[Yaoi] Bolnavii cronici de cerneala

[onu']

Multumim pentru pareri, va ma asteptam! ^_^
Enjoy!

Capitolul 5 Lacrimi nevarsate

Cand imi este somnul mai dulce, de doarme si Terra sub omenire… “Aishiteta to nageku ni wa…” se intampla asta!
Ringtone stupid! Telefon stupid! Om stupid care ma suni la asa o ora! Intind mana dupa mica dracie compusa din fiarele alea care imi tot vibreaza pe noptiera dar, din neatentia mea il scap pe jos, clapa si bateria acestuia sarind din el pe podea.
Nu m-am deranjat sa il reasamblez, din contra, m-am intors pe partea cealalta continuand de unde am ramas. Insa mometele mele de contemplare nu au durat prea mult caci, aud inopinante bubuituri in geamul ferestrei ca si cand cineva arunca cu pietre. Cu pietre?! Asta e…
-Ciel!
-Vinovat!
-Esti nebun? stiam ca el mai avea obiceiul sa-mi faca vizite cand abia se crapa de ziua. Spunea ca-i “excita” simturile. Avea niste fetisuri caudate baiatul acesta dar, cred ca de aceea eram si foarte buni prieteni.
In mai putin de un minut il vad cum se catara pana la mine si intra in camera mea. Era floare la ureche pentru el. In scoala generela fusese pasionat de parkour sau cam asa ceva.
-Oh, iarta-ma! Nu aveam nici o idée ca ti-am tulburat somnul de frumusete. imi spune pe un ton ironic, aplecandu-se de mijloc, conform obiceiului japonez.
-You’ll never have the honor to f**k with me twice, my friend. l-am redus la tacere, in gandul meu fiind doar: Oh, intotdeauna am vrut sa zic asta!
M-am trantit pe pat si Ciel langa mine incercand sa mai adorm putin. Dar puteam? Bine inteles ca nu, cu amicul meu balabanindu-se intr-o parte si-n alta. (Ma refer la Ciel…)
-Ce ai? am strigat, fiind ca de obicei eram cam ursuz dimineata devreme. De ce nu dormi?
-Mirosul pielii tale ma tine treaz. E foarte proaspat si revigorant. Umm… si a mea cum miroase?
-Gretos.
-Ce frumo… Nu poti vorbi serios!
-Ei bine, ce te asteptai sa-ti spun? Amice, ma intrebi cum miroase pielea ta? Ce ti-au dat ai tai sa bei?
Cred ca m-a pierdut de la “Ei bine” caci acum se uita cu o fata amuzata cand la mine cand la telefonul desfigurat. A fluierat “apreciativ” si l-a reasamblat in locul meu. Apoi… apoi nimic, liniste.
O liniste apasatoare. Simtisem ca ceva e in neregula cu el inca de cand a venit. De fapt, era ceva in neregula cu el de mai multa vreme.
-Ce-i cu tine?
-Heh, cred ca sunt putin excitat. Apoi a ras intr-un mod idiot si fortat in incercarea de a-si schimba starea de spirit agitata.
Nu eram de parere ca trebuie sa se ascunda de mine. Eram niste adolescenti precoce si pe deasupra, prieteni de o viata.
Am decis sa preiau initiativa si sa ma apropii de el tradand orice urma de inocenta. M-am asezat usor, fara zgomot langa Ciel si i-am vorbit de parca nu stiam prin ce chin trece. Era atras fizic de mine… Si nici eu nu eram mai prejos. Era o dorinta pur carnala si atat. Insa nu de putine ori am incercat sa neg ca ar exista asa ceva intre noi. Poate era timpul sa ma impac cu gandul acesta.
Mi-am asezat mana in zona lui intima acoperita de pantaloni subtiri si am strans incet. El a icnit, apoi surprins ma privi in ochi.
-Hm? Ce? Ai chef de ceva scurt?
Am strambat din nas desgustat gandindu-ma la ce fac baietii de varsta noastra atunci cand pulsatia aceea insuportabila din pantaloni apare in cele mai nepotrivite momente si doar mana dreapta iti sta la dispozitie.
Masturbare… era un lucru infect si ca act in sine, si ca un simplu cuvant, chiar si argotic.
Dar ceea ce-i faceam eu acum lui Ciel cum se chema?
Cred ca al meu alter-ego isi face simtita prezenta sau poate orgoliul si mandria mea erau cele ce ma impiedicau sa-mi imaginez ce as fi facut in continuare…
Mi-am retras mana, simtindu-ma dintr-o data inconfortabil, mic si stanjenit. De parca eram un copil ce a patat covorul cel nou cu incaltamintea murdara, mama nu a aflat dar, in sinea lui stie ca a gresit si se duce singur la colt.
Am deschis gura incercand sa zic ceva, insa…

-Asta e motivul pentru care am divortat de tine! De doua ori!
-Atunci spune-mi motivul pentru care te-ai intors la mine! De doua ori!

Nu-si puteau alege un moment mai bun.
-Ce se intampla? ma intreaba Ciel, albindu-se la fata.
-Sunt parintii mei. Se cearta, din nou.
El a inteles situatia si a plecat pe unde a venit…
Eu am coborat scarile, fiind gata sa asist la show-ul de dimineata avand ca invitati de-a dreptul speciali: mama si tata.
Istoricul lor e unul complicat. Iubirea dintre ei este nabadaioasa rau, avand amandoi personalitati colerice.
Relatia lor e cu perioade. Perioada unu: Se cred iepuri in sezonul imperecherii si abia apoi isi mai aduc aminte ca exista si un “Kenta” in familia noastra cu totul aparte. Si perioada a doua cand se poarta ca regii junglei, mai ca si-ar sari la gat unul altuia si abia apoi isi aduc aminte ca mai exista si un “Kenta” in familia noastra frumoasa…
Surprinzator sau nu, perioada a doua ma deranjeaza mai mult decat prima. Se cearta mereu si neaparat cu focuri de artificii…
Mama, in toata frustrarea si mahnirea ei, si-a luat geanta Gucci intr-o mana, pachetul de Dunhill in cealalta, s-a dus la tribunal si a divortat de el, de doua ori.
Primul divort m-a afectat mult pe plan emotional deoarece eram inca la gradinita atunci, iar cel de-al doilea a avut loc fix in primul meu an de liceu. S-a intors din nou la el, resemnata atat ea cat si el. Nu s-au mai recasatorit, de parca aceasta ceremonie era vreun soi de incantatie a ghinionului. In schimb, au trait in concubinaj. Cand se certau iar… ei bine, a-ti prins ideea.
De optsprezece ani traiesc intr-un “Montagne russe” a carui cursa se repeta din nou si din nou.


M-am uitat la ei, zambind cinic si simtindu-ma imbatranit cu vreo douazeci de ani. Imi era teama ca in acesta dimineata, chiar in acesta secunda, imi priveam propriul viitor. Brusc “scena” aceea se scunfunda in penumbra si o coloana sonora de o anxiozitate a dracului ma invadeaza.