[Terminat] Love isn't simple [yaoi]

[myuu]

well... in sfarsit postez si eu urmatorul capitol. Imi pare rau ca a durat atat de mult, dar am fost si racita si nu am prea putut sa scriu la fic dar intr-un final am postat...capitolul e mai lung...sau de fapt e ca de obicei ...lectura placuta si arigatou de comm-uri


Capitolul XV

Suferinta, durere, lacrimi sunt armele preferate ale vietii pentru a sfasia un suflet, adesea unul nevinovat care nu-si merita soarta. Un copil plin de iubire nu merita sa indure atatea, insa durerea nu iarta pe nimeni. Suferinta e lucrul pe care il simti pana la moarte si rareori te lasa sa vezi fericirea, ea patrunzand in inimile fiecaruia. Iar cand in sfarsit s-a scurs nisipul vietii si a venit timpul sa pasesti pe un teritoriu nou, nu poti pleca implinit pe deplin si nici nu poti lasa zambete pe chipurile celor ce te-au iubit. Intristarea se asterne mereu peste lumea pe care o traim si aduce cu sine necazuri, lacrimi amare, varsate inutil. In acelasi caz se afla un tanar, Tamaki, care acum cauta cu disperare lumina pe care a lasat-o in urma, insa tot ceea ce gasea era intunericul sufocant si inspaimantator.
Un inger blond lupta cu moartea pe un pat de spital. Doctorii se chinuiau sa-i salveze viata in interiorul unui salon unde accesul era interzis. Asistentele intrau si ieseau pe usa aducand diferite ustensile pe care doctorii le foloseau in operatie. Atmosfera era incarcata si totul decurgea intr-un ritm alert...sau aproape totul.
In afara acelei camere, Yuki statea pe jos si plangea in continuare parca in afara timpului. Era asezat pe podeaua rece, cu capul rezemat de zid si usor dat pe spate lasandu-si parul sa faca contact cu zidul alb ce sugera curatenia care invaluia intreg spitalul. Din ochii albastii ce priveau in gol curgeau necontenit picaturile amare pe care nu le putea opri. Mintea blondului nu putea decat sa construiasca imaginea iubitului sau pentru care ar fi dat orice numai sa poata sa-l tina din nou in bratele sale si atunci nu i-ar mai fi dat drumul niciodata si nu i-ar permite sa i se intample ceva rau. Jurase sa-l apere, sa-l protejeze impotriva oricarei persoane care i-ar fi putut face rau, insa nu a putut sa-si tina promisiunea. Se simtea nefolositor pentru ca nu reusise sa-si tina promisiunea, mizerabil din cauza ca el nu a fost atent si iubitul sau a fost impuscat si in acelasi timp intr-o stare deplorabila din care nu putea sa-si revina. Nu-si amintea sa fi suferit vreodata o astfel de depresie...dar cand se gandea la Tamaki, inima lui se stangea ca un burete uscat de sentimente si incepea sa sangereze din cauza durerii din sufletul sau. Ingerul lui dorea sa plece inapoi in cerul din care a fost trimis sa-i lumineze viata. Alaturi de el putea visa la o zi insoria, putea sa vada ca viata devenea mult mai placuta cand vocea blondului ii mangaia auzul si chipul ii incanta privirea. Fara el ramasese doar durerea nesfarsita, o inima goala si un suflet inghitit de suferinta ce putea doar sa mai spere.
Daisuke statea pe unul din scaunele asezate in fata salonului de operatie si il privea cu parere de rau pe Yuki. Isi amintea de momentul in care intrase in acel apartament blestemat si-l gasise pe blond tinandu-l pe Tamaki in brate si plangand. Cand si-a dat seama ca baiatul era ranit l-a indepartat pe Yuki cu greu de pe acesta apoi l-a dus in masina si a condus cat mai repede catre spital. Isi aducea aminte cum fratatele lui Tamaki nu putea sa faca nimic pentru a imbunatati situatia, ci parea pierdut si neajutorat in momentul in care isi stangea iubitul in brate si plangea. Acum realiza trauma prin care trecuse acesta din cauza ca Raito ii impuscase fratele. Yuki reusise pana la urma sa il impuste mortal pe Raito pentru ca deja isi fixase tinta si i-a fost usor sa scape de acel diavol, dar asta nu-l facea sa se simta mai bine. Raito, pe de alta parte nici nu se gandise ca baiatul din fata lui avea de gand sa-l impuste si se razgandise in privinta victimei sale. Asta a fost ultima lui gresala pe care a facut-o in viata lui nenorocita care nu a facut nimic altceva decat sa sfasie suflete si sa le distruga, dar a venit timpul sa paseasca in iadul care-l astepta de mult cu flacarile pregatite pentru a-i pedepsi sufletul plin de ura.
-Daisuke...spunea incet si aproape silabisit Yuki, multumesc. Nu stiu ce m-as fi facut daca nu erai tu sa il duci pe Tamaki la spital. Eu sunt asa un prost...
-Termina, nu e vina ta! Nici eu nu as fi putut sa reactionez daca ar fi fost Senji in situatia aia. M-as fi simtit la fel de pierdut cum ai fost tu. Si nu te mai purta asa prosteste! Tamaki se va face bine si totul va fi ca inainte! i-a spus Daisuke mai mult tipand ultima parte a raspunsului sau.
Yuki s-a uitat la el si i-a zambit trist apoi a lasat lacrimile sa-si continuie drumul catre barbie, apoi prin aerul incarcat sfarsind in cele din urma in neant. La scurt timp a iesit din salon o asistenta tanara care era speriata si cauta disperata cu privirea pe un medic, insa se pare ca nimeni in afara de cei doi baieti nu se vedea pe coridor. Fata era agitata si nu stia cum sa mai reactioneze observandu-se clar ca era printre primele operatii la care lua parte din cauza ca se panicase. In cele din urma s-a hotarat sa le vorbeasca celor ce se aflau in fata salonului.
-Ma scuzati, dumneavoastra sunteti cunoscuti de-ai pacientului? S-ar putea sa avem o problema...am ramas fara sangele de care avem nevoie pentru a termina operatia si e posibil sa nu putem face rost de el pentru a-l salva pe baiat...
-Pot eu...a spus hotarat Yuki ridicandu-se in picioare si scuturandu-si hainele. Sunt fratele lui si avem aceeasi grupa de sange. Ii voi da eu cat sange va avea nevoie.
Dupa ce tanara asistenta a auzit raspunsul, nu a mai stat pe ganduri si l-a dus pe tanar intr-un salon de alaturi pentru a putea sa-i ia sange astfel incat medicii sa continuie operatia. Dupa aproximativ cinci minute in care fata l-a ajutat pe blond sa doneze sange fratelui sau, Yuki s-a intins pe un pat din cauza ca i s-a cerut sa ramana astfel pana isi va aduna fortele necesare ca sa poata merge fara sa ameteasca. Daisuke l-a urmat si s-a asezat si el pe un scaun alaturi de patul sau. Yuki si-a intors privirea catre brunet si a murmurat „ai dreptate, va fi bine”. Blondul nu mai plangea pentru ca isi recapatase increderea in iubitul sau si speranta ca el isi va reveni si ii va putea spune din nou cat de mult il iubeste. Stia ca acum are nevoie sa creada in el si sa nu se dea batut, in fond lupta nu era inca pierduta. Baiatul si-a intors privirea catre geam pentru ca incepuse sa se invarta camera cu el si a inchis ochii pentru a dormi, insa tot ce reusea sa faca era sa se gandeasca la fratele sau si sa se roage sa fie bine.

Pranzul trecuse de mult si Daisuke s-a gandit ca Senji trebuia sa fie acasa. Probabil ca isi facea griji si ar fi vrut sa-l sune sa-i spuna ce s-a intamplat apoi sa-l cheme la spital, insa s-a razgandit. A hotarat sa se duca la el si sa-i dea vestea pentru ca vroia sa-i fie alaturi si sa-l sprijine pentru a-i usura durerea pe care o va simti. Nu vroia sa-l socheze cu un telefon rasarit din senin si se gandea ca va primi mai bine vestea daca ar avea pe cineva alaturi care sa-l linisteasca si sa-l incurajeze pentru ca Tamaki era prietenul cel mai bun al iubitului sau.
Astfel, Daisuke s-a dus acasa si l-a gasit pe Senji stand intins pe covor si privind tavanul fara sa clipeasca. Se pare ca nu-l observase pe iubitul sau care tocmai intrase in casa. Cand acesta a pasit in interiorul livingului a mers incet pentru a nu-l speria si cand a ajuns langa argintiu s-a aplecat deasupra lui si l-a sarutat. Dupa ce adolescentul si-a dat seama ca brunetul se afla langa el si ca tocmai il sarutase a sarit in bratele acestuia si l-a strans la piept. Baiatul credea ca totul se terminase cu bine si abia astepta sa se intoarca la viata de dinainte sa apara roscatul. Cand s-a pus in bratele iubitului sau, Daisuke l-a strans la piept si a inceput sa-i mangaie chipul apoi a luat o expresie trista care incepuse sa-l ingrijoreze pe adolescent. Vazandu-l astfel, brunetul a inceput sa-i spuna fara tragere de inima:
-Senji...Raito e mort. Dar...Tamaki a fost impuscat. A fost operat si acum totul s-a inchiat cu bine, insa...a intrat in coma. Medicii spun ca...ca e posibil sa nu supravietuiasca pentru ca rana a afectat o zona principala a corpului si...spunea Daisuke facand mari pauze in vorbire.
-Cum?? a intrebat Senji in timp ce se abtinea sa nu planga. De ce tocmai Tamaki? De ce el? De ce Daisuke, el nu merita asta! a incheiat argintiul izbucnind in plans.
-Gata, iubire, linisteste-te...eu am incredere ca va fi totul bine si Tamaki isi va reveni. Te rog nu plange si tu! Mi se rupe sufletul.
Daisuke incerca sa-si linisteasca iubitul si sa-l calmeze incurajandu-l mereu si amintindu-i ca prietenul lui si-ar putea reveni destul de repede. Argintul nu putea sa se opreasca, dar a fost nevoit s-o faca pentru ca oricum nu reusea sa-l vindece pe prietenul sau daca isi facea singur rau. Dupa ce si-a mai venit putin in fire, au plecat amandoi catre spitalul in care Tamaki zacea pe patul rece. Drumul nu a durat mult pentru ca Daisuke l-a parcurs cu masina si astfel au ajuns imediat in caladirea cu pricina si au intrat cautand salonul in care era prietenul lor.
Cand Senji a intrat in camera in care blondul se odihnea pe patul de metal, l-a zarit pe Yuki stand pe un scaun alaturi de fratele sau. Baiatul statea cu capul sprijinit de bara de fier a patului iar una dintre maini ii tinea palma lui Tamaki ca pe o floare plapanda pe care ii era frica sa nu o rupa. Adolescentul s-a apropiat de cei doi si si-a pus mana pe capul lui Yuki in semn prietenesc. Nu stia cum sa-l linisteasca pe acesta dar incerca si el sa mai reduca din suferina care ii invaluia pe toti. Blondul si-a ridicat capul si s-au putut observa ochii rosii datorati plansului si fata ca de ceara. Argintiul se uita cu tristete cand la prietenul lui care dormea intr-o alta lume, cand la fratele lui care il privea direct in ochi insa i se parea ca acesta nu s-ar uita la el, ci ar privi in gol . Totusi ochii lui trimiteau sentimente de tristete, suferinta, dragoste toate impletite intr-o frustrare si o durere pe care nu putea sa o compare cu nimic. Parca mii de cutite ii taiau inima in bucati cat mai mici si singurul care i le putea reasambla era iubitul lui care nu dorea sa se trezeasca la viata.
-Senji, vreau sa spun ca-mi pare rau pentru ca uneori nu prea m-am purtat frumos cu tine, desi tu i-ai oferit fratelui meu o prietenie adevarata. Macar acum, iarta-ma. Vreau ca atunci cand se va trezi Tamaki sa nu ma mai simt asa un fraier pentru ca nu am putut sa-l fac pe acest copil sa simta numai iubire si sa nu verse nicio lacrima.
-Nu sunt suparat pe tine, Yuki. Stiu ca mereu ai facut tot ce ai putut pentru ca sa ai grija de Tamaki. Nu vorbi de parca te indoiesti ca va supravietui! Priveste-l cat de frumos doarme; se va trezi curand si atunci...atunci va fi ca in vremurile bune, incerca sa-l linisteasca argintiul.
-Nu ma indoiesc de asta, insa nu stiu daca frumosul meu vrea sa se mai intoarca alaturi de mine, a spus Yuki pe o voce mai mult soptita.
-Yuki, devi patetic, el te iubeste mult si vrea sa traiasca si sa se trezeasca mai repede ca sa fie langa tine, i-a spus Daisuke. Ai incredere in el si arata-i ca si tu il iubesti si ca daca se va trezi va fi inconjurat de dragoste.
-Senji, Daisuke, multumesc mult pentru tot...nu m-as fi putut descurca fara voi si aveti dreptate in ceea ce ati spus. Acum va rog sa plecati acasa pentru ca si voi sunteti obositi si nu va pot lasa sa va distrugeti din cauza ca nu dormiti suficient. Ma voi descurca si singur si va promit sa va tin la curent cu vestile. In momentul de fata ar trebui sa fiti fericiti ca ati scapat de Raito si sa mergeti la scoala. Si...Senji sa scri toate lectiile ca sa aiba si Tamaki de la cine sa le ia cand va iesi din spitat, ai inteles?
Argintiul ar fi vrut sa protesteze, sa spuna ca el il va veghea pe prietenul sau pana ce se va face bine, insa Daisuke i-a pus mana la gura pentru a nu mai putea spune nimic. El isi dadea seama ca Yuki spusese totul pentru a-i elibera de o povara si pentru ca sa-i vada macar pe ei fericiti si reintorsi la viata lor de dinainte. Dupa ce l-a calmat si pe iubitul sau, cei doi indragostiti au plecat de la spitat catre apartamentul in care se afla Ayaka. Drumul de intoarcere avea sa fie unul lung si cu o atmosfera incarcata din cauza ca adolescentul inca suferea pentru Tamaki si se gandea intruna la el.
Ajunsi in locuinta celor doi frati, brunetul l-a luat de mana pe iubitul sau si au intrat impreuna in apartament. Au gasit-o pe Ayaka stand pe canapea invaluita de tristete din cauza blondului pentru ca ea se indragostise de el si inca nu putuse sa-l uite. Acceptase sa-l priveasca de departe, sa-l iubeasca in tacere si sa-i ofere o prietenie sincera. Dar acum ca baiatul visurilor ei se afla la spital in pericol de moarte, se simtea singura, trista, nesigura si plina de o iubire imposibila. Senji era cufundat in aceasi lume a durerii si nu putea sa se bucure ca a scapat de diavolul ce provocase atata suferinta, in fond cum ar putea face una ca asta cand intr-o alta parte a orasului, Tamaki se ineaca intr-un rau prea adanc pentru ca cineva sa poata inota sa-l scoata afara.
Argintiul s-a dus sa-si puna din nou hainele in sacosa sa preferata si sa plece pentru ultima oara in acest fel pentru ca deja se simtea ca intr-un film de prost gust pentru care filma a mia oara aceeasi scena. Ayaka statea in continuare pe canapea privind pierduta covorasul cu un model interesant si muscandu-si buza de jos din cauza stresului. Daisuke se simtea ca la o inmormantare, insa nu avea de gand sa le distaga atentia cu ceva sau sa ii inveseleasca pentru ca nu va avea niciun efect. Astfel, a prefereat sa le ofere sprijinul lui si in acest context i-a propus surorii lui Senji sa se mute si ea in vila sa pentru a nu mai sta singura. Ayaka a acceptat imediat oferta brunetului si a inceput sa-si puna si ea hainele in aceeasi sacosa cu fratele ei pana au ajuns sa se certe pe spatiul de care dispunea fiecare pentru a-si pune lucrurile necesare. Cand rebelul a vazut dezastrul pe care cei doi il faceau a decis sa-i „lumineze” si pe ei si le-a adus o alta geana pentru haine si in cateva momente ambele bagaje erau gata pentru a fi duse la masina.
Peste o jumatate de ora cei trei tineri au ajuns in vila brunetului unde s-au instalat confortabil fiecare intr-o camera, insa argintiului i s-a impus ca indiferent de ce dormitor va alge pentru a-si pune lucrurile, singura camera pe care o va folosi pentru a dormi va fi numai si numai dormitorul lui Diasuke. Senji incepuse sa se mai destinda si nu mai parea atat de pierdut, insa tot nu putea sa fie fericit si Ayaka de asemenea. Astfel, dupa ce au mancat cu totii cate ceva s-au indreptat catre camerele lor pentru a se bucura de un somn netulburat de frica dupa atata timp. Sora lui Senji isi alesese dormitorul din capatul din drepta al holului de la etaj, iar cei doi indragostiti si-au ales cea mai indepartata camera pentru ca nu cumva sa se auda anumite sunete noaptea. Au hotarat acest lucru in primul rand pentru ca fata nu ar fi putut sa doarma si apoi nu le convenea sa impartaseasca cu nimeni acele momente pentru ca nu era ceva pe care sa-l povestesti cand te plictisesti. Dupa ce si-au spus intr-un final „Noapte buna”, fiecare s-a dus in camera sa si s-a pregatit de somn.
Cand Senji s-a asezat pe pat, Daisuke a venit langa el si a inceput sa-l sarute lung. Buzele brunetului le acaparau complet pe cele ale adolescentului si saruturile deveneau din ce in ce mai fierbinti si mai pasionale. Rebelul nu s-a putut abtine in a nu-si inroduce mana in boxerii argintiului si in a nu incepe sa maseze acea zona. Baiatul se simtea foarte bine in urma atingerilor aplicate de iubitul sau, insa exista ceva din interiorul sau care nu-l lasa sa continue sau sa se bucure pe deplin de moment.
-Daisuke, te rog...nu azi...nu as putea acum...incerca Senji sa spuna abtinadu-se din a geme de placere insa icni incet din cauza senzatiei oferite de iubitul sau.
-Bine, daca asa vrei tu, ma opresc, dar macar lasa-ma sa te tin in brate. As muri daca nu te-as simti nici noaptea asta langa mine.
Senji s-a intors cu privirea catre iubitul sau si a dat incet din cap apoi l-a sarutat scurt si i-a facut semn sa-l urmeze pana in balconul camerei. Cand au ajuns in locul unde argintiul dorea sa stea, au simtit mai intai un frig aspru ce le strabatea intreg corpul apoi niste picaturi ingheate care le atingeau pielea si se transformau in apa. Ninsoarea isi facuse aparitia in cele din urma si acum norii aruncau cu un praf de zahar peste intreg orasul. Fulgii mici pareau niste lacrimi inghetate ce se agitau in aerul rece ca intr-un dans dezorganizat si jucaus. In dreptul unui stalp de iluminat se vedea cel mai bine ploaia de zapada care trimitea zane mici si albe de gheata pentru a forma un mic covoras care sa acopere pamantul. Fulgii erau micuti si aveau o forma deosebita si interesanta de stelute cu mai multe varfuri. Aratau exact ca cei desenati in cartile pentru copii, cu o forma perfecta, bine definita si cu modele complicate si fascinante. Acea ninsoare parea ca un basm, un vis devenit realitate, cu fulgi de nea ce impletesc o perdea alba de zapada precum niste cristalele fermecate.
Intr-o camera de spital, un tanar blond privea ninsoarea in timp ce mana ii mangaia parul frateleui sau. Pentru el, fulgii de nea insemnau speranta si iubire. Insemnau o veste ca ingerii plangeau cu lacrimi pure pentru un baiat ce putea vedea acea zapada doar in vis. Dragostea plutea in acei fulgi nevinovinovati, o dragoste pamanteana ce se impletea cu durere si speranta si care-i invada sufletul lui Yuki. Un sentiment de nedescris pentru o singura persona pe care era posibil s-o piarda foarte curand.