21-11-2009, 04:50 PM
Multumesc Teh pentru comm, apreciez ajutorul pe care mi-l oferi la fiecare capitol, sper sa nu te dezamagesc.
Iata si capitolul 13 care este din perspectiva lui Leon. Vă va povesti ce s-a întâmplat în absenta lui Kimm, ce a trebuit sa îndure si cum de s-a ajuns la decizi drastice.
Va avea doua parti, motiv: este prea lung si prefer sa-l fac în doua parti.
Lectura placuta si sper sa va placa!
Am fost şocat când m-am văzut atacat de vampirii din castel. Pe lângă faptul că au avut curajul de a sări împotriva mea, au mai şi calculat şi elaborat poziţia atacului, având grijă să ne depăşească numeric şi să nu lase pe nimeni în urmă care să ne poată explica ce se întâmplă. La început nu am observat, crezând că e doar efectul sângelui, dar dintr-un anume motiv necunoscut, ţinta lor era preţioasa mea Kimm. Nu am fost îndeajuns de atent şi puternic pentru a o proteja iar pedeapsa a fost pierderea ei, nenorociţii aceia mi-au luat-o şi nici măcar nu ştiu ce au de gând, ce e sigur e că nu ceva bun. Şi-au calculat până şi timpul, având în vedere că mai erau aproximativ douăzeci de minute până să răsară soarele, dar asta m-a liniştit într-un fel ştiind că micuţul înger captiv va fi în siguranţă pe parcursul zilei.
###
Şi iată-mă acum, căutând prin tot oraşul case părăsite, acolo unde ar putea fi blestemaţii aceia cu roşcata mea. Daniel, Raul şi prietena lui Monik mă ajută în căutarea ei. Le-am cerut să ne despărţim ca să acoperim o suprafaţă mai mare. Mă îngrijorează că nu-i simt mirosul, dacă aş fi la şaizeci de metri de ea cu siguranţă aş şti. Dar pentru că nu îl simt mă duce gândul că au dus-o în afara tări. Dar şi aşa, nu mă opresc din a căuta în fiecare casă pustie ce-mi iese în cale. La cât de calculat le-a fost planul sunt sigur că s-au gândit şi că aş putea foarte uşor să o găsesc după miros, astfel schimbându-l. Deşi noi vampiri avem un miros foarte dezvoltat, putem să fim uşor păcăliţi cu ajutorul unor parfumuri ieftine făcute dintr-o plantă tropicală rară. Trebuie doar aruncată pe victimă şi aceasta îşi schimbă total mirosul.
Observ o casă bătrână, nelocuită de ani buni aşa că mă îndrept înspre ea. Intru foarte încet, având grijă ca nici şoareci să nu mă audă şi mă uit în jur. Nimic. La fel ca şi în celelalte optsprezece dinaintea ei. Doar praf, rămăşiţe din scaune şi alte obiecte putrezite, cioburi şi gângănii. Plec în grabă nevrând să pierd nici un minut ştiind că muritoarea mea e într-un pericol inimaginabil. Simt cum îmi pierd cumpătul, Kimm este de negăsit şi eu nu pot să o protejez. Fiecare speranţă din mine dispare cu fiecare casă care o cercetez şi observ că nu e nici un indiciu care m-ar conduce mai aproape de Kimm. Alerg pe străduţele înguste fiind atent la fiecare sunet şi urmă de miros. Uşor, simt o vietate ce se îndreaptă înspre mine în grabă, urmată îndeaproape de o alta, cam la trei kilometri distanţă. Îi simt cum alergă, abia atingând asfaltul. Nu sunt muritori, sunt vampiri ca mine. Mă încordez şi tot trupul îmi este cuprins de furie gândindu-mă că ar putea fi unii dintre vampirii care mi-au luat-o pe Kimm. Cu cât se apropie mai mult cu atât îmi pierd cumpătul şi devin controlat de furie aşa că alerg înspre ei ca să îi atac eu primul. Când i-am zărit şi m-am aruncat asupra lor am observat că erau Raul şi Monik care nu le veneau să creadă de reacţia mea. Uimit să îi văd aici în loc să o caute pe Kimm încep să ţip.
- Ce faceţi aici? De ce nu o căutaţi pe Kimm?
Cei doi se uită afectaţi la mine, ca şi când aş fi pronunţat nişte cuvinte interzise. Îi privesc furios arătându-le că nu am timp de idioţeniile lor, Raul îşi întoarse privirea într-o parte neîncrezător după care reveni privindu-mă fix.
- Leon, am găsit-o dar... Spune Raul cu o urmă de retragere.
- E rănită grav, nu va supravieţui. Îi continuă Monik fraza.
Eram complet depăşit, întreaga furie ce îmi controla cu câteva minute înainte fiecare fibră din corp, acum era înlocuită cu disperare. Eram pierdut cu totul de realitate, nici nu mai gândeam logic. Totul îmi era o minciună, mi se pare că am şi început să râd batjocoritor. Îmi spun într-una că nu e adevărat, că adolescenta mea este în viaţă şi că cei doi mă mint. Cu toate acestea, ceva din mine îmi spune că e adevărat, Kimm a murit. O durere cumplită îmi sfâşie întreg corpul, mă întreb cum de mai stau în picioare, cum de mă mai aflu aici, de ce nu am murit odată cu ea?
- Unde e? Vreau să merg la ea. Spun eu poruncitor.
- E într-o pivniţă subterană dintr-o fabrica, cam la patruzeci de kilometri de aici. Îmi spune Raul repede.
- Aţi lăsat-o acolo singură? Ţip eu privindu-i crud.
- Nu, Daniel e cu ea, el a spus să te căutăm şi să-ţi transmitem.
Fără a le adresa vrun cuvânt încep să alerg gândindu-mă doar la kimm, dorindu-mi doar să o ţin în braţe şi să rămân cu ea până când soarele ne va aduce din nou împreună. Cei doi alergau în urma mea ştiind că nu mai e nevoie să-mi arate drumul, eu ghidându-mă după mirosul ce l-au lăsat. Parcursesem o bucată de timp când am simţit miros de sânge pe care l-am recunoscut imediat şi am început să alerg mai repede lăsându-i mult în urmă pe Răul şi Monik. Am intrat grăbit în clădire, aproape că dărâmam uşile ce-mi stăteau în cale ajungând într-un final la subsol. Îl văd pe Daniel cum stă jos lângă ea şi mă reped împingându-l cu brutalitate, mă aşez lângă ea atingând-o cu blândeţe. Hainele îi erau sfâşiate iar tot trupul îi era tăiat şi plin de răni. Îi întorc un pic gâtul şi observ două înţepături prin care mai curgea încă sânge, îmi închid ochii linistindu-mi furia. Nişte bătăi încete mi se fac cunoscute, ca şi cum cineva, epuizat şi lipsit de energie, încă mai bătea în uşa de metal ca să fie eliberat. Este inima ei, nu a murit, încă îi mai băte inima, încă luptă.
- E în viaţă, trăieşte, încă îi bate inima. Tip eu plin de speranţă uitându-mă pe rând la ei.
- Da, dar nu va rezista, nici un doctor nu ar mai putea-o salva. ÃŽmi spune Daniel.
Îmi las îngândurat capul în jos, speranţa dispăruse la fel de repede pe cât apăruse. De ce s-a întâmplat asta? Nu a făcut rău nimănui niciodată, de ce a trebuit pedepsită aşa? Un gând îmi vine ca replică la spusele lui Daniel şi îmi ridic privirea.
- Nu, nu un doctor, ci un vampir.
Îmi duc hotărât încheietura mâini la gură, dar nici nu apuc să muşc că o altă mă opri. Mă întorc către el privindu-l aspru.
- Leon, eşti sigur de ceea ce faci? Eşti pregătit pentru ce va urma? Din câte i-am citit în minte nu-şi doreşte să devină una de-a noastră şi făcând acest lucru ai răni-o mai mult. Îmi spune Daniel eliberându-mi mâna.
- Da, sunt sigur. Dacă acesta e singurul lucru care o aduce din nou la viaţă, da, asta îmi doresc.
Şi fără să mai adaug nimic, sub privirile uluite a celor trei vampiri, îmi muşc propria încheietură şi o pun pe buzele roşcatei. După două minute îi simt buzele cum se lipesc mai mult şi încep să ceară mai mult sânge. Am fost nevoit să îmi retrag mâna fiind secat de puteri. Kimm nu se trezi, rămase la fel de nemişcată şi fără viaţă, dar efectele sângelui se vedeau. Încet, o ridic şi o iau în braţe sărutând-o, atingerea catifelată a buzelor ei îmi aminti cât de mult o iubesc.
- Nu-ţi face griji roşcovana mea, te voi răzbuna.
Chiar înainte de a pleca Daniel mă opri privindu-mă hotărât.
- Ascultă băiete, asta e prima dată când tu participi la o transformare, şi la una din partea persoanei dragi, aşa că nu şti ce va trebui să suporţi. Când o vei vedea în viaţă afectată de ceea ce a devenit vei regreta mai mult decât dacă ai fi lăsat-o să moară. Dar ce vreau eu să-ţi spun este să nu-i arăţi disperarea pe care o vei poseda şi tu la vederea comportamentului ei.
Rămân un pic pe gânduri încercând să-mi dau seama la ce se referă. Am impresia că spune numai aiureli aşa că fac un gest de genul 'mda, cum spui tu' şi îmi continui drumul către ieşirea din subsol împreună cu kimm ce dormea în braţele mele.
-Răul şi Monik vor veni cu tine, eu merg să cercetez zona. Continuă el poruncitor, dar eu nu-l băgam în seamă, eram bucuros că o aveam pe roşcată din nou.
În acest moment putea să spună şi cel mai important lucru din lume, mie oricum nu-mi păsa. Am ieşit în urma lui Daniel, care s-a făcut nevăzut de îndată ce a trecut pragul uşi dărăpănate. Apoi am plecat şi eu, alergând fericit cu vampiriţa mea în braţe spre locuinţa noastră obişnuită. Fusese o noapte obositoare aşa că am fost nespus de bucuros când am ajuns. Dar mai fericit am fost când am trecut pragul camerei secrete cu Kimm în braţe. Camera era de fapt o locuinţă subterană, cam la două sute de metri sub pamânt, ce o făcusem special pentru când nu vroiam sa îmi petrec zilele dormind la castel. Am cercetat-o puţin, de teamă că acei demoni să nu fi intrat şi aici, dar totul era aşa cum le lăsasem. Am lăsat-o pe Kimm în coşciugul pe care îl alesesem cu multă mândrie acum un an, fiind convins că era perfect pentru mine şi am început să aprind lumânările. Îi zăresc pe cei doi în pragul uşi privind-o pe Kimm, îmi dau seama ce gândesc dar nu le spun nimic aprinzând şi ultima lumânare.
-Şti Leon, crezi că e bine ce ai făcut? Adică nici nu şti de ce au vrut vampiri de la castel să o omoare, desigur că am putea să rămânem cu idea că sângele ei i-au determinat, dar nu cred că ar mai fi calculat atât planul. Şti foarte bine ca noi vampirii gândim pe moment şi acţionăm după cum ne duce capul, iar aici pot spune cu certitudine că a fost gândit din timp. Nu te întrebi de ce? Ce planuri aveau ei de fapt? Mă întreba Raul cu o expresie îngândurată aprobat de nedespărţita Monik.
Vorbele lui m-au preocupat şi pe mine, făcându-mă să rămân pe gânduri asemeni lui. Era adevărat tot ce spusese, dar nu-mi închipui cum voi găsi răspunsul dacă voi cugeta asupra ideei. Trebuie sa caut răspunsurile dar nici de cum în acest moment, sunt prea fericit ştiind că o am din nou pe Kimm. Aşa că las gândul să zboare lăsându-mă prada relaxări ce mi-o transmitea simpla prezenţă a roşcatei în această cameră.
-Nu ştiu Raul, o să caut explicaţii când Kimm se va trezi, acum vreau să rămân singur cu ea.
Monik aprobă în timp ce Raul mârâi la mine întorcându-mi spatele şi plecând. Ştiu că a prins o adoraţie şi o fascinaţie pentru nou născuta mea de când a întâlnit-o şi vrea să o protezeze la fel de mult ca mine, dar poate să aştepte până îşi revine. Uşor, mă cuprinde oboseala şi dorinţa de a dormi îmi controla tot trupul, îmi dau seama că la suprafaţă soarele îşi face apariţia. Mă apropii de coşciug aplecându-mă asupra lui şi îmi fac loc lângă micuţul trup ce se odihnea asemeni unui înger al întunericului. Amintirea de când l-am cumpărat îmi revine şi mulţumesc privilegiului că este mai spaţios. Înainte de a adormi cei doi vampiri pe care îi gonisem îmi apar în minte, sper că şi-au găsit o ascunzătoare înainte ca soarele să răsară.
Monik - http://img163.imageshack.us/img163/2360/monik.jpg
Iata si capitolul 13 care este din perspectiva lui Leon. Vă va povesti ce s-a întâmplat în absenta lui Kimm, ce a trebuit sa îndure si cum de s-a ajuns la decizi drastice.
Va avea doua parti, motiv: este prea lung si prefer sa-l fac în doua parti.
Lectura placuta si sper sa va placa!
Am fost şocat când m-am văzut atacat de vampirii din castel. Pe lângă faptul că au avut curajul de a sări împotriva mea, au mai şi calculat şi elaborat poziţia atacului, având grijă să ne depăşească numeric şi să nu lase pe nimeni în urmă care să ne poată explica ce se întâmplă. La început nu am observat, crezând că e doar efectul sângelui, dar dintr-un anume motiv necunoscut, ţinta lor era preţioasa mea Kimm. Nu am fost îndeajuns de atent şi puternic pentru a o proteja iar pedeapsa a fost pierderea ei, nenorociţii aceia mi-au luat-o şi nici măcar nu ştiu ce au de gând, ce e sigur e că nu ceva bun. Şi-au calculat până şi timpul, având în vedere că mai erau aproximativ douăzeci de minute până să răsară soarele, dar asta m-a liniştit într-un fel ştiind că micuţul înger captiv va fi în siguranţă pe parcursul zilei.
###
Şi iată-mă acum, căutând prin tot oraşul case părăsite, acolo unde ar putea fi blestemaţii aceia cu roşcata mea. Daniel, Raul şi prietena lui Monik mă ajută în căutarea ei. Le-am cerut să ne despărţim ca să acoperim o suprafaţă mai mare. Mă îngrijorează că nu-i simt mirosul, dacă aş fi la şaizeci de metri de ea cu siguranţă aş şti. Dar pentru că nu îl simt mă duce gândul că au dus-o în afara tări. Dar şi aşa, nu mă opresc din a căuta în fiecare casă pustie ce-mi iese în cale. La cât de calculat le-a fost planul sunt sigur că s-au gândit şi că aş putea foarte uşor să o găsesc după miros, astfel schimbându-l. Deşi noi vampiri avem un miros foarte dezvoltat, putem să fim uşor păcăliţi cu ajutorul unor parfumuri ieftine făcute dintr-o plantă tropicală rară. Trebuie doar aruncată pe victimă şi aceasta îşi schimbă total mirosul.
Observ o casă bătrână, nelocuită de ani buni aşa că mă îndrept înspre ea. Intru foarte încet, având grijă ca nici şoareci să nu mă audă şi mă uit în jur. Nimic. La fel ca şi în celelalte optsprezece dinaintea ei. Doar praf, rămăşiţe din scaune şi alte obiecte putrezite, cioburi şi gângănii. Plec în grabă nevrând să pierd nici un minut ştiind că muritoarea mea e într-un pericol inimaginabil. Simt cum îmi pierd cumpătul, Kimm este de negăsit şi eu nu pot să o protejez. Fiecare speranţă din mine dispare cu fiecare casă care o cercetez şi observ că nu e nici un indiciu care m-ar conduce mai aproape de Kimm. Alerg pe străduţele înguste fiind atent la fiecare sunet şi urmă de miros. Uşor, simt o vietate ce se îndreaptă înspre mine în grabă, urmată îndeaproape de o alta, cam la trei kilometri distanţă. Îi simt cum alergă, abia atingând asfaltul. Nu sunt muritori, sunt vampiri ca mine. Mă încordez şi tot trupul îmi este cuprins de furie gândindu-mă că ar putea fi unii dintre vampirii care mi-au luat-o pe Kimm. Cu cât se apropie mai mult cu atât îmi pierd cumpătul şi devin controlat de furie aşa că alerg înspre ei ca să îi atac eu primul. Când i-am zărit şi m-am aruncat asupra lor am observat că erau Raul şi Monik care nu le veneau să creadă de reacţia mea. Uimit să îi văd aici în loc să o caute pe Kimm încep să ţip.
- Ce faceţi aici? De ce nu o căutaţi pe Kimm?
Cei doi se uită afectaţi la mine, ca şi când aş fi pronunţat nişte cuvinte interzise. Îi privesc furios arătându-le că nu am timp de idioţeniile lor, Raul îşi întoarse privirea într-o parte neîncrezător după care reveni privindu-mă fix.
- Leon, am găsit-o dar... Spune Raul cu o urmă de retragere.
- E rănită grav, nu va supravieţui. Îi continuă Monik fraza.
Eram complet depăşit, întreaga furie ce îmi controla cu câteva minute înainte fiecare fibră din corp, acum era înlocuită cu disperare. Eram pierdut cu totul de realitate, nici nu mai gândeam logic. Totul îmi era o minciună, mi se pare că am şi început să râd batjocoritor. Îmi spun într-una că nu e adevărat, că adolescenta mea este în viaţă şi că cei doi mă mint. Cu toate acestea, ceva din mine îmi spune că e adevărat, Kimm a murit. O durere cumplită îmi sfâşie întreg corpul, mă întreb cum de mai stau în picioare, cum de mă mai aflu aici, de ce nu am murit odată cu ea?
- Unde e? Vreau să merg la ea. Spun eu poruncitor.
- E într-o pivniţă subterană dintr-o fabrica, cam la patruzeci de kilometri de aici. Îmi spune Raul repede.
- Aţi lăsat-o acolo singură? Ţip eu privindu-i crud.
- Nu, Daniel e cu ea, el a spus să te căutăm şi să-ţi transmitem.
Fără a le adresa vrun cuvânt încep să alerg gândindu-mă doar la kimm, dorindu-mi doar să o ţin în braţe şi să rămân cu ea până când soarele ne va aduce din nou împreună. Cei doi alergau în urma mea ştiind că nu mai e nevoie să-mi arate drumul, eu ghidându-mă după mirosul ce l-au lăsat. Parcursesem o bucată de timp când am simţit miros de sânge pe care l-am recunoscut imediat şi am început să alerg mai repede lăsându-i mult în urmă pe Răul şi Monik. Am intrat grăbit în clădire, aproape că dărâmam uşile ce-mi stăteau în cale ajungând într-un final la subsol. Îl văd pe Daniel cum stă jos lângă ea şi mă reped împingându-l cu brutalitate, mă aşez lângă ea atingând-o cu blândeţe. Hainele îi erau sfâşiate iar tot trupul îi era tăiat şi plin de răni. Îi întorc un pic gâtul şi observ două înţepături prin care mai curgea încă sânge, îmi închid ochii linistindu-mi furia. Nişte bătăi încete mi se fac cunoscute, ca şi cum cineva, epuizat şi lipsit de energie, încă mai bătea în uşa de metal ca să fie eliberat. Este inima ei, nu a murit, încă îi mai băte inima, încă luptă.
- E în viaţă, trăieşte, încă îi bate inima. Tip eu plin de speranţă uitându-mă pe rând la ei.
- Da, dar nu va rezista, nici un doctor nu ar mai putea-o salva. ÃŽmi spune Daniel.
Îmi las îngândurat capul în jos, speranţa dispăruse la fel de repede pe cât apăruse. De ce s-a întâmplat asta? Nu a făcut rău nimănui niciodată, de ce a trebuit pedepsită aşa? Un gând îmi vine ca replică la spusele lui Daniel şi îmi ridic privirea.
- Nu, nu un doctor, ci un vampir.
Îmi duc hotărât încheietura mâini la gură, dar nici nu apuc să muşc că o altă mă opri. Mă întorc către el privindu-l aspru.
- Leon, eşti sigur de ceea ce faci? Eşti pregătit pentru ce va urma? Din câte i-am citit în minte nu-şi doreşte să devină una de-a noastră şi făcând acest lucru ai răni-o mai mult. Îmi spune Daniel eliberându-mi mâna.
- Da, sunt sigur. Dacă acesta e singurul lucru care o aduce din nou la viaţă, da, asta îmi doresc.
Şi fără să mai adaug nimic, sub privirile uluite a celor trei vampiri, îmi muşc propria încheietură şi o pun pe buzele roşcatei. După două minute îi simt buzele cum se lipesc mai mult şi încep să ceară mai mult sânge. Am fost nevoit să îmi retrag mâna fiind secat de puteri. Kimm nu se trezi, rămase la fel de nemişcată şi fără viaţă, dar efectele sângelui se vedeau. Încet, o ridic şi o iau în braţe sărutând-o, atingerea catifelată a buzelor ei îmi aminti cât de mult o iubesc.
- Nu-ţi face griji roşcovana mea, te voi răzbuna.
Chiar înainte de a pleca Daniel mă opri privindu-mă hotărât.
- Ascultă băiete, asta e prima dată când tu participi la o transformare, şi la una din partea persoanei dragi, aşa că nu şti ce va trebui să suporţi. Când o vei vedea în viaţă afectată de ceea ce a devenit vei regreta mai mult decât dacă ai fi lăsat-o să moară. Dar ce vreau eu să-ţi spun este să nu-i arăţi disperarea pe care o vei poseda şi tu la vederea comportamentului ei.
Rămân un pic pe gânduri încercând să-mi dau seama la ce se referă. Am impresia că spune numai aiureli aşa că fac un gest de genul 'mda, cum spui tu' şi îmi continui drumul către ieşirea din subsol împreună cu kimm ce dormea în braţele mele.
-Răul şi Monik vor veni cu tine, eu merg să cercetez zona. Continuă el poruncitor, dar eu nu-l băgam în seamă, eram bucuros că o aveam pe roşcată din nou.
În acest moment putea să spună şi cel mai important lucru din lume, mie oricum nu-mi păsa. Am ieşit în urma lui Daniel, care s-a făcut nevăzut de îndată ce a trecut pragul uşi dărăpănate. Apoi am plecat şi eu, alergând fericit cu vampiriţa mea în braţe spre locuinţa noastră obişnuită. Fusese o noapte obositoare aşa că am fost nespus de bucuros când am ajuns. Dar mai fericit am fost când am trecut pragul camerei secrete cu Kimm în braţe. Camera era de fapt o locuinţă subterană, cam la două sute de metri sub pamânt, ce o făcusem special pentru când nu vroiam sa îmi petrec zilele dormind la castel. Am cercetat-o puţin, de teamă că acei demoni să nu fi intrat şi aici, dar totul era aşa cum le lăsasem. Am lăsat-o pe Kimm în coşciugul pe care îl alesesem cu multă mândrie acum un an, fiind convins că era perfect pentru mine şi am început să aprind lumânările. Îi zăresc pe cei doi în pragul uşi privind-o pe Kimm, îmi dau seama ce gândesc dar nu le spun nimic aprinzând şi ultima lumânare.
-Şti Leon, crezi că e bine ce ai făcut? Adică nici nu şti de ce au vrut vampiri de la castel să o omoare, desigur că am putea să rămânem cu idea că sângele ei i-au determinat, dar nu cred că ar mai fi calculat atât planul. Şti foarte bine ca noi vampirii gândim pe moment şi acţionăm după cum ne duce capul, iar aici pot spune cu certitudine că a fost gândit din timp. Nu te întrebi de ce? Ce planuri aveau ei de fapt? Mă întreba Raul cu o expresie îngândurată aprobat de nedespărţita Monik.
Vorbele lui m-au preocupat şi pe mine, făcându-mă să rămân pe gânduri asemeni lui. Era adevărat tot ce spusese, dar nu-mi închipui cum voi găsi răspunsul dacă voi cugeta asupra ideei. Trebuie sa caut răspunsurile dar nici de cum în acest moment, sunt prea fericit ştiind că o am din nou pe Kimm. Aşa că las gândul să zboare lăsându-mă prada relaxări ce mi-o transmitea simpla prezenţă a roşcatei în această cameră.
-Nu ştiu Raul, o să caut explicaţii când Kimm se va trezi, acum vreau să rămân singur cu ea.
Monik aprobă în timp ce Raul mârâi la mine întorcându-mi spatele şi plecând. Ştiu că a prins o adoraţie şi o fascinaţie pentru nou născuta mea de când a întâlnit-o şi vrea să o protezeze la fel de mult ca mine, dar poate să aştepte până îşi revine. Uşor, mă cuprinde oboseala şi dorinţa de a dormi îmi controla tot trupul, îmi dau seama că la suprafaţă soarele îşi face apariţia. Mă apropii de coşciug aplecându-mă asupra lui şi îmi fac loc lângă micuţul trup ce se odihnea asemeni unui înger al întunericului. Amintirea de când l-am cumpărat îmi revine şi mulţumesc privilegiului că este mai spaţios. Înainte de a adormi cei doi vampiri pe care îi gonisem îmi apar în minte, sper că şi-au găsit o ascunzătoare înainte ca soarele să răsară.
Monik - http://img163.imageshack.us/img163/2360/monik.jpg