Sângele tău este cerneala mea

[Me�al.]

Vă mulţumesc pentru comentarii şi critici ! De asemenea, mă bucur că vă place ficul şi, desigur, Ace. Cred că-i personajul meu favorit, deşi mă străduiesc să nu "favorizez" pe nimeni * laughs * .
Am venit cu capitolul trei şiii.. vă aştept părerile.
Lectură plăcută.

3

Ziua următoare a venit destul de rapid, iar modul în care am fost trezită m-a afectat destul de mult. Când am deschis ochii, m-am trezit faţă în faţă cu Ace. Şi nasul său se afla la maxim un centimetru de al meu. Oftă şi îmi luase geana de pe faţă. Să nu-mi spui că asta dorea să facă ! Era exasperant tipul acesta ! A zâmbit în felul său special şi şi-a îndreptat spatele. Purta un tricou negru şi pantalonii săi de trening. O pijama perfectă, deşi preferam să-i văd abdomenul. Dacă mă uitam la corpul său, atunci evitam să mă uit la faţă şi să-l văd cum îşi schimbă expresiile zilnic. Era precum vremea de afară: se schimbă zilnic şi rareori rămâne la fel două zile la rând. Şi era enervant ! Dacă nu se schimba măcar puţin, aş înnebuni sau, mai bine, aş pleca de acasă.

-Hai, e duminică şi mai e puţin şi se face ora doişpe. Alicia mai avea puţin şi făcea o criză de nervi. Dorea să vină şi să-ţi toarne o găleată de apă-n cap.

A zâmbit mândru, imaginându-şi cum aş arăta udă din cap până în picioare. Totuşi, eu am fost mai afectată de faptul că Ace a fost atât de bine primit în familia noastră. Era de două zile aici şi mama se înţelegea aşa de bine cu el încât îi permisese să o strige pe numele ei. Într-un anumit fel, lucrul acesta mă deranja destul de mult. Lent, m-am ridicat din pat şi l-am privit urât. Am vrut să-i spun ceva, dar nu aveam cheful necesar să-i ascult replicile tâmpite. Ce? Acum se crede mama ? am gândit, timp în care strângeam în pumni aşternutul. Voiam să părăsească încăperea pentru a mă schimba, numai că el avea o privire de genul : Haide. Schimbă-te odată ! Nu am toată ziua la dispoziţie. Chiar era genul de replică idioată pe care ar fi dat-o el. Oftând, am coborât jos alături de Ace unde ne aştepta mama. În timp ce ronţăiam un baton Musli – fiindcă nu-mi era prea foame – Alicia ne-a întrebat ce doream să facem astăzi. Eu am ridicat din umeri, iar băiatul nici nu s-a sinchisit să facă vreun gest. Oftând, mama a spus :

-Cât interes ! Mergeţi în parcul de distracţii, am auzit că atracţia zilei este Demonii. Chiar ar trebui să mergeţi, având în vedere că păreţi hotărâţi să rămâneţi în casă toată ziua şi să vă uitaţi la o prostie de film.


Am oftat când mama ne-a trimis milităreşte în camerele noastre pentru a ne schimba. Ace nu a comentat deloc, dar trebuia să facă cineva circ ! Iar acea persoană eram eu. Numai că mama nu accepta niciodată comentarii la adresa deciziilor ei considerate perfecte. Dacă nu aş fi ştiut că Alicia era în zodia leu, m-aş fi întrebat de ce se considera aşa de perfectă, dar ştiindu-i zodia, era de aşteptat. Eram pasionată de semnele zodiacale şi era interesant să le studiez.

După jumătate de oră, am coborît jos unde mama bătea din picior nervoasă. L-am căutat pe Ace cu privirea, dar, pare-se, el nu coborâse încă. M-am privit în oglinda mare, din hol, gândindu-mă dacă aveam să merg aşa îmbrăcată. Purtam o pereche de jeanşi albaştri, un maiou destul de decoltat roşu sângeriu, un pulover lung, cu nasturi, în dungi negre şi gri şi o eşarfă în pătrăţele albe, albastre şi verzi. Îmi stătea destul de bine, iar eşarfa mă făcea să par în ton cu moda şi, totodată, acoperea decolteul imens. Mi-am pus nişte tenişi negrii, din piele în picioare şi m-am aşezat turceşte pe canapeaua din piele, aşteptând. A trecut încă jumătate de oră şi el nu venise încă. Începusem să mă enervez şi am hotărât să mă duc să văd ce naiba era cu tipul ăsta. Chiar nu ştia că nu-i frumos să laşi o doamnă – ce nu eram – să aştepte ? Ce neruşinat era !

Am zăbovit puţin în faţa uşii de la camera sa, neştiind dacă să bat sau să intru direct. Am ales a doua opţiune, vrând să văd dacă aveam curajul. Am intrat rapid, lăsând uşa deschisă în spatele meu. În mijlocul camerei, cu spatele la mine, era Ace. Purta un tricou negru şi nişte jeanşi gri strâmţi şi îşi freca mâna dreaptă, sâsâind ca şi cum l-ar fi durut. M-am apropiat rapid, ştiind că nu m-a observat că am intrat. Când am ajuns lângă el, am rămas şocată de ce mi-a fost dat să văd. Mâna lui dreaptă era zgâriată toată de la cot în jos. Avea o linie ce pornea din centrul palmei şi se învârtea în jurul braţului până la cot. Imediat ce a sesizat că eram în cameră, şi-a acoperit braţul cu un tricou de pe pat, prefăcându-se că nu are nimic. Totuşi, cu coada ochiului am observat ceva negru trecând prin faţa geamului şi dispărând. Acel lucru a fost văzut de Ace care a tresărit la fel ca în seara trecută. Mie, chestia aia neagră mi se părea extrem de cunoscută, de parcă aş mai fi văzut-o vreodată.

- Ce ai păţit ? Ce naiba ai la mână ? În tonul meu se vedea enervarea şi exasperarea.

Păream mai şocată decât mi-aş fi dorit să fiu în prezenţa lui. Dar ce mai conta acum ?

-Nimic, doar m-am lovit puţin.

Răspunsurile sale seci, da-te în sictir, m-au făcut să expledez. Nervii acumulaţi în acea zi au contribuit mult la reacţia mea vulcanică.

-Tu chiar mă crezi proastă ? Poţi să-i serveşti unei ţigănci care nu are minte chestii din acestea, dar eu nu cred nici o iotă. Răspunde-mi, am cerut.

-O să-ţi povestesc. Dar nu trebuia să plecăm ? E târziu şi, din câte îmi dau seama, Alicia o să facă o criză de nervi dacă nu mergem. Se vede clar că sunteţi rude fiindcă amândouă staţi prost cu nervii, adăugă, mai apoi, încet.

Am oftat ştiind că avea dreptate – bine, nu şi cu partea cu nervii. Cât de mult detestam când se întâmplau lucruri de genul ! L-am bandajat rapid şi el şi-a pus o bluză cu mânecă lungă, albă pe sub cea neagră pentru ca să nu se vadă bandajul. Apoi, am ieşit amândoi val vârtej din casă. Drumul până la carnaval a fost oribil ! Niciunul dintre noi nu vorbea şi tăcerea era prea apăsătoare pentru mine. Mă stresa şi nu puteam să fiu atentă la drum din această cauză. Şi trebuia neapărat să fiu atentă fiindcă mama avusese încredere în mine şi mă lăsase, după mii de rugăminţi, să conduc. Dacă tot îmi dăduse voie, trebuia să mă ridic la nivelul aşteptărilor, nu ? Adică, o adolescentă normală nu s-ar fi gândit la lucruri de felul acesta, dar Cheyl Victoria Parker trebuie să se ridice peste nivelul aşteptărilor.

Ajunşi la locul stabilit, am parcat maşina departe de intrare fiindcă nu mai era nici un loc liber. De parcă toţi oamenii s-au hotărât să meargă astăzi acolo ! Ace a luat-o înaintea mea spre intrare, iar eu a trebuit să alerg pentru a ţine pasul cu el. Prezenţa lui în preajma mea mă înspăimânta şi mă făcea să tremur în acel moment. După mers, parcă se ducea la război, nu la un simplu parc de distracţii, iar atitudinea sa era rece şi distantă. Am stat să mă gândesc la aceste lucruri atât de mult încât am ajuns să mă împiedic de o bordură. Ace m-a prins de mână, stabilizându-mă. M-am întors pentru a-i mulţumi, numai că el nu schiţă nici un gest.

-Ştii cumva ce era chestia aia neagră de mai devreme ? Am întrebat când intram în parcul de distracţii.

A oftat, atingându-şi uşor mâna rănită.

-Ce chestie neagră ? Cred că începi să înnebuneşti fiindcă n-am văzut niciuna.

Asta clar a fost o jignire, iar eu nu acceptam aşa ceva. Niciodată.

-Uite, am văzut-o, iar tu ai tresărit. Ce dovadă în plus ai vrea să am? Doar nu tresari când nu vezi nimic. Sau poate eşti tu atât de nebun încât tresari la ore fixe – deşi nu prea cred această frumoasă variantă. Aşa că nu te mai ascunde atât şi nu te mai da pe interesantul, că nu-ţi merge cu mine.

-Ai auzit de Luna Sângerie ? A întrebat.

Am clătinat din cap în semn că nu, iar el a început să râdă zgomotos. Mi-a spus că nu avea ce să-mi povestească despre chestia neagră dacă eu nu ştiam ce era Luna Sângerie. Pentru mine, semăna cu numele unei formaţii necunoscute, de rock alternativ sau punk. Şi, în plus, ce era cu tupeul acesta pe el ? Ce naiba, doar locuia în casa mea ! Nu îi era frică că o puteam ruga pe mama să-l dea afară ? Desigur, nu puteam face asta căci Alicia nu m-ar fi ascultat niciodată. De fapt, ce mamă şi-ar asculta copilul în privinţa unor cereri mai… serioase ? Presupun că nici una.

Ne-am aşezat la coadă la un montagne russe – Demonii, aşa se numea – care era cel mai vestit din întregul parc. Şi pe amândoi ne tenta ideea de a merge la o viteză uriaşă pe cele mai mari pante şi să ne dăm peste cap într-o maşinuţă. Chiar tentant pentru mine, eu fiind o mare amatoare de senzaţii tari. Cât stăteam la coadă, Ace privea pierdut înspre montagne russe, iar eu îmi scosesem iPodul şi ascultam liniştită şi plictisită muzică. O oră a durat să ajungem în faţă, timp în care am început să am dureri de spate şi am purtat o scurtă conversaţie cu el. Mă rog, l-am întrebat cum îi mai era mâna, iar el mi-a răspuns simplu. Într-un final, ne-am aşezat pe la mijlocul montagne russe-ului şi Ace a tras bara de siguranţă în timp ce eu îmi prindeam centura de siguranţă. Apoi, maşinăria a pornit, iar eu m-am încordat, strângând puternic în mână metalul rece din care era făcută bara aceea. Spre deosebire de mine, Ace stătea relaxat, de parcă ar fi călătorit cu trenul personal, care merge cu treizeci de kilometri pe oră. Când maşina urca o pantă destul de abruptă, am văzut o pată roşie pe cer, de aceeaşi formă cu luna plină şi, pe şina pe unde mergea trenuleţul, s-a oprit o chestie neagră. Parcă stătea şi privea cum aparatul avea să o calce. Am ţipat cât de tare am putut, m-am înfiorat şi tremuram toată. Inima îmi bătea nebuneşte şi urletele mele nu se mai opreau. Ace îşi trecuse o mână după umerii mei, mă strânsese în braţele sale, îmi şoptise că totul o să fie în regulă, dar nimic nu funcţiona. Cuvintele sale nu ajungeau la mine, eram prea speriată. Parcă înnebunisem. Când cursa s-a terminat, am constatat că eram, practic, terminată fizic şi psihic. Nu îmi mai puteam mişca nici un membru şi, Ace realizând acest lucru, m-a scos târâş din maşinuţă. Nu m-am opus ştiind că singură n-aş fi izbutit să merg, ci m-aş fi împiedicat şi aş fi căzut morman pe jos. M-a aşezat pe o bancă din apropiere, iar el s-a uitat la mine atent. Tremuram. Nu era din cauză că îmi era frig, dar întâmplările precedente m-au şocat. Brusc, mi-am amintit de luna roşie. Am sărit ca arsă de pe banca din fier forjat şi m-am uitat înspre cer. Nu mai era nici o lună roşie, ci vedeam doar beculeţele colorate care împodobeau întregul bâlci. M-am strâmbat fiindcă luminiţele erau atât de puternice şi clipoceau enervant. Am simţit cum pământul îmi fuge de sub picioare şi două mâini puternice m-au apucat de umeri, stabilizându-mă şi m-am aşezat pe bancă, strângând geaca de piele pe lângă corp fiindcă îmi era frig. Nu a trebuit să spun nimic căci geaca lui Ace mi-a acoperit umerii şi am simţit parfumul său îmbibat în material. Şi ce frumos mirosea ! Mai aveam puţin şi mă cufundam în nişte vise interzise şi mult prea perverse pentru a fi gândite. Dar ce mai conta acum ? Eram total năucită şi iraţională. Oricine putea să facă orice cu mine în momentul de faţă.

-Vin imediat, se scuză Ace, dispărând rapid de pe bancă.

M-am întrebat unde s-o fi dus, dar ştiam că nu m-ar fi lăsat acolo singură – sau m-ar fi lăsat dacă nu eram într-o stare atât de... proastă. Sau, măcar, s-ar fii întors după geaca de piele, dacă nu pentru mine. În orice caz, începusem să mă încred în el sau să încerc acest lucru. Nu îmi părea rău intenţionat şi, sinceră să fiu, după toate cele întâmplate, chiar îmi doream o persoană care să mă asculte necondiţionat, un prieten. Nu că Lizzy nu mi-ar fi o prietenă, dar ea nu era bună la ascultatul oamenilor sau consolări. Trebuia să-mi aduc aminte de lucrurile întâmplate în ultimele săptămâni în acel moment ! În public ! Îmi venea să-mi dau palme căci nu voiam să simt iarăşi durerea, tristeţea...

-Hei, eşti bine ? A întrebat el, întinzându-mi un pahar de plastic cu ciocolată caldă.

Lichidul mi-a încălzit mâinile îngheţate şi am încetat să mă mai prefac. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi. Mă simţeam penibil, dar nu mai puteam, sincer ! Ace rămăsese blocat şi mă privea şocat. Era pentru prima dată când îl vedeam aşa şi era relativ amuzant. În alte circumstanţe, m-ar fi bufnit râsul. Când şi-a revenit, mi-a şters lacrimile şi m-a luat în braţe, strângându-mă la pieptul său. Era o senzaţie atât de plăcută...

-De la un timp, viaţa mea a început să se destrame, am spus printre suspine.

-Nu trebuie să-mi povesteşti dacă nu doreşti. Nu vreau să te văd cum suferi spunându-mi, Cheryl. Mai bine păstrează această parte pentru tine momentan şi, dacă vei vrea vreodată să-mi spui, te voi asculta cu mare plăcere.

Cât de înţelegător era ! Acest lucru m-a făcut să-l apuc şi mai strâns de tricou şi să mă lipesc de trupul său. Brusc, Ace începuse să-mi placă destul de mult. Era... altfel. Nici nu ştiam cum să-l descriu căci era cea mai neclară persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Totuşi, am dorit să aflu ce era luna roşie pe care am văzut-o şi ce era cu chestia aceea neagră. Şi, sperând că-mi va răspunde, am întrebat şoptind, trăgându-mi nasul.

-Of, Cheryl, a şoptit şi m-a strâns în braţe. Îţi promit pe orice lucru existent că îţi voi spune, dar tind să cred că acesta nu este momentul potrivit. Haide, mai bine, să mergem acasă fiindcă văd că parcul de distracţii nu a fost o alegere favorabilă.

Aparent calmă, i-am acceptat propunerea şi am luat o ultimă gură din paharul de plastic alb, apoi l-am strâns în mână, acesta făcând un zgomot deranjant când s-a rupt. Am început să mergem pe aleea pavată cu pietre cubice rozalii către ieşire, iar băiatul a continuat să îşi ţină mâna după umerii mei, vrând parcă să se asigure că nu aveam să mă prăbuşesc. În mod normal, schimbarea sa – referindu-mă numai la comportament – m-ar fi şocat şi m-ar fi pus pe gânduri, dar în acel moment nu era atât de importantă. Am ajuns la maşină destul de rapid, iar Ace şi-a strecurat mâna în buzunarul gecii mele de piele, luând cheile. Nu am obiectat în nici un fel, deşi aş fi dorit să par tare în faţa lui. Dar ce ar mai fi contat dacă el ştia deja că eram praf ? M-aş fi chinuit degeaba. În timp ce maşina se depărta de parcul de distracţii, priveam în oglindă luminile colorate ce se pierdeau în depărtare. Şi îmi dorisem şi eu o zi normală înainte de şcoală ! Pe tot parcursul drumului nu prea lung, nu am vorbit deloc, băiatul fiind concentrat la condus, iar eu privind vitezometrul al cărui arc rămânea fixat la viteza de şaizeci de kilometrii pe oră. Şocată am fost de memoria lui Ace fiindcă reţinuse drumul perfect până când a trebuit să trecem podul peste Tamisa. Apoi, m-a uimit faptul că el a condus pe nişte scurtături de care nu pomenisem niciodată, nu mersesem pe ele alături de el şi nici nu avea de unde să le ştie. Totuşi, preferam să-mi bat capul cu acele lucruri mai târziu.

La opt şi jumătate am ajuns în faţa casei mele, iar Ace a parcat pe alee. Am privit lemnul elegant cu care era acoperită locuinţa şi am observat că toate luminile erau închise, numai cea de pe verandă stătea şi păzea casa precum un cavaler. Probabil că mama se culcase mai devreme fiindcă avea avionul devreme a doua zi. Până pe verandă, adolescentul m-a ţinut de talie, asigurându-se că nu aveam să păţesc nimic, iar gesturile sale m-au făcut să mă întreb dacă grija sa excesivă era din cauza faptului că ţinea la mine sau din cauza vorbei: „băieţii sunt nişte cavaleri”. Imediat ce am intrat în casă, i-am spus să mă aştepte în sufragerie, iar eu am intrat repede în mica baie de la parter. Neonul puternic m-a orbit şi m-am uitat la gresia albă puţin timp pentru a mă obişnui cu lumina. Apoi, am privit faianţa albă cu modele roz ce împodobea întreaga baie. M-am aplecat şi am dat drumul la apă, umezindu-mi chipul şi calmându-mi usturimea ochilor. Voiam să discut cu Ace şi trebuia să fiu „în formă”. Rapid, m-am demachiat şi, văzându-mi pijamaua pe micul dulăpior, m-am îmbrăcat în ea. Mă simţeam mult mai comod şi îmi plăcea foarte mult. Pantalonii erau mov, cu capete de mort negre, iar tricoul era mulat – chiar prea mulat – şi negru. Ajunsă în sufragerie, l-am văzut pe Ace stând pe canapea şi jucându-se cu o brăţară de-a mea pe care o găsise pe masă. Era una pe care scria într-o engleză perfectă : Un înger coborît din rai. M-am făcut comodă pe un fotoliu moale şi mi-am strâns picioarele sub mine. În lumina difuză dată de o lampă, ochii săi păreau mov, iar faţa îi era foarte palidă şi inexpresivă.

-Deci, cred că ar trebui să vorbim, dar aş prefera să îţi aflu problemuţa întâi, a spus. Ştii, doar pentru ca să ştiu că nu numai eu îţi încredinţez secrete.

Am aprobat, deşi nu-mi doream să vorbesc despre mica mea problemă. Era o chestie ce mă durea enorm. Totuşi, fiecare lucru are un preţ, iar eu aveam de gând să-l plătesc.