AnimeZupCăutare

Sângele tău este cerneala mea

Buna! ^ ^ Treceam si eu pe la profilul tau si numele fic'ului mi sa parut interesant ...

Ideea este chiar interesanta, adica pe mine chiar m'a caprivat : )). Imi place mult ca te pui in pielea unui personaj feminin, este interesant, si pe deasupra, descrii detaliile foarte bine ^ ^ Personalitatea lui Ace este captivanta, schimbatoare si in acelati timp atat de cute <3. Bun, am nu vazut greseli de tastare in nici unul din capitole, or' fi dar nu cred -.-

Revenind la capitolul acesta, a fost foarte interesat si foarte lung, lucru care imi place enorm ^ ^ Ai foarte mult mister in fic-ul acesta si cred ca asta face cititotul sa isi doreasca sa vada mai mult. Zgarieturile acelea de pe maini imi aduc aminte de vreo' doua episoade din 'Fenomene Stranii' : )). Vad ca o sa fie si destul de multa fictiune, interesant.

Haa' la inceput, zau ca Cheryl mi se parea genul de fata retrasa si la faza cu rock'ul nu ma asteptam, adica mi se pare ca are o personalitate dubla : )). Cat despre Ace, personalitatea lui e foarte schimbatoare si plina de mister <3

Bun, descriere ai cat cuprinde, dar nu lipseste dialogul ceea ce este chiar foarte okay ^ ^ Naratiunea este si ea okay, anyway nu prea am ce sa critic, dar pot sa zic ca imi place ^ ^

Sper s'o tii tot asa si as vrea si eu sa ma anunti cand pui capitolul urmator, chiar m'ai facut curioasa : )). Pa'pa ^ ^
Vă mulţumesc pentru comentarii ! Chiar mă bucur că vă place. Also, ţin să precizez că acest fic nu este cu vampiri, dar tot fantasy este. Oricum, rămâne să vedeţi în continuare :] .
Lectură plăcută !



4



Am tras aer în piept, încercând să mă conving că totul avea să fie bine. Am fixat cu privirea o fotografie veche, ce stătea înrămată pe un raft din lemn negru. În ea se vedeau două persoane: o fetiţă mică şi un bărbat tânăr – zâmbeau. M-am cutremurat când amintirile mi s-au întors atât de vii în minte.

-Era cea mai frumoasă zi de vară pe care o văzusem de mult timp în Marea Britanie. Soarele strălucea, păsările ciripeau, iar mireasma florilor ne inunda nările. Era ziua de naştere a tatei şi îi organizasem o mică petrecere în oraşul său natal, Manchester. Mama plecase mai devreme pentru a aranja totul alături de bunicii mei, eu urmând să merg împreună cu el, cu maşina. Am plecat pe la amiază din Londra. Pe înserate, eram aproape de Manchester, când, într-o curbă, s-a întâmplat. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi, iar corpul îmi tremura, dar am continuat să povestesc: Am văzut o femeie în rochie neagră, cu o coasă în mână şi cu o sfoară legată de gât. Stătea pe parapet, aproape plutind, şi ne fixa cu privirea. Categoric nu era umană. Am ţipat cât de tare am putut, iar femeia a sărit pe parbriz, dezvelindu-şi dinţii ascuţiţi. Şi-a băgat coasa prin sticlă şi i-a retezat capul lui tata, apoi s-a avântat aspura mea şi m-a prins de gât şi mi-a crestat mâna. Totuşi, nu m-a omorît, doar mi-a lăsat un semn în formă se stea pe mână. Nu ştiu ce s-a întâmplat după aceea căci am leşinat, dar tata...

Nu am mai putut continua. Lacrimile îmi şiroiau pe obraji şi îmi atingeam cicatricea de pe braţul stâng. Tot timpul am simţit că eu eram vinovată de moartea tatei. Numai eu... Respiram sacadat şi mă înnecam, iar Ace îşi trecu o mână pe după umerii mei şi m-a strâns în braţe. La pieptul său mă simţeam atât de bine, atât de protejată. Nu am vrut să mă depărtez de el, ci i-am strâns tricoul negru în pumni, lăsându-mi lacrimile să curgă libere.

-Îmi pare rău, a şoptit. Dacă aş fi ştiut despre ce era vorba, nu aş fi intenţionat niciodată să te întreb sau să te rog să-mi povesteşti. Sper să mă poţi ierta...

În general nu acceptam compătimirile prietenilor, dar în acel moment nu-mi mai păsa. Suferinţa era prea mare. Şi cui îi mai păsa de propriul orgoliu rănit în astfel de momente ? Mie nu. În plus, apropierea de el era prea plăcută pentru a o refuza. Parcă fantomele trecutului nu mă mai hărţuiau... parcă ele nu mai existau când Ace era în apropierea mea.

Nu ştiu cât am stat în braţele său, pe canapea, cu faţa afundată în scobitura gâtului său. Pur şi simplu suspinam neregulat şi îi respiram parfumul ameţitor. Eram într-o stare ciudată, diferită. Mă simţeam ca şi cum aş fi stat într-un glob de sticlă, ferită de toţi şi toate în braţele sale. De fiecare dată când doream să-mi ridic privirea şi să mă dau jos de pe el, femeia cu coasa revenea, iar amintirile îmi reapăreau atât de vii în minte, atât de dureroase.

-Mi-e somn... Am mormăit.

Automat, el se ridică în picioare şi i-am auzit paşii pe parchet. Mă ducea în cameră. Nu am îndrăznit să îmi ridic capul, dar îmi dădeam seama că mergea foarte repede fiindcă simţeam cum părul mi se foia neliniştit. Într-o secundă eram în camera mea. Am putut simţi mirosul de lavandă produs de beţişoarele parfumate. A dorit să mă pună pe pat şi când mi-a dezlipit faţa de umărul său, am ţipat, prinzându-mă de el precum o maimuţă. Văzusem din nou faţa femeii şi, când mi-am lăsat iarăşi capul pe umărul său, ea dispăruse. Parcă Ace era singura mea apărare împotriva stafiilor. Ştiam că era şocat, aşa că i-am explicat pe scurt ce se întâmpla şi el chiar înţelesese. El mă credea fără să pună întrebări, era perfect. Pe un ton rugător, am încercat să-l conving să stea cu mine în acea seară fiindcă mi-era prea frică. A acceptat foarte repede, de parcă şi el şi-ar fi dorit să facă acel lucru. S-a aşezat cu grijă pe patul moale, eu mişcându-mă în acelaşi timp cu el. Cu o mână, ne-a acoperit cu pătura, iar cealaltă şi-o plimba pe spatele meu şi îmi trimitea fiori prin tot corpul. Având întreaga faţă ascunsă în scobitura gâtului său, puteam să-i simt vena care-i pulsa şi, nu ştiu de ce, m-am înroşit toată. Acţionam atât de prostesc încât mă amuzam şi pe mine însumi, dar am pus totul pe seama oboselii şi mi-am închis ochii, dorindu-mi să dorm. Ace a stins lumina şi m-a sărutat pe păr, după care mi s-a tăiat micuţul filmuleţ.



Următoarea zi, telefonul mi-a sunat la ora şapte dimineaţa, iar eu am sărit din pat pregătită pentru rutina mea zilnică. Brusc, mi-am amintit toate cele întâmplate şi, disperată, m-am uitat după Ace. Nu mai era în camera mea, dar urmele aşternutului arătau clar că mai dormise cineva lângă mine. Deci nu visasem deloc ! Amintirile îmi reveneau în minte şi mă făceau aşa de feerică precum un copilaş care îşi vede pentru prima oară jucăria mult dorită. Totuşi, nu puteam să stau şi să visez fiindcă orele începeau la ora nouă şi eram sigură că aveam să întârzii. M-am îmbrăcat rapid cu o pereche de blugi albaştrii, un maieu mov şi un hanorac alb cu negru pe deasupra, apoi coborând în grabă treptele. În bucătărie l-am văzut pe Ace care stătea pe un scaun şi se juca cu o hârtiuţă ce semăna cu bonul de la un magazin. Lângă el, pe bar, am văzut un bol de cereale cu lapte şi, imediat, mi-am dat seama că era pentru mine.

-Mulţumesc pentru micul dejun şi pentru ce ai făcut aseară, am spus, aşezându-mă pe scaunul de la bar.

Şi-a ridicat capul şi s-a uitat înspre mine. Ochii îi erau injectaţi, albul devenind aproape în întregime roşu, iar cearcăne adânci, cu tente spre violet, îi apăreau pe sub ochi. În acel moment, m-am simţit extrem de prost şi, timp de cinci minute, am şoptit numai scuze fără a mă opri. Într-un final, când începusem să nu mai am aer, mâna lui mi-a acoperit gura şi s-a uitat urât la mine.

-Am înţeles. De ce trebuie să tot repeţi ? Mă doare capul... Când plecăm la şcoală ? Atitudinea sa era ostilă şi total schimbată faţă de seara trecută.

Începusem să tremur fără a şti din ce motiv şi, apărându-mi orgoliul, m-am uitat şi eu urât la el. Nu doream să mă considere o marionetă, deşi regretam că revenise la caracterul său misterios şi nepăsător.

-Ne ia Lizzy la opt şi jumătate, am spus fără pasiune în voce şi mi-am continuat micul dejun.

La opt şi jumătate fix, un claxon s-a auzit de pe aleea din faţa casei. Alături de adolescent, am ieşit pe uşă, el luând-o înainte în timp ce eu încuiam. Am verificat de două ori să văd dacă aceasta era cu adevărat închisă, apoi am fugit spre maşină. Fiindcă nu eram atentă, un lucru tipic mie, am călcat cu converşii într-o băltoacă, iar apa i-a murdărit puţin. De bine ce îi spălasem ! Lizzy m-a întâmpinat cu aceeaşi faţă zâmbitoare. Îşi ondulase puţin părul şi şi-l dăduse cu fixativ ca buclele să rămână perfecte. Conducea încet, de parcă şi-ar fi dorit să nu ajungă niciodată la ore. Dar cine nu îşi dorea ?

-Până la urmă, la ce cursuri o să intre Ace ? Am vorbit cu mama şi a zis că este imposibil ca el să intre la aceleaşi ore ca noi. Oh, şi câte fete o să pună ochii pe el ! Spunea Lizzy de parcă băiatul nu s-ar afla în aceeaşi maşină cu noi.

Am ridicat din umeri şi am întrebat-o de ce mi-ar fi păsat mie la ce ore avea să participe Ace. Îmi doream doar să nu pice la aceleaşi cursuri cu mine – sau, măcar, nu la toate. De asemenea, mi-am exprimat clar opinia că nu doream să mai vorbim. Priveam pierdută pe geam cerul înnorat, de culoare cenuşie, ce îmi era aşa de cunoscut. Firicele de lumină aurie, de la soare, treceau prin cortina groasă şi tristă luminând puţin oraşul atât de întunecat. În ciuda vremii, străzile londoneze erau foarte aglomerate, oamenii mergând la muncă sau la şcoală. Era un peisaj ce-l vedeam zilnic şi care încă mă fascina. Îmi plăcea să-i văd pe unii oameni îmbrăcaţi caraghios şi să râd alături de Lizzy pe această temă. Însă, în acea dimineaţă, nu am râs deloc cu ea în maşină. Prezenţa lui Ace mă făcea să mă simt rezervată şi să-mi doresc să ajung cât mai rapid la şcoală.

La nouă fără zece minute, prietena mea a parcat în locul ei de parcare. Am coborât din maşină şi am pornit tustrei spre clădirea veche, ce se profila în faţa noastră. Liceul fusese amenajat într-o veche catedrală ce fusese incediată acum mult timp şi din care mai rămăsese doar o cupolă. Zidurile de un alb spre gri erau înalte şi făcute din marmură. Liceul avea patru turnuri înalte, în mijlocul lor fiind o cupolă de sticlă prin care pătrundea lumina. De asemenea, acesta avea o curte imensă unde toţi elevii îşi puteau petrece pauzele în cele mai frumoase zile ale anului, care sunt destul de rare.

Când clopoţelul a sunat, noi tocmai intram în clădire. Ace a mers la secretariat, iar eu am fost însfârşit fericită că ne lăsa în pace. Eu şi cu Lizzy ne-am lăsat hainele în dulăpioarele multicolore – în şcoala noastră fiecare îşi alegea culoarea dulăpiorului – şi ne-am luat cărţile şi caietele de istorie. Spre bucuria mea, amândouă participam la aceleaşi cursuri şi la aproape toate orele eram împreună. Mergeam amândouă lent pe culoar, paşii noştri auzindu-se pe marmura albă.

-Şi pentru cine te-ai pregătit tu aşa frumos azi ? Pentru Josh McGinter ? Am întrebat privindu-i hainele. Purta o un tricou decoltat verde, pe deasupra lui un maieu turcoaz tăiat în diferite părţi şi puţin mai larg. În partea de jos a corpului am văzut o fustă neagră, până mai sus de genunchi şi de sub care ieşeau nişte bucăţi de plasă, ce-i dădeau un aer mai gotic. Pe sub fustă, purta nişte colanţi mov, rupţi pe alocuri şi era încălţată cu nişte bascheţi de la Converse mov cu negru. Îmi plăcea cum se îmbrăcase. De fapt, tot timpul purta haine geniale.

-Ei... A zis roşind. Bine, Cher, pentru Josh m-am îmbrăcat aşa. Ştii, am vorbit aseară pe Skype şi a zis că vrea să mă întâlnească fiindcă a zis că sunt foarte de treabă şi că i-ar face plăcere să ne vedem faţă în faţă. Aşa că, draga mea Cher, te voi părăsi în pauza de masă.

-Oh, trădătoareo ! Dacă o să-mi petrec toată pauza de masă cu deşteptele alea care sunt cu un an mai mari ca noi, o să-mi tai gâtul, am glumit. Totuşi, întreabă-l pe Josh dacă nu are vreun prieten drăguţ şi de treabă, am adăugat făcând nişte ochi de căţeluş.

-Dar tu îl ai pe misteriosul Ace ! Nu îţi ajunge băiatul ăsta ? Am văzut că s-a uitat la tine tot drumul până la şcoală.

-Nu... Am dat să spun ceva, dar profesorul Flught, cel de istorie, ne-a grăbit să intrăm în clasă.

Sala de curs era una mare, în care se aflau treizeci de bănci pentru o singură persoană. Pe peretele din faţă se întindea o talbă lungă, albă, iar în faţa acesteia era un birou ce servea drept catedră. Domnul Flught a intrat în clasă după câteva minute şi ne-a salutat politicos. Purta o cămaşă cu mânecă scurtă albă şi nişte pantaloni negrii. Părul său scurt şi brunet era pieptănat frumos, cu cărare într-o parte. A aruncat un dosar pe catedră şi ne-a spus să ne scoatem caietele.

-Unde rămăsesem data trecută ? Amanda, răspunde !

-Rămăsese să ne povestiţi despre cele două bombe atomice lansate de americani şi de piloţii kamikaze.

Profesorul a felicitat-o pe adolescenta cu părul şaten pentru răspunsul corect şi a început să ne povestească de bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, două oraşe din Japonia. Apoi, a continuat să ne vorbească despre piloţii kamikaze.

În tot acest timp, unii îşi notau anumite amănunte, alţii îşi aruncau bileţele de la unul la altul. Eram bucuroasă că Ace nu se afla în acea încăpere. Mă simţeam de parcă o greutate mi s-ar fi luat de pe umeri, de parcă fără el m-aş simţi mult mai bine. Şi, sincer, îmi era mult mai bine. Mă sâcâia doar amănuntul acela cu Luna Sângerie. Eram o fire curioasă şi îmi doream cu adevărat să aflu ce naiba era acel lucru. Brusc, o idee îmi străbătu mintea precum un fulger şi am ridicat mâna. Domnul Flught m-a întrebat imediat ce doream să zic, fiind extrem de bucuros că se arăta măcar un elev pasionat de ora lui. Simultan, Lizzy mă privi surprinsă.

-Nu prea are legătură cu lecţia, dar am o mică curiozitate. Luna Sângerie... ce este ?

În clasă se făcu linişte, de parcă aş fi pus cea mai interesantă întrebare. Profesorul se uită şi el uimit la mine, iar ochii i s-au mărit considerabil.

-Este o veche legendă legată ce această „lună” , dar nu îţi pot confirma nimic. Se spunea că atunci când o lună roşie va lumina pământul şi când umbrele se vor pogorî asupra lumii umane, parcă dorind să o distrugă, atunci se va naşte un războinic. Acel luptător, numit şi Eskela, va salva lumea alături de partenerul său, Breyr. Mă rog, este doar o legendă, nimic dovedit ştiinţific. O să se sune de pauză deci să nu uitaţi să vă faceţi proiectul despre războinicii kamikaze.

Clopoţelul a sunat după câteva minute, iar profesorul şi toţi elevii părăsiră clasa. În timp ce îmi strângeam caietele, Lizzy a alergat înspre banca mea şi şi-a pus mâinile pe ea cu putere. Mă privea pătrunzător şi în privire puteam să îi văd şi o urmă de şoc.

-Ce-i cu tine ? De când pui întrebări de genul ăsta ? Parcă nu îţi plăcea aşa de mult istoria.

Mi-am luat caietele în mână şi m-am îndreptat spre ieşire. Adolescenta mergea paralel cu mine şi încă îmi aştepta răspunsul. Era agitată.

-Nu îmi place, admit lucrul ăsta, dar Ace mi-a promis că avea să-mi spună ceva despre Luna Sângerie şi nu mi-a mai zis. Eram doar curioasă.

Şi nu minţeam chiar deloc. În timp ce ne îndreptam spre dulăpioare pentru a ne schimba cărţile, cineva mi-a dat o palmă peste spate şi nu m-am abţinut să nu scot un mic scâncet. M-am întors, dorind să-l lovesc pe „atacator”. În faţa mea, cu un zâmbet ironic pe chip, stătea Ace. Îşi ţinea mâinile în buzunar şi avea o atitudine de ce-şmecher-sunt-eu. Era urmat de încă doi băieţi, unul scund şi bondoc care îi ţinea toate manualele şi pe care, probabil, îl folosea drept cărător şi de Josh – şi el clar îi era prieten, nu cărător de cărţi. Tipul ce îi ţinea manualele deschise un dulăpior negru, cu două aripi albe imprimate pe el şi băgă cărţile înăuntru. Apoi, dispăru la semnul din mână al lui Ace. Josh îşi trecu mâna prin părul său şaten deschis lung şi uşor ondulat, de parcă ar fi fost cine ştie ce model celebru. Cât narcisism pe el !

-Iubire, ce faci ? Întrebă Ace, trecându-şi mâna după umerii mei.

În acel moment, toată activitatea de pe holuri încetă şi toţi elevii, mai ales fetele, se strânseră în jurul nostru. Toate mă priveau urât, de parcă ar fi vrut să mă ucidă cu o simplă privire, dar nu m-am lăsat intimidată. De fapt, abia le observam căci privirea mea era pierdută în ochii adolescentului ce căpătau reflexii mov. Eram şocată, cu adevărat şocată. Nu mă aşteptam să aud aşa ceva din partea lui în mijlocul culoarului şcolii.

-Poftim ? De când îmi spui tu, măi, iubire ? Mă vezi cumva vreo uşuratică ? Am spus încercând să par sigură pe mine, deşi inima îmi bătea cu repeziciune.

-Nu te mai preface. Pot să te fac a mea oricând şi oriunde, iar tu ştii asta.

Mă lipise de zid şi îşi apropie faţa de a mea. În acel moment, credeam că o să mă sărute şi îmi doream cu ardoare să mă împotrivesc, să nu stau precum o păpuşă. Totuşi, nu am putut să mă mişc, corpul îmi era prea greu. Aşa că, fără să am altă opţiune, am închis ochii, strângându-i cu putere. Însă, nu s-a întâmplat nimic, doar i-am auzit vocea susurându-mi ceva la ureche:

-Ne vedem ora următoare pe terenul de sport fiindcă amândoi avem ora de educaţie fizică. Trebuie să discutăm.

Vocea sa era rece, dar puteam să îi simt căldura aerului pe care îl expira pe gâtul meu şi îmi dădea nişte fiori teribili. Însă, nu am putut să nu observ că pusese mult accent pe „trebuie”, lucru ce m-a făcut extrem de curioasă. Voiam să aflu cu ardoare ce era aşa de urgent de discutat şi presimţeam că nu era ceva foarte bun.
In sfarsit apuc si eu sa las un coment aici. Cand am vazut ce ai scris, ca aces fic nu este cu vampiri chiar mi s-a luat o piatra de pe inima. Nu ca as avea ceva cu fic-urile cu vampiri, insa parca sunt prea comune de cand cu Twilight.
Fic-ul imi place la nebunie. Personajele sunt geniale, iar preferatul meu e Ace [normal, adica, cum sa nu iti placa de el?]. Schimbari astea brusc de atitudine sunt interesante. De abia astept sa vad ce se ascunde in spatele numelui asta si care e poveastea lui Ace.
Cheryl este exact cum ar trebui sa fie o fata [aproape exact]. Imi place ca trece foarte usor de la o stare la alta.

Revenind la capitolul acesta totusi: nu ma asteptam sa fi patit asa ceva, oh... in nici un caz. Mi-a placut ca el a stat cuminte si a ascultat-o, ba chiar a dus-o in camera ei. Ace asta poate fi un adevarat cavaler, insa si un magar - lucru ce l-a dovedit pe holul liceului. Insa tipul e de apreciat, imi place ca se impune [chiar nu ma asteptam sa aiba deja "servitori"].

Eu astept continuarea. M-ai facut curioasa curioasa curioasa.
Bafta in continuare

[Edit:] Sunt si prima. Ce fain 8->
Aşa. Mi-a luat cam mult timp să ajung, dar nu contează.
_______________
Eniuiei. Helău, dear.

Am citit to capitolul. Ce m-a bucurat a fost faptul că l-ai făcut lung şi chiar dacă nu au fost multe replici, acelea scrise au fost bune şi deloc seci.
Ai avut destulă descriere, chiar din plin , ai scris în aşa fel încât m-ai făcut să nu sar peste unele fraze, aşa cum fac la unele cărţi : )) .
Ace deja îmi face nervi. Adică-mi place de el, e un dulce şi. . . [ jignire ] buuut , mă enervează comportamentul său. E schimbător , dar totuşi , plăcut :-?? [ Am spus-o *laughs* ]
Iar Cheryl, hmm...La ea nu prea ştiu ce-aş putea comenta. Ea rămâne aceeaşi, ok. . . nu aceeaşi plângăreaţă şi copil tembel, ci începe să i se vadă personalitatea reală - mai puternică, în orice caz.
Eniuei. Se pare că m-ai lăsat în suspans. Why, why, why ? Ca eu acum să aştept până postezi tu. Of. *smile*
Cam atât am avut de spus. Să nu uiţi să mă anunţi, şi multă inspiraţie în continuare.

*h.u.g.s*
Bunăăă! Intai de toate vreau sa-ti multumesc ca m-ai anuntat ^ ^

Am o impresie vaga, 'chestia neagra' nu e cumva 'Moartea' aia pe care a vazut-o Cheryl? Adica, cel putin asa am dedus eu : )).

La tine trebuie sa caute omu' cu lupa si tot nu gaseste greseli de tastare : )) bravo!

De la 'nu-mi pasa de tine' trecem la 'iubire'? : ))Interesant : -? Imi place ca scrii mult la fiecare capitol, dar asta parca a fost cel mai lung ... Hăă! Chit ca intarzii la antrenament nu am putut sa nu citesc ^ ^. Descrierea a fost pretutindeni, bn asa :- ?, dialogul a fot mai mult ca de obicei, nu? : )) 20 de liniute de dialog : >. [Nebună, nebunăă va zic, n-am ce face si iti numar liniutele de dialog = ))]
'... de bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, două oraşe din Japonia ...'

Astea sunt date adevarate, pot sa jur : )) Am auzit la TV de ele : -? si ca tot eram la acest subiect, saracii japonzi : | but this is it ...

Well, cam asta am avut de spus, sper sa aduci nxtul cat mai repede alea, alea ...
Pa'pa ^ ^
Oh, frate! Deci e fantasy:X
"[...]ostilă şi total schimbată faţă de seara trecută." - Mda, deci eu nu-l inteleg deloc pe Ace. Mai intai observ ca este calm si intelegator cu Cheryl, iar acum, cu vocea aia ca de gheata, e total infricosator. Presimt eu ceva cu luptatorii aia legendari... : - ?
Breyr si Eskela? Si va fi un soc daca acei luptatori vor fi chiar Ace si Cheryl. Well, genu` meu. :]]
Bafta cu nextul`.

P.S. Mersi ca m-ai anuntat. ^^
Iaii:)))....Inca un capitol:))

Doamne, e tot mai interesant.Actiunea asta cu Ace si Cheril e tot mai interesanta si imi place la nebunie ce faci cu ficul asta.
Ace asta e un ciudat. Adica acum este bland si intelegator, peste 10 minute e tafnos iar peste 3 ore ii face lui Cheril avansuri:)). Abea astept sa lamuresti o data chestia asta cu comportamentul lui.
Nu ma intelege gresit, caci imi place foarte mult personajul dar e foarte complicat si schimbator si sunt curioasa de ce?

Oricum , alte comentarii nu mai am, deoarece capitolul a fost perfect scris si nu am ce sa comentez din acest punct de vedere. Astept capitolul urmator si te rog sa-l aduci cat mai repede.

P.S.:Daca nu e deranjul prea mare, te rog nu uita de mine nici de data asta si anunta-ma cand apare nextul:))>
Hey! Sunt si eu pe aici ( din nou ) :)).

Imi pare sincer rau ca nu am comentat penultimul capitol, dar efectiv nu am avut timp. Am observat ca m-ai anuntat si iti multumes, dar scoala asta devine din ce-n ce mai grea. Ok, deci puteam trece la capitol :D.
Aceasta poveste devine din ce in ce mai interesanta. Felul in care Ace o trateaza cu indiferenta, iar dupa aceea este dintr-o data grijuliu imi trezeste suspiciuni. Aceasta legenda, cea despre care povestea profesorul de istorie, suna plina de actiune si mister. Imi inchipui deja ca ii reala. Si aceasta Luna Sangerie este interesanta. In principiu imi place ficul tau mai ales partea in care Ace spune ca Cheryl este iubirea lui si tot restul :> deja devine din ce in ce mai interesant. Eu nu am nimic sa iti reprosez inafara de faptul ca ai mai putea adauga putina descrierea :D. Am eu ce am cu descrierea :))
So inca o data sorry si poate ma anunti si pe mine cand pui next-ul ( promit ca voi comenta )
Succes la scris, bye!
Buna, am citit si eu ficul tau si vreaus a spun ca chiar imi place mult de tot , povestea incepe sa fie palcuta . Nu prea stiu eu cum sa las un comentriu ,d a rvoi incerca sa-ti spun ca imi aplce forte mult povestea ta. Idee este originala. desccrierea e buna, naratiunea la fel si dioalogul la fel. Actiunea este buna , nu te grabesti cu ea. Nici nu stiu ce sa spun despre personaje , dor un lucru vreau sa adaug ca imi aplce cum le-ai facut se potrivesc de minune acest lucru . Ace si cu Cheryl sunt facuti unul pentru altul , asta e parerea mea . Astept cu nerabdare urmatorul capitol si as dori daca pot sa sri mai mult ca sunt o fire mai nerabdatoare si daca voi avea timp voi incerca sa las cate un com la fiecare capitol .
Hey ^^ , lasa-ma sa incep cu obisnuitul " merci " pentru ca ai avut bunavointa si m-ai anuntat [ again ] de next ...

Iubesc faptul ca faci capitole din ce in ce mai lungi , si foarte impostant : nu sunt plictisitoare ! -_-"
Inceputul capitolului a cam scartait dupa gustul meu [ vorbesc de exprimare si chiar , oarecum , de ideea abordata pe moment ]. Te-ai intins putin spre banal , si placerea de a citi se diminua in acel paragraf. Trebuie sa fii atent cum folosesti intr-un fic acei indici fictivi [ " femeia cu coasa " , etc. ]. Uneori [ ca si in cazul tau ] inrautatesc situatia textului / povestii. Fii mai atent aici , si repet : fii mai delicat cu exprimarea !

[ Incep sa cred ca faci capitolele cand ai timp , si cel mai probabil in graba , avand in vedere si greselile de tastare -_-" ]


Nu iti reprosez mare chestie , doar te rog [ de prin primu` comentariu ] , sa fii mai atent la exprimare.

In rest , totul mi s-a parut ok , desi fazele acelea cu Ace la scoala sunt cam dubioase si brusc aparute O.o ... Vezi , poate te straduiesti sa integrezi mai bine astfel de actiuni in text.

Iti urez succes in continuare si te rog sa tii macar pe alaturi , cont de sfaturile mele ^^ -_-" ...

Gambate ! xD

P.S. : Nu uita sa ma anunti in continuare de next , te rog ! *
Buna
Ti-am citit ficul si cred ca stii deja ca imi place cum scrii ( nu ca ar fi asta ceva nou pentru tine). Fara alte chestii de umplutura vreau sa iti zic ca am un mic repros- exprimarea- dar nu e cine stie ce problema. In rest, totul e ok,capitolele sunt lungi, descriere,dialog,etc sunt imbinate bine iar fiecare personaj are caracterul lui. Stiam de mai demult ca nu mai vrei sa mai tratezi subiectul 'vampiri' in vreun fic pt ca deja e fumat, asa ca sunt curioasa sa stiu ce va fi de data asta... cat despre Ace, comportamentul lui nu e o mare necunoscuta pentru mine :))
Hello ^^
De data asta chiar am dat peste un fic interesant. Titlul e bine ales, cred. El e cel care m-a facut sa te vizitez p-aici :)). Well, imi plac personajele pe care le-ai creat. Cheryl e fata tipica de personaj principal. Adica, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Si zici ca e prima data cand scrii din perspectiva unei fete? Nu pare, chiar deloc. Iar Ace, Ace e genu' misterios. Genu' meu :)). Si faza cu schimbarile de comportament de la o zi la alta...eram sigura ca asta se va intampla. Lizzy aia e mai tare ca Cheryl dupa parerea mea :D. Oricum mie nu prea mi-au placut niciodata personajele principale feminine, aici e o exceptie. Dar comportamentu' lu Lizzy imi place mai mult. Ador cum ai "pus-o" sa se imbrace, stilul ei e prea marfa :)). Joshua ala mai e interesant. El si narcisismul lui [-( Imi place ca reusesti sa ne transpui in lumea lu' Cheryl. Rareori vad asta in compuneri. Ideea e destul de originala. Si ma bucur ca nu-i cu vampiri #:-S. E clar ca asta, Ace, e razboinicul. Dar ma indoiesc in privinta lui Cheryl, nu cred sa fie ea ajutorul. Dar de la tine pot sa ma astept la orice dupa ce am vazut cum scrii :D. Astept capitolul urmator cu nerabdare. Ca sa ma mai lamuresti si pe mine putin cu misterul asta. Sa ma anunti cand pui continuarea ^^ See ya *hugs*
Vă mulţumesc pentru comentarii şi o să încerc să ţin cont de ele. Cât despre repetiţii, aceasta este veşnica şi unica mea problemă. Niciodată nu am reuşit să scap de ele de parcă ar fi vreun blestem ce mă urmăreşte * laughs * .
Lectură plăcută ! :]




4





Eram alături de Lizzy în vestiare şi îmi legam şireturile de la adidaşi. Trebuia să intrăm pe marele teren de sport al liceului, iar eu îmi rugasem prietena să facă o diversiune pentru a mă strecura pe lângă profesoară. Lizzy acceptase imediat, fără să comenteze.

-Doamne, te întâlneşti cu Ace ! Să fii văzut cum se uita Laura Kingsley la tine când el mai avea puţin şi te săruta ! Murea de ciudă !

Laura Kingsley era una dintre cele mai mari scorpii din tot liceul. Fusese coruptă de către sora ei mai mare şi acum devenise un adevărat monstru. Făcea parte dintr-o familie înstărită şi, pe deasupra, era şefa majoretelor. De asemenea, era cea mai populară fată din şcoală şi inamica mea numărul unu de acum câteva zeci de minute. Ea era, de obicei, obişnuită să fie împreună cu cel mai popular şi frumos tip din şcoală şi, fără dar şi poate, pusese ochii pe Ace. Dată fiind apropierea lui de mine din pauză, sigur mă detesta.

I-am zâmbit lui Lizzy şi i-am dat un cot, ea alergând înspre profesoara slabă ce stătea cu spatele la noi. Apoi, asigurându-mă că nimeni nu mă privea, am luat-o la fugă înspre pădurea din spatele terenului de fotbal. Trebuia să mă grăbesc ca să nu mă vadă cumva profesoara şi, pentru prima dată, eram bucuroasă că făcusem parte din echipa de maraton a fostei mele şcoli.

Nu după mult timp, am ajuns la intrarea în mica pădure. M-am uitat în jur, căutându-l pe Ace. Stătea sprijinit de un copac, cu mâinile în buzunarele blugilor şi cu privirea aţintită asupra-mi. Se uita încruntat la mine, iar eu am înghiţit în sec instinctiv. Aveam o presimţire nu prea bună.

-Uhm... Scuze de întârziere, dar am rugat-o pe Lizzy să o ţină ocupată pe profă ca să pot să vin şi Liz... Am început să spun, dar vorba mi-a fost tăiată.

-Lizzy în sus, Lizzy în jos. Numai despre Elizabeth vorbeşti tot timpul, de parcă ar fii centrul universului ! Când o să fie momentul să vorbim despre orice altceva ?

Era nervos şi mă făcea să mă simt vinovată pentru ceva ce nu făcusem. Totuşi, s-a priceput destul de bine să mă readucă la tăcere. Am stat în jur de zece minute fără să vorbim, eu dorindu-mi să mă evaporez cât mai rapid din acel loc. Mă legănam de pe un picior pe altul, agitându-mă inutil. Dacă voia să-mi spună ceva, putea să o facă odată, nu să prelungească chinul la infinit !

-Mai ţii minte când m-ai întrebat cine sunt ? Sau când m-ai întrebat ce e Luna Sângerie ?

Am aprobat, nedorindu-mi să vorbesc fiindcă ştiam că dacă aveam să o fac, vocea îmi va tremura.

-Se pare că la a doua întrebare ai primit un răspuns de la profesorul de istorie, iar la prima cred că nu îţi doreşti unul.

Afirmaţia lui m-a făcut şi mai curioasă, dar, totodată, m-a enervat. Nu înţelegeam de ce se prefăcea el că ştia ce-mi doream eu şi ce nu ! Ce, mai nou putea să citească şi minţile oamenilor ? Pe bune acum, nu putea şi era o prostie să se prefacă că ştie ce voiam eu. Aşa că, fără să mă gândesc de două ori, am început să-l întărât şi să-i repet că nu avea curajul să mi-o spună. După cum mă aşteptam, el s-a enervat şi nu a mai avut nervi pentru a se opune. Fără să mă anunţe, şi-a dat jos tricoul şi am putut să văd un semn rotund pe braţul său drept. Arăta exact ca cel de pe mâna mea stângă. De fapt, erau identice. Nici nu aveam ce spune, doar priveam micul semn ce era mai deschis decât culoarea pielii. Apoi, fără nici un alt advertisment, începe să se strâmbe la faţă şi în jurul nostru începe să bată un vânt violent, ce rupea frunzele copacilor şi forma un vârtej în jurul său. Mi-am închis ochii şi, când i-am deschis, am rămas mută de uimire. În faţa mea se afla Ace cu două aripi lungi şi negre ce îi ieşeau exact din spate. Am rămas cu gura căscată, iar trupul a început să-mi tremure. Mă dădeam în spate încet, iar el se apropia de mine cu un zâmbet pe faţă. M-am împiedicat de o rădăcină şi am căzut pe spate, lovindu-mă de trunchiul unui copac. Respiraţia mi s-a întretăiat pentru o secundă, dar mi-am revenit rapid şi am privit fascinată şi, totodată, speriată aripile lui.

-Hai, fugi, ştiu că asta îţi doreşti, a spus indiferent.

-Poftim ? Nu, nu am să fug, doar că asta e... uau. Nici nu ştiu ce aş putea spune. E imposibil. Pot ? Am întrebat, întinzând o mână înspre aripa sa stângă.

A aprobat, iar eu am atins penele sale. Erau moi şi fine, precum puful. Nu îmi venea să cred ce vedeam şi simţeam... părea să fie doar un vis. Şi totuşi, în inimă mi-a rămas un ghem de frică fiindcă, dacă l-aş fi supărat pe Ace, sigur aş fi ajuns într-un coşciug. Parcă am stat o eternitate cu mâinile înfipte în aripile sale, mângâindu-i penele moi.

-Şi de ce eşti pe Pământ ? Adică, eşti un înger, nu ai ce căuta aici, am spus răguşită.

-Pentru a-mi îndeplini destinul. Oricum, nu vreau să vorbesc despre chestia asta. Tot ce trebuie să ştii este că tu trebuie să mă ajuţi.

Într-un moment normal, aş fi avut o reacţie destul de urâtă la spusele sale, dar de această dată am tăcut şi am înghiţit. Îmi era frică de el şi de aceea preferam să fiu atentă la comportamentul meu. Fără să-mi dau seama, Ace m-a luat în braţe, iar eu l-am privit întrebătoare. Nu înţelegeam ce căutam în braţele sale, deşi căldura pieptului său îmi plăcea. Mă simţeam apărată de acele aripi imense. El îmi zâmbi în felul său unic şi, fără vreun advertisment, îşi luă zborul. Am început să mă agit şi mi-am încleştat mâna în părul său. Chicoti. De parcă era ceva aşa de amuzant. Mi-a spus că nu avea de gând să mă arunce din braţele sale sau alt lucru ce ar fi legat de viaţa mea. Spusese tare şi clar că nu voia să-mi facă rău, aşa că de ce m-aş mai îngrijora ? M-am lăsat moale în braţele sale şi am admirat priveliştea. De unde ne aflam, puteam să văd întreaga şcoală şi curtea. Niciodată nu realizasem că liceul deţinea aşa de mult teren şi că piscina era aşa de mare. Probabil că de la pământ nu puteam vedea atât de multe lucruri fascinante. Parcă citindu-mi gândurile, Ace începu să urce şi mai sus şi am pătruns prin perdeaua groasă de nori. Printre ei nu se vedea nimic, doar un alb infinit, cu tente de gri. Mă simţeam ca-n Rai, neputând să văd nimic. După ce am trecut de marea infinită de nori, am ajuns deasupra lor şi soarele puternic ne-a luminat chipurile. Dacă măcar o dată soarele ar fi atât de puternic şi-n oraş ! Ce vise, era imposibil.

-Îţi place ? M-a întrebat când se oprise şi parcă stătea pe un nor în formă de scaun. Totuşi, aripile i se mişcau lent, lovind aerul cald.

Nu îmi găseam cuvintele căci splendoarea acelui moment era incredibilă. Am dat din cap, sperând ca el să nu mă mai silească să spun ceva. Lent, am întins mâna pentru a atinge o parte dintr-un nor. Tot timpul mi-am dorit să-i ating şi, parcă, visul mi se împlinise. Voiam să pun mâna pe un nor care era puţin mai departe, dar am alunecat din braţele sale şi în acel moment am fost sigură că viaţa mea s-a terminat. Totuşi, nu-mi era frică şi, de fapt, nici nu am avut timp ca acest sentiment să-şi facă apariţia în inima mea căci o mână puternică m-a săltat în aer şi eram din nou în siguranţă. Stătea pe picioarele lui Ace, ca mai devreme, dar într-o poziţie mult mai indecentă. Eram cu faţa la el, cu picioarele desfăcute înconjurându-i spatele. Trupul meu era lipit de al său, iar feţele noastre se aflau la câţiva centimetri depărtare. În acel moment dorinţa mea de-al săruta era uriaşă. Ajunsesem să mă rog să mă sărute, lucru pe care nu l-aş fi făcut niciodată. Încet, şi-a apropiat faţa de a mea, iar eu am închis ochii instinctiv. Totuşi, ce mi-am dorit nu s-a întâmplat, ci doar mi-a atins cu buzele fruntea.

-Ar trebui să mergem, am spus cu tot amarul din lume în voce.

Nu a auzit din prima ce am spus fiindcă îmi privea insistent decolteul. Am tras de bluză ca să nu mi se mai vadă sânii, iar el a oftat dezamăgit. Măcar să fim amândoi nemulţumiţi, nu numai eu ! Însă, nu m-am putut abţine să nu spun ceva ce pe mine m-a amuzat:

-Ştii, dacă un băiat se uită la sânii unei fete zece minute pe zi, o să trăiască cu cinci ani mai mult.

A început să râdă zgomotos până când i-au dat lacrimile.

-Cred m-aş putea uita la sânii tăi o veşnicie. Şi numai uitându-mă la ai tăi o să trăiesc mai mult de un secol, a zis el zâmbind năstrujnic.

După câteva minute, Ace a început să coboare prin perdeaua de nori cu o viteză uriaşă. Parcă era o torpilă, iar eu mă temeam ca nu cumva să ne facem una cu pământul. Văzând că ne apropiam de vârfurile ascuţite ale brazilor, am început să urlu şi mi-am prins mâna în părul său, strângându-l. El a început să râdă zgomotos şi, fără nici un efort, s-a oprit şi a aterizat între copaci. M-am uitat la ceas şi, şocată, am observat că mai erau cinci minute până la începutul orei de spaniolă. Fără a-l mai băga în seamă pe Ace, am luat-o la fugă spre clădirea ce se profila în faţa mea. Totuşi, am putut să-i aud râsul.

Pe drum, m-am întâlnit cu Lizzy, care respira greu. Mi-a explicat entuziasmată tot ce se întâmplase la ora de sport, iar apoi, cu o curiozitate specifică ei, m-a întrebat ce am făcut cu Ace. „Ştii, tipul care se dă la mine este un înger negru şi m-a dus în zbor până deasupra norilor şi acolo aproape că ne-am sărutat.” Suna cam tâmpit, nu ? Şi, în fond, nu m-ar fi crezut dacă îi spuneam aşa ceva. În cel mai bun caz, ar fi crezut că sunt nebună. Aşa că a trebuit să fac rapid o poveste destul de credibilă.

-Păi, am stat în pădure şi ne-am plimbat. E o râpă departe de terenul de fotbal şi eu nu am văzut-o şi aproape că am căzut în ea, dar el m-a salvat. Cu mâinile sale puternice, m-a prins şi am căzut peste el. Eram aşa de aproape încât aproape ne atingeam buzele... şi... şi... el m-a sărutat pe frunte, deşi eu îmi doream atât de tare să fie pe buze !

Nu am putut să-mi reţin lacrimile şi acestea au început să-mi curgă pe obrajii roşii. Liz mă îmbrăţişă cu putere şi îşi ţinu toate comentariile pentru mai târziu. Totuşi, nu puteam să uit că toată şcoala mă văzuse izbucnind în plâns şi că Josh era printre cei se asistaseră la mica scenă. Eram sigură că avea să îi spună lui Ace despre ce văzuse. De fapt, puteam paria pe orice că aşa o să facă. În plus, ştiam că plânsul meu avea să devină subiect de bârfă în liceu.

Când am intrat în clasă, profesoara de spaniolă era la catedră şi vorbea ceva cu un elev. Totuşi, toţi cei din sală şi-au îndreptat privirea spre mine, vrând să vadă dacă mai plângeam. Deci, se aflase tot. Şi, ce era şi mai rău, Ace se afla în clasă şi mă privea atât de îngrijorat. Nu doream să vorbesc cu el. M-am apropiat de catedră, iar profesoara m-a întrebat ce am păţit de aveam ochii injectaţi. Femeia era înaltă, cu părul blond curgându-i precum aurul pe spate. Ochii săi negri, de aceeaşi culoare cu veşmintele pe care le purta, mă priveau cu intensitate, aşteptându-mi răspunsul.

-Hola. Ştiţi, mă simt rău căci, la ora de sport, m-a lovit un băiat cu mingea de baschet în cap. Mă simt foarte ameţită.

-Atunci pleacă acasă, chica ! Nu mai sta aici, a spus ea destul de tare încât să audă toată clasa. Se vede că te simţi rău căci ai plâns foarte mult. Ai ochii injectaţi, adăugă ea de parcă eu n-aş şti.

M-am scuzat din nou ca să dau impresia că îmi părea cu adevărat rău că plecam de la ora aceea. Profesoara chiar m-a crezut şi era convinsă că mie îmi plăcea spaniola. Ce minciună ! Detestam limba aceea de când eram mică fiindcă mama obişnuia să se uite la diferite seriale în spaniolă. Când eram în generală, numai piţipoancele ştiau şi le plăcea limba aia. De aceea, dezgustul meu pentru ea este aşa de uriaş acum.

Până când am ieşit din clasă, am simţit cum Ace mă fixa cu privirea. Se uita aşa de intens la mine şi parcă îşi dorea să-mi transmită ceva. Nu m-am întors să-l privesc fiindcă ştiam că avea să mă determine să rămân. Val vârtej, am ieştit din sală şi am luat-o la goană spre ieşire. Nu mi-am luat jacheta din dulap, ci am tras mânecile pluoverului moale şi călduros. Gardianul nu m-a oprit când am ieşit din clădire; probabil că fusese apelat de profesoara de spaniolă. Îmi şi imaginam conversaţia dintre cei doi. Sigur conţinea ceva asemănător cu: Dacă vezi o psihopată alergând pe culoare, să o laşi să plece.

După câteva minute, am ajuns în staţia de autobuz unde, chiar în acel moment, maşina roşie cu două etaje staţiona. Am luat-o pe ruta 159 şi m-am aşezat pe un scaun din apropiere de una dintre uşi. Nu ştiam încă unde aveam să mă duc aşa că preferam să cobor cât mai rapid atunci când doream. Mă uitam pierdută pe geam, încercând să nu las lacrimile să-mi ude din nou obrajii. Lângă mine stătea un cuplu de îndrăgostiţi care, la fiecare două minute, se sărutau şi se alintau non stop. Căcat. Căcat. Căcat. Trebuia să cobor căci, altfel, aveam să încep să plâng. Cuplul acela îmi amintea de mine şi de Ace – sau de cum am putea fi. Aşa că, în disperare de cauză, am coborât la prima staţie, Bond Street. M-am uitat prin jur, gândindu-mă ce aş putea face. Puteam să merg să vizitez Madame Tussaud’s sau muzeul lui Sherlock Holmes. Nu, nu voiam să văd vreun muzeu. Am luat alt autobuz, pe ruta 390 şi am coborât două staţii mai târziu, la Lancaster Gate. De acolo puteam merge în parcul Hyde şi să stau pe undeva, plângându-mi de milă. Patetic, nu ? Am luat-o uşor la pas înspre lacul Serpentine, dorind să văd dacă se scălda cineva în zona special amenajată. Pe aleile uriaşului parc, se plimbau mame cu copiii în cărucioare şi cupluri proaspăt îndrăgostite. Deşi nu era foarte mult soare, câteva raze au reuşit să treacă prin perdeaua groasă de nori, luminând copacii inverziţi. Am trecut pe lângă Colţul Oratorilor unde, un bărbat bătrân, cu părul cărunt, dorea să-şi expună punctul de vedere în faţa unei mulţimi.

După două ore, am ajuns pe marginea lacului Serpentine. Mă lălăisem pe drum, aşezându-mă pe câte o bancă şi citind dintr-o carte scrisă de Tolstoi. Apoi, mă ridicam şi mai mergeam puţin şi mă aşezam din nou. Pur şi simplu, nu aveam deloc chef să merg neîncetat, de parcă aş fi fost la o cursă. Îmi trebuia puţin timp pentru mine. Să fiu singură şi să mă gândesc la toate cele întâmplate. Nu ceream prea mult, nu ?

Pe pod stăteau mulţi copii ce priveau fascunaţi apa de un albastru spre verde. Cupluri proaspăt îndrăgostite sau familii cu copii mici se plimbau cu barca. Locul special amenajat pentru scăldat era gol, nimeni nu era în apă. M-am aşezat pe iarbă, sub un copac şi mi-am scos din geantă cartea. Sprijinită de trunchiul arborelui, am început să citesc, încercând să mă relaxez. Totuşi, nu am reuşit fiindcă BlackBerry – ul scotea zgomote enervante de fiecare dată când cineva încerca să mă sune sau îmi trimite vreun mesaj. Chiar dacă îmi închisesem iPhone – ul, am uitat de celălalt telefon. L-am scos din geantă şi m-am uitat la ecran. Multe apeluri de la Ace şi Lizzy şi câteva mesaje de la Liz. Am vrut să citesc cel mai recent mesaj, dar l-am deschis pe primul. E nervos., E îngrijorat. – acestea erau mesajele pe care mi le trimitea neîncetat Liz. Am oftat şi am blocat telefonul, aruncându-l pe iarbă, lângă mine. M-am întins pe iarbă şi am privit norii. Oh, norii... Toate amintirile din timpul orei de sport mi-au revenit în cap cu o viteză uriaşă.

De ce fac atâta tevatură? Doar nu-l plac... Mi-am spus mie, acoperindu-mi ochii cu mâinile.
Ia nu mai spune că nu-l placi. Ce, eşti atât de neatentă încât nu-ţi dai seama că eşti moartă după el? Pur şi simplu admite asta şi nu te mai plânge! Vocea din capul meu m-a terifiat.
Dar tu cine, spanacul meu, eşti ? Am şi înnebunit ? Eram nervoasă.
Sunt inima ta. Iar aceasta îţi spune ca, măcar o dată în viaţă să o asculţi. Tu creezi drame şi romanţe pentru personajele din cărţile tale, dar întreaga ta viaţă e condusă de mintea ta, nu de inimă. Ascult-o şi o să-ţi fie mai bine.

Am adormit imediat după „conversaţia” inima mea. Nu puteam garanta că acea discuţie nu fusese, de fapt, tot un vis. Speram asta. Dacă era reală, atunci clar îmi trebuia un bilet spre spitalul de nebuni.

Când am deschis ochii, afară era aproape întuneric, cerul căpătând o nuanţă de mov închis. M-am frecat la ochi, dezorientată. Încetul cu încetul, mi-am amintit tot ce se întâmplase şi am oftat. Viaţa mea era aşa de grea, complicată şi încâlcită. Ce n-aş da ca aceasta să fie mai uşoară. Am auzit paşi pe iarbă şi mi-am ridicat capul, privind umbra ce se apropia de mine. Din cauza întunericului, nu mi-am putut da seama cine era.

-Eram sigur că te voi găsi aici.

Ace.
Edit după ce citesc.
_______________
Din nou eu. : ]]
Helău, again >:D< .
Bun. Încep cu ce mi-a plăcut foarte-foarte mult.

"-Ştii, dacă un băiat se uită la sânii unei fete zece minute pe zi, o să trăiască cu cinci ani mai mult.

A început să râdă zgomotos până când i-au dat lacrimile.

-Cred m-aş putea uita la sânii tăi o veşnicie. Şi numai uitându-mă la ai tăi o să trăiesc mai mult de un secol, a zis el zâmbind năstrujnic. ”

Partea asta a fost aşa cute <3 . Doamne, a fost amuzantă, şi pe lângă, mi-l imaginam pe Ace râzând *smile* .
Well, mă bucur că acest capitol a fost lung şi pliin de descriere. Dialogul nu a fost sec, ba chiar interesante, şi chiar au mai fost replici memorabile.
Ăh, ultima parte a fost plăcută, deasemenea. Ultimul cuvânt a încheiat perfect capitolul. Iar acum sunt curioasă să văd ce se va întâmpla ._.' .
Sinceră să fiu, nu credeam că Ace e înger. Chiar nu credeam, dar îmi place rezultatul. După ce că arată bine, mai e şi înger <3 .
Well, se pare că ai mai schimbat-o pe Cheryl. În acest capitol parcă s-a comportat altfel, iar partea în care inima ia vorbit, a fost specială, într-un fel. Hm, sper s-o asculte *laughs* .
Aşa. N-am observat greşeli de tastare/exprimare, oricum n-au fost.
Păi aştept continuarea care sunt sigură c-o să fie la fel de bună ca aceasta, sau chiar mai bună :] .
*h.u.g.s*
Hellău ^ ^ I'm here xD.
In primul rand tind sa- ti multumesc ca m- ai anuntat ca ai pus next- ul.
Capitolul asta cred ca a fost cel mai lung din toate o.o si ma bucur ca am avut ce citi. Ah 8-> Ace e inger, la asta chiar ca nu m- as fi gandit but, ai o imaginatie foarte bogata.
Aceeasi poveste, greselile de tastare nu sunt prezente la tine, cred ca este printre singurele fic- uri la care iti face placere sa le citesti. Cel putin fic- ul tau este foarte captivant, iar descrierea este asa de frumoasa incat te face sa vrei sa citesti mai mult.
Dialogul a fost asa frumos, nici sec si nu a fost in exces. Zau, la tine chiar nu are omu' ce comenta? *laughs*
Sfarsitul a fost asa simplu si dragut, chiar m- a facut curioasa si abea astept sa vad ce mai pune la cale imaginatia ta : >.
Pai, cam atat. Pa. *huggies*
Deci, Alex, ţi-am promis că o să-ţi las comm... Îţi spun de acum că nu mă pricep la critici de acest gen deoarece nu aş putea scrie mai bine decât tine. Anyway, mă bucur că Ace i-a zis adevărul [ înger, waa: >] şi, de asemenea, că erau aproape să se sărute :- " [ drăguţă faza ; ))]...Aşa, îmi place asta: "Nu a auzit din prima ce am spus fiindcă îmi privea insistent decolteul. Am tras de bluză ca să nu mi se mai vadă sânii, iar el a oftat dezamăgit." :]]... chiar am râs. [ băieeţii: ))].
Păi, ştii ce-mi place cel mai mult? Felul în care povesteşti totul. Nu sunt eu o expertă[ chiar nu sunt], dar pot spune că îmi place, nope? *laugh* Ai avut dreptate când mi-ai spus că o să-mi placă ce o să citesc, deci...ce să o mai lungim...e tare drăguţ că s-a îndrăgostit de el şi că vrea să îl sărute : > [ so interesting, cul and stuff ^^]...
Aaa, da, şi "Dar tu cine, spanacul meu, eşti ? Am şi înnebunit ?" mi-a plăcut :]]... Mi-au plăcut multe, sincer. Şi ăăh, mereu le termini aşa =.=...Sunt curioasă,băiete!:]]...Chiar m-ai făcut nerăbdătoare. O.o
Well, spor la scris, inspiraţie multă şi...să pui capitolul cât mai repede [ sper : )) ].
Hello ^^ Thanks for telling me about this new and wonderfull chapter :D
Ce dragut, au acelasi semn. Deci asta inseamna ca si ea poate sa se transforme in inger? Ar fii ciudat, but anyway. :))
Ce-mi plac capitolele tale, asa lungi si pline de mister. Cred ca te-ai prins ca nu am comentat despre modurile de expunere. Si asta pentru ca efectiv nu am ce sa-ti reprosez. Mai ai doar acea mica problema cu repetitiile. Dar sunt sigura ca o s-o rezolvi tu.
Ce simpatic e Ace, si totusi nesimtit, cum adica sa n-o sarute? [-(:)) Oricum, asa isi mai pastreaza din farmec. E mai bine asa :P
Pai nu mai am ce zice...Poate doar sa ma anunti cand pui capitolul urmator :yes: :bv:
See ya >.>
Hey ! >:D< Merci ca m-ai anuntat, eu, ca de obicei, sunt pe`aici. ;]]
Apoi, fără nici un alt advertisment, începe să se strâmbe la faţă şi în jurul nostru începe să bată un vânt violent, ce rupea frunzele copacilor.
Hmm... : - ? Eu cred ca nu era nevoie de un advertisment, din moment ce s-a strambat, adica nu avea de ce sa se strambe fara niciun advertisment. ... in fine. In`afara de asta, am observat ca ai repetat putin mai jos, din nou, "fara niciun advertsiment". Eeh, asa cum ai spus si tu, repetitiile acestea te urmaresc. : )) * laughs * Si totusi, la un moment dat, va trebui sa scapi de ele. ^^
"„conversaţia” inima mea" - pai aici, cred ca ai mancat un cu. Doesn`t matter, se mai intampla. : - P
So, am fost placut uimita sa-i aflu secretul lui Ace. Si chiar daca i l-a dezvaluit lui Cheryl, eu cred ca tot mai ascunde ceva. Probabil este intuitia mea de vina. :)) Btw, sper sa continui. Bye bye! xD
Mda... am ajuns si pe aici. Cam tarziu dar am ajuns:-" Este un fic grozav si abea astept sa vad ce se intampla in continuare:-ss
Imi place comportamentul lui Cheryl si modul ei de a gandi. Si felicitari deoarece descrii foarte bine din punctul de vedere al unei fete(parerea mea).
Sunt foarte confuza(la Cheryl nici nu ma gandesc cum se simte) din cauza brustelor schimbari de comportament ale lui Ace, adica acum se comporta ca si cum tine la ea si apoi este total indiferent:confused1:
Astept next-ul si felicitari inca o data!
:bye:
Hey! Thanks for telling me about this new chapter. Aşa cum am promis, am ajuns şi eu să comentez. Okay so let's get started. Descrierea, mie una mi se pare în regulă. Îmi place cum descri sentimentele şi câte o dată şi peisajele. La naraţiune chiar nu am ce să cometez deoarece mie îmi place cum narezi şi chiar nu aş vrea nici o schimbare aici ( mă rog, doar una... în bine ). Acţiunea păi... mi se pare doar un pic grăbită. Mă refer la partea cu zborul şi discuţia lor, mi s-a părut prea scurtă conversaţia, iar acele momente deasupra norilor ( btw Cheryl nu a rămas fără oxigen pe acolo? ) care părerea mea că le puteai lungi puţin, dar în orice caz este foarte bine şi aşa. Îmi place foarte mult personalitatea lui Cheryl deoarece are o personalitate puternică, sau cel puţin aşa o percep eu. Sincer chiar nu mă aşteptam ca Ace să îi spună marele lui secret, ce vreau să spun este că mă gândeam că aşa cum mă gândesc eu, ar fi testat-o sau ceva să vadă dacă poate avea încredere-n ea, dar este super okay aşa.
Well asta este tot ce am avut de spus, sper să mă poţi anunţa când pui next-ul!
Bye bye
^^

Foarte interesant :-?

Imi place cum scrii, chiar daca nu ai un stil bine definit/unic. De obicei povestea conteaza cel mai mult, iar a ta, fie ea si fantasy, e interesanta.

Nu prea imi place cum ai conturat personajul lui Ace >.<... Cam scartie comportamentul lui. Ne-am dat toti seama ca o place pe Cheryl, deci cred ca ar trebui sa nu-l mai caracterizezi atat cu un comportament de " bad boy ", pentru ca isi pierde din farmec si mister. :[[

Pe Cheryl o iubesc deja =]] ^^

So, zau ca nu mai stiu ce sa spun -.-" ... Te descurci bine !


Nu uita sa ma anunti si pe mine cand pui nextu`. Apreciez ...
Firstly, vă mulţumesc pentru comentarii/păreri şi mă bucur că vă place povestea. Apoi, acest capitol nu este aşa de lung fiindcă voiam să mă opresc într-un anumit punct şi n-am putut să lungesc atât de mult acţiunea.
Şi, finally, din plictiseală a căutat pe net poze cu personajele şiiiiiii... iată-le.

Cheryl and again her.
Ace şi iarăşi el .
First with Lizzy and secănd with Lizzy.
Şi acumCharlotte care va apărea în acest capitol.

Lectură plăcută!




5





Îi simţeam parfumul, chiar dacă stătea la doi metri depărtare de mine. Se uita fix la mine şi m-am făcut mică, ascunzându-mi chipul de privirea sa pătrunzătoare. S-a mai apropiat doi paşi şi, într-o secundă, se afla lângă mine, pe iarbă. Îmi întinse jacheta pe care o uitasem la liceu, iar eu am luat-o, aruncând-o pe iarbă. Dintr-o dată, parcă nimic nu mai conta pentru mine. Eram doar noi doi şi eram sigură că nimic bun nu se va alege din asta. Se pare că Ace m-a învăţat ceva cât timp a stat aici: să fiu pesimistă ! Ce bună o să-mi fie viaţa de acum în colo!

-De ce ai fugit aşa de la şcoală ? Ce ai păţit ? M-a întrebat aşa de senin şi calm.

Faţa îi era neutră, o urmă extrem de mică de îngrijorare apărându-i. Părea ca şi cum ar fi ştiut deja răspunsul meu. Întrebase acel lucru doar din politeţe ori din faptul că era o întrebare tipică a oamenilor ca să pretindă că sunt îngrijoraţi.

-Cum adică, de ce ? Crezi că m-am simţit bine când am aflat că eşti un înger ? Sau că mi-a convenit să te dai la mine şi să mă faci să cred că mă vei săruta şi în final nu ai făcut-o ? Pe bune acum, cât ai de gând să te joci cu creierul meu ?

-Dar nu mă joc cu creierul tău, Es... Cheryl. De ce aş vrea să fac aşa ceva?

Eu eram nervoasă, el era calm. Exact opusul.
Dar cum îmi spunea că nu se joacă cu creierul meu când exact asta făcea ? Se dădea îngrijorat, apoi indiferent şi apoi îmi dădea de înţeles că o să facă ceva, când nu făcea acel lucru. Dacă în acest fel nu te jucai cu mintea cuiva, atunci clar înnebunisem.

-Tu să-mi răspunzi la întrebare. Ai schimbări din acestea bruşte de temperament, mă ignori şi după aceea te dai la mine. Ce aş putea înţelege din asta? Ţipam.

Ace nu a mai avut ce replică să-mi dea fiindcă, probabil, considera că cearta era inutilă. În fond, ce rost avea să se certe cu o tipă paranoică, ce urlă de nebună prin parc ? Îşi ciufuli părul în timp ce eu încercam să mă calmez şi să revin la o gândire normală. Obrajii mă ardeau de la nervi şi lacrimile ameninţau să dea pe dinafară. Ţineam la orgoliul meu şi de aceea nu am început să plâng. Îmi permiteam să mă smiorcăi doar o dată pe zi pentru că nu voiam să par o plângăcioasă.

Totuşi, mă întrebam de ce voia să-mi spună Es – ceva. Cine era acea persoană? De ce voia să-mi spună mie astfel? Aceste întebări mă bântuiau şi am început să-mi caut prin minte anumite indicii. Ace nu pomenise niciodată de vreo fată, de parcă n-ar fi cunoscut una niciodată. Şi, desigur, asta era imposibil. Probabil că el ar fi putut să fie împreună şi cu cea mai frumoasă femeie din lume. Apoi, la şcoală nici o tipă nu semăna cu mine la fizic. Eram unică, lucu ce-mi convenea extrem de mult. Atunci, de unde m-a confundat? Adică, am o faţă aşa de comună?

Am rămas acolo, privind luna ce se reflecta în apa lacului timp de un sfert de oră. Eu începusem a mă calma, iar Ace stătea şi privea pierdut ceva în zare. Ochii săi deveniseră albaştri, precum apa lacului, iar părul îi cădea peste faţa palidă. Era atât de liniştit şi emana o căldură pe care o puteam simţi, chiar dacă stăteam la jumătate de metru depărtare de el. Cu coada ochiului, l-am privit şi am văzut cum strălucea în întunericul serii. Chiar era un înger. Dar, mă întreb, astfel de fiinţe divine ar trebui să îi ajute pe oameni, nu să-i facă să sufere. Am văzut cum s-a încordat şi a şoptit ceva neinteligibil, iar eu l-am privit dezorientată, neînţelegând ce spusese. Tipul ăsta era un mister ! Dar nu oare misterul său mă atrăgea atât de mult ?

-În sfârşit ne vedem ! Trei ani, Parker, trei ani. Atâta timp trebuie să umble o persoană printre galaxii pentru a te găsi? O voce feminină se auzi din spatele nostru.

Eu m-am întors pentru a vedea cine era femeia, dar Ace nu se mişcă fiindcă ştia exact cine era. Am dat ochii cu cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Era perfectă. Părul ei blond cădea buclat pe spate şi îi încadra perfect faţa precum porţelanul, ochii ei albaştri îl fixau pe Ace cu o privire pătrunzătoare, iar buzele roşii erau arcuite într-un zâmbet. Purta o bluză roşie şi o pereche de blugi, iar geaca de piele neagră îi acoperea tricoul superb. Oare aceasta era femeia cu care m-a confundat ?

-Ăh, bună, Charlotte, spuse Ace bâlbâit, fiind luat cu siguranţă prin surprindere. Ea este Cheryl, continuă el simplu.

Am dat mâna cu ea, iar apoi s-a aşezat lângă Ace şi a început să sporovăiască cu el. Îl priveam şi mă minunam fiindcă zâmbea şi râdea cu Charlotte într-un fel... special. Niciodată nu fusese atât de bine dispus cu mine. Şi aici ar interveni gelozia mea profundă plus enervarea fiindcă ne fusese întreruptă conversaţia.

-Ce-ar fii să dormi la Cheryl acasă ? Nu cred că o să ai timp să-ţi găseşti un hotel bun în seara asta, Lott, sugeră brunetul.

-Desigur, dacă nu o deranjează, răspunse blondina, apoi îşi îndreptă privirea către mine.

Am spus că nu mă deranja, deşi nu-mi făcea nici plăcere, şi am chemat un taxi. Pe tot parcursul drumului până la ieşirea din parc, Ace şi Charlotte au sporovăit pe diferite teme, râzând. Niciodată nu m-au băgat în discuţia lor, de parcă eu nici nu aş exista. Dar dacă mă uitam atentă la ei, se vedea clar că Ace ţinea la ea în cel mai sincer mod posibil. Şi nu o trata ca pe mine. Poate... poate o iubea. Gândul acesta mi-a întunecat subit mintea şi m-am cutremurat. Această idee îmi dădea fiori pe şirea spinării şi nu-mi doream ca ce credeam să fie adevărat. Oare toată viaţa aveam să trăiesc într-o prăpastie a tristeţii? Şansele erau extrem de mari. Începând să nu mai suport ideea de a sta lângă ei, am luat-o la fugă pe aleea ce ducea spre ieşire. Prezenţa lui Charlotte şi bucuria subită a lui Ace mă deranjau. De fapt, nu-mi convenea că eu nu am putut să-l fac pe băiat fericit, cum o făcea blonda. Asta era problema mea. În graba mea, am ajuns la ieşirea din parc gâfâind şi fără nici un motiv bun pe care să i-l servesc băiatului. Disperată, m-am uitat în jur şi am văzut un bătrânel ce îşi strângea lent standul de îngheţată. Perfect.

-O îngheţată cu două cupe. Una cu ciocolată şi alta cu caramel, vă rog, am cerut politicoasă.

-Îmi pare rău, domnişoară. Au mai rămas doar aromele cu care fac îngheţata ce aproape îţi îngheaţă crererul. Doreşti din aceasta? A întrebat bătrânelul zâmbind.

Am dat din cap şi am scos din buzunar câteva lire, cât costa îngheţata. Acesta mi-a mulţumit şi mi-a dat un cornet uriaş în care erau băgate vreo cinci cupe foarte mari. Mi s-a făcut rău gândindu-mă că la opt seara, când nu e foarte cald afară, trebuia să mănânc o gigantică îngheţată. Am început să muşc din ea, dinţii răcindu-mi-se instantaneu.

Zece minute mai târziu, îngheţata mea era terminată şi îi vedeam pe cei doi apărând pe alee. Ace avea faţa puţin îngrijorată, iar Charlotte se uita analitic la mine. Probabil mă credea o nebună. Băiatul se apropie de mine şi îmi atinse obrazul cu degetele sale lungi şi calde. În acel moment, toate amintirile din ora de sport mi-au revenit extrem de vii în minte. L-am privit la rându-mi, cufundându-mă în ochii săi atât de adânci şi profunzi.

-Ţi-ai uitat geaca în parc şi s-a murdărit cu noroi, mi-a spus.

Îşi dădu geaca sa jos şi mi-o puse pe umeri, zâmbindu-mi. Mi-am atins şi eu obrazul, realizând că era foarte rece. Efectul îngheţatei, probabil. I-am anunţat că taxiul venise şi ne-am îndreptat înspre maşina neagră ce aştepta lângă bordură. M-am urcat în spate alături de Charlotte, iar Ace în faţă. El i-a dat adresa casei mele, iar eu mi-am lipit capul de geamul rece.

Câteva zeci de minute mai târziu, taxiul a oprit în faţa casei, iar băiatul a plătit. Eu şi brunetul ne-am apropiat rapid de uşă, iar Charlotte a rămas mai în spate, analizând locuinţa. Am deschis uşa şi am intrat înăuntru, urmată de cei doi. În timp ce mergeam, deschideam luminile şi îi prezentam rapid fiecare încăpere blondei. Desigur, nu insistam asupra unei încăperi. Ajunşi la baza scărilor, i-am spus că dormitorul ei era a patra uşă de pe holul de la etaj. Camera aceea fusese biroul tatălui meu înainte să moară. După decesul său, mama a decis să o transforme într-un dormitor în caz de urgenţă – situaţiile rare când veneau în vizită mai multe rude şi nu aveau loc în camerele de oaspeţi dacă doreau să îşi petreacă noaptea la noi.

Am urcat scările şi m-am dus în camera mea, trântindu-mă pe pat. Parcă întreaga energie mi se scursese din corp şi nu aveam chef de nimic. Prezenţa lui Charlotte mă enerva destul de tare şi îmi părea falsă. Când îmi zâmbea, o făcea fals, deşi faţa îi era angelică. Probabil că nici ea nu mă avea la inimă. Şi totuşi, nu avea ce să-mi reproşeze fiindcă îi ofeream un acoperiş asupra capului. Dar oare cât timp avea de gând să stea ? Nu era aici nici de cinci minute şi deja mă deranja. Şi, ce era cel mai important, oare ea îl iubea pe Ace ? Oare fuseseră împreună? Câte întrebări şi nici un răspuns. Enervată de situaţie şi ştiind că dacă zăceam în pat totul devenea mai rău, mi-am luat laptopul de pe masă şi m-am trântit la loc pe suprafaţa moale. Am deschis motorul de căutare şi am tastat rapid „îngeri căzuţi”. Câteva pagini cu extracte din Biblie şi am dat peste un blog. Avea un aspect sumbru, fundalul fiind plin cu cruci distruse şi negru, iar scrisul alb. Am citit rapid tot ce scria, iar o parte mi-a atras atenţia:

Fiind rebeli, au rupt legământul îndrăgostindu-se de femeile pământene cu care, au procreat dând naştere unei mixturi umano-angelică, de uriaşi, denumiţi Nephilimi.

Partea cu Nephilimii nu m-a interesat, ci doar începutul. Dacă Ace este un înger şi el este căzut, asta înseamnă că s-a îndrăgostit de o pământeancă şi au făcut un copil. Şi, dacă mă gândeam bine, Charlotte era singura fată cu care l-am văzut aşa fericit şi ea era pământeancă. În plus, avea şoldurile cam late, dovadă că avusese o sarcină când era prea tânără. Am trântit ecranul laptopului, nevenindu-mi să cred. Toate lucrurile la care m-am gândit erau atât de adevărate... Dacă el era încă îndrăgostit de ea ? Şi dacă copilul lor chiar exista şi Charlotte nu făcuse un avort? Mi se făcea rău doar gândindu-mă. Am început şi eu să iubesc o persoană şi am aflat că el are o prietenă şi un copil. Frumos aşa, deşi nu eram sigură că relaţia lui cu Charlotte existase. Cel mai probabil, ar fi trebuit să-l întreb pe el. M-am ridicat din pat şi am simţit cum pământul îmi fugea de sub picioare. Prea multe „aventuri” pentru două zile. Îmi ajungeau şi mie. Sprijinindu-mă de toate lucrurile ce-mi ieşeau în cale, am ajuns în sufragerie şi ce am văzut m-a lăsat mască. Ace stătea în picioare, fără tricou pe el, iar Charlotte îl ţinea în braţe, mâinile ei mişcându-se pe spatele lui. La fiecare atingere a ei, Ace gemea şi se strâmba. Imaginea aceea îmi creeă greaţă şi n-am apucat să mă sprijin de ceva căci picioarele mi-au cedat. Am căzut lângă trepte şi am continuat să privesc fix ce se întâmpla, deşi mintea mea nu mai funcţiona. Ace şi Charlotte au venit spre mine alergând şi mi-au atins fruntea şi braţele. Imaginea îmi devenea neclară, aşa că m-am bazat pe celelalte simţuri ce erau doar puţin ameţite.

-Ce a păţit? E slăbită. Ce i-ai făcut? Vocea lui Charlotte era acuzatoare şi enervată.

-I-am spus secretul, a şoptit Ace.

Deci Charlotte ştia că brunetul era un înger. Relaţia lor era şi mai adevărată în mintea mea.
Am auzit oftatul blondei. Aceasta mă forţă să-mi deschid ochii şi ea se uită adânc în ei, parcă vrând să mă hipnotizeze. Am început să mă simt adormită şi am auzit-o cum ţipa nervoasă la Ace. Înainte de a adormi, am şoptit încet:

-Voi. Cuplu.

Apoi alte urlete au inundat camera.
Hellăău Metal! I'm glad to see you again ^ ^ Intradevăr capitolul acesta a fost cam scurt, dar a fost asa de frumos incat nu mai contează.

Deci in acest capitol s- a intamplat ceva uimitor, ai avut o greseală de tastare :]] lucu- lucru [nu:-?]. Asa, Charlotte asta pare prea perfectă o.o'. Zău, si faza cu insarcinată o.o Imi place de imaginatia ta : > Ar fi prea culmea ca Ace să aiba un copil cu ea o.o'

Descrierea mi- a placut foarte mult, te pricepi foarte bine si să narezi, iar dialogul e scurt si la obiect :]]

Abia astept să văd la ce te mai duc cu gandul neuronii ăia super inteligenti : > Pa'Pa!
Ei bine, uite că am ajuns şi eu pe aici. În primul rând mersi că m-ai anunţat. Acum să vedem ... a fost interesant capitolul ăsta [ adevărat, cam scurt, dar nu contează ]. Mă întreb care e faza cu Charlotte, dar lasă că o să mă lămureşti tu în alt capitol. [ Ăsta e personajul de care mi-ai zis, nu? ].
Ăăh, mă sâcâie că laşi spaţiu între paragrafe, dar în fine ... nu e aşa important, cred.

"-[]Îmi pare rău, domnişoară. Au mai rămas doar aromele cu care fac îngheţata ce aproape îţi îngheaţă crererul. Doreşti din aceasta? a întrebat bătrânelul zâmbind." - greşelile: lipsa blancului şi acel "a" [ înţelegi tu - am mai zis la alt fic de-al tău, deci ...].
Mă cam deranjează că ai folosit de două ori cuvântul "sporovăiască" [ în fine, "sporovăit" ]. Cu toate că e ceva distanţă între ele, mie tot nu-mi sună bine.
Metal, vezi că "niciun", "nicio" se scriu legat când sunt urmate de un substantiv. Le-am găsit pe amandouă, dar nu mai stau să le scriu acum.

Cam atât am de zis despre asta. Nu mă pricep eu cine ştie ce [ ce tot zic aici, chiar nu mă pricep ], deci, probabil, mai sunt. Însă este un capitol bun, mi-a plăcut, felicitări~!
Aşa, ai pus poze. Să vedem ...
Cheryl: nu mă atrage cu nimic prima poză, dar pe următoarea o ador *love*.
Ace: prima e drăguţică, dar a doua e genială :- "
Lizzy: îmi plac amandouă.
Charlotte: drăguţică poza.
Well, per total, un capitol bun. Sunt foarte curioasă să văd ce se întâmplă în capitolul următor şi aş fi recunoscătoare dacă m-ai anunţa din nou [ mulţumesc încă o dată ].
Multă imaginaţie, ... multe idei geniale { şi ştiu că ai }. *hugs*
Buna ^^
Firstly, nu mi s-a parut scurt capitolul. :-? Iar asta imi place. o.o
Tipul ăsta era un mister !
Mda, cred ca am mai zis-o de cateva ori. :]] Sunt de parere cu Cheryl. Ah, da. Am vazut ca ai pus si poze. Din fizionomia persoanelor, chiar pare ca se potrivesc numelor si atitudinilor personajelor. : - ?
Hmm.. Acum sa revin la Charlotte, chiar nu imi place fata asta. De ce? Pentru ca ascunde multe secrete si il cunoaste pe Ace. Iar daca faza cu dragostea din trecut si cu acel copil e adevarata, eu sunt... :| Mda, deci.. Xd fara cuvinte...
Pai... A fost un capitol interesant, pot spune. Nu cred ca am vazut nicio greseala, si admir asta. * hug *
Succes cu (,) capitolul urmator. >:D<