[Yaoi] Impresarul mortii

[Lexxu]

Heeyaaa^^ am decis sa dau si pe la ficul acesta. Ma bucur ca iti place si sper sa te incante in continuare. Nu mi-e asa greu sa continui cu 2 povesti diferite, insa vei vedea ca totul se va lega pe parcurs. Parca era un comentariu si de la Ai_4ever? sau s-a sters? ... Eh, nu mai conteaza. Las explicatiile deoparte si va las pe voi sa interpretati restul povesti. Deci lectura placuta! ^_^





Capitolul 11




Soarele calduros si primitor se pregatea sa paraseasca cerul albastru, astfel ca luna sa-i ia locul si in aceasta seara. Tanarul Dean statea comod pe suprafata moale a patului sau privirea fiindu-i aruncata pe peretii imbracati in non culorile alb si negru si in mijlocul lor putin rosu. Amintindu-si fata omului care ii decorase cand ii spusese cum dorea sa fie zambise usor. Era constient ca dorinta nu-i fusese tocmai normala, insa ii facea placere. Mobilierul rosu pe alocuri manjit cu portocaliu semana cu o flacara ce nu avea sa se stinga iar covorasele pufoase si asternuturile patului fusesera alese sa se potriveasca cu peretii in tocmai. Decoratie putin ciudata(doar putin).
In momentul de fata Dean, Agnes, Clay si Dante se aflau pe pamanturile New York-ului. Un oras mare si crud in cautare de victime. In cautare de oameni slabi de inger si usor influentabili care sa fie prinsi cat mai usor. Drogurile cat si alcoolul domneau peste acest teritoriu si prostitutia. Da. Prostitutia, era permisa in totalitate. Inca si-n ziua de astazi Dean isi amintea cu exactitate linia de centura pe langa care trecusera atunci cand se mutasera aici. Fusese oribil sa intalneasca privirile acelea, triste si altele scarbos de provocatoare. Nu-si dorea in nici un fel si chip sa ajunga o astfel de panarama, asa ca multumise in gandul sau ca se alesese cu un caine pe cap care sa-i latre zi si noapte cat il iubeste. Vorbe. Dar le prefera mult mai mult pe acestea decat o gramada de bote doritoare. Totusi, nu uitase de planul sau si nici de razbunare. Avusese timp sa se gandeasca la toate si se hotarase si la un cadou pentru tatal sau cand avea sa se intoarca. Devenise un alt om, fara pic de suflet, inghetat in timp si... profitor, uneori. Daca nu avea sa profite de pe Dante unde ajungea? Progresase in arta manuitului, caci il convinsese pe ,,iubitul" sau sa-i permita sa mearga la sala. Dorea o schimbare, dorea sa-si ocupe timpul ca sa uite. Mergea la sala, insa si in alte partii... Gasise un anumit ,,pusti" care intr-un loc de intalnire il invatase mai multe chesti utile. Trasul cu arma, auto-apararea si tot felul. Asa timpul trecea pe nesimtite si... nu mai putuse continua cu gandurile caci un trup mai mare se asezase pe al sau.
- La ce te gandeai? Vesnicul ton al lui Dante il irita din ce in ce mai mult pe zi ce trecea, insa se controla, dar era constient ca intr-o zi va ceda.
- Da-te jos, caine! Ma strivesti. Ii spusese rece apoi continuase, la orice inafara de tine.
Brunetul isi prinsese parul intr-o coada apoi prinzandu-i mainile deasupra capului isi lipise gura de-a sa. Ii placea sa-i simta gustul usor dulceag, uneori amarui, al baiatului. El avea ceva de care doar el dispunea, ceea ce-l atrasese pe Dante intr-o capcana a mortii. Ii eliberase buzele si se asezase langa acesta pe pat.
- Esti rau, pisicutule! Nu asa se vorbeste cu iubitul tau. Ii spusese pe-un ton de copilas apoi continuase incet, cand... cand o sa am parte de mai mult? Intrebase privindu-l direct si observandu-i vesnicele bile rosii, aparent incarcate cu o ura nemaivazuta.
Dean insa nu fusese impresionat de intrebarea ce-i fusese pusa. Totusi, ca sa nu dea de banuit se prefacuse ca se gandeste la un raspuns. Ei doi nu intretinusera nicio relatie sexuala, erau impreuna si atat. Se gandise cu groaza ca nu putea sa-l refuze la nesfarsit, asa ca decisese sa-l ucida inainte sa se intample. Nu voia... sa mai fie atins in asa maniera de cineva pentru care nu simte absolut nimic.
- Nu stiu. Trebuie sa ma mai gandesc... Raspunse calm, plecandu-si capul si enervandu-l la culme pe celalalt.
- Asa e tot timpu'! Cat mai vrei sa te astept? Ai vrut sa te muti am facut-o. Ai vrut sala, ok o ai. Ce mai vrei, Dean? Am si eu nevoi, stii? Ii reprosase si aruncase in fata totul, dar nimic nu iesea pe gura tanarului. Las-o balta! si din nou incaperea fusese lasata in praf de catre Dante. Dean cugetase la spusele sale si tot nu credea ca-l iubeste. Oricum nici nu avea de ce sa-i pese. Doar ca lucrurile se cam schimbau daca barbatul nu simtea nimic pentru el, decat dorinta... Teren minat isi spusese in minte, apoi oftase. Inchisese ochii si se pierduse intr-un intuneric dens. Adormise.

Seara. Noaptea cucerise tot teritoriul singurele surse de lumine fiind cele artificiale si mareata Luna. Un copilas brunet statea asezat pe covorul facut din iarba, minunandu-se de stele si zambiind fericit. Peisajul parea a fi scos dintr-o carte de povesti, caci imediat ce copilul fusese strigat langa el aparuse un barbat mai inalt, slabut si tot ce se putea observa erau ochii incredibili de sinceri, rosi. Dean incepuse sa se zbata, sa doreasca cu ardoare sa ajunga la cei doi crezand cu ardoare ca celalalt era fratele sau. Totusi, ceva il impiedica. Picioarele nu i se miscau, buzele-i erau lipite si totul compromis. Peisajul disparuse cu tot cu acel copilas bucuros si ramasesera doi barbati, nu, 3. Un batranel morocanos si scarbos, cel de dinainte si unul... fioros. Totul se vedea in ceata si atunci se auzise o impuscatura.
- Dean!

- Hei Dean!! Vocea blanda si usor ragusita a femeii nu reusisera sa-l calmeze, incepuse sa strige.
- Nu, nu! Keeenn!! Era agitat chiar daca deschisese ochii si observase ca fusese un vis. Se speriase de moarte...
- Gata, o sa fie bine dragul meu. Ii soptise Agnes in timp ce-si trecea o mana prin parul negru, pe cealalta folosind-o sa-i mangaie spatele. Ramasese socata sa-l gaseasca intr-o astfel de stare. Pana si ea ii simtea inima zbatandu-se dureros, de spaima, voind sa-si paraseasca locul de drept. Era curioasa, dar nu-l intrebase ce visase ci daca voia sa manance. Cum se si asteptase raspunsul fusese nu, asa ca la dorinta tanarului parasise camera...
Chinuit pana la culme de durere si spaima se ridicase in picioare si incepuse sa faca ture prin toata incaperea. De cand fusese mic il iubise si-l iubea pe Ken din tot sufletul. Se intreba ce facea si cum se simtea... Ii era frica, foarte frica.
- La naiba de situatie!! Sa te ia dracu, Dante. Spusese soptit, doar pentru el, continuand sa faca ture prin camere. Cu sala rezolvase si cu mutatul, insa cu telefonul? Barbatul ce momentan era iubitul sau refuzase sa-i ofere acest micut aparat. Idiotul. Nu voise sa i-l ofere, astfel ca Dean nu mai insistase asupra acestui subiect. Dar vroia din tot sufletul sa-l contacteze pe Ken si sa stie ca e ok... Dorea asta. Dar cum? se intrebase frecandu-si barbia cu doua degete. Se spunea ca in astfel de situatii trebuie sa fi calm si sa gandesti la rece, sa pui binele inainte si nu raul, insa da-o naibi de treaba. Dean nu putea sa stea cu mainile in san cand venea vorba de fratele sau, chiar daca fusese un vis. Simtise ceva dureros... foarte dureros... si atunci ii picase fisa. Iesise in fuga din camera sa intrand fara sa anunte in birou. Stia ca acolo avea sa-l gaseasca pe Dante, inecandu-si amarul in alcool ca de fiecare data. Totusi, cand il vazuse de data aceasta stand ganditor in fata geamului cu un pahar in mana, se ingrozise dintr-o cauza necunoscuta. Parea foarte diferit si avea o aura ciudata.
- Dante. Ii spusese numele, facandu-l pe celalalt sa se intoarca si sa-l priveasca. Pentru o secunda i se paruse ca in aceea privire vazuse tristete, compasiune, o mila profunda. Totul trecuse cand incuviintase din cap ca sa continue.
- Ma culc, cu tine, cu o conditie.
- Spune. Fusese tot ce zisese barbatul uimit de spusele celuilalt.
- Aceea de a-l vedea pe fratele meu, pe Ken.
Cuvintele lui Dean il ingrozisera de-a dreptul pe Dante, caci se albise la cand auzise de aceea persoana. Isi plecase capul intr-o parte incercand sa se prefaca, ca nu-i pasa si ca-i refuza oferta, dar baiatul se maturizase si nu era vreun nimeni ca sa-l poata minti. Asa ca trecuse direct la subiect. Chiar daca avea sa doara el se va refugia in propriile-i brate, convenabil. Fusese destul de... rautacios si nu se gandise decat la el.
- Nu.
- De ce?! Se razvratise brunetul fiind gata sa continue, sa nu se de-a batut.
- Pentru ca fratele tau e mort, Dean, de aia!
Liniste. O liniste mormantala se asternuse in birou. Se putea spune ca fusese linistea de dinaintea furtunii, caci dupa cateva momente exact asta se intamplase. Incepuse furtuna.