AnimeZupCăutare

[Terminat] Totally Dominated [*YAOI*]

Hasamy lost vampire
Oh oh raspund raspund eu - nu nu are douazeci de ani dar are nouasprezece ^^ poate takeshi e mai mare decat yuri cu un an so ^^ yeah ^^ oricum din cate imi amintesc eu la inceptu avea 19 ani a crescut mare si nu nea spui YQ ca si-a facut ziua ,well asta nu stiu :))
Scuzati-mi intarzierea, va rog ^^"
*hugs*
Capitolul XXIII

Am descoperit ca zilele pot trece extrem de greu atunci cand te gandesti mereu la cat de prost ai fost ca ai facut un lucru si cat de idiot esti, ca nu poti sau nu esti in stare sa o rezolvi. Trecusera o saptamana de cand ma aflam la Takashi, iar eu inca nu voiam sa ma intorc acasa. Incepuse sa imi fie teama de singuratate. Cand s-a instalat si sentimentul asta infect in mintea mea?
Imi parasisem locul de munca din acel local in care lucram inconjurat de persoane politice si afaceristi. Voiam ceva mai normal si bine platit. Cum Kitami disparuse, eu nu mai aveam sansa de a castiga aceeasi suma mare de bani pe care el mi-o oferea, insa aveam sa ma descurc. Trebuia.
Stateam asezat pe patul din camera pe care Takashi mi-a oferit-o pentru a dormi, cu spatele sprijinit de spatarul de lemn, si cu privirea aruncata undeva pe geamul deschis. Ochii mei nu urmareau ceva anume, ci pareau pierduti in intunericul de afara. Nu vedeam luna. Era acoperita de nori.
Mai duceam din cand in cand tigara la gura, tragand in piept fumul apoi il eliberam formand cerculete sau pur si simplu il lasam sa formeze nori albi, apoi sa dispara neobservati.
Asta faceam de trei zile, si nimic nu parea sa imi schimbe dispozitia. Doar Shiro cand mai venea din uneori la mine, mieunand pentru a fii mangaiat. Dar cred ca pana si el se plictisise de starea mea deplorabila.
Nu stiam exact de ce ma aflam in acea stare... Poate pentru ca nu mai puteam sa imi intretin apartamentul...? sau poate pentru ca nu eram in stare sa imi aranjez sentimentele ca un om normal pentru a putea fii in pace cu mine insumi. Oricum, probabil amandoua erau cauzele acelei decaderi.
-Yuri! Am o veste super! striga Takashi, intrand pe usa camerei mele ca un taifun, insa nereusind sa ma clinteasca din loc.
Am marait un fel de "Ce?" fara a-mi misca ochii sau pozitia capului, iar el se asezase pe pat langa mine, cu un zambet mare pe chip.
-Ti-am gasit un loc de munca la restaurantul "Oiseau". Nici nu e departe si platesc foarte bine. Ai zis ca asta cauti, nu?
Imediat imi intorsesem capul spre el.
-Dar tu de ce esti asa entuziasmat? intrebasem curios. Parea ciudat sa fie astfel doar pentru ca imi gasise mie un loc de munca.
-Pentru ca vom lucra amandoi acolo! Stii doar ca eu lucram doar pentru Kitami... Acum am nevoie si eu de bani. Cu cei de la restaurant va fi perfect. Nu sunt expert, dar ma voi descurca.
-Si de unde stii ca ma vor primi? Nu am fost la niciun interviu...
-Patronul imi e amic. I-am spus de tine ca ai lucrat de la saptesprezece ani pe post de chelner, ca ai experienta de doi ani, si a acceptat. Vezi ce pot face pentru tine? Spuse el energic, zambind inca entuziasmat.
Am oftat, apoi ii multumisem. Exact de acel lucru aveam nevoie. Un nou loc de munca pentru a putea duce o viata mai normala. Ma simteam atat de ciudat. Parca nu mai eram tot eu, Yuri cel care spiona, fura, fugea, si totusi era un fel de joaca. Totul incepuse a imi parea atat de serios...
Dupa ce amicul meu mi-a transmis ca aveam sa incep lucrul in ziua urmatoare, am oftat neajutorat. Parca as mai fi vrut sa ma relaxez putin, dar asta ar fi insemnat sa stau si sa fumez cate doua pachete de tigari pe zi...
Neavand alta alternativa, m-am aruncat sub plapuma, inchizandu-mi ochii obositi. Nu dormisem bine deloc in acele zile, insa trebuia sa fiu revigorat a doua zi pentru a-mi incepe lucrul.
Takashi ramasese langa mine, fara a scoate vreo vorba, iar Shiro aparuse imediat, sarind pe plapuma si ghemuindu-se pe ea.
Mana calda a satenului imi mangaia bland crestetul capului iar in acel moment ma gandeam la ce s-ar fi intamplat daca i-as fi acceptat avansurile... Oare l-as fi preferat pe el in locul lui Dante? Poate ar fi fost mai bine.
-Takashi, rostisem eu incet, deschizandu-mi ochii pentru a-l privi, asteptand un semn cum ca ma asculta, care venise imediat odata cu un zambet usor.
-Hm?
-Tu ce simti pentru mine? intrebasem eu direct, fara alte ezitari.
-Stii foarte bine ca te iubesc, raspunse el sincer, oprindu-si mana din miscare, pe mijlocul capului meu.
-Si atunci de ce nu ai facut nimic ca sa ma iei de la Dante?
A ras scurt, apoi si-a aplecat capul, lasandu-i barbia in piept, aratand oarecum trist.
-Ce sa fac? Orice ti-as fi zis, ai fi reactionat ca la o gluma si radeai, sau cand erai suparat ziceai ca iti fac scarba. Dar m-am obisnuit apoi cu ideea ca eu nu te voi avea, mai ales dupa ce a aparut Dante.
Mi-am inchis din nou ochii si am ras la fel de trist ca el.
-Mi se pare atat de ciudat ca te-am intrebat asta, dar simteam nevoia sa stiu, pentru ca ma gandeam ca poate daca as fi fost altfel...
-Stai putin, Yuri. Acum esti cam deprimat dupa toate cele intamplate. Nu de gandi la tampenii. Dar eu, ca sa fiu sincer, nu cred ca ti-as putea face fata. Esti doar cu un an mai mic decat mine, dar sa fiu al dracului daca as avea destula energie pentru tine. Te certi, esti incapatanat, nu stii ce vrei, nu iti spui sentimentele, te enervezi repede, m-ai pocni in cap zilnic... As innebuni langa tine.
A ras, apoi si eu am facut acelasi lucru, insa de indata ce m-am oprit, mi-am intors capul pe-o parte.
-Asa e, nu? Habar nu am cum a reusit Dante. Poate pentru ca e mai incapatanat decat mine.
-Posibil. Acum dormi... Maine ne vom trezi de dimineata.
M-a sarutat pe frunte, apoi a iesit din incapere, lasandu-ma pe mine din nou singur cu gandurile mele.

Dimineata ma trezise mieunatul lui Shiro, care devenea din ce in ce mai iritant pentru urechile mele. Inca as fi vrut sa dorm. Mi-am intors ochii pe jumatate deschisi spre usa, unde am vazut micul ghem de blana asteptand sa i se deschida pentru a merge sa manance. Am oftat si m-am ridicat lenes din pat, deschizand usa, pe care mai intai iesise Shiro, apoi eu.
M-am indreptat spre bucatarie, unde mirosul proaspat al cafelei mi-a intampinat simturile.
-Te-ai trezit! ce bine, spuse Takashi, care tocmai pusese o farfurie de mancare pe masa.
-Ce faci? Il intrebasem eu curios, in timp ce imi frecam ochiul drept cu podul palmei, apoi am cascat somnoros.
-Mi-am zis ca ar fi bine sa mancam ceva inainte sa plecam, si am facut si cafea, raspuse satenul. Du-te si spala-te, apoi poti sa vii sa mananci.
Am aprobat din cap, apoi ma indreptasem spre baie, unde am scapat de haine si intrasem in cabina de dus.
Apa calda imi spalase corpul si parca ma readuse la viata, alungand moleseala ce se adunase de sapte zile in mine.
De cum iesisem, imbracasem hainele pe care Takashi mi le-a adus din apartamentul meu: boxeri albi, o pereche de pantaloni negri si o camasa alba. Parul ud nu mi-l uscasem, ci doar l-am frecat bine cu prosopul, deoarece singur se usca destul de repede, asadar m-am indreptat inapoi spre bucatarie.
-De ce nu iti usuci parul? Afara e din e in ce mai frig. Nu mai e vara, si imediat trece si toamna, spuse Takashi, de indata ce ma vazuse.
-Lasa, mami. Nu ma voi imbolnavi, nu te ingrijora, replicasem eu de indata ce ii observasem grija.
Mancasem impreuna si ne-am baut cafeaua, apoi am luat un taxi pana la restaurant, pentru ca Takashi a insistat sa ajungem la destinatie iesind dintr-o masina, si nu coborand de pe o motocicleta. De parca ar fi fost vreo diferenta.
Ajunsi acolo, mi s-a facut cunostinta cu patronul, care parea al dracului de multumit ca are chelneri noi. Cum restaurantul era destul de pretentios, am fost nevoiti sa purtam o anumita imbracaminte pe care am primit-o de acolo: o camasa rosie impreuna cu pantaloni negri de stofa, si sa respectam unele reguli. Eu impreuna cu amicul meu am fost incantati de faptul ca aveam sa lucram impreuna si chiar ne apucasem de treaba dupa ce ne-am imbracat intr-o camera mica, ce semana foarte bine cu cea din localul in care lucram inainte.
Am reusit sa fumez o tigara inainte de a-mi incepe programul impreuna cu Takashi, iar cand restaurantul se deschise, eu eram deja pregatit, cu zambetul pe buze, asa cum era cerut de regula.
Nu ii cunoscusem inca pe ceilalti colegi, insa nici nu aveam chef de introduceri. Poate in alta zi.
Clienti nu au ezitat sa apara ca pe banda, iar noi trebuia sa fim politicosi, sa le zambim si sa le luam comenzile chiar daca am fi vrut sa injuram uneori printre dinti. Stiam ca unii oameni erau enervanti, dar cateodata intreceau masura! Veneau destui oameni din inalta societate, sau care se credeau de acolo si de fapt nu faceau parte din ea. Haine de blana artificiala, probabil la reducere, fular din blana de nurca, artificiala si ea. Ieftinituri de fapt, la fel ca detinatorii.
"Dante poarta mereu costume originale..." gandisem atunci cand ii privisem pe toti cei de la mese, dupa ce luasem comenzile a zeci de persoane, pe care le si servisem. Atunci puteam sa raman linistit langa perete, privindu-l pe Takashi si ceilalti cum umblau de colo-colo. Desigur, nu eram singurul care isi facuse treaba. Mai erau alti doi colegi langa mine, care povesteau intre ei. Dar nu aveam de gand sa ma bag in seama cu nimeni.
Cand imi indreptasem privirea spre usa restaurantului, pe acolo intrase un barbat in costum negru in varsta de aproximativ cincizeci de ani, cu barba lunga si capul chel, care era acoperit de o palarie, iar dansul era urmat de insusi Dante. Incremenisem.
Purta un costum Calvin Klein complet alb, din bumbac, cu jacheta desfacuta, si o camasa alba a carui nasturi incepeau doar de la mijlocul pieptului, scotandu-i in evidenta pectoralii puternici si netezi. Dupa cum spuneam: el era original.
Dumnezeule, arata atat de bine... imi era imposibil sa nu ma holbez deodada cu cei pe langa care el trecea. Instinctiv mi-am ridicat mana spre zgarda. Nu reusisem sa o dau jos nici pana atunci.
Cei doi s-au asezat la masa, iar privirea plictisita a lui Dante inconjurase dintr-o data sala. M-a vazut, insa trecuse peste mine, dupa care isi intorsese din nou capul in directia mea, surprins sa ma vada. Ramasese astfel o bucata buna de timp parca pentru a ma descifra, sau sa fie sigur ca eram eu cel la care se uita.
Inspirasem cu greu, apoi mi-am ferit agitat privirea. Eu trebuia sa fiu cel care servea la masa unde se asezase el, si simteam cum pulsul mi se accelera considerabil. Ce noroc ingrozitor puteam avea...
Deci Yuri s-a hotarat sa lucreze cistit:> Well, e mai bine asa. Oricum, toata faza cu Kitami a durat prea mult si acum este ok ca el vrea sa se schimbe. Macar sa incerce... Mda... Si practic era imposibil sa nu-l intalneasca pe Dante, culmea! Tocmai in locul in care s-a angajat. Plus ca mai crede despre el ca este original:X
Parca se mai maturizeaza si pustiul:>
Ah, deci chiar asteptam capitolul asta, adica inca o intalnire a celor doi si de data asta sper ca ne vei oferi ceva mai mult>:) Te pup, scumpo, si-ti urez spor la lucru.
:bye:
Gata am promis ca am sa las si eu comm de acum in colo.
Chiar m-a uimit prezenta lui Dante acolo, la restaurant.. Mana destinului.. sau mai bine spus mana autoarei. ;;)
Ai facut o treaba foarte buna cu acest capiol, deci la inceput Yuri ma enerva ca statea si se holba la cer, la la nu stiu ce si tot asa. Bine ca la pus Takashi la treaba si bine ca ia gasit o slujba, aleluia.
Greseli desigr ca nu ai avut, eu una nu am mai stat dupa ele, insa ochii mei de vultur nu ma inseala niciodata sa stii. Deci cand spun ca nu ai, chiar nu ai. :))
Dante, Dante , Dante.. ce fermecator apari tu, mereu Original sunt de acord cu Yuri. In totalitate.. omul ala chiar ca are o mireasma ce simti de la o posta ce te ameteste.. ;;)
Uu deci acum chiar ca vreu sa stiu ce are sa se intample mai departe, ma intreb cum va reactiona Dante.. de fapt deja mi-am dat seama ca si el a fost socat sa-l vada pe Yuri acolo.
Lasa .. stai calma ingeras, scrie acolo ca eu nu te oblig sa vi cu nextul, ai tu destul timp, adunati ideeile ca sigur ai sa faci inca ceva super. :*

ps: scuze de greselile din comm. :(
CE '' ghinion '' are Yuri si ce noroc am eu >:)
Uh, iubita, a fost superb, de-a dreptul superb. Imi place la el ca se minte singur ca nu se gandeste la Dante, cand el doar la Dante se gandeste O.o
Ah, Shit, Dante! :X
In localul ala >.> Holbandu-se la el! :X
Dante... Yuri... Local... Dante Yuri in love! :X
Omg\:d/
U, girl, u are so cute, I love u:X
Abia astept continuarea! :*
Ah, suberb capitolul ( ca toate dealtfel). Imi place ca minunatul Yuri nu si-a dat jos minunata zgarda pe care a primt-o de la minunatul Dante care purta un minunat costum Calvin Klein.
Paaaaaiiiiii....vrau actiune ( asta e sinonim cu vreau yaoi) soooo...adu repede nextul.
Buna! Nu sunt genul caruia ii place sa lase comentarii deoarece nu prea stiu ce sa zic, dar imi place cum scrii foarte mult :X si am zis ca trebuie sa iti las coom.
Deci sa revenim la fic :X:X ooo este super si imi place foarte mult ca Yuri (il ador :D) are zgarda la gat...iar Dante :X a fost rau ca la dat afara din casa :(( dar...sper ca acum, ca s-au vazut sa se duca la el :X:X :D
Spor la scris in continuare!!!! kiss & hug
Gagik ma omori aici cu zilele...tot timpul te opresti unde e faza mai incitanta...:X
Imi pare rau de Yuri...nu ma asteptam ca despartirea (daca poate fi numita asa) de Dante sa il afecteze atat de mult, dar il intelegem...ca la ce barbat e Dante si eu m-as simtii la fel :))
Iar imi debiteaza mintea prostii, dar nu conteaza...
Faptul ca nu si-a dat zgarda inca jos e un semn bun...ma intreb ce va zice Dante in capitolul urmator...
Oricum...superb...alt cuvant mai bun nu gasesc la ora asta
Iti astept cu nerabdare nextul...poop si spor la scris
Calvin Klein

Aproape ca vedeam un sarut intre Yuri si Takashi. :)) Poor boy that Takashi! Acum imi este putin simpatic si il vad pe Yuri ca un nesimtit. :)) Macar putea si el sa se comporte ca un amic. :|

And hello, Dante!
Vreau sa ii vad reactia. Adica sa vad cum se va comporta atunci cand Yuri va veni la masa lui sa ii ia comanda. Sunt chiar foarte curioasa. :D

Greseli de tastare (in fara de 'l'-ul ala) nu am vazut. Anyway, spor la scris! ^_^
deci sincer esti geniala.saracul yuri vezi sa nu faca infart pe acolo la ce emotii are.sper ca capitolu urmator sa fie si ceva actiune yaoi.si daca nu e asta macar sa se impace cei doi iubiteii.orcum singuru cuvant care te descrie cel mai bine este geniala.bine hai ca vrem next si spor la treaba .vezi ca urmatoru capitol sa vina cat mai repede ca lesinam pe aici de curiozitate la ce o sa se intample......pa pa:bye:
OMG~~!!
Ficu'l asta,personajele astea,toata treaba asta ..pur si simplu minunat :chuu: *shy*
A-b-i-a astept nextuu :perv:
in next [cred eu] ca sunt 2 variante il legatura cu ce se va intampla :
1.Yuri se duce la masa lui Dante,serveste ..etc..si vrea sa vb cu acesta [dante]...care il va refuza.
2.Yuri se duce,serveste,iar Dante nu mai suporta ..il ia de mana,il duce la baie..si ... :perv:
~sau niciuna din variantele mentionate,si va fi si mai tareeee :X
so GAMBATE la scris ,si adu nextuuuuuuu' :stress:

ja ne! :bye: >:D<
Capitolul XXIV

Ramasesem incremenit la vederea lui Dante si nu reusisem sa imi revin decat atunci cand ii auzisem vocea amicului meu.
-Yuri, ce faci? intrebase el, privindu-ma ciudat.
Am tresarit si mi-am indreptat privirea spre saten.
-Takashi! Dante e aici! te rog, ia-i tu comanda... eu nu as putea...
-Cum? dar...
-Te rog, Takashi! Facem un mic schimb. Eu iau comanda de la o masa de a ta, iar tu de la Dante. Te rog!
-Bine, dar masa de la care trebuie sa iau eu comanda e chiar cea de langa Dante. Nu e acelasi lucru?
-Nu. Asa nu voi fi nevoit sa ii vorbesc sau sa il privesc in ochi.
Satenul oftase, apoi, desigur, imi acceptase rugamintea si plecase spre masa lui Dante care isi avea privirea aruncata pe domnul cu care venise.
Imediat am observat persoanele de la masa alaturata cercetand curiosi si nerabdatori sala, probabil pentru a gasi un chelner. La dracu! As fi sperat sa imi mai lase putin timp inainte sa trec pe langa Dante ca si cum nu l-as fi cunoscut. Pasii mei retinuti s-au indreptat catre acea masa. Inainte sa privesc pe unde mergeam, il urmarisem pe Takashi, luandu-le comanda lui Dante si acelui barbat. Terminase atat de repede incat eu nici macar nu ajunsesem langa masa cealalta.
-Cu ce va pot servi?
Intrebarea mea aproape soptita si ragusita le-a facut pe acele persoane sa inceapa a ma stresa cu intrebari idioate si ma puneau sa repet. Asa as fi injurat si le-as fi bagat meniul acela nenorocit pe gat... insa nu puteam sa ma las influentat de prezenta lui Dante. Daca mi-as fi ridicat putin privirea, as fi intalnit-o pe a lui, iar acest lucru ma agita. Stiam ca ma privea printre genele lui negre, pentru ca simteam asta. Insa si eu faceam exact acelasi lucru.
-Si un coktail de...
-Poftim? intrebasem eu pierdut, dupa care imi cerusem scuze pentru neatentia mea, scuturand usor din cap pentru a-mi reveni.
Dupa ce mi-a fost repetata comanda, m-am retras cat mai repede posibil.
Inima imi batea atat de iute, si nici macar nu vorbisem cu Dante... Ma intrebam daca nu cumva planuia sa imi vorbeasca dupa program, sau cand luam o pauza, asa cum facuse si in ziua in care venise la fostul meu loc de munca. De fapt, asta speram sa faca, insa timpul trecuse, pauza mea trecuse si ea, iar cand revenisem in sala, Dante disparuse. Nici macar eu nu puteam sa imi exprim dezamagirea cand am observat ca nu mai era, nici el, nici acel domn... Simtisem cum mi s-a strans pieptul, inchizand in mine o durere ce palpita incontinuu. Oare chiar asa avea sa fie?
La sfarsitul programului, iesisem impreuna cu Takashi din restaurant, asteptand taxiul comandat de el.
-Yuri... s-a intamplat ceva? pari atat de abatut si trist incat parca ai vrea sa plangi. Nu ai mai prea zambit nici cand serveai, spuse satenul, punandu-si mana pe umarul meu.
-Serios? Cred ca am uitat... ma simteam ca dracu, admisesem eu, coborandu-mi privirea.
Afara devenise intr-adevar frig... Toamna se racea, aducand odata cu plecarea ei, iarna. Uram iarna... Nu numai pentru ca era un frig polar, ninsoare din plin si multa agitatie, ci si pentru sarbatorile in familie... de care eu nu avusesem niciodata parte.
Expirasem aerul care se prefacuse in aburi. Da, era frig iar eu purtam doar o nenorocita de camasa, cea alba cu care plecasem de la Takashi. El avea si o geaca, una care parea ca ii tinea de clad. Eu doar nu bagasem de seama cat de frig ii era corpului meu, pentru ca mintea imi era aruncata intr-un loc numit "Dante".
-De ce nu te-ai dus sa vorbesti cu el?
Vocea lui Takashi care ma trezise din visare, m-a facut sa tresar usor si sa imi indrept privirea asupra lui.
-Eu? Credeam ca el ar trebui sa faca asta. Eu nu ma umilesc in fata nimanui...
Takashi a dat dezaprobator din cap, apoi zambi trist, ridicandu-si privirea spre cer.
-Esti prost, spuse el scurt, uimidu-ma cu remarca facuta. De ce ar veni el la tine, cand din cauza ta s-a ajuns la asta? Pana acum tot el a venit si a revenit. Eu zic ca e randul tau sa ii demonstrezi ceva.
-Imi pare rau, dar nu eu, replicasem intr-o maniera nepasatoare, varandu-mi mainile in buzunarele pantalonilor.
-Esti atat de incapatanat! Jur ca am sa te consider masochist pana la proba contrarie. Desteptule... te-am vazut dupa ce te-ai intors din mica ta pauza. Pareai nu numai dezamagit, ci efectiv, distrus... si indraznesti sa mi te prefaci ca ignori totul.
-Nu ignor... pur si simplu asta sunt eu, motivasem simplu, ridicand din umeri.
-Si jur ca nu stiu cum reusesti.
Chiar cand doream sa il intreb la ce se referea, taxiul sosise si se parcase chiar in fata noastra. Amandoi ne-am asezat pe bancheta din spate, si ramaseseram tacuti pana cand am ajuns la destinatie, l-am platit pe sofer, si am pasit in holul apartamentului sau.
-Ah, da, incepuse el, plictisit. Tatsuya a spus ca...
-Cine e Tatsuya? il intrerupsesem eu, inainte de a ma arunca pe canapeaua din living.
-Un coleg de al nostru, antisociabilule... Oricum, a zis ca Dante vine des pe la "Oiseau", daca nu foarte des... si mereu cei cu care vine, par a fi oameni importanti de afaceri.
-Poftim? vrei sa spui ca il voi vedea des pe acolo?
-Riscul meseriei, amice...
-Atunci imi voi da demisia ca sa nu mai existe niciun fel de risc.
-Ai innebunit?! Dupa ce ca te plateste mai bine decat orice restaurant din zona si ai obtinut postul facand nimic, vrei sa iti dai demisia pentru ca vine Dante acolo? Esti sigur ca tu esti Yuri Seki? intrebase satenul, apropiindu-se cu privirea lui de om socat.
-La un moment dat, pana si eu ma gandeam daca sunt eu, intelegi? si inca nu stiu raspunsul. Dar stiu ca daca il voi vedea in continuare... am sa o iau razna.
-Ei bine, atunci nu ai decat sa te obisnuiesti cu sentimentul, pentru ca te voi baga la taxe! Trebuie sa platim amandoi pentru ca nu e acelasi lucru pentru mine. Voi plati aproape dublu la unele facturi, deci daca vrei sa mai stai la mine, va trebui sa muncesti.
Injurasem printre dinti, insa el avea dreptate. Nu puteam profita de ospitalitatea sa si sa raman in casa lui ca animal de companie... chiar daca nu a fost foarte frumos modul in care a spus-o.
Si pana la urma nu ma puteam feri toata viata de Dante. Daca el voia sa vina in acel restaurant, nu avea decat! Chiar daca asta ar fi insemnat tortura psihica... si fizica! Ma intrebam cum aveau sa decurga alte zile in care Dante avea sa isi faca prezenta inaintea ochilor mei.
Insa zilele au trecut, la fel si saptamanile... lunile. Il vedeam acolo aproximativ o data la trei zile, impreuna cu diferiti barbati sau uneori femei. In nicio zi nu se intamplase nimic. Statea, vorbea si imi arunca priviri ascunse asa cum faceam si eu. Nici macar o data nu ii luasem comanda. Se intamplase de multe ori sa se aseze la o masa la care eu trebuia sa servesc, insa mereu rugasem pe altcineva sa se ocupe. Devenise la un moment dat atat de dificil pentru mine sa il stiu acolo si nici macar nu imi rostea vreun cuvant, desi probabil aceea era indatorirea mea.
-Takashi... vino putin cu mine, ii cerusem eu, prinzandu-l de brat.
-Stai, Yuri... mai am de luat comenzi! se panica satenul, incercand sa scape de stransoarea mea care il tragea spre holul ce ducea la toalete.
-Fa un semn unuia dintre baieti sa se ocupe. Te rog!
Nu privisem spre el ca sa vad daca facuse ceea ce i-am cerut sau nu, insa a tacut pana cand m-am oprit din mers.
-Nu mai pot, am spus eu incet, sprijinindu-ma de perete. Credeam ca imi va fi usor daca il ignor pe Dante, dar e atat de greu incat am impresia ca a demola un bloc cu propriile maini ar fi de zece ori mai usor, continuasem apoi, lasandu-mi capul pe spate pentru a-l sprijini de suprafata tare de beton.
-El e acolo, in sala. De ce naiba nu te duci sa ii vorbesti? Spune-i ce simti! ma indemnase satenul ridicand din umeri.
-Eu?! intrebasem stupefiat si in acelasi timp incruntat.
-Bunica din Alaska, idiotule! Normal! Mai vezi pe cineva care sa fi fost dat afara din casa lui Dante pentru propria-i prostie? Te astepti sa vina el la tine si sa te ceara inapoi pentru ca zis ceva prin care te-a facut sa intelegi o mare idiotenie pe care nu a clarificat-o? Ah stai, asta nu o va face el, pentru ca tu esti cel care trebuie sa o faca!
Vocea lui ironica ma iritase la culme si stransesem din dinti. Tot eu eram cel suparat.
-Nu mai vorbi cu mine de parca as fi idiot! Ma rastisem eu, fiind gata sa ii strang de gat la inca un mic impuls.
-Ei bine, esti unul! Iar eu ma intorc la lucru! Si tu, amice, continua cu autocompatimirea. Am o vaga impresie ca o meriti.
El se intoarse cu spatele la mine, spre a merge inapoi in sala, iar eu imi aveam mainile ridicate si pregatite pentru a-l strange de gat pana la sufocare! Facusem un pas, insa atunci satenul se indepartase, iar, venind din fata lui, pe langa el trecuse insusi Dante. M-a privit atunci cand ochii mei se marira uimiti, iar inima isi grabise ritmul. Imi indreptasem spatele, tusind usor.
Takashi avea dreptate... trebuia sa spun ceva! Insa nu puteam... cuvintele acelea nenorocite imi stateau in gat!
"Da-i drumul tampitule! Vorbeste! Nu poti inrautati situatia!" ma incurajasem eu, dupa care inghitisem in sec, incercand sa pronunt macar o silaba.
-Bu...Buna!
Se oprise din mers. Iar eu parca facusem stop cardiac. Abia expirasem aerul ce se mi adunase pieptul parca atat de mic in asteptarea raspunsului din partea sa.
:X...Yuri te strang de gat daca nu-i dai drumul la gurita ta aia draguta...hai copile ce naiba: ziii Dante imi e dor de tine...sau Dante, stii sunt un idiot de prima clasa...sau hmmm nu ai vrea sa bem o cafea? sau orice ca fac eu aici cu capul in fata monitorului
Sunt de acord cu Takeshii...si autocompatimirea are o limita...
(si acum ma simt mult mai bine)
Revenind: mi-a placut la nebunie capitolul...bietul Yuri cred k a trecut prin Iad in ultimele luni, dar poate l-a meritat.
Ma bucur k a reusit sa zica macar un Buna amarat la sfarsit...
astept nextul gagik poop si spor la scris
Deci dupa ce am fost un esec si eu am lasat coment pentru penultimul capitol a aparut si acesta si am dat edit anyway ... chiar spuneam inainte sa sterg postul te rog nu il face un ametit si jumatate daca ii va spune ceva lui Dante ..e cliseu dar ..uite ca nu mi-au fost ascultate dorintele ...pff..
Sa inteleg ca acum Dante o sa il trateze cu aceea superioritate si cu un pic de raceala si Yuri o sa se piarda in proproziti iar Dante o sa ii spuna ca are treaba? hmmmmmm...cliseu :)) dar oricum mi-a placut capitolul asta ^^ si penultimul de altfel =))
OMFG!! O.O
Cum sa se intample asa ceva? Well, eram sigura ca Yuri simte ceva pentru el, de fapt, simte ceva pentru Dante din momentul in care au facut-o prima data. Si iata ca acum a sosit momentul adevarului >:) It`s true! Yuri loves Dante? Spune-mi ca da! :o3
Eu chiar sper asta, mai ales acum, cand Yuri indrazneste sa-i vorbeasca lui Dante, apropo de vorbit, este foarte dragut cand se rusineaza. :o3 Eh, ce-am observat din vorbe :]]
Iza-chan, chiar ma intrebam cand o sa postezi si iata ca ai venit exact la timp! >:D< Sper sa nu intarzii nu urmatorul capitol. Succes, darling! :*

P.S. I`m first! >:)
Oh, nu!!! Nu sunt primaaaa.. Regret. Data viitoare:|
In sfarsit a reusit sa vorbeasca:((
God, cat asteptam asta! :X
Esti uimitoare, stii cum sa faci omu` sa ramana in suspans!
Si Yuri e asa de idiot, vorba lu` Takashi:)) Idiot de-a binelea.
Dar a reusit si prevad ceva incredibil de frumos 8->
Esti uimitoare >:D<

Bafta la scris in continuare :*
Si. te implor, adu-ne repede nextul [-o<
<3
bunaa~!! >:D<
OMFG :no:
ce bine imi pare k a deschis in sfarsit gura aia*evil laugh* ,si sper ca va spune ceva bun,nu sa se prosteasca ca mor aici :stress: ,si sper ca Dante va "accepta" .... :perv:
well *shy*...anyway :)) abia astept nextul ,so GAMBATE la scris >:D<


ja ne~! :bye:
Hey fratioare iata-ma la 3 noaptea stand treaza numai ca sa-ti dau tie comm @-) :)) Ce pot sa zic de ficul tau.....e Sooooper ca intodeauna ^:)^ Tu m-ai facut o fana infocata a yaoi-ului acum take responsability si posteaza odata continuarea [-o< .
Numai la tine se poate sa citesti un capitol la 2 pagini din cauza invaziei de commuri ;)) Of ce bine imi face o portie de yaoi in fiecare zii...yaoi marca yaoi queen :)) Abia astept sa vad ce se intampla cu Yuri :-ss Sper sa avem parte si de scene infierbantate daca se poate .. :-"
Apropos tu nu ai mai pus continuarea la oneshot-urile tale. :-L Vreau sa vad ce se intampla cu Gackt chiar daca asta ar fii ultimul lucru pe care l-as mai citi :-w

Te blestem sa te loveasca inspiratia cat mai des posibil [-o< [-o<
si Ja ne spor la scris :*:*:*
Asa, deci in sfarsit ma simt destul de hotarata ca sa las un comentariu. Te citesc de mult timp, dar cum contul celalalt l-am pierdut, mi-a fost lene sa-mi fac altul. Dar trecem peste..
Haa, cata dreptate are Rin la partea cu un capitol la 2 pagini.. ^^' Asta e pentru ca scrii foarte bine. xD In orice caz, stii sa ne tii in suspans, si chiar sunt curioasa cum va fi discutia dintre cei doi. No, dar imi mai place ca nu grabesti actiunea, se deruleaza de la sine. xD Iar Yuri nu si-a dat zgarda jos incaa. ;3
Delicioase capitole, ce pot spune? Ganbatte! ^^
Mama ce harnica sunt! :)) si, geez fetelor, :"> ma simt hmmm... onorata -cred ca asta e cuvantul potrivit-, ba nu, al dracului de onorata ca unele din voi si-au facut cont pe zup sau ca a inceput sa va placa yaoiul din cauza mea :">
*hugs*
Capitolul XXV

Stateam parca lipit de podea, aproape nerespirand in asteptarea macar unui cuvant. Ochii lui erau fixati in ai mei, care incerau sa evite acea privire binecunoscuta de mine, ce reusea sa faca sa danseze inauntrul meu si ultima maruntaie. Dumnezeule... ma pierdusem din nou. Ochii mei fixau un punct de pe podea, undeva langa picioarele lui. Am tresarit la auzul vocii lui joase, atat de placute... De cand nu-mi mai vorbise... Mi se facuse dor.
-Buna, Yuri, rostise el pe un ton prietenos.
-Ce... ce iti mai face bratul? intrebasem repede, in lipsa altor idei de conversatie.
-Au trecut trei luni. Se vindeca, dar mai are nevoie de inca trei pentru a se vindeca de-a binelea.
Raspunsul lui atat de rapid si senin m-a indemnat sa imi ridic usor ochii pentru a-l privi. Buzele ii erau arcuite intr-un zambet usor care imi facuse trupul sa se cutremure. De ce zambea? De ce era asa prietenos? Era oare fericit? Nu mai avea nevoie de mine?
Acel gand ma inspaimantase ingrozitor.
Ochii lui au fixat pentru cateva clipe zgarda care inca se afla la gatul meu. Da, inca o aveam si nu as fi vrut sa o dau jos nici in ruptul capului!
A ras scurt, apoi se apropiase.
-Ti-a crescut parul, remarcase el, zambitor, intinzandu-si mana pentru a prinde intre degete cateva fire lungi de par ce imi ajungeau pana aproape de piept chiar si tinut in coada, asa cum imi ceruse patronul restaurantului.
Tresarisem usor, si trupul mi se incordase in incercarea de a zambi cu aceeasi usurinta ca el.
-Da... nu l-am mai tuns, raspunsesem eu, coborandu-mi din nou privirea spre podea.
-De ce? venise intrebarea lui scurta, care mi-ar fi dat sansa sa ii spun "Pentru ca stiu ca iti place parul meu", dar ma razgandisem brusc.
-Pentru ca nu... nu am avut timp.
Isi retrase mana si imi zambise din nou. Ce Dumnezeu ar fi trebuit sa fac? Se purta ca si cum totul era cat se poate de normal, cand sangele meu fierbea in vene.
-Tu ce mai faci? intreba el parca numai de dragul de a nu lasa conversatia sa se termine atat de brusc.
-Foarte bine... acum ca m-am mutat cu Takashi. Nu va trebui sa ma simt singur. "Si, tu ma crezi?" il intrebasem, doar in gand, insa. El imi e ca un frate, adaugasem repede, fiind disperat ca nu cumva sa creada altceva.
Isi mentinuse zambetul, apoi ma anuntase ca intra la baie si poate aveam sa vorbim altadata. Spusese "Poate"! Deci era posibilitatea sa nu mai vorbim deloc?
Simplul gand ma cutremurase. Am vrut sa il urmaresc in baie, insa patronul restaurantului se oprise in fata mea, cand iesi din salon.
-Seki! De ce tragi chiulul? Du-te in sala, ca oamenii te asteapta. Pauza ta e doar peste doua ore, spuse domnul slab, cu parul grizonat.
Injurasem printre dinti, apoi ma intorsesem in sala, fiind condus de catre el, ca sa fie sigur ca aveam sa imi fac treaba.
Imediat ce imi reluasem sarcinile, Dante reaparuse.
Purta un costum gri Christian Dior, avand sacoul neincheiat, si o camasa neagra descheiata doar la doi nasturi. La pantaloni avea o curea cu o catarama simpla, argintie, si sa fiu al dracului daca nu ii statea mai bine decat pe orice model de pe vreun podium.
Umerii lati, trupul puternic si frumos construit... imi atragea nu numai privirea... ci intreaga fiinta.
Am inspirat adanc, apoi revenisem la treaba, pe cat puteam de bine. Pentru ca aveam impresia ca picioarele aveau sa imi cedeze.
Voiam sa ii vorbesc. De data aceea trebuia! Insa trecuse o ora de cand eu munceam incontinuu, iar el se ridicase sa plece si imi arunca o privire inainte de a iesi afara din local.
Injurasem in gand faptul ca inca mai aveam multe ore de lucru, apoi imi indreptasem atentia care fusese pierduta inainte, spre cuplul ce trebuia sa repete comanda. Drace! Eram asa pierdut! Atat de necaracteristic mie...
In sfarsit, venise pauza mea unde puteam sa ma linistesc... privind peretii.
-Pauza de masa? intreba Takashi glumet, destinzandu-si trupul obosit.
-Pauza de urmarit muste ca bou'! replicasem eu iritat.
-In loc sa vorbesti cu Dante? Chiar... L-am vazut dupa ce a iesit, intalnindu-se cu un tip blond, afara din local, spuse el, reusind a imi faca ochii turbati sa se intoarca spre el.
-Poftim? Unul slab? intrebasem eu, incruntat.
-Da...
Nu il mai lasasem sa isi termine propozitia, caci am trecut pe langa el cu pasi mari, nervosi. Tot ce reusi sa imi mai spuna a fost ca orele de lucru nu se terminasera. Dracu sa le ia! Poate macar el s-ar fi descurcat mai bine decat mine.
Iesisem din local, privind in stanga si in dreapta dupa un taxi. Daca Dante credea ca avea sa ma inlocuiasca cu insecta aia blonda, se insela! Desi... poate trebuia sa ma gandesc la lucrul acesta inainte sa se ajunga in acel punct.
Am reusit sa opresc un taxi care nu era luat, si urcasem in el, spunand adresa brunetului. Eram indeajuns de agitat ca piciorul meu sa bata intr-una in podeaua masinii si sa privesc nervos pe geam la fiecare persoana ce trecea.
La un moment dat ma intrebam de ce eram asa. Doar eu eram cel care nu voia sa isi ceara scuze. Incercam sa ma consider nevinovat, dar tot Takashi avea dreptate. Ma autocompatimeam. Eram jalnic! De ce sa continui astfel?
Inainte sa realizez, taxiul oprise in fata casei lui Dante. Platisem, apoi ma indrepasem cu pasi repezi spre intrare. Nu am ciocanit la usa. De ce as fi facut-o? Am intrat, aproape trantind-o de perete si i-am strigat numele brunetului, care de fapt se afla doar la cativa metri distanta de mine.
Amutisem atunci cand am observat ca tipul blond avea vreo treizeci de ani, purta costum si avea ochelari. Isi strangeau mainile, ca si cum ar fi incheiat o afacere. Am realizat ca de fapt chiar despre asta era vorba doar dupa ce blondul, usor crispat la vederea mea, a spus:
-Imi pare bine sa fac afaceri cu dumneavoastra.
Rahat! M-am facut de ras. Nu neparat fata de ei, dar fata de mine. Ce ganduri stupide imi facusem!
-Si mie, raspunse Dante, dupa ce daduse drumul mainii acelui barbat, care trecuse pe langa mine, privindu-ma ciudat. Nici nu il invinuiam.
Ramasesem nemiscat cateva secunde pana ce iesise acel domn, si inghitisem cu greu atunci cand il vazusem de Dante ridicand din sprancene, asteptand sa vorbesc.
Prima data, as fi vrut sa zbor de acolo ca o racheta, insa ma razgandisem. Ce putea sa se intample rau? Inafara de o respingere de toata frumusetea... Rectific. Orgoliul meu putea fi ranit! Din nou mi se pusese in gand faptul ca ar fi trebuit sa o sterg de acolo cu prima ocazie. Inima imi batea atat de tare pentru ca incepusem sa ma simt al naibii de stanjenit si puteam pune pariu ca se observa asta perfect pe expresia chipului meu.
Doamne, Kaname, tu chiar ma omori cu zile, nopti si atmosfere nebune pe care le am! Imi vine sa zbier de fericire, sa dansez, sa fac multe, si in acelasi timp sa plang.
E DAnte ala?! >.> E DAnte ala care s-a dus in baie?! Goood, eu puneam stapanire pe Yuri si i-o trageam de fata cu toata lumea:))
Mi-a crescut pulsu` cand am auzit de blond si m-am gandit la '' insecta '' :)) pe care vreau s-o vad cu un mare bat in dos >:) Cum l-au omorat pe gay-ul ala de Eduart:)) [ Nu zic si cine ,ca ma omoara frantuzii:))]
Omg OmG OMG!
Vreau continuarea, vreau sa vad, sa citesc, sa simt! Ah, s-a facut de ras:)) C`est la vie, acum sper ca urmeaza ce-mi place mie 8-> [ Impacarea,desi placerea mea cea maree yaoi-ul :X ]
Tu chiar esti Yaoi Queen! :X My Queen:X
Buuun, eu am zburat cum ar vrea Yuri sa zboare de la Dante acum, ca tre` sa imi iau haleala si sa ma delectez de cateva zeci de ori cu 2-ul si 12-le! :X
Stiai tu ca ficul asta e febletea mea si ai postat, d-asta am tot cautat eu! :X
Ahhhhh! mamico, te iubesc, Kaname! :X
Bafa la scris:* Ma duc, am aberat destul!
Deci nu credeam ca am sa ma conectez asa de mult cu ficul tau.. care exclam este minunat, de vis.. deci ma simt ca a-si fi acolo.
Imi fierbe sangele .. Doamne deci inebunesc, daca eram in locul lui Yuri, ma jur ca saream pe Dante.. serios acum :X :))
Deci intr-un fel imi vine sa-l si omor cre.. dar mai mult sa-l imbratisez de ..dor. :))
Nu stiu cum dar in ultimele capitole, am fost conectata cu inima dar si cu sufletul in ficul tau, pur si simplu ma simteam prezenta in el si traiam impreuna cu Yuri sentimentele pe care le are fatza de Dante, care ma scoate din sarite.. imi vine sa-l violez . =)) [dar din iubire. ;;)]
Din nou un fic reusit.. ca deobicei sa sti.:X:X
Mi-a placut asa de mult asta, aproape ca exploda inima in mine de fericire, mai aveam putin si saream pe geam si strigam in sus asa : "A vorbit, a vorbit !!! Dante a vorbit cu Yuri.. Aleluia." Cred ca se mirau vecini pe aici de nebuniile mele. :))
Ravnesc nextul, curg balele.. *drols relly hard* deci sunt asa de curioasa. XD
Succes la next. -^^-
Neeeeextul ;3.
Au, tin sa-ti spun ca ai avut niste pasaje foarte cumva , mie mi-au placut mult. Imi mai place si ca te iei de detalii (parul lui Yuri, eu nu m-as fi gandit); face sa fie mai real ceea ce se intampla, dupa parerea mea. xD Ce-mi mai plac confuziile de genul ala.. ma fac sa vreau sa sar si peste randuri ca sa vad despre ce era vorba.. Btw, Dante de ce e asa de nepasator? Saracu Yuri a stat cu zgarda aia la gat atat de mult timp, iar din asta deducem ca tine la el, nu? :o3
Doh, am sa ma opresc aici, comentariu asta nu e asa de inflorit, dar ma rog.. ;333333 Scrii bine, nu am de comentat la capitolul asta. ^ ^
Spor! :*
Deci, chiar ma bucur, ba nu, sunt in culmea fericirii ca ai postat! >:D<
:]]
Asadar, Yuri chiar tine la Dante si poate ca-i mai mult decat acest cuvant, poate chiar il iubeste. Eu nu ma supar>:) Nu credeam ca o sa se duca la Dante acasa, eh, mai ales daca el credea ca blondu` acela este nenorocitul de Aki. Ce-mi place : ))
Si din nou, curiozitatea creste din ce in ce mai mult.
Sunt de acord cu ceilalti cititori, tu chiar este regina yaoi`ului, iar acest fic este cel mai grozav>:) Si sper sa nu te opresti din scris yaoi niciodata, crede-ma ca ai multi fani. Succes in continuare! :*
aww, este superb capitolul asta hon :o3
cel mai mult imi place prima parte, pana cand Dante ii raspunde la salut.. reflecta perfect sentimentele lui Yuri :o3 saracutul, e asa pierdut in prezenta lui Dante; nici unul nu stie ce sa-i spuna celuilalt, desi ar fi atat de multe de spus :o3 ahaha, si eu eram ferm convinsa ca blondul este "insecta"... si ce moment stanjenitor la final! Imi si imaginez cum se simte, dupa ce s-a agitat atat din cauza geloziei xD Sunt tare curioasa ce explicatii gaseste ptr Dante... well, oricare ar fi ele, astept impacarea cu nerabdare ;;)
Spor la scris nee >:D<