Multumesc de comentariu, Funny Bunny. Ma bucur ca mai urmaresti ficul ^_^ sper sa-ti placa de asemenea si acest capitol. Dat fiind faptul ca am intarziat, l-am facut mai lung. Lectura placuta! Kissez.
Capitolul 16.
Timpul trecuse destul de repede, lasand in urma sa amintirile dureroase sau asa se credea. Dean nu reusise sa treaca peste moartea fratelui sau si nici peste cuvintele acestuia, astfel ca se inchisese in camera lui continuand sa se gandeasca la urmatoarea miscare. Indiferent de motivele, sentimentele ce se adunasera inauntrul sau, de vointa lui Ken, el isi promisese ca il va razbuna. Ii promisese ca-l va razbuna indiferent de ce avea sa se intample in viitor.
Incaperea era cufundata intr-o liniste mormantala, intr-un intuneric dens. Perdelele inchise la culoare impiedicau soarele stralucitor sa patrunda in incaperea ce duhnea a melancolie curata. Tanarul statea intins pe asternuturile moi, privind tavanul insistent. Nu refuzase sa se alimenteze ca sa nu-si inlature puterile ramase, insa nu simtise nevoia de hrana inca de cand aflase nenorocirea. Cazuse prada sentimentelor ce le avea pentru Ken, acum aflandu-se singur, nedorindu-si sa isi expuna latura sensibila si celorlalti.
Slabiciunile trebuiesc indepartate, altfel nu este cale spre izbanda, spusese in intimitatea gandurilor sale ridicandu-se in sezut. Amintirile continuau sa-l bantuie. Amintiri ce odata ii adusesera fericire si bucurie. Dante il ajutase cat putuse, astfel ca lucrurile fratelui sau ajunsesera in posesia baiatului. Inclusiv jurnalul pe care-l pazise atat de mult. Poze...
De indata ce localizase caietul plin cu gandurile fratelui sau decedat isi lasase privirea in pamant, bretonul negru si lung acoperindu-i jumatate din chip. Era indecis daca sa-l deschida sau nu, daca ii era permis sa violeze intimitatea cuiva. Insa, impins de curiozitate pusese mana pe jurnal asezandu-l atent pe plapuma ce-l invelea. Poate o sa gasesc indici despre criminal. Nu e ca si cum as face ceva rau, nu-i asa? se intrebase simtindu-si corpul tremurand.
- Bine! Acum ori niciodata! Spusese cu voce tare, pe un ton hotarat, indepartand coperta sangerie a jurnalului. In centrul primei pagini se aflau gandurile normale a unui om, impreuna cu o poza. Fara a mai sta pe ganduri, tanarul brunet incepuse sa cutreiere randurile scrise de insusi Ken, ramanand socat. Pe foile imaculate se aflau informatii de care nici nu stiuse, la care nici macar nu s-ar fi gandit vreodata. Toate neimportante pana la urma, deoarece deja aflase de ura pe care i-o purtase. Durea. Totusi, inca durea.
- Asta e...!
Zapada se asternuse peste pamant pe timp de noapte. Aparuse cand oameni se asteptau mai putin, incantand copii doritori de joaca. In fond, sufletele tinere iubesc joaca.
- Hei, frate, se auzise un glas ragusit ce-i atrasese atentia baietelului mititel, oprindu-l din construirea omului de zapada. Tu sti de ce zapada e alba? Intrebase aceelasi om, zambindu-i calduros.
- Nu prea stiu... Ai tu vreo idee, frate Ken?
Atintindu-si margelele rosii spre cerul albastru, graise.
- Eu cred ca a uitat ce culoare avea... Spusese strangand din pumni. Dar eu nu vreau sa uit! Nu vreau sa uit nimic. De aceea, draga Dean, nu vreau sa uiti nici tu.
- Trebuia sa-mi fi dat seama atunci. Lasandu-si vocea auzita, isi plecase capul din nou. Dar cred ca avea dreptate. Pana la urma, nu tebuie sa uit nimic. Chiar nimic... nici macar ura ta, frate. Continuase, aruncandu-se in asternuturile moi. Nu-si dorea sa uite, nici sa ierte, ci dulcea razbunare. Era constient ca nu-l aducea inapoi pe Ken cu aceasta, insa era pentru propria satisfactie. Deja se hotarase sa-l gaseasca pe nenorocit cu orice pret. Sa-l gaseasca si sa-l puna sa plateasca pentru tot ce facuse, de dragul vremurilor in care fusese fericit. Chiar daca acelea fusesera nimic mai mult sau mai putin decat simple minciuni.
In camera alaturata linistea domnea. O liniste aducatoare de necazuri. Totusi, un barbat incredibil de frumos, lipsit de griji, dormea cu capul sprijinit de biroul incarcat cu hartii. Reusise in cele din urma sa-si lase gandurile erotice deoparte si sa se odihneasca. Degeaba. Pana si in vise il vedea pe brunet in diferite ipostaze ce reuseau sa-l porneasca. De ce? De ce tu?, se intrebase de indata ce deschisese ochii. Cazuse din nou pe ganduri, insa acestea fusesera intrerupte de un sunet puternic. Usa fusese trantita de perete, iar in incapere patrunsese intr-un mod vijelios o femeie.
- Dante! Ii strigase numele nervoasa.
- Da?
- De ce e Dean in starea asta? Te-am rugat sa ai grija de el, nu sa-l distrugi! Arata de parca...e pe moarte. Spusese coborandu-si vocea. Ingrijorarea se putea observa cu usurinta in privirea gri cu tente de rosu. Agnes lipsise o perioada din casa, asa ca un angajat o tinuse la curent cu situatia actuala. Insa, nu stia despre moartea fratelui sau.
- Ha? Sa-l distrug? Esti nebuna! Strigase asezandu-si mainile pe birou. De ce naiba toata lumea crede ca e vina mea?
- Pentru ca esti un nenorocit.
- Poate ca sunt. Recunoscuse acesta, facand ocolul obiectului din lemn. Si ce-i cu asta? Intrebase pe urma, prinzandu-i chipul intre doua degete. Eu ti-am oferit protectie, si tie si mucosului. Ar trebui sa-mi fi recunoscatoare.
Pufnise. Probabil ca brunetul avea dreptate, insa tot era nenorocit. Agnes ii indepartase mana, privindu-l dezgustata.
- Atunci de ce se afla in starea asta? Vreau sa stiu. Ii adusese la cunostinta, sprijinindu-se de peretele verde. De raspunsul tau depinde ce se intampla cu informatiile. Continuase, jucandu-se cu o suvita albastra din podoaba capilara.
Brunetul maraise, pentru o secunda asemanandu-se cu un caine. Exact cum obisnuia pustiul sa-i spuna inca de la prima intalnire. Se decisese sa-i spuna pana la urma adevarul femeii, lasand-o masca pentru o secunda.
- Esti serios?! Nu se poate...
- Ba se poate. Momentan oamenii mei verifica locul crimei, suspectii principali si-
- Cu ce ocazie? Intrebase frecandu-si barbia micuta. Nu e genul tau deloc.
Brunetul zambise usor, intorcandu-se cu fata spre geam. Soarele domnea pe cerul lipsit de nori. Parea o zi frumoasa...
- Cine stie?...
In camera pustiului lucrurile se calmasera de indata ce acesta adormise. Avusese un vis vag, in care toata lumea era fericita si radeau. Acolo se aflase pana si mama lui, careia nu-i vazuse chipul niciodata. Se intrebase inca de cand murise Ken. De ce nu-l suspectase niciodata? De ce nu-si daduse seama ca erau verisori, cand numele lor erau de diferite origini. De ce nu banuise ca batranul libidinos si uracios nu-i putea fi tata? Nu intelegea... Deloc. Inca mai avea destule mistere de dezlegat. O sa ma descurc eu cumva, se imbarbatase singur, luand in mana jurnalul cu coperte sangeri. De dragul vremurilor bune.., continuase zambind din inima. Exact in acel moment un plic alb cazuse din interiorul caietului, luand contact cu podeaua rece. Un plic sigilat pe care era scris numele; Dean. Baiatul cascase ochii, apucand numai decat de acesta, ridicandu-l de pe jos. Daca ii fusese destinat lui, nu facea nimic gresit deschizandu-l. Parcugand randurile patate cu cerneala neagra, din ochii rosiatici incepusera sa curga lacrimi incolore ce dispareau la contactul cu foaia.
„Se spunea odata ca trebuie sa-ti lasi gandurile libere, sa zboare si sa-ti coloreze hartia din fata ochiilor. Ei bine, exact asta fac in acest moment. Imi las gandurile sa coloreze foaia imaculata, furandu-i puritatea si eliberandu-ma pe mine, intr-un mod egoist. Inca de cand mama a murit sentimente precum ura au incoltit in sufletu-mi fara sa-mi dau seama. Uram din toata inima o persoana inocenta. Acela erai tu Dean. Un copil mic si nestiutor, care era in cautarea sigurantei si iubirii.
De multe ori am incercat sa-ti neg drepturile si sa te fac sa suferi, astfel ca am cazut de acord cu tatal meu. Mi-e si rusine sa admit ca eram in cunostinta de cauza, de durerea si mizeriile la care erai supus, insa daca as spune ca nu stiam, as minti, iar eu nu sunt un mincinos.
Probabil ca prostia este molipsitoare, la aceasta concluzie am ajuns singur privindu-l pe tatal meu si cugetand asupra actiunilor mele. Batranul care defapt iti era unchi si nu tata, mi-a inveninat sufletul mult, mult timp, dar tu ai fost ca un antidot. De fiecare data ma linisteai si-mi transmiteai numai placere, bucurie, dragoste, astfel ca refuzand sa mai fiu de acord cu metodele lui am parasit casa si am decizand sa te vizitez in fiecare saptamana. Probabil as putea fi numit "las" sau cum vrei. Sunt constient de asta. Oricum eu tot am sa-ti multumesc pentru ca ai fost sincer si m-ai iubit asa cum sunt. Un prost autentic.
M-ai atins acolo unde e cel mai greu si-ti multumesc. Apreciez ca mi-ai fost alaturi tot timpul, in ciuda faptului ca eram un mare ticalos.
De asemenea nu astept iertare, fiindca as cere prea multe. Ai grija ce cale urmezi si fii precaut cu persoanele din jurul tau, altfel o sa ai de suferit. Adio, Dean. Te iubesc mult fratioare! ”
Cand terminase de citit, brunetul stransese foaia la piept cu putere, ridicandu-se din pat oprindu-se in dreptul geamului. Lacrimile continuau sa cada atingandu-i pielea alba ca de lapte, disparand odata ce luau contact cu pijamaua sau podeaua. Cu mana stanga, trasese usor de perdeaua inchisa la culoare, ferindu-si privirea de soarele arzator cateva secunde. Totul parea pasnic astazi, inafara de inima pustiului ce inca batea cu putere. Cuvintele lui reusisera sa-l atinga, insa isi stersese lichidul incolor de pe chip cu mana stanga, rostind soptit:
- Doamne, frate, esti asa un mincinos... Spusese lasandu-si zambetul trist sa-i rasara pe fata in timp ce se indeparta de langa fereastra. Poate aparentele inseala pana la urma, gandise parasind camera. Brusc un sentiment de singuratate il cuprinsese, oferindu-i scapare unui oftat. Mi-as dori ca sa existe o persoana sincera, care sa ma complecteze in totalitate... Brusc gandurile ii fusesera intrerupte, simtindu-se prins intre bratele calduroase ale lui Dante care aparuse de nicaieri. Nu se agitase, ci ii permisese sa continue, auzindu-si inima strigandu-i bucuroasa ca „acel cineva chiar exista”.
Capitolul 16.
Timpul trecuse destul de repede, lasand in urma sa amintirile dureroase sau asa se credea. Dean nu reusise sa treaca peste moartea fratelui sau si nici peste cuvintele acestuia, astfel ca se inchisese in camera lui continuand sa se gandeasca la urmatoarea miscare. Indiferent de motivele, sentimentele ce se adunasera inauntrul sau, de vointa lui Ken, el isi promisese ca il va razbuna. Ii promisese ca-l va razbuna indiferent de ce avea sa se intample in viitor.
Incaperea era cufundata intr-o liniste mormantala, intr-un intuneric dens. Perdelele inchise la culoare impiedicau soarele stralucitor sa patrunda in incaperea ce duhnea a melancolie curata. Tanarul statea intins pe asternuturile moi, privind tavanul insistent. Nu refuzase sa se alimenteze ca sa nu-si inlature puterile ramase, insa nu simtise nevoia de hrana inca de cand aflase nenorocirea. Cazuse prada sentimentelor ce le avea pentru Ken, acum aflandu-se singur, nedorindu-si sa isi expuna latura sensibila si celorlalti.
Slabiciunile trebuiesc indepartate, altfel nu este cale spre izbanda, spusese in intimitatea gandurilor sale ridicandu-se in sezut. Amintirile continuau sa-l bantuie. Amintiri ce odata ii adusesera fericire si bucurie. Dante il ajutase cat putuse, astfel ca lucrurile fratelui sau ajunsesera in posesia baiatului. Inclusiv jurnalul pe care-l pazise atat de mult. Poze...
De indata ce localizase caietul plin cu gandurile fratelui sau decedat isi lasase privirea in pamant, bretonul negru si lung acoperindu-i jumatate din chip. Era indecis daca sa-l deschida sau nu, daca ii era permis sa violeze intimitatea cuiva. Insa, impins de curiozitate pusese mana pe jurnal asezandu-l atent pe plapuma ce-l invelea. Poate o sa gasesc indici despre criminal. Nu e ca si cum as face ceva rau, nu-i asa? se intrebase simtindu-si corpul tremurand.
- Bine! Acum ori niciodata! Spusese cu voce tare, pe un ton hotarat, indepartand coperta sangerie a jurnalului. In centrul primei pagini se aflau gandurile normale a unui om, impreuna cu o poza. Fara a mai sta pe ganduri, tanarul brunet incepuse sa cutreiere randurile scrise de insusi Ken, ramanand socat. Pe foile imaculate se aflau informatii de care nici nu stiuse, la care nici macar nu s-ar fi gandit vreodata. Toate neimportante pana la urma, deoarece deja aflase de ura pe care i-o purtase. Durea. Totusi, inca durea.
- Asta e...!
Zapada se asternuse peste pamant pe timp de noapte. Aparuse cand oameni se asteptau mai putin, incantand copii doritori de joaca. In fond, sufletele tinere iubesc joaca.
- Hei, frate, se auzise un glas ragusit ce-i atrasese atentia baietelului mititel, oprindu-l din construirea omului de zapada. Tu sti de ce zapada e alba? Intrebase aceelasi om, zambindu-i calduros.
- Nu prea stiu... Ai tu vreo idee, frate Ken?
Atintindu-si margelele rosii spre cerul albastru, graise.
- Eu cred ca a uitat ce culoare avea... Spusese strangand din pumni. Dar eu nu vreau sa uit! Nu vreau sa uit nimic. De aceea, draga Dean, nu vreau sa uiti nici tu.
- Trebuia sa-mi fi dat seama atunci. Lasandu-si vocea auzita, isi plecase capul din nou. Dar cred ca avea dreptate. Pana la urma, nu tebuie sa uit nimic. Chiar nimic... nici macar ura ta, frate. Continuase, aruncandu-se in asternuturile moi. Nu-si dorea sa uite, nici sa ierte, ci dulcea razbunare. Era constient ca nu-l aducea inapoi pe Ken cu aceasta, insa era pentru propria satisfactie. Deja se hotarase sa-l gaseasca pe nenorocit cu orice pret. Sa-l gaseasca si sa-l puna sa plateasca pentru tot ce facuse, de dragul vremurilor in care fusese fericit. Chiar daca acelea fusesera nimic mai mult sau mai putin decat simple minciuni.
In camera alaturata linistea domnea. O liniste aducatoare de necazuri. Totusi, un barbat incredibil de frumos, lipsit de griji, dormea cu capul sprijinit de biroul incarcat cu hartii. Reusise in cele din urma sa-si lase gandurile erotice deoparte si sa se odihneasca. Degeaba. Pana si in vise il vedea pe brunet in diferite ipostaze ce reuseau sa-l porneasca. De ce? De ce tu?, se intrebase de indata ce deschisese ochii. Cazuse din nou pe ganduri, insa acestea fusesera intrerupte de un sunet puternic. Usa fusese trantita de perete, iar in incapere patrunsese intr-un mod vijelios o femeie.
- Dante! Ii strigase numele nervoasa.
- Da?
- De ce e Dean in starea asta? Te-am rugat sa ai grija de el, nu sa-l distrugi! Arata de parca...e pe moarte. Spusese coborandu-si vocea. Ingrijorarea se putea observa cu usurinta in privirea gri cu tente de rosu. Agnes lipsise o perioada din casa, asa ca un angajat o tinuse la curent cu situatia actuala. Insa, nu stia despre moartea fratelui sau.
- Ha? Sa-l distrug? Esti nebuna! Strigase asezandu-si mainile pe birou. De ce naiba toata lumea crede ca e vina mea?
- Pentru ca esti un nenorocit.
- Poate ca sunt. Recunoscuse acesta, facand ocolul obiectului din lemn. Si ce-i cu asta? Intrebase pe urma, prinzandu-i chipul intre doua degete. Eu ti-am oferit protectie, si tie si mucosului. Ar trebui sa-mi fi recunoscatoare.
Pufnise. Probabil ca brunetul avea dreptate, insa tot era nenorocit. Agnes ii indepartase mana, privindu-l dezgustata.
- Atunci de ce se afla in starea asta? Vreau sa stiu. Ii adusese la cunostinta, sprijinindu-se de peretele verde. De raspunsul tau depinde ce se intampla cu informatiile. Continuase, jucandu-se cu o suvita albastra din podoaba capilara.
Brunetul maraise, pentru o secunda asemanandu-se cu un caine. Exact cum obisnuia pustiul sa-i spuna inca de la prima intalnire. Se decisese sa-i spuna pana la urma adevarul femeii, lasand-o masca pentru o secunda.
- Esti serios?! Nu se poate...
- Ba se poate. Momentan oamenii mei verifica locul crimei, suspectii principali si-
- Cu ce ocazie? Intrebase frecandu-si barbia micuta. Nu e genul tau deloc.
Brunetul zambise usor, intorcandu-se cu fata spre geam. Soarele domnea pe cerul lipsit de nori. Parea o zi frumoasa...
- Cine stie?...
In camera pustiului lucrurile se calmasera de indata ce acesta adormise. Avusese un vis vag, in care toata lumea era fericita si radeau. Acolo se aflase pana si mama lui, careia nu-i vazuse chipul niciodata. Se intrebase inca de cand murise Ken. De ce nu-l suspectase niciodata? De ce nu-si daduse seama ca erau verisori, cand numele lor erau de diferite origini. De ce nu banuise ca batranul libidinos si uracios nu-i putea fi tata? Nu intelegea... Deloc. Inca mai avea destule mistere de dezlegat. O sa ma descurc eu cumva, se imbarbatase singur, luand in mana jurnalul cu coperte sangeri. De dragul vremurilor bune.., continuase zambind din inima. Exact in acel moment un plic alb cazuse din interiorul caietului, luand contact cu podeaua rece. Un plic sigilat pe care era scris numele; Dean. Baiatul cascase ochii, apucand numai decat de acesta, ridicandu-l de pe jos. Daca ii fusese destinat lui, nu facea nimic gresit deschizandu-l. Parcugand randurile patate cu cerneala neagra, din ochii rosiatici incepusera sa curga lacrimi incolore ce dispareau la contactul cu foaia.
„Se spunea odata ca trebuie sa-ti lasi gandurile libere, sa zboare si sa-ti coloreze hartia din fata ochiilor. Ei bine, exact asta fac in acest moment. Imi las gandurile sa coloreze foaia imaculata, furandu-i puritatea si eliberandu-ma pe mine, intr-un mod egoist. Inca de cand mama a murit sentimente precum ura au incoltit in sufletu-mi fara sa-mi dau seama. Uram din toata inima o persoana inocenta. Acela erai tu Dean. Un copil mic si nestiutor, care era in cautarea sigurantei si iubirii.
De multe ori am incercat sa-ti neg drepturile si sa te fac sa suferi, astfel ca am cazut de acord cu tatal meu. Mi-e si rusine sa admit ca eram in cunostinta de cauza, de durerea si mizeriile la care erai supus, insa daca as spune ca nu stiam, as minti, iar eu nu sunt un mincinos.
Probabil ca prostia este molipsitoare, la aceasta concluzie am ajuns singur privindu-l pe tatal meu si cugetand asupra actiunilor mele. Batranul care defapt iti era unchi si nu tata, mi-a inveninat sufletul mult, mult timp, dar tu ai fost ca un antidot. De fiecare data ma linisteai si-mi transmiteai numai placere, bucurie, dragoste, astfel ca refuzand sa mai fiu de acord cu metodele lui am parasit casa si am decizand sa te vizitez in fiecare saptamana. Probabil as putea fi numit "las" sau cum vrei. Sunt constient de asta. Oricum eu tot am sa-ti multumesc pentru ca ai fost sincer si m-ai iubit asa cum sunt. Un prost autentic.
M-ai atins acolo unde e cel mai greu si-ti multumesc. Apreciez ca mi-ai fost alaturi tot timpul, in ciuda faptului ca eram un mare ticalos.
De asemenea nu astept iertare, fiindca as cere prea multe. Ai grija ce cale urmezi si fii precaut cu persoanele din jurul tau, altfel o sa ai de suferit. Adio, Dean. Te iubesc mult fratioare! ”
Cand terminase de citit, brunetul stransese foaia la piept cu putere, ridicandu-se din pat oprindu-se in dreptul geamului. Lacrimile continuau sa cada atingandu-i pielea alba ca de lapte, disparand odata ce luau contact cu pijamaua sau podeaua. Cu mana stanga, trasese usor de perdeaua inchisa la culoare, ferindu-si privirea de soarele arzator cateva secunde. Totul parea pasnic astazi, inafara de inima pustiului ce inca batea cu putere. Cuvintele lui reusisera sa-l atinga, insa isi stersese lichidul incolor de pe chip cu mana stanga, rostind soptit:
- Doamne, frate, esti asa un mincinos... Spusese lasandu-si zambetul trist sa-i rasara pe fata in timp ce se indeparta de langa fereastra. Poate aparentele inseala pana la urma, gandise parasind camera. Brusc un sentiment de singuratate il cuprinsese, oferindu-i scapare unui oftat. Mi-as dori ca sa existe o persoana sincera, care sa ma complecteze in totalitate... Brusc gandurile ii fusesera intrerupte, simtindu-se prins intre bratele calduroase ale lui Dante care aparuse de nicaieri. Nu se agitase, ci ii permisese sa continue, auzindu-si inima strigandu-i bucuroasa ca „acel cineva chiar exista”.
![[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]](http://data.whicdn.com/images/48999629/tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif)
Boys love.