[Terminat] Show me love

[Nywa]

Inainte de a posta, vreau sa spun ca acele vision sunt fragmente de memorie si de aceea vor aparea puncte de suspensie. Stiu ca arata inestetic, cu ele, dar alta chestie in cap nu mi-a venit. Gome :">

[center]Capitolul 2[/center]

Tot ce auzeam era ropotul stropilor de apa, ce imi spalau trupul de praf si sudoare, dar ochii mei priveau in gol. Chiyo mereu evita sa imi spuna cine sunt persoanele din visul meu sau al cui apartin acele voci si cand insistam, ea ma trimitea sa cumpar una sau alta. De ce trebuie sa imi ascunda chiar trecutul meu de mine? Cine erau acei Anbu? Cum de imi stiau numele? Vocea conducatorului lor in suna atat de cunoscuta, dar in acelasi timp atat de straina. Oftez si opresc apa, ies din dus, punandu-mi un prosop in jurul trupului, ascuzandu-mi sanii, de marime medie ce ii aveam. Ma duc la chiuveta si incep sa ma spal pe dinti in timp ce imi priveam chipul in oglinda. Fetele din acest sat, la douazeci de ani, daca nu sunt casatorite sunt considerate fete batrane sau usuratice. Mda, eu nu am sa ma casatoresc pana cand nu aflu trecutul, nu ma linistesc...
- Ce naiba, mormai, cand suprind cu coada ochiului o umbra, la fereastra din spatele meu.
Dupa ce scuip clabuci de la pasta si imi sterg gura, ma indrept cu pasi mari, dar tacuti spre fereastra si o deschid brusc, dand nas in nas cu luptatorul Anbu cu parul facut tepi. Acesta duse degetul in dreptul gurii si facu shhh, apoi imi facu cu mana la revedere si se scufunda in umbra de sub el, lasandu-ma naucita cu totul. Ce a fost asta? Aud pasi pe coridor si inchid repede fereastra, apoi ies din baie, aproape ciocnindu-ma de batrana, ce imi spuse ca un Anbu ii aduse cosul meu cu fructe de padure. Ma incrunt usor si o intreb ce are, fiindca imi frangea mainile sub maneca tunici ce o purta, semn ca are ceva pe suflet si nu vrea sa imi spuna.
- Nu conteaza, spun pe un ton fals de veselie. Noapte buna doamna Chiyo, spun si ma indrept spre camera mea.
- Sakura, maine vei merge cu mine in Konohai sa imi cumpar medicamente, ma informa batrana, iar eu am aprobat din cap.
Nu-mi venea sa cred! In sfarsit ma ducea in Satul Frunza, dupa atata timp si numai o va lua pe Kaya, ca eu sa nu fiu ranita de oameni. Intru in camera si ma imbrac in pijama, zambind vesela, ca vad in sfarsit Konohai pe interior si nu numai zidurile din afara.

Am ramas uimita cand am trecut de protile mari. Niciodata nu vazusem atatia oameni, ce se plimbau pe strazile prafuite, pentru treburile zilnice. Genini ce plecau sau soseau din misiuni, jonini sau chiunini pe la un pahar de sake sau la dango, vaitandu-se de misiuni sau treburile primite de la hokage. Imi aranjez mai bine baticul, care imi ascundea parul, fiindca Chiyo m-a obligat, ca sa nu se uite lumea urat la mine. Mda... trebuia sa ma ascund si eu nu vroiam sa traiesc in umbra, dar sa traiesc in lumina, ma cam speria...
- Sakura! Trezeste-te! Ma trezi glasul batranei, zgarindu-ma putin pe timpane. Du-te si cumpara trei kilograme de teietei, imi spuse si imi dadu banii.
Pornesc spre patiseriem, in timp tot ce ma uitam dupa batrana ce se pierdu printre multimea de oameni, doar cocul din varful capului, ma ajuta sa o indentific. Mereu glumea, spunandu-mi ca eu i-am crizonat si mai rau parul decat era, doar sa ma tachineze. Trec pe langa un grup de tinere de aceeasi varsta cu mine, iar ele au inceput sa chicoteasca usor. Ma uit lung dupa fete, ne fiind atenta pe unde merg si ma ciocnesc de cineva, incat era sa pic pe jos. Doua maini puternice ma prinsesera de brate, facandu-ma sa scap un mic scancet de durere, fiindca m-a strans cam tare.
- Scuze, nu vroiam. Esti bine? Ma intreba o voce de barbat ce ma facu sa ridic ochii spre persoana respectiva.
Avea parul argintiu, tot tepi, intr-o parte, cu bandana acoperindu-i ochiul stang, iar chipul acoperit de o masca albastra. Ochiul sau negru, se mari cand ma vazu, apoi il miji, ca si cand as fi un infractor. Uram cand oamenii faceau acest gest in fata mea, ma faceau sa ma simt vinovata.
- Este vina mea, spun si imi plec usor capului.
Il ocolesc si alerg pana la pravalia, ce se afla la cativa pasi din punctul in care m-am ciocnit cu acel jonin. Deschid usa, ce fusese insotita de un clicet de clopotel de alama si am privit in jur. Erau rafturi intregi de paine, covrigei, foi goale de placinta si multe altele. La tejghea aparu o femeie invarsta de vreo treizeci si noua de ani, patruzeci, cu parul roz ca al meu, prins intr-un coc in forma de dragon. Ochii violeti m-au privit prima data binevoitori, apoi se marira de uimire. Inconjura tejgheaua si ma imbratisa, incepand sa planga pe umarul meu, repetand intr-una ca de ce m-au luat de langa ea. O indepartez pe femeie la o lungime de un brat privind-o atent in ochi, incercand sa imi amintesc, dar ca de obicei, ma lovesc de un obstacol dur in minte. Oftez si o rog sa imi dea trei kilograme de teietei.
- Deci este adevart ce se spune, spuse rozalia pe un ton trist si posac, facandu-ma curioasa. Ca esti atat de periculoasa incat si Akatsuki se teme sa dea nas in nas cu tine? Ma intreba ea, punand teieteii intr-o plasuta din plastic.
- Cine sunt Akatsuki? Intreb curioasa, punand plasuta in sacosa.
Femeia dadu sa raspunda, dar usa pravaliei se deschise brunsc, iar Chiyo ma striga, ca e timpul sa plecam. Ii mai arunc o privire si ies din magazin, in strada prafuita si insorita. Vreau sa o intreb pe batrana cine era vanzatoarea, dar ea ma apuca de brat si ma facu sa maresc pasul, soptindu-mi ca suntem urmarite. Ce frumos, n-am ce spune...