lucru s-ar putea intampla. Daca si John murea, nu mai avea familie. Nu vroia sa se intample asta.
-Cum se simte? intreba ea dupa ce se mai calma.
-E in stare critica, dar am facut tot ce am putut. Pe langa hemoragii inerne si rani destul de grave, are arsuri pe tot corpul.
-Ce sanse are?
-Nu prea mari. Imi pare rau!
Lasa o asistenta in locul lui.
Kata lua mana lui Jonathan intr-a ei.Prin bandajul rece ii putea simti caldura sangelui ce ii curgea prin vene si pulsul slab al acestuia. Jonathan se lupta sa traiasca in acea carcasa de bandaje si parea un faraon, pregatit pentru ultimul lui drum. Insa diferenta dintre el si un faraon era ca barbatul mai traia. Cu greu, dar rezista tentatiei de a trece de cealalta parte ... cel putin, deocamdata.
Ramase pentru cateva minute cu privirea spre chipul lui. Parea linistit.
Deodata, ii simti mana cum se misca si ochii i se deschid treptat. Ii stranse mana cat de tare putu in a lui, incercand sa vorbeasca, dar nu reusi sa spuna decat un singur cuvant:
-A- a- a –adio!
Aparatul din dreptul lui incepu sa bipaie zgomotos.
In acelasi timp, asistenta o indeparta si chema doctorul. Il resuscitara, dar orice ar fi facut a fost in zadar. Jonathan se stinse.
Doctorul Ravenheart se apropie, punadu-si o mana pe umarul ei.
-Imi pare rau! S-a dus.
Fata isi scoperi fata cu plamele, incercand sa-si opreasca lacrimile ce ii umezeau ochii. Jonathan nu mai era, la fel ca mama ei. Ramase singura. Se simtea oarecum vonovata pentru moartea lui, desi toti ii spuneau ca nu e adevarat. Era doar in imaginatia ei.


La cina, linistea domina intreaga atmosfera. Nimeni nu indraznea sa scoata o vorba despre cele petrecute in ziua respectiva sau despre orice alta tema. Kate ramase cu lingura goala deasupra bolului cu supa, pierduta intr-o lume indepartata. Nimic nu-i putea stinge flacarile tristetii din suflet si nimic nu o putea face sa isi ia gandul de la Jonathan. Timpul petrecut cu el fusese unul magic, el era tatal pe care si-l dorise dintotdeauna si nimic nu putea schimba faptul ca el nu mai umbla printe cei vii. Se simtea rau, atat ea, cat si ceilalti locatari. Jonathan a fost ca un prieten pentru toti, nu cu un sef. Cea care se purta cu angajatii ca si cum ar fi fost doar niste gunoaie era Grace, insa ea plecase de mult din casa.
Ceea ce ii mai ramasese drag fetei fusese Jonathan. Acum, insa, cand el disparuse pe veci, si simtea singura, parasita de toata lumea. Singura ei alinare in acele clipe era scoala. Trebuia sa se concentreze asupra viitorului ei, iar mama ei si Jonathan vor fi mereu cu ochii pe ea. Orunde s-ar afla.
Imediat dupa cina, avocatul lui John isi facu aparitia, spunand ca are lucruri foarte importante sa-i vorbeasca. Se asezara in sufragerie iar avocatul isi aranja toate hartiile pe masa.
-Trebuie sa stii ca, dupa ce te-a adus aici de la tribunal, mi-a cerut sa-i scriu asta.
Intinse un document de mai multe pagini.
-Testamentul lui, exclama fata.
-Da, in cazul in care i s-ar imtampla ceva. Grace a plecat tocmai din acest motiv. Insa nu spun ca plecarea ei nu a fost binevenita. Nu o iubea si gata. Jonathan a fost de acord sa-i dea o suma de bani, dar femeia nu a cceptat. Spunea ca din cauza ta, Kate. Eu stiu ca nu e adevarat. Si John stia. Sa nu uit. Mai e si asta.
Ii intinse un biletel. Fata incepu ce voce tare:

- „ Katie, cand vei citi acest bilet, stiu ca eu voi fi plecat de mult intr-o lume mai buna. Imi pare rau pentru faptul de a nu fi langa tine mai departe. Te voi veghea oriunde te vei afla.


Cu multa dragoste,
Jonathan!.
„

In coltul foii vazu data: prima zi in care ajunsese ea acolo.
Vru sa-l inapoieze.
-Nu, pastreaza-l! E al tau.
Barbatul lua testamentul si il rasfoi. Cand ajunse la ultima pagina, vorbi din nou.
-Aici scrie ca iti lasa ambele conturi, cel din Elvetia si cel de aici, fiecare avand cate zece milioane de dolari. Pe langa asta, trei vile cu care sa faci ce vrei, una in Bahamas, o cabana in Alpi si cea in care stai acum. Aici e fondul tau pentru facultate. A depus in fiecare luna cate ceva. Mai scrie ca vrea sa fi fericita pentru ca va fi mereu langa tine. Poftim! Poti sa-l pastrezi. Originalul e la loc sigur.
Isi stranse hartiile si le aseza in servieta.
-Maine vin sa semnezi contractele si totul ca fi al tau. Acum trebuie sa plec. O seara placuta.
Yello Oreo^^
Soo...Capitole noi...
Pot spune..ca desi moartea lui john m-a intristat, parca simt ca trebuia sa se intample...
Iar....saraca katie...sa treaca de doua ori pin aceeasi chestie....
Ai mai evoluat cu descrierea, good job: D
Sorry pentru ca nu am dat un comm decent....dar sunt aici 90 de probleme la mate care..ma cam ...*dies*
Astept next

Edit:...i'm za firstXDD
În primul rând, îţi mulţumesc că m-ai anunţat de fiecare dată când ai postat vreun capitol. ^^ Cum îti spusesem, voi trece pe aici şi acum iată-mă cu un comm. Să ştii că am avut ceva capitole de recuperat. *laughs*

Well, povestea chiar merită - foarte mult; mi-aş dori să fie apreciată mai mult. I mean - observ doar câteva comentarii şi ştiu că orice comentariu este de nepreţuit pentru orice scriitor. xD Btw, revenind la ficul în sine, mă bucur că ( , ) Katie nu-şi uită visul - acela de a deveni un doctor pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Hmm, deşi este doar o fetiţă de 13 ani se vede că încearcă din greu să reziste acestor întâmplări specifice vieţii. Doamne, câte tragedii - o adevărată poveste de viaţa cum am mai spus.... Şi iată, acum mai moare şi Jonathan. :| God, a fost atât de ... Ireal parcă. Nu mă aşteptam şi la asta, mai ales că doar el îi mai era aproape lui Katie. :| Deci e chiar dureros - deja mă pun în locul fetei...

Off...
Apropo, observ că ai făcut ceva progrese. Crede-mă, parcă ţi-ai îmbunătăţit stilul de a scrie şi de a compune - chiar interesant. Şi să fiu sinceră, nu mă aşteptam să progresezi atât de mult într-un timp atât de scurt. ^^ M-ai uimit într-un mod plăcut, Lanna. >:D< .
Greşeli de tastare am mai văzut doar câteva şi nu intenţionez să le acord importanţa pe care i-o dau ficului tău; iar greşeli de ortografie sau de gramatică nu am mai sesizat ceea ce e un lucru foarte, foarte bun. <3

Nu ştiu de ce, dar am ajuns să fiu într-un fel ataşată de acest fic, mai degrabă - de această poveste inspirată din realitate. I'm sure 'bout this.

Oh, da, aproape că uitasem... Mă cam intrigă toţi tipii pe care a început Katie să-i cunoască, parcă par a fii împotriva ei - ar fi culmea să fie chiar şi-n aceste momente dificile pentru ea. Goddamnit, Jonathan dead ! >____< *i didn't want this, but it intrigues me again*. În rest, îmi place de noua ei amică - Susan. Pare o fată exact pe gustul lui Katie, sper doar să reuşească într-un final s-o înţeleagă pe de-a-ntregul. :)

Deci mă bucur că postezi repede, aş vrea să am şi eu mai mult timp pentru a-ţi citi cu atenţie mai mare fiecare capitol în parte. Devine interesant şi chiar merită , cum am mai zis o dată.
Well, Lanna, mă întreb ce va face acum Katie. I'm really curious. Aşa că doresc să citesc mai departe şi să comentez. Mai vorbim darling. >:D<

Xoxo Imp. ^^

Deci , am venit si eu pe aici ! Scuze ca nu am mai postat comment , dar am fost plecata de acasa si abia azi am putut intra pe calculator si mersi ca m-ai anuntat .
Woow ... trei capitole destul de lungi intr-un timp asa scurt .
Revenind la poveste , chiar am ramas uimita cand am aflat ca profesorul ala era bunicul ei si chiar ma bucur ca a demisionat . Ma enerva la culme X( !
Cinci ani ... Katie a devenit Kate ... ce ciudat suna :)) . Am ramas chiar socata cand am aflat de John :(( . Saraca Kate sa treaca prin asta inca o data , cand abia isi revenise dupa prima .
Asta ii numai parerea mea , dar mi se pare ca actiunea cand a murin John la spital a fost cam grabita , nush si eu sunt noua in povestit .
Descrierea din ultimul capitol a fost foarte frumoasa , mai ales cum descriai acel peisaj mirific din parc .
Astept urmatorul capitol si spor la scris !
:bye:
Le multumesc tuturor celor care au citit. Sper ca si urmatoatrele capitole sa va plac.a


Capitolul XXIII

Dimineata urmatoare, fata isi relua programul obisnuit. Insa, cand intra in bucatarie, nu putu sa nu observe ca lipseste ceva. Ii era dor de vocea calda a barbatului cand ii dadea buna-dimineata, de felul in care isi bea cafeaua, detalii pe care nu le observase pana acum. I se parea ciudat sa manance singura, desi, in anii petrecuti cu mama ei, obisnuia sa stea singura in bucatarie.
Se aseza la masa, dar nu ii era foame. Doamna Brown trase un scaun langa ea si se lasa pe el.
-Stiu ca iti e dor de el. Si mie imi e. Toti ii simtim lipsa, dar acum e intr-un loc mai bun,.Poate e alaturi de Ea, femeia pe care o iubea atat de mult.
-Ea? facu fata, nedumerita. Cum adica Ea? Nu avea un nume?
-Avea, dar nimeni nu il stie. Putini sunt cei care au cunoscut-o. Eu nu sunt printre ei, din pacate. Spunea deseori ca ar face orice sa o vada din nou, macar o data. Avea zambetul unui inger si vocea parca desprinsa din Rai. Era o femeie dulce, delicata si sensibila, spunea el. De multe ori faceau plimbari scurte sub clar de luna si ii spunea cuvinte frumoase. O alinta in multe feluri. ” Trandafirul meu „ , „dragostea mea „ si mai erau altele pe care le-am uitat. Dupa disparitia ei nu a suferit. Isi spunea singur ca e bine si nu are de ce sa isi faca griji. A trait mereu cu gandul ca Ea se va intoarce, dar nu a mai aparut. „ Nu e nimic „ isi zicea. ” Va reveni cand ma voi astepta ma putin. „
Facu o pauza de reculegere, dupa care continua:
-Gata, acum! E timpul sa pleci la scoala. Doar nu vrei sa intarzi, nu?
Dandu-si seama ca se facuse tarziu, lua o felie de paine prajita, rucsacul in spate si alerga spre masina.

Alarna suna exact in momentul in care facu primul pas pe coridor.
-Salut! se auzi o voce din spetele ei.
Tresari speriata si il vazu pe Edward.
-Scuze daca te-am speriat. Am vrut doar sa te surprind.
-Nu-i nimic. Dar ce faci aici? Cursurile au inceput deja.
-Te asteptam pe tine!
Auzind ultima lui replica, simti cum obrajii i se incalzesc si inima ii bate cu putere in piept. De cand o astepta cineva pe ea?
-Vi? Mi-ar placea sa te conduc spre clasa. Serios!
Acum se oferea sa o conduca in clasa, dupa ce il lovise cu usa in nas? Nu putea sa inteleaga de ce.
Vazand ca nu reactioneaza, se apropie de ea si o cuprinse cu bratele. Isi aseza capul pe umarul lui, in timp ce o strangea din ce in ce mai tare.
-Imi pare rau! Am auzit ce s-a intamplat.
Isi ridica capul de pe umarul ei, dar continua sa o tina strans la piept. Ii simtea respiratia pe frunte, iar in acelasi timp, fetele lor se apropiau din ce in ce mai mult.
Vocea directorului il facu pe Edward sa se departeze.
-Nu a-ti auzit alarma? Fiecare in clasa. Acum!
Baiatul o lua de mana si o lua pe culoarul drept.
Degetele lui erau calde si acea caldura o facea sa se topeasca sub atingerea lui. Se lasa condusa pana in fata usii. Adolescentul se indrepta si el spre clasa, dar nu inainte de a o saruta pe obraz. Disparu dupa colt, iesind din raza lui vizuala.
Inca buimacita, nu auzi cum usa se deschide in urma ei si doamna Frost isi scoate capul prin crapatura.
-Domnisoara Redfield, lasa baiatii si intra in scala. Stiu ca ai trecut prin multe in ultimul timp si te inteleg, dar aici e o scoala. Nu mai visa cu ochii deschisi. Vino!
Parca hipnotizata, intra in clasa si se aseza la locul ei.
Doamna Frost se tranti pe scaunul de la cadedra, continuand ca faca prezenta.
La sfarsit, inchise registrul si isi indrepta toata atentia spre elevii care asteptau nerabdatori.
-Astazi vom face ceva special. Am adus un film care are legatura cu lectia de azi. Cine e dragut sa aduca DVD- player- ul mai aproape primeste ceva in plus.
Tony si Derek se ridicara in acelasi timp, indreptandu-se spre coltul vestic al incaperii. Acolo era o masa mobila cu un televizor cu plasma si un DVD-player. Il mutara in fata clasei, dupa care profesoara aseza un DVD si apasa o tasta.
In spatele scasei, Daren si un grup de cativa baieti susoteau neintrerupti.
-Sa inceapa spectacolul! vorbi el, privind-o pe Kate. Cineva o sa aiba o mare surpriza.
Cand filmul porni, profesoara isi dadu seama ca nu era cee ce adusese ea. In locul filmului promis, aparu stirea despre accidentul si moartea lui Jonathan.
Fata fu surprinsa, insa nu in mod placut. Tocmai se impacase cu acel gand si uite cum realitatea dura o lovea acolo unde o durea mai tare. Isi acoperi ochii si urechile cu mana pentru a ignora comentariile celor din jur.
Doamna Frost se indrepta spre priza si trase de intrerupator. Imaginea disparu instantaneu, dar soaptele si rasetele continuara.
Kate se simtea din ce in ce mai rau. Nu suporta sa fie umilita, nu ii placea sa isi bata ceilalti joc de ea doar pentru ca e diferita. Lacrimile incepura sa-i curga pe obraji, umezind banca lucioasa. Suspina de cateva ori. Orice ar fi incercat profesoara sa faca pentru a-i opri pe ceilalti, ei continuau sa rada. Nu intelegeau ce inseamna sa pierzi o persoana draga. Ceea ce facusera acum era picatura ce a unplut paharul. Nu mai putea. Izbucni intr-un plans inecat si, cu rucsacul intr-o mana, alerga pe usa afara si o lua pe coridor. Inca le putea auzi rasetele badjocoritoare.
Pe drum, trecu pe langa Edward care venise din directia opusa. Trecu in fuga pe langa el, acoperindu-si ochii iritati cu mana. O lacrima evada si se prelinse pe obraz, dandu-i baiatului impresia unei perle ce lucea la lumina puternica a soarelui. Isi pierdu rucsacul cand se intoarse dupa colt, dar nu se mai intoarse. Baiatul alerga dupa ea, ii ridica in fuga rucsacul, dupa care o urmari. Ajuns in fata baii fetelor, se opri. Nu se simtea bine intrand acolo, dar suspinele ei il facura sa inspire adanc aer in piept si sa paseasca linistit inauntru. Stia ca nu avea voie acolo, dupa legile moralei, dar situatia il depasea. Daca l-ar fi vazut unul din profesori, ar fi primit cu siguranta o pedeapsa mare si grasa.
Lasa rucsacul la intrare si se apropie cu pasi mici de fiecare cabina. O gasi in ultima.
-Kate ...
Fata isi ridica privirea spre el. Ochii ii erau rosii si lacrimile ii alunecau usor pe obaji, umezindu-i manecile bluzei.
Se apropie de ea, isi incolaci bratele in jurul ei si o stranse la piept.
-De ce plangi? Ce s-a intamplat? Vorbeste-mi!
Isi inclesta degetele in bluza lui si isi lasa privirea in pamant. Incerca sa spuna ceva, dar isi simtea gatul uscat si un nod parca o oprea sa vorbeasca. Vroia sa strige, sa o auda toata lumea tipand: „ Ajunge! Nu ma mai tratati ca pe un gunoi. De ce nu ma puteti lasa in pace? „ Dar nu era capabila. Ceea ce putea face era sa se ascunda la pieptul lui si sa-si planga de mila. Ea nu era asa. Ignorase ani intregi jignirile celor din jur, insa acum era prea mult. Simtea ca e pe cale sa cedeze, sa faca lucruri pe care, in alte condutii, nu ar fi fost capabila.
Ii ridica barbia si o privi in cihi.
-Orice s-ar fi intamplat, se va rezolva! ii vorbi el, pe un ton calm. Sunt sigur de asta.
-Ei ... Nimeni nu mai intelege. De ce? De ce sunt eu tinta insultelor lor?
Ii sterse lacrimile cu un servetel.
-Uita-te la mine. Eu sunt aici. Desi risc mult prin faptul ca am intrat in baia fetelor. Dar nu imi pasa pentru ca nu imi place sa te vad trista. Vino! Ai nevoie de aer proaspat.
Cand ii intalni privirea, Kate ramase parca hipnotizata . Simtea nevoia sa-l sarute, sa il stranga in brate, ca si cum ar fi singurii locuitori ai Pamantului si nu ar fi vrut sa-i dea drumul vreodata. Il stranse si mai tare de bluza.
-Vino!
-Nu vreau! Te rog, nu pleca. Mai stai putin.
Isi adanci fata in pieptul lui. Refuza sa-i de-a drumul. Nu mai vroia sa ramana singura, nu mai vroia ca ceilalti sa-si bata joc de ea. Il avea pe Edward, desi nu stia prea multe despre el. El nu o ignorase, asemenea celorlalti si nu si-a batut vreodata joc de ea. Nu il credea in stare.
-Nu voi pleca nicaieri cat timp vei avea nevoie de mine.
Dupa acea intamplare, pritenia lor deveni mai puternica. Promisese ca ii va fi mereu alaturi, ca o va ajuta de cate ori va avea nevoie si o va apara de rautatea celor din jur. Avea sa devina cel mai bun prieten al ei. Sau poate si mai mult de atat. In prezenta lui uita de toate preblemele pe care le avea si se simtea de parca ar pluti deasupra norilor. Era tot ce asteptase de la viata: o persoana care sa o inteleaga. Nu mai avea nevoie de nimic.
Un scartait ii facu pe amandoi sa tresara.
-Kate, esti bine? se auzi vocea doamnei Frost, care tocmai intra. Nu asculta ce spun cei din jur. Eu te inteleg. Vino sa discutam si vom rezolva problema.
Speriata, se desprinse putin de Edward si inchise usa cabinei, care se tranti cu zgomot.
-Kate, stiu ca esti aici. Am auzit o usa inchizandu-se. Vino afara sa vorbim. Iti vreau doar binele.
Trezindu-se parca la realitate, observa in ce situatie era si inghiti in sec. Isi simtea din nou gatul uscat. Era prea aproape dupa parerea ei. Ii simtea respiartia pe frunte, parca nu auzise chemarea profesoarei.
Rusinata, ii facu semn lui Edward sa taca si sa o lase sa rezolve problema. Ce ar fi crezut doamna Frost daca ar fi vazut-o imbratisata cu un baiat, in baia scolii?
Incerca sa-si opreasca bataile accelerate ale inimii, dar apropierea de el si rememorarea ultimelor minute nu facea decat sa-i complice starea si calmul.
-Kate, esti bine? continua ea, inaintand.
Vazand ca fata nu-i raspunde, continua:
-Daca ti-e rau sau ai nevoie de ceva, doar spune-mi.
-Sunt bine, doamna Frost! Vreau doar sa raman putin singura.
-Sa-ti aduc ceva?
-Nu, multumesc.
-Stiu ca e greu sa treci peste moartea tatalui tau, dar ...
-Am spus ca nu e ...
Se opri din nou. Poate Jonathan era tatal ei. Dar de ce i-ar fi ascuns tocmai ei acest lucru? Ceva nu se lega in toata povestea cu adoptia. Si avea dreptate.
Isi muta privirea in ochii baiatului si ii vazu ingrijorarea.
-Sunt bine, vorbi pentru amandoi.
Vazand ca fata nu mai spune nimic, femeia adaunga:
-Raman aici pana iesi, pentru orice eventualitate.
-Nu e novoie.
-Dar insist.
-Nu trebuie sa va faceti griji. Mergeti inapoi in clasa. Eu voi veni imediat.
-Sigur esti bine?
-Sigur.
-Atunci te astept in clasa.
Iesi din baie, inchizand usa in urma ei.
Fata rasufla usurata. Deshise usa cabinei si se desprinse din imbratisarea lui.
-Eu ... incepu ea, incolacindu-si bratele in jurul ei.
Edward facu un pas spre ea, dar fata se indeparta de el.
-Te rog, nu ... Ar fi bine sa pleci, inainte sa te vada cineva aici. Nu vreau sa ai probleme.
-Nu-mi pasa! Vreau doar sa stiu ca esti bine.
-Dar de ce vrei sa ma ajuti? De ce te porti de parca ti-ar pasa?
-De ce nu? Simt ca tu esti diferita fata de celelalte de aici. In sensul bun.
Facu un pas inapoi, apoi altul si, de fiecare data, fata se dedea si mai in spate. Cand simti peretele rece, isi cobora privirea.
Ajungand inaintea ei, baiatul se opri.
-De ce?
-Mi-e frica!
-De mine?
-Bineinteles ca nu, raspunse ea, ridicandu-si capul.
-Atunci?
-Nu stiu.
Ii lua fata intre maini si isi propti fruntea intr-a ei.
-Nu trebuie sa te temi. Cat timp vei fi cu mine, nimic rau nu ti se va intampla. Promit!





Atat deocamdata. Pentru mai multe capitole, dati comm.
Vorbesc serios. Daca nu vad macar un comm., nu pun capitolul urmator.

Lanna incheiat.

Am venit , vezi ... am dat comm. deci trebe sa vii cu next-ul :)) !
Deci , fata incepe sa-si dea seama ca ceva nu-i in regula cu adoptia ... Iar Edward ascunde ceva mai mult ca sigur , dar ma intreb ce ? Astept continuarile si voi afla 8-| . Relatia dintre cei doi devine din ce in ce mai puternica , cred ca Kate ... nu . Sunt sigura ca s-a indragostit deja de el .
Iar colegii aia , ce ma everveaza . Nici eu nu imi pot intelege cum pot sa isi bate joc de ea mai ales faza cu DVD-ul , nu inteleg ce au cu ea . E frumoasa , desteapta ... chiar nu inteleg .
Greseli de tastare n-am vazut si de exprimare cateva : ,, -Eu ... incepu ea, incolacindu-si bratele in jurul ei. " cred ca ai vrut sa zici ,, lui " si inca una de genul asta , dar nu o mai gasesc .
Astept next-ul si spor la scris !
:bye:
Multumesc, madalyna_girl, pentru ca imi citesti povestea si ma bucur ca iti place. Sper ca acest capitol sa lamureasca toata povestea cu Jonathan si motivul pentru care a adoptat-o. Mai multe nu spun.

Capitolul XXIV


Ajungand acasa, se arunca pe pat. Lua poza lui Jonathan de pe noptiera si isi indrepta toata atentia asupra ei, cu gandul la tatal ei adoptiv. Ii era dor de el, vroia sa-i ramana mereu alaturi si sa o ajute la bine si la greu. Dar asta nu mai era posibil. Jonathan plecase din lumea ei si nu avea sa se intoarca vreodata. Era sigura din nou – cel putin asta credea ea. Isi aminti vorbele lui Edward: „ ... Cat timp esti cu mine, nimic rau nu ti se va intampla. „
Se ridica brusc de pe pat, indreptandu-se cu pasi mici spre biroul lui Jonathan. Se aseza pe scaunul lui si deschise sertarul de la mijloc. Acolo gasi o multime de facturi, chitante si un teanc de scrisori, legate cu o banda elastica. Lua una din ele. Expeditorul era o persoana cu initiala E. iar destinatarul J. De la Jonathan.

„ J.,

Mi-e dor de tine. Cu fiecare secunda care trece, cu fiecare zi, mi-e tot mai dor. Vreau sa te vad, vreau sa-ti aud vocea si sa ma strangi la piept. Mi-e dor de sarutarile tate dulci. De ce nu vi?

E. „


Se intreba cine ar putea fi E. si de ce ii trimisese o scrisoare lui Jonathan. Data de pe plic era de acum 17 ani.
Trecu la urmatoarea. Acelasi destinatar, acelasi J. , dar data diferite. In fiecare, E. ii spunea cat de mult il iubeste, ca ar vrea sa il vada din nou si ca ii e dor de el.
In fundul sertarului vazu un plic albastru. De la Jonathan catre E.

„ Iubita mea E.,

Si eu as vrea sa te vad, insa nu pot pleca fara sa atrag privirile menajerelor si, mai ales, a lui Grace. S-a comportat ciudat in ultimele zile, mi se pare ca ma suspecteaza. Imi pare rau ca nu puteam fi din nou impreuna, asa cum eram cu mult timp in urma. Munca ma tine prizonier la Senat, desi as da totul sa fiu cu tine. Nu asta am vrut. Promit ca ne vom revedea curand.


Cu dragoste
J. „


O aseza alaturi de celelalte si isi continua cautarile.
Alt sertar, alte acte. Nimic important.
Trecu mai departe. Nimic nu ramase necercetat.
La sfarsit, in ultimul dulap, gasi un bilet neterminat.

„ E.,

Trebuie sa plec. Imi pare rau. Nu stiu daca ma vei ierta vreodata, dar ...

Cateva randuri, ca un gand neterminat, aruncat pentru totdeauna. Isi spunea ca, probabil, uitase de el sau nu a mai vrut sa-si aduca aminte. Il aseza langa celelalte scrisori.
Se lasa pe spatarul scaunului, cu gandul la acea E. misterioasa. In unele scrisori ii spunea „ dragostea ema „ iar in altele „ trandafirul meu. „ Dar de ce sa-i ascunda numele? O inselase pe Grace cu E., fara ca cineva sa stie. In acel moment, intelese totul. Poate ca cineva l-a ajutat sa ascunda adevarul. Dar cine?
Chiar in acel moment, o femeie cu parul usor carunt pasi in incapere.
-Buna, Kate, incepu ea.
Acea accent frantuzesc, cu o urma de tristete pe chip. Ochii ei albastrii straluceau ca doua diamante la lumina soarelui iar ridurile ii aratau varsta inaintata. Avea aceasi privire ca a lui Jonathan, o privire calda si plina de compasiune.
-Sunteti ...
-Catherine Redfield, sora lui Jonathan. Am venit de indata ce am aflat. Dar tu ce faci aici?
Se apropie si lua o scrisoare.
-Ah, da! Scumpa de Emily.
-Emily? tresari fata, auzind numele mamei ei.
-Da, Emily. Sa-ti arat ceva.
Se opri in fata unui tablou si il cobora de pe perete. De cealalta parte era un seif. Apasa cateva numere, dupa care il deschise. Pe langa bani si documente, era o poza inramata. O lua.
-Aici isi tinea Jonathan cele mai valoroase lucruri. Si rama aceasta o pretuia cel mai mult.
Kate o lua si ramase uimita.
-Dar e ... mama ..
-Da. Mama ta si Jonathan. Erau cea mai frumoasa pereche pe care am vazut-o vreodata. Desi era casatorit cu Grace, o iubea pe Emily. Niciodata nu l-am vazut mai fericit. Cand era cu ea, zambea mereu, o alinta. Ea era trandafirului lui, motivul pentru care traia. Nu era zi in care sa nu se intalneasca. Nici faptul ca el era cu treisprezece ani mai mare decat ea nu i-a oprit sa fie impreuna si sa-si traiasca viata. La Emily gasea ceea ce lui Garce ii lipsea cu desavarsire: dragoste, compasiune, mila. Grace era doar un premiu de participare si nu ii pasa de ea. In schimb, Emily insema totul pentru el. Si ar fi facut orice sa o vada fericita.
Se opri si ofta adanc.
In fotografie, cei doi erau la malul marii iar valurile inspumate le spalau picioarele. Zambeau. Erau fericiti.
Fata isi arunca privirea asupra femeii, asteptand nerabdatoare sa continue. Ochii parca ii sclipeau de curiozitate, in timp ce Catherine continua sa ramana tracuta si sa-si concentreze atentia asupra unui punct invizibil de pe perete.
Dupa cateva minute, nemaiputand sa reziste, isi muta privirea in ochii ei si o intreba entuziasmata:
-Si ce s-a intamplat?
Desi stia ca femeia era la fel de intristata ca ea, o forta sa-si deschida sufletul si sa ii povesteasca totul.
In cele din urma, raspunse:
-Ce s-a intamplat? E usor de ghicit. Fratele meu a fost nevoit sa plece, nestiiind ca mama ta ii purta copilul in pantece.
Doar mie mi-a spus Emily si m-a pus sa jur ca Jonathan nu o sa afle de la mine. L-a asteptat luna dupa luna, am consolat-o inventand scuze dupa suze, insa el nu a mai aparut. Ea si-a pierdut speranta si si-a dedicat toata viata numai tie.
Cand bunica ta a aflat ca fiica ei a ramas insarcinata cu un barbat mult prea in varsta pentru ea, asa credeau ei, au alungat-o iar eu i-am cumparat un mic apartament pentru ca nu avea unde sa locuiasca. Nu au avut mila de ea, insa ei nu i-a pasat.
In ziua in care te-ai nascut, mama ta a zambit din nou. Erai lumina ochiilor ei, motivul pentru care isi traia zilele.
Inca o pauza, timp in care mintea fetei se umplu de intrebari la care nu gasea raspuns. Simtea ca, daca nu va rezolva misterul din spatele povestii, sufletele parintilor ei nu se vor putea odihni vreodata. Trebuia sa afle.
Inspira adanc, isi fixa o intrebare in minte pe care, cateva secunde mai tarziu, i-o puse batranei:
-Dar ce s-a intamplat cu mama dupa ce m-am nascut eu? Ati spus ca va destainuia totul. De ce s-a schimbat asa mult si cand?
-Aceea e o poveste pe care e mai bine sa nu o stii.
-Dar vreau. Era mama mea si am tot dreptul sa stiu adevarul.
-Esti sigura? intreba femeia, in incercarea de a o face sa se razgandeasca.
-Nu am fost mai sigura in viata mea, raspunse ea hotarata, strangand fotografia la piept.
-Bine, dar ceea ce iti voi spune trebuie sa ramana secret.
-Jur sa nu spun nimanui.
Inspira adanc, facand o pauza lunga in care isi organiza povestea. In cele din urma, incepu:
-Cativa ani dupa ce te-ai nascut, nu imi mai aduc aminte cati, Emily a fost ...
Se opri pentru cateva clipe. Ii era parca greu sa vorbeasca, dar trebuia sa-i spuna.
- ... victima unui viol. Venea de la cumparaturi. M-a rugat pe mine sa te supraveghez cat timp era ea plecata. Si, bineinteles, nu am putut sa o refuz. Poate nu-ti amintesti pentru ca erai prea mica. Aveai in jur de patru – cinci ani.
M-au sunat de la spital sa-mi spuna ca Emily a fost gasita pe o alee intunecata, intre doua blocuri, de un trecator. Inconstienta. Cand s-a trezit, eu eram alaturi de ea. Mi-a spus ca nu trebuie sa o vezi in acea stare si m-a oprit sa te aduc. Desi eu am vrut. Seara aceea ai strigat sa se intoarca, i-ai spus bonei pe care am angajat-o ca vrei sa o vezi. I-am povestit mamei tale ziua urmatoare si a fost distrusa. A hotarat ca vrea sa mearga acasa si sa se odihneasca acolo. Avea nevoie de tine. Te iubea.
O lacrima aluneca pe obrazul batranei, in timp ce ea incerca sa se opreasca din plans. Insa nu reusi. Dupa ea urma alta. Era prea mult pentru ea. Totusi, continua:
-Cand Jonathan a aflat de cele intamplate, s-a infuriat asa de tare incat l-ar fi ucis pe vinovat cu propriile maini. Inca imi amintesc scena. Grace plecase la cumparaturi. Insa, cand i-am spus ca are o fetita, inima i s-a inmuiat si m-a intrebat cu cea mai blanda voce: << E a mea ? >> I-am raspuns ca da. Era cel mai fericit om pe care l-am vazut, pe langa mama ta. A inceput sa planga de bucurie si vroia neaparat sa te vada. Dar nu fata in fata. I-am promis o plimbare in parc. Emily a ramas acasa fiindca nu vroia sa il vada. Sub pretextul unei plimbari „ intamplatoare „, cum el statea pe una din banci, asa cum planuisem, te-a vazut si acest lucru i-a umplut inima de o bucurie namaivazuta pana atunci. A plans.
A doua zi mi-a spus ca ai ochii si parul lui iar restul de la mama ta. V-a cumparat apartamentul acela in care ai stat acum cinci ani si a trimis o suma de bani in fiecare saptamana.
-Dar mama?
-Ce-i cu ea?
-De ce s-a schimbat?
-Ah! Da. Cateva saptamani dupa viol, aflase ca e insarcinata din nou. Asa ca a facut o intrerupere. Stia ca nu e bine, ca ii va dauna atat fizic, cat si psihic, dar nu i-a pasat. Dupa operatie a inceput sa se schimbe. Si-a gasit alinarea in acool si tutun. Cel mai important, a uitat de tine.
Isi arunca privirea in pamant. Ii era rusine de faptul ca fugise de langa ea dupa acea intamplare. Ar fi trebuit sa-i fie aproape, sa o consoleze, sa o ajute. Dar nu a facut-o.
-Imi pare rau!
Atat. Trei cuvinte din care fata nu intelese nimic. Mai mult., era si mai confuza decat inainte. De ce isi ceruse iertare? Doar nu ii facuse nimic.
O cilpa mai tarziu, o vazu cum se ridica, inchide seiful si pleaca, dar nu inainte de a schita un zambet si de a se scuza ca trebuie sa se odihneasca. Inchise usa, lasand-o pe fata sa se gandeasca la cele intamplate.



Ceea ce am spus in cap. anterior despre faptul ca, daca nu vad macar un singur comm., nu mai postez nimic, ramane valabil pentru tot ce urmeaza in continuare. Pana la sfarsitul povestii. Deci, daca mai vrei continuarea, vreau comm.
Acum sunt rea, stiu, dar daca nu mai comenteaza nimeni, nu pun nimic.
Okay... o.o Am citit ultimele capitole şi sunt : O_O.
Revin mâine cu un edit, acum oboseala e de vină xD

EDIT : Deci cum spusesem, am revenit cu un edit ca să comentez ultimele două capitole. Şi să ştii că reuşeşti mereu [ nu mă-ntreba cum ] să surprinzi lumea din jurul tău cu scrierile tale - şi legat de asta, să nu cumva să te laşi de scris.
Deci într-adevăr, ai explicat totul şi ai legat totul cap la cap; asta face lucrurile mai uşoare ca la început - ofc, înţeleg mai multe, despre viaţa lui Jonathan, a lui Emily şi acum curiozitatea mă roade în legătură cu Katie : - ?

Hm, încep să-l simpatizez totuşi pe Edward [ şi îmi place şi numele <3 ], văd că-i este alături în cele mai grele situaţii, ca un prieten adevărat şi poate cândva, ceva mai mult de-atât. Însă, nu mă pot încrede destul în el - poate că are un scop anume. Pfft, asta ar fi chiar culmea - ar dezamăgi-o pe Kate :|
Okay, înţeleg durerea şi suferinţa fetei, acum depinde de tine cum ne faci să percepem lucrurile, mai degrabă, următoarele capitole xD

Well, acestea fiind spuse, baftă cu următorul capitol şi see u later . * hugs *
Pot rezerva locu?
Asa....omg...scuze scuze scuze...ca nu am dat comm mai devremeT^T
revenind...au fost..frumoase...si trise...
Chiar...vroiam sa am drepate in legatura cu J, si chiar am avut<33
Iar..emily...saraca...nu pot spune ca o inteleg...dar actiunile ei sunt..bune..cred
Iar..faptul ca micuta mea Katie..a gasit pe cineva care sa o inteleaga e asa sweet>w<
Hope she falls in love with him~~
astept next-ul~~

Hei ! Mersi ca m-ai anuntat .
Acum totul e mult mai clar de cat inainte . Saraca Emily ... prin cate a fost nevoita sa treaca si chiar imi pare rau pentru ea .
Iar sora lui John , mi se pare tare simpatica si ma bucur ca i-a spus adevarul lui Kate , acum stie si ea ca John e adevaratul ei tata .
Hmm ... ce sa mai zic ... astept next-ul !
:bye:
Ola....mersi ca m-ai anuntat de fiecare data si scuze ca nu am putut comenta ,deoarece au fost niste probleme cu netul....
Oauuu ,cat a evoluat aceasta poveste de cand am citit ultima data ...
Saraca Katie ,prin cate a trecut,dar ma bucur ca in sfarsit a gasit pe cineva care sa o inteleaga , are cea mai multa nevoie in aceste momente...
Moartea lui J. m-a lasat :-O...saracu'...imi pare rau pentru el si pentru Katie...era un om asa de bun...

Deci aceata poveste e geniala!!!
Spor la in sris in continuare!!!
Asteptam next-ul !!!
BYE!
Merci pentru comentarii tuturor care imi citesc poveste. Le sunt foarte recunoscatoare.
Sper ca pe viitor vor fi mai multe.


Capitolul XXV


Singura, incepu si ea sa planga. Doua sentimente contradictorii se luptau sa puna stapanire pe sufletul ei. Pe de-o parte, era furioasa pe Jonathan pentru faptul ca nu ii spusese adevarul iar pe de alta, il intelegea, pe el si pe mama ei si ii ierta pentru faptul ca ii ascunsera adevarul. Cand au avut de gand sa-i spuna?
Povestea cu avortul, insa, o inspaimanta. Cum putea o femeie sa-si ucida copilul inca nenascut, dupa care sa uite ca mai are o fata? O tratase ca pe o servitoare in toti acei ani. Acum stia de ce refuzase sa vorbeasca despre trecut de cate ori o intrebase ea. Dar de ce? Avea atatea intrebari sa ii puna matusii Catherine, insa stia ca si batranei ii era greu sa vorbeasca despre trecut. Si avea toate motivele.
O dragoste ascunsa. Dar pentru cat timp? Oare de aceea plecase Jonathan? Sa o pazeasca de ghearele ascutite ale mass-media, care era mereu in cautare de stiri fierbinti? Jonathan, adica tatal ei, o invatase ca e mai bine sa se ferasca de gurile rele ale reporterilor. Dar oare mai putea? Daca ar afla cineva toata povestea, cine o va mai salva acum? Ar fi pe prima pagina tuturor ziarelor de scandal. Deja isi imaginase titlurile: „ Kate Redfield, fiica secreta a senatorului Jonathan Redfield „ sau „ Senatorul Jonathan Redfield, relatii intime cu o adolescenta de optsprezece ani? „ si multe altele, mult mai rautacioase. Cel putin, era in siguranta. Deocamdata.
Urmatoarea zi, de cum parasi incinta casei, observa armata de jurnalisti din fata portii. Blitul apratelor care o cautau pe ea o faceau sa vrea sa se intoarca si sa nu mai iasa din camera ei. Ce cautau ei acolo?
Cu greu le faceau fata paznicii care incercau sa-i tina departe din calea masinii. Ochiul neobosit al camerelor inregistra totul. Spre fericirea ei, Kate era in siguranta in spatele ferestrelor negre al BMW- ului, facute intocmai pentru a tine deoparte curiosii din presa de scandal. Stia ca acela era doar inceputul. Singura intrebare care ii trecea acun prim minte era cum si de unde au aflat. Ea nu spusese nimanui si nici Catherine nu era genul acela de persoana. Atunci cine? Cineva din casa trebuia sa fie turnatorul, dar acum nu asta era important. Daca avea de gand sa devina doctor, trebuia sa invete din greu. Asta si avea de gand.
Ignorandu-i pe toti cei din jur, isi concentra toata atentia asupra unui subiect important: Edward, baiatul pentru care incepea sa simta ceva. Din toti, el era cel care o luase in seama, el intrase chiar si in baia fetelor dupa ea pentru a-i alina durerea si el ii era alaturi oricand ar avea nevoie. Edward avea ceva ce altor baieti le lipsea: mila, compasiune si intelegere. Si cel mai important, multa dragoste de daruit. Ea avea nevoie de el, asa cum el avea nevoie de ea. Erau cele doua jumatati care formau intregul, doua boabe de fasole care nu puteau trai una fara alta. Asemenea parintilor ei in trecut. Dar spera ca povestea lor sa nu sfarseasca la fel de tragic ca a celor doi. Deja ii era frica ca Edward o va parasi pentru o alta fata, mai draguta si mai desteapta decat ea. Ii era frica ca ii va frange inima si ii va rupe sufletul in doua. Alunga acele ganduri din mintea ei si isi arunca pirvirea spre fereastra. Nu trebuia sa se gandeasca la asta. Nu acum.
In fata scolii, un grup si mai mare de reporteri, jurnalisti si cameramani. De ce nu o puteau lasa in pace? De ce se legau toti de ea cand era cel mai vulnerabila? Auzise de multe ori la televizor, cand prezentatorii aduceau vorba despre puterea presei: ea e cea care te ridica cu laude exagerate, dar si cea care te doboara de pe tron cand lumea ti-e mai draga. De ce nu puteau fi toti buni?
Biltul aparatelor o trezi la realitate si doar atunci observa portiera deschisa si un grup de paznici ce stateau in calea reporterilor, blocadu-le privirile indraznete.
Inspira adanc, isi lua rucsacul si pasi hotarata inainte. Nu avea de gand sa le raspunda la intrebari si nu avea de gand sa se enerveze pentru orice lucru marunt. Trebuia sa se schimbe, altfel toti o vor trata cu raceala. Insa nu acum.
Doar cu ajutorul paznicilor reusi sa intre in scoala. Astfel, mass-media ar fi sarit pe ea cu intrebari caop haita de hiene pe un cadavru lasat in urma de un leu si si-ar fi pierdut si ultima picatura de incredere pe care o mai avea in ea.
Cand usa se deschise, privirile celor de pe coridor cazura ca o piatra pe sufletul ei. O priveau cu ura, cu raceala, de parca ar fi fost cel mai josnic criminal din lume. Insa ochii albastrii ai lui Edward erau altfel. In ei, putea vedea dragostea, intelegerea si respectul pe care il merita. Zambetul lui, in timp ce se indrepta cu pasi mari spre ea, ii umplea sufletul cu voie-buna si linistea furtuna ce se aduna treptat in mintea ei. Era tot ce avea nevoie sa nu uite ca sunt persoane care tineau la ea: Catherine, Edward, Susan si Alex, prima persoana care a luat-o in seama. Desi pe Catherine o cunostea doar de cateva ore, in ea il vedea pe Jonathan, tatal pe care nu a stiut ca il are. Ii fusese aproape in toti acei ani, insa acum plecase pentru totdeauna si nu avea sa se mai intoarca. Poate era intr-un loc mai bun, poate toate acele lucruri s-au intamplat pentru a o face pe ea o persoana mai buna. Nu era vina ei. Societatea in care traiau isi purta vina ca pe o piatra ce continua sa creasca cu fiecare persoana pe care o ridicau in slavi, pentru ca apoi sa ii taie creanga de sub picioare. Si povara devenea din ce in ce mai grea, desi nu isi dadea seama.
Tresari cand simti o atingere usoara pe umar si auzi vocea blanda a lui Edward:
-Esti bine? Pari trista.
-Sunt bine. Serios, raspunse ea, incercand sa schiteze un zambet. Dar nu ii reusi.
-Nu ii lua in seama. Nu sunt decat niste sobolani care cauta prin resturi pentru a se hrani. Intr-o zi isi vor umple burtile cu resturile celor din grupul lor. Se vor ataca unul pe altul pentru oase.
Aceea nu era cea mai frumoasa priveliste cu care sa incepi ziua. Sobolani hranindu-se cu lesurile animalelor. Deloc placut.
-Scuze! Nu stiam cu ce sa-i compar, vorbi din nou baiatul, vazand dezgustul de pe chipul fetei. Poate ar fi trebuit sa aleg un grup de copii de la gradinita, care se bat pentru o jucarie noua.
Un mic suras lua locul dezgustului, in timp ce isi imagina reporterii imbracati in pampersi uriasi si cana cu lapte incalzit intr-o mana.
-Vezi? Asa e mai bine. Acum vino. Vei intarzia.
O lua de mana si o facu sa porneasca spre clasa. Se opri la cativa pasi de usa si se intoarse spre ea. Mainile ii tremurau iar in voce i se putea citi nelinistea.
-Stii, se apropie sfarsitul anului pentru mine si as vrea ... facu o pauza in care incerca sa-si gaseasca cuvintele ... Adica, eu ... Sincer sa fiu, nu m-am simtit atat de nelinistit niciodata, asa ca am sa trec la subiect: Kate, ai vrea sa fi partenera mea la balul de absolvire? Daca e prea devreme, te inteleg! Dupa moartea tatalui tau ... Nu! Mai bine uita ce te-am intrebat.
-Nu! Stai! Chiar as vrea, raspunse fata, aparent linistita. I se parea ciudat cum de raspunse fara sa gandeasca, fara sa simta cum obrajii i se incalzesc si inima vrea sa-i sara din piept. Cum de reactionase asa de repede? De obicei, ii trebuia o eternitate sa ia o astfel de decizie. Dar acum era altfel.
Isi lasa privirea in pamant, rusinata.
-Vroiam sa spun ca nu as putrea refuza, adaunga ea, incercand sa-si ascunda disperarea din voce.
Edward ii lua mainile intr-ale lui, dupa care ii ridica barbia.
-Dac nu vrei, nu accepta. Nu te oblig.
In ochii lui, o flacara tocmai isi inalta vapaiele spre vazdul. Isi apropie capul de al ei, din ce in ce mai mult. Ii putea simti respiratia calda pe frunte.
Era a doua oara cand acel sentiment isi facea cunoscuta aparitia in sufletul ei. Nu intelegea de ce inima ii batea asa de tare. Totusi, nu ar fi alungat acel sentiment. Stia ce va urma sa se intample. Primul ei sarut.
Dar nu era acela momentul. Cand nu ii mai despartea decat cativa centimentri, usa clasei de alaturi se deschise si fata se indeparta speriata. Nu ii venea sa creada ca era cat pe ce sa il sarute. In adancul inimii ei, stia ca el e alesul, cel pe care l-a asteptata fara sa vrea toti acei ani. Se desprinse de langa el si isi acoperi gupa cu o mana, intorcandu-i spatele.
-Imi pare rau! Am crezut ... Kate ... Nu ar fi trebuit, se scuza el, strangand pumnul in semn de nervozitate.
Ramase surprins cand fata ii strecura o hartie in buzunarul camasii, adaungand:
-Suna-ma cand vi sa ma iei.
Si intra in clasa.
Baiatul lua hartia. Pe ea era scris un numar de telefon si un nume: Kate. Numarul ei de telefon.
Zambetul ii reveni pe chip. Era prima fata care nu raspunse la incercarile lui de a o saruta. Kate nu era o fata usor de cucerit, desi nu stia ce anume ce insemna acel prim sarut. Era nelinistita, dar, in acelasi timp, curioasa. Era singura care nu avusese nici un iubit de cand intrase la liceu. Celelalte se laudau cu doi-trei in acelasi timp, dar ii pierdeau pe toti la final. Nu vroia sa peteasca ca ele. Nu vroia sa fie tradata. De aceea ii era frica.