01-09-2011, 08:23 PM
Capitolul II
Cel mai frumos moment
Mi-am dat jos săndăluţele albe şi am lăsat nisipul, fierbinte, să-mi mângâie picioarele. Îmi place atât de mult să fiu aici, să mă plimb pe nisip şi să meditez . Caut un loc mai retras, care nu vrea să mi se arate de fel. De ce trebuie să fie atât de mulţi oameni pe plajă? Mi-am întors privirea, de la plaja supra-încărcată , la marea albastră şi întinsă.
Când eram mică îmi plăcea să cred că este o mare întinsă şi că este imposibil să ajungi la capătul . Cât de copil am fost o dată, acum că m-am izbit de realitate nu mai stau să visez. Îmi scot telefonul din buzunar şi o sun pe Ino, o blondă cu capul în nori, cea mai drăguţă şi populară fată din şcoală. Probabil că veţi crede că este o fiţoasă cu nasul pe sus, dar nu e aşa. Asta ne face pe noi populare, că nu ne pasă cine este popular şi cine nu, sau ce haine poartă una sau alta. Asta ne defineşte pe noi, dacă vedem ceva care ne place nu contează dacă este din mall sau de la 38 de lei.
- Ce faci? Am auzit că te-ai mutat de acasă.
Ascultam ce spunea prietena mea şi nu mai ştiam cu să-mi închid gura. Poate am uitat să spun că ea nu aşteptă să se gândesc dacă vrea ceva o face. Probleme, ăsta e primul lucru la care mă gândesc atunci când o aud că are o idee. Înainte de sfârşitul anului a vrut să vadă ce se întâmplă dacă agităm câteva doze de Pepsi şi le aruncăm de la etaj. Era evident ce se va întâmpla, dar ea spunea că ar fi interesant şi oricum e finalul anului. Tata a fost foarte supărat şi m-a obligat să lucrez dacă vreau să merg în excursie. Acum nu mai am banii de buzunar, pentru fiecare bănuţ trebuie să muncesc, dar nu-i chiar aşa de rău, dacă nu trebuie să muc cuiva cafea.
- Ai fugit de acasă cu Sai! Am lăsat capul în jos când oameni din jur se uitat la mine de parcă aş fi nebună. Nu, nu-i deloc tare, cred că tatăl tău are dreptate, o iei razna.
Am început să ascult cu-mi îmi explica că ea şi Sai nu vor să se despartă, aşa că dacă cineva are ceva împotriva lor să ia avionul până în Italia. Şi să îmi oprească înainte de a se căsători.
- Nuntă? Italia? Da, e destul de romantic, cred că sunt puţin geloasă.
Am mai trăncănit, despre rochea pe care o va purta, şi mă ruga să merg şi eu la nuntă. Îmi doream atât de mult, dar era greu să scap de Kira, care sigur ar fi transformat o nuntă într-un concert rock.
- Da, voi încerca. Da, în două zile, ok, fac tot ce pot. Te pup nebuno.
Mă întorc şi mă lovesc de un cineva. Cad pe nisipul fierbinte şi o mână mă ajută să mă ridic.
- Doamne. Eşti din piatră.
M-am întors şi ochii mei verzi sau intersectat cu nişte ochii de inox. Am analizat persoana din faţa mea. Ten alb, buzele roza deschis, un zâmbet enervant, păr brunet ca pana corbului. Purta o pereche de pantaloni scurţi negri şi nişte şlapi de aceiaşi culoare. Avea o placă mare de surf cu un dragon desenat pe ea.
- Măi măi, se pare că Itachi s-a întors. Îmi place noua freză, dar surf, parcă spuneai că este o prostie. Gata, ţi-ai schimbat părerea?
- Eu mă gândeam să te scot la un suc, iar tu îmi spui că sunt la fel ca Itachi. Acum sunt dea dreptul jignit, ştii ce tare doare, uite aici.
A pus mâna în dreptul inimi şi a reuşit ce dorea, să scoată un zâmbet de la mine. Dar zâmbet mi-a pierit repede, cât de schimbat putea fi. Arăta cu adevărat superb, după trei ani în care am fost îndrăgostită de fratele lui, realizez că arată la fel. Sunt chiar identici. Oare voi reuşi vreodată să mă îndrăgostesc de Sasuke, de băiatul care îmi face curte acum mult timp? Scutur repede din cap pentru a-mi alunga acest gând.
- Deci vrei să evadăm împreună? Am maşină.
Ridic din umeri, e ca şi cum aş fugi cu un necunoscut. După atât de mult timp nici măcar nu mai ştiu cine e, dar nu am de ales.
- Pe la ce oră decolează avioanele. Brunetul mă privea surprins, aşa că am adăugat repede: Nu-ţi fă iluzii, dar dacă ajung voi fi domnişoară de onoare şi am nevoie de partener.
Am zâmbit şi s-a aplecat spre mine, buzele lui le-au întâlnit pe ale mele. Simţeam cum inima îmi bătea atât de tare încât eram sigură că nu aude. Am simţit de parcă aş exploda, asta îmi doream să simt când întâlneam băiatul potrivit. Mereu am crezut că Itachi era cel pe care îl iubesc, nu cel pe care îl plac, cel pe care îl iubesc.
- Primul sărut?
Am deschis ochii şi…
Capitolul este necorectat. Promit ca nextul va veni mai repede.
Cel mai frumos moment
Mi-am dat jos săndăluţele albe şi am lăsat nisipul, fierbinte, să-mi mângâie picioarele. Îmi place atât de mult să fiu aici, să mă plimb pe nisip şi să meditez . Caut un loc mai retras, care nu vrea să mi se arate de fel. De ce trebuie să fie atât de mulţi oameni pe plajă? Mi-am întors privirea, de la plaja supra-încărcată , la marea albastră şi întinsă.
Când eram mică îmi plăcea să cred că este o mare întinsă şi că este imposibil să ajungi la capătul . Cât de copil am fost o dată, acum că m-am izbit de realitate nu mai stau să visez. Îmi scot telefonul din buzunar şi o sun pe Ino, o blondă cu capul în nori, cea mai drăguţă şi populară fată din şcoală. Probabil că veţi crede că este o fiţoasă cu nasul pe sus, dar nu e aşa. Asta ne face pe noi populare, că nu ne pasă cine este popular şi cine nu, sau ce haine poartă una sau alta. Asta ne defineşte pe noi, dacă vedem ceva care ne place nu contează dacă este din mall sau de la 38 de lei.
- Ce faci? Am auzit că te-ai mutat de acasă.
Ascultam ce spunea prietena mea şi nu mai ştiam cu să-mi închid gura. Poate am uitat să spun că ea nu aşteptă să se gândesc dacă vrea ceva o face. Probleme, ăsta e primul lucru la care mă gândesc atunci când o aud că are o idee. Înainte de sfârşitul anului a vrut să vadă ce se întâmplă dacă agităm câteva doze de Pepsi şi le aruncăm de la etaj. Era evident ce se va întâmpla, dar ea spunea că ar fi interesant şi oricum e finalul anului. Tata a fost foarte supărat şi m-a obligat să lucrez dacă vreau să merg în excursie. Acum nu mai am banii de buzunar, pentru fiecare bănuţ trebuie să muncesc, dar nu-i chiar aşa de rău, dacă nu trebuie să muc cuiva cafea.
- Ai fugit de acasă cu Sai! Am lăsat capul în jos când oameni din jur se uitat la mine de parcă aş fi nebună. Nu, nu-i deloc tare, cred că tatăl tău are dreptate, o iei razna.
Am început să ascult cu-mi îmi explica că ea şi Sai nu vor să se despartă, aşa că dacă cineva are ceva împotriva lor să ia avionul până în Italia. Şi să îmi oprească înainte de a se căsători.
- Nuntă? Italia? Da, e destul de romantic, cred că sunt puţin geloasă.
Am mai trăncănit, despre rochea pe care o va purta, şi mă ruga să merg şi eu la nuntă. Îmi doream atât de mult, dar era greu să scap de Kira, care sigur ar fi transformat o nuntă într-un concert rock.
- Da, voi încerca. Da, în două zile, ok, fac tot ce pot. Te pup nebuno.
Mă întorc şi mă lovesc de un cineva. Cad pe nisipul fierbinte şi o mână mă ajută să mă ridic.
- Doamne. Eşti din piatră.
M-am întors şi ochii mei verzi sau intersectat cu nişte ochii de inox. Am analizat persoana din faţa mea. Ten alb, buzele roza deschis, un zâmbet enervant, păr brunet ca pana corbului. Purta o pereche de pantaloni scurţi negri şi nişte şlapi de aceiaşi culoare. Avea o placă mare de surf cu un dragon desenat pe ea.
- Măi măi, se pare că Itachi s-a întors. Îmi place noua freză, dar surf, parcă spuneai că este o prostie. Gata, ţi-ai schimbat părerea?
- Eu mă gândeam să te scot la un suc, iar tu îmi spui că sunt la fel ca Itachi. Acum sunt dea dreptul jignit, ştii ce tare doare, uite aici.
A pus mâna în dreptul inimi şi a reuşit ce dorea, să scoată un zâmbet de la mine. Dar zâmbet mi-a pierit repede, cât de schimbat putea fi. Arăta cu adevărat superb, după trei ani în care am fost îndrăgostită de fratele lui, realizez că arată la fel. Sunt chiar identici. Oare voi reuşi vreodată să mă îndrăgostesc de Sasuke, de băiatul care îmi face curte acum mult timp? Scutur repede din cap pentru a-mi alunga acest gând.
- Deci vrei să evadăm împreună? Am maşină.
Ridic din umeri, e ca şi cum aş fugi cu un necunoscut. După atât de mult timp nici măcar nu mai ştiu cine e, dar nu am de ales.
- Pe la ce oră decolează avioanele. Brunetul mă privea surprins, aşa că am adăugat repede: Nu-ţi fă iluzii, dar dacă ajung voi fi domnişoară de onoare şi am nevoie de partener.
Am zâmbit şi s-a aplecat spre mine, buzele lui le-au întâlnit pe ale mele. Simţeam cum inima îmi bătea atât de tare încât eram sigură că nu aude. Am simţit de parcă aş exploda, asta îmi doream să simt când întâlneam băiatul potrivit. Mereu am crezut că Itachi era cel pe care îl iubesc, nu cel pe care îl plac, cel pe care îl iubesc.
- Primul sărut?
Am deschis ochii şi…
Capitolul este necorectat. Promit ca nextul va veni mai repede.