@ Cami: multumesc de comentariu scumpa. Ma bucur mult ca-ti place.
@ Ai_4ever: Nu e nimic, ca ai intarziat, e bine ca ai ajuns totusi pe aici:D. Ura lui a plans pentru ca a fost acceptata si nu izgonita asa cum e de obicei. Da. Si el simte, dar pe parcurs ai sa vezi ca acele sentimente or sa se transforme. Mai mult nu pot sa-ti spun.
Pai, cu acestea zise, va prezint nextul. Lectura placuta!
Ah da, uitasem sa va zic: In acest capitol e mult dialog, dar e necesar.
Capitolul 9
- De ce naiba nu ma accepti?! Te-am tratat diferit, te-am tinut in puf. Spusese brunetul intorcandu-si privirea inspre geam linistea asternandu-se in camera, insa fusese sparta la scurt timp de glasul impunator al lui Dante. Nici macar nu m-am atins de tine! Nu te-am fortat la nimic si totusi, tu continui sa ma respingi de parca sunt un nimeni. M-am saturat de comportamentul tau, de zidurile pe care le ridici intre noi, de vesnicul ton glacial pe care-l utilizezi doar cu mine. Spune-mi...
- Taci! Vocea tanarului Dean ii taiase replica barbatului din prima. Te intrebi de ce ma comport asa?! cand ai raspunsul chiar in fata ochilor tai... Cum... cum poti fi asa de orb?! Strigase pe el, indreptandu-si spatele si prinzandu-i camasa in pumni. Multe sentimente ce fusesera incuiate iesira la suprafata in acel moment. Nervi il ajunsesera din urma si nu mai putuse sa le tina pe toate pentru el, izbucnise, intr-un exces de furie izbucnise.
- Ce vrei sa spui? Cuvintele celuilalt fusesera mai mult o soapta, insa el il auzise. Il auzise perfect.
- Oameni tai m-au rapit, m-au violat apoi m-au adus aici. M-au indepartat de singura fiinta pe care-o iubesc din tot sufletul! Ca sa ce?... iti spun eu! Ca sa stau toata ziua aici, izolat de lume, departe de el si... sa-ti tin tie companie. Te intrebi mereu de ce te resping, nu? Hai sa-ti spun de ce! Spuse dandu-i drumul la camasa si intorcandu-se cu spatele pentru o clipa. Te tot plangi intr-una ca m-ai tinut in puf. Eu nici macar nu ti-am cerut asta. Din partea mea as fi mult mai fericit ca cersetor aproape de fratele meu decat aici cu tine inconjurat de plasme si luxuri. Te resping pentru ca... te urasc! Iti urasc expresia fetei, comportamentul si mai ales persoana ta! Nu sti aprecia nimic si mi-ai furat libertatea. De asta... te urasc, Dante! Te urasc mai mult ca orice pe lume si-ti doresc o viata plina de chinuri!! Cuvintele pustiului reusisera sa-l raneasca profund pe Dante. Isi plecase capul in pamant, asezandu-si mainile in cap si lasandu-se pe podea.
- Esti un gunoi si asta vei ramane! Se auzisera ultimele cuvinte din gura pustiului, apoi un sunet ce anuntase ca fusese lasat singur.
Trecusera cateva zile iar Dean refuza sa iasa din camera. Insa Agnes il servea mereu la pat ca sa nu indure foamea. Bineinteles, femeia nici nu asteptase ordinele stapanului sau ci actionase precum o mama, din instinct. Baiatul arata din ce in ce mai rau pe zi ce trecea. Parea ca tristetea il consuma incontinuu. Ingrijorata de starea tanarului incercase de mai multe ori sa-l inveseleasca, sa-l faca sa rada ca sa uite ceea ce-l deranja, insa in zadar. Parca fiecare strop de bucurie, fericire, disparuse din el. Parea mai mult o papusa in viata. Femeia zambise trist imediat ce privirea sa intalnise bilele rosiatice, atat de rare. Se apropiase incet de pat cerandu-i sa se aseze in sezut si punandu-i tava pe picioare.
- Nu mi-e foame, Agnes. Spuse brunetul, mai mult soptit, intorcandu-si capul in partea cealalta pentru a evita privirea femei. Era constient ca va ceda in fata rugamintilor sale si privirilor ingrijoratoare pe care i le aruncase pentru a se alimenta si zilele trecute.
- Dar...!
- Nu mi-e foame, pleaca.
Agnes se incruntase apoi se pusese in fata baiatului. Privirea sa era de-a dreptul demna de mila. Parca persoana care era cand pasise in aceea casa, murise. Isi pusese mainile pe chipu-i alb, inuman, apoi isi lasase glasul sa se faca auzit in intreaga incapere.
- Nu puteti continua asa! O sa muriti amandoi in felul asta din lipsa de hrana si apa!
O privise surprins pentru o clipa, apoi isi intredeschise buzele, soptind:
- Puteti?
- Da! Voi sunteti niste incapatanati!
- Stai asa, cum adica "voi"? Intrebase scuturandu-si capul.
- Adica tu si stapanul Dante. Spuse femeia clipind des.
Pe chipul baiatului rasarise un zambet. Insfarsit un zambet, dupa atatea zile iesise la iveala. Dean se bucura enorm de suferinta barbatului, desi fratele sau il invatase ca nu e bine sa faca asta.
- Adica nenorocitul sufera? Sunt mai fericit ca niciodata! Spuse rapid, apucand tava cu mancare si incepand sa infulece.
Femeia nu intelegea ce facuse, insa se bucura. Il convinsese pe tanar sa manance si il facuse sa zambeasca. Se simtea bine insfarsit.
- Pai, eu mai am niste treburi. Pofta buna!
- Mersi, Agnes!
Dupa ce-l anuntase, isi luase taplasita din camera lui.
Dupa ce plecase, brunetul se ridica in picioare atintindu-si privirea pe geam. Chiar daca vestea pe care-o primise il facuse fericit, mancase doar ca sa scape de femeie. Luase tava in maini indreptandu-se spre geam si deschizandu-l. Daca tot nu ii era lui foame macar sa manance animalele ce dadeau tarcoale vilei. Fara nici un avertisment aruncase mancarea afara uitand sa verifice daca nu era cineva jos, apoi se asezase din nou pe asternuturile moi, punandu-si mainile sub cap. – Daca am lovit pe cineva? Eh, nu mai conteaza... – . Gandurile ii zburasera la fratele sau din nou. Ii simtea lipsa mult prea mult ca sa mai ascunda asta, si ar fi facut orice ca sa-l revada din nou, fie si cinci minute amarate. Defapt nu. Nu ar fi posibil asa ceva. Era mai mult decat constient ca de l-ar fi vazut nu ar mai fi plecat de langa el. Ken. Fratele lui mereu il aparase de tot si toate, inafara de tatal. Oricum nici nu avea cum caci Dean refuzase sa-i marturiseasca violurile si scarboseniile la care fusese supus. Ken il iubea pe barbatul acela, iar fratele sau nu avea de gand sa-i distruga imaginea in fata lui, chiar daca nu era decat o fosila scarboasa. Brusc mintea sa zburase in alta parte. In acel moment uitase de fratele sau si de oricine altcineva. Cuvintele sale pline de ura rasunau in mintea sa, facandu-l sa se incrunte.De asta... te urasc, Dante! Te urasc mai mult ca orice pe lume si-ti doresc o viata plina de chinuri!! Scuturandu-si capul reusise cumva sa alunge acele cuvinte. Din partea lui demonul brunet putea sa moara in chinuri ca tot nu-i pasa. De fapt ba da. Ar fi dat o petrecere pentru moartea barbatului. Ce se intamplase cu acel copil fericit? Raspunsul e simplu. A ramas alaturi de fratele sau, astfel ca ii ramasese doar ura. O ura imensa care nu ierta nimic si pe nimeni. O ura care avea sa iasa la suprafata de tot si sa faca ravagi. Da. Voia sa-l ucida pe Dante, din tot sufletul isi dorea asta. Vorbise despre asta cu prietenul sau Clay, insa el nu fusese de acord. Incercase sa-i deschida ochii si sa-l faca sa inteleaga ca nu este cea mai buna metoda de a pleca. Bineinteles ca nu-l ascultase. Il voia mort. Fusese trezit din gandurile sale ucigase de o bataie in usa, la care raspunse cu un "intra" obosit.
- Vrei sa nu mai arunci mancarea pe geam? Intrebase brunetul, pe fata scurgandu-i-se cateva picaturi de supa iar din par cazand o conopida.
Dean isi oprise privirea in primul rand pe hainele barbatului pline cu mancare, apoi cand ajunsese la chipul sau zambise amuzat, abtinandu-se sa nu rada. Era destul de haios doar sa-i privesti fata lui Dante si sa analizezi tonul calm pe care-l folosise. Incercase sa para calm si dragut doar ca sa nu-i mareasca ura baiatului pentru el. Se simtise oribil in decursul zilelor in care nu-si mai vorbisera, iar cuvintele acelea il tot bantuisera.
- Du-te si fa un dus pana nu ajungi mancare pentru lupi, caine. Ah, si in legatura cu supa. Am aruncat-o fiindca nu o voiam. Nu stiam ca esti acolo, dar sti ce? Ma bucur! Sunt mai bun decat credeam. Spuse rautacios, incepand sa rada.
Tonul pe care-l folosise Dean il facuse pe brunet sa-si stranga pumni si sa-si coboare privirea in pamant. Era adevarat ca nu voia sa-l mai supere in continuare pe baiat, dar nici nu se putea lasa calcat in picioare de el. De cand cu aceea intamplare sau mai bine spus discutie, devenise si mai arogant, mai rautacios. Isi ridicase cristalele albastre, privindu-l. Era asa frumos, asa de... sexy. Ravasit tot si obosit. Purta doar o pereche de boxeri negri expunandu-si trupul privirilor sale insistente. Fara sa realizeze ajunsese langa el, atingandu-i pieptul. Pielea alba si ochii rosi il faceau sa para aproape inuman, aproape un...demon. Si cu acel comportament "dragut" era complet. Observandu-i roseata din obraji zambise. Brunetul isi intredeschise buzele pentru a spune ceva dar nu iesea nici un cuvant. – Calm Dante, nu te lasa dus de val! – isi spuse in intimitatea gandurilor sale, incercand cu greu sa se abtina, insa in zadar. Ii cuprinse buzele intre ale sale introducandu-si limba in lacasul umed si delicios. Baiatul incercase sa-l indeparteze la inceput, dar, incetul cu incetul se lasase luat de val. Raspunse si el. In timp ce barbatul isi introduse mainile in parul negru si lungut, el isi dusese mana intre picioarele acestuia. Gemuse scurt in gura lui cand atingerea aceea ii oferise trecere unui fior pe sirea spinarii. Il indepartase usor.
- Ai vrea dar nu poti! Spuse Dean victorios ridicandu-se si luandu-si un tricou alb din dulap.
- Tu chiar ma urasti mult, nu-i asa? Intrebase apropiindu-se de tanar si cuprinzandu-l in brate de la spate. Sti care-i cea mai amuzanta parte in toata povestea asta? Continuase mai mult soptit, asezandu-si barbia pe umarul baiatului.
- Care?
- Ca eu te iubesc. Rostise mai apoi pe un ton cald.
Il eliberase din "inchisoarea" creata de el, apoi parasise incaperea. Nici macar nu stia de ce ii spusese asa ceva, nici macar nu mai arata ca... el. Se simtea mult prea ciudat asa ca mersese in camera lui unde adormise aproape imediat cum se asezase pe asternuturile moi si proaspete. In alta incapere unde linistea trona in aer, Dean se uita la usa cu aceeasi uimire pe chip, nereusind sa se trezeasca la realitate. Se intreba cum se poate asa ceva? si de ce-i spusese asta cand el se purtase ingrozitor? cand el il uraste asa de mult? O gramada de intrebari avea in minte in acel moment, apoi zambise diavoleste.
- O sa profit de asta stai linistit.
________________________________________
Oke oke. Sa lamurim ceva. Chiar daca Dante i-a spus lui Dean ca il iubeste, nu o sa-l "inmoi" deloc. Asa ca stati linistite, nu l-am facut un mielusel. :))). Cat despre ura lui Dean. E adevarata, nu-l suporta deloc pe Dante si vrea sa-l omoare. Clay o sa dispara din peisaj o vreme, dar o sa reapara cand o sa-i vina randul. Atatea va zic acum *_* sper sa mai cititi in continuare si multumesc<3 celor care treceti pe aici!.
@ Ai_4ever: Nu e nimic, ca ai intarziat, e bine ca ai ajuns totusi pe aici:D. Ura lui a plans pentru ca a fost acceptata si nu izgonita asa cum e de obicei. Da. Si el simte, dar pe parcurs ai sa vezi ca acele sentimente or sa se transforme. Mai mult nu pot sa-ti spun.
Pai, cu acestea zise, va prezint nextul. Lectura placuta!
Ah da, uitasem sa va zic: In acest capitol e mult dialog, dar e necesar.
Capitolul 9
- De ce naiba nu ma accepti?! Te-am tratat diferit, te-am tinut in puf. Spusese brunetul intorcandu-si privirea inspre geam linistea asternandu-se in camera, insa fusese sparta la scurt timp de glasul impunator al lui Dante. Nici macar nu m-am atins de tine! Nu te-am fortat la nimic si totusi, tu continui sa ma respingi de parca sunt un nimeni. M-am saturat de comportamentul tau, de zidurile pe care le ridici intre noi, de vesnicul ton glacial pe care-l utilizezi doar cu mine. Spune-mi...
- Taci! Vocea tanarului Dean ii taiase replica barbatului din prima. Te intrebi de ce ma comport asa?! cand ai raspunsul chiar in fata ochilor tai... Cum... cum poti fi asa de orb?! Strigase pe el, indreptandu-si spatele si prinzandu-i camasa in pumni. Multe sentimente ce fusesera incuiate iesira la suprafata in acel moment. Nervi il ajunsesera din urma si nu mai putuse sa le tina pe toate pentru el, izbucnise, intr-un exces de furie izbucnise.
- Ce vrei sa spui? Cuvintele celuilalt fusesera mai mult o soapta, insa el il auzise. Il auzise perfect.
- Oameni tai m-au rapit, m-au violat apoi m-au adus aici. M-au indepartat de singura fiinta pe care-o iubesc din tot sufletul! Ca sa ce?... iti spun eu! Ca sa stau toata ziua aici, izolat de lume, departe de el si... sa-ti tin tie companie. Te intrebi mereu de ce te resping, nu? Hai sa-ti spun de ce! Spuse dandu-i drumul la camasa si intorcandu-se cu spatele pentru o clipa. Te tot plangi intr-una ca m-ai tinut in puf. Eu nici macar nu ti-am cerut asta. Din partea mea as fi mult mai fericit ca cersetor aproape de fratele meu decat aici cu tine inconjurat de plasme si luxuri. Te resping pentru ca... te urasc! Iti urasc expresia fetei, comportamentul si mai ales persoana ta! Nu sti aprecia nimic si mi-ai furat libertatea. De asta... te urasc, Dante! Te urasc mai mult ca orice pe lume si-ti doresc o viata plina de chinuri!! Cuvintele pustiului reusisera sa-l raneasca profund pe Dante. Isi plecase capul in pamant, asezandu-si mainile in cap si lasandu-se pe podea.
- Esti un gunoi si asta vei ramane! Se auzisera ultimele cuvinte din gura pustiului, apoi un sunet ce anuntase ca fusese lasat singur.
Trecusera cateva zile iar Dean refuza sa iasa din camera. Insa Agnes il servea mereu la pat ca sa nu indure foamea. Bineinteles, femeia nici nu asteptase ordinele stapanului sau ci actionase precum o mama, din instinct. Baiatul arata din ce in ce mai rau pe zi ce trecea. Parea ca tristetea il consuma incontinuu. Ingrijorata de starea tanarului incercase de mai multe ori sa-l inveseleasca, sa-l faca sa rada ca sa uite ceea ce-l deranja, insa in zadar. Parca fiecare strop de bucurie, fericire, disparuse din el. Parea mai mult o papusa in viata. Femeia zambise trist imediat ce privirea sa intalnise bilele rosiatice, atat de rare. Se apropiase incet de pat cerandu-i sa se aseze in sezut si punandu-i tava pe picioare.
- Nu mi-e foame, Agnes. Spuse brunetul, mai mult soptit, intorcandu-si capul in partea cealalta pentru a evita privirea femei. Era constient ca va ceda in fata rugamintilor sale si privirilor ingrijoratoare pe care i le aruncase pentru a se alimenta si zilele trecute.
- Dar...!
- Nu mi-e foame, pleaca.
Agnes se incruntase apoi se pusese in fata baiatului. Privirea sa era de-a dreptul demna de mila. Parca persoana care era cand pasise in aceea casa, murise. Isi pusese mainile pe chipu-i alb, inuman, apoi isi lasase glasul sa se faca auzit in intreaga incapere.
- Nu puteti continua asa! O sa muriti amandoi in felul asta din lipsa de hrana si apa!
O privise surprins pentru o clipa, apoi isi intredeschise buzele, soptind:
- Puteti?
- Da! Voi sunteti niste incapatanati!
- Stai asa, cum adica "voi"? Intrebase scuturandu-si capul.
- Adica tu si stapanul Dante. Spuse femeia clipind des.
Pe chipul baiatului rasarise un zambet. Insfarsit un zambet, dupa atatea zile iesise la iveala. Dean se bucura enorm de suferinta barbatului, desi fratele sau il invatase ca nu e bine sa faca asta.
- Adica nenorocitul sufera? Sunt mai fericit ca niciodata! Spuse rapid, apucand tava cu mancare si incepand sa infulece.
Femeia nu intelegea ce facuse, insa se bucura. Il convinsese pe tanar sa manance si il facuse sa zambeasca. Se simtea bine insfarsit.
- Pai, eu mai am niste treburi. Pofta buna!
- Mersi, Agnes!
Dupa ce-l anuntase, isi luase taplasita din camera lui.
Dupa ce plecase, brunetul se ridica in picioare atintindu-si privirea pe geam. Chiar daca vestea pe care-o primise il facuse fericit, mancase doar ca sa scape de femeie. Luase tava in maini indreptandu-se spre geam si deschizandu-l. Daca tot nu ii era lui foame macar sa manance animalele ce dadeau tarcoale vilei. Fara nici un avertisment aruncase mancarea afara uitand sa verifice daca nu era cineva jos, apoi se asezase din nou pe asternuturile moi, punandu-si mainile sub cap. – Daca am lovit pe cineva? Eh, nu mai conteaza... – . Gandurile ii zburasera la fratele sau din nou. Ii simtea lipsa mult prea mult ca sa mai ascunda asta, si ar fi facut orice ca sa-l revada din nou, fie si cinci minute amarate. Defapt nu. Nu ar fi posibil asa ceva. Era mai mult decat constient ca de l-ar fi vazut nu ar mai fi plecat de langa el. Ken. Fratele lui mereu il aparase de tot si toate, inafara de tatal. Oricum nici nu avea cum caci Dean refuzase sa-i marturiseasca violurile si scarboseniile la care fusese supus. Ken il iubea pe barbatul acela, iar fratele sau nu avea de gand sa-i distruga imaginea in fata lui, chiar daca nu era decat o fosila scarboasa. Brusc mintea sa zburase in alta parte. In acel moment uitase de fratele sau si de oricine altcineva. Cuvintele sale pline de ura rasunau in mintea sa, facandu-l sa se incrunte.De asta... te urasc, Dante! Te urasc mai mult ca orice pe lume si-ti doresc o viata plina de chinuri!! Scuturandu-si capul reusise cumva sa alunge acele cuvinte. Din partea lui demonul brunet putea sa moara in chinuri ca tot nu-i pasa. De fapt ba da. Ar fi dat o petrecere pentru moartea barbatului. Ce se intamplase cu acel copil fericit? Raspunsul e simplu. A ramas alaturi de fratele sau, astfel ca ii ramasese doar ura. O ura imensa care nu ierta nimic si pe nimeni. O ura care avea sa iasa la suprafata de tot si sa faca ravagi. Da. Voia sa-l ucida pe Dante, din tot sufletul isi dorea asta. Vorbise despre asta cu prietenul sau Clay, insa el nu fusese de acord. Incercase sa-i deschida ochii si sa-l faca sa inteleaga ca nu este cea mai buna metoda de a pleca. Bineinteles ca nu-l ascultase. Il voia mort. Fusese trezit din gandurile sale ucigase de o bataie in usa, la care raspunse cu un "intra" obosit.
- Vrei sa nu mai arunci mancarea pe geam? Intrebase brunetul, pe fata scurgandu-i-se cateva picaturi de supa iar din par cazand o conopida.
Dean isi oprise privirea in primul rand pe hainele barbatului pline cu mancare, apoi cand ajunsese la chipul sau zambise amuzat, abtinandu-se sa nu rada. Era destul de haios doar sa-i privesti fata lui Dante si sa analizezi tonul calm pe care-l folosise. Incercase sa para calm si dragut doar ca sa nu-i mareasca ura baiatului pentru el. Se simtise oribil in decursul zilelor in care nu-si mai vorbisera, iar cuvintele acelea il tot bantuisera.
- Du-te si fa un dus pana nu ajungi mancare pentru lupi, caine. Ah, si in legatura cu supa. Am aruncat-o fiindca nu o voiam. Nu stiam ca esti acolo, dar sti ce? Ma bucur! Sunt mai bun decat credeam. Spuse rautacios, incepand sa rada.
Tonul pe care-l folosise Dean il facuse pe brunet sa-si stranga pumni si sa-si coboare privirea in pamant. Era adevarat ca nu voia sa-l mai supere in continuare pe baiat, dar nici nu se putea lasa calcat in picioare de el. De cand cu aceea intamplare sau mai bine spus discutie, devenise si mai arogant, mai rautacios. Isi ridicase cristalele albastre, privindu-l. Era asa frumos, asa de... sexy. Ravasit tot si obosit. Purta doar o pereche de boxeri negri expunandu-si trupul privirilor sale insistente. Fara sa realizeze ajunsese langa el, atingandu-i pieptul. Pielea alba si ochii rosi il faceau sa para aproape inuman, aproape un...demon. Si cu acel comportament "dragut" era complet. Observandu-i roseata din obraji zambise. Brunetul isi intredeschise buzele pentru a spune ceva dar nu iesea nici un cuvant. – Calm Dante, nu te lasa dus de val! – isi spuse in intimitatea gandurilor sale, incercand cu greu sa se abtina, insa in zadar. Ii cuprinse buzele intre ale sale introducandu-si limba in lacasul umed si delicios. Baiatul incercase sa-l indeparteze la inceput, dar, incetul cu incetul se lasase luat de val. Raspunse si el. In timp ce barbatul isi introduse mainile in parul negru si lungut, el isi dusese mana intre picioarele acestuia. Gemuse scurt in gura lui cand atingerea aceea ii oferise trecere unui fior pe sirea spinarii. Il indepartase usor.
- Ai vrea dar nu poti! Spuse Dean victorios ridicandu-se si luandu-si un tricou alb din dulap.
- Tu chiar ma urasti mult, nu-i asa? Intrebase apropiindu-se de tanar si cuprinzandu-l in brate de la spate. Sti care-i cea mai amuzanta parte in toata povestea asta? Continuase mai mult soptit, asezandu-si barbia pe umarul baiatului.
- Care?
- Ca eu te iubesc. Rostise mai apoi pe un ton cald.
Il eliberase din "inchisoarea" creata de el, apoi parasise incaperea. Nici macar nu stia de ce ii spusese asa ceva, nici macar nu mai arata ca... el. Se simtea mult prea ciudat asa ca mersese in camera lui unde adormise aproape imediat cum se asezase pe asternuturile moi si proaspete. In alta incapere unde linistea trona in aer, Dean se uita la usa cu aceeasi uimire pe chip, nereusind sa se trezeasca la realitate. Se intreba cum se poate asa ceva? si de ce-i spusese asta cand el se purtase ingrozitor? cand el il uraste asa de mult? O gramada de intrebari avea in minte in acel moment, apoi zambise diavoleste.
- O sa profit de asta stai linistit.
________________________________________
Oke oke. Sa lamurim ceva. Chiar daca Dante i-a spus lui Dean ca il iubeste, nu o sa-l "inmoi" deloc. Asa ca stati linistite, nu l-am facut un mielusel. :))). Cat despre ura lui Dean. E adevarata, nu-l suporta deloc pe Dante si vrea sa-l omoare. Clay o sa dispara din peisaj o vreme, dar o sa reapara cand o sa-i vina randul. Atatea va zic acum *_* sper sa mai cititi in continuare si multumesc<3 celor care treceti pe aici!.
![[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]](http://data.whicdn.com/images/48999629/tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif)
Boys love.