AnimeZupCăutare

Sângele tău este cerneala mea

Heya ^^Thanks for telling me :P
Se pare ca personajul meu preferat, Lizzy, nu apare in capitolul asta [-( Si cu toate astea, mi-a placut mult capitolul. Ca de obicei, nu am ce comenta in legatura cu dialogul sau descrierea. Pentru ca amandoua sunt foarte bune. Charlotte mi se pare super ok. Adica nah, daca se intelege mai bine cu Ace decat o face Cheryl, ce?
Vad ca ai pus si poze... Imi plac...dar sincer, mai bine nu le puneai. Adica, de aia scrii, ca sa poti sa-ti creezi tu propiile personaje, sa faci o lume a ta, nu sa iei poze de pe net ca sa ne mai scutesti de cateva descrieri. Ma rog acum, asta e parerea mea.
Abea astept sa vad cum va continua povestea, pentru ca deja sunt nerabdatoare.
Ah da, era sa uit, sa ma anunti cand vei pune next-ul
Cya ^^
Hey mersi că m-ai anunţat! Da, este un capitol destul de reuşit, deşi are şi el nişte greşeli. Îmi place felul în care ai continuat capitolul, însă discuţia între cei doi pe mine m-a lăsat rece. Adică era de aşteptat ca Cheryl să reacţioneze aşa. Felul în care a decurs acţiunea, imediat după acel dialog, mi s-a părut foarte grăbită. Vreau să spun că se întâlnesc cu Charlotte, pe Cheryl o lasă pe dinafară, ea fuge de ei cu pretextul că a plecat după îngheţată, iar apoi pleacă acasă. A fost chiar de aşteptat să se întâmple chestile astea. Partea în care Cheryl a intrat pe acel blog ( l-am găsit şi eu ) mi s-a părut genială. Acel citat m-a dat pe spate.
Se pare că ai pus şi nişte poze cu personajele, well Cheryl arată foarte bine în a doua poză, dar în prima mie unanu îmi place. Pozele cu Ace aş fi preferat să nu le văd. Deşi sunt chiar drăguţe, eu mi l-am închipuit altfel. Lizzy pot spune că arată chiar foarte bine în prima poză, iar Charlotte şi ea este foarte drăguţă. Ai ales foarte bine pozele ( părerea mea ). Well asta este tot ce am avut de comentat. Spar să mă anunţi când pui next-ul.
Bye bye
Super capitolul , de cand il astept si imi place mult cum ai continuat . Mi-a placut dialogul dintre cei doi si cand vine Charlotte mai ales . Sunt curioasa ce secrete ascunde ea si nu cred faza cu copilul , poate sunt doar niste amici , in orice caz imi place cum ai continuat .

Ai pus si poze , cu exceptia lui Ace , ceva de genu mi le imaginam pe celelalte personaje , pe Ace mi l-am imaginat total , total altfel .
Astept continuare si sper sa o pui cat de curand . Spor la scris :bye: !
Helău, helău *h.u.g.s*
Se pare că sunt ultima, sau poate penultima, who knows. *wtf ?*
Oricum, acum vom trece la comentat. let's start :]
Pozele: Mm, îmi par simpatice. Cheryl arată 'ghinişor' , cu toate că aş fi căutat altceva pentru ea. Dunno. E ok şi-aşa.
Ace e cute <3. Mm, l-ai pus cumva pe Camerom Ugh? Sunt puuuţin curioasă dacă e Cameron ;] *spune da, spune da * . Aşaaa.
Lizzy looks good. E chit, şi e tare drăguţică, mi se pare că am mai văzut-o pe undeva, dar sinceră să fiu nu am idee unde.
Charlotte [ btw, are un nume simpatic ; ) ] e drăgiţică. Nu-i tocmai pe gustul meu, dar îmi place de ea.
Ficul:
Cam micuţ, dar nu-i problemă. E ok şi-aşa. Nu am ce comenta în legătură cu descrierea, e ok, mereu se poate şi mai bine, iar replicile [ as always ] sunt interesante şi deloc seci.
O urăsc pe Charlotte. Plus, îmi pare rău pentru Cheryl, sincer. Chiar nu credeam că Ace e aşa un nesimţit, totuşi, sper ca faza cu copilul ăla să nu fie adevărată.
Comportamentul lui 'Lott mă enervează la culme, dacă ar fi reală sincer aş arunca-o de la etaj.
Oricum, sper ca lucrurile să se rezolve repede şi blonda aia să plece, sau nu ştiu, să păţească ceva ._.' iar Cheryl să nu mai sufere atâta.
Eniuei, capitolul a fost bun şi chiar mi-a plăcut. ;]
Aştept continuarea şi nu uita să mă anunţi. Spor la scris !
*h.u.g.s* >:D<
Venişiiiii. : ))
Trebuie să-ţi spun - încă o dată - că te urăăăsc pentru capitolele scurte. T_T Ştiu că le faci mai lungi decât mine (şi nu, nu te urăsc, am zis-o aşa ... ca efect zupic. mă rog, scenic :)) ). Ador cum ai conturat personajele, really. Cred că ţi-am mai spus-o, însă ţi-o repet de mii de ori dacă e nevoie, ca să vezi cât de mult apreciez munca ta. E chiar marfă că ai pus şi poze, mie de multe ori mi se întâmplă să nu găsesc ce mi-ar plăcea mie să fie, aşa că nu mai pun. T_T Îl ador pe Ace, are anumite "chichiţe" la care se aseamănă cu tine, really. Prima poză cu Cheryl e aşa ... parcă nespecifică ei, nu ştiu de ce : - ??. A doua e minunată, dar parcă prima e vulgară având în vedere comportamentul ei. Pozele cu Ace le ador, mai ales a doua, nu ştiu de ce. Pur şi simplu sunt geniale (şi tipu' e drăguţ *laughs*). Pe Lizzy o ador, i mean ... de obicei nu-mi plac blondele - fără vreun motiv anume, nu-mi prea place culoarea aceea a părului - dar pozele cu Lizzy sunt de-a dreptul awesome. De Charlotte îmi place şi nu-mi place. Pare că a picat aşa din lună, să strice tot ce se legase între ăştia doi. Dacă Ace are un copil te mănâââânc. (Ok, nu mă lua în seamă, dar tot te mănânc dacă are plozi : )))) ). Cu descrierea / acţiunea / dialogul tu nu ai probleme, sau cel puţin nu din punctul meu de vedere, aşa că la acel capitol nu am ce spune. Nu am văzut greşeli de tastare, deci nu mi-a deviat nimic ochii de la citit. *lauuughs*

Ok, now mă cam opresc că aberez, dar ţineam să te cam laud, pentru că meriţi şi pentru că şi tu mă cam lauzi / susţii când eu merit sau nu prea merit. : ))
Anyway, aştept următorul captiol - pe bune - sper să nu întârzii prea mult cu el; sunt curioasă ce va fi în continuare.
Baftăăăă, Alex ! >:D<
Vă mulţumesc pentru comentarii şi chiar apreciez ! Also, mă bucur enorm că vă place.
Îmi cer scuze că am venit aşa târziu cu continuarea, dar am avut puţine idei şi a început să scriu acum două zile. Acest capitol este mai special fiindcă e un extra din perspectiva lui Ace. Practic, în acest extra, o să aflaţi mult mai multe lucruri despre tot, despre ce crede Ace şi o să înţelegeţi şi care este rolul lui Charlotte, Josh şi Lizzy în poveste. Am vorbit cam mult, presupun :]] . Sper să vă placă şi cred că m-am revanşat pentru întârziere fiindcă capitolul este cel mai lung evăr [ 11 pagini de word, trebuie să mă mândresc ! :]] ] .
Nu e corectat până la final fiindcă n-am avut răbdare pentru că voiam să mă uit la premiile Grammy :]] .
Well, lectură plăcută !


Extra – Ace





Prima zi pe blestematul ăsta de pământ, printre zgârciţii muritori. Tot timpul nu îi suportasem din simplul fapt că îşi doreau totul şi nu ofereau nimic. Primeau acel lucru şi dacă erau pedepsiţi făceau un scandal şi îl făceau pe Dumnezeu în toate felurile. Din această cauză, mi se păreau insuportabili. Însă, cu ceva timp în urmă, fusesem îngerul păzitor al unei americance, Cheryl Flanderg. Era o fată drăguţă, plină de viaţă şi care îşi dedicase mult timp scrisului. Însă ea nu avusese niciodată vreun iubit, lucru ce mie mi se părea incredibil.

Era o dimineaţă frumoasă, iar Cheryl împreună cu tatăl ei, se îmbarcau în maşina lor cu destinaţia Manchester. Era ziua părintelui ei, iar ea şi cu mama ei îi organizaseră o petrecere aniversară, lucru ce mi se părea plictisitor şi penibil. Niciodată n-aş fi vrut să particip la o astfel de ocazie, dar dat fiind faptul că eram îngerul păzitor al fetei, am fost nevoit să merg. Pe tot parcursul drumului, am ascultat conversaţia dintre ea şi tatăl ei. Începusem să-l admir pe bărbat fiindcă era o persoană aşa de pură, fără pic de egoism şi nu detesta pe nimeni. Genul de oameni care nu mai există. Era singurul lucru care mă făcea să zic: „ Doamne, îţi mulţumesc că sunt îngerul păzitor al lui Cheryl!”.

Seara se lăsa uşor peste drumul ce ducea înspre oraşul de unde provenea Eric, tatăl lui Cheryl, şi soarele căpăta o nuanţă de roz închis, spre mov. Şoseaua şerpuia printre dealuri, curbele fiind în ac de păr, dificile. Însă bărbatul conducea cu uşurinţă, de parcă ştia drumul pe dinafară. Nu părea speriat sau panicat. I se părea pur şi simplu normal condusul prin acea parte a Marii Britanii. Imediat după ce noaptea s-a aşternut, o ceaţă densă şi nesănătoasă s-a aşezat peste şosea. Nu văzusem de multe ori acest tip de pâclă, dar mi-a fost clar că era pusă de cineva pentru a face ceva. Cel mai probabil, era Călăul Nopţii, un spirit ce nu şi-a găsit locul şi omora diverşi oameni din varii motive. Când trăia, el fusese un călău, acum mii de secole. În prezent, judeca diferite persoane sau doar îi omora pentru a se distra. Raţiunea era o noţiune abstractă pentru el. Însă puteam să-mi amintesc singura dată când bărbatul se gândise şi acţionase folosindu-şi mintea. Era atunci când, acum cinci secole, a însemnat-o pe Eskela – prima dintre ele fiindcă gena merge de la generaţie la generaţie. Atunci fusese singura dată când l-am apreciat. Chiar mă întrebam ce avea să facă de această dată, dat fiind faptul că şoseaua era aglomerată. Cei doi oameni din maşină se întrebau ce se petrecea, iar Cheryl zicea că simţea ceva ciudat. Până acum, nimeni nu îi simţise prezenţa Călăului Nopţii, dar am considerat starea fetei ca fiind cauzată de mersul cu vehicului. Cine ştie? poate îi era rău de maşină. După cum m-am aşteptat, umbra Călăului apăru pe marginea drumului, iar imaginea sa se clarifică puţin mai târziu – desigur, numai fiinţele magice îl puteau vedea clar. Purta aceeaşi pelerină neagră precum penele demonilor, cu o glugă trasă pe faţă. I se vedeau doar degetele lungi, gri, cu unghii negre şi ochii de culoarea sângelui. Am putut să-i găsesc un zâmbet pe chipul întunecat. În mâna stângă avea, de obicei, o coasă, dar aceasta lipsea cu desăvârşire. Cine ştie pe unde şi-o fi uitat-o, deşi mă îndoiam de acest lucru. S-a uitat înspre mine şi a ridicat o mână, în fel de salut. Am dat din cap, răspunzându-i politicos, dar nu m-am lansat într-o conversaţie cu el.

Cinci minute mai târziu, atacul său a început. S-a transformat într-o femeie, imaginea sa amuzându-mă. Îşi adăugase nişte sâni şi aşa, credea el, avea să fie perceput ca pe o persoană de sex feminin. Văzându-mă că râd, şi-a adăugat şi nişte păr gri, lung. A sărit pe parbrizul maşinii în care se afla Cheryl într-o secundă şi eu l-am privit şocat. A spart sticla şi a băgat o mână înăuntru, zgâriind gâtul bărbatului. Aş fi vrut să acţionez, să sar să-l apăr, dar ştiam că nu puteam. Dacă o făceam, se isca un alt mare conflict între Călăul Nopţii şi îngeri. Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat a fost ... oribil. Călăul a omorât numeroşi îngeri, iar noi nu am putut face nimic. Nu puteam să-l nimicim din simplul motiv că trăia veşnic. Monstrul şi-a înfipt colţii ascuţiţi în gâtul tatălui lui Cheryl şi l-a omorât într-o clipită. Fata a început să urle când maşina a început să meargă de capul ei pe şosea, iar eu am creat un scut invizibil pentru a o proteja pe adolescentă. Călăul m-a privit urât, dar nu a spus nimic. Automobilul a intrat într-un parapet, distrugându-se, iar Cheryl rămăsese trează. Deci scutul o protejase.

- Dă-l jos. Acum, ceru Călăul Nopţii pe un ton autoritat.

Nu m-am supus imediat, iar fapta mea a fost răsplătită. A întins o mână tremurândă şi mi-a atins braţul. M-a ars mâna sa atât de tare încât am gemut. Mi-am privit antebraţul. Pe el era un semn în formă de stea de culoare roşie, care parcă lua foc. Văzându-mi neatenţia, Călăul a atins-o pe Cheryl în acelaşi fel ca pe mine. Însă, nu ştiam ce îi lăsase pe mână fiindcă m-am străduit să o adorm.După ce m-am asigurat că oamenii aveau să creadă că este leşinată, l-am privit pe monstru. Pe chip i se distingea un zâmbet.

- Eşti un monstru. Nu meriţi să trăieşti, am şoptit.
- Dragul meu Ace, nu trăiesc. Am murit acum sute de ani într-un accident rutier. Sunt deja mort, iar insulta ta nu mă afectează aşa mult. Oricum, ai să îţi dai seama mai târziu că acest accident a fost un lucru bun, o binecuvântare.
- Poftim? Eşti nebun cu adevărat, precum spusese Gabriel, am comentat enervat.

Arhanghelul Gabriel era unul dintre cei mai importanţi îngeri din Rai şi, spre bucuria mea, mi-a fost un fel de învăţător. Mi-a spus toate lucrurile interesante despre slujba de înger păzitor şi mi-a fost precum un tată. Era, de asemenea, şi cel mai bun prieten al meu. Vorbeam despre toate lucrurile în timpul obişnuitului ceai de la ora cinci – tradiţie asemănătoare cu a englezilor. În ultimul timp, Călăul Nopţii fusese unul dintre cele mai discutate subiecte ale noastre. Uneori se gândea şi îşi trecea mâna prin părul argintiu, părând preocupat de omorurile Călăului. Însă tot timpul ajungea să-mi spună: „nu îţi face griji, e nebun.” Începusem să cred că vorbele sale erau adevărate.

- Ai să vezi, dragul meu. Ai să vezi ...

Apoi a dispărut la fel de repede precum a apărut, lăsând în urmă ceaţa densă care dispărea lent. Am auzit cum maşinile de poliţie se apropiau şi am ştiut că Cheryl avea să fie în siguranţă. Fără a mă gândi prea mult, am hotărât să îi fac o vizită neaşteptată lui Gabriel fiindcă chiar doream să discut cu el.

Două ore mai târziu, l-am văzut pe Gabriel stând lângă Arhanghelul Mihai, purtând o discuţie. Părul îngerului cădea în valuri pe umerii săi acoperiţi cu un veşmânt alb. Aripile sale precum laptele îi încadrau trupul mic în comparaţie cu acestea şi îl apărau. Când m-a văzut, un zâmbet i-a apărut pe faţă şi se apropie de mine cu braţele deschise. M-a îmbrăţişat cu căldură, apoi privindu-mi chipul neliniştit, mă întrebă ce am păţit.

- Un alt atac al Călăului Nopţii. Al şaptelea într-o săptămână, am spus cu o voce hotărâtă. A atacat-o pe Cheryl Flanderg, iar eu nu pot permite asta.
- Oh, Ace, să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit de frumoasa englezoaică! Totuşi, noi nu putem face nimic împotriva Călăului. Toţi ştim asta foarte bine, a spus serios.
- Ştiu asta şi de aceea trebuie să fiu alungat din Rai, am cerut.

Spusele mele l-au şocat şi m-a privit stupefiat. Pur şi simplu nu îi venea a crede ce am cerut şi, sincer să fiu, nici mie nu mi se părea real. Ştiam că trebuia să am grijă de Cheryl, iar ochii Călăului căzuseră pe ea. Ca înger păzitor nu puteam să o apăr de el, dar ca om aş fi putut face ceva. Arhanghelul Gabriel oftă şi mă privi trist.

- Omoară un om şi vei fi un înger căzut, a şoptit.



Trei ani mai târziu, în urma unei mari adunări, am fost izgonit din Rai şi mi s-a pus eticheta de înger căzut. Niciodată nu am fost mai trist că mi-am părăsit casa. Nu doream să fiu un înger căzut şi avea să-mi rămână pe conştiinţă faptul că am omorât un om nevinovat. Totuşi, ştiam că trebuia să plec din Rai şi să am grijă de Cheryl, chiar dacă nu aveam să mă mai întorc niciodată.

Ajuns pe Pământ, lumea părea altfel pentru mine. Începusem să nu mai consider oamenii aşa dezgustători şi am încercat să mă adaptez, să devin unul dintre ei. Cum aveam numai şaptesprezece ani, am fermecat un muritor să mă adopteze şi să mă considere propriul său fiu. Norocul meu a fost ca acel om să fie un important afacerist, domnul Parker. Singura problemă era că locuiam în Paris, Franţa şi trebuia să ne mutăm în Londra. Aveam nevoie de un plan pentru a-l convinge.

Într-o după-amiază, m-am apropiat de biroul „tatălui” meu. Şi-a ridicat privirea din foile sale şi m-a privit cu ochii săi cafenii.

- Ce s-a întâmplat, dragul meu? m-a întrebat cu o voce caldă.

Ochii săi căprui m-a privit drăgăstos şi se vedea clar că mă considera fiul său real. Uneori mă întrebam cum ar fi reacţionat dacă afla că eram un înger. Probabil că ar fi fugit şi nu mi-ar mai fi vorbit niciodată, cum ar fi reacţionat mulţi oameni. Nu trebuia să-i spun niciodată cine eram cu adevărat. Trebuia să ştie că eram fiul său, atât.

- Ştii, am putea să ne mutăm în Londra? Nu-mi prea place Parisul şi ştiu că firma ta are filiale şi în Anglia.
- Mă gândeam la acest lucru de ceva timp şi am o cunoştinţă care ar vrea să vorbesc cu un critic literar pentru copila ei. Aş putea să o rog pe doamna Flanderg să te găzduiască.
- Familia ... Flanderg? am şoptit şocat.

Acela era numele de familie al lui Cheryl şi niciodată nu aş fi crezut că aveam să ajung la adolescentă aşa rapid. Era o binecuvântare de la Dumnezeu. Încercam cu greu să-mi stăvilesc fericirea, dar mi-era imposibil. Am început să urlu şi să ţip sub privirile tatălui meu. El, probabil, credea că eram fericit fiindcă mergeam în Anglia, dar nu-mi păsa. Am fugit în cameră şi m-am trântit pe patul cu baldachin, privind pereţii albi şi gândindu-mă la următoarea mea mutare căci viaţa era precum un joc de şah. Domnul Parker era un pion perfect ce-şi făcea foarte bine treaba, dar trebuia să mă îngrijesc şi de ceilalţi pentru a ajunge la regina Cheryl.

O lună mai târziu, avionul privat al tatălui meu, ateriză pe aeroportul Heathrow din Londra. Era o dimineaţă târzie, iar în acea seară bărbatul a programat întâlnirea cu familia lui Cheryl. Vorbisem şi a spus că avea să „jongleze” cu situaţia pentru a mă lăsa să stau la ei acasă. Apoi, avea să plece într-o călătorie de afaceri în Asia. Dacă aş fi fost fiul său real, m-ar fi durut faptul că pleca în nenumărate călătorii, dar aşa nu mă afecta deloc. Nu eram legat în niciun fel de el, deşi nu îmi plăcea să profit de banii lui.

Seara, taxiul ne-a luat la ora şapte fără un sfert din faţa unui hotel luxos, iar la ora fixă ne aflam în faţa locuinţei în care stătea Cheryl. Era o casă simplă, tipic englezească, dar care îmi plăcea. Era diferită de tot ce am văzut în Franţa şi părea primitoare la prima vedere. Însă, la o a doua privire, se simţea ceva întunecat în acea casă, o amintire ce sălăjluia acolo foarte vie. Mi-am dat seama într-o secundă că încă mai sufereau fiindcă îl pierduseră pe tatăl lui Cheryl. Şi aveau şi de ce fiindcă fusese un om admirabil. Am intrat înăuntru, întâmpinaţi de doamna Flanderg. Era genul de femeie casnică care era căsătorită cu slujba ei. Deşi gătea şi făcea toate lucrurile în casă, niciodată nu părea să renunţe la treaba pentru serviciu. A strigat-o pe adolescentă, iar eu am aşteptat nerăbdător să o văd, deşi mi-era cam greu să mă prefac că nu o cunosc. Trebuia să fiu distant şi rece cu ea, conform planului. Ne-am aşezat la masa mare, din mahon, aşteptând-o pe fată. Când a ajuns în living, am privit-o printre firele de păr. Era la fel de drăguţă ca înainte, dar aerul acela copilăros se pierduse. Era îndurerată, deşi voia să ascundă asta. Pe tot parcursul mesei, am privit-o, iar ea reacţiona ciudat, de parcă ar crede că eram un monstru sau vampir. La sfârşitul serii, când tatăl meu a anunţat-o pe Cheryl despre criticul literal, ea s-a bucurat enorm şi m-a făcut să râd.

- Doamnă Flanderg, mulţumim că ne-aţi invitat la cină şi că aţi acceptat ca Ace să locuiască aici un timp. Aş vrea să vă fac şi eu un bine şi, ştiind de pasiunea fiicei dumneavoastră, am aranjat o întâlnire pentru ea cu un critic literal ce-mi este prieten, Aundrey Jhonson, a spus tata.

Bucuria lui Cheryl a fost eclipsată de faptul că aveam să locuiesc în aceeaşi casă cu ea. Nu părea bucuroasă deloc. Mai rapid, supărată şi enervată. Mă întrebam ce avea de nu mă suporta, dar am tăcut şi am abordat un aer plictisit. Trebuia să o fac să mă placă cumva, dar nu ştiam cum. Doamna Flanderg a rugat-o pe fiica ei să-mi arate camera mea, iar tata s-a ridicat de la masă. Urma un act de afecţiune pe care trebuia să-l fac foarte bine. M-am apropiat de el şi i-am zâmbit. El m-a luat în braţe şi m-a bătut cu palma pe spate.

- Să ai grijă de tine, fiul meu, a spus el.

Am dat din cap şi am urcat scările alături de fată, puţin cam nerăbdător. Pe pereţii holului erau agăţate diferite diplome de la concursuri de proză. Deşi fusesem îngerul ei păzitor, niciodată nu le văzusem sau nu le dădusem atenţie. Am purtat o scurtă conversaţie pe tema realizărilor ei, dar am observat că nu voia să vorbească cu mine. Trist. Mi-a prezentat camera şi a plecat cât de rapid a putut, de parcă aş fi fost un demon. Bine, eram tot ceva cu aripi, dar nu le aveam negre. Puţin timp mai târziu, m-am decis să intru în camera lui Cheryl fiindcă auzeam zgomotul tastaturii laptopului şi mă enerva cumplit. Dacă tot scria, voiam şi eu să văd. Am intrat încet înăuntru şi am privit ecranul laptopului. Datorită abilităţilor mele de înger – chiar dacă eram căzut, tot aveam puteri – am citit mai rapit dot ce era scris. Era frumos şi avea talent; nu puteam să spun că era netalentată. Când m-a observat, a tresărit şi a sărit de pe scaun, privindu-mă nervoasă. Iarăşi se ferea de mine. Începeam să cred că ea îmi simţea natura magică şi acest lucru mă speria. M-a dat aproape în şuturi afară din încăperea sa şi m-am uitat urât la adolescentă, analizând-o. Apoi, am surâs prosteşte şi am părăsit camera.

Zilele au trecut încet şi m-am apropiat puţin câte puţin de adolescentă. Vedea ceva ciudat la mine, iar acest lucru îmi era din ce în ce mai clar. De aceea, am adoptat o aură mai misterioasă. Nu voiam să-i spun secretul meu atât de rapid, ci doream să i-l spun doar dacă credeam că era Eskela. Ea trebuia să fie Însemnată, precum şi Beyr. Şi, de asemnea, trebuiau să aibă acelaşi semn.

Într-o seară, m-am întors istovit acasă de la întâlnirea cu Arhanghelul Gabriel. Deşi eu nu mai aveam voie să păşesc în Rai, el putea să coboare pe Pământ. I-am explicat toate lucrurile întâmplate, faptul că Cheryl şi cu mine aveam acelaşi semn şi că ea, parcă, îmi simţea natura magică. Toate aceste lucruri au trezit un firicel de speranţă în mintea Arhanghelului. Toţi ştiam că Luna Sângerie se apropia cu rapiditate şi că Beyr şi Eskela nu fuseseră descoperiţi încă. În plus, Luna din acest secol avea să fie mai puternică decât toate celelalte. Gabriel mi-a dat o carte veche, îmbrăcată în piele. Acolo erau toate lucrurile ce mă interesau.

Citeam cartea de câteva ore, iar câteva pasaje mi-au atras atenţia. Le-am subliniat în minte şi, după ce am terminat lectura, toate se legau într-un fel magic. Eskela şi Beyr trebuiau să fie Însemnaţi de Călăul Nopţii şi să fi rămas în viaţă după atacul său. Unul dintre ei trebuia să fie o creatură magică care să renunţe la ce avea el mai de preţ pentru a ajunge lângă celălalt. Când unul dintre ei îi spunea celuilalt că este o fiinţă magică, persoana respectivă nu ar fi fugit de el. S-ar fi apropiat. Toate lucrurile acestea erau adevărate – cu excepţia faptului că eu nu i-am dezvăluit secretul – şi în mintea mea se contura ideea că Cheryl era Eskela, iar eu Beyr.

I-am spus ce eram câteva zile mai târziu şi ea nu s-a speriat. A considerat acest lucru ceva normal, de parcă s-ar fi aşteptat. Eram din ce în ce mai sigur că ea era Eskela. Totuşi, când am vrut să o sărut, m-am abţinut. Nu doream să grăbesc lucrurile, să mă considere un obsedat. Însă faptul că nu am sărutat-o a deranjat-o mai mult fiindcă a fugit de mine. Era supărată. A plecat de la şcoală sub pretextul că se simţea rău, iar eu m-am înjurat în gând. Credeam că făcusem o alegere bună, dar greşisem. În pauză, m-am apropiat de Lizzy, prietena ei cea mai bună. Era drăguţică şi energică, dar o fire mult prea nepăsătoare de ce era în jurul ei. Blonda mă privi întrebătoare, dar cu acelaşi zâmbet fericit pe chip.

- De ce a plecat? am întrebat curios.

Elizabeth se strâmbă dintr-o dată, de parcă ceva ar fi durut-o. Îşi trecu degetele peste partea superioară a palmei. Am privit locul acela şi am făcut ochii mari, uimit. Pe ea avea o stea exact la fel ca a lui Cheryl şi a mea. Însă, spre deosebire de ale noastre, al ei era roşu şi inflamat.

- De unde ai semnul acela ? am întrebat, uitând de întrebarea mea precedentă.

Faptul că m-am prefăcut că am uitat de prima întrebare, a bucurat-o pe Lizzy. A zâmbit, dezvelindu-şi dinţii albi. Urmase un tratament de albire de curând. Şi ştiam şi pentru cine. Categoric făcuse asta pentru Josh, tipul de care era îndrăgostită şi, accidental, prietenul meu cel mai bun.

- De când s-a prăbuşit avionul cu care mergeam spre Spania. Ştii, eu am rude acolo şi m-am dus în vacanţa de vară la ei. Era o furtură peste ocean, iar avionul s-a prăbuşit fiindcă a fost lovit de un fulger, cred. În fine, o umbră s-a căzut peste aparatul de zbor şi am auzit o voce. M-a ars ceva aici, unde am semnul, şi apoi am leşinat. Când m-am trezit, am aflat că am fost singura persoană care a supravieţuit. Mişto, aşa-i? a spus mândră.
- Mulţumesc pentru informaţie, am spus.

Apoi, am fugit de lângă Lizzy şi m-am aşezat pe o bancă, în faţa liceului. Clar Călăul Nopţii a atacat avionul acela şi a Însemnat-o. Dar nu înţelegeam de ce erau trei persoane. Nicăieri nu scria că pot exista două Eskela şi un Beyr. Era imposibil. Călăul făcuse o greşală sau, poate, doar una dintre ele era Eskela. Lângă mine a venit Josh şi şi-a aşezat mâna dreaptă pe piciorul meu, lângă genunchi. Am deschis ochii şi i-am privit palma. Pe ea avea acelaşi semn ca al lui Lizzy. Era exact la fel, doar că pe cealaltă mână. Am tresărit. Oare chiar am înnebunit? m-am chestionat în minte. L-am întrebat pe Josh de unde căpătase semnul şi el îmi povesti mândru toată întâmplarea. Fusese singurul supravieţuitor în urma deraierii unui tren. Iarăşi Călăul Nopţii. Simţeam că aveam să înnebunesc.

- Ace, am o dorinţă, a spus Josh dintr-o dată.

Mi-am ridicat privirea înspre el. Stătea pe spătarul băncii, cu picioarele pe partea pe care trebuiai să stai. Dădea din picior în mod ritmic şi pe faţă avea o figură amuzată. Nu părea foarte serios, dar am vrut să-i intru în joc. Poate aşa aveam să mă destind puţin, să uit de Călău, Eskela şi Beyr.

- Ce îţi doreşti, copilu’ mamii? O îngheţată? O prăjitură? am întrebat amuzat.
- Nu, îmi doresc să am o dorinţă, a zis mândru.

M-a bufnit râsul când l-am auzit. Tonul său era atât de serios şi, totodată, aşa de amuzant. S-a uitat fix la mine, ochii săi ciocolatii devenind serioşi. Parcă încerca să-mi citească gândurile. După puţin timp, a spus zâmbitor:

- Du-te după Cheryl. Văd că ea e cea care te-a făcut aşa de ... anost. Nu te plac aşa.

Am zâmbit şi l-am privit cum se ridica în picioare. Purta nişte jeanşi negrii – favoriţii lui – şi un tricou alb cu un robot desenat pe el. Deasupra bluzei avea o cămaşă descheiată la toţi nasturii, în pătrăţele verzi, albastre şi albe. Se aranjase pentru Lizzy. Uneori mă enerva faptul că el era îndrăgostit de ea, dar adolescenta nu ştia. Şi, pe deasupra, ea îl plăcea! Ştiam, totuşi, că era mai bine să se descurce singuri. În acel moment, mi-am amintit că aveau să îşi petreacă pauza de prânz împreună. M-am ridicat de pe bancă şi am făcut câţiva paşi înspre ieşirea din curte. M-am întors înspre Josh care pleca şi am strigat:

- Succes la întâlnire, frate ! Să nu faceţi nebunii!

S-a întors şi a început să râdă.

- Nu, nu. O să fim copii cuminţi. Mersi şi succes şi ţie !


Am găsit-o câteva ore mai târziu în parc. Stătea pe iarbă, lângă lac. M-am aşezat lângă ea şi am privit-o. Tremura, dar nu de frig. Putea să fie de emoţie? Mi-aş fi dorit din suflet acest lucru. Oare mă îndrăgosteam încet de ea? Bună întrebare. Am întrebat-o, cu o voce inocentă, de ce a fugit de la şcoală. S-a enervat şi s-a înroşit la faţă – arăta foarte amuzant, categoric! – şi mi-a spus că mă jucam cu creierul ei. Nu îi convenea acest lucru, iar mie îmi displăcea faptul că ea credea acest lucru. La început, înainte de a o cunoaşte, o consideram un pion şi nu-mi păsa de ea. Chiar mă jucam cu mintea ei. Acum a început să-mi pese şi nu voiam să o rănesc în niciun fel.

- Dar nu mă joc cu mintea ta, Es ... Cheryl ! am ripostat.

Încă o prostie. Era să-i spun Eskela, iar ea probabil şi-a dat seama. Îmi venea să-mi dau palme! A mai ţipat la mine puţin, dar eu mi-am păstrat calmul şi n-am ripostat. Ştiam că aş fi înrăutăţit lucrurile. Dacă o lăsam să-şi verse nervii, atunci poate îşi revenea.

Cerul devenise de un roz pal şi se ascundea în spatele copacilor înalţi. Seara se lăsa lent şi vântul începea să adie, aerul devenind din ce în ce mai rece. Stăteam lângă Cheryl şi încercam să îmi canalizez atenţia asupra lacului, dar îmi era în zadar. Îi simţeam fiecare mişcare, îi auzeam respiraţia şi fiecare gest mă făcea să tresar. Inima începea a-mi bate şi mai tare şi simţeam că mă topesc. Voiam să îmi cer scuze, dar nu îmi găseam cuvintele. Eram ... pierdut. Cred că mă îndrăgostisem de ea cu adevărat. Am tresărit când am simţit o prezenţă familiară. Era o persoană ce se apropia de noi şi îmi era atât de cunoscută. Am ştiut cine era înainte să fi ajuns.

Charlotte.

Lott’ era o veche prietenă din copilărie. Fusese fiica a doi Arhangeli şi un foarte important înger. Din primul moment în care ne-am văzut, ne-am înţeles perfect şi am devenit foarte buni prieteni. În momentele grele, ea îmi era alături şi mă „îndruma”. Firea sa impulsivă era de mare ajutor. De fiecare dată când făceam ceva prost şi eram mâhnit, ea se răstea la mine, îmi explica ce trebuia să fac şi mă convingea să repar lucrurile. De asemenea, niciodată nu uita de cuvintele „te iubesc” , dar doar la modul de amici. Aflasem de puţin timp că fusese trimisă pe Pământ într-o misiune şi avea să stea destul de mult printre oameni.

- În sfârşit ne vedem ! Trei ani, Parker, trei ani. Atâta timp trebuie să umble o persoană printre galaxii pentru a te găsi? a spus Charlotte pe un ton răstit.

Nu ştiusem că a stat pe Pământ trei ani. Probabil că exagerase, precum făcea de obicei. Măcar nu mă strigase pe numele de familie adevărat, cel de înger, şi îmi spusese pe numele tatălui meu. M-am întors şi am privit-o, dornic să o văd din nou. Era perfectă şi avea aceeaşi frumuseţe specifică îngerilor. Faţa ei era palidă, iar părul ei asemănător aurului îi cădea buclat pe umeri. Îmi aminteam că la naşterea ei avea părul şaten deschis, iar părinţii ei au folosit raze de soare pentru a i-l face blond. La început, această idee mi s-a părut pur şi simplu fantezistă, dar am aflat că puterea Arhanghelilor era uriaşă. Era incredibil să foloseşti razele soarelui pentru a schimba culoarea părului.

M-a strâns în braţe şi mi-a şoptit că îi fusese dor de mine. În vocea ei surprinsesem o afecţiune care se vedea rar la ea. Am zâmbit şi i-am inhalat parfumul dulceag. S-a depărtat de mine şi a făcut cunoştinţă cu Cheryl şi mi-am dorit ca cele două să se înţeleagă bine. Apoi, am început să vorbesc cu Lottie – cum o alintam când eram mici – despre diferite lucruri. Îmi fusese dor de ea şi chiar îmi făcea plăcere să mă conversez cu adolescenta. I-am propus să doarmă o seară la Cheryl acasă, iar bruneta a acceptat deşi nu părea foarte încântată. Pentru prima dată după mult timp, am ignorat sentimentele ei fiindcă mă bucuram prea tare de faptul că Lottie era aici. Am plecat toţi trei spre ieşire, iar Cheryl a început să alerge înaintea noastră, probabil depăşită de situaţie.

- Se vede clar că e îndrăgostită de tine şi că tu o iubeşti, a spus Charlotte, privind-o. De ce nu faci nimic în această privinţă? Întrebă.
- Nu ştiu. Am vrut să o sărut, dar m-am abţinut şi s-a supărat. Pur şi simplu îmi e frică să nu o rănesc. Deşi văd că teama mea o doare mai mult. Ştii şi tu, când ţin la cineva, devin prea protectiv şi aş fi în stare să închid acea persoană într-un glob de sticlă, am spus.
- Ştiu. Povestea cu Renelara. Ai iubit-o şi a fost alungată din Rai fiindcă se culcase cu un pământean. Însă ştiu că asta s-a întâmplat acum mult timp şi că Cheryl te iubeşte din tot sufletul. Aşa că fă ceva, idiotule !

Era aceeaşi Charlotte pe care o cunoşteam şi o iubeam. Nu îi spusesem, însă, că îi dezvăluisem secretul meu şi că o dusesem într-o călătorie pe deasupra norilor. Nu ar fi reacţionat prea bine şi de aceea m-am abţinut.

Când am ajuns la ieşirea din parc, zece minute mai târziu, am văzut-o pe Cheryl. Tocmai terminase de mâncat o îngheţată uriaşă şi îi era frig. Am început să devin îngrijorat fiindcă îmi era frică să nu răcească. Charlotte mi-a dat un ghiont şi m-am împiedicat înspre brunetă. Mi-am scos geaca de piele şi am pus-o pe umerii lui Cheryl, asigurându-mă că îi era cald. Apoi, am găsit o scuză pentru care uitasem geaca ei pe iarbă, lângă lac. Ne-am urcat în taxi şi i-am dat şoferului adresa lui Cheryl. Pe tot parcursul drumului, m-am uitat cu coada ochiului la brunetă şi am observat-o pe Lott cum zâmbea, amuzată.

Jumătate de oră mai târziu, am ajuns la destinaţie, iar Cheryl era mult mai prost dispusă. I-a prezentat casa lui Lottie rapid, în silă şi apoi a fugit în camera ei, unde s-a şi încuiat. Blonda a venit şi s-a aşezat lângă mine, pe canapea. Părea puţin supărată şi era clar că îi părea rău că Cheryl nu o prea suporta.

- Nu mă place. Şi eu care speram să fim prietene, a comentat oftând.
- Nu e că nu te place, măi. E din cauză că e de părere că eu te iubesc pe tine. Sunt sigur de acest lucru. Apropo de asta, cum e posibil să fie două Eskela şi doi Beyr? Tu ştii foarte bine legendele şi bănuiesc că e imposibil acest lucru.

M-a privit uimită, nevenindu-i să creadă ce spusesem. Însă, nu a râs, cum mă aşteptam, ci a tratat situaţia cu multă seriozitate. Mi-a cerut mai multe detalii, iar eu i-am explicat cum arătau semnele şi că toate păreau să fie făcute de Călăul Nopţii. S-a gândit puţin, iar când a vorbit, cuvintele sale m-au uimit.

- Am citit o legendă în care se vorbea de acest lucru. Acolo se spunea că exista o parte magică în fiecare dintre cei patru Aleşi şi că ei au fost Însemnaţi pentru că Luna Sângerie era prea puternică. Acolo se spune că o să le apară nişte semne noi, pe ceafă. Scoate-ţi tricoul, ceru autoritară.

N-am putut decât să mă supun şi mi-am scos veşmântul, rămânând la bustul gol. Lott m-a privit preţ de o secundă şi mi-a spus glumeaţă că arătam bine şi că dacă nu am fi aşa buni prieteni, m-ar fi cerut în căsătorie. M-a bufnit râsul la gândul ăsta. Noi doi căsătoriţi. Ar fi comic. Când m-am întors cu spatele, Charlotte a scos un sunet înnăbuşit şi s-a dat doi paşi înapoi. M-am uitat la ea şi am fost surprins să-i văd faţa roşie şi tremura. Niciodată nu o văzusem aşa pe Lottie. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, iar ea a şoptit:

- Spatele tău ... e plin de semne sângerii.

M-am uitat în oglinda de pe hol, chinuindu-mă să-mi văd spatele. Într-adevăr, pe el erau semne roşii. De fapt, erau dungi care se curbau şi făceau un model complicat. Am oftat. Numai mie mi se putea întâmpla aşa ceva. M-am dus înapoi în sufragerie, iar Charlotte şi-a pus mâinile în jurul meu, îmbrăţişându-mă. Când mi-a atins cu degetele ei lungi, de pianist spatele, am gemut. Semnele mă dureau. Nu puteam să rostesc nici un cuvânt fiindcă gemetele mele nu mă lăsau. Charlotte a văzut-o pe Cheryl coborând treptele fiindcă a rupt îmbrăţişarea. Brunetei i-au cedat picioarele şi s-a prăbuşit la baza scărilor. Când am văzut-o în ipostaza aceea, inima mi-a stat în loc. Am alergat înspre ea şi Lottie m-a întrebat ce îi făcusem de parcă ar fi fost sigură că era vina mea.

- I-am spus secretul, am şoptit.

Charlotte s-a enervat când m-a auzit şi a început să urle la mine. Ştia că tot trebuia să îi spun lui Cheryl, dar parcă profita de toate ocaziile pentru a mă face în toate felurile. S-a oprit puţin mai târziu din ţipat şi a prins-o de faţă pe brunetă, făcând-o să se uite în ochii ei. Apoi, a şoptit o incantaţie, iar Cheryl a adormit, dar nu înainte de a şopti:

- Voi. Cuplu.

Când am auzit asta, amândoi am început să râdem nebuneşte şi ne-au dat lacrimile. Era imposibil.

- Niciodată. Nici dacă aş muri, am spus amândoi în acelaşi timp.

Apoi, fără alte comentarii, am luat-o pe brunetă în braţe şi am dus-o în camera ei, punând-o în pat. Am părăsit repede încăperea ştiind că avea mare nevoie de odihnă fiindcă fusese o zi obositoare pentru Cheryl a mea.

Da, a mea şi suna atât de bine.

Cheryl a mea.
Omule stii ca esti absolut genial? O.O Fic- ul tau m- a captivat inca de la inceput, ce pot sa spun, te admir! Nu stiu de unde iti vin ideile astea, de unde mama naibii ai atata inspiratie da' oricum tine'o tot asa ^ ^

Capitolul asta a fost foarte lung. Imi pare bine ca am avut ce citi. Eram curioasa sa vad ce se intampla cu Cheryl, dar e bine si asa. Si chestia aia ca i'au schimbat lui Lott' parul din castaniu parca in blond cu ajutorul unor raze de soare, genial omule!

Ahm, uite:
Părul lui îngerului cădea în valuri pe umerii săi acoperiţi cu un veşmânt alb.
Nu stiu ce ai vrut sa faci aici dar nu suna bine de loc o.o'. Cred ca a fost o greseala de neatentie, tinand ont ca e a doua pe care o casesc in toate capitolele de pana acum nu este nimic ^ ^

Descrierea ta este absolut superba, tipic tie, se vede clar ca esti un perfectionist inrait : )) Dialogul a fost in cantitati mai mari fata de capitolele precedente si ma bucur ca nu faci parte din categoria scriitorilor care fug ca arsii de dialog.

Nu te mai laud ca ti se urca la cap : )) Bravo genialule : > Tine- o tot asa! Pa Pa ^ ^
Mersi ca m-ai anuntat si woow , cel mai lung capitol , foarte lung .
Acum totul e mult mai clar , stiam , adica banuiam ca intre Charlotte si Ace nu este nimic , ca sunt numai prieteni . Mi-a placut mult faza aia de la final cand a spus Cheryl ,, Voi . Cuplu ." si ei au inceput sa rada . Descrierea este superba cum a spus si catwoman .
Am mai avut un comentariu , primul de la acest fic defapt primul de pe site , dar nu stiu de ce mi s-a pus la spam , ce am spus in acel comentariu este ca acest fic este primul care il citesc de pe site-ul asta , si m-am indragostit de el .
Astept urmatorul capitol , sunt foarte curioasa . Deci spor la scris si sa ai parte de cat mai multe idei !
:bye:
Sunt aici. ;>.
Trebuie să-ţi spun că-mi vine să te cam bat * laughs *, ai avut destul de multe greşeli, având în vedere că tu de obicei ai una - două sau deloc. Acţiunea a decurs frumos, probabil că-ţi este mai uşor să descrii din perspectiva lui Ace decât din a lui Cheryl, motiv pentru care ne-ai încântat cu acest capitol extra. Cum am spus, în unele părţi a cam scârţâit şi mă gândeam "Alex a scris asta? Nu, imposibil." *laughs*. Now, o plac pe Charlotte, mă bucur că ăştia doi n-au niciun fel de copil împreună, cred că te-aş fi mâncat şi-ar fi fost puţin ilogic, având în vedere că Cheryl e personaj principal, dar cum la tine totul e posibil ... În mare parte a fost foarte bun, dar partea genială, care m-a încântat şi pe care-am citit-o de câteva ori bune fără să mă satur de e ea ( fără quote : ))) ) : "Apoi, fără alte comentarii, am luat-o pe brunetă în braţe şi am dus-o în camera ei, punând-o în pat. Am părăsit repede încăperea ştiind că avea mare nevoie de odihnă fiindcă fusese o zi obositoare pentru Cheryl a mea.
Da, a mea şi suna atât de bine.
Cheryl a mea."
- ce e cu bold e absolut genial. Zici c-a fost romanticu' din tine. * laaaaaughs *.
N-am să-ţi las un comentariu pe măsura capitolului, ţi-am spus în mare ce m-a deranjat şi ce mi-a plăcut. Adevărul e că ne-ai dezvăluit acum multe chestii foarte interesante care mi-au captat şi mai mult atenţia, plus că acum îl ador pe Ace. o,o
Aştept următorul capitol, sper să nu te lălăi prea mult cu el. : ))
Baftă, mah dear ! >:D<
Heya ^^ Merci ca m-ai anuntat.
Ce bine ca ai pus un 'Extra'. Era si timpul.
Foarte frumos capitolul si trebuie sa-ti spun ca mi-a placut mult. Desi, eu ma plictisesc cand vad dita'mai capitolul, tu ai reusit sa ma faci sa citesc pana la capat fara sa sar nici un rand , ar trebui sa fii mandru, pentru ca e o mare realizare. :P
Ai avut mai multe greseli ca de obicei. In special repetitiile si-au facut loc in capitolul asta. In orice caz, povestea continua sa ma captiveze din ce in ce mai tare. Abea astept sa vad care era misiunea celor doua Eskela şi celor doi Beyr. Deci am ramas in acelasi moment ca ultimul capitol (Cu: "Voi.Cuplu " doar ca de data asta ai terminat cu "Cheryl a mea", in fine ideea e ca tot in acelasi moment s-a terminat), asadar astept sa vad cu ce ne mai uimesti. Sa ma anunti cand pui urmatorul capitol :P
Cya ^^
buna . Pardon , adica Hristos a inviat ! . Ma bucur ca ai pus in sfarsit ficul de cand il astept eu . :)) Si cred ca nu sutn singura . Hai ca idee vad ca ai si sunt bune imi apcle si acuma am intels si eu acuma toata povestea si vreau sa spun ca chair imi place forte mult . Ai scris chair forte bine EXTRA =)) , chair aveam toti nevoie de acest capitol :LOVE: Descriere , anratiune si dialog ai , dar nu prea vreau sa intru in acest detaliu . Vreau sa-i spuna Cheryl cat mai repede sentimentele ei pentru Ace si invers si la fel cu Lizzy si Josh . La astia doi chair nu prea va fi chair asa de greu :)) ^_^ . Nu prea mai am ses a spun daor ca astept cu nerabdare urmatorul capitol si as vrea sa ma anunti cant pui nextul la fic si sper sa fie curand ca sunt foaerte curioasa sa aflu . Dar nu neaparat , cand ai tu ideei . ata am avut de spus . ^_^
" Ochii săi căprui m-a " - Ochii săi căprui m-au
" Arhangeli " - Arhangheli
" Părul lui îngerului " - Eu cred ca nu era nevoie de " lui "
. :-?[/b]

Deci, e OK cu intarzierea si oricum, nu a fost asa de lunga. ^^ In fine, acest EXTRA a fost mai mult decat necesar, chiar m-a ajutat sa percep altfel lucrurile in ficul tau.
Ace chiar are un trecut misterios, la fel ca si el. Totusi, chestia care ma nelamureste este intalnirea aceea in trecut... Cand el era in masina cu Cheryl si cu tatal ei. Adica... Ma mira intamplarea aceea. Bizara - dupa parerea mea.
Partea cu Eskela este destul de " suspecta " :]] * laughs * Ma intriga Lizzy.. ;-? Chiar ma intreb daca ea are vreo legatura cu (,) Calaul Noptii; ar fi de-a dreptul ciudat sa fie si ea implicata in toata treaba asta...
xD
Eu ca de obicei, voi fi pe`aici sa comentez si sa citesc [ ofc ]. Well, bafta, Alex ! * free hug *
Hm, da. Cum ţi`am spus, trec şi eu cu un comentariu. Nu pot să îmi spun părerea despre fiecare capitol, ar fi prea multe plus că eu, cum prea bine ştii, sunt leneşăăăăăăă. Aş fi dorit ca extra`ul să fie ceva mai lung ( deşi mi te`ai lăudat cu cele 11 pagini :]] ) şi să arăţi mai mult sentimentele lui Ace. Aş fi vrut să simt ce simţea el. Nu că m`ar fi lăsat rece, dar . . . mă aşteptam la mai mult. Ce perfecţionistă sunt. Don`t worry, mi`a plăcut. Ştii asta. :]] Ce nu mi`a plăcut a fost faptul că ai folosit apelativul Lottie şi probabil ştii şi de ce. Dacă nu, poţi afla acum. Aşa îi spune şi Cherie personajului ei din Regină printre blonde. Mă rog, trec cu vederea.

Am observat o evoluţie a lui Cheryl. Parcă nu e chiar aşa fraieră şi naivă ca la început, dar totuşi sunt discrepanţe în comportamentul ei. Când este superficială, când este profundă. Depinde de situaţie. Încearcă să faci ceva cu chestia asta. Charlotte este genială, din punctul meu de vedere. Mi`a plăcut de ea de la început. :]] Mi`am dat seama că nu avea cum să fie ceva între ea şi Ace ( btw, îmi cam place tipul ; l`aş fuuuuuuuuuuuu~ra şi l`aş ascunde în dulap ), adică era gen clarr. :]]

În principiu, chiar îmi place cum scrii. Deşi ai probleme în unele părţi cu acţiunea, care este lungită forţat, adică nu curge lin, plus că sentimentele lui Cheryl au apărut prea brusc, tot îmi place fic`ul. <3 Aştept next`ul, sunt sigură că va fi pe măsura aşteptărilor. * huggies *
Ei bine, ţi-am promis că îţi voi lăsa un comentariu, nu? Păi, uite-mă aici. După cum ţi-am mai spus, mi-a plăcut destul de mult acest capitol. Ai nişte idei ... nu mai comentez. Îmi place că a fost lung [ după cum îmi spuseseşi ], dar ai avut cam multe greşeli. Nu o să încep cu ele, deci o să-mi spun părerea, pe ansamblu. Ei bine, îmi place că ai descris din perspectiva lui Ace, că ne-ai lămurit în legătură cu multe lucruri, dar mai ales în legătură cu Charlotte. Îmi place comportamentul şi atitudinea ei [ poate mai mult decât a lui Cheryl ]. Ace mi-a plăcut încă de la început, recunosc. Cheryl e ... bine.
Cam grăbeşti acţiunea uneori [ cum a ajuns Ace pe Pământ, cum l-a convins pe tatăl lui ... mi se par prea rapide, totuşi ]. Ştiu că aceste amănunte vroiai să le povesteşti în mare, dar chiar aşa de repede să-l convingă? În fine.
Sfârşitul l-am adorat. De ce? Ştii deja.
Însă mă deranjează greşelile, Metal. Ştiu că ai scris mai mult, dar fii mai atent, please. Nu o să le spun pe toate pentru că nu stau să recitesc totul [ că o să mi se facă rău ].

"Era o dimineaţă frumoasă, iar Cheryl împreună cu tatăl ei, se îmbarcau ..." -> fără virgulă între subiect şi predicat.
"Părul lui îngerului cădea în valuri pe umerii săi acoperiţi cu un veşmânt alb. " -> păi ori 'lui', ori 'îngerului', hotărăşte-te! Nu merg amândouă. [ probabil a fost din neatenţie ]
"Ochii săi căprui m-au privit drăgăstos ..." -> nu te mai grăbii când scrii ...
"O lună mai târziu, avionul privat al tatălui meu, ateriză pe aeroportul Heathrow din Londra." -> fără virgulă.
În rest am văzut tot genul ăsta de greşeli [ făcute din neatenţie bănuiesc ]. Problema este că au fost destule.

În fine, scrii bine, ai idei bune, dar aştept un capitol mai bun. Am pretenţii de la tine. Toţi avem. Nu te mai laud şi ştii de ce fac asta [ ţi-am zis că nu te mai laud nevăăr *sad* ]. Aştept next`ul, dear. Spor la scris~!
Ohh Goood. Asta e cel mai lung next pe care l-am citit ever. Nici eu nu as putea sa scriu atata deci te felicit. M-a atras de mult numele ficului dar niciodata nu am apucat sa trec p'aici si imi pare rau pentru ca am pierdut niste capitole absolut superbe. Imi place cum descrii si cum narezi. Ai zis ca e prima data cand narezi din perspectiva unei fete, nu? Sa stii ca iti iese chiar bine si mie imi place. Actiunea meerge lin nu e alergata de tren. In primele capitole nuu am inteles prea multe dar pe parcurs am inceput sa inteleg mai bine, mai ales ca ultimul capitol a fost descris din partea lui Ace. Apropo, foarte bine ales numele, chiar imi place. Ideea este originala, cel putin nu am mai citit ficuri de genul. Te-as ruga sa nu mai pui space inainte de ,,?", ,,!" si nici inainte si dupa ,,-". Dar e ficul tau faci cum vrei. Greseli de tastare am mai vazut dar nu sunt grave. Astept nextul si te rog sa ma anunti cand il pui. Buh bye!:*
Am terminat ! *laughs*
First, helăăău ^^
Aşa. Într-un sfârşit am reuşit să termin de citit tot, chiar dacă acum mă dor ochii. Totuşi, mi-a plăcut enorm de mult felul în care-ai descris totul, simplu, cursiv, aşa de uşor, dar în acelaşi timp interesant. Replicile nu au fost seci, ba chiar au făcut capitolul acesta şi mai plăcut. Măcar aşa am descoperit cine-i Ace cu adevărat, căci -belive me - dacă nu ai fi făcut un capitol cu el, aş fi continuat sa cred că-i tipul misterios şi 'rău' cu Cheryl, într-unele momente.
Am avut replici favorite, iar acestea ar fi: Cheryl a mea.
Da, a mea şi suna atât de bine.
Cheryl a mea
. - Eşti genial, ştiai ? Ai încheiat aşa de frumooos capitolul, memorabil, încât să mă faci să ţin minte :] . Greşeli cred că am văzut, dar nu le mai ţin minte şi de, lenea mă obligă să nu le caut, you know . ^^
Eniuei, deja îl ador pe Ace. Felul lui de a fi, rece, dar romantic. Doamne, ce-aş vrea să-l fur 8-> . Ce zici, mi-l împrumuţi o zi ? *laughs*
So, te felicit pentru faptul că ai reuşit sa scrii 11 pagini, ceea ce eu nu cred că aş reuşi. Next-ul, dacă poţi să fie la fel de lung, deşi nu cred, va fi ok. ^^
Cum nu mai am nimic de spus ~ Îţi urez spor la scris şi multă imaginaţie !
*h.u.g.s* >:D<
Hey! Ştiu că a trecut ceva de când m-ai anunţat, dar... ăă am fost cam ocupată, dar mîă bucur că am ajuns înainte să postezi next-ul. So...
În primul rând, wow. Unsprezece pagini de word? Asta este de lăudat. Chiar mă bucur că ai povestit şi din perspecitiva lui Ace, deşi are o minte atât de... nu găsesc un cuvânt cu care să asemăn felul în care gândeşte. Anyway, în loc să mă lămurească, Ace, m-a băgat mai mult în ceaţă. Adică mă aşteptam la fază că face pe indiferentul, dar în interiorul său ţine la Cheryl. Okay, so acel Călăul Nopţii mă sperie puţin, dar în acelaşi timp parcă într-un mod ( mai special ) mă atrage acest personaj. Este atât de misterios şi rău în acelaşi timp, deşi nu ( prea ) mă "ataşez" de personajele care comit crime. Nu şi în cazul Călăului. Încă o dată felicitări pentru faptul că ai scris acele unşpe pagini. And îmi pare ( sincer ) rău că nu am trecut mai repede.
Well, cam asta este tot ce am avut să îţi spun & sper să mă anunţi şi pe mine când pui next-ul.
Bye bye & good luck with the inspiration!
Heeii, acum vad si eu ca ai pus nextul.:D. Totusi, n-am vazut sa ma fi anuntat. In fine, nu ma deranjeaza atata vreme cat vii cu capitole noi.

So, Extra-ul lui Ace a fost, daca pot sa spun, cel mai lung capitol si cel mai interesant de pana acum.
Nu ca celelalte nu ar fi fost.:P
Oricum , toata povestea e foarte interesanta si imi place la nebunie. Fa-te scriitor! Vorbesc serios, cred ca toata lumea care ti-a citit ficul ar putea spune asta. Oricum, eu sincer ti-as cumpara cartea.:)).
Cam atat am avut de spus, si astept nextul. Daca se poate, te rog sa ma anunti si pe mine. Daca nu, las ca-l citesc eu cand mai trec pe-aici.

Byezzz...:)
Well chiar daca sunt membra noua si fara alte menajari primul meu post pe forum. Nu ma pot abtine sa nu-mi exprim parerea.
In primul rand titlul mi-a atras atentia si sunt foarte curioasa de semnificatia acestuia pe parcurs. Daca nu ma insel, titlul in majoritatea cazurilor trebuie sa fie imbinat perfect cu continutul.
In ceea ce priveste personajele nu am nimic de comentat din perspectiva descrierii, dar din punctul meu de vedere starea lor varieaza prea brusc de la o extrema la alta. Mai ales Ace. De asemenea imi place ca Cheryl nu a ramas tipa timida si plangacioasa, altfel nu m-as mai fi identifica cu ea. Cat despre Ace, nimic de obiectat, ai ales combinatia perfecta, atitudine dura dar in acelasi timp atent, sensibil, rar intalnesti in realitate o astfel de persoana.
Cat despre continutul in sine, as avea cateva obiectii.
Inceputul e prea brusc, mi-ar fi placut o scurta introducere mai prealabila, ceva care sa ma captiveze mai mult, de exemplu o fractiunea a unui vis de-al lui Cheryl, ceva vag cat sa nu dezvalui tot misterul, apoi sa continui cu actiunea pana la ora cinei. De asemenea e tras de coada rau partea cu mama ei, orice mama nu si-ar lasa fata singura in casa cu un baiat, mai ales daca acesta abia s-a mutat. Dar poate Cheryl are o super mama, as face oricand schimb cu ea.
Cat si de tatal lui Ace, a acceptat prea usor mutarea lor in Londra si a disparut prea repede din peisaj, puteai sa dezvolti mult mai mult partea aceasta.
De asemenea ai fortat anumite parti, daca te-as fi rugat sa imi arati orasul , nu as accepta in veci sa ma duci la mall, mai ales din punctul de vedere al unui baiat. Deci ai fi putut prelungi cateva opriri si-n alte locati.
Tind sa cred ca te-ai grabit cu ultimul capitol, in acelasi timp si cu dezvaluirea secretului fata de Cherly. Cel putin acum nu stiu cu ce imi vei mai capta atentia, tinand cont ca ai dezvalui majoritatea secretelor. Dar sunt sigura ca vei gasi ceva, deoarece am ramas socata cand am constatat ca esti baiat dar scrii din perspaectiva unui fate. In plus nu am mai citit de foarte mult timp un fan fic reusit. Era sa uit, imi place foarte mult idee de ingeri cazuti, imi aduce aminte de un anime care mi-a placut foarte mult.
Well cam atat deocamdata, astept continuarea si de asemenea te felicit pentru imaginatia pe care o ai, o sa incerc sa iti citesc si celelalte fan ficuri, pentru ca daca am fost atenta parca mai ai si altele. See you, next time.
Cheryl a mea.
Da, a mea şi suna atât de bine.
Cheryl a mea
- Replica asta ar da gata -şi din cât mi-am dat seama a şi dat- multe fete.
First, helăău *smile*
Chiar dacă mi-a luat poate două ore să citesc tot-tot, mi-a plăcut la nebunie. Mi-au obosit ochii, cu siguranţă am făcut cearcăne, dar nu contează. O să-ţi reped că eşti genial în fiecare zi, de fapt, am să spun decât adevărul. Totuşi, să nu-ţi intri in pene. *laughs*
Titlul - este bine ales. Chiar foarte bine ! Plus că ador titlurile în care se află cuvântul 'sânge'. Ok, le ador şi pe cele fără el. :]]
Eniuei, personajele. Well, să vedem.
Cheryl - o tipă ca oricare alta la prima vedere, şi totuşi nu-i chiar aşa. E puternică fără să ştie, ambiţioasă şi poate plângăcioasă, dar din câte mi-am dat seama problema asta se mai diminuează pe parcurs. Ah da, acum mai e şi îndrăgostită de superbul Ace 8-> . N-ai cum să nu fii, de fapt. :]]
Ace- dur, sexy, periculos. Tot ce şi-ar dori o fată. Bine, nu chiar periculos, dar plin de mister. 8-> Yăp, fetele şi-ar dori asta [ ca şi mine, de altfel ] Şi oh, e romantic. So sweet. ;] De asta mi-a plăcut de el în ultimul capitol. Logic, şi-n celelante, dar în penultimul şi ultimul latura romantică a ieşit uşor în evidenţă. Şi ok, are un fizic de invidiat. x3
Lizzy - despre ea nu prea ştiu ce să spun. E prietenă cu Cheryl, şi-i tare drăguţică. Pff, mai aştept să citesc despre ea şi despre tipul nou ce-a apărut, parcă iubitul ei.
În orice caz. Greşeli de tastare n-am observat, sunt sigură că au fost câteva, dar eu nu le-am zărit. Descriere ai avut din plin, ai reuşit să descrii sentimentele lui Ace într-un mod minunat, chiar superb. Din nou îţi spun, eşti genial. xD [ Mândreşte-te, n-o spun la multe persoane *laughs* ] Dialogul nu mi s-a părut sec, ci chiar interesant. That's good.
Aştept continuarea, şi ca să mă aflu şi eu în treabă, te felicit fiindcă ai reuşit să scrii unsprezece pagini. Keep going. Aşa.
P.s. să mă anunţi şi pe mine - pretty please - dacă vrei şi dacă poţi când ai să postezi next-ul. Merci anticipat. ^^
*hugs*

XoXo, Mad Hatter.
Vă mulţumesc enorm pentru comentarii! Mă bucur că vă place şi îmi pare rău pentru greşelile de tastare.
Îmi pare rău c-am întârziat, dar,deh, şcoala. În finee ~ Sper să vă placă.
Lectură plăcută!

6
[/b]

Am deschis încet ochii, deranjată de lumina puternică ce pătrundea în dormitorul meu. La naiba! am gândit enervată. Îmi era somn şi o durere de cap nu dorea să mă lase în pace. Îmi reaminteam încet tot ce se întâmplase în seara anterioară şi imaginea lui Charlotte mi-a apărut în minte. M-am strâmbat, nedorindu-mi să mi-o imaginez. În minte a început să mi se deruleze filmuleţul de atunci când Ace mi-a spus secretul şi, pentru prima dată, mi-am dorit să am o viaţă normală. Preferam să fiu o fată obişnuită, considerată o ciudată şi care nu cunoscuse niciodată îndeajuns de bine un băiat. Îmi plăcea la nebunie această variantă, dar ştiam că atunci când voi coborî la parter, magia îşi va face simţită prezenţa. Mi-am pus un halat peste cămaşa de noapte şi, fără tragere de inimă, am ieşit din cameră. Pe holul lung şi întunecat se simţea mirosul delicios al ouălor prăjite şi al clătitelor. Eram lihnită, trebuia să recunosc. Am grăbit pasul, coborând rapid treptele, sărind peste câteva doar pentru a ajunge mai rapid în bucătărie. Acolo i-am văzut pe Charlotte şi Ace. Blonda făcea clătite, iar băiatul – netalentat la gătit – aşeza masa. Trebuia să recunosc că Ace arăta genial în acea zi cu părul uşor ciufulit şi cu ochii negri, întunecaţi. Când mi-a simţit prezenţa şi-a ridicat privirea şi a zâmbit călduros. Mi-a tras scaunul de la masa din lemn, lăsându-mă să mă aşez şi apoi a pus pe masă o farfurile cu două ouă ochiuri, şuncă prăjită şi o roşie aranjată foarte frumos, în formă de floare. A adus rapid un pahar cu suc de portocale şi l-a aşezat în faţa mea.
- Ce este cu toate lucrurile astea frumoase? am întrebat suspicioasă.
- Doar o dimineaţă minunată, draga mea. Bănuiesc că îţi doreşti o zi normală aşa că te-am scutit de la şcoală – lumea crede că eşti bolnavă – iar tu vei petrece ceva minunat, a spus Charlotte zâmbitoare.
- Mulţumesc, deşi nu înţeleg cum m-ai scutit. Oricum, voi sunteţi împreună? Adică, nu m-aş supăra dacă aşa afla acest lucru. Nu e nimic deosebit.
- Nu suntem. Doar vechi prieteni. Ştii, Ace este înger, iar eu îl cunosc de mult timp. Vreau să spun, şi eu sunt înger şi suntem prieteni de când ne-am născut. De aceea ne-am manifestat astfel... Pur şi simplu, nu ne-am mai văzut de mult, a explicat aceasta rapid.
Nu mai eram surprinsă de faptul că Charlotte era înger – mi se părea normal. Se pare că în viaţa mea a intrat atâta magie încât nu mai sunt surprinsă de nimic fabulos. Într-un fel era bine, cred. Însă am lăsat lucrurile aşa, dorind să aflu ce însemna pentru Charlotte o zi normală şi, speram eu, aveam să o petrec numai cu Ace. Am mâncat rapid, constatând că blonda se pricepea destul de bine la gâtit pentru un înger. Încetul cu încetul începeam să realizez că nu mi se mai părea aşa de malefică. Părea o persoană de treabă şi aveam impresia că avea să fie o bună prietenă cu Lizzy. Se... asemănau.
- Hei, ar trebui să te îmbraci, începu Ace zâmbitor. Văzând că mă uitam întrebătoare la el şi, probabil, cu o expresie tâmpită, a continuat: O să mergem la cunoscutul parc de distracţii Thorpe, care e aproape de Londra, şi apoi vom mânca la un restaurant din Bloomsbery şi, într-un final, o să facem o plimbărică în Ochiul Londrei, a terminat triumfător.
Trebuia să recunosc că planul său era bun şi că, probabil, s-a chinuit să aranjeze o zi perfectă, pe placul tuturor. Trebuia să apreciez asta şi chiar o făceam. Aşa că am sărit de pe scaun şi am zbughit-o în cameră, dornică să plecăm mai rapid. M-am îmbrăcat cu un tricou negru cu Metallica şi nişte blugi de aceeaşi culoare, rupţi pe alocuri. Apoi am coborât în aceeaşi grabă specifică mie treptele, încălţându-mă. Desigur, mi-am pus în picioare nişte tenişi negrii şi nu le-am legat şireturile fiindcă voiam să mă aşez pe canapea pentru că era mai comod. Am alergat înspre sufragerie şi, cum era de aşteptat, am călcat pe un şiret şi am dărâmat-o şi pe Charlotte care ieşea din living liniştită. Eram amândouă împrăştiate pe jos, blonda pe spate, iar eu peste ea. Se holba la mine, şocată şi se chinuia să articuleze câteva cuvinte.
- În mod normal te-aş face idioată şi aş spune că n-am mai văzut niciodată un astfel de om obsedat şi tâmp. Dar... acum spun doar: Doamne! Eşti întreagă? la minte, desigur, spuse ea rapid, privindu-mă cu ochii mari.
- Obsedată, probabil. O zi normală înseamnă mult pentru mine, am răspuns agitată, legându-mi şireturile pe hol, renunţând la ideea de a mă mai plimba cu ele desfăcute.
Mai târziu şi-a făcut şi Ace apariţia care arăta tare dezordonat, deşi era drăguţ şi aşa. Avea părul la fel de ciufulit şi îi acoperea o parte din faţă şi purta un tricou larg, negru, cu AC/DC şi nişte jeanşi închişi la culoare, care îi scoteau în evidenţă picioarele destul de subţiri. Avea un zâmbet de cât – de – tare – sunt – eu, lucru ce m-a amuzat teribil, aş putea spune. A venit înspre mine şi m-a prins de mână, trăgându-mă după el către uşă. Atunci am observat că Charlotte nu avea să vină şi m-am minunat. Însă, fiind o persoană egoistă, nu am întrebat de ce. Voiam să fiu numai eu cu Ace. În faţa casei, pe alee se afla un BMW decapotabil, de un negru mat. Niciodată nu văzusem maşina aceea şi puteam garanta că nu era a mea sau a familiei mele. Era din clasa premium şi, ce să mai spun, arăta beton! Văzându-mi chipul uluit şi, probabil, şocat pe faţa lui Ace a apărut un zâmbet specific lui. Îi adoram zâmbetul acela atât de frumos. Era minunat şi de fiecare dată când îl vedeam îmi treceau fiori prin întreg corpul. A deschis portiera copilotului şi m-a poftit să urc – un gest atât de cavaleresc, dar care rar se întâlnea la băieţii din ziua de astăzi. De obicei, pentru ei o întâlnire însemna să iasă cu tipa pe afară şi să se plimbe prin toate locurile posibile şi imposibile şi, cu puţin ajutor, să mai şi plouă. Cea mai frumoasă zi, nu ?
- Ştii drumul? am întrebat dintr-o dată, văzând că maşina a demarat rapid.
- Desigur, amico. Ştii, doar nu aş porni la drum fără a cunoaşte drumul. Nu sunt un dobitoc sau ceva de genul ăsta.
- A, nu eşti un dobitoc? Eu eram sigură că asta eşti, am comentat ironică, râzând.
- Sigur, sigur. Dacă mai spui atâtea s-ar putea să mergi pe jos, a zis zâmbind.
Vântul îmi trecea prin păr, răvăşindu-l, dar senzaţia era genială. Nu fusesem niciodată cu vreo maşină decapotabilă fiindcă mi se părea neinteresant, dar mă înşelasem. Era o senzaţie de libertare, de parcă aş fi putut ajunge oriunde fără nicio problemă. Pur şi simplu o adoram. Îmi plăcea cum vântul îmi răvăşea părul, cum Ace zâmbea, soarele făcând umbre pe faţa sa perfectă. Era... minunat. Mă simţeam ca în Rai şi, uneori, mă întrebam dacă meritam aşa ceva.

Puţin mai târziu, maşina s-a oprit în imensa parcare a parcului de distracţii, Thorpe. Eram entuziasmată şi aproape că nu mai aveam răbdare ca Ace să oprească motorul. Abia aşteptam să mă dau în tot ce vedeam, chiar dacă soarele intrase în nori. Vremea din Anglia nu mă impresiona sau afecta deloc. Pur şi simplu îmi era indiferentă. Tot ce voiam era să petrec o zi numai cu Ace – lucru ce speram să se întâmple. Am ieşit amândoi din maşină şi am pornit-o spre intrare, eu mergând foarte repede.
- Hopa, hopa, soro, a spus brunetul, prinzându-mă de încheietură.
Degetele sale erau reci, dar au trimis fiori electrizanţi prin corpul meu şi m-am cutremurat. Senzaţia pe care mi-o crea el era incredibilă. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva, dar, sinceră să fiu, niciodată nu cunoscusem vreun înger.
- Ce-i, moşule? Haide, vreau să ne distrăm, nu să pierdem toată ziua ca să ajungem la intrare. Uitaşi că tu m-ai grăbit? l-am luat la rost imediat.
- Moş? a întrebat rapid, râzând. Vrei să spui că sunt un sărman pedofil de şaizeci de ani ce scoate la o întâl... partidă de distracţie o tipă până în douăzeci de ani? a continuat mai apoi, cu un zâmbet uriaş pe chip.
- Eşti un pedo! pedo! pedo! am început să strig, arătând cu degetul acuzator spre el.
Am început să alerg înspre intrare, Ace urmărindu-mă şi strigând ceva similar cu las’ că vezi tu! Ajunsi la casa de bilete, ne-am oprit din sprint pentru ca băiatul să plătească. Însă, imediat ce am ajuns înăuntru, am început din nou să spun că era pedo. Şi iată că iarăşi am început să ne alergăm, făcându-ne loc printre oamenii liniştiţi ce îşi savurau calmi îngheţata sau vata pe băţ albastră. Mă grăbeam pentru ca să nu mă prindă şi am căutat o ascunzătoare rapid. Am intrat într-o clădire din parcul de distracţii şi, din cauza întunericului, am încetinit. Ace m-a prins de talie, ridicându-mă în aer şi zâmbindu-mi. Am încercat să mă zbat pentru a scăpa, dar el mă ţinea strâns, privindu-mă ca pe un trofeu.
- Bună alegere. Casa Groazei. Te ador, să ştii, a comentat.
- Nu, moşule! Mă sperii repede! Vrei ca drăguţa, superba şi minunata de mine să facă infarct? am spus pe cel mai plângăcios şi prefăcut ton posibil.
- Da, o uriaşă pierdere. Ce s-ar face întreaga lume fără o superbitate ca tine? a comentat ironic, cărându-mă şi mai adânc în renumita casă a groazei din parcul Thorpe.
În faţă am văzut nişte maşini vag luminate ce trebuiau să ne plimbe prin Casă. Lângă locul de îmbarcare stătea un tip îmbrăcat în vampir şi căruia îi curgea sânge din gură – deşi toţi ştiam că era ketchup. Văzându-ne, a luat o plancardă de lângă el şi a ridicat-o în aer.
- Nu sugeţi ketchup, am citit amuzată.
Pe Ace l-a bufnit râsul şi aproape că era să mă scape pe podea. A trecut un deget peste bărbia tipului – cu cealaltă mână mă ţinea pe mine, deci vă imaginaţi ce superman era – şi l-a băgat în gură. Un gest destul de pervers, dar, mai mult, incitant. Tipul a făcut ochii mari şi a afişat o expresie dezamăgită.
- Toată lumea face asta... s-a întristat el.
- Normal. Doar e picant. Un vampir cu sânge picant, glumi brunetul.
Apoi, fără alte cuvinte, m-a aşezat în maşinuţa – coşciug, ce avea o cruce fosforescentă pe partea din faţă. Înăuntru avea o bancă acoperită cu un satin roşu şi pe margine erau flori albe. Exact ca la coşciugele adevărate. Ace s-a aşezat lângă mine şi coşciugul a plecat – Doamne, ce ciudat putea suna asta! Cursa nu a fost nemaipomenită. Am văzut tot felul de oameni deghizaţi în fiinţe paranormale, dar niciuna dintre ele nu se putea compara cu evenimentele din ultimele două săptămâni. Aflasem de existenţa îngerilor şi acum zău dacă mă mai impresiona ceva fals. Pe la finalul călătoriei, Ace şi-a lăsat capul pe umărul meu şi a oftat, vag plictisit. Însă gestul său m-a făcut să-mi crească pulsul şi să fierb în zeamă proprie. La sfârşitul călătoriei, am ieşit printr-un mic tunel întunecat ce dădea înspre partea estică a parcului. Lumina de afară m-a orbit, nefiind obişnuită cu ea fiindcă stătusem în întuneric.

Partea de zi petrecută în Thorpe a fost minunată şi ne-am dat în toate jucăriile posibile – chiar şi în cele făcute pentru copii mici. Am mâncat vată pe băţ şi, desigur, nu au lipsit tachinările şi discuţiile amuzante. În drum spre maşină, eu degustam o îngheţată cu ciocolată şi caramel, favorita mea. M-am împiedicat de şiretul de la pantofi - blestemate să fie! – şi îngheţata mi-a sărit din mână, murdărindu-mă pe frunte şi mi s-a prelins pe obraz până pe gât. Apoi a căzut pe jos ce a mai rămas din ea. Am lăsat să-mi scape o înjurătură, iar Ace m-a privit amuzat, cu acelaşi zâmbet cuceritor. M-am oprit, privind dezamăgită îngheţata de pe jos. Se topea încet, dar sigur. Am lăsat să-mi scape un oftat supărat. Ace s-a postat în faţa mea, punându-şi mâinile pe umerii mei. M-a privit fix în ochi şi am încercat să-i descifrez privirea, dar mi-a fost imposibil. Apoi, s-a aplecat şi a lins îngheţata de pe frunte, coborând într-o linie curbată până pe gât. Limba sa îmi lăsa dâre de salivă pe trup şi aproape că am încremenit la acest gest intim şi pervers. Inima îmi bătea cu repeziciune şi mai că avea să facă poc! şi, desigur, m-am înroşit instantaneu, fiind intimidată.
- Mmm... delicios, a şoptit pe un ton senzual.
-
Am încercat să-mi revin tot drumul spre maşină, dar îmi era imposibil. Senzaţia limbii sale plimbându-se pe gântul meu încă îmi rămăsese în minte şi, practic, încă o simţeam. Şi era al naibii de plăcut! Mă simţeam ca şi cum aş fi plutit pe un norişor undeva sus, departe de tot. Desigur, norişorul era roz.
- Eşti un înger... m-am trezit şoptind, imediat după ce ne-am aşezat în maşină.
M-a privit puţin şocat, neînţelegând ce voiam să spun.
- Suntem toţi îngeri cu o singură aripă şi putem zbura doar îmbrăţişându-ne unul pe altul.. Ştii, Luciano de Crescenzo, am spus încet. Însă, spre deosebire de ce spune el, tu eşti înger. Ai două aripi... eşti perfect... Iar eu... nu te merit. Am una şi, probabil, şi aia şubredă... Nu sunt frumoasă, ca celelalte fete, ca Charlotte... Niciun băiat nu mi-a spus vreodată că aş fi frumoasă, că m-ar vedea aşa... Nu...
Mi-a pus degetul arătător peste buze, privindu-mă intens cu ochii săi întunecaţi. S-a foit în scaun şi mi-a prins bărbia între degete, forţându-mă să-l privesc.
- Nu iubeşti o femeie fiindcă e frumoasă, ea este frumoasă fiindcă o iubeşti. Înţelege, te rog, a şoptit atât de încet încât abia am putut să-l aud.
În acel moment, am rămas nemişcată, privindu-l şocat. Tocmai, prin intermediul unui citat, mi-a spus că mă iubeşte. Nu, era imposibil... nu puteam crede aşa ceva. Nu a mai spus nimic, doar a pornit motorul şi a ieşit din parcare. Conducea rapid pe şoseaua spre Londra şi mi-am amintit de restaurant. Nu voiam căci nu eram o amatoare a acestor localuri. Brusc, mi-a venit o idee:
- Hei, prietene, ce-ai zice să mergem la un fast food? Vreau să spun, e ora şapte şi ziceai că la opt fără ceva vrei să fim la London Eye.
A acceptat mai repede decât am crezut şi, observând un Burger King pe marginea şoselei, ne-am oprit acolo. Cum exista şi Drive, am optat să luăm la pachet şi să mâncăm pe drum. Ace şi-a luat un burger, ca şi mine şi nu au lipsit porţiile de cartofi prăjiţi sau sucurile. După ce am plecat, am început amândoi să mâncăm şi am observat că brunetul nu avea nici o problemă dacă şi conducea în acelaşi timp. Era incredibil!

În jur de ora opt, am ajuns la London Eye, puţin mai târziu decât ne aşteptam. Prinsesem o aglomeraţie infernală şi ne întrebam de ce era aşa ceva. Ajunşi la destinaţie, am luat bilete şi ne-am aşezat la coadă. Nu era lungă; în cinci minute aveam să ajungem în faţă. Apoi, privind în jur, am văzut un afiş. Uitându-mă mai atent am văzut că pe el scria mare: CONCERT SCORPIONS. Am rămas şocată, nevenindu-mi să cred. I-am arătat şi lui Ace descoperirea, care a rămas la fel de uimit ca şi mine. După ce am citit afişul mi-am dat seama că acest concert se ţinea în scopuri caritabile, pentru a salva pe nu – ştiu – cine şi că intrarea era câteva lire. Fusese amenajată o scenă pe malul Tamisei şi acolo aveau să cânte cei de la Scorpions câteva melodii, începând cu ora 9:30 – 10:00 seara.
- Mergem, mergem? Te rog frumos! Dulce ca o savarină, m-am rugat.
Fusesem o fană a Scorpions de mult timp şi tot timpul mi-am dorit să merg la concertele lor, dar, din păcate, nu ajunsesem niciodată. Şi aceasta era unica ocazie pentru a merge. Când Ace a dat din cap în semn afirmativ, i-am sărit în braţe strângându-l cu putere şi ţipând extaziată. Rosteam mulţumiri cu duiumul şi, spre bucuria lui Ace, o voce m-a întrerupt:
- Mă scuzaţi, dar urcaţi? Mai mulţi oameni sunt la coadă, a spus un bărbat ce lucra acolo.
Am dat afirmativ din cap şi ne-am urcat în roată. Afară era deja întuneric şi, spre asfinţit, cerul cuprinsese o nuanţă de mov închis. Pe cer au început să apară stele ce erau răspândite peste tot şi luna domnea trufaşă acolo sus, parcă zâmbind. Vedeam o parte din Londra şi toate luminile de la case şi clădiri. Formau un decor minunat, fascinant. Vedeam scena unde avea să fie concertul Scorpions şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Ace s-a aşezat lângă mine, prinzându-mă de mână şi mi-am întors privirea înspre el. Era serios, deşi avea şi o notă de amuzament pe chip.
- Războiul citatelor? Mai ţii minte? Puţin mai devreme, a început. Să vedem cât poate continua. Apoi, după asta, zâmbetul i-a dispărut, ca apoi să continuie: Inima mea e a ta. Dă-mi-o mie pe a ta; o să le încuiem împreună şi vom arunca cheia. Frederick Saunders, a citat el serios.
În acel moment, mai aveam puţin şi muream. Ştiam prea bine ce înseamnă războiul citatelor şi acum, prin intermediul unui citat, Ace îmi cerea prietenia. Uneori crezusem că astfel de cereri erau neinspirate, dar acum vedeam cu adevărat care era romantismul momentului. Să stai cu persoana iubită, să o priveşti în ochi şi să îţi declare dragostea printr-un citat profund şi frumos. De-aş fi putut să spun un simplu „da”, fără a mă mai complica. Însă, trebuia.
- Te iubesc nu numai pentru ce eşti, dar şi pentru ce sunt eu când sunt lângă tine. Elizabeth Barrett, am şoptit.
Şi câtă dreptate avea acest citat. De când Ace a apărut în viaţa mea, totul s-a schimbat. Totul. Nici nu ştiu de ce, dar sunt sigură că l-am iubit din prima clipă în care l-am văzut. A fost ceva magnetic, ca şi cum toate forţele naturii s-au luptat să ne aducă împreună.
Ace a zâmbit simplu, înţelegând din prima mesajul meu. Şi-a apropiat chipul de al meu şi respiraţia aproape că mi s-a oprit în acel moment. Şi-a atins buzele calde şi fine de ale mele, presându-le uşor. A fost un sărut – primul meu sărut – blând, plin de pasiune şi dragoste, ce m-a făcut să ard pe interior. Nu a durat mult, dar imediat după aceea, Ace m-a privit şi mi-a luat mâna, punându-mi-o pe pieptul său. Inima sa bătea cu o rapiditate nemaipomenită, ca şi a mea, de altfel. Am zâmbit şi brunetul m-a ridicat de pe banchetă, punându-mă în poala sa, cu picioarele de o parte şi de alta a coapselor lui. Privirea sa emana o poftă animalică ce nu mai putea fi stăvilită şi m-a sărutat încă o dată, cu o pasiune arzătoare. Limba sa şi-a făcut loc printre buzele mele şi a intrat în lăcaşul meu umed, făcându-mă să tremur. Nu făcusem niciodată aşa ceva şi am vrut să dau înapoi, temătoare, dar adolescentul parcă mi-a dat încrederea necesară. Limba sa a început să cerceteze fiecare colţişor, atingând-o pe a mea şi lăsându-mă să-i simt gustul atât de dulce. Şi-a băgat mâna în părul meu, apropiindu-mă mai mult de el şi intensificând sărutul. Mă lipisem cu totul de el şi îmi băgasem mâinile între firele sale brunete, strângându-le uşor. După ce a rupt sărutul, amândoi gâfâiam, iar eu, timidă, mi-am lăsat capul în scobitura gâtului său. Nu voiam să dau ochii cu el, crezând că acest vis s-ar putea sfârşi.
- O mie de inimi ar fi prea puţine pentru a căra dragostea mea pentru tine, a şoptit încet Ace.
Am început să tremur la auzul vocii sale perfecte. Îi adoram dicţia, engleza. Îl adoram pe el. Şi în acele momente regretam teribil că nu puteam să articulez ceva.
Nu ştiu cât am stat îmbrăţişaţi în cabină, dar am auzit uşile deschizându-se şi m-am ridicat ameţită, ieşind. Ace m-a urmat încet şi, fără a mai vorbi, ne-am întreptat înspre locul unde avea loc concertul. Deja începuse, acordurile făcându-se auzite deja. Am grăbit pasul amândoi şi am rămas şocată când am simţit cum degetele adolescentului se împletesc cu ale mele. Era o senzaţie minunată şi simţeam că pocnesc de dragoste.

După ce am plătit intrarea, am auzit acordurile melodiei Still loving you, una din favoritele mele. Toţi fanii Scorpions – din Londra şi nu numai – cântau şi era o atmosferă nemaipomenită. Romantică, desigur. Începusem şi eu să fredonez, fiind bucuroasă şi simţind cum totul ar fi al meu. M-am uitat la brunet, care era prins şi el în această atmosferă fantastică. Îi plăcea şi lui această formaţie şi cu siguranţă se bucura. M-a privit zâmbitor – niciodată nu-l văzusem atât de fericit – şi a şoptit:
- Te iubesc mult, necondiţionat, pentru totdeauna şi mai mult. Gina Cianfarani, a spus tare, pentru ca să-l aud.
Replica lui m-a făcut să mă topesc şi în acel moment am ştiut că totul este posibil.
Puteam să fac orice.
Orice.
Primaaa .... mersi ca m-ai anuntat >:D< .
Super capitolul , superb ... Ce ma bucur ca in sfarsit Ace si Cheryl sunt impreuna . Mi-a placut faza aia cu razboiul citatelor si mi-a mai placut si faza aia cu vampirul si ketchup-ul .
Is invidioasa , ce fata n-ar vrea un tip ca si el ... :)) .
Revenind la poveste , greseli de tastare sau exprimare n-am vazut , sincera sa fiu nici nu m-am uitat dupa ele , eram prea prinsa in poveste ca sa le mai observ :D . Naratiunea este foarte buna , ai avut si descriere, deci e super .
Astept continuarea si sa nu uiti sa ma anunti cand pui next-ul !
Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
Heya^^ Serios? Sunt prima?
Din momentul in care ai zis Scorpions, deja m-am indragostit de capitol. La un moment dat era trupa mea preferata, dar asta deja e un alt subiect xD.
Ador felul cum termini tu capitolele. Adica, repetand ultimul cuvant iti da o senzatie de mister.
Frumos capitol, nu prea am ce comenta. Greseli n-am vazut, bine.
Ce spontan e Ace asta. Imi place caracterul lui.
Ma asteptam sa vad ceva legat de Eskela si Beyr (asa-i chema, nu?), dar e bine si asa. Capitolul m-a lasat in aer, intr-un sens bun xP
Astept urmatoru' capitol sa vad ce melodii o sa mai cante cei de la Scorpions xD


edit: Stiam eu ca nu pot fi prima :))
Helău. *hugs*
Mulţumesc mult că m-ai anunţat, btw , să continui s-o faci. ; ]
Aşa.
Să începem cu începutul. God! Ce capitol adorabil, genial, superb, minunat şi aşa mai departe. N-am observat vreo greşeală de tastare/exprimare, ceea ce mă bucură. Plus faptul că acest capitol a fost lung şi captivant. Visul oricărei tipe. *laughs*
Scorpions - Still Loving you x3 Chiar în timp ce citeam aveam pe fundal melodia. Ofc, nu ştii cât te ador. Scenele dintre cei doi au fost descrise nemaipomenit de bine, ai reuşit să mă faci să simt exact ce-a simţit Cheryl în momentuil în care l-a sărutat pe Ace. Oh, da!
Clipa aceea a fost cel mai bine descrisă şi cea mai plăcută, pe lângă acel Război al Citatelor. Eh, din câte-am înţeles, Ace e câştigat. xD Mă bucur.
Dar oricum, citatele folosite au fost pur şi simplu geniale, cred că ţi-a luat ceva să le cauţi. x3
Bun, sfârşitul a fost perfect. Ai încheiat capitolul ăsta într-un mod genial. xD
Aştept continuarea cu sufletul la gură. Spor la scris şi well, multă-multă imaginaţie în continuare! *hugs*

XoXo, Mad Hatter.
Ello ^.^
Imi place cum descrii si ca ai capitolele lungi. Dar LUNGI (slava cerului :) ) Oricum, cred ca e putin ciudat sa scrii din perspectiva unei fete avand in vedere ca tu esti baiat,nup? :)) Dar sa stii ca iti iese, si inca bine. Ma bucur ca cei doi si-au declarat dragostea, mai ales ca citatele au fost miezul,sunt frumoase. Pana si acum am melodia in casti, e super .Acum, sa vedem ce se va mai intampla in legatura cu luna sangerie.
Te rog anunta-ma si pe mine cand pui continuarea ^^