23-11-2012, 06:09 PM
Heyaaaa^^ guys. Am venit si eu cu next-ul. Multumesc mult de comentari, si sper ca si acest capitol plin de surprize sa va placa la fel de mult ca celelalte (sau mai mult). Meh. Ai_4ever. Joe e cam obsedat de brunet (cred ca ai observat si tu asta), dar eh, asta e. A prins si el o oportunitate:)). @ Funny bunny mersi de comentariu si te mai astept pe aici^^ Lectura placuta!!
-dialog mult- dar necesar ^^
Capitolul 14.
~
- Dante. Ii spusese numele, facandu-l pe celalalt sa se intoarca si sa-l priveasca. Pentru o secunda i se paruse ca in aceea privire vazuse tristete, compasiune, o mila profunda. Totul trecuse cand incuviintase din cap ca sa continue.
- Ma culc, cu tine, cu o conditie.
- Spune. Fusese tot ce zisese barbatul uimit de spusele celuilalt.
- Aceea de a-l vedea pe fratele meu, pe Ken.
Cuvintele lui Dean il ingrozisera de-a dreptul pe Dante, caci se albise la cand auzise de aceea persoana. Isi plecase capul intr-o parte incercand sa se prefaca, ca nu-i pasa si ca-i refuza oferta, dar baiatul se maturizase si nu era vreun nimeni ca sa-l poata minti. Asa ca trecuse direct la subiect. Chiar daca avea sa doara el se va refugia in propriile-i brate, convenabil. Fusese destul de... rautacios si nu se gandise decat la el.
- Nu.
- De ce?! Se razvratise brunetul fiind gata sa continue, sa nu se de-a batut.
- Pentru ca fratele tau e mort, Dean, de aia!
Liniste. O liniste mormantala se asternuse in birou. Se putea spune ca fusese linistea de dinaintea furtunii, caci dupa cateva momente exact asta se intamplase. Incepuse furtuna. Un hohot scapase printre buzele intredeschise ale baiatului, urmat de un altul, apoi de inca unul si tot asa. Aplaudandu-l pe Dante ii spusese:
- Caine, cred ca ti-ai gresit meseria. Ai fi un actor pe cinste, avand in vedere ca aproape m-ai dus de nas. Apoi facand doi pasi inspre barbat si prinzandu-l de gulerul camasi, se rastise la el. Data viitoare cand mai indraznesti sa afirmi ca fratelui meu i s-a intamplat ceva, te omor. Privirea-i rosie si patrunzatoare il ducea pe Dante intr-un taram necunoscut lui. Stia foarte bine ca nu era momentul pentru fantezi, asa ca mai spusese odata, atunci cand ii se daduse drumul la articolul vestimentar ce-i acoperea trupul.
- Dean, fratele tau chiar a... murit.
Cuvintele sale l-au oprit pe pusti din drumul sau. Simtise numai sinceritate in vorbele brunetului si asta il speria cel mai mult.
- Dean, fratele tau chiar a... murit. Auzise in ecou.
Sincer ar fi vrut sa rada in acel moment si sa-l jignesca, ca de obicei, insa o forta invizibila il impiedica sa faca asta. O forta ce nu o vedea si-o durere de suflet il bantuiau rapindu-i si ultima farama de judecata.
Isi auzeam constiinta cum repeta propozitia iesita din gura brunetului parca din dorinta de a-l inebunni de tot. Ducandu-si mainile pe cap si trantindu-se in genunchi, lacrimile si incepusera sa-i curga si sa-i parcurga chipul alb ca de lapte.
- De ce?!?! Strigase ca din gura de sarpe simtind privirea lui Dante cum ii urmareau fiecare miscare.
"- Dean, am o surpriza pentru tine!"
"- Aici erai? Hai la fratele Ken!"
"- O bicicleta noua, frate?! Serios? Multumesc!"
"- Daca o sa mai pleci de acasa o sa ma supar pe tine, da?"
"- Te iubesc, Dean."
"- Nu o sa te parasesc niciodata. Promit."
Plangea si privea intr-un punct mort, pe masura ce amintirile il invadau, pe masura ce il inlantuiau intr-o lume separata de cea pe care o stia, inconjurata doar de ura si melancolie. Inca de cand mama lor se stinsese, amandoi ramasesera cu idiotul acela caruia Ken ii spunea "tata", cu atata mandrie. L-a ingrijit si a avut grija sa nu ii lipseasca nimic niciodata chiar daca simtea si altceva decat sentimente frumoase pentru Dean. Pustiul continua sa-l iubesca din tot sufletul chiar daca nu era decat un mincinos in ochii lui. "Esti un mincinos, frate... M-ai mintit!" isi spusese in intimitatea gandurilor sale.
Simtind doua maini mari cum il cuprind intr-o imbratisare, se smucise, dandu-i-se drumul intr-un final. Dante il privea si-l studia indeaproape cautandu-si discursul pentru o astfel de "situatie". Nu se prea pregatise pentru reactia asta, desi fusese constient inca de cand il anuntase de nenorocirea ce se intamplase. Isi asezase o mana pe umarul pustiului, usor, si-i soptise bland ca o sa fie bine. In schimb primisese o palma peste obrazul drept, pielea inrosindu-i-se din pricina lovituri.
- Ce sa fie bine?! Spune-mi! Nimic nu e bine.
- Dean, chiar si asa, nu eu sunt vinovat pentru moartea fratelui tau. Asa ca inceteaza cu copilariile astea!
Auzindu-l baiatul isi marise ochii, apoi se ridicase alert de pe jos, continuandu-si drumul. Afara ploua iar lui ii placea ploaia. Intr-un fel parea ca si cerul plange impreuna cu tanarul si indureratul brunet. Acum ramasese singur. Fara fiinta pe care-o iubea din tot sufletul si se simtea distrus din toate punctele de vedere. Continuandu-si drumul si intampinand ploaia ce se revarsa pe trupu-i, lasandu-si vocea sa se dezlantuie impreuna cu sentimentele, clacase.
- KEN!!! De ce?!
Numai asta reusise sa scota printre buzele-i vanete, caci in urmatorul moment se afla prabusit la pamant, urmarind ploaia rece cum ii atinge fiecare particica din corp. Se scufunda din ce in ce mai mult in intuneric, cautand o sansa de a ajunge la Ken.
- Frate, inca...odata. Lasa-ma sa te vad... inca...odata. Soptise doar pentru el, incercand sa opreasca durerea ce-l chinuia atat de mult. Aceasta inceta, de indata ce aparuse fix in fata lui o pereche de ochii rosi, blanzi, si un chip atat de cunoscut lui. Era Ken cel care-l vizita fie si-n mintea lui, caci lesinase de ceva vreme.
- De ce? Intrebase, apoi continuand. Cine a fost? De ce nu te-ai tinut de cuvant? Frate? Era mai mult decat curios si dorea din tot sufletul sau sa afle raspunsul pentru fiecare intrebare in parte. Celalalt se intorsese cu spatele la fratele sau, gandindu-se ca ar trebui sa i se spuna adevarul ca sa poata sa se odihneasca in pace.
- Dean. Spusese Ken pe un ton bland, atingandu-i umarul usor. Am fost violat si ars de viu intr-un loc parasit de un barbat. Nu mai tin minte cum arata, si oricum ar trebui s-o lasi balta. Razbunarea nu e o solutie.
- Dar...
- Shh. Il oprise punandu-si un deget pe buzele-i moi. Te-am urat in trecut, chiar si in pragul mortii mele am facut-o. Tanarul brunet dorea sa intrebe, insa inainte s-o faca barbatul continuase. Mama ta e inca vie, probabil, acolo undeva. Mama mea a murit sa te protejeze pe tine. Asta a fost cauza.
- Cum... dar, e imposibil!
- Stiam pana si la ce erai supus cand plecam de acasa. Eram constient de absolut tot ce-ti facea tatal meu si l-am ucis chiar inainte sa mor.
Pe masura ce-l asculta, baiatul ramanea din ce in ce mai confuz, dar durea. Auzise de la propriul sau frate ca il uraste si-l durea. Lacrimi ii curgeau si asa inconstient cum era.
- Nu plange, frate. L-am dat in uitare pe omul ala fiindca am prins sentimente frumoase pentru tine. Acum nu te mai urasc si-mi realizez greselile. In fond, tu nu esti de vina pentru decizia mamei mele si nici nu ai fost vreodata. Am fost asa un copil... Iarta-ma. Imi pare rau... Adio, Dean.
- KEN!!!"
~
Tipase pe bune trezindu-l din visare pe barbatul ce veghea asupra lui. Dupa ce lesinase in curte Dante fugise ca un descreierat pana la el si-l purtase pe brate pana in vila, unde-l schimbase si-l imbracase cu haine uscate. Chiar daca-si spunea de multe ori ca voia doar ca pustiul sa-i cada in pat, se mintea, probabil. Pentru o persoana "semnificativa", nu te ingrijorezi in asemenea hal.
Brunetul se ridicase in sezut, apoi isi stransese genunchii la piept cu ajutorul bratelor. Nu voia si nu era capabil de a purta o discutie cu nimeni, mai ales cu dusmanul lui. Isi pierduse motivul pentru care continuase sa traiasca pana in prezent si asta durea. Discutia pe care-o purtase cu fratele lui vitreg asa cum afirmase, ii dadea tarcoale incontinuu. Fara sa-si dea seama ochii i se umezisera din nou iar de data aceasta nu-i mai pasa ca avea sa fie vazut. Simtea cum cedeaza din toate punctele de vedere. Fara nici o avertizare sarise in bratele lui Dante, care ramasese uimit de gestul pustiului. Il prinsese intr-o imbratisare calda, chiar dragastoasa intr-un fel ce voia sa-l consoleze.
- Esti... bine? Intrebase cu jumatate de gura. Bineinteles ca primise un raspuns negativ. Cine ar fi ok dupa o asemenea nenorocire? Nimeni. Se parea ca pustiul intrase pe un teren minat, caci multe pericole il pandeau din aceea clipa.
- Multumesc. Soptise usor in urechea dreapta a barbatului.
- Pentru?
- Tot.
Imediat dupa ce raspunsese adormise din nou. De data aceasta in bratele "dusmanului" cum obisnuia sa creada. Insa, in aceste circumstante se putea baza doar pe el. Erau doar ei doi in casa, Agnes fiind plecata cu Clay din ordinele lui Dante. Era trist, si se gandea la razbunare. Privea cum ura il consuma incetul cu incetul si nu-i mai pasa. Isi jurase ca cel care-l omorase pe Ken avea sa plateasca cu varf si indesat. Da... exact asa. Gasise un ceva pentru care sa-si continue viata. Razbunare. Jurase ca o sa-l razbune...
Barbatul vazandu-l adormit deja, il asezase cu grija pe suprafata moale si-i sarutase bland crestetul capului.
"Ce naiba fac?!" se intrebase pe sine cand parasise incaperea. S-ar parea ca durul plecase la plimbare si ramasese naivul in locul lui.
-dialog mult- dar necesar ^^
Capitolul 14.
~
- Dante. Ii spusese numele, facandu-l pe celalalt sa se intoarca si sa-l priveasca. Pentru o secunda i se paruse ca in aceea privire vazuse tristete, compasiune, o mila profunda. Totul trecuse cand incuviintase din cap ca sa continue.
- Ma culc, cu tine, cu o conditie.
- Spune. Fusese tot ce zisese barbatul uimit de spusele celuilalt.
- Aceea de a-l vedea pe fratele meu, pe Ken.
Cuvintele lui Dean il ingrozisera de-a dreptul pe Dante, caci se albise la cand auzise de aceea persoana. Isi plecase capul intr-o parte incercand sa se prefaca, ca nu-i pasa si ca-i refuza oferta, dar baiatul se maturizase si nu era vreun nimeni ca sa-l poata minti. Asa ca trecuse direct la subiect. Chiar daca avea sa doara el se va refugia in propriile-i brate, convenabil. Fusese destul de... rautacios si nu se gandise decat la el.
- Nu.
- De ce?! Se razvratise brunetul fiind gata sa continue, sa nu se de-a batut.
- Pentru ca fratele tau e mort, Dean, de aia!
Liniste. O liniste mormantala se asternuse in birou. Se putea spune ca fusese linistea de dinaintea furtunii, caci dupa cateva momente exact asta se intamplase. Incepuse furtuna. Un hohot scapase printre buzele intredeschise ale baiatului, urmat de un altul, apoi de inca unul si tot asa. Aplaudandu-l pe Dante ii spusese:
- Caine, cred ca ti-ai gresit meseria. Ai fi un actor pe cinste, avand in vedere ca aproape m-ai dus de nas. Apoi facand doi pasi inspre barbat si prinzandu-l de gulerul camasi, se rastise la el. Data viitoare cand mai indraznesti sa afirmi ca fratelui meu i s-a intamplat ceva, te omor. Privirea-i rosie si patrunzatoare il ducea pe Dante intr-un taram necunoscut lui. Stia foarte bine ca nu era momentul pentru fantezi, asa ca mai spusese odata, atunci cand ii se daduse drumul la articolul vestimentar ce-i acoperea trupul.
- Dean, fratele tau chiar a... murit.
Cuvintele sale l-au oprit pe pusti din drumul sau. Simtise numai sinceritate in vorbele brunetului si asta il speria cel mai mult.
- Dean, fratele tau chiar a... murit. Auzise in ecou.
Sincer ar fi vrut sa rada in acel moment si sa-l jignesca, ca de obicei, insa o forta invizibila il impiedica sa faca asta. O forta ce nu o vedea si-o durere de suflet il bantuiau rapindu-i si ultima farama de judecata.
Isi auzeam constiinta cum repeta propozitia iesita din gura brunetului parca din dorinta de a-l inebunni de tot. Ducandu-si mainile pe cap si trantindu-se in genunchi, lacrimile si incepusera sa-i curga si sa-i parcurga chipul alb ca de lapte.
- De ce?!?! Strigase ca din gura de sarpe simtind privirea lui Dante cum ii urmareau fiecare miscare.
"- Dean, am o surpriza pentru tine!"
"- Aici erai? Hai la fratele Ken!"
"- O bicicleta noua, frate?! Serios? Multumesc!"
"- Daca o sa mai pleci de acasa o sa ma supar pe tine, da?"
"- Te iubesc, Dean."
"- Nu o sa te parasesc niciodata. Promit."
Plangea si privea intr-un punct mort, pe masura ce amintirile il invadau, pe masura ce il inlantuiau intr-o lume separata de cea pe care o stia, inconjurata doar de ura si melancolie. Inca de cand mama lor se stinsese, amandoi ramasesera cu idiotul acela caruia Ken ii spunea "tata", cu atata mandrie. L-a ingrijit si a avut grija sa nu ii lipseasca nimic niciodata chiar daca simtea si altceva decat sentimente frumoase pentru Dean. Pustiul continua sa-l iubesca din tot sufletul chiar daca nu era decat un mincinos in ochii lui. "Esti un mincinos, frate... M-ai mintit!" isi spusese in intimitatea gandurilor sale.
Simtind doua maini mari cum il cuprind intr-o imbratisare, se smucise, dandu-i-se drumul intr-un final. Dante il privea si-l studia indeaproape cautandu-si discursul pentru o astfel de "situatie". Nu se prea pregatise pentru reactia asta, desi fusese constient inca de cand il anuntase de nenorocirea ce se intamplase. Isi asezase o mana pe umarul pustiului, usor, si-i soptise bland ca o sa fie bine. In schimb primisese o palma peste obrazul drept, pielea inrosindu-i-se din pricina lovituri.
- Ce sa fie bine?! Spune-mi! Nimic nu e bine.
- Dean, chiar si asa, nu eu sunt vinovat pentru moartea fratelui tau. Asa ca inceteaza cu copilariile astea!
Auzindu-l baiatul isi marise ochii, apoi se ridicase alert de pe jos, continuandu-si drumul. Afara ploua iar lui ii placea ploaia. Intr-un fel parea ca si cerul plange impreuna cu tanarul si indureratul brunet. Acum ramasese singur. Fara fiinta pe care-o iubea din tot sufletul si se simtea distrus din toate punctele de vedere. Continuandu-si drumul si intampinand ploaia ce se revarsa pe trupu-i, lasandu-si vocea sa se dezlantuie impreuna cu sentimentele, clacase.
- KEN!!! De ce?!
Numai asta reusise sa scota printre buzele-i vanete, caci in urmatorul moment se afla prabusit la pamant, urmarind ploaia rece cum ii atinge fiecare particica din corp. Se scufunda din ce in ce mai mult in intuneric, cautand o sansa de a ajunge la Ken.
- Frate, inca...odata. Lasa-ma sa te vad... inca...odata. Soptise doar pentru el, incercand sa opreasca durerea ce-l chinuia atat de mult. Aceasta inceta, de indata ce aparuse fix in fata lui o pereche de ochii rosi, blanzi, si un chip atat de cunoscut lui. Era Ken cel care-l vizita fie si-n mintea lui, caci lesinase de ceva vreme.
- De ce? Intrebase, apoi continuand. Cine a fost? De ce nu te-ai tinut de cuvant? Frate? Era mai mult decat curios si dorea din tot sufletul sau sa afle raspunsul pentru fiecare intrebare in parte. Celalalt se intorsese cu spatele la fratele sau, gandindu-se ca ar trebui sa i se spuna adevarul ca sa poata sa se odihneasca in pace.
- Dean. Spusese Ken pe un ton bland, atingandu-i umarul usor. Am fost violat si ars de viu intr-un loc parasit de un barbat. Nu mai tin minte cum arata, si oricum ar trebui s-o lasi balta. Razbunarea nu e o solutie.
- Dar...
- Shh. Il oprise punandu-si un deget pe buzele-i moi. Te-am urat in trecut, chiar si in pragul mortii mele am facut-o. Tanarul brunet dorea sa intrebe, insa inainte s-o faca barbatul continuase. Mama ta e inca vie, probabil, acolo undeva. Mama mea a murit sa te protejeze pe tine. Asta a fost cauza.
- Cum... dar, e imposibil!
- Stiam pana si la ce erai supus cand plecam de acasa. Eram constient de absolut tot ce-ti facea tatal meu si l-am ucis chiar inainte sa mor.
Pe masura ce-l asculta, baiatul ramanea din ce in ce mai confuz, dar durea. Auzise de la propriul sau frate ca il uraste si-l durea. Lacrimi ii curgeau si asa inconstient cum era.
- Nu plange, frate. L-am dat in uitare pe omul ala fiindca am prins sentimente frumoase pentru tine. Acum nu te mai urasc si-mi realizez greselile. In fond, tu nu esti de vina pentru decizia mamei mele si nici nu ai fost vreodata. Am fost asa un copil... Iarta-ma. Imi pare rau... Adio, Dean.
- KEN!!!"
~
Tipase pe bune trezindu-l din visare pe barbatul ce veghea asupra lui. Dupa ce lesinase in curte Dante fugise ca un descreierat pana la el si-l purtase pe brate pana in vila, unde-l schimbase si-l imbracase cu haine uscate. Chiar daca-si spunea de multe ori ca voia doar ca pustiul sa-i cada in pat, se mintea, probabil. Pentru o persoana "semnificativa", nu te ingrijorezi in asemenea hal.
Brunetul se ridicase in sezut, apoi isi stransese genunchii la piept cu ajutorul bratelor. Nu voia si nu era capabil de a purta o discutie cu nimeni, mai ales cu dusmanul lui. Isi pierduse motivul pentru care continuase sa traiasca pana in prezent si asta durea. Discutia pe care-o purtase cu fratele lui vitreg asa cum afirmase, ii dadea tarcoale incontinuu. Fara sa-si dea seama ochii i se umezisera din nou iar de data aceasta nu-i mai pasa ca avea sa fie vazut. Simtea cum cedeaza din toate punctele de vedere. Fara nici o avertizare sarise in bratele lui Dante, care ramasese uimit de gestul pustiului. Il prinsese intr-o imbratisare calda, chiar dragastoasa intr-un fel ce voia sa-l consoleze.
- Esti... bine? Intrebase cu jumatate de gura. Bineinteles ca primise un raspuns negativ. Cine ar fi ok dupa o asemenea nenorocire? Nimeni. Se parea ca pustiul intrase pe un teren minat, caci multe pericole il pandeau din aceea clipa.
- Multumesc. Soptise usor in urechea dreapta a barbatului.
- Pentru?
- Tot.
Imediat dupa ce raspunsese adormise din nou. De data aceasta in bratele "dusmanului" cum obisnuia sa creada. Insa, in aceste circumstante se putea baza doar pe el. Erau doar ei doi in casa, Agnes fiind plecata cu Clay din ordinele lui Dante. Era trist, si se gandea la razbunare. Privea cum ura il consuma incetul cu incetul si nu-i mai pasa. Isi jurase ca cel care-l omorase pe Ken avea sa plateasca cu varf si indesat. Da... exact asa. Gasise un ceva pentru care sa-si continue viata. Razbunare. Jurase ca o sa-l razbune...
Barbatul vazandu-l adormit deja, il asezase cu grija pe suprafata moale si-i sarutase bland crestetul capului.
"Ce naiba fac?!" se intrebase pe sine cand parasise incaperea. S-ar parea ca durul plecase la plimbare si ramasese naivul in locul lui.
![[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]](http://data.whicdn.com/images/48999629/tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif)
Boys love.