04-06-2010, 11:07 PM
waaa, in sfarsit un nou capitol. Ma bucur ca ati avut rabdare. mai ales tu Ella :)).
Oke, acest capitol este cat se poate de aparte, pentru ca ce fac schimbari, apar noi personaje si se naste o noua poveste.
Ella, multumesc lui Dumnezeu ca ai avut rabdare si nu m-ai stresat, sper sa-ti placa acest capitol.
Fallen, prezenta ta ma incanta mereu, sunt fericita sa stiu ca iti place fic-ul. Sper sa-ti placa si acest capitol.
fara alte complicatii, Lectura Placuta!
Capitolul XXIII -> Mister
Se îndepărtează cu blândeţe de mine, dorind de asemenea să nu mă rănească. Deşi am încercat să nu arăt acest lucru, încă mai tânjesc după buzele lui care îmi oferă numai plăcere. Dorinţa de a le mai simţii chiar şi pentru o secundă creşte în mine cu fiecare mişcare involuntară pe care acesta o face. Este ceva atemporal până când unul dintre noi va hotărî să spună ceva, lăsându-şi fraza purtată de acel vânt dispersat.
Ignorându-mi dorinţa egoistă de a-i fura încă un sărut îl îmbrăţişez, dar fiind la fel de subtilă în cea cel priveşte. Probabil a remarcat ceea ce voiam, jinduiala mea devenind categoric perceptibilă, astfel daruindu-mi încă un sărut. Atunci m-am întrebat dacă acel gest fusese făcut din iniţiativă proprie sau doar că s-a simţit nevoit? Ca şi răspuns nerostit acesta intensifică sărutul, dându-mi de înţeles că aceasta fusese şi doleanţa sa. Când m-am desprins de el mi-a zâmbit, fixându-mă cu privirea.
- Acum înţelegi? Mă întreabă el având aceaşi privire invariabilă.
- Nu-mi stă în putinţă să nu înţeleg ceva atât de evident.
Cu acea frază rostită am simţit ca o lovitură cumplită cum cineva, din depărtare, mă străpunge cu privirea lui ce la prima impresie pare glacială. M-am întors îngrozită, cercetând întunericul ce devenise pentru o fracţiune de secundă tenebru. Am revenit din nou la brunet, remarcând că el nu simţise nimic, uitându-se la mine întrebător. M-a cuprins o febrie neplăcută la gândul că acela fusese un mesaj neînduplecat cât şi individual. Mi-am lăsat gândurile libere, astfel să le poată analiza Leon, dar acesta încă mă privea încurcat.
- S-a întâmplat ceva? mă întreabă pe un ton aparent naiv.
Am înţeles imediat că acel cineva, care încă mă privea, voia să ştiu numai eu de prezenţa lui şi că a blocat acea portiţă ce-i permite celui de lângă mine să-mi cunoască gândurile. Nu ştiu încă cine e acea entitate şi nici nu pot garanta că e o ameninţare, dar nici dacă să o am în preajmă este ceva acceptabil. Totuşi, nu voiam să-l îngrijorez pe Leon cu absurditățile mele.
- Nu, doar mi s-a părut. Îi răspund eu banal.
- Ar fi timpul să plecăm, ţi-am promis că îţi voi arăta jurnalul.
Am rămas pe gânduri, nefiind sigură ce să-i răspund. Acum, să simt iarăşi acel jurnal în mâini – cu acea ordine cronologică iritantă dar cu vechimea lui ce te fascinează - mi s-a părut un lucru anost. Ştiam că îl pot citi oricând, ceea ce exacerbă studierea facultativă a acestuia. Plus că, nu prea simt nevoia să-l citesc, ştiind ce origini am eu, acel jurnal mi se pare aproape inutil.
- Nu simt nici o datorie să citesc acel jurnal. Nu înţelege greşit. Poate o să-l citesc cândva, dar nu acum.
- Înţeleg! Răspunde el pe acelaşi ton afectiv. Atunci vrei să facem altceva?
O întrebare ce-mi creă o dispoziţie nesuferită. Ştiam că trebuie să răspund, dar nu voiam, îmi este prea greu de pronunţat. Speram să înţeleagă fără să trebuiască să-i dau prea multe indicii, fără implicarea mea continuă.
Îl observ cum aşteaptă un răspuns, ceea ce mă forţă să închid ochii. Ştiu că nu eram obligată să fac asta, că puteam lăsa pe altădată, dar nu pot garanta că voi prinde un moment la fel de perfect ca acesta.
Îmi simt cuvintele pe limbă, cum vor să fie pronunţate, dar eu mă încăpăţânez să le reţin. După toată această discuţie, după acele săruturi, să-mi las caracterul indiferent în voia sorţii mergând pe o linie ce ar putea fi oricând ruptă dacă nu îmi aleg cuvintele cu atenţie ar putea distruge tot. Îmi deschid ochii netă, trăgând în acelaşi timp aer în piept. Oh, minunat aer rece de iarnă ce-mi hrăneşte plămânii cu puritatea lui.
- Leon, aş dori să rămân singură o vreme. Îi spun cu un glas scăzut.
- Bine...
Lucrul de care mă temeam încă de când îmi pusese întrebarea, să nu-l rănesc. Ştiam că va simţii respingere, abandon, ca şi cum tot ce se întâmplase pentru mine nu schimbase nimic. Încercam să găsesc cuvintele potrivite pentru al face să înţeleagă că nu e adevărat, că se schimbase ceva, dar nimic nu era îndeajuns de bun pentru a exprima ceea ce gândeam. Îmi doream acum să-mi poată citi orice concepţie îmi zbura prin minte, orice intenţie pe care o aveam, dar ceva îl bloca. Atunci am urât efectul pe care îl producea prezenta acelei fiinţe ce nu cuteza să plece.
- Te rog nu înţelege greşit, încep eu intrigată, doar că am nevoie să meditez asupra unui lucru impersonal.
- De ce nu pot trece de bariera gândurilor tale? Kimm, ce se întâmplă cu tine?
I-am simţit disperarea. Era gata gata să cedeze, să se resemneze cu idea că pentru mine, el nu însemna nimic. Acest gând mă chinuia şi nu ştiam ce să mai fac, ştiam că este o greşeală, nu puteam găsi nici un motiv pentru care toate acestea se întâmplau. Ce trebuia eu să înţeleg?
- Credeam că am trecut de această etapă. În mine sălăşuieşte cel care va dat viaţă, e normal ca voi să nu aveţi control asupra mea. Îi spun eu aproape vanitos. Dar acesta nu e un motiv să fi neîncrezător, ceea ce simt pentru tine este unic şi nu mint când spun asta. Dar te rog, acordă-mi timp.
- Atunci, te voi aÅŸtepta! ÃŽmi spune el cu acelaÅŸi amestec de durere ÅŸi dragoste.
Am zâmbit, singurul lucru pe care îl pot face atunci când ştiu că-mi rănesc persoana ce mi-a oferit tot ce am acum. Aproape am început să plâng când l-am văzut îndepărtându-se şi dispărând odată cu noaptea ce ne înconjurară. Am încercat să mă stăpânesc, ştiind că totul va reveni la normal odată ce vom fi doar noi doi, fără vreo fiinţă care să ne urmărească în tăcere.
Imediat ce mi-am amintit de existenţa aceea o ura îmi străbătu întreg corpul, refuzând să mai dispară.
- Bine, ai obţinut ceea ce au vrut, acum arată-te! Tip eu fără să aştept un răspuns ci doar un semn.
Atenţia mi-a devenit mai ascuţită, fiind vigilenta la orice sunet. Nimic!
LaÅŸule.
Atunci am simţit o prezenta ce degaza o imensă primejdie, dar fără să pot şti exact de unde vine. Am încercat să-mi ascund toate îngrijorările, nu merita.
Am aşteptat până să-i pot detecta poziţia. Convinsă că este un vampir bătrân, neputinţa mea de al simţii fiind îndeajuns pentru a-mi da de înţeles acest lucru.
Ca o lamă ce-mi trecu prin fata ochilor l-am simţit venind din stânga mea, de pe pajiştea încărcată cu pomi şi nenumărate plante înţepenite. M-am întors pregătită să mă apăr, încă nu ştiam ce voia de la mine. O urmă de sudoare trasă o linie sângerie pe chipul meu, trădându-mi teama. Încercam să mă controlez, trebuia să fiu stăpână pe mine şi gata să răspund oricărei provocări.
Atunci l-am văzut. Călcând cu o graţie de felină pe zăpada nepătată, greutatea lui părând neînsemnată asupra omătului. Părul lui blond, în acea imobilitate neatinsă, îmi dădea impresia că ar fi îngheţat. Ochii, sclipind asemeni unui animal de pradă, mă fixau cu o invulnerabilitate ce mă făcu să tremur. Pielea lui albă şi rece, cu un aspect neted ca de marmură şi cu o strălucire stranie în lumina lunii, îmi părea desăvârşită. Era prea seducător ca să fie cu adevărat frumos, prea încântător ca să aibe măreţie şi mister.
Fără să realizez, el deja se afla la jumătate de metru distanţă de mie. De când îl observasem nu luase privirea nici pentru o secundă de pe mine, păstrându-şi un zâmbet ce nu-l puteam desluşi. Trăsăturile, cât şi îmbrăcămintea, îi dădeau de gol identitatea. Avea o aură de o importanţă deosebită, prezentând o raţiune aparte şi nişte maniere puse întotdeauna pe primul loc.
Îmi era prea teamă să vorbesc, prea frică să fac vreun gest. Aşteptam însă un semn de la el, simţeam o curiozitate obsesivă în ceea ce-l privea.
- Buenos Noches. Por favor discúlpeme si me causó una impresión horribe. Mi nombre es Alejandro.*
Mi-am înclinat capul, încercând să măsor vorbele lui. Era spaniolă, ceea ce indică originile lui, evident şi numele. Nu cunosc limba aceasta, opţiunile mele pentru limbi străine la scoală fiind doar engleza şi chineza. Totuşi, probabil datorită puterilor de vampir, înţelegeam ceea ce-mi spunea dar fiind inaptă de a-i răspunde pe aceiaşi limba.
- Estoy seguro de que no podÃa tener esa misma conversacóin con el capullo preasma. Continuă el pe acelaÅŸi ton politicos. Por la tanto, tuvo que deshacerse de él. Perdoname si yo era demasiado cruel.*
Rămân la fel de perplexă. ~Cocon~? Ce voia să spună cu asta? Se referă la Leon, sunt sigură de asta, dar ce semnificaţie are ~cocon~, care îi sunt provenienţele? Aş putea avea câteva idei, dar sigur s-ar dovedii doar închipuiri deşarte. Voiam să-l întreb, să vorbesc cu el, dar simţeam o teamă ascunsă, prea greu de ignorat.
- El tiempo es demasiado lento para los que esperan, muy rápido para los que temen, demasiado largo para aquellos que se quejan, demasiado corto para aquellos que celebran. Pero para aquellos que aman, el tiempo es la eternidad.*
Pentru ce spusese acea frază, ce voia să-mi transmită cu ea?
- Scuză-mi îndrăzneala, dar totul pentru tine trebuie să aibe un scop?
Rămân uimită, pentru prima dată vorbii în japoneză. De ce nu a făcut asta şi mai devreme, de ce a continuat să se exprime în spaniolă? Sigur m-aş fi simţit mai confortabil să-mi vorbească pe limba ce o stăpânesc cel mai bine, cu toate că înţelegeam ce-mi spunea.
- Poate dacă ai da glas gândurilor tale, mi-ar face plăcere să-ţi răspund. Să şti că nici eu nu mă simt prea plăcut ştiind că dialoghez singur. Îmi spune el pe un ton aproape irascibil.
- Ce vrei de la mine? Mă hotărăsc eu să vorbesc într-un sfârşit.
Traduceri!
- Buenos Noches. Por favor discúlpeme si me causó una impresión horribe. Mi nombre es Alejandro. = Buna seara. Te rog scuza-ma daca ti-am creat o impresie abominabila. Ma numesc Alejandro.
- Estoy seguro de que no podÃa tener esa misma conversacóin con el capullo preasma. = Sunt sigur ca nu am fi putut avea aceasi discutie cu acel cocon prin preasma.
- Por la tanto, tuvo que deshacerse de él. Perdoname si yo era demasiado cruel. = De aceea a trebuit sa scap de el. Iarta-ma daca am fost prea nesimtit.
- El tiempo es demasiado lento para los que esperan, muy rápido para los que temen, demasiado largo para aquellos que se quejan, demasiado corto para aquellos que celebran. Pero para aquellos que aman, el tiempo es la eternidad. = Timpul e prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.
UitaÅŸi poza cu Alejandro, rusine sa-mi fie. :))
Alejandro - http://img80.imageshack.us/img80/260/alejandrox.jpg
Oke, acest capitol este cat se poate de aparte, pentru ca ce fac schimbari, apar noi personaje si se naste o noua poveste.
Ella, multumesc lui Dumnezeu ca ai avut rabdare si nu m-ai stresat, sper sa-ti placa acest capitol.
Fallen, prezenta ta ma incanta mereu, sunt fericita sa stiu ca iti place fic-ul. Sper sa-ti placa si acest capitol.
fara alte complicatii, Lectura Placuta!
Capitolul XXIII -> Mister
Se îndepărtează cu blândeţe de mine, dorind de asemenea să nu mă rănească. Deşi am încercat să nu arăt acest lucru, încă mai tânjesc după buzele lui care îmi oferă numai plăcere. Dorinţa de a le mai simţii chiar şi pentru o secundă creşte în mine cu fiecare mişcare involuntară pe care acesta o face. Este ceva atemporal până când unul dintre noi va hotărî să spună ceva, lăsându-şi fraza purtată de acel vânt dispersat.
Ignorându-mi dorinţa egoistă de a-i fura încă un sărut îl îmbrăţişez, dar fiind la fel de subtilă în cea cel priveşte. Probabil a remarcat ceea ce voiam, jinduiala mea devenind categoric perceptibilă, astfel daruindu-mi încă un sărut. Atunci m-am întrebat dacă acel gest fusese făcut din iniţiativă proprie sau doar că s-a simţit nevoit? Ca şi răspuns nerostit acesta intensifică sărutul, dându-mi de înţeles că aceasta fusese şi doleanţa sa. Când m-am desprins de el mi-a zâmbit, fixându-mă cu privirea.
- Acum înţelegi? Mă întreabă el având aceaşi privire invariabilă.
- Nu-mi stă în putinţă să nu înţeleg ceva atât de evident.
Cu acea frază rostită am simţit ca o lovitură cumplită cum cineva, din depărtare, mă străpunge cu privirea lui ce la prima impresie pare glacială. M-am întors îngrozită, cercetând întunericul ce devenise pentru o fracţiune de secundă tenebru. Am revenit din nou la brunet, remarcând că el nu simţise nimic, uitându-se la mine întrebător. M-a cuprins o febrie neplăcută la gândul că acela fusese un mesaj neînduplecat cât şi individual. Mi-am lăsat gândurile libere, astfel să le poată analiza Leon, dar acesta încă mă privea încurcat.
- S-a întâmplat ceva? mă întreabă pe un ton aparent naiv.
Am înţeles imediat că acel cineva, care încă mă privea, voia să ştiu numai eu de prezenţa lui şi că a blocat acea portiţă ce-i permite celui de lângă mine să-mi cunoască gândurile. Nu ştiu încă cine e acea entitate şi nici nu pot garanta că e o ameninţare, dar nici dacă să o am în preajmă este ceva acceptabil. Totuşi, nu voiam să-l îngrijorez pe Leon cu absurditățile mele.
- Nu, doar mi s-a părut. Îi răspund eu banal.
- Ar fi timpul să plecăm, ţi-am promis că îţi voi arăta jurnalul.
Am rămas pe gânduri, nefiind sigură ce să-i răspund. Acum, să simt iarăşi acel jurnal în mâini – cu acea ordine cronologică iritantă dar cu vechimea lui ce te fascinează - mi s-a părut un lucru anost. Ştiam că îl pot citi oricând, ceea ce exacerbă studierea facultativă a acestuia. Plus că, nu prea simt nevoia să-l citesc, ştiind ce origini am eu, acel jurnal mi se pare aproape inutil.
- Nu simt nici o datorie să citesc acel jurnal. Nu înţelege greşit. Poate o să-l citesc cândva, dar nu acum.
- Înţeleg! Răspunde el pe acelaşi ton afectiv. Atunci vrei să facem altceva?
O întrebare ce-mi creă o dispoziţie nesuferită. Ştiam că trebuie să răspund, dar nu voiam, îmi este prea greu de pronunţat. Speram să înţeleagă fără să trebuiască să-i dau prea multe indicii, fără implicarea mea continuă.
Îl observ cum aşteaptă un răspuns, ceea ce mă forţă să închid ochii. Ştiu că nu eram obligată să fac asta, că puteam lăsa pe altădată, dar nu pot garanta că voi prinde un moment la fel de perfect ca acesta.
Îmi simt cuvintele pe limbă, cum vor să fie pronunţate, dar eu mă încăpăţânez să le reţin. După toată această discuţie, după acele săruturi, să-mi las caracterul indiferent în voia sorţii mergând pe o linie ce ar putea fi oricând ruptă dacă nu îmi aleg cuvintele cu atenţie ar putea distruge tot. Îmi deschid ochii netă, trăgând în acelaşi timp aer în piept. Oh, minunat aer rece de iarnă ce-mi hrăneşte plămânii cu puritatea lui.
- Leon, aş dori să rămân singură o vreme. Îi spun cu un glas scăzut.
- Bine...
Lucrul de care mă temeam încă de când îmi pusese întrebarea, să nu-l rănesc. Ştiam că va simţii respingere, abandon, ca şi cum tot ce se întâmplase pentru mine nu schimbase nimic. Încercam să găsesc cuvintele potrivite pentru al face să înţeleagă că nu e adevărat, că se schimbase ceva, dar nimic nu era îndeajuns de bun pentru a exprima ceea ce gândeam. Îmi doream acum să-mi poată citi orice concepţie îmi zbura prin minte, orice intenţie pe care o aveam, dar ceva îl bloca. Atunci am urât efectul pe care îl producea prezenta acelei fiinţe ce nu cuteza să plece.
- Te rog nu înţelege greşit, încep eu intrigată, doar că am nevoie să meditez asupra unui lucru impersonal.
- De ce nu pot trece de bariera gândurilor tale? Kimm, ce se întâmplă cu tine?
I-am simţit disperarea. Era gata gata să cedeze, să se resemneze cu idea că pentru mine, el nu însemna nimic. Acest gând mă chinuia şi nu ştiam ce să mai fac, ştiam că este o greşeală, nu puteam găsi nici un motiv pentru care toate acestea se întâmplau. Ce trebuia eu să înţeleg?
- Credeam că am trecut de această etapă. În mine sălăşuieşte cel care va dat viaţă, e normal ca voi să nu aveţi control asupra mea. Îi spun eu aproape vanitos. Dar acesta nu e un motiv să fi neîncrezător, ceea ce simt pentru tine este unic şi nu mint când spun asta. Dar te rog, acordă-mi timp.
- Atunci, te voi aÅŸtepta! ÃŽmi spune el cu acelaÅŸi amestec de durere ÅŸi dragoste.
Am zâmbit, singurul lucru pe care îl pot face atunci când ştiu că-mi rănesc persoana ce mi-a oferit tot ce am acum. Aproape am început să plâng când l-am văzut îndepărtându-se şi dispărând odată cu noaptea ce ne înconjurară. Am încercat să mă stăpânesc, ştiind că totul va reveni la normal odată ce vom fi doar noi doi, fără vreo fiinţă care să ne urmărească în tăcere.
Imediat ce mi-am amintit de existenţa aceea o ura îmi străbătu întreg corpul, refuzând să mai dispară.
- Bine, ai obţinut ceea ce au vrut, acum arată-te! Tip eu fără să aştept un răspuns ci doar un semn.
Atenţia mi-a devenit mai ascuţită, fiind vigilenta la orice sunet. Nimic!
LaÅŸule.
Atunci am simţit o prezenta ce degaza o imensă primejdie, dar fără să pot şti exact de unde vine. Am încercat să-mi ascund toate îngrijorările, nu merita.
Am aşteptat până să-i pot detecta poziţia. Convinsă că este un vampir bătrân, neputinţa mea de al simţii fiind îndeajuns pentru a-mi da de înţeles acest lucru.
Ca o lamă ce-mi trecu prin fata ochilor l-am simţit venind din stânga mea, de pe pajiştea încărcată cu pomi şi nenumărate plante înţepenite. M-am întors pregătită să mă apăr, încă nu ştiam ce voia de la mine. O urmă de sudoare trasă o linie sângerie pe chipul meu, trădându-mi teama. Încercam să mă controlez, trebuia să fiu stăpână pe mine şi gata să răspund oricărei provocări.
Atunci l-am văzut. Călcând cu o graţie de felină pe zăpada nepătată, greutatea lui părând neînsemnată asupra omătului. Părul lui blond, în acea imobilitate neatinsă, îmi dădea impresia că ar fi îngheţat. Ochii, sclipind asemeni unui animal de pradă, mă fixau cu o invulnerabilitate ce mă făcu să tremur. Pielea lui albă şi rece, cu un aspect neted ca de marmură şi cu o strălucire stranie în lumina lunii, îmi părea desăvârşită. Era prea seducător ca să fie cu adevărat frumos, prea încântător ca să aibe măreţie şi mister.
Fără să realizez, el deja se afla la jumătate de metru distanţă de mie. De când îl observasem nu luase privirea nici pentru o secundă de pe mine, păstrându-şi un zâmbet ce nu-l puteam desluşi. Trăsăturile, cât şi îmbrăcămintea, îi dădeau de gol identitatea. Avea o aură de o importanţă deosebită, prezentând o raţiune aparte şi nişte maniere puse întotdeauna pe primul loc.
Îmi era prea teamă să vorbesc, prea frică să fac vreun gest. Aşteptam însă un semn de la el, simţeam o curiozitate obsesivă în ceea ce-l privea.
- Buenos Noches. Por favor discúlpeme si me causó una impresión horribe. Mi nombre es Alejandro.*
Mi-am înclinat capul, încercând să măsor vorbele lui. Era spaniolă, ceea ce indică originile lui, evident şi numele. Nu cunosc limba aceasta, opţiunile mele pentru limbi străine la scoală fiind doar engleza şi chineza. Totuşi, probabil datorită puterilor de vampir, înţelegeam ceea ce-mi spunea dar fiind inaptă de a-i răspunde pe aceiaşi limba.
- Estoy seguro de que no podÃa tener esa misma conversacóin con el capullo preasma. Continuă el pe acelaÅŸi ton politicos. Por la tanto, tuvo que deshacerse de él. Perdoname si yo era demasiado cruel.*
Rămân la fel de perplexă. ~Cocon~? Ce voia să spună cu asta? Se referă la Leon, sunt sigură de asta, dar ce semnificaţie are ~cocon~, care îi sunt provenienţele? Aş putea avea câteva idei, dar sigur s-ar dovedii doar închipuiri deşarte. Voiam să-l întreb, să vorbesc cu el, dar simţeam o teamă ascunsă, prea greu de ignorat.
- El tiempo es demasiado lento para los que esperan, muy rápido para los que temen, demasiado largo para aquellos que se quejan, demasiado corto para aquellos que celebran. Pero para aquellos que aman, el tiempo es la eternidad.*
Pentru ce spusese acea frază, ce voia să-mi transmită cu ea?
- Scuză-mi îndrăzneala, dar totul pentru tine trebuie să aibe un scop?
Rămân uimită, pentru prima dată vorbii în japoneză. De ce nu a făcut asta şi mai devreme, de ce a continuat să se exprime în spaniolă? Sigur m-aş fi simţit mai confortabil să-mi vorbească pe limba ce o stăpânesc cel mai bine, cu toate că înţelegeam ce-mi spunea.
- Poate dacă ai da glas gândurilor tale, mi-ar face plăcere să-ţi răspund. Să şti că nici eu nu mă simt prea plăcut ştiind că dialoghez singur. Îmi spune el pe un ton aproape irascibil.
- Ce vrei de la mine? Mă hotărăsc eu să vorbesc într-un sfârşit.
Traduceri!
- Buenos Noches. Por favor discúlpeme si me causó una impresión horribe. Mi nombre es Alejandro. = Buna seara. Te rog scuza-ma daca ti-am creat o impresie abominabila. Ma numesc Alejandro.
- Estoy seguro de que no podÃa tener esa misma conversacóin con el capullo preasma. = Sunt sigur ca nu am fi putut avea aceasi discutie cu acel cocon prin preasma.
- Por la tanto, tuvo que deshacerse de él. Perdoname si yo era demasiado cruel. = De aceea a trebuit sa scap de el. Iarta-ma daca am fost prea nesimtit.
- El tiempo es demasiado lento para los que esperan, muy rápido para los que temen, demasiado largo para aquellos que se quejan, demasiado corto para aquellos que celebran. Pero para aquellos que aman, el tiempo es la eternidad. = Timpul e prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.
UitaÅŸi poza cu Alejandro, rusine sa-mi fie. :))
Alejandro - http://img80.imageshack.us/img80/260/alejandrox.jpg
![[Imagine: 97943774.png]](http://img687.imageshack.us/i/97943774.png/)
~Thanks Rx~!~
Fa exact lucrul de care ti-e frica!