AnimeZupCăutare

My overcast abyss is gone [shounen-ai]

Za next is here ^:)^. Multumesc foarte mult de comentarii:X. Sper sa va placa in continuare si sa nu va dezamagesc in ciuda faptului ca mai am zile cand mintea mea este ca un cucumber @-).

Capitolul 23:


-Suigetsu, poti sa nu mai stai ca un idiot si sa continui sa mergi!?
-Nu e vina mea ca am luat-o pe drumul asta! Cine a fost aia care a spus “ sa mergem pe aici ca nu sunt gardieni”?!
-Idiotule, nu intelegi nimic! In capul ala al tau nu se afla decat lupte si iar lupte!
M-am intors cu fata la cei doi.
-Daca mai vorbeste vreunul dintre voi o sa-i bag sabia asta pe gat si o sa-i o scot pe partea cealalta!! ma uitam amenintator la ei in timp ce vorbeam.
Idioti mai mare ca astia doi nu exista! Se cearta de doua ore pe acelasi motiv stupid. Regret ca i-am luat cu mine. Trebuia sa-l las pe Suigetsu sa putrezeasca in tubul ala si pe Karin in inchisoare. Am oftat resemnat, indreptandu-mi atentia la drum. Trebuie sa-i ignor, doar sa-i ignor. Am incercat sa adopt o atitudine pozitiva, trebuia sa-mi pastrez enegria pentru ceea ce avea sa urmeze. Hotarasem sa-l salvez pe Yuuki, desi in sinea mea nu regretam ca i l-am dat lui Roukoju. Cred ca a fost o lectie buna pentru el. Daca am admis ca am sentimente pentru el asta nu inseamna ca de acum incolo o sa-l dadacesc. Trebuie sa invete sa se descurce singur.
Ne aflam cam la o suta de kilometri de satul in care am stat acele cateva zile pentru a strange pergamentele. Padurea in care ne aflam acum era una dintre granitele naturale ce desparteau Tara Focului de Tara Raurilor. Acum un an aici isi avea ascunzatoarea Roukoju. Nu era genul de ninja care sa isi schimbe “culcusul” foarte des, ci doar atunci cand alta solutie nu exista.
Am simtit o prezenta ciudata in aer. Mi-am indreptat privirea spre Karin.
-Cincizeci de metri sub noi.
Am zambit in sinea mea. Mai bine de atat nu se putea. Mi-am activat Sharinganul, indreptandu-mi privirea sprea spre pamant. Am ramas placut surprins, cine s-ar fi gandit ca o sa fie si o bariera? Planul care il aveam in minte mergea din ce in ce mai bine. Mi-am facut o clona caruia i-am incredintat jumatate din chackra mea. A facut jutsul de teleportare si in urmatoarea secunda se afla deja inauntrul ascunzatorii. Acum nu trebuia decat sa astept semnalul.
-Sasuke pot sa omor pe oricine inafara de piticanie si soparla, nu?
Am dat afirmativ din cap, iar Suigetsu paru pe deplin satisfacut de raspunsul primit. I-am permis; macar sa se lupte cu ceilalti, sa isi etaleze cunostintele ninja -oricum asta era singurul lucru care stia sa-l faca.
Informatiile ce le primeam in momentul de fata de la clona se desfasurau in mintea mea. Suigetsu si Karin au inteles mesajul si au intrat in ascunzatoare, conform planului. Sa vedem… Yuuki se afla la saizeci de metri in jos, o suta de metri in fata mea. Eram pe deplin satisfacut. M-am dus la locul indicat si am facut pentru a doua oara jutsul de teleportare.
Acum ma aflam in camera, asteptand din umbra sa imi fac intrarea. Am avut noroc pot spune, cele doua persoane care le-am observat mai inainte cu Sharinganul erau chiar Yuuki si Roukoju. Soparla se afla langa o masa acoperita toata cu tot felul de eprubete si sticlute cu substante pe care nu le vazusem nici la Orochimaru, in timp ce Yuuki, imbracat intr-un kimono format din mai multe nuante de rosu, statea ghemuit intr-un colt al camerei.
-Cum e sa te simti abandonat? intreba Roukoju, in timp ce combina doua substante. Ar trebui sa te obisnuiesti cu ideea.
-Cum de… stii cine sunt?
Intrebarea baiatului a adus uimire pe fata lui Roukoju, insa si o satisfactie nebuna.
-Te-ai hotarat sa vorbesti deci, i-a spus in timp ce il privi cu coada ochiului. Am calatorit prin toate natiunile si deseori auzeam despre acest demon cu chip de om. M-ai facut curios, baiete.
Discutia lor mi s-a parut destul de interesanta, ma gandeam sa raman ceva mai mult pe pozitie inainte sa actionez.
-Uchiha a fost tot o comanda?
Am fost uimit de intrebarea soparlei deoarece nu ii intelegeam sensul. Acel sentiment ca un necunoscut stia mai multe despre Yuuki decat mine devenea deja frustrant si greu de suportat. Huh, pana acum nu mi-am observat latura egoista. Oricum, voiam sa vad ce spune Yuuki, raspunsul lui va schimba destul de multe lucruri.
-Eu…eu…
Propozitia i-a fost insa intrerupta de un fum dens ce a inceput sa invaluie camera. De unde dracu a mai aparut si asta? Nu-mi spune…
-Se pare ca am ajuns la timp.
Vocea lui Suigetsu s-a auzit ca un ecou in acea camera. Il omor, deci de data asta chiar il omor! Am iesit din locul in care ma ascundeam, intreptandu-ma mai intai -in ciuda afirmatiei de mai sus- spre Yuuki.
-Sasu…ke.
Expresia pe care o avea pe fata nu era una uimit, nici pe departe, imi zambea larg, in timp ce isi rezema capul de pieptul meu. Fumul din camera a inceput sa se piarda, lucrurile devenind din ce in ce mai clare.
-Uchiha, ti-a luat cam mult. M-am plictisit asteptand, plus ca piticania nu e nici pe departe ceea ce am auzit eu.
Un val inconstient de furie mi-a traversat corpul cand am auzit tonul si mai ales dezamagirea din glasul soparlei. Trebuia insa sa stau calm, daca il omoram nu rezolvam nimic.
-Ar fi mai bine sa plecati.
Afrimatia soparlei m-a uitmit. Sa plecam?
-Sa plecam?! Iti bati joc de noi sau ce? izbucni Suigetsu in timp ce isi fixa mai bine mainile pe sabie.
-Nu ati venit aici sa il salvati? a intrebat in timp ce si-a indreptat privirea spre Yuuki.
L-am ridicat de jos, luandu-l in brate. Soparla aia iar planuia ceva. I-am aruncat o privire fulgeratore, in timp ce il studiam folosindu-ma de Sharingan.
-Voaim doar sa te avertizez, continua acesta. Si asa nu e genul meu de jucarie.
Toata lumea il vedea ca pe o jucarie. Mi-am lasat capul in jos, privindu-l. Fata lui nu emana nici o expresie, era ca intr-o transa. Abia acum ii puteam observa trasaturile fine ale fetei.
-Sa mergem, le spun in timp ce imi pregateam chackra pentru urmatorul jutsu.
-Uchiha, nu fi pacalit de ipocrizia demonului, cu cat il satisfaci mai mult, cu atat devine mai fatal.
Am zambit, in timp ce corpurile noastre isi pierdeau din contur, ramand doar o amintire in ochii soparlei.
-Deja am facut-o.
Ai :X:X:X:
Deci.... Waaw
deci pur si simplu iubesc tot e ficul asta
Nu stiu daca am mai pus dar motivul pentru care m-am inregistrat aici a fost de dragul ficului tau.
Weel totul este excelent, n-am observat greseli de tastare (de parca am cautat :)) )
Dubios ca i-a dat fdrumul lui Yuuki atat de repede in mi-a placut replica de la final a lui Sasuke.
Sper ca nextul sa vina repede, desi nu te oblig mai ales ca acum a inceput si scoala..si ...de e greu...
Dar tot sper sa vina cat mai repede
Gambate :*:*:*:*
Multumesc pentru comentariu >:D<. Ce e drept, am inatrziat destul de urat cu enxtul, insa m-am revensat:>. Sper sa va placa ^:)^.

Capitolul 24:


-Banuiesc ca esti constient de faptul ca am nevoie de o explicatie, ii spun lui Yuuki in timp ce il asez pe patul nefacut- am fost nevoiti sa ne intoarcem la hotelul in care am stat acele cateva zile.
Yuuki mi-a zambit, tragandu-si picioarele la piept. Si-a sprijinit capul de genunchi.
-Nu cred ca va fi la fel de interesant ca motivul pentru care am fost salvat.
Mi-am incruntat privirea, nu il stiam atat de nerecunoscator. Mai bine il lasam la soparla aia, si asa creaza numai probleme.
-Deci, ii spun in timp ce ma asez intr-un colt al camerei, sunt pregatit psihic sa te ascult.
-Chiar daca va iesi foarte urat, faptul cred ca e deja pe jumatate consumat. Imi imaginez ca nu mai ai incredere in mine si ca esti destul de derutat, insa voi avea cuviinta sa iti explic. Macar asta sa fac.
Modul in care imi vorbea era unul ciudat, se comporta de parca as fi fost un… strain. Gandul acesta imi dadea fiori. Tonul ii era in unele cazuri exagerat de politicos, iar majoritatea propoziitilor aveau un inteles ironic.
-Te ascult, ii spun in timp ce scot un oftat scurt.
Il priveam iscoditor, asteptnad acele explicatii. Indiferent ce mi-ar spune, voiam sa stiu adevarul.
Si-a ascuns fata intre suvitele lungi ale bretonului, incepand pe un ton grav, usor ragusit:
-Sensei este recunosc ca lider al echipei de tacticieni ai Satului Ascuns intre Stanci, insa adevaratele atributii aduse satului sunt ca si membru al uneia dintre sectiile speciale ANBU. Sunt echipe formate din doi oameni, in majoritatea cazurilor un barbat si o femeie, eu impreuna cu sensei eram una dintre exceptii. El era acela care primea misiunea, ocupandu-se in detalii de plan si toate cele, iar eu eram cel care actiona. Sau pe scurt, el era partea teoretica si eu cea practica. Tintele noastre erau diferiti oameni, de regula ninja tineri care detineau ori un pergament de o importanta sporita, ori un jutsu secret ce ne-ar putea ajuta satul. Sensei facea planul in detaliu, mi-l explica, iar eu plecam la persoana respectiva ca sa obtin jutsul. Nu a fost o misiune usoara.
Il priveam atent, incercand sa fac o legatura intre ceea ce s-a intamplat pana acum si ceea ce imi spunea el.
-Intr-un fel, e amuzant. Prima misiune de acest gen a decurs chiar foarte bine, lucru ce m-a intrigat si m-a facut sa continui. Apoi oamenii de care trebuia sa profit, au inceput ei sa profite de mine. Am facut asta doar sa il fac pe sensei fericit.
Privirea trista i s-a intersectat cu a mea.
-Sa inteleg ca am fost una dintre “tintele” tale, nu? il intreb, fixandu-l mai bine cu privirea.
-Da, raspunse acesta. Sensei a facut planul… Lupta, modul in care ati fost raniti, motivul pentru care nu a fost niciunul dintre voi omorat, intalnirea noastra, rapirea lui Sakurai.
Nu stiam daca in momentul acela sa fiu nervos, trist, dezamagit sau pur si simplu sa pretind ca nu-mi pasa si sa uit tot ce am gandit si simtit pana acum.
-Si acele momente… au facut parte din plan?
-Saruturile? Partial da, asta pana m-am indragostit ca un nebun de tine si nu mi-a mai pasat de indicatiile lui Sensei. Din momentul in care am fost descoperit ca Nekomata si pana acum… pentru mine totul a fost frumos. Mi-a placut sa actionez dupa propriile principii, fara a fi dominat de cineva anume- m-a facut sa ma simt liber.
Nu mi-am schimbat privirea. Inca eram nedumerit asupra lucrurilor care trebuia sa le fac de acum incolo. Yuuki care vorbeste in acest moment… nu este nici pe departe Yuuki din trecut, cel de care m-am indragostit. De ce?
-Stii, te inteleg. Dupa ce ti-am explicat ca toata viata mea a insemnat sa imi daruiesc trupul altor persoane doar pentru a pune mana pe niste jutsuri, iar apoi sa iti spun cat de mult te iubesc… si pentru mine e imposibil de crezut. E totusi, un adevar.
In capul meu nu era decat o ceata densa si amintirile din ultimele luni. Nu mai stiam ce este adevarat sau daca macar, a fost vreodata un strop de adevar in ceea ce s-a intamplat. Trebuia sa-mi fac ordine in ganduri, iar Yuuki nu ma ajuta in nici un mod. Cu cat imi povestea mai mult, cu atat ma deruta mai tare.
-Care… este adevaratul Yuuki? mi-am lasat privirea in pamant in timp ce am vorbit, probabil a parut surprins de intrebarea mea.
-Sasuke, daca as fi un ipocrit – cum multi ma si cred-, ti-as spune ca tot ce ai vazut pana acum a fost Yuuki. Nu, adevaratul Yuuki este cel de care te-ai indragostit: un idiot in preajma celorlalti, un romantic incurabil cand este vorba doar de noi doi, fara un simt al echilibrului si dupa cum bine stii, mereu plin de secrete. Latura aceea indiferenta si rece nu este decat mana lui Sensei, a spus ca e necesar pentru “tintele” ca tine. A fost pentru prima data cand nu l-am ascultat.
Ma uitam pierdut prin camera. Am ras in sinea mea. Daca ar sti Orichimaru cum am ajuns, ar rade de mine in modul lui unic si isteric.
-Probabil te intrebi, continua acesta, cum de ma stia Roukoju-sama. E lucrul care ma amuza cel mai tare. Din cauza actelor mele am ajuns destul de renumit, insa cum fiecare “tinta” a meain prezent ori este moarta, ori este catalogat ca disparut, am fost numit mana neagra a demonului. Care demon? Habarnam. Oamenii se catalogheze intre ei fara a avea un motiv anume.
Ma intreb daca Yuuki e asa cu toti barbatii pe care ii intalneste. Pentru inceput, ii zapaceste de cap, apoi le baga romantisme, iar spre final, le spune adevarul. Intradevar, este un demon.
-Sasuke, spune ceva! Nu ma face sa cred ca port un monolog. Nu iti cer sa ma crezi, pentru ca atat teoretic, cat si practic e imposibil. Imi doresc doar… sa nu ma intorc inapoi.
***

Ce ar trebui sa fac? Nu pot vedea nici o decizie corecta sau poate... nu exista una? Am fost folosit de unul ca Yuuki si nici macar nu mi-am dat seama. Devenisem o persoana moale; nici nu ma mai recunosteam! Am crezut, ce-i drept, pentru o perioada scurta de timp ca abisul negricios in care eram cufundat intr-un mod constient, disparuse. A fost intradvear frumos sa gandesc atat de pozitiv. Se pare insa, ca in loc sa ies la suprafata, m-am adancit si mai tare, prinzand gustul amar al ipocriziei.
-Sasuke, esti bine?
Mi-am ridicat privirea intalnind-o pe a lui Yuuki. Parea ingrijorat… sau si asta era o iluzie? Nu imi puteam da seama.
Nu i-am raspuns.
-Sasuke, te rog, dintre toate reactiile care le puteai avea asta e aceea de care m-am temut cel mai mult.
Desi se afla cam la un metru distanta de mine, i-am putut observa lacrimile. Nu ma poti impresiona.
-Au trecut doua zile… Nu ai scos nici un cuvant, nu ai mancat, nu ai dormit. Daca o sa te faca sa te simti mai bine, voi pleca, doar spune-mi. Nu am de unde sa stiu la ce te gandesti.
-Ce, am inceput eu pe un ton foarte jos, ignorandu-i afirmatia, ti se pare atat de special la mine?
Yuuki m-a privit uimit printre lacrimi. De ce plangea?
-Stii, prima data cand am auzit ca trebuia sa merg la Sasuke Uchiha, m-am ingrozit. Fratele tau Itachi are o reputatie destul de proasta in satul nostru, asa ca m-am pregatit de ce era mai rau. Nu stii cat de surprins am fost cand ti-am vazut firea calma. Indiferent de ce se intampla, tu nu imi faceai niciodata nimic. Stateam ca un idiot si ma miram.
Ma gandeam ca o sa imi dea un motiv stupid. Dupa tot ce i s-a intamplat… poate pentru el atitudinea mea e ciudata.
-Hmm, probabil te-ai simtit mai usurat in zilele in care nu eram prin preajma.
Mi-am ridicat privirea brusc. Prin simpla lui afirmatia mi-am dat seama ca nu ma pot descotorosi de el. Acele zile… chiar au fost ingrozitoare. Acum inteleg! Faptul ca Yuuki lipsea era cauza tuturor. Asta mi-a dat un imbold. Sunt asa un idiot. Pana la urma, cred ca eu am ajuns cel dependent. Era o concluzie care… ma afcea sa ma simt ciudat.
Mi-am ridicat mana, facandu-i semn sa se apropie mai mult. S-a ridicat de pe jos, mergand sfios spre mine. Probabil credea ca imi voi varsa nervii pe el. Idiotul!
-Sasu…ke?
Mi-am sprijinit capul de umarul lui, Yuuki rostindu-mi din nou numele. Am putut recunoaste acea teama in vocea sa.
-Poti ramane, cu o singura conditie, continui eu, pe acelasi ton.
-Conditie? repeata acesta, mai mult pentru sine.
-Da. Trebuie sa-mi promiti ca vei renunta la aceste minunatii de misiuni.
Si-a coborat capul, sprijinindu-l de al meu.
-E imposibil. Nu fac asta pentru ca-mi place, ci pentru ca sunt nevoit. Am un contract cu Sensei.
-Yuuki, nu e ca si cum te-as lasa sa pleci vreodata de langa mine.
Nu stiu ce emotie traia el in acest moment, insa eu ma simteam a dracu de sincer. Am devenit o persoana josnica, dar imi placea acest mod de viata. Pentru prima data, ma simteam bine.
-Sasuke, esti sigur de asta? Mai am o multime de secrete pe care nu ti le-am spus.
-Iar noi mai avem o multime de timp sa le descoperim.
Mi-am ridicat capul, sarutandu-i buzele. De cand n-am mai facut asta! Yuuki si-a pus mana pe pieptul meu, impingandu-ma. Asta m-a uimit.
-Sasuke… daca iti spun ca te iubesc, nu mai crede nu-i asa? Nu vreau sa fim impreuna si sa avem asemenea dubii.
Mi-am indreptat privirea spre altceva. Ma uitam pierdut la lucrurile din jur. Sincer sa fiu, chiar nu il credeam cand imi spunea ca ma iubeste. Era absurd din punctual meu de vedere.
-Sa facem un pact. Nicunul dintre noi nu-l va parasi pe celalalt pana cand nu se va indragosti de alta persoana, ii zic, pastrand acea privire ganditoare.
-Asta ar insemna ca nu pot face pactul daca nu te iubesc deja, nu?
Am dat din cap in semn ca da.
-Bine atunci, desi nu cred ca as putea sa ma indragostesc vreodata de altcineva.
I-am zambit.
-Asta e si ideea.
L-am sarutat din nou, lasandu-mi greautatea corpului peste a lui. Avea buzele aspre, iar tenul usor crispat din cauza ca a plans. Era asa un idiot! Insa chiar eram dependent de el. I-am indepartat firele de par ce ii acopereau ochii si restul fetei, fixandu-l cu privirea. Mi-am apropiat fata de a lui, sarutandu-i scurt buzele. Inca mai purta acel kimono rosu, lucrul asta m-a amuzat. Se pare ca nu am fost singurul in stare de meditatie zilele astea. L-am sarutat din nou pe gat, continuand pana la baza pieptului. Imi placea sa-l alint. Yuuki si-a incolatacit mainile in jurul gatului meu, zambindu-mi. Simteam cum imi clocoteste sangele in vene. Abia acum mi-am dat seama de ce ma simteam atat de ciudat in preajma lui. E ca un drog pentru mine, iar modul in care imi zambeste mereu chiar ma innebuneste. Nu mai rezistam prea mult… L-am sarutat din nou pe buze, timp in care i-am dat jos kimonoul. La randul lui se descotorosise de hainele mele. Cat il puteam iubi! El era micul meu idiot. I-am zambit, rasfatandu-l cu saruturi.
-Sasuke, te iubesc.
Mi-am impreunat degetele cu ale lui si am patruns in trupul sau. Un geamat usor s-a auzit in incapere. Acum eram doar noi doi si nimic altceva. Totul era atat de frumos. Abisul care m-a invaluit a fost luminat de el, de dragul meu Yuuki. Puteam fi indeajuns de puternici ca sa-i rezistam impreuna? Doar noi doi, in acelasi nesfarsit negricios. As ramana aici pentru totdeuna daca el ar fi alaturi de mine. Imi place sa ii patrud corpul, sa il simt sub mine, sa ii sarut corpul albicios, sa ii aud reactiile. Trupul firav ii trasarea la fiecare atingere a mea. Intradevar, chiar imi placea sa-l alint. L-am sarutat printre gemetele usoare care le scoatea din cand in cand.
-Si eu te iubesc.
Insfarsit next-ul. Prima data cand am vazut shounen m'a atras mult numele. Cand am vazut ca scria la disclaimer (nu mai stiu cum se scrie) ca e din naruto, am vrut sa ma las dar totusi... am citit toate aceste capitole. Si chiar mi'a placut cum naratezi. Punctul de vedere a lui Sasuke e... pot sa il numesc "amuzant" ? E dragut ca el crede ca yuuki e un idiot si il iubeste enorm. Ai o idee propie/originala ce se bazeaza pe sentimentele nutride dintre amandoi.

Am vazut doar doua greseli de tastatura in acest capitol:
-afcea, cred ca ai vrut sa spui facea.
-c , ca.

Cam atat cu "criticile".

Sper ca nu credeai ca nu iti citesc fic-ul doar pentru ca nu am dat comm de prin primul capitol.
Chiar ma atrage, cand citesc ma pierd prin acele randuri. Totul e frumos si plin de romantism.

Yuuki cred ca arata tare bine in acel kimono. In ce nu arata el bine?
Iar Sasuke... cred ca e prima data cand ma indragostesc de el in vrun fic. In acesta "capodopera" a ta mi'l imaginasem gen "un secret cu picioare" sau "omul din umbra" dar vad ca yuuki e cel care e asa. Cea ce ma surprins intrun mod bun, a fost ca nu ai stat o mie de ani sa descri o lupta de la cap la coada, ar fi fost tare plictisitor. Findca ai descris din perspectiva lui Sasuke mi'a placut, e bine ca nu ai descris din ambele parti. Mie nu mi'ar fi placut.

Sper sa nu credeti ca acum ma dau in spectacol sau asa ceva... doar mi'am spus parerea.

Sper sa continui... chiar daca dureaza mai mult ,noi (cel putin eu) asteptam. Chiar daca nu o sa mai dau comm sa sti ca iti citesc acesta minunatie de shounen-ai.
Am venit cu nextul. Stiu ca am intarziat si imi pare rau, insa scoala ma ucide. However, desi capitolul e destul de varza... [ i know i know], sper sa va placa :-S. O da, thx for comm >:D<, sper sa iti placa incontinuare :-S

Capitolul 25:


-Suigetsuuu!
-De ce imi tot tipi in ureche femeie?! Crezi ca-s surd sau ce?!
-Idiotule, te intreb de jumatate de ora daca ai reusit sa te ocupi de gorilele alea!
Am oftat, inaintand. Atata zgomot pentru nimic. Din orice unghi ai privi, astia doi sunt niste idioti. Nu o sa scap de ei nici dupa moarte. Am oftat din nou. Momentan mergem spre Konoha. Acum ca avem toate pergamentele si Yuuki e din nou cu noi, pot sa-mi pun planul in aplicare. Va fi benefic atat pentru mine, cat si pentru restul de idioti. Satul in care am stat acele cateva zile nu este foarte indepartat de Konoha, deci nu o sa ne ia mai mult de jumatate de zi sa ajungem. Inca n-a venit nimeni din Akatsuki dupa Nekomata, asta nu poate sa insemne decat ca Pain a fost invins. Iditoul ala de Naruto, cine s-ar fi gandit ca o sa ajunga atat de obsedat. Oricum, gandurile imi erau la intamplarea de dimineata. Nu m-as fi asteptat la asa ceva din partea lui Yuuki.

-Nee… Sasuke?
-Hn?
-Chiar esti de acord cu asta?
Imi ridic privirea.
-Asta e o intrebare prosteasca, ii spun cu o privire serioasa.
Yuuki s-a indepartat de mine, lipindu-si trupul de perete. Nu imi puteam da seama ca avea sa-mi zica.
-Nu la asta m-am referit, continua acesta. Ma simt de parca as face ceva gresit.
Il priveam nedumerit, incercand sa neg orice afirmatie ce ar fi devastat totul. Era ceva imposibil, trebuia sa fie!
- Ma simt in plus. clanul Uchiha este unul dintre cele mai puternice, iar tu esti singurul supravietuitor. Cred ca ar fi mai bine sa faci ceva in legatura cu asta. In plus, sunt baiat, deci nu pot avea copii.
Daca as fi putut, cred ca as fi ras in acest moment. Yuuki este cea mai imprevizibila persoana pe care o cunosc. Dintre toate lucrurile pe care mi le putea zice, asta e cel mai ridicol. M-am apropiat de el, sarutandu-I fruntea.
-Sunt mult prea egoist ca sa fac asta. N-as renunta la tine pentru un lucru atat de neimportant.
-Sasuke! Este vorba de…
-Am facut un pact, nu-i asa?
Mi-am lipit fruntea de a lui, inca amuzat de situatie.
Mi-a zambit, inca nesigur.
-O sa te tii de el, nu-i asa? il intreb.
-Normal.


Intradevar, dintre toate motivele existente, asta cred ca a fost cel mai stupid pe care mi l-a putut zice. Nici macar pentru un moment nu m-am gandit la reinstaurarea clanului. E ca si cum as forta repetarea istoriei. Plus ca, nu sunt singurul supravietuitor.

***


Dupa o jumatate de zi, am ajuns in Konoha. Acea atmosfera de distrugere inca se putea simti in aer. Ruinile caselor se aflau de jur imprejurul acelui crater imens. Se pare ca o parte din planul meu deja a fost facut de Pain. Pacat, as fi vrut sa fiu aici cand s-a intamplat asta, sa savurez momentul distrugerii.
-Doamne, ce dezastru! exclama Yuuki in timp ce privi uimit spre sat.
-Nu mi-as fi imaginat ca fanaticul de Pain ar face asta.
Pentru Suigetsu tot cei care sunt mai puternici decat el sunt priviti drept fanatici sau obsedati de putere. Heh…
-Fabulos.
Karin parea cea mai incantata de situatie. Cateodata chiar mi se parea sadista.
Am oftat, timp in care le-am spus ca ne indreptam spre Hokage. Daca nu ma insel, cred ca era unul dintre cei trei sanini, Tsunade. Nu am intalnit-o pana acum, insa din informatiile pe care le-am putut culege se spune ca are un par blond, ochii caprui si un piept voluptos. Nu ne va fi prea greu sa o gasim.
-Vom merge mai intai inspre nord.
Acolo se aflau si sculpturilor celor cinci Hokage, in copilarie am auzit o discutie intre Itachi si un coechipier al sau, in care se mentiona ca acolo era locul in care se faceau consiliile dupa fiecare atac asupra Konohai.
Am mers asadar spre nord, incercand sa ne facem cat mai neobservati. Faptul ca suntem aici nu cred ca reprezenta totusi un pericol prea important pentru conducatorii satului, avand in vedere ca nu mai e nimic de distrus. Ca urmare, nu am mai ocolit pana aproape de extremitati, ci am mers drept.
Dupa cum m-am gandit, nimeni nu nea observat prezenta. Muntele in care erau sculptate fetele celora care au fost Hokage nu parea prea afectat, lucru ce confirma teoriile mele. Am inaintat impreuna cu cei trei, folosind una din intrarile principale –erau deobicei folosite pentru evacuare.
-E cam infricosator… a spus Yuuki in timp ce parcurgeam acel tunel ce ducea spre una dintre iesirile din sat sau, in cazul nostru, in locul unde se afla asazisa Tsunade-sama.
-Inca n-ai vazut nimic.
Konoha parea aparent un sat pacifist, cu locuitori devotati si muncitori- asta nu era decat un rezultat al ipocriziei. Voiam sa schimb asta.
Am ajuns in fata unei usi. Se auzeau voci dinauntru; chiar nu ma asteptam ca totul sa fie atat de rapid si direct. Prea grabit pentru gustul meu.
Am intrat pe usa, in fata noastra desfasurandu-se o adevarata conferinta. Cei mai batrani ai satului, echipele ANBU, tacticienii, sefii de clan, toti se aflau acolo, ascultand vorbele unei femei blonde, inalte, ce indeplinea acea descrierea dupa care ne ghidam. Din nou, totul mi s-a parut mult prea usor.
-Uchiha?
-El este Uchiha?
-A venit cu echipa lui?
-Ultimul supravietuitor la clanului?
Toti pareau uimiti de aparitia noastra, insa nu ii inconjura acea atmosfera de ingrijorare, ci mai degraba una degajata. Am oftat, nemultumit.
-Deci tu esti Sasuke Uchiha.
-Iar tu noul Hokage.
Ma privea cu ura. Destul de ciudat. Ma asteptat mai mult la o reactie defensiva.
-Ce vrei?
Intrebarea ei mi s-a parut mai mult un repros. Era un hokage ciudat, parerea mea.
-Am venit sa face o intelegere.
Toti ceilalti ninja au tresarit uimiti de afirmatia mea, luand o pozitie de atac. Tsunade le-a facut un semn rapid cu mana ca sa inceteze. Puteam recunoaste in ochii lor acea dorinta arzatoare de a ma omori. Cine s-ar fi gandit ca voi ajunge atat de faimos.
-Satul nu face intelegeri cu tradatori.
Am oftat.
-Atunci inseamna ca nu tii la satul asta.
Nu si-a schimbat privirea, incrucisandu-si mainile in jurul pieptului.
-Te ascult.
-Vom ramane in Konoha pentru ceva vreme. Vreau sa ne asigurati protectie impotriva celor din Akatsuki.
Yuuki statea foarte aproape de mine, l-am putut simti atunci cand a tresarit. Era asa un idiot, doar nu credea ca voi lasa treaba asta nerezolvata.
-De ce am face asta?
-Sa spunem doar ca satul nu va mai cunoaste niciodata un asemenea dezastru. Stii foarte bine de ce sunt in stare si mai ales de telul meu actual.
Tsunade m-a privit sceptica, nehotarata. Stiam ca planul meu va functiona. Toti cei care au fost hokage au tinu mult prea mult la Konoha- asta e marea lor problema.
-Daca esti atat de puternic incat sa distrugi un sat intreg, de ce nu scapi singur de Akatsuki?
-Din pacate am deja o intelegere cu unul din coechipierii mei.
Nu a aprut prea multumita de raspunsul primit, insa nu puteam sa-i spun mai multe.
-Daca vom accepta asta inseamna ca satul nostru va fi incontinuu atacat de cei din Akatsuki, deci rezultatul ar duce tot la un dezastru.
Mereu mi-au placut oamenii care se contrazic cu mine, incercand sa aduca argumente astfel incat sa ma doboare. Nu o sa reuseasca, totul este stabilit.
-Doi kyuubi sunt mai buni decat unul, nu-i asa?
Tsunade se ridicase brusc de pe scaun, privindu-ma uimita.
-Vrei sa spui ca…
-Exact.
A adoptat o expresie nemultumita. Se pare ca nu avea de ales, trebuia sa o faca. Doar isi iubea satul, nu? Patetic.
-Bine atunci.
Un zabet mic mi-a aparut in coltul gurii – si asta in ciuda dezaprobarilor venite din partea celorlalti ninja.
-Banuiesc ca trebuie sa ajutam si noi la reinstaurare, nu?
-Ceee, sa muncim pentru Konoha? se auzi vocea nemultumita a lui Suigetsu.
-Nici vorba! incuviinta Karin.
Am oftat, incercand sa par calm. Le-am spus doar sa nu vorbeasca. Ma bucur totusi ca Yuuki este ascultator si nu spune nimic. Desi, trebuie sa recunosc, si asta e destul de ciudat.
-O sa faceti ce spun eu.
Le-am aruncat o privire rece ce i-a amutit. Am primit un raspuns afirmativ din partea lor.
-Bine atunci, ne atrase Tsunade atentia, pentru moment astia sunt termenii, o sa ne intalnim altadata ca sa vorbim in detaliu.
Am revenit cu nextul ^:)^.


Capitolul 26:


Stateam in pat privind pe fereastra, avand oarba speranta ca voi adormi. Heh, pana la urma ne-am stabilit undeva in est, in una dintre puntinele zone reconstruite. Nu e cine stie ce, insa era mult mai bine decat sa dormim in aer liber.
I-am aruncat o privire lui Yuuki. Baiatul asta chiar putea sa doarma oriunde, aproape il invidiam. M-am dat jos din pat. Hmp, avea dreptate pana la urma, chiar nu am rezistat sa dorm intr-un pat separat de al lui. Nu m-as fi gandit niciodata ca voi ajunge aici. Nu sunt trist si nu regret, insa nici nu pot spune ca radiez de fericire. Situatia in care ma aflu a venit si cu beneficii insa si cu multe dezavantaje. Yuuki imi tot spune ca m-am schimbat. Ma intreb daca are legatura cu relatia noastra.
Heh, inainte de a ma aseza langa Yuki…
-Puteti va rog, sa plecati dracu de aici?! spun in timp ce deschid fereastra, vocea mea risipindu-se in zare.
Daca m-ar fi vazut Yuuki in momentul asta, chiar m-ar fi crezut screlozat. Incep sa vorbesc singur deci.
-Bine atunci, daca asa sta treaba… Banuiesc ca nu am de ales decat sa va omor, spun in timp ce oftez si ies pe fereastra.
-Se pare ca nu suntem suficienti de buni pentru Uchiha.
In fata mea au aparut trei ninja, doua fete si un baiat. Una dintre ele avea un par lung si blond, ochii de un caprui sters, asemanatori cu cei a lui Yuuki. Cealalta cu o fata acoperita de o masca ANBU, iesind la iveala doar parul stacojiu, era intr-o pozitie de contraatac. Imi plac fetele periculoase. Baiatul ei bine, sa spunem doar ca l-am mai intalnit intr-o lupta anterioara. Numele lui… parca Sai era.
Tsunade ma dezamagesti, ai trimis niste fete dupa mine. Chiar crede ca sunt atat de slab?! Oricum, sa-i fac sa dispara pentru moment.
-Preferati sa plecati de buna voie sau e nevoie de lupta?
-Imi pare rau, insa avem ordine stricte de la liderul grupului Root.
M-am uitat mirat la blondina. Nu ma asteptam la asta. Am zambit in sinea mea.
-Cu cine sa incep?
Fetele s-au pus in pozitie de atac, pregatind un jutsu. Ce chef de lupta aveam! Sper doar sa nu-l trezesc pe Yuuki.
-Asteptati! Am primit ordine doar sa-l supraveghem, nu uitati ce ne-a zis Danzou-sama.
-Heh, si sa pierdem toata distractia? Vreau sa vad de ce e asa “un pericol”. Hmm… sau poate baiatul din-nauntru este ceea ce cautam?
-Mai bine ati pleca, spun in timp ce privesc cum masca roscatei se izbeste de pamant, rupta in doua. Nu ma subestima.
Fata a privit uimita la mine, nici nu a observant cand am aruncat kunaiul. Hi, hi, avea o privire asa speriata. Oricum, fata ei era interesanta… O cicatrice se intindea dea lungul ochiului drept pana aproape de gat.
-Retragerea!
E bine totusi ca Sai imi reconsidera puterile. Oricum, sa ma intorc inapoi in camera sau in curand o sa am parte de o cearta cu Yuuki. Am intrat pe fereastra, indreptandu-ma spre patul lui. M-am asezat langa el, lipindu-mi corpul de al sau. Am oftat; i-am atins cateva suvite de par, sarutandu-l usor pe buze. Ce nu faceam eu pentru el? Mi-am amintit de o intamplare precedenta:

-Nee, Sasuke, unde vom sta? am auzit vocea smiorcaita a lui Yuuki in timp ce inaintam spre estul satului.
-Din cate am inteles de la Tsunade vom sta undeva in est, acolo au fost reconstruite o parte din cladiri.
Mi-a zambit. Se pare ca nu avea nimic de obiectat.
-Hmm… unde sunt Suigetsu si Karin? Nu i-am mai vazut de cand am negociat cu Hokage-sama.
-I-am trimis dupa niste pergamente.
Voiam sa scap de idotii aia doi. Daca mai stateam mult cu ei cred ca cedam psihic. Plus ca, trebuie sa recunosc, nu ar strica niste timp liber doar intre mine si Yuuki.
Ganduri perverse imi strafulgerara mintea. M-am lovit usor cu palma peste fata. Nu pot crede ca am ajuns sa ma gandesc la asa ceva; Yuuki o sa ma omori. Daca nu ajung eu sa-l violez pe baiatul asta…
- Sasuke, fata aceea nu e cumva…?
M-am uitat nedumerit in locul indicat de Yuuki. Privirea mirata analiza silueta feminina ce statea cam la zece metri in fata noastra. Intradevar, era Sakura. Am oftat. Dintre toate persoanele pe care le puteam intalni, ea era cea mai proasta alegere.
-Nee, Sasuke, haide sa o salutam. Cum spuneai ca o cheama? Sakura parca.
-Mai bine nu, ingandui eu.
Privirea milioasa a lui Yuuki ma tintuia ca niste sageti.
-Te rooog.
Nu ma lasa inima sa-l refuz si a doua oara. Of, domane, cu ce ti-am gresit? Am oftat din nou, inaintand. Nu intelegeam de ce tinea mortis sa o cunoasca. Ar trebui sa fie… rivali, nu?
Sakura bandaja un ninja din cate ne-am dat seama. Se pare ca ea, precum Yuuki de altfel, detinea tehnica aceea de vindecare. Yuuki a parut placut surprins de situatie.
-Tu esti Sakura, nu-i asa?
Fata s-a intors, ochii ei verzi luand contact cu cei a lui Yuuki.
-Da, raspunse aceasta zambind. Sasuke, am auzit ca te-ai intors impreuna cu echipa ta, ma bucur sa te revad.
Ei bine nu asta era reactia la care ma asteptam, insa e bine ca s-a maturizat. Nu stiu ce m-as fi facut daca Yuuki ar fi facut o atractie pentru vechea ei personalitate.
-Tu trebuie sa fi…? spuse aceasta vazand ca nu primeste nici un raspuns din partea noastra.
-Yuuki, imi pare bine de cunostinta.
-Da…
Hi, hi, Sakura nu era la fel de incantata de prezenta lui Yuuki, expresia ei de unde radia fericirea era cam falsa. Pana la urma, tot rivali raman.
-Sasuke, ar trebui sa-l vezi pe Naruto. Daca ai sti cat s-a maturizat…
Asa ceva era imposibil. Idiotul ala nu s-ar maturiza nici daca viata lui ar depinde de asta.
-Sakura! Am mai gasit unul! s-a auzit o voce cam la o suta de metri de noi.
-Bine, baieti, se pare ca ma cheama datoria. Poate daca avem timp o sa reluam lupta de data trecuta. Nu ma las atat de usor invinsa.
A zambit din nou, plecand. O lupta intre mine si Sakura, asta va fi interesant.
-Mda. Haide, ii spun lui Yuuki care privea visitor la corpul Sakurei ce se pierdea din ce in ce mai mult in zare.


-Sasuke…
Vocea lui Yuuki m-a facut sa tresar. M-am uitat uimit la el.
-Cine este Naruto?
Am zambit in sinea mea. Cel mai mult imi placea de Yuuki cand era gelos. Ma tintuia cu o privire furioasa, sub care isi avea loc acea fire copilaroasa. Parea dezamagit si buimac; cat puteam sa-l iubesc!
-Cand stateam in Konoha, incep pe un ton soptit, Sakura impreuna cu Naruto erau coechipierii mei. De ce intrebi?
Imi placea sa-l tachinez, reactiile lui parca ma stimulau.
-Nu stiu, pur si simplu… atunci cand Sakura a vorbit despre intalnirea voastra avea o sclipire ciudata in ochi.
Am oftat, timp in care l-am imbratisat, apropriindu-mi fata de a lui suficient de mult incat sa-i pot simti respiratia calda.
-Naruto era un idiot pe atunci si nu cred ca s-a schimbat prea mult. Nu ne intelegeam mai deloc si mi se parea cea mai enervanta fiinta de pe planeta –am facut o pauza inainte de a continua. Chiar si asa, eram prieteni, insa el era prea idiot ca sa realizeze asta.
Yuuki a zambit calm, semn ca i s-a mai diminuat ingrijorarea. I-am dat la o parte suvitele ce-i acopereau fata, sarutandu-l scurt.
-Randul meu acum, ii zic in timp ce-l privesc iscoditor.
Ma privi uimit.
-Cine este “sensei”?
Mi-am adus aminte cu ocazia asta de o intamplare anterioara. Nu am vrut sa-l intreb atunci despre asta, insa acum pare a fi momentul perfect.
-“Sensei”? repeat acesta. Tatal meu.
Cred ca as fi putut intra in soc in momentul in care i-am auzit raspunsul. De unde pana unde a ajuns persoana care l-a persecutat pe Yuuki sa fie tatal lui?!
-Sasuke, esti bine? Pari cam palid…
-Da… , ii raspund cu jumatate de gura.
-Probabil n-am avut ocazia sa-ti spun insa din cauza faptului ca tata era cel care m-a invatat ninjutsu, m-am obisnuit sa-l chem sensei.
Modul in care imi explica… vocea degajata si calma… baiatul asta chiar nu-i normal. Mi-am scuturat usor capul, incercand sa revin cu picioarele pe pamant.
M-am uitat lung la el, ciufulindu-i parul si zambind.
-Sa ne culcam mai bine.
za next is here. Stiu ca e mic >.<, insa nu am foarte mult timp, plus ca nu stiu daca mai sunt persoane care inca mai citesc ficul :-S.

Capitolul 27:


-Nee, Sasuke…
-Hn?
-Sunt fericit.
Il priveam uimit, indepartandu-ma usor de el. Yuuki s-a lipit insa de mine, lasandu-si capul de pieptul meu si incolotacindu-si mainile in jurul corpului.
-N-ai rezistat. Chiar nu ai rezistat sa dormi fara mine.
M-am lasat in jos, astfel incat sa ajung la acelasi nivel cu el, incovoindu-mi buzele intr-un zambet sincer:
-Nu te bucura inca.
-Ba chiar o fac. Plus ca nu mai am acel sentiment ca suntem incontinuu urmariti.
Se pare ca nu am fost singurul care si-a dat seama de chestia asta. M-am bucurat in sinea mea, timp in care l-am si sarutat. De fiecare data cand faceam asta mi se parea atat de ciudat. Ceva se nastea inauntrul meu care ma determina sa fac mereu un pas inainte, sa avansez. Partea proasta e ca nu puteam niciodata sa ajung mai departe, mai ales cand vedeam figura inocenta a lui Yuuki. Cine s-ar fi gandit ca o sa ajung sa iubesc o asa pacoste. Am zambit din nou in sinea mea.
-Yuuki, vreau sa faci ceva.
-In numele echipei… sau al tau?
Avea o privire care emana curiozitate, insa si o cantitate semnificativa de perversiune. Iata unul dintre motivele pentru care il iubesc.
-Ambele. O sa mergem azi la Tsunade si o sa-i spunem ca vrem sa ajutam la restauratia satului. Vreau ca tu sa mergi undeva in spitale si sa iti folosesti tehnicare de vindecare.
-Tu ce o sa faci?
-Probabil o sa ajut la reconstruirea cladirilor, spun cu lipsa de dezinteres fata de idee.
-Eee? De ce nu pot lucra cu tine?
Avea o privire copilaroasa, in spatele careia cred eu ca se ascundea atat dezamagirea, cat si o urma de tristete.
-Nu vreau sa ti se mai intample altceva, e cel mai sigur asa, zic in timp ce imi las privirea in jos.
S-a inrosit tot la fata, privindu-ma uluit. Nici eu nu m-am asteptat sa spun asa o chestie. Heh, pana la urma, Itachi a avut dreptate, pentru siguranta celor la care tii, trebuie mereu sa te schimbi ca persoana si sa faci lucruri fara sens. Am ras in sinea mea.
-E cel mai frumos lucru care l-am auzit vreodata, a spus acesta extaziat. Inca un lucru pentru care sa fiu fericit.
Se uita intr-un asa mod la mine, cred ca mai avea putin si plangea.
-Daca stiam ca reactionezi asa nu iti mai spuneam nimic.
-Nu, nu, nu, nu!
Am oftat. Yuuki intradevar era o persoana unica, asta pot admite cu mana pe inima.
-Acum ca am stabilit cam totul, cred ca ar fi bine sa ne pregatim.

Iata-ne deci, in fata biroului lui Tsunade. O sa trec peste lucrurile care a trebuit sa le fac ca sa ajung aici. Este pentru prima data cand realizez ca Yuuki este un dezastru, un adevarat dezastru. Sa spunem doar ca nu este prea priceput la ”procesul de imbracare”. Nu stiu ce a facut in timpul in care stateam inca la ascunzatoare, cum de a reusit sa se imbrace, insa acum… chiar nu stiu ce sa cred. Parea ca un copil mic, care nu stia care-i fata si care-i spatele.
Privind din alt punct de vedere situatia, m-a amuzat grozav ceea ce s-a intamplat.
Am batut asadar in usa masiva din lemn. S-au schimbat mult lucrurile de cand am trecut ultima data pe aici.
-Intra, s-a auzit o voce stridenta.
Am deschis usa, intrand in incapere. In fata noastra se afla Tsunade, stand la un birou parca ingropat in teancuri de hartii; era o femeie de statura inalta, cu parul de un blond intens si niste ochi caramizii care din cate mi-am dat seama din intalnirile precedente, erau mai mereu inconjurati de un skepticism grozav.
Cu ocazia asta, mi-am si adus aminte de Suigetsu si Karin, ma intrebam daca au reusit sa colecteze acele pergamente.
-Sasuke! se auzi vocea uimita a femeii din fata noastra.
-Am hotarat impreuna cu restul echipei ca vom ajuta la reconstruirea satului.
Privirea lui Tsuande se schimba de la uimit, din nou, la una sceptica. Inainte sa dau “lovitura de gratie” aveam nevoie de toate incredere pe care o puteam colecta. Dupa cum spunea si Yuuki, fara incredere nu poti distruge nimic.
-Si ce propuneri aveti?
-Eu voi ajuta la reconstruirea cladirilor, iar Yuuki detine tehnica de vindecare.
Tsunade isi schimba privirea cand la mine, cand la Yuuki. Intr-un fel, aveam impresia ca acest Hokage nu era ca ceilalti, insa nu stiam exact motivul. Poate aparenta indiferenta cu care trata totul era de vina…
-La ce stadiu esti? intreba blondina, tintuindu-l pe Yuuki cu o privirea iscoditoare.
-Hmm… Nu stiu exact, insa ma descurc destul de bine. Daca nu as fi fost eu, Sasuke era mort pana acum.
L-am lovit peste cap. Ce mod de descriere a puterilor a putut si el sa gaseasca! si inca ce exemplu a dat! Cred ca eu am fost cel fara de care el nu ar mai fi trait acum.
S-a auzit un oftat lung in incapere.
-Banuiesc ca nu am de ales. Sasuke mergi in vest, acolo este zona cea mai agravata, iar Yuuki poti sa ramai in est, o vei ajuta pe Sakura.
Nu parea multumita de situatie, insa avand in vedere ca satul era de tot pe duca… Asta poate sa explice decizia rapida pe care a luat-o.
Se pare insa ca pana la urma, tot ne-a separate. Avand in vedere ca nu pot sa dau timpul inapoi, tot ce pot face este sa sper ca lui Yuuki nu o sa i se intample nimic.
Era asa de ciudat cand ma gandeam la grija… altuia.
Am salutat politicos si am iesit din cladire. Yuuki mergea cu capul usor lasat, avand o privire trista. Nu era singurul caruia nui convenea situatia, insa avand in vedere ca nu prea putem face nimic in legatura cu asta…
-Bine atunci, am plecat, am spus, oprindu-ma din mers. Ne vedem deseara.
S-a intors cu fata la mine; avea o expresie de om nemultumit.
-Chiar nu se poate…?
Am oftat.
-Daca vrei sa mearga totul bine, ar trebui sa incetezi sa te mai plangi atat de mult.
-Stiu asta! Totusi…
Din nou, am oftat. Dupa cum am mai spus, este o adevarata pacoste. Cum as putea eu sa distrug ceva cand Yuuki se ataseaza atat de mult de fiecare lucru in parte? Baiatul asta o sa ma distruga psihic.
M-am apropiat brusc de el, aplecandu-ma astfel incat fetele noastre sa fie la acelasi nivel:
-Ai grija, ii soptesc, dupa care dispar intr-un nor de fum.
nu te opri!!!! imi place foarte mult ficul tau
to be honest am inceput sa-l citesc de ceva vreme insa ca de obicei am fost foarte lenesa la lasat commuri plsu ca nu prea sunt online pe zup
ce pot spune? este perfectiunea intruchipata sincer nu credeam ca de la un om plin de ura sasuke poate ajunge o persoana atat de buna!!!
ce n-as da sa-l vad asa si in anime so abia astept nextul! spor la lucru
Next ^:)^

Capitolul 26: Noi amenintari.


Totul e ciudat, absolut tot ce are legatura cu Ryuuzaki. Nu mai stiu cum sa-i interpretez actiunile. Acum doua seri l-am gasit la ora trei dimineata la leptop, insa nu era vorba despre caz sau ceva… nu, el se juca Tetris. Bineinteles ca i-am confiscate bateria si m-am certat cu el pe chestia asta, insa partea buna este ca s-a culcat. Cand imi aduc aminte cum ma privea… se uita la mine de parca ar fi fost gata sa ma omoare, insa trebuia sa inteleaga ca e spre binele lui. I-am dat totusi a doua zi bateria -nu voiam sa apar in fata lui ca o muiere ce ii interzice sa se joace la calculator-, dar totul a fost cu conditia sa doarma in timpul noptii. Am crezut ca a inteles aspectul, pe dracu. Aseara m-am trezit intamplator pentru a merge la baie si m-am uitat la Ryuuzaki sa vad daca doarme. Totul era bine. Cand m-am intors insa, brunetul umbla frumos pe leptop, din nou la Tetris. Ma rog, avand in vedere ca i-ar ne-am certat, e destul de nervos, nu mi-a vorbit deloc zilele astea.
Si iata-ma deci, stand acum in pat, in incercarea oarba de a adormi. Ma foiam de cateva ore, gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat si mai ales la ceea ce ar trebui sa fac.
-Nu poti dormi?
Vocea lui Ryuuzaki mi-a atras atentia. M-am ridicat uimit in sezuta, inca cu perna in brate, privind nedumerit spre patul brunetului. Nu ma gandeam ca o sa vorbeasca atat de curand cu mine.
-Da… murmur eu.
S-a ridicat si el, indreptandu-si privirea catre mine. Linistea apasatoare s-a lasat peste noi doi. Nu prea stiam ce sa-i spun avand in vedere intamplarile precedente si certurile cu el depsre statul la calculator.
-Uhm… banuiesc ca nici tie nu ti-e somn, avand in vedere ca nu mai unde sa-ti pierzi noptile.
A sunat mai mult ca un repros, insa nu asta a fost intentia mea. Eu voiam doar sa fac conversatie.
-Nu inteleg, incuviinta el.
Ma uitam la fel de uimit la el, era pentru prima data cand Ryuuzaki a spus asta pe un ton atat de serios.
-Nu m-am luat niciodata de ceea ce faci, tu de ce faci contrariul?
Probabil intrebarea asta trebuia sa-mi crape inima in doua, insa tonul pe care a pus-o m-a facut sa rad.
-Nu cred ca Tetrisul intra in munca ta ca detectiv, vorbesc, inca amuzat.
-Nu conteaza… Ai uitat cine este seful?
Tonul, privirea si cuvintele m-au uimit. Pentru un moment mi-as fi dorit sa schimb tot ce s-a intamplat. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Ryuuzaki ca isi apara pozitia superioara care o are fata de mine. Oricum, asta nu schimba cu nimic motivul pentru care am facut asta. Mi-am schimbat privirea calma si zambitoarea, intr-una furioasa.
-Uite ce e, nu-mi pasa ca esti seful meu sau daca ma vei concedia. Insa eu sunt una dintre acele persoane care nu poate privi cum oamenii se autodistrug.
Nu a spus nimic.
-Noapte buna atunci.


***


Cred ca azi s-au facut trei saptamani de cand suntem in Dakota de Nord. Hoeven este mort, iar Sarah, din cate am inteles de la Ryuuzaki, a inceput sa se simta mai bine. Am mers la inmormantare si toate cele , insa nu mi-am schimbat parerea despre ea. Nu stiu ce credea Ryuuzaki, insa eu tot falsa o vedeam. Dupa cum am mai spus, prea perfecta.
Oricum, cel mai ciudat lucru din toata aceasta calatorie l-am aflat abia azi dimineata. Sarah a inceput sa primeasca scrisori de… hm… nu puteai spune daca sunt de protectie sau de amenintare. Sunau ceva in genul:

Fereste-te de rosul apusului. Dupa el vine mereu negrul.


Nu avea prea multa logica, insa cand Ryuuzaki le-a citit, parca i s-ar fi aprins un beculet in minte.
-Nee, Ryuuzaki, cred ca ar trebui sa plec acasa, ii spun in timp ce sprijin capul de masa din bucatarie.
Si-a intors privirea mirata catre mine.
-Pana acum nu am facut decat sa te incurc. Cred ca ti-ar fi mai usor daca as pleca.
-De fapt, m-ai ajutat. Daca nu ai fi fost prin preajma nu as fi reusit sa-mi dau seama cine este criminalul.
Propozitiile lipsite de acel narcisism specific brunetului ma uimira. Plus ca, Ryuuzaki tocmai imi marturisea ca stie cine este criminalul. Sunt eu prea orb sau este cel prea inteligent? Cine stie…
-Cum asa?
-Plus ca n-ar fi avut cine sa-mi gateasca, continua acesta fara sa-mi ia in considerare intrebarea.
Am oftat.
-Chiar si asa, cum ti-ai dat seama cine este criminalul?
-Sa spunem doar ca imi place foarte mult parul tau.

Cred ca mai am vreo 2-3 capitole si termin ficul:-?.


Wrong chapter @-)... Sorry

The good one:

Capitolul 28:


-Deci ati facut rost de ele? ii intreb pe ce doi.
-Da, a spus a timp ce mi-a aruncat doua pergamente. Teoretic vorbind nu trebuia sa dureze asa de mult, sa spunem doar ca vechii lor posesori nu era atat de slabi pe cat pareau.
Pana la urma, am asteptat o saptamana sa primesc acele pergamente; mi-a cam intarziat planul, insa important e ca le am.
-Oricum, nu cred ca te-a deranjat prea mult absenta noastra, zise Suigetsu, aparent dezamagit de situatie.
A primit o lovitura puternica de la Karin:
-Suigetsu, nu fi idiot!
-Idiot?! Care-i aia care ma loveste fara motiv?
Avand in vedere ca situatia actuala nu putea sa degenereze decat intr-un scandal ce mi-ar da dureri de cap, am aruncat un kunai ce trecut printre cei doi, taindu-le calea. S-au oprit din vorbit- nu pareau surprinsi. La cat de des se intampla asta, nici nu ma mira.
Dupa cateva momente de tacere:
-Tot vorbind de asta, unde-i piticania?
-La spital, o ajuta pe Sakura, am raspuns pe un ton sec.
-Sakura?! izbucnira amandoi. Vrei sa spui de aia care ne-a atacat in drum spre insula Jiro? intreba Karin, inca bulversata.
Am dat din cap in semn ca da, inca cu lipsa de interes fata de discutie.
-Adica l-ai tirmis pe Yuuki in mainile inamicului? Nu inteleg, aproba Suigetsu.
-Atata timp cat stam aici, inamicii ne vor fi prieteni. Va trebui sa ne comportam ca atare.
-Inteleg, acum totul are sens, zise Karin, ramand inca pe ganduri.
Pe de alta parte, Suigetsu inca ma privea nedumerit. Am oftat.
-Karin, Suigetsu mergeti in partea de nord, din cate mi-a zis Tsunade, cred ca acolo o sa fie nevoie de voi.
-Tu ce o sa faci? intreba roscata.
Un zambet mic mi-a aparut in coltul gurii.
-O sa-mi vizitez piticania.

Ne-am imprastiat deci. Suigetsu si Karin au mers inspre nord, dupa cum le-am spus, iar eu am plecat catre Yuuki.
Aveam un sentiment ciudat si prost in acelasi timp, inca de cand Yuuki a plecat. Trebuia sa verific si sper eu, sa ma conving ca nu s-a intamplat nimic cu el. Ar fi ciudat ca dintr-o data, dupa toate lucrurile petrecute intre noi, sa aflu ca este mort. Nu imi pot imagina ce as gandi in acele momente sau cum as reactiona. Cu siguranta, nu cred ca va fi ceva prea placut.
Mergeam deci spre estul satului. Nu cred ca au trecut mai mult de zece minute pana sa aud un zgomot puternic, asemanator cu cel care se produce in urma unei prabusiri de cladiri, plus fumul care se raspandea in aer. Dupa cum am spus, nimic bun nu avea sa se intample. Am oftat, indreptandu-ma intracolo. Cand am ajuns cam la trei sute de metri, mi-am activat sharinganul pentru a putea distinge siluetele neclare.
Un fior mi-a traversat corpul cand am realizat ce se intampla. Am putut recunoaste acele cantitati uriase de chackra. Yuuki statea in fata lui Sakura, iar la douazeci de metri de cei doi corpul lui Naruto absorbea chackra, devenind din ce in ce mai puternic. In linie dreapta cu Yuuki, la doar cativa metri, se afla Sikamaru, pregatind un jutsu pe care nu il mai vazusem pana acum.
Tipatul lui Yuuki se auzi ca un ecou infernal in mintea mea. Am tresarit. Naruto se indrepta dintr-o parte spre Yuuki, iar Sakura din cealalta. Am scos doua kunai-uri, indreptandu-ma spre cei patru. M-am pus in diagonal lui Yuuki, iar cand cei doi au fost indeajuns de aproape, kunaiurile le-au patrus abdomenul, in jurul meu si a lui Yuuki formandu-se o balta de sange. Nu au fost totusi lovituri ce i-ar fi omorat.
-Sasuke… ingana Yuuki, insa mai mult inconstient.
-Yuuki, zic in timp ce-i prind trupul lesinat.
Nu intelegeam ce se intampla aici, iar asta ma fustra ca dracu. Fumul se risipi. Sakura si-a dus mana la abdomen, mirata de sangele ce se scurgea chiar din trupul ei, Naruto ma privea stupefiat, iar Shikamaru avea o expresie infiorata, ce nu am putut-o recunoaste.
L-am privit din nou pe Yuuki, cu o urma usoara de ingrijorare. Nu am spus nimic, disparand impreuna cu el intr-un nor de fum.

***


-Yuuki…
Ii tot repet numele, uitandu-ma la el si avand speranta ca se va trezi. Ce situatie de cacat. Yuuki a lesinat, Naruto stie ca m-am intors – lucru ce voiam sa tin secret-, Sakura si-a pierdut increderea in mine, iar Shikamaru cred ca stie ceva din trecutul lui Yuuki.
Am oftat adanc, vrand sa rostesc inca o data numele lui, insa acesta a inceput sa-si deschida ochii. M-am ridicat brusc in picioare.
-Sasuke… murmura acesta.
Mi-am apropiat fata de a lui, suvitele brunete atingandu-i chipul anemic.
-Esti bine?
Amintindu-si de ceea ce s-a intamplat, tresari, ridicandu-se brusc si izbucnind in lacrimi. Am inghitit in sec.
-Sasuke, imi pare rau. Nu am vrut. E numai vina mea.
M-am uitat uimit la el.
-Hei, calmeaza-te, ii zic in timp ce imi pun mainile pe umerii sai. Respira adanc si zi-mi ce s-a intamplat.
Observandu-ma, inspira adanc, isi sterse lacrimile si inceput sa vorbeasca:
-Bandajam un ninja si am vazut cum o bucata din ruina unei cladiri era sa se prabuseasca in locul in care se afla Sakura. Am impins-o si niciunul dintre noi nu a patit nimic.
Suspina.
-Dar atunci a tracut pe acolo blondul acela si a crezut ca vreau sa o atac. L-a pus pe celalalt ninja sa ma imobilizeze. A fost groaznic. Blondul a vrut sa ma atace, iar Sakura i-a spus sa se opreasca. Plus ca celalalt a folosit un fel de ninjutsu si mi-a rascolit prin amintiri si acum sigur stie de noi doi si Nekomata.
Vorbea atat de repede incat abia il intelegeam. Era pentru prma data cand il vedeam asa.
-Sasuke, imi pare rau.
-Nu iti mai cere scuze.
-Dar esti nervos!
-Idiotule! Normal ca sunt nervos. Ce dracu as fi facut daca erai mort?! Spune-mi! Ce puteam face?!
M-am rastit la el. Acum chiar eram nervos. Auzi ce prostii face, o salveaza pe Sakura! Un om mai idiot ca el n-am intalnit.
A izbucnit din nou in plans.
-Acum de ce mai plangi?
In momentul acela as fi vrut sa-mi inghit cuvintele.
-De fericire, imi raspunse.
M-am uitat nedumerit la el.
-Nu pot crede ca primul lucru la cate te-ai gandit a fost faptul ca eram sa mor si nu ca acel ninja stie de Nekomata.
Next. Scuzati ca este atat de varza, insa chiar sunt o muratura. Am un fic care trebuie sal termin si dau tot ce pot ca sa iasa bine si nu prea am avut timp sa scriu si aici. Nu putema insa sa las si saptamana asta ficu fara capitol. Sper totusi sa va placa :-S

Capitolul 29:


-Nu pot crede ca primul lucru la care te-ai gandit a fost faptul ca eu eram sa mor si nu ca acel ninja stie de Nekomata.
M-am uitat uimit la el. Nici mie nu imi venea sa cred. La dracu’. Am intors capul. Ce stupid. In loc sa ma gandesc ca misiunea se duce dracului, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost siguranta piticaniei.
Incep sa ajung la concluzia ca ceea ce mi-a zis Orochimaru odata era adevarat:
“ Cand cazi, nu te mai ridici. “
O gandire atat de pesimista si totusi asa de adevarata. Am zambit in sinea mea. Am fost oare idiot ca m-am implicat intr-o relatie cu Yuuki? Nici eu nu pot spune.
-Sasuke, nu face fata asta, ma faci sa ma simt vinovat.
Mi-am intors privirea. Expresia care o avea imi dadea senzatie de seriozitate; ma intrebam totusi daca era adevarata.
-Nu vreau sa regreti tot ce s-a intamplat intre noi, nici macar un moment.
Il priveam nehotarat.
-De ce nu?
A ras usor.
-Pentru ca as muri daca as afla ca este adevarat.
Am zambit. Intr-un moment ca asta numai Yuuki putea spune asta.
S-a asezat peste mine, cu picioarele de o parte si de alta a mea, incolotacindu-si bratele in jurul gatului meu.
-Deci nici acum nu am de ales nu? intreb retoric.
-Asa se pare, raspunse, timp in care ma saruta.
Zambeam in sinea mea. Pentru un moment chiar eram sa cad, sa ma duc dracului si sa pierd totul. Stupid din partea mea.
-Se pare ca avem treaba in seara asta.
Imi zambi, si cu o privire perversa accentua sarutul, plimpandu-si mana prin parul meu. Si-a strecurat limba printre buzele mele, ajungand sa se plimbe jucas prin gura mea.
L-am oprit.
-Nu la genul asta de treaba ma refeream.
-Nu vrei sa o facem?
Privirea lui inocenta, tonul copilaros si intrebarea pe care mi-a pus-o nu se potriveau deloc.
-Nu crezi ca mai intai trebuie sa rezolvam prostia care ai facut-o?
A lasat capul in jos, incercand sa evite orice contact visual.
-Asa credeam si eu, ii spun in timp ce-l dau jos de pe mine.
Ma privea cu dezamagire, cerandu-si iertare din priviri. Of, ce o sa ma fac eu cu pacostea asta? Am oftat.
-Pentru inceput, sa-i facem o vizita celui care ti-a umblat prin creier.
Nu a spus nimic.
Prea bine, am iesit deci din cladirea unde stateam, indreptandu-ne spre sud. Shikamaru a fost singurul de acord sa stea acolo pe parcursul reconstruirii satului. Sudul era mai ocolit din simplul fapt ca spre diferenta de celalte locuri, zidurile ce imprejmuiau satul au fost distruse, iar padurea din exterior s-a extins. Se presupune ca inca mai sunt inamici acolo. O prostie, Shikamaru probabil a avut aceasi parere si pentru a putea beneficia de linsite si confort s-a mutat acolo. Ma rog, am Sharinganul asa ca nu-mi fac prea multe probleme privind gasirea lui.
Acea ora in care ne-a indreptat spre sud a fost destul de tacuta –ciudat, nu mi s-a intamplat pana acum sa-l vad pe Yuuki atat de tacut. Am incercat insa sa ignor asta, probabil era datorita discutiei de mai devreme.
Era bizar sa mergi pe strada ce mi-o amintesc ca un loc mereu animat si sa vezi cadavre peste tot si sange uscat pe peretii cladirilor darmate. Imi aducea aminte de ziua in care Itachi a distrus clanul. Ah, cat de stupid, banuiesc ca acum fiecare satean impartaseste aceasi experienta cu mine. Chiar ca piere toata distractia cand stii asta.
Am oftat indreptandu-mi privirea spre singura cladire intacta. Se pare ca e la fel de comod si lenes ca ultima data cand l-am intalnit. Nu cred totusi ca se va schimba vreodata.
-Am ajuns.
Nu a fost nevoie sa-l mai cautam sau ceva, Shikamaru se afla deja in fata portii, asteptandu-ne.
-Am avut dreptate deci, ati venit.
Niciunul dintre noi nu a spus nimic.
-Banuiesc ca vreti sa stiti ce am aflat cat timp eram in capul lui, relua acesta, indreptandu-si privirea spre Yuuki.
-Nu ma intereseaza ce stii sau ce parere ai.
Ma privi mirat, un lucru extrem de rar la el.
-Atata timp cat nimeni nu va afla despre asta…
M-am oprit, vazand ca nu are rost sa continui. Stia prea bine ce s-ar intampla. Nu aveam de gand sa permit nimanui sa intervina in planul meu, nici macar daca asta inseamna sa incalc promisunile cu Yuuki.
-Calmeaza-te, a zis, oftand. Crezi ca sunt atat de idiot incat sa incep o lupta cu un pion a lui Orochimaru?
Nu am spus nimic.
-In plus, cine ar vrea sa afle de aventurile tale amoroase cu un alt barbat?
Yuuki se uita mirat la el. Si eu aveam acelasi sentiment. Se parea ca Shikamaru nu avea habar de Nekomata. Am zambit satisfacut.
-Asa ma gandeam si eu, Shikamaru.
Capitolul 30:


-Sasuke?
Mi-am aplecat capul, privindu-l, inca somnoros.
-Cat mai avem de stat aici?
-Te-ai plictisit deja? il intreb, cascand.
Si-a indreptat privirea intr-o parte, afisand o figura nemultumita.
-Nu asta e problema. Atmosfera de aici imi aduce aminte de satul in care am locuit. Nu e prea placut.
Aproape ca uitasem prin cate a trecut. Ma rog, nu m-as fi gandit ca asta sa fie o problema, insa banuiesc ca satenii nu se uita cu ochi prea frumosi la niciunul dintre noi.
-Nu le mai acorda atentie. E cam tot ce poti sa faci.
-Pare usor de spus…
Am oftat, intorcandu-ma cu spatele la el. Daca nu vrea sa ma asculte bine atunci, e treaba lui ce face. Totusi, nu e singurul care s-a saturat de locul asta. Devine din ce in ce mai sufocant sa te comporti cu ceilalti altfel decat trebuie.
-Sasuke, nu e nevoie sa te superi, a spus Yuuki, in timp ce isi incolotaci mainile in jurul trupului meu. Vreau sa-mi promiti ceva in schimb.
O sa ma incurc in promisiuni daca o tin tot asa. Ma intreb ce mai voia de data asta.
-Ce e? intreb, fara sa ma intorc cu fata la el.
-Dupa ce se termina totul, vreau sa mergem undeva, doar noi doi.
-Daca nu mor pana atunci…
-Sasuke! se rasti la mine. Iti este interzis sa mori! Ori amandoi, ori niciunul!
Daca as fi putut, cred ca as fi ras in momentul acela. Yuuki era asa un idiot, cu aspiratii atat de uriase si perfecte. M-am intors spre el, cu un zambet mic in coltul gurii. Avea o privire serioasa, care insa nu m-a facut sa imi schimb parerea despre subiect.
-Bine atunci.
Imi zambi, sarutandu-ma. Nu am reactionat in nici un fel. Eram ingandurat si el si-a dat seama. Ii placea insa sa pretinda ca nimic nu s-a intamplat. Da, intradevar, asta era un lucru care imi placea la el.
M-a anuntat ca merge sa faca un dus, insa nu i-am acordat prea multa atentie. Ma gandeam la intamplarea de seara trecuta. Nu prea stiam ce sa cred sau daca macar ar trebui sa incerc sa o fac. Yuuki, ca deobicei, era precum un cufar enigmatic, fara o cheie compatibila. Lacatul era intr-o forma ciudata si complicata pe care nu o puteam intelege. Intradevar, chiar este greu sa nu acorzi atentie la ceva ce simti ca are o legatura stransa, insa invizibila cu tine.

-Doamne, ce zi am avut.
Mi-am indreptat privirea intrebatoare spre el.
-Cred ca am consumat chackra pentru trei luni.
L-am lovit peste cap.
-Ti-am zis doar sa nu-ti irosesti energia inutil, ii spun, atintindu-l cu o privirea serioasa si suparata.
-Nu e chiar asa, am fost doar eu, Sakura-chan si inca trei medici. Daca imi foloseam chackra in cantitati mult prea mici, atunci ceilalti si-ar fi dat seama ca ceva este inneregula.
Am oftat adanc. Incercand sa par intelegator, nu voiam sa ma cert cu Yuuki pe o tema ca asta, insa, nici nu imi placea ideea ca el sa-si foloseasca puterile inutil.
Il priveam dezaprobator.
-Sasuke, oamenii aia puteau sa moara.
-Esti prea sufletist. Ma intreb cum de ai ajuns ninja.
-Sasuke, rosti cu ochii inlacrimati, esti rau. Esti raaau!
Am oftat din nou, dandu-mi ochii peste cap.
-O sa fie un drum lung, am spus, insa mai mult pentru mine.
-Sasukeee! De ce esti asa? Nu ma iubesti!
M-am uitat amuzat la expresia lui. Uneori chiar era bine sa-l vad pe Yuuki in genul asta. I-am zambit.
-Baka, incetea…
M-am oprit insa, uitandu-ma spre coltul opus al camerei. Ceva nu era in regula.
-Scuzati ca va intrerup certurile matrimoniale.
O priveam suspicios.
-Sakurai, nu ne-am vazut de mult.
-Adevarat. Am venit sa-l avertizez pe Yuuki.
M-am uitat la piticanie. Inca avea lacrimi in ochi de la discutia anterioara. O privea pe Sakurai cu mai multa dezaprobare decat mine. Asta nu putea sa insemne decat ca aveam sa aud ceva prost sau socant.
-Ce e? intreba el.
-Sensei a intrebat de misiunea ta. I-am zis de situatia actuala si…
-Vrea sa ma intorc imediat inapoi. Da, stiu.
Sakurai ofta.
-Asta ma asteptam si eu sa aud, insa mi-a zis “ El doar isi face treaba”. Am incercat sa-i explic ca este imposibil, insa tot pe a lui a tinut-o.
L-am privit intrebator pe Yuuki.
-Sa-i spui ca e o treaba care se va sfarsi atunci cand vom muri.
Cred ca acel “ vom” nu era necesar.
-I-am zis si asta. Sensei a murmurat ceva despre misiunea vietii, ultima, cea mai importanta. Mosul a innebunit de tot.
A privit-o pe Sakurai cu suparare, insa o aprobare clara. Dupa lungi momente de tacere:
-Multumesc pentru informatii, Sakurai.


Mda. Cam asta era situatia. Chiar nu mai stiu cum sa reactionez. Nu e ca si cum ar fi prima data cand aflu ceva ce-mi da toate ideile si planurile peste cap – am trecut prin lucruri si mai grele-, insa e ciudat sa auzi acelasi lucru de mai multe ori, insa de la persoane total diferite si cu niste cuvinte nu tocmai pe masura.
-Sasuke, nu te gandi prea mult la asta, a zis, facand o pauza scurta, nu uita ca am stabilit deja ca avem incredere unul in altul.
-Cum poti sa-mi spui sa…
-Sasuke, mi-a spus pe un ton calm, iti cer doar sa ai incredere, atata tot.
Am vrut sa spun ceva, insa sunetul strident provocat de impactul dintre perete si usa mi-a atras atentia.
-Sasuke!!!
Mi-am indreptat privirea nedumerita si nervoasa catre usa.
-Te-ai intors deci.
Next, sorry pentru intarziere. Insa am scapat de teze si teste 8->. I am a free woman 8->. Also, i know it's too short but my inspiration is really down. o.o'.

Capitolul 31:


-Sasuke, chiar te-ai intors…
Mi-am indreptat privirea catre el.
-Naruto, tu esti prost?
M-a privit nedumerit, fiind gata sa inceapa o partida de injuraturi care sunt sigur ca mi le-a pregatit de multa vreme – asta cred ca era modul sau de a se razbuna pentru plecarea mea. Chiar si asa, nu l-am lasat sa zica nimic:
-Nu vezi ca port o discutie?!
-Da?! Dupa toti anii in care ai lipsit stii cum ne-am simtit?! Mai ales Sakura! Nu-ti pasa deloc sau ce?
Respiratia ii era sacadata, iar privirea nervoasa. Daca si-a pierdut cumpatul atat de rapid, nu vreau sa stiu ce o sa se intample daca o sa las asta sa continue.
-Nu! i-am raspuns.
Dupa ce tipatul mi s-a risipit in aer, o liniste greoaie s-a lasat peste noi. Yuuki privea inca nedumerit la idiotul de Naruto, in timp ce el avea o expresie incurcata – tristete, dezamagire, uimire etc. Si asa totul mergea ca dracu intre mine si el, numai de unul ca Naruto nu aveam nevoie.
-Acum, daca ai terminat tot ce aveai de spus, poti sa pleci.
Ne priveam fix. Voia sa-mi spuna ceva, insa se oprea de fiecare data dupa ce se hotara sa o faca. Era asa un idiot. Dupa atata vreme a ramas cu aceasi gandire de copil mic.
-Bine atunci.
A iesit pe usa, trantind-o, zgomotul din urma ei inca auzindu-se in surdina in mintea mea.
Am oftat.
-Yuuki…
N-am apucat insa sa zic nimic.
-Sasuke, cine era el?
L-am privit nehotarat.
-Sasuke! Spune-mi!
-Vrei sa stii din motive de gelozie sau pentru ca te intereseaza?
Lacrimile i s-au adunat in coltul ochilor, insa nu le-a dat drumul. Mi-a spus atat de multe lucruri in ultimele doua seri, atat de diferite intre ele, incat nu mai stiam ce sa cred. Imi era destul de greu sa deosebesc pana si lucrurile esentiale.
-Ambele, mi-a raspuns.
Am oftat din nou. De parca as fi avut de ales. Orice mi-ar spune, orice s-ar intampla, chiar daca m-ar minti, tot nu pot sa-l suport plangand.
-Naruto, am facut o pauza, dupa care am continuat, este cel care te-a atacat atunci.
-Oh.
Hm… se pare ca era mai degraba prima varianta. In ciuda tuturor, eram fericit cand il vedeam gelos. Era cumva singura dovada ca ma iubeste.
M-am apropiat de el, ciufulindu-i parul. Ma simteam mai bine. M-a privit cu semn de intrebare.
-Pentru moment, sa uitam de incident.
-Daca ai avea mai multa incredere in mine nu s-ar intampla asta.
-Vorbesti de parca tu ai avea incredere in mine.
M-a privit urat, cu dezaprobare.
-Normal ca am! Daca nu ar fi fost asa, atunci m-as fi indoit de relatia dintre tine si Naruto. Sasuke, eu chiar cred tot ce-mi spui!
L-am privit mirat. La asta nu m-as fi asteptat. Situatia am privit-o mereu doar din perspectiva mea, nu m-am gandit niciodata ca el are atat de multa incredere in mine. Am zambit usor. Cine ar fi crezut ca dragostea te poate face atat de egoist?
Am auzit usa trantindu-se pentru a doua oara dimineata asta.
-Suigetsu-kun!
-Sasuke, Hokage a trimis niste indivizi dubiosi dupa tine.
M-am uitat nedumerit la el, cu un semn de intrebare privind soarta acelor “indivizi dubiosi”.
-Nu-ti face girji, i-am rezolvat, mi-a spus ca si un raspuns la ceea ce aveam in minte.
Am oftat.
-Ai grija de piticanie pana ma intorc. Daca se intampla ceva, incendiaza locul si fugi spre nord.
Mi-a zambit multumit.
Deci!
Cred ca innebuneam, credeam ca ai uitat de noi :(
DEci decideci : :X:X:X
Foarte sweet, dar ...:?: Naruto, in loc sa sara pe el mai avea putin si ii lua gatii.
Darrrr....de asemea super sweet Yuuki e gelos :-> si lui Sasuke ii place. Pai cum sa nu-i placa "pisicuta" lui ?;;)
Scapasi de teze? si eo :))
Data viitoare un next mai lung plizulet :D
Bine da' pe vreme de criza ii bun si asta.
Succes si cat mai repdee!!!!!!!
kisses, gambate!!!!
Hey, sank you for coom >:D<. Am venit cu nextul [ mai repede >:) ] si am pus nsite parti mai.. cum vreti voi @-). Plus ca e ceva mai lung. Sper sa va placa :-S>

Capitolul 32:


-Sasuke, ce ai vorbit cu Tsunade?
Am oftat.
-Maine plecam.
-Plecam?! a spus in timp ce a sarit ca ars din cada.
-Da… in misiune, continui, tragandu-i corpul inapoi in bratele mele.
Si-a indreptat privirea intrebatoare catre mine.
-Nu pricep.
-Probabil vor sa ma testeze. M-au trimis in misiune cu Naruto.
A afisat o expresie asemanatoare cu a unui copil abandonat. Mi-am intors capul. Idiotul. Ce-i mai place sa se joace cu mine. Hm… desi, ma rog, nu ma deranja sa o facem in cada.
I-am zambit.
-Stai calm. Te iau cu mine. Ti-am zis ca nu te mai las cu descreeratii aia doi nici daca e ultimul lucru pe care il fac.
Mi-a zambit.
-Arigatou. Totusi, n-ai nimic impotriva…? Probabil o sa te incurc, plus ca a trecut atat de mult timp de cand nu te-ai mai vazut cu Naruto. Nu vreau sa va stric reuniunea.
Eram mirat cu fiecare cuvant pe care il rostea legat de intalnirea mea cu blondinul. Nu mi l-as fi imaginat niciodata pe Yuuki ca o persoana geloasa. Totusi, sunt fericit. Mi-am bagat mainile in parul lui, dandu-i-l la o parte. L-am sarutat scurt.
-Esti gelos?
S-a indepartat, refuzand sa aibe orice contact vizual cu mine. Nu ma putea pacali. Avea fata atat de rosie. I-am tras din nou trupul langa al meu.
-Sunt fericit.
-Chiar?
Am dat din cap, in semn ca da.
-Hmp… Bine, poate sunt putin gelos. Doar putin.
Era pentru prima data cand observam ca Yuuki este atat de simpatic cand minte. L-am imbratisat, intorcandu-l cu fata spre mine.
-Acum, e timpul sa te pedepsesc.
-Pedeapsa? ma intreba, zambind. Stia ce urmeaza si am inteles ca nu-i displacea.
-Crezi ca am uitat ca erai sa fii strivit de fostii mei coechipieri? Ar trebui sa inveti ca nu e bine sa te bagi in treaba altora.
L-am sarutat, strecurandu-mi limba in gura lui. Mi-am bagat mana in apa, atingandu-i jucaria.
-Sasuke, nu ma atinge acolo.
-Nu-ti place? il intreb, in timp ce il sarut pe gat, coborand mai jos.
-E murdar.
-Nu, nu e. Suntem intr-o cada plina cu apa, si cu aceasta ocazia il strang si ma tare si ma joc si mai mult.
A gemut, sunetul risipindu-se printre aburii calzi din baie. Avea o fata atat de draguta.
-Sasuke… de ce… trebuie sa faci tu mereu asta?
-Hmm, am zambit, pentru ca sunt mai mare?
A gemut din nou.
-Sasuke… am saptesprezece ani.
M-am oprit brusc. Dintre toate lucrurile imposibile de pe acest Pamant, la asta nu m-as fi gandit niciodata. Baiatul asta…
-Nu conteaza.
Chiar si asa, era prea tarziu ca sa ma opresc.
L-am sarutat, plimbandu-mi mainile pe corpul lui. L-am apucat de unul dintre sfarcuri si am strans. Un gemut s-a auzit din nou. Am zambit pervers, departandu-i picioarele si muscandu-l de ureche.
-Sasu…ke…
-Hn?
-Te… iubesc…
-Stiu.
L-am patruns cu miscari usoare. Din toate experinetele de genu care le-am avut pana acum, stiam ca asta era modul in care ii placea sa o facem. Sa vezi un baiat cu fata lui Yuuki, gemand de la orice atingere, este chiar satisfacator.
-Sasu…ke… mai repede.
Am zambit.
-Cum doresti.
***

A doua zi m-am trezit inainte de zorii zilei, cu Yuuki agatat de mine. Avea mainile incolatacite in jurul meu si capul sprijinit de piept. Patul este destul de mare, insa lui ii placea sa stea mereu lipit de mine, precum un scai. Heh, cred ca o facea mai mult pentru siguranta. Nu as fi putut sa plec niciodata de langa in el in timpul noptii pentru ca asta ar fi implicat automat si trezirea lui.
Mi-am aplecat capul, sarutandu-i fruntea si coborand spre buze.
-Yuuki, trezeste-te.
A deschis ochii pe jumatate, nemultumit. Avea cearcane.
-Sasuke, inca cinci minute. Sunt obosit.
Am oftat. L-am dat jos de pe mine si m-am ridicat din pat. Intrasem prima data in baie, sa fac un dus. Prevedeam ca nu va fi o misiune prea frumoasa. Nu prea imi placea ideea de al lua pe Yuuki cu mine. Inafara de obstacolul numarul unu – Naruto-, mai erau si acei ninja pe care trebuia sa-i omoram. Yuuki mi-a interzis sa mai ucid pe cineva. Nu vreau sa stric realiatia cu el pentru o misiune idioata. Am oftat. Va fi mai dificil sa ma confrunt cu Yuuki decat cu spionii aia.
Dupa ce am termiant dusul, m-am intors in camera. Yuuki a adormit la loc.
-O sa plec fara tine daca nu te trezesti.
S-a ridicat in fund, cascand somnoros.
-Sasuke, cum poti sa fi asa de energic?
-Tu esti mai antrenat decat mine. Hm… sau cumva fostii tai parteneri dup ace o faceati te lasau sa dormi apoi o zi intreaga?
A aruncat cu pernele in mine, privindu-ma nervos.
-Nu-mi mai aduce aminte de zilele alea negre. Imi este si asa destul de greu sa le uit.
Nu ma gandeam ca va reactiona asa. Pana la urma, sexul nu este la fel de minunat cu toate persoanele. Probabil faptul ca Yuuki nu i-a iubit pe ceilalti l-a facut sa urasca lucrul asta atat de mult.
Am colectat pernele de pe jos si m-am indreptat spre pat.
-Scuze, ii spun sarutandu-l. Haide, grabeste-te.
Dupa ce a facut si el un dus si s-a imbracat, am plecat spre locul de intalnire – iesirea vestica a orasului. Era aproape de noi, asa ca l-am mai lasat pe Yuuki sa motaie prin casa.
Pe drum i-am explicat in ce consta misiunea. Din cate am inteles, niste spioni din satul vecin au venit sa adune informatii privind distrugerea satului si timpul in care se recupereaza. In mod normal, asta e treaba celor de la ANBU, insa avand in vedere ca alte misiuni nu sunt disponibile, iar eu trebuia sa fiu testat cat mai repede cu putinta, m-au trimis pe mine. Si pentru a fi si controlat, l-au bagat pe Naruto ca si coechipier.
Ajunsesem in scurt timp la punctual de intalnire si bineinteles ca Naruto nu era acolo. M-am asteptat sa intarzie, asa facea si in anii trecuti.
Ma uitam intr-un punct fix, gandindu-ma ce as putea face ca sa nu-l implic pe Yuuki in batalie, eventual sa stea cat mai departe de lupta, insa vocea lui m-a intrerupt:
-Sasuke, dupa ce se termina totul, vreau sa mergem undeva. Doar noi doi.
-Din nou asta? am oftat. Ti-am mai zis…
-Da stiu, insa acum vorbesc serios.
L-am privit mirat.
-Sasukeee! Scuze ca am intarziat, am avut niste probleme.
Mi-am intors privirea catre locul de unde s-a auzit vocea. Se pare ca Naruto a ajuns. Era a doua oara cand ma intrerupea, insa am trecut peste asta, incercand sa fiu calm. Nu voiam sa el sa ia parte la o discutie “intima” dintre mine si Yuuki.
Ma rog, dupa ce Naruto a facut cunsotinta cu Yuuki, sub forma: Yuuki, cel mai nou coechipier al achipei mele, si Naruto, un fost coleg, am pornit in cautare. Yuuki a venit cu ideea de organizare, insa, personal, nu-mi placea deloc. Fiecare dintre noi, trebuia sa mearga impreuna cu doua clone dea lui Naruto, in parti cardinal diferite. Trebuia sa ne intindem cam cinci kilometri, iar in cazul in care unul dintre noi gasea inamicul, astfel prin intermediul clonelor lui Naruto am fi stiut unde sa ne indreptam. Planul era foarte bun, insa… ideea ca Yuuki sa mearga singur cu o clona dea lui Naruto… Nu putea sa iasa nimic bun din asta.
Sooo... :X:X
in primu rand mersi ca aveam nevoie de asa cv :D
Ai avut niste relici mortale :))
"Hm… desi, ma rog, nu ma deranja sa o facem in cada"
Nu-l stiam pe Sasuke asa de nebunatic :))
"-Sasuke… am saptesprezece ani.
M-am oprit brusc. Dintre toate lucrurile imposibile de pe acest Pamant, la asta nu m-as fi gandit niciodata." =)) aolo sare Sasuke din cada saracu' :))
Genial si acest capitol :X:X:X
Next
Gambatee :X:X:X
Hey, am venit cu nextul :P. Mersi de comentariu, ma bucur ca ti-a placut >:D<. Am venit si eu, insfarsit, cu un capitol mai normal #:-S.

Capitolul 33:


Nu am avut de ales deoarece singurul plan care il aveam era cel al lui Yuuki, plus ca amandurora – lui Naruto si Yuuki- i se pareau a fi unul foarte bun. Mi-a displacut al naibii de mult ideea, insa dupa cum am mai mentionat, nu am putut spune nimic. Am plecat deci, conform planului, impreuna cu doua clone a lui Naruto inspre nord, Yuuki indreptandu-se catre est, Naruto spre vest si alte trei clone in sud.
Am patrulat zona cam douazeci de minute, pana cand am simtit cum chakra din zona isi pierdea intensitatea, iar cele doua clone au disparut, in acelasi timp. Priveam ca un dobitoc la locul in care se risipea doar fumul, gandindu-ma cum s-a putut intampla cel mai ingrizitor scenariu inca de prima data. Un plan atat de bun, insa nimeni nu a fost atat de rapid incat sa ia in considerarea simplul fapt ca ambele clone sa dispare, fara a putea primi informatia de unde a atacat inamicul.
Acum era unul dintre acele momente (dificile) din (aparenta) mea viata de ninja cand trebuia sa aleg intre a ma duce in est, la Yuuki sau in vest, la Naruto. A fost o miscare atat de bine formata, incat cei doi se aflau in doua puncte cardinale opuse, deci e imposibil sa se intersecteze intr-un anumit punct. Daca merg la Yuuki, o sa-l salvez in cazul in care acolo este inamicul si voi sta cu mintea impacata ca nu a patit nimic, daca merg la Naruto nu voi pune misiunea in pericol – ca in primul caz-, insa nu voi putea sa lupt pentru ca ma voi gandi la piticanie.
Priveam dus la frunzele batute de vant, cu un oarecare plan in minte, ce-mi displacea mai mult decat planul in sine. Nu puteam sa abandonez nici misiunea, nici pe Yuuki. M-am ferit de nenumarate ori, in multiple cazuri sa ajung in situatia in care Yuuki sa fie la un pol si visul meu la celalalt, iar eu sa fiu nevoit sa aleg. Le voiam pe amandoua, iar asta ma facea egoist. Iar faptul ca nu era ceva imposibil, ma facea sa mi-o doresc ca un nebun. Am inchis ochii. Chackra mi-am concentrat-o intr-un anumit punct si am dat drumul semnului blestemat ( de care ma bucuram pentru ca-l puteam folosi ca un intermediar intre cei doi poli, insa pe care il uram ca ma facea urat de altii). Pielea a prins culoarea unui negru deschis, o a doua pereche de brate a aparut cu ele deformate, vrand sa semene a aripi, parul si-a deschis culorile pana la un albastru ce nu-mi placea, iar ochii au prins aspect ciudat si negru.
Mi-am creat repede o clona, cu care am impartasit chackra mea normal, in mine ramanand cea a semnului blestemat. Erau aparent egale, doar ca a doua se hranea cu slabiciunile primeia. Mi-am trimis clona in vest, la Naruto, iar eu am pornit in sens opus.
Am luat-o pe jos, daca m-as fi avantat in aer adversarul mi-ar fi simtit prezenta. Ma rog, la cat de bine a fost totul planuit, ma indoiesc ca nu stia la ce metoda voi recurge; desi, daca as fi stat bine sa ma gandesc, puteam sa privesc situatia in felul urmator: misiunea era de fapt inexistenta, iar totul a fost facut in asa fel incat ei sa vada daca eu aleg echipa mea- adica calea “gresita” pe care mergeam inainte- sau misiunea in sine – adica favorizam satul si il consideram de o importanta sporita. Asta ar putea sa explice si motivul pentru care mi-a fost permis sa-l iau si pe Yuuki. Posibilitatile erau multe, insa nu voiam sa ma gandesc la asta acum, faptul ca deja imi facusem un plan pentru a putea ajunge la amandoua era cu adevarat important.
Am auzit sunetul a doua kunaie undeva la douazeci de metri in stanga mea. Mi-am activat Sharinganul. As fi putut cunoaste oriunde acel influx de chackra ce circula ca un nebun prin corp, de sus pana jos, de la stanga la dreapta, fara un curs unic. Era ceva incurcat, care mi-a placut inca de la inceput. Am zambit si m-am indreptat intr-acolo. Priveam pe furis printre copaci la lupta celor doi. Yuuki isi pregatea un jutsu, iar inamicul statea pe loc, asteptand calm. Fata ii era acoperita de o masca pe care nu am putut-o recunoaste ca apartinand a vreunei formatii militare – gen ANBU-, iar asta mi s-a parut bizar. Era neagra si ovala, fara vreo semnificatie anume. Purta o hitatare in rosu si alb si avea parul roscat, prins intr-o coada. Mi-as fi dorit sa nu ma bag in lupta, insa in momentul in care Yuuki ataca, celalalt a pus un genjutsu in jurul lui, fara ca el sa observe. Corpul lui Yuuki era parca lipit de pamant, iar chackra lui scadea intr-un mod alert, parca grabindu-se sa iasa din corpul sau. Celalalt a atacat, iar primul impuls care l-am avut a fost sa ma bag in fata lui. L-am impins pe Yuuki cam zece metri in spate si am blocat atacul.
Fara sa spuna nimic, a disparut. Era doar o clona – asemanatoare insa cu cea creata de mine, avea ceva chackra in ea. Se parea insa ca adevarata tinta era Naruto. In acest caz, se va descurca. Pana la urma, el este cel care l-a infrant pe Pain, conducatorul Akatsuki, un asasin de genul asta ar trebui sa fie doar un obstacol minuscul in fata puterii lui.
Revenind, m-am intors cu fata la Yuuki. Foarte ciudat, inca era prins in acel genjutsu. Avea o expresie de parca ar fi trait in cel mai oribil cosmar existent, privind fix, intr-un punct aiurea in aer, respirand sacadat si strangandu-si pumnii atat de puternic incat unghiile deja ii intrasera in carne- autodistrugere. Privindu-l, m-am ingrozit la randul meu. In acea forma, ma simteam de parca expresia imi era adresata mie. Parea dezgustat si infricosat de a doua existent a mea.
Am scuturat din cap, incercand sa inlatur orice gand, spunandu-mi continuu ca el nu e asa. Mi-am pus mainile pe umerii lui, eliberandu-l intre timp si zgaltaindu-l.
-Yuuki, trezeste-te.
A mai stat asa pret de cateva secunde, apoi a rasuflat adanc, privindu-ma mirat. M-a fixat cu privirea cateva momente, incercand sa-si aduca aminte cine este, unde se afla si (probabil) de cealalta fata a mea.
S-a apropiat de mine, bagandu-si mainile in parul meu si sarutandu-ma in fuga.
-De cand nu te-am mai vazut asa.
L-am privit mirat.
-Banuiesc ca e ceva grav, stiu ca nu prea iti place forma asta. S-a intamplat ceva cu Naruto?
Am zambit, mai mult pentru mine. Pentru un moment uitasem de imprevizibilitatea lui Yuuki si dragostea lui pentru fiecare lucru legat de mine.
-Da… Cred ca el e tinta.
-Atunci, ce mai asteptam? Sa mergem.
Am afirmat cu o miscare usoara a capului si am pornit impreuna spre vest. Pe drum i-am relatat in detaliu ce s-a intamplat, pastrand insa pentru mine ipotezele legate de scopul misiunii. Din ce mi-a zis Yuuki, cam acelasi lucru s-a intamplat si la el, insa imediat ce a vrut sa paraseasca locul, a aparut acel ninja.
Am mers in jur de patruzeci de minute pana am dat de Naruto. Statea rezemat de copac, asteptandu-ne. Clona mea statea pe creanga unui copac, nu parea secata de puteri. E bine, deci n-a fost cine stie ce lupta. Am fost insa mirat sa observ ca Naruto nu a avut nimic de spus legat de “infatisarea” mea.
-Va luat ceva sa ajungeti.
-Ce s-a intamplat? intrebasem.
-Nimic special, insa a scapat. Tsunade a spus sa nu ne intoarcem pana nu-i mort.
-Cum arata?
Naruto l-a privit pe Yuuki, fara sa inteleaga rostul intrebarii. Si pentru mine era una destul de irelevanta.
-Pai era cam asa de inalta, a indicat cu mana nu foarte sus de capul lui Yuuki, avea parul lung si brunet si purta o masca ciudata, neagra.
-Deci sunt doi, concluzionez.
-Doi? intreba Naruto.
-Da, a spus Yuuki, cel cu care m-am luptat eu arata altfel.
Ne-a privit cu neintelegere.
-Pai si de ce Sasuke stie asta? Nu ai venit direct catre mine?
L-am privit amandoi mirati. Naruto nu stia nimic de clonele lui?
=))
Eh, tipic lui Naruto
:-? Nu stiu cum faci dar explici perfect detaliile astea tehnice de care eu ma ingrozesc, est vest poli deja m-ai bagat in ceata =))
Revenind :D
DAca Sasuke s-a transformat e destul de periculos inseamna, desi recunosc ca nu stiu la ce se astepta cand l-a vazut Yuuki, la vre-un pumn in gura da' io zic ca l-a "recompensat".
Mi-a placut foarte foarte mult(ca tote capitolele de alt fel) si mersi mult ca pui capitolele atat de repede :*:X
Dar evident ca il astept pe urmatorul plin de "actiune" :D
KIss:*:*
Hey, sank you pentru comentariu * iti iubesc semnatura @-)*. Am venit cu nextul.


Capitolul 34:


-Pai si de ce Sasuke stie asta? Nu ai venit direct catre mine?
L-am privit amandoi mirati. Naruto nu stia nimic de clonele lui?
-Atunci inseamna…
-Naruto, zise Yuuki, nu iti aduci aminte cand clonele tale au fost omorate in timp ce noi patrulam?
-Nu.
Ne privea mirat, fara sa inteleaga discutia. Nici eu nu stiam ce sa cred, nu era deloc logic. Indiferent unde ar fi fost distruse clonele, informatiile ar fi trebuit sa se intoarca la Naruto, insa asta nu s-a intamplat. Putea sa fie…?
-Un jutsu, spuse Yuuki, completand ceea ce aveam in minte.
Ne-am uitat la el mirati.
-In calatoriile mele am intalnit un grup de ninja care erau capabili sa foloseasca acest timp de jutsu pentru a putea sterge memoriile clonelor, sa le distruga si neavand ce informatie sa ofere, cel care le-a creat credea ca ele inca exista. Era un mod bun de a deruta pe timpul razboiului.
Ma intreb daca unul dintre detinatorii acestui jutsu de care ne vorbise era vreuna dintre “companiile” lui Yuuki.
-Esti asa de inteligenta.
Ne-am indreptat amandoi privirile catre Naruto. Inteligenta?! M-am uitat spre Yuuki, insa si el era la fel de uimit – nervos de fapt- ca si mine din cauza afirmatiei blondului. Deci, in tot acest timp, Naruto a crezut ca Yuuki este… fata. Mi-am indreptat din nou privirea catre piticanie. Oricum as fi luat-o, in viziunea mea tot baiat ramanea. Sau poate era din cauza lucrurilor acelea…?
-Esti cam palida. S-a intamplat ceva?
Nu am spus nimic, voiam sa-i vad reactia. Oricum, nu parea ca asta sa fie prima data cand trece printr-o asemena experienta. Desi isi pastra o expresie calma, puteam recunoaste modul in care incerca sa nu-si incrunte sprancele – facea asta de fiecare data cand ii dadeam de inteles ca nu am incredere in el.
-Nu am nimic, sunt doar mirata ca am avut ocazia sa intalnesc din nou tipul asta de jutsu.
Sa-l auzi pe Yuuki vorbind despre el la genul feminin este dezgustator din toate punctele de vedere. Ma face sa ma simt ca un idiot din acela care descopera ca “iubita” lui este de fapt un “iubit”.
-In acest caz, banuiesc ca vom ramane aici peste noapte.
-De ce nu mergem dupa ei? intreba Naruto, gata sa ne arate cat de bun este in lupta.
-Nu pot detecta nici o urma de chackra cu Sharinganul, inseamna ca au plecat de aici. Vom porni spre nord unde ii vom astepta sa atace.
-Chiar crezi ca ne vor ataca?
-Da, nu poti sa-si indeplineasca misiunea cu noi aici.
Am plecat asadar inspre nord, inca cu gandul la genul lui Yuuki. Era bizar. Naruto l-a vazut ca pe o fata si nu a pus deloc la indoiala lucrul asta. Prima data cand eu m-am intalnit cu Yuuki, ce-i drept, nu prea m-am gandit daca era fata sau baiat, insa cu singuranta as fi tins spre a doua varianta. Nu imi arata a fata, deloc chiar. Oricum, nu trebuie sa uit ca aici este vorba de Naruto. Omul asta o sa ramana un idiot pana la sfarsitul vietii.
Ne-am oprit in apropierea unei cascade dupa ce am parcurs in jur de trei ore. Ea era punctul de reper care ne spunea ca am ajuns in nord.
-Nee, Sasuke, de ce nu te schimbi la loc?
Intrebarea de nicaieri a lui Yuuki m-a mirat. Ma asteptam sa stie, insa mi-am readus aminte ca ultima data cand m-a vazut asa nu eram in genul ala de relatie, de aceea, nu i-am spus motivul pentru care voi ramane asa inca o vreme.
-De cate ori ma transform chackra mea se dubleaza, astfel o pot imparti in mod egal ca sa pot lupta. In cazul in care nu a fost cine stie ce lupta ca si consecinta trebuie sa astept pana chackra semnului blestemat este eliminata cu totul din corpul meu. Maine dimineata probabil voi reveni la normal.
-Semnul blestemat… vrei sa spui acela de la Examenul Chunin?
Ma miram ca Naruto isi mai aduce aminte, deobicei uita cam tot ce se intampla in jurul lui. Pentru asta, l-am considerat multa vreme un egoist.
Am afirmat cu o miscare usoara a capului.
S-a lasat o liniste obositoare si greoaie peste noi. Era, din nou, ciudat. Naruto este un hiperactiv inca din copilarie, iar Yuuki nu-i nici el prea departe. Intalnirea lor mi-o imaginam ca o explozie, in care o sa se certe pe fiecare lucru in parte, ceva asemanator Suigetsu-Karin. Insa, contrariul a avut loc, iar asta a fost ca un impact.
-Hei! Ce-i cu fata asta? Nu-ti face probleme, teme! Pana la urma tot Sasuke ramai, cel pe care l-am cunoscut acum ani buni.
Zambetul lui pana la ureche si fericirea evidenta pe care o emana chiar te facea sa crezi ca totul este in regula si ca nu ai nici o grija. Aproape ca uitasem (singura) calitatea pe care o avea.
-Dobe.
Si l-am lovit peste cap, cum obisnuiam sa o fac cu ani in urma.
-Unde o sa stam? a intrebat Yuuki, cu o fata lipsita de orice expresie.
Cat imi placea sa-l vad gelos. Era ca o placerea nebuna a mea atunci cand voiam sa-l torturez psihic.
-Nici o problema!
Ne-am uitat la Naruto. Ma intrebam ce avea de gand sa mai faca. In acest moment, cred ca nimic nu m-ar mai fi mirat la el. Il priveam cum facea semne cu mainile, arata a jutsu de pamant. In urmatoarul minut in fata noastra a luat nastere o casa, relativ mica.
Il priveam uimiti.
-Asta m-a invatat capitanul Yamato, a zis plin de sine, mandru de opera sa.
Am ofat.
-Merg sa caut ceva de mancare.

Seara s-a lasat destul de repede si inca nu am primit nici un semn din partea spionilor. Asta imi dadea impresia ca va dura o vesnicie. Oftam din ce in ce mai des, incercand sa-mi pastrez calmul. Uram sa stau in acea forma pentru atat de mult timp.
Oftasem din nou, indreptandu-ma spre fereastra. Voiam sa ies si sa dorm undeva in apropiere, insa vocea lui Naruto m-a oprit:
-Sasuke, unde pleci?
-Sa dorm.
Cat uram genul asta de intrebari. “ Unde te duci?”; “ Ce faci?” ; “ Cand te intorci?”. Imi aduceau aminte de o persoana care… ei bine, nu prea imi dadea un sentiment de placere.
-Sasuke, nu fi prost.
M-am intors cu fata la el. Avea o privire serioasa, insa eu nu i-am aratat nici o emotie.
-Stii prea bine ca nimeni nu are nimic cu infatisarea ta, nici eu si nici Yuuki. Am ales sa fiu un idiot, un ninja idiot, ca sa le demonstrez tuturor ca esti persoana pe care am cunoscut-o, cea pe care o stiu cel mai bine. Care ar fi rostul meu ca Hokage, de ai salva pe ceilalti, cand nici macar nu pot salva un sigur prieten? Nu ma face sa cred ca totul a fost pentru nimic.
M-am uitat la el, incercand sa iau decizia daca sa-i spun sau nu ceea ce gandeam. Ar fi pus in pericol multe lucruri, insa Naruto este un idiot, asa ca va uita de ele.
-Ti-ai rosit timpul. Deja am ales alte lucruri. Am lasat in urma tot ce inseamna trecut.
Mi-a zambit.
-Asta demonstreaza ca te-ai schimbat, deci nu mi-am irosit timpul.
L-am privit pentru prima oara, mirat. Erau lucruri pe care el le intelegea, iar eu nici macar nu le observasem.
-M-am schimbat?
-Da. Acum ai realizat si tu (insfarsit) ca nu esti singurul pe acest Pamant.
-Ce vrea sa insemne asta?
Voia sa ma faca oare intr-un mod indirect un egoist? Cred ca a uitat cine este si cu cine vorbeste. Insa nu am apucat sa primesc nici un raspuns, usa s-a deschis brusc; Yuuki a intrat.
-Sasuke, nu vi sa te culci? E tarziu.
Am oftat si m-am indreptat spre usa. Nu voiam sa creez nici un fel de discutii intre mine si Yuuki, asa ca am mers cu el, desi inca nu ma lamurisem cu afirmatiile lui Naruto.
-Noapte buna, a rostit Yuuki, inainte sa iesim din camera.
Casa facuta de jutsul lui Naruto era destul de dubioasa. Din exterior parea mica, insa era de fapt formata din trei camere. In una din ele am mancat niste peste gasit intr-un rau din apropiere, iar in celelalte doua am hotarat sa dormim. Normal era ca Yuuki sa stea cu mine, insa la fel de normal era ca si Naruto sa isi doreasca sa stea cu el. Prin urmare, a trebuit sa tragem la sorti, iar pentru a fi sigur ca Yuuki ajunge unde trebuie, am facut mici “modificari”.
Cand am ajuns in asa-zisa noastra camera, Yuuki s-a asezat fara sa spuna nimic in patul improvizat din niste paturi care le-am gasit la o cabana darapanata aflata in drumul spre rau. I-am urmat exemplul, asezandu-ma pe o parte, cu fata la el, aripile incercand sa mi le pun in asa fel incat sa nu deranjeze.
-Sasuke, sunt gelos.
-Stiu, ii spun in timp ce-l iau in brate.
S-a intors cu fata la mine, nemultumit.
-Nu-i corect! Naruto stie asa de multe despre tine, iar eu…
Am oftat.
-Nu s-a sfarsit lumea, o sa avem timp si de depanat amintiri.
-Promiti?
-A cata promisiune este care ti-o fac?
S-a uitat intr-o parte, fara sa spuna nimic. Din nou, am oftat.
-Nu trebuie sa-ti mai promit nimic, ai uitat? Mergem pe incredere.
Mi-a zambit, ochii licarindu-i, de parca i s-ar fi luat o piatra de pe suflet. S-a opropiat de mine, sarutandu-mi buzele. Nu am reactionat in forma asta, aveam intr-un mod surprinzator si colti, nu voiam sa-l ranesc.
-Oiasuminasai, mi-a zambit si s-a apropiat mai mult de mine, inchizand ochii.
Nu am spus nimic, fiind inca cu gandul la afirmatiile lui Naruto. M-am schimbat. Cat de adevarat putea fi? Realizam o frantura de adevar, insa Naruto nu avea de unde sa o cunoasca –relatia dintre mine si Yuuki. Nu vedeam ce altceva ar putea fi. Poate ar trebui sa-l intreb pe Yuuki maine. El trebuie sa stie chestiile de genul asta.
Am oftat, inchizand si eu ochii, cufundandu-mi capul in parul moale a lui Yuuki.
Hello again :))
I like this chapter very much :X
Offf ma Naruto :)) Stiu ca Yuuki este foarte dragut(a) :)) dar il apreciezi gresit si cred ca Sasuke mai degraba te-ar fi omorat si pe tine si clonele tale.
Revenind
Am inceput sa inteleg cum scrii. Mai intai ma zapacesti cu tot felu' de nord sud est vest =)) apoi bagi actiune pe placul meu. Perversa? Stiu :D
Lasand aberatiile mele si gelozia lui Yuuki
Foarte tare capitolul :X:X
Saracul Sasuke s-a scarbit cand a auzit de feminitatea de langa el :))
Sper ca urmatorul capitol sa vina cat mai repede pentru ca am mare nevoie :))

P.s scuze de aberatiile mele dar nu stiu ce e cu mine de la o vreme si ms. Am lucrat mult la semnatura(pana sa caut poza :)) ) :X:*>:D<
Si ceva foooarte important: iubesc ficu si evident ca [,] capitolele fara numar :D:)))))
Hei, am venit cu un nou capitol. Multumesc pentru comentariu >:D<. Sper ca mai exista si alte persoane ( inafara de tine) care citesc ficu:)).
Capitolul 35:

M-am trezit cand l-am simtit pe Yuuki ca se tot foieste; cand la stanga, cand la dreapta. Am deschis ochii, privindu-l. Avea din nou un cosmar. Oftasem. De cand ne vizitase Sakurai, Yuuki a inceput sa aibe cosmaruri in fiecare noapte. Nu ma mira ca este asa de obosit in timpul zilei. Ma intrebam insa daca are vreo legatura cu trecutul lui, sau mai bine zis, cu ceea ce facea in trecut.
L-am apucat de umeri, zgaltaindu-l, cu gandul de al trezi, insa am auzit niste pasi dincolo de usa. Ochii mi se marira; l-am strans instinctiv pe Yuuki, punandu-i mana la gura. S-a trezit alarmat, tipand, insa nu s-a auzit nimic, il strangeam cat de tare puteam. Pasii se auzeau precum un ecou inversat, incet, incet si apoi isi sporesc sonoritatea, fiind capabil sa-i aud foarte clar.
Yuuki ma privea fara intelegere, speriat, de parca inca se afla in interiorul unui cosmar. M-am apropiat de el pana in punctul in care corpurile noastre erau lipite unul de altul; i-am soptit:
-Cineva e aici.
In acel moment un zgomot strident s-a auzit, usa trantindu-se de podea si pe ea intrand doi oameni. Si-au indreptat katanele spre noi. Yuuki a inchis ochii speriat, in timp ce eu am luat perna pe care dormisem, aruncand-o in fata sabiei pe post de scut. Fulgii din care era facuta s-au imprastiat prin toata camera, creand astfel un moment oportun de scapare. Mi-am luat sabia de jos, am incarcat-o electric si cand am barat cel de al doilea atac shinobi a fost propulsat intr-unul dintre pereti. N-am pierdut timpul, luandu-l pe Yuuki de mana si iesind din camera.
-Sasuke, cum ramane cu Naruto?
-Stie sa-si poarte singur de grija.
Nu am putut sa mai alergam nici un metru deoarece in fata noastra a mai aparut un ninja. Ne-am intors, insa erau cei doi care ne atacasera mai inainte. Am scrasnit din dinti.
-Se pare ca nu exista alta solutie decat sa luptam. Sasuke, ma ocup eu de astia doi, si in timp ce vorbi, Yuuki scoase doua kunaiuri. Se pare ca era pregatit.
Nu eram de acord cu ideea, insa cum alta solutie nu exista… L-am afirmat, indreptandu-mi atentia spre cel care tocmai ne taiase calea, insa nu inainte de a ma apropia mai mult de Yuuki, spunandu-i:
-Ai grija de tine.
Mi-a zambit.
-Si tu.
In coltul gurii imi aparuse printre colti un mic zambet. Dintr-o data imi venise o pofta nebuna de lupta. Mi-am activat Sharinganul, luandu-mi avant spre noul meu partener de dans. Eram inca in forma semnului Blestemat, insa asta nu putea decat sa ma ajute.
Am inceput cu un atac direct, pe care il barase cu un kunai. Am zambit, aparand de nicaieri in spatele sau, infingandu-i sabia in inima. Sangele i se prelingea pe costumul negru, fara sa poata fi observata patarea lui. Un nor de fum a aparut in fata mea, alaturi de un bustean. Doua cuvinte mi-au venit in minte: lupta bine. Se pare ca dupa atata timp am un adversar bun, sa nu mai spunem ca e si documentat, mai ales despre Sharinganul meu. Nu reusisem sa vad clona asta.
M-am intors brusc cu spatele, barandu-i atacul. Mi-a prins mana stanga, tragand plin de forta de ea, vrand sa o smulga. L-am privit iscoditor, vrand sa-l lovesc cu piciorul drept, insa si-a dat corpul in spate, ferindu-se. Mi-am indreptat in acest rastimp aripa stanga spre el, lovindu-l cu forta. A trecut prin unul din peretii casei, lovindu-se de un copac. M-am indreptat spre el cu viteza, vrand sa-i strapung pieptul cu sabia, insa s-a ferit in ultima secunda. Mi-am incarcat sabia si corpul cu electricitate, apropiindu-ma amenintator de el. De data asta, al meu era.
Mi-am indreptat sabia (din nou) spre el, insa a barat (din nou) atacul, fara sa se fereasca cum m-as fi asteptat. Desi era vizibil indurerat de electrocutare, rezista. Nu ma lasa sa-l omor. Mi s-au incruntat sprancenele, dintr-un copac iesind la iveala clona mea, ce l-a atacat pe la spate. A vrut sa se fereasca, insa mi-am indreptat imediat sabia spre el. In secunda urmatoare picaturile de sange se prelingeau pe sabia mea si abdomenul lui. A ingenunchiat in fata mea. Ochii albastri ii sticleau, iar parul roscat era batut de vant. Era pentru prima data cand i-am observat trasaturile atat de fine ale fetei. M-a uimit.
Si-a dezlipit buzele, incercand sa vorbeasca.
-Esti doar unul dintre idioti.
Acum uimirea mi se putea citi pe fata. Nu l-am lovit sau ceva – daca e un lucru care l-am invatat de la Yuuki, atunci acela era ca trebuie sa-i ascult pe ceilalti. L-am lasat sa-si tarasca corpul pana la unul dintre copaci. Sangele a inceput sa i se prelinga si pe fata, rezultat al rezistentei opuse asupra acelui atac ce l-a electrocutat.
-De data asta… a gasit… unu puternic.
Vorbea sacadat si incet. Imi lua ceva timp pana reuseam sa descifrez ce voia sa-mi zica. Expresia uimita a fetei mele nu se schimbase.
-O sa se foloseasca de tine... A facut o pauza, incercand sa traga aer in piept pentru a continua, insa ajunsese la capatul puterilor. A tusit zgomotos, innecandu-se cu propriul sange. Si-a inchis ochii, murmurand ceva. M-am apropiat de el pentru a intelege ce voia sa-mi zica.
-Yuuki… demon… Yuuki… demon… este.
Murise. Il priveam cu precautie.
-Stiu, raspund. Insa un demon nu poate fi cuplat decat cu un alt demon.
Era mort, nu ma auzise, insa era satisfacut ca o spusesem pentru mine. Il priveam ca un pact interior.
In spatele meu a aparut si Yuuki, cu o expresie fericita pe fata.
-Am terminat cu partea mea.
-Si eu, raspund, intorcandu-ma cu fata la el.
Era plin de sange, se pare ca nu a fost o lupta prea frumoasa nici pentru el. Totusi, ma bucuram ca nu patise nimic.
Expresia degajata mi s-a transformat brusc intr-un serioasa, iar el a observat asta. Stia ceea ce voiam.
-Prieteni de ai tai? il intreb.
-Sa te mint sau sa-ti spun adevarul? Imi e greu sa ma hotarasc, marturisi, privindu-ma fix cu ochii lui lipsitit de teama si in nuante de culori ciudate.
Nu am raspuns pentru un timp, gandindu-ma ce ar fi mai cuvenit sa zic. Cateodata existau aceste moment intre mine si Yuuki cand trebuia sa am grija la spusele mele.
-Un vechi partener, nu?
-A fost un ninja foarte bun, il apreciam atat de mult in trecut, a facut o pauza apoi continua cu un elan si mai mare, insa indiferent ce ti-a spus sa stii ca…
-E ok, totul e bine. Am hotarat sa am incredere in tine de acum.
-Sasuke…
M-am apropiat de el, sarutandu-l in timp ce ma jucam cu o suvita a lui ce prinsese tente rosiatice, mirosind a sange.
-Ma bucur ca esti bine.
Mi-a zambit.
-Sasuke…
L-am sarutat pe frunte, lasand fantezia si drama la o parte si revenind la situatia actuala.
-Sa mergem si sa vedem cum se descurca Naruto.
M-a aprobat cu o miscare usoara a capului, indreptandu-ne amandoi spre camera lui Naruto. In partea aceea de casa se pare ca nu erau prea multe devastate. Asta m-a pus pe ganduri, deobicei lupta cu Naruto era una distructiva.
Am deschis usa, cautandu-l cu ochii pe Naruto. L-am vazut stand in pat, aflandu-se intr-un somn profund. Imi venea sa ma duc la el si sa-l despic, insa rasul usor al lui Yuuki m-a oprit.
-Sasuke, aveai dreptate, Naruto este un idiot. Nu m-as fi gandit niciodata sa-l gasesc dormind. Asta il face un mare idiot.
Am oftat.
-Te obisnuiesti cu timpul.
A chicotit.
-Mai bine mergem sa ne culcam, o sa-i zicem dimineata ce s-a intamplat, a spus inchizand usa si indreptandu-se spre camera noastra.
-Crezi ca o sa te primesc in pat asa de murdar?
S-a intors cu fata la mine, nedumerit.
-Sasuke, cand ai devenit asa pervers?
-Ce vrei sa spui? Mereu am fost asa, ii spun, zambind.
-Nu e ca si cum m-ar deranja, insa esti sigur? Daca se trezeste Naruto si intra peste noi? Esti destul de galagios.
-Cred ca tu esti mai galagios decat mine. Idiotul ala nu s-ar trezi acum nici daca ar veni sfarsitul lumii.
A chicotit din nou, apropiindu-se de mine. M-a sarutat, plimbandu-si limba anevoios prin gura mea.
-Sa mergem atunci.
Am citit ficul acum cateva saptamani dar lenea isi spune cuvantul si nu ti-sm lasat nici un comentariu.
Imi place la nebunie ficul. E original.
Evident ca Naruto doarme in post... dar totusi mi-ar placea sa-l faca pe Sasuke sa se rasgandeasca si sa nu mai incerce sa distruga satul.
Ai putin cam mult dialog dar sa stii ca asta nu e o problema.
Descrierea e buna dar in ultimul capitol ai avut cam putina. nu e nici o problema, pui putin mai multa la urmatorul capitol
Greseli de tastare nu am vazut, si chiar daca ar fi, acestea se fac din graba.
Mai grav ar fi daca ai avea greseli de exprimare, dar nu am vazut la tine asa ceva.
Te rog sa pui capitolul cat de repede poti.
YEY! Eu sunt prima care comnteaza! E super! nam crezut niciodata ca Sasuke poate sa fie asha de pervers! :)) dar transpui foarte bine comportamentul shi pshihicul in general al lui Sasuke! partea cu"-Crezi ca o sa te primesc in pat asa de murdar?
S-a intors cu fata la mine, nedumerit.
-Sasuke, cand ai devenit asa pervers?
-Ce vrei sa spui? Mereu am fost asa, ii spun, zambind." e super tare!:)) uuuuuuu! sasuke e pervers
Sasuke, pervers?
Se stie pe sistem :))))
Scuze ptr intarzierea mea sa-mi fie rusine :">, dar cum s-a mai zis lenea e paguboasa :)))))
Mie imi place capitolul asa cum e, cu mai mult cu mai putin :))
Lupta offf X_X cand poate sa fie si ei linistiti? sa faca una alata :))
Deci dupa felul cum m-ai lasat cu ochii in soare sper ca nextul sa fie Hot ca vorba aia, "pentru ca meritam" :))
Te pwp si gambateeeeee!!!!!:X:X:X
Waaa, cate comentarii :X>. Sank you guys ^^. Here is za nest. Cred ca mai am un capitol si termin:-?.

Capitolul 36:


Dimineata urmatoare ne-am intors in Konoha, incercand pe drum sa-I explicam lui Naruto ce s-a intamplat -pana la urma cazusem de comun acord cu Yuuki sa o facem. Drumul a fost chiar linistit, fara incidente si certuri – desi Naruto a facut cateva atentate asupra mea, fara sa mai vorbim de complimentele aduse la adresa puterii feminine a lui Yuuki. Deasemenea, idiotul a insistat sa se intoarca cu noi pentru a-i putea cunoaste pe Suigetsu si Karin. Avea el o curiozitate extraordinara pentru puterile noilor mei coechipieri.
-Sasuke, esti sigur ca e bine ca Naruto sa se intalneasca cu Suigetsu si Karin?
Am privit ganditor expresia ingrijorata a lui Yuuki. Aveam niste planuri in minte.
-Da, vreau sa testez ceva.
-Am o vaga impresie ca aia doi vor avea de suferit, a spus soptit, mai mult pentru el. Eram de acord cu Yuuki, cand mai multi idioti se aduna la un loc, nimic bun nu poate sa se intample. Eram curios asupra rezultatului.
Naruto nu ne-a bagat in seama discutia, fiind atras de nu stiu ce pergament pe care s-a chinuit tot drumul sa-l descifreze – il gasisem alaturi de paturi in cabana aceea darapanata si veche de langa rau.
Cand am ajuns in fata casei in care stateam pe parcursul sederii noastre in Konoha, Karin a fost prima care a iesit, probabil deranjata de cantitatea imensa de chackra din jur, urmata apoi de privirile curioase ale lui Suigetsu.
-Oh, ne-ai adus o noua jucarie?
Suigetsu a zambit, analizandu-l pe Naruto, pregatindu-si sabia si luand o pozitie de lupta.
-Suigetsu, indeparteaza-te.
-Eh? De ce?
Vocea serioasa a lui Karin l-a uimit, cred ca era pentru prima data cand o auzea pe roscata vorbind pe un ton atat de hotarat.
-Baiatul ala…
O atmosfera de anxietate i-a invaluit pe amandoi, privind nesiguri cand la Naruto, cand la mine. Nu stiau cum sa actioneze, nu m-as fi asteptat la asta. In mintea mea, scenariul ar fi aratat ceva in genul Suigetsu il ataca pe Naruto, Karin incearca sa-l opreasca, blondul nu vrea sa inrautateasca conditia satului mai mult decat acum, asa ca pentru a lupta se indeparteaza cu ceva kilometri de aici, iar ca urmare, Suigetsu se ia dupa el, urmat de Karin. Consecinta? Ramaneam singur cu Yuuki. Voiam sa stabilesc niste detalii legate de ceea ce voiam sa faca cand dadeam satului “ lovitura de gratie”.
Atmosfera greoaie si gandurile mele au fost intrerupte de vocea lui Naruto, care isi luase pentru prima data ochii de la pergamentul acela:
-O, buna. Voi trebuie sa fiti noii coechipieri a lui Sasuke, a spus analizandu-i pe cei doi timp de cateva secunde, apoi continuand, e asa de nedrept! Ai numai fete dragute, cat de norocos. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, mereu ai fost popular... a rostit cu o invidie copilareasca, oftand.
Suigetsu si Karin il priveau mirati.
-Usuratonkachi*, ii spun, lovindu-l.
Asta imi aducea amintiri, cu ani in urma, obisnuiam sa-i spun asta foarte des. Am zambit discret, se pare ca obiceiurile vechi nu mor asa de usor.
Naruto a zambit la randul lui, “coplesit” la randul sau de amintiri.
-NA-RU-TO!
Toti ne-am intors privirile catre persoana care se apropia de noi, inclusiv Naruto care parca stia deja ce avea sa se intample.
-Tsunade-sama vrea sa te vada, stii cat timp mi-a luat sa te gasesc?!
Atentia noastra era atintita asupra Sakurei. Am privit-o cu raceala, aducandu-mi aminte de un incident mai vechi din care Yuuki nu a iesit prea bine.
Fara prea multe cuvinte adresate noua, Sakura l-a luat pe Naruto, tarandu-l cel mai probabil spre biroul lui Tsunade. Cred ca blondinul a murmurat un “ pe mai tarziu”, insa n-am acordat foarte multa atentie. Acum aveam lucruri mai importante de facut.
-Ce mai coechipieri ai avut si tu, a zis Karin, privind cum ce doi se pierd in zare. Noi suntem cu siguranta mult mai buni.
Am oftat.
-Atunci ar trebui sa va aratati taria mai mult in lupta.
M-au privit cu totii fara sa spuna nimic. Ma asteptam la intrebari legate de misiune, insa nu a venit niciuna din partea lor. Oricum, nu era tocmai necesar pentru ei sa stie ce s-a intamplat acolo, indiferent daca le-as fi spus sau nu, vietile lor nu s-ar fi schimbat cu nimic. Ca urmare a tacerii lor, am rostit:
-Haide-ti, am niste planuri pentru maine seara.
-Insfarsit niste actine! a spus Suigetsu, plin de entuziasm.
Ne-am strans toti intr-una dintre camera, in jurul unei mese, avand o harta a Konohai in fata noastra. Abia acum incepea adevarata distractie. Trebuia sa recunosc, si eu eram nerabdator sa am o lupta adevarata. O da, uitasem sa mentionez, intr-un mod destul de surprinzator, nici un ANBU sau alta organizatie secreta a Konohai nu era “ langa noi”. Ce pot spune, nu m-as fi asteptat sa castig increderea Tsunadei atat de repede.
-Sa vedem, spun in timp ce privesc cu atentie harta. Conditia actuala a satului nu este tocmai proasta deoarece in ciuda faptului ca majoritatea cladirilor sunt distruse, nici un shinobi sau ninja nu are rani grave, fiind toti apti sa lupte. Voi trei o sa fiti pe post de diversiune, in timp ce eu ma indrept spre nucleu. Suigetsu, vreau sa acoperi estul si sudul impreuna cu Karin, astfel incat nici un ninja sa nu se indrepte catre nord, unde voi fi eu.
-Stai, a zis Karin, impiedicandu-ma sa continui. Daca eu si Suigetsu vom merge in partea de est si sud, insemana ca lui Yuuki ii ramane vestul. Conform cantitatii de chackra, vestul are de doua ori mai multi shinobi decat partea in care suntem noi. Nu cred ca se va descurca.
Yuuki ne privea cu atentie, incercand sa inteleaga care era adevarata tactita a planului si daca poate sa faca ceva sa o imbunatateasca.
-Uiti ceva, ii marturisesc. Yuuki o are pe Nekomata.
M-au privit socati.
-Vrei sa te folosesti de ceva ce nu poti controla?! a tipat Karin, revoltata de idee.
Am oftat. In ciuda faptului ca ea era atat de afectata de situatie, Yuuki nu parea sa aibe nimic impotriva. Ne privea degajat si amuzat. Atat de tipic lui…
-Nekomata are doua cozi, in timp ce demonii cu care ne-am luptat pana acum aveau mai mult de cinci. Cantitatea de chackra a lui Yuuki este, intradevar, mai mica insa poate sa o controleze. Nu-i asa?
-Destul de adevarat, a raspuns Yuuki. Insa nu e atat de simplu. Am facut cu ceva timp in urma un pact cu Nekomata, a marturisit fara sa dea mai multe detalii. In urma lui, eu voi putea sa folosesc doar jumatate din puterea ei si o s-o si pot controla. Chiar daca imi apar doua cozi, puterea tot pe jumatate ramane.
Am ramas pe ganduri.
-Nu exista un interval de timp intre momentul in care treci de acea jumatate si cel in care pierzi complet controlul?
-Ba da, este de o ora si jumatate, asta in cazul in care nu intervine nimic. Daca nu ma intorc la normal in acest interval de timp, pot sa imi pierd dupa cunostinta, iar Nekomata nu va fi oprita pana in punctul in care este omarata sau calmata. Ma rog, in al doilea caz, este posibil ca ratiunea si sufeltul meu sa cedeze si in locul transformarii mele in persoana care eram sa fiu o nekomata in miniatura, adica o pisica cu doua cozi.
Am zambit. Stiam ca baiatul asta imi va fi de folos.
-Atunci, insemana ca am o ora si jumatate la dispozitie sa-mi inchei socotelile.
Toti m-au privit mirati, cu cea mai mare stupoare insa a fost Yuuki.
-Vrei sa spui ca pot…?
I-am raspuns printr-o miscare rapida a capului. Stiam ca vrea sa ajute, de ce sa-i iau atunci aceasta sansa?
-Continuand. Suigetsu si Karin o sa stati deci in est si sud, iar Yuuki in vest, am spus, indreptandu-mi privirea spre el. Vreau sa-ti faci inca doua clone, cu care sa imparti din chackra si sa le dai o infatisare a unor oameni care nu sunt din sat. Sa para ca suntem mai multi. La ora 5.00 dupamiaza Karin, Suigetsu, spun uitandu-ma la fiecare dintre ei, vreau sa atacati. Intre 5.00 si 5.30, Yuuki vreau sa-ti faci clonele si tot ce ti-am cerut, apoi la si jumtatae ataci. La ora 7.00 o sa vin spre tine. Karin, Suigetsu vreau sa creati apoi o diversiune si sa plecati.
M-am oprit sa vad daca mai sunt alte obiectii. In decursul a catorva minute nimeni nu a zis nimic. Inseamna ca mergem bine.
-Suigetsu, Karin mergeti si verificati locul.
-Hai, au zis amandoi, disparand din fata noastra.
M-am asezat pe unul dintre scaune, lasandu-mi capul pe spate si privind tavanul. Trebuia sa-i zic ceva lui Yuuki si prevedeam ca nu va avea o reactie prea fericita.
-Sasuke, ce te framanta?
Mi-am intors capul spre el, cateodata ma uimea modul in care ghicea tot ce aveam in minte.
-Vreau sa-ti mai faci o clona.
M-a privit uimit, nu se astepta la asta.
-Pentru ce?
-Vreau sa te duci la Naruto si sa te asiguri ca nu afla nimic de atac.
Ochii i s-au marit, de parca ar fi stat sa-i iasa din orbite. M-a privit cu o expresie tampa ceva timp, pana isi adunase gandurile, incercand sa spuna ceva.
-Sasuke… vrei sa fac dragoste cu…Naruto?
Am sarit ca ars de pe scaun.
-Yuuki, nu fi prost. Numai cu mine faci dragoste. Plus ca nu am spus sa te culci cu el. Vreau sa folosesti un genjutsu.
A scos un oftat lung.
-Bine, dar dupa asta trebuie sa te revansezi.
Un zambet mi-a aparut in coltul gurii.
-Normal.
Imi place capitolul dar nu ma incanta deloc idea ca Sasuke ataca satul sau natal. Imi vine sa plang la cat de netot e. Adica prieteni lui si toti sateni il primesc cu bratele deschise iar el ce face? Vrea sa atace satul! E rau, foarte rau. Cine se crede? Nu tine deloc la Naruto care i-a fost si inca e, sau mai bine spus sper ca inca e cel mai bun prieten? Doar stie cat tine Naruto la Konaha. Dar vrea sa-l tina departe de batalie prin intermediul lui Yuki... asta am pune pe ganduri.
Deci sa revenim si eu sa nu mai bat campi... capitolul ti-a iesit fabulos.
Nu cred ca mai are rost sa mai palavragesc despre actiune, descriere sau naratiune.
Eee... la dialog tot ma bag. A fost putin c-am mult. La acest punct, daca nu ma insel, ti-am mai atras atentia. In rest a fost bine.
Iti spun: pe data viitoare.
Te pwp si astept next-ul.
:bye: :bye: