03-01-2010, 03:04 PM
Vă mulţumesc pentru comm-uri şi susţinere. Mă bucur că vă place fic-ul şi sper că nu o să vă dezamăgesc. Am făcut un capitol mai mare având în vedere că mâine se începe şcoala şi nu ştiu când voi mai scrie, deci sper ca acesta să vă mulţumească până va veni următorul.
Lectură plăcută!
Capitolul 18: Răzbunare
Ora s-a terminat într-un ritm nebunesc. Toţi colegii au sărit pe mine cu întrebări nesfârşite şi doritori de a afla secretul acestei schimbări bruşte. Fiind atât de încântaţi să mă aflu acolo au uitat complet că trebuiau să ajungă acasă.
Nu răspund decât la întrebările care nu mă pun în pericol. Nu aş fi prea încântată dacă ar trebui să plec într-o altă ţară din cauza nestăpânirii mele de a le spune că sunt un vampir. Plus că i-am promis lui Leon că nu voi pune în pericol rasa noastră, în fond, eu sunt regina şi trebuie să am grijă ca secretul nostru să rămână ascuns. Excluzând ce va urma, e o parte importantă din plan şi oricum, nu va mai conta dacă vor afla sau nu.
Le spun colegilor cu o urmă intenţionat vizibilă de regret că nu mai pot sta şi plec în grabă din clasă, sincronizarea trebuie să rămână perfectă. Nu mai dau atenţie miilor de elevi care mă privesc cu afecţiune şi uimire, în acest moment ei contează foarte puţin pentru mine. Mă îndrept grăbită spre ieşire, împingând din când în când, fără să vreau, câte un elev făcându-l să se lovească cu putere de perete. Cred că trebuie să învăţ să-mi controlez forţa, dar nu acum.
Văd cum elevii ies pe uşa larg deschisă, dornici de a ajunge cât mai repede acasă. Străbat cu privirea întunericul de pe şosea. Maşinile trec cu viteză ignorând agitaţia de pe trotuare, fiind pentru ei ceva obişnuit. Tocmai trec de poarta şcolii când cineva mă trage cu forţă cât mai departe de aceasta. Ochii îmi sunt acoperiţi cu o bucată de cârpă făcând ca totul să fie şi mai deranjant.
Mă las condusă de acea forţă, fiind total buimacă şi încercând să-mi dau seama ce se întâmplă. Nu prea pot, cârpa aceea deloc plăcută interzicându-mi. După ceva timp simt cum sunt eliberată, astfel putând să-mi dau şi acel material iritant de pe ochi. Mă aflu în faţa lui Masaki, Ayumi şi gaşca lor care se pare că se înmulţise. Studiez zona în care mă aduseseră, fiind impresionată. E o alee aparent singuratică, cu nişte copaci imenşi ce au creat deasupra capului un fel de bolta. Case imense străjuite cu porţi de fier, acoperişurile fiind ţuguiate, stau în întuneric, pândind.
Îmi dau imediat seama că zona aceasta e total interzisă muritorilor, dar se pare că cei din faţa mea nu ştiu acest lucru. Nu-i nimic, acest lucru face că jocul să fie mai interesant.
- Şti Kimm, nici nu îţi poţi da seama cât de uimit am fost când am auzit că te-ai întors. Îmi spune Masaki apropiindu-se de mine.
- Văd că zvonurile circulă repede. Îi răspund eu distrată.
Acesta pare surprins la răspunsul care i l-am dat şi se întoarce către Ayumi. Aceasta face un gest semnificând 'vezi? Ţi-am spus'. Masaki se întoarce înapoi la mine, de această dată mai sigur pe el. Şi acesta se schimbase la înfăţişare. Observ foarte uşor că lucrase la corpul lui, fiind acum mai musculos. Poartă haine mulate pentru a evidenţia acest lucru şi se pare că are şi lentile de contact, ochii fiindu-i roşiatici, dându-i un aspect de demon. Drăguţ, dar nu îndeajuns pentru a-l salva.
Îl văd cum se apropie din ce în ce mai mult de mine, cu o siguranţă ce mă face să râd. Se opreşte la câţiva centimetri, privindu-mă fix.
- Te-am adus aici pentru aţi arăta pentru ultima dată că nu e bine să te iei de prinţesa mea. Spune
el luându-mă de gât pregătit să mă vadă cum rămân fără aer cerând printre lacrimi îndurare.
Ce ghinion, nu se întâmplă asta. În schimb eu îi strâng încheietura mâinii lăsându-mi forţa să crească până când el îmi dădu drumul la gât lăsându-se în genunchi. Îl doare şi totuşi nu scoate nici un sunet. Crede că poate îndura? Mai vedem noi. Îmi las din nou puterea să arate ce poate, acum Masaki strângând din dinţi încercând să nu ţipe. Mă priveşte cu ură, dar şi cu teamă. Toţi cei aflaţi acolo mă privesc aşa, dar încă nu au văzut nimic, ar trebui să se păstreze pentru final.
Aud sunetul victoriei, acel ţipăt de durere ce nu mai poate fi stăpânit, atât de încântător.
- Ce staţi aici ca tâmpiţii, duceţi-vă să-l ajutaţi. Ţipă Ayumi la băieţii care priveau speriaţi scena.
Îşi reveniră când văzură faţa furioasă a blondei şi începură să alerge către mine. Îl ridic pe Masaki care urlă de durere ca pe un fulg şi îl arunc în acei băieţi. Aceştia încearcă să-l prindă, dar tot ce reusesc este să-i amortizeze căderea. Unul dintre ei se aruncă asupra mea dar sar într-unul dintre copacii aflaţi acolo. Nimeni nu a observat, acum privind speriaţi în jur. Ador să-i văd aşa neajutoraţi, minţindu-se singuri că vor scăpa în viaţă.
Ayumi se duce lângă Masaki care îşi ţine încheietura înjurând.
- Credeaţi că mă puteţi face să plătesc pentru că m-am luat de Ayumi? Ha! Tot ce aţi făcut a fost să cădeţi în plasa mea. De la provocarea până la aducerea mea aici, totul a fost pentru că eu am vrut acest lucru. Spun eu lăsând că râsul meu să le provoace teamă până în măduva oaselor.
- Când te prind te omor, târfă proastă ce eşti. Mă auzi? Îţi tai gâtul. Ţipă Masaki nervos.
Încep să râd la spusele lui, câtă încredere în acele vorbe, păcat că nu va putea să se bucure de ele.
Mă las să cad ca un fulg lângă ei, făcându-i să tresară. Unul dintre sclavii lui Masaki sări la mine, foarte sigur pe el. Ce fascinant, jocul acesta e chiar m-ai amuzant decât mă aşteptam. Nici nu apucă să mă lovească ca eu îmi înfig unghiile în abdomenul lui, lăsându-l să cadă jos. Îmi duc mână plină de sânge la gură, dând cu limba pe acea aromă ce-mi crea o plăcere greu de descris. Ayumi începe să plângă cerându-le tuturor să facă ceva. Cel rănit încearcă să se târască după mine. Îl privesc fermecată, bucurându-mă de spectacol. Ajunge lângă mine, încearcă să mă prindă de picior dar eu îl ridic lăsându-l apoi să cadă pe glava acestuia. Capul se sfărâmă sub greutatea piciorului meu lăsând ca sângele să ţâşnească în toate pârtie. Încep să râd sadic, ce joc plin de farmec..
- Credeaţi că voi sunteţi cei răi? Întreb eu savurând acea privire plină de teamă care mi-o aruncau. Ei, aflaţi că nu. Eu sunt cea mai puternică. Sunt un vampir, o creatură a nopţii, fiica diavolului şi nu voi avea milă pentru nimeni. Tip eu lăsând ca râsul meu să se facă din nou auzit.
- Eşti nebună! Ţipă Ayumi la mine. Lasă-ne în pace sau te vom da pe mâna poliţiei.
Oh, cât ador acel glas de speranţă, da, mai spune, arată-mi speranţa ta atât de puternică, atât de vie. Acea dorinţă care te face să crezi că vei scăpa cu viaţă, oh, cât o ador. Dar regret, regret muritoarea mea egoistă, dar acest lucru nu se va întâmpla. Tu deja nu mai exişti pentru această lume, deja ai fost uitată.
- Dacă crezi că te mai poţi salva, te rog arată-mi cum. Îi spun eu pe un ton sadic de calm.
Deja Masaki rămase fără nici o putere, încercând să înţeleagă ce se întâmplă. Ceilalţi patru băieţi se uitau după orice fel de ajutor, orice le mai creşteau şansa la viaţă. O observ pe Ayumi cum îşi scoate repede mobilul, vrând să ceară ajutor. Încep să râd la prostia ei. I-am dat o şansă uimitoare de a se salva şi ea tocmai asta a găsit? O credeam mai deşteaptă de atât, dar ce vorbesc eu aici, trebuia să mă aştept la asta. Ce pierdere de vreme, dar măcar să o lăsăm să spere.
Reuşeşte să sune la numărul salvator rugându-se printre lacrimi să răspundă acea persoană.
'Alo?'
- Ajută-mă...
Convorbirea se întrerupe datorită mie care îi tai gâtul lui Ayumi cu cuţitul pe care îl luasem cu mine. Aceasta cade jos, rămânând cu ochii deschişi dar simţindu-i inima cum încetează acea bătaie rapidă.
- 'Alo, aţi sunat la numărul de urgenţă. Vă rog să vă prezentaţi şi să spuneţi cu ce vă putem ajuta.'
Mă apropii de telefonul care fusese aruncat la pământ. Rezistent, cred că a costat mulţi bani. Il privesc câteva secunde, ţintuind cu privirea butonul de închidere a convorbirii. Rămân câteva secunde pe gânduri după care duc telefonul la ureche.
- Greşeală. Spun cu o voce plictisită şi închid convorbirea, lăsându-l să-mi cadă lent din mână.
Cei patru băieţi începură să ţipe şi o luară la fugă. Am ajuns dintr-o singură săritura în faţa lor, privindu-i dezamăgită. Încep să omor câte unul, având grijă să le fac răni cât mai adânci şi dureroase. Am sfârşit prin ai călca în picioare, la propriu. E amuzant, am început să dansez, făcând să se formeze o baltă de sânge. M-am oprit, amintindu-mi că mai e cineva pe care l-am tratat cu nepoliteţe. Să-i fac doar o mică rană la mână, vai dar ce maniere am, merită mai mult de atât. Doar el este cel care m-a violat fără milă şi care mi-a făcut viaţa un calvar, ar trebui să-i întoarcem favorul.
Mă apropii de el, privindu-l dur, am de gând să-i dau ce merită.
- Nu vei scăpa aşa uşor, poliţia va afla, vei intra la puşcărie, lângă restul curvelor ca tine. Vei murii în iad! Ţipă el încercând să se îndepărteze.
- O ultimă dorinţă? Il întreb eu politicos.
Da, cum să nu. Mă apropii de el şi îmi înfig unghiile în inimă făcându-l să lase capul pe spate, urlând. Inutil băiete, aceasta e o zonă a vampirilor, păcat că tu nu ai ştiut asta. V-au văzut, v-au auzit, v-au studiat, dar nu v-au ajutat. Pentru că ei ştiu cine sunt eu, spre deosebire de voi.
Îmi infig dinţii în gâtul lui, hrănindu-mă cu o poftă râvnitoare.
Mă las în acea spirală de aromă, savurând. Îi simt teama, frica, bătaia domoală a inimi, respiraţia care se diminuează cu fiecare înghiţitură a mea. Totul îmi provoacă o plăcere bizară, încântătoare.
Mă îndepărtez de el observând că îşi va da duhul în câteva secunde. Îi dau drumul, lăsându-l să cadă ca o piatră fară rost la pământ.
Sunt mândră de capodopera mea. Acum se pot odihnii în pace, şi-au primit răsplata pentru păcatele lor. S-a terminat.
GAME OVER!
Lectură plăcută!
Capitolul 18: Răzbunare
Ora s-a terminat într-un ritm nebunesc. Toţi colegii au sărit pe mine cu întrebări nesfârşite şi doritori de a afla secretul acestei schimbări bruşte. Fiind atât de încântaţi să mă aflu acolo au uitat complet că trebuiau să ajungă acasă.
Nu răspund decât la întrebările care nu mă pun în pericol. Nu aş fi prea încântată dacă ar trebui să plec într-o altă ţară din cauza nestăpânirii mele de a le spune că sunt un vampir. Plus că i-am promis lui Leon că nu voi pune în pericol rasa noastră, în fond, eu sunt regina şi trebuie să am grijă ca secretul nostru să rămână ascuns. Excluzând ce va urma, e o parte importantă din plan şi oricum, nu va mai conta dacă vor afla sau nu.
Le spun colegilor cu o urmă intenţionat vizibilă de regret că nu mai pot sta şi plec în grabă din clasă, sincronizarea trebuie să rămână perfectă. Nu mai dau atenţie miilor de elevi care mă privesc cu afecţiune şi uimire, în acest moment ei contează foarte puţin pentru mine. Mă îndrept grăbită spre ieşire, împingând din când în când, fără să vreau, câte un elev făcându-l să se lovească cu putere de perete. Cred că trebuie să învăţ să-mi controlez forţa, dar nu acum.
Văd cum elevii ies pe uşa larg deschisă, dornici de a ajunge cât mai repede acasă. Străbat cu privirea întunericul de pe şosea. Maşinile trec cu viteză ignorând agitaţia de pe trotuare, fiind pentru ei ceva obişnuit. Tocmai trec de poarta şcolii când cineva mă trage cu forţă cât mai departe de aceasta. Ochii îmi sunt acoperiţi cu o bucată de cârpă făcând ca totul să fie şi mai deranjant.
Mă las condusă de acea forţă, fiind total buimacă şi încercând să-mi dau seama ce se întâmplă. Nu prea pot, cârpa aceea deloc plăcută interzicându-mi. După ceva timp simt cum sunt eliberată, astfel putând să-mi dau şi acel material iritant de pe ochi. Mă aflu în faţa lui Masaki, Ayumi şi gaşca lor care se pare că se înmulţise. Studiez zona în care mă aduseseră, fiind impresionată. E o alee aparent singuratică, cu nişte copaci imenşi ce au creat deasupra capului un fel de bolta. Case imense străjuite cu porţi de fier, acoperişurile fiind ţuguiate, stau în întuneric, pândind.
Îmi dau imediat seama că zona aceasta e total interzisă muritorilor, dar se pare că cei din faţa mea nu ştiu acest lucru. Nu-i nimic, acest lucru face că jocul să fie mai interesant.
- Şti Kimm, nici nu îţi poţi da seama cât de uimit am fost când am auzit că te-ai întors. Îmi spune Masaki apropiindu-se de mine.
- Văd că zvonurile circulă repede. Îi răspund eu distrată.
Acesta pare surprins la răspunsul care i l-am dat şi se întoarce către Ayumi. Aceasta face un gest semnificând 'vezi? Ţi-am spus'. Masaki se întoarce înapoi la mine, de această dată mai sigur pe el. Şi acesta se schimbase la înfăţişare. Observ foarte uşor că lucrase la corpul lui, fiind acum mai musculos. Poartă haine mulate pentru a evidenţia acest lucru şi se pare că are şi lentile de contact, ochii fiindu-i roşiatici, dându-i un aspect de demon. Drăguţ, dar nu îndeajuns pentru a-l salva.
Îl văd cum se apropie din ce în ce mai mult de mine, cu o siguranţă ce mă face să râd. Se opreşte la câţiva centimetri, privindu-mă fix.
- Te-am adus aici pentru aţi arăta pentru ultima dată că nu e bine să te iei de prinţesa mea. Spune
el luându-mă de gât pregătit să mă vadă cum rămân fără aer cerând printre lacrimi îndurare.
Ce ghinion, nu se întâmplă asta. În schimb eu îi strâng încheietura mâinii lăsându-mi forţa să crească până când el îmi dădu drumul la gât lăsându-se în genunchi. Îl doare şi totuşi nu scoate nici un sunet. Crede că poate îndura? Mai vedem noi. Îmi las din nou puterea să arate ce poate, acum Masaki strângând din dinţi încercând să nu ţipe. Mă priveşte cu ură, dar şi cu teamă. Toţi cei aflaţi acolo mă privesc aşa, dar încă nu au văzut nimic, ar trebui să se păstreze pentru final.
Aud sunetul victoriei, acel ţipăt de durere ce nu mai poate fi stăpânit, atât de încântător.
- Ce staţi aici ca tâmpiţii, duceţi-vă să-l ajutaţi. Ţipă Ayumi la băieţii care priveau speriaţi scena.
Îşi reveniră când văzură faţa furioasă a blondei şi începură să alerge către mine. Îl ridic pe Masaki care urlă de durere ca pe un fulg şi îl arunc în acei băieţi. Aceştia încearcă să-l prindă, dar tot ce reusesc este să-i amortizeze căderea. Unul dintre ei se aruncă asupra mea dar sar într-unul dintre copacii aflaţi acolo. Nimeni nu a observat, acum privind speriaţi în jur. Ador să-i văd aşa neajutoraţi, minţindu-se singuri că vor scăpa în viaţă.
Ayumi se duce lângă Masaki care îşi ţine încheietura înjurând.
- Credeaţi că mă puteţi face să plătesc pentru că m-am luat de Ayumi? Ha! Tot ce aţi făcut a fost să cădeţi în plasa mea. De la provocarea până la aducerea mea aici, totul a fost pentru că eu am vrut acest lucru. Spun eu lăsând că râsul meu să le provoace teamă până în măduva oaselor.
- Când te prind te omor, târfă proastă ce eşti. Mă auzi? Îţi tai gâtul. Ţipă Masaki nervos.
Încep să râd la spusele lui, câtă încredere în acele vorbe, păcat că nu va putea să se bucure de ele.
Mă las să cad ca un fulg lângă ei, făcându-i să tresară. Unul dintre sclavii lui Masaki sări la mine, foarte sigur pe el. Ce fascinant, jocul acesta e chiar m-ai amuzant decât mă aşteptam. Nici nu apucă să mă lovească ca eu îmi înfig unghiile în abdomenul lui, lăsându-l să cadă jos. Îmi duc mână plină de sânge la gură, dând cu limba pe acea aromă ce-mi crea o plăcere greu de descris. Ayumi începe să plângă cerându-le tuturor să facă ceva. Cel rănit încearcă să se târască după mine. Îl privesc fermecată, bucurându-mă de spectacol. Ajunge lângă mine, încearcă să mă prindă de picior dar eu îl ridic lăsându-l apoi să cadă pe glava acestuia. Capul se sfărâmă sub greutatea piciorului meu lăsând ca sângele să ţâşnească în toate pârtie. Încep să râd sadic, ce joc plin de farmec..
- Credeaţi că voi sunteţi cei răi? Întreb eu savurând acea privire plină de teamă care mi-o aruncau. Ei, aflaţi că nu. Eu sunt cea mai puternică. Sunt un vampir, o creatură a nopţii, fiica diavolului şi nu voi avea milă pentru nimeni. Tip eu lăsând ca râsul meu să se facă din nou auzit.
- Eşti nebună! Ţipă Ayumi la mine. Lasă-ne în pace sau te vom da pe mâna poliţiei.
Oh, cât ador acel glas de speranţă, da, mai spune, arată-mi speranţa ta atât de puternică, atât de vie. Acea dorinţă care te face să crezi că vei scăpa cu viaţă, oh, cât o ador. Dar regret, regret muritoarea mea egoistă, dar acest lucru nu se va întâmpla. Tu deja nu mai exişti pentru această lume, deja ai fost uitată.
- Dacă crezi că te mai poţi salva, te rog arată-mi cum. Îi spun eu pe un ton sadic de calm.
Deja Masaki rămase fără nici o putere, încercând să înţeleagă ce se întâmplă. Ceilalţi patru băieţi se uitau după orice fel de ajutor, orice le mai creşteau şansa la viaţă. O observ pe Ayumi cum îşi scoate repede mobilul, vrând să ceară ajutor. Încep să râd la prostia ei. I-am dat o şansă uimitoare de a se salva şi ea tocmai asta a găsit? O credeam mai deşteaptă de atât, dar ce vorbesc eu aici, trebuia să mă aştept la asta. Ce pierdere de vreme, dar măcar să o lăsăm să spere.
Reuşeşte să sune la numărul salvator rugându-se printre lacrimi să răspundă acea persoană.
'Alo?'
- Ajută-mă...
Convorbirea se întrerupe datorită mie care îi tai gâtul lui Ayumi cu cuţitul pe care îl luasem cu mine. Aceasta cade jos, rămânând cu ochii deschişi dar simţindu-i inima cum încetează acea bătaie rapidă.
- 'Alo, aţi sunat la numărul de urgenţă. Vă rog să vă prezentaţi şi să spuneţi cu ce vă putem ajuta.'
Mă apropii de telefonul care fusese aruncat la pământ. Rezistent, cred că a costat mulţi bani. Il privesc câteva secunde, ţintuind cu privirea butonul de închidere a convorbirii. Rămân câteva secunde pe gânduri după care duc telefonul la ureche.
- Greşeală. Spun cu o voce plictisită şi închid convorbirea, lăsându-l să-mi cadă lent din mână.
Cei patru băieţi începură să ţipe şi o luară la fugă. Am ajuns dintr-o singură săritura în faţa lor, privindu-i dezamăgită. Încep să omor câte unul, având grijă să le fac răni cât mai adânci şi dureroase. Am sfârşit prin ai călca în picioare, la propriu. E amuzant, am început să dansez, făcând să se formeze o baltă de sânge. M-am oprit, amintindu-mi că mai e cineva pe care l-am tratat cu nepoliteţe. Să-i fac doar o mică rană la mână, vai dar ce maniere am, merită mai mult de atât. Doar el este cel care m-a violat fără milă şi care mi-a făcut viaţa un calvar, ar trebui să-i întoarcem favorul.
Mă apropii de el, privindu-l dur, am de gând să-i dau ce merită.
- Nu vei scăpa aşa uşor, poliţia va afla, vei intra la puşcărie, lângă restul curvelor ca tine. Vei murii în iad! Ţipă el încercând să se îndepărteze.
- O ultimă dorinţă? Il întreb eu politicos.
Da, cum să nu. Mă apropii de el şi îmi înfig unghiile în inimă făcându-l să lase capul pe spate, urlând. Inutil băiete, aceasta e o zonă a vampirilor, păcat că tu nu ai ştiut asta. V-au văzut, v-au auzit, v-au studiat, dar nu v-au ajutat. Pentru că ei ştiu cine sunt eu, spre deosebire de voi.
Îmi infig dinţii în gâtul lui, hrănindu-mă cu o poftă râvnitoare.
Mă las în acea spirală de aromă, savurând. Îi simt teama, frica, bătaia domoală a inimi, respiraţia care se diminuează cu fiecare înghiţitură a mea. Totul îmi provoacă o plăcere bizară, încântătoare.
Mă îndepărtez de el observând că îşi va da duhul în câteva secunde. Îi dau drumul, lăsându-l să cadă ca o piatră fară rost la pământ.
Sunt mândră de capodopera mea. Acum se pot odihnii în pace, şi-au primit răsplata pentru păcatele lor. S-a terminat.
GAME OVER!