26-07-2011, 08:58 PM
@Mad Hatter, îţi mulţumesc enorm pentru comentariu. Sper să te mai văd pe aici.
Now, eu am cam întârziat cu nextul, dar l-am scris, l-am şters, iar l-am scris, iar l-am şters ... N-am avut acces la laptop - unde era închis capitolul - şi când în sfârşit l-am luat de acolo, l-am şters şi l-am rescris. Nu sunt mulţumită de rezultat, dar cred că dacă-l mai şterg o singură dată, mă mănâncă Metal de vie. : ))
- Åži Nate ?
I-am privit expresia feţei şi mi-am dat seama că nu era prea încântat când venea vorba de Nate, dar ştiam că acceptase ca eu să mă plimb cu el tocmai ca să-mi facă hatârul; ştia că sunt încăpăţânată şi sensibilă şi-mi doream mai mult ca orice pe lumea asta să mă plimb cu tipul ăla, dar nu ştia că-mi schimbasem radical părerea despre el. Am încercat să schiţez un zâmbet cât mai convingător, dar îmi dau seama că aveam o expresie schimonosită, ca şi când m-ar fii torturat cineva.
- Nu pot face asta, înţelegi ? Nu pot, eu sunt mult prea bună pentru un semidoct care doreşte numai sex. Să-şi vadă de fufele lui şi să-şi facă tocăniţă de cartofi cu ele dacă doreşte, mie nu-mi mai pasă, am spus pe nerăsuflate.
A zâmbit, oarecum satisfăcut, iar eu nu mai ştiam ce să cred despre asta. Nu ştiam încă de ce naiba se dusese el la barul acela de dubioşi şi nici nu voia să-mi spună; îl cunosc de mult timp şi ceva trebuie să fie în neregulă, dar dacă nu vorbeşte cu mine nu-mi pot da seama şi nu-l pot ajuta ! Asta mă face să mă simt inutilă în faţa persoanei pentru care altă dată eram cea mai utilă şi neputincioasă că nu-l pot ajuta ! Nu, nu pot, dar îl iubesc atât de mult … Toată fiinţă mea îl iubeşte: îi iubesc calităţile, defectele, absolut tot, înseamnă mult pentru mine, deşi până azi n-aş fii crezut că sunt chiar aşa de dependentă de el.
- Mika, tot nu mi-ai spus ce-ai căutat la barul acela … i-am spus cu jumătate de gură
- Dia,e doar că … puteam să uităm tot ce-a fost ? m-a întrebat cu privirea aceea de căteluş, specifică lui, cu care ştia că poate obţine orice, oricând. Dar nu azi ! Sub nicio formă ! Azi, eu sunt cea care obţine ce vrea.
- Cum mama naibii Mika să uităm tot ce-a fost ? Am văzut mulţimea de oameni din jurul tău, ţi-am văzut corpul inert, ai fii putut să mori, m-am gândit la de toate ! M-am gândit că ţi-a dat o supradoză, că poate nu te mai pot salva … Ce m-aş fii făcut fără tine Mika ? M-am îngrijorat ca dracu’ şi tu îmi zici să uităm tot ?
Cred că a fost aproape prima dată când am ţipat la el, iar ochii îmi erau semi scăldaţi în lacrimi. Mă durea că Mika nu avea încredere în mine să-mi spună ce s-a întâmplat, chiar mă durea.
- Îmbracă-te, plecăm.
Am mormăit, dar sunase ca o poruncă. Am părăsit salonul, dându-i ocazia să se îmbrace şi m-am lipit cu spatele de perete, închizând ochii. După vreo cinci minute cineva m-a prins de mână, iar eu mi-am deschis ochii brusc, crezând că e Mika şi că el crede treburile se vor rezolva atât de uşor. Nu sunt nebună sau ceva, dar mă doare că n-are încredere în mine şi doar suntem prieteni de opt ani. Dacă în mine n-are încredere, atunci în cine are ? Persoana din faţa mea îmi zâmbea dulce, atât de dulce încât îmi venea să vărs. Mi-am tras repede mâna dintr-a lui şi-am afişat o faţă acră, întrebându-l din priviri ce vrea.
- Păi, ai plecat repede de la plimbarea noastră şi nici măcar nu mi-ai dat un pupic, aşa … de rămas bun.
- Asta este, Nate, pentru că n-am să te sărut niciodată, înţelegi ? l-am întrebat calmă. Pentru că, ei bine, nu-mi placi, am adăugat
- Cum adică ? Credeam că … a răspuns el, confuz, gesticulând.
- Ei bine, orice credeai, credeai prost. Mă plictiseşti şi am treabă, deci te-aş ruga să pleci. La revedere, am spus zâmbind fals.
Nu-mi stătea în fire să fac din astea, dar mă enerva extraordinar de mult persoana lui şi dădeam jumătate de vină pe el pentru ce i se întâmplase lui Mika.
Când în sfârşit a binevoit să iasă „pacientul†din salonul lui m-am întors pe călcâie spunându-i să mă urmeze, căci chemasem un taxi. Îmi îndrugase ceva cu „nu cred că am bani la mine†şi l-am liniştit spunându-i că am eu şi că plătesc. Am coborât scările, am ieşit din spital şi ne-am urcat în taxi, fără să ne adresăm în vreun mod unul altuia. Am spus adresa şoferului, iar el a pornit de îndată. Abia aşteptam să ajung acasă, să îl pun pe Mika să facă un duş şi să-l pun să se culce, ca mai apoi să fac şi eu un duş să moţăi şi eu puţin. Eram extraordinar de obosită, aproape că-mi cad ochii în gură de la plâns şi nesomn. Priveam absentă pe gemuleţul maşinii, clădirile parcă evaporându-se, dar mă plictisisesm de acel peisaj urban atât de gri şi de cunoscut, aşa că pur şi simplu mi-am închis ochii şi nu i-am mai deschis până nu am simţit că maşina s-a oprit, dându-mi de înţeles că am ajuns acasă.
Am deschis portiera şi am ieşit, nu înainte de a-i plăti, desigur, şi am urcat scările; am descuiat uşa şi m-am dus în bucătărie să beau apă – sunt dependentă de apă plată de ceva timp – şi l-am observat pe Mika descălţându-se şi ducându-se către duş. Până a ieşit el, i-am pregătit nişte haine şi am făcut nişte spaghete, în grabă şi, sincer, nu prea-mi păsa dacă aveau sau nu să-i placă. Inima-mi bătea să-mi iasă din piept, simţind o înţepătura ciudată şi dureroasă la fiecare tic, dar nu-mi mai venea nici măcar să plâng … De fapt, simţeam ciudata nevoia de a vărsa lacrimi, de a plânge până la epuizare, dar făcusem deja asta şi mă simţeam deshidratată, ochii-mi păreau uscaţi; eu pur şi simplu nu mai aveam ce să plâng !
Am auzit uşa de la baie şi, după ce s-a îmbrăcat, ne-am aşezat amândoi la masă să mâncăm; pe timpul cinei nici unul n-a scos o vorbă şi cu toate că mă privea insistent, zâmbind, nu mă simţeam capabilă să-i întorc zâmbetul şi n-aveam nici cea mai mică jenă în a-i arăta cât sunt de supărată pe el.
- Eşti supărată pe mine, aşa-i ?
- Nu, Mika, sunt doar plictisită, am spus pe-un ton ironic trântind furculiţa în farfurie şi ridicându-mă val – vârtej de la masă.
Am intrat în baie şi m-am dezbrăcat, intrând în cabina de duş şi răsfăţându-mi întreg corpul timp de un sfert de oră, uitând de toate grijile. Am închis apa şi am luat un prosop alb, moale, cu care mi-am şters trupul, punându-mi apoi rochiţa de mătase, albă, cu care dormeam; pe moment aş fii vrut să-mi iau şi capotul, dar am renunţat, gândindu-mă că nu sunt îmbrăcată indecent sau mai ştiu eu ce. Am deschis uşa, lăsând aburii înecăcioşi să evadeze, iar eu m-am îndreptat spre bucătărie şi am observat că Michael nu mai era acolo, iar masa era strânsă şi vasele spălate. Ha ! De parcă asta ar putea compensa faptul că n-are încredere în mine !
Nu m-am putut abţine şi, cu toată supărarea, m-am dus către dormitorul meu – căci doar acolo putea fii – să văd ce face. Nu m-am postat în faţa uşii, am stat şi l-am privit din umbră, fără să vadă că sunt acolo. Nu puteam nega faptul că era extraordinar de frumos: părul rebel, brunet, i se uscase şi acum stătea răvăşit pe pernă, ochii lui verzi străluceau grozav, nasul de o mărime potrivit şi buzele perfect conturate. Ah, da, era de o perfecţiune înnebunitoare ! Mă scotea din minţi, era îngrozitor; îl urăsc cu toată fiinţa mea, pentru că îl iubesc ca o disperată şi-mi este mai necesar decât aerul. I-a pâlpâit telefonul, iar el l-a ridicat, absent, de pe noptieră, răspunzând. La început părea doar că ascultă, apoi a spus:
- Nu, nu pot astă seară, îmi cer scuze. Nu sunt acasă, dar mâine seară sunt disponibil, a spus rânjind.
Nu-mi venea să cred ! Era un nemernic obsedat de sex ! Este ? Nu, nu este obsedat de sex, dar cică are şi el nevoile lui plus că nu mă priveşte pe mine; în fond, el cu viaţa lui, eu cu ea mea. Nu e vina lui că eu stau pe tuşă în timp ce el … Ei bine, el e activ din acest punct de vedere. Nu suntem împreună, dar mă deranjează să ştiu că mâine seară se va culca cu alta, iar eu pur şi simplu nu pot împiedica acest lucru, pentru că, ei bine, e liber să facă ce vrea.
Îmi tremura buza inferioară de nervi, de tristeţe, de … nici eu nu mai ştiam de ce. M-am întors pe călcâie şi l-am lăsat acolo, întins în patul meu, iar eu m-am făcut cât mai comodă pe canapeaua din sufragerie şi am pornit televizorul, dându-l pe un canal unde abia începea un film, care, spre nefericirea mea, era cam de dragoste.
M-am învelit cu o păturică subţire şi am început să privesc interesată televizorul şi să urmăresc cu interes acţiunea filmului. Când s-a terminat aveam ochii scăldaţi în lacrimi, pe care mă străduiam să le şterg cu o stângăcie extraordinară. Viaţa e aşa o aventură complicată, condimentată cu dragoste, tristeţe, bucurie, împlinire şi dezamăgire. Viaţa este, în fond, ca o friptură: dacă nu are condimentele necesare, nu este bună de nimic.
Am încetat să mă mai gândesc la asta şi m-am ridicat de pe canapea, m-am dus la baie şi m-am spălat pe dinţi, iar apoi m-am făcut iar comodă şi am simţit cum ochii mi se închid încet, încet.
Când am deschis ochii era încă întuneric, iar un fior ciudat mi-a trecut prin tot corpul plus că-mi puteam simţi picioarele şi mâinile extraordinar de reci. M-am ridicat somnoroasă şi m-am îndreptat spre dormitor, cu toate că ştiam că Mika e acolo şi m-am aşezat pe o bucăţică de pat, cât mai departe de el, învelindu-mă bine de tot. Am adormit, dar nu înainte de a-l privi iar; ochii îmi lăcrimau şi simţeam c-o să mă pun pe plâns, aşa că am închis repede ochii încercând să mă gândesc la altceva, ca de pildă … ăăă, Tom şi Jerry !
A funcţionat, căci curând am adormit şi am deschis iar ochii abia dimineaţă, când Mika nu era lângă mine. Am oftat, vizibil dezamăgită şi mi-am spus că aşa e viaţa … Atunci mi-am amintit de aberaţiile cu friptura de aseară şi mi-am dat seama că încep să-mi pierd minţile. Am auzit duşul şi-am realizat că nu plecase, se trezise doar mai devreme decât mine. A ieşit curând şi m-a privit, eu făcând acelaşi lucru. Ne holbam ca nătărăii unul la altul, fără să spunem ceva, dar, la un moment dat, Mika a intrat în dormitor închizând uşa. S-a aşezat în pat, lângă mine, şi fără nici cel mai mic avertisment, şi-a zdrobit buzele de ale mele, ţinându-mi capul în mâini. Nu ştiu cât a durat sărutul acela – sincer, nici nu-mi pasă -, dar îmi doream să nu se mai termine. Când s-a oprit, pentru că nici unul dintre noi nu mai avea aer, mi-a îndepărtat bluza de pijama, eu rămânând în sutien – ce norocul naibii am avut că am dormit cu el -. Buzele lui le căutau cu disperare pe ale mele, iar buzele mele aveau o nevoie disperată de ale lui, iar când s-au unit am sperat să rămână aşa, lipite, pentru totdeauna. Şi-a îndepărtat tricoul, iar apoi a încercat să-mi dea pantalonii de pijama, scurţi, jos, moment în care am realizat că ce fac eu nu e bine şi că trebuie să mă opresc. L-am oprit, împingându-l şi privindu-l speriată şi uimită, iar el mă privea mai mult decât confuz …
P.S. Îmi cer scuze pentru miile de greşeli din capitol, dar eram şi eu obosită - like Dia - şi nu mai aveam răbdare să corectez capitolul. ( :
Now, eu am cam întârziat cu nextul, dar l-am scris, l-am şters, iar l-am scris, iar l-am şters ... N-am avut acces la laptop - unde era închis capitolul - şi când în sfârşit l-am luat de acolo, l-am şters şi l-am rescris. Nu sunt mulţumită de rezultat, dar cred că dacă-l mai şterg o singură dată, mă mănâncă Metal de vie. : ))
Capitolul 6
- Åži Nate ?
I-am privit expresia feţei şi mi-am dat seama că nu era prea încântat când venea vorba de Nate, dar ştiam că acceptase ca eu să mă plimb cu el tocmai ca să-mi facă hatârul; ştia că sunt încăpăţânată şi sensibilă şi-mi doream mai mult ca orice pe lumea asta să mă plimb cu tipul ăla, dar nu ştia că-mi schimbasem radical părerea despre el. Am încercat să schiţez un zâmbet cât mai convingător, dar îmi dau seama că aveam o expresie schimonosită, ca şi când m-ar fii torturat cineva.
- Nu pot face asta, înţelegi ? Nu pot, eu sunt mult prea bună pentru un semidoct care doreşte numai sex. Să-şi vadă de fufele lui şi să-şi facă tocăniţă de cartofi cu ele dacă doreşte, mie nu-mi mai pasă, am spus pe nerăsuflate.
A zâmbit, oarecum satisfăcut, iar eu nu mai ştiam ce să cred despre asta. Nu ştiam încă de ce naiba se dusese el la barul acela de dubioşi şi nici nu voia să-mi spună; îl cunosc de mult timp şi ceva trebuie să fie în neregulă, dar dacă nu vorbeşte cu mine nu-mi pot da seama şi nu-l pot ajuta ! Asta mă face să mă simt inutilă în faţa persoanei pentru care altă dată eram cea mai utilă şi neputincioasă că nu-l pot ajuta ! Nu, nu pot, dar îl iubesc atât de mult … Toată fiinţă mea îl iubeşte: îi iubesc calităţile, defectele, absolut tot, înseamnă mult pentru mine, deşi până azi n-aş fii crezut că sunt chiar aşa de dependentă de el.
- Mika, tot nu mi-ai spus ce-ai căutat la barul acela … i-am spus cu jumătate de gură
- Dia,e doar că … puteam să uităm tot ce-a fost ? m-a întrebat cu privirea aceea de căteluş, specifică lui, cu care ştia că poate obţine orice, oricând. Dar nu azi ! Sub nicio formă ! Azi, eu sunt cea care obţine ce vrea.
- Cum mama naibii Mika să uităm tot ce-a fost ? Am văzut mulţimea de oameni din jurul tău, ţi-am văzut corpul inert, ai fii putut să mori, m-am gândit la de toate ! M-am gândit că ţi-a dat o supradoză, că poate nu te mai pot salva … Ce m-aş fii făcut fără tine Mika ? M-am îngrijorat ca dracu’ şi tu îmi zici să uităm tot ?
Cred că a fost aproape prima dată când am ţipat la el, iar ochii îmi erau semi scăldaţi în lacrimi. Mă durea că Mika nu avea încredere în mine să-mi spună ce s-a întâmplat, chiar mă durea.
- Îmbracă-te, plecăm.
Am mormăit, dar sunase ca o poruncă. Am părăsit salonul, dându-i ocazia să se îmbrace şi m-am lipit cu spatele de perete, închizând ochii. După vreo cinci minute cineva m-a prins de mână, iar eu mi-am deschis ochii brusc, crezând că e Mika şi că el crede treburile se vor rezolva atât de uşor. Nu sunt nebună sau ceva, dar mă doare că n-are încredere în mine şi doar suntem prieteni de opt ani. Dacă în mine n-are încredere, atunci în cine are ? Persoana din faţa mea îmi zâmbea dulce, atât de dulce încât îmi venea să vărs. Mi-am tras repede mâna dintr-a lui şi-am afişat o faţă acră, întrebându-l din priviri ce vrea.
- Păi, ai plecat repede de la plimbarea noastră şi nici măcar nu mi-ai dat un pupic, aşa … de rămas bun.
- Asta este, Nate, pentru că n-am să te sărut niciodată, înţelegi ? l-am întrebat calmă. Pentru că, ei bine, nu-mi placi, am adăugat
- Cum adică ? Credeam că … a răspuns el, confuz, gesticulând.
- Ei bine, orice credeai, credeai prost. Mă plictiseşti şi am treabă, deci te-aş ruga să pleci. La revedere, am spus zâmbind fals.
Nu-mi stătea în fire să fac din astea, dar mă enerva extraordinar de mult persoana lui şi dădeam jumătate de vină pe el pentru ce i se întâmplase lui Mika.
Când în sfârşit a binevoit să iasă „pacientul†din salonul lui m-am întors pe călcâie spunându-i să mă urmeze, căci chemasem un taxi. Îmi îndrugase ceva cu „nu cred că am bani la mine†şi l-am liniştit spunându-i că am eu şi că plătesc. Am coborât scările, am ieşit din spital şi ne-am urcat în taxi, fără să ne adresăm în vreun mod unul altuia. Am spus adresa şoferului, iar el a pornit de îndată. Abia aşteptam să ajung acasă, să îl pun pe Mika să facă un duş şi să-l pun să se culce, ca mai apoi să fac şi eu un duş să moţăi şi eu puţin. Eram extraordinar de obosită, aproape că-mi cad ochii în gură de la plâns şi nesomn. Priveam absentă pe gemuleţul maşinii, clădirile parcă evaporându-se, dar mă plictisisesm de acel peisaj urban atât de gri şi de cunoscut, aşa că pur şi simplu mi-am închis ochii şi nu i-am mai deschis până nu am simţit că maşina s-a oprit, dându-mi de înţeles că am ajuns acasă.
Am deschis portiera şi am ieşit, nu înainte de a-i plăti, desigur, şi am urcat scările; am descuiat uşa şi m-am dus în bucătărie să beau apă – sunt dependentă de apă plată de ceva timp – şi l-am observat pe Mika descălţându-se şi ducându-se către duş. Până a ieşit el, i-am pregătit nişte haine şi am făcut nişte spaghete, în grabă şi, sincer, nu prea-mi păsa dacă aveau sau nu să-i placă. Inima-mi bătea să-mi iasă din piept, simţind o înţepătura ciudată şi dureroasă la fiecare tic, dar nu-mi mai venea nici măcar să plâng … De fapt, simţeam ciudata nevoia de a vărsa lacrimi, de a plânge până la epuizare, dar făcusem deja asta şi mă simţeam deshidratată, ochii-mi păreau uscaţi; eu pur şi simplu nu mai aveam ce să plâng !
Am auzit uşa de la baie şi, după ce s-a îmbrăcat, ne-am aşezat amândoi la masă să mâncăm; pe timpul cinei nici unul n-a scos o vorbă şi cu toate că mă privea insistent, zâmbind, nu mă simţeam capabilă să-i întorc zâmbetul şi n-aveam nici cea mai mică jenă în a-i arăta cât sunt de supărată pe el.
- Eşti supărată pe mine, aşa-i ?
- Nu, Mika, sunt doar plictisită, am spus pe-un ton ironic trântind furculiţa în farfurie şi ridicându-mă val – vârtej de la masă.
Am intrat în baie şi m-am dezbrăcat, intrând în cabina de duş şi răsfăţându-mi întreg corpul timp de un sfert de oră, uitând de toate grijile. Am închis apa şi am luat un prosop alb, moale, cu care mi-am şters trupul, punându-mi apoi rochiţa de mătase, albă, cu care dormeam; pe moment aş fii vrut să-mi iau şi capotul, dar am renunţat, gândindu-mă că nu sunt îmbrăcată indecent sau mai ştiu eu ce. Am deschis uşa, lăsând aburii înecăcioşi să evadeze, iar eu m-am îndreptat spre bucătărie şi am observat că Michael nu mai era acolo, iar masa era strânsă şi vasele spălate. Ha ! De parcă asta ar putea compensa faptul că n-are încredere în mine !
Nu m-am putut abţine şi, cu toată supărarea, m-am dus către dormitorul meu – căci doar acolo putea fii – să văd ce face. Nu m-am postat în faţa uşii, am stat şi l-am privit din umbră, fără să vadă că sunt acolo. Nu puteam nega faptul că era extraordinar de frumos: părul rebel, brunet, i se uscase şi acum stătea răvăşit pe pernă, ochii lui verzi străluceau grozav, nasul de o mărime potrivit şi buzele perfect conturate. Ah, da, era de o perfecţiune înnebunitoare ! Mă scotea din minţi, era îngrozitor; îl urăsc cu toată fiinţa mea, pentru că îl iubesc ca o disperată şi-mi este mai necesar decât aerul. I-a pâlpâit telefonul, iar el l-a ridicat, absent, de pe noptieră, răspunzând. La început părea doar că ascultă, apoi a spus:
- Nu, nu pot astă seară, îmi cer scuze. Nu sunt acasă, dar mâine seară sunt disponibil, a spus rânjind.
Nu-mi venea să cred ! Era un nemernic obsedat de sex ! Este ? Nu, nu este obsedat de sex, dar cică are şi el nevoile lui plus că nu mă priveşte pe mine; în fond, el cu viaţa lui, eu cu ea mea. Nu e vina lui că eu stau pe tuşă în timp ce el … Ei bine, el e activ din acest punct de vedere. Nu suntem împreună, dar mă deranjează să ştiu că mâine seară se va culca cu alta, iar eu pur şi simplu nu pot împiedica acest lucru, pentru că, ei bine, e liber să facă ce vrea.
Îmi tremura buza inferioară de nervi, de tristeţe, de … nici eu nu mai ştiam de ce. M-am întors pe călcâie şi l-am lăsat acolo, întins în patul meu, iar eu m-am făcut cât mai comodă pe canapeaua din sufragerie şi am pornit televizorul, dându-l pe un canal unde abia începea un film, care, spre nefericirea mea, era cam de dragoste.
M-am învelit cu o păturică subţire şi am început să privesc interesată televizorul şi să urmăresc cu interes acţiunea filmului. Când s-a terminat aveam ochii scăldaţi în lacrimi, pe care mă străduiam să le şterg cu o stângăcie extraordinară. Viaţa e aşa o aventură complicată, condimentată cu dragoste, tristeţe, bucurie, împlinire şi dezamăgire. Viaţa este, în fond, ca o friptură: dacă nu are condimentele necesare, nu este bună de nimic.
Am încetat să mă mai gândesc la asta şi m-am ridicat de pe canapea, m-am dus la baie şi m-am spălat pe dinţi, iar apoi m-am făcut iar comodă şi am simţit cum ochii mi se închid încet, încet.
Când am deschis ochii era încă întuneric, iar un fior ciudat mi-a trecut prin tot corpul plus că-mi puteam simţi picioarele şi mâinile extraordinar de reci. M-am ridicat somnoroasă şi m-am îndreptat spre dormitor, cu toate că ştiam că Mika e acolo şi m-am aşezat pe o bucăţică de pat, cât mai departe de el, învelindu-mă bine de tot. Am adormit, dar nu înainte de a-l privi iar; ochii îmi lăcrimau şi simţeam c-o să mă pun pe plâns, aşa că am închis repede ochii încercând să mă gândesc la altceva, ca de pildă … ăăă, Tom şi Jerry !
A funcţionat, căci curând am adormit şi am deschis iar ochii abia dimineaţă, când Mika nu era lângă mine. Am oftat, vizibil dezamăgită şi mi-am spus că aşa e viaţa … Atunci mi-am amintit de aberaţiile cu friptura de aseară şi mi-am dat seama că încep să-mi pierd minţile. Am auzit duşul şi-am realizat că nu plecase, se trezise doar mai devreme decât mine. A ieşit curând şi m-a privit, eu făcând acelaşi lucru. Ne holbam ca nătărăii unul la altul, fără să spunem ceva, dar, la un moment dat, Mika a intrat în dormitor închizând uşa. S-a aşezat în pat, lângă mine, şi fără nici cel mai mic avertisment, şi-a zdrobit buzele de ale mele, ţinându-mi capul în mâini. Nu ştiu cât a durat sărutul acela – sincer, nici nu-mi pasă -, dar îmi doream să nu se mai termine. Când s-a oprit, pentru că nici unul dintre noi nu mai avea aer, mi-a îndepărtat bluza de pijama, eu rămânând în sutien – ce norocul naibii am avut că am dormit cu el -. Buzele lui le căutau cu disperare pe ale mele, iar buzele mele aveau o nevoie disperată de ale lui, iar când s-au unit am sperat să rămână aşa, lipite, pentru totdeauna. Şi-a îndepărtat tricoul, iar apoi a încercat să-mi dea pantalonii de pijama, scurţi, jos, moment în care am realizat că ce fac eu nu e bine şi că trebuie să mă opresc. L-am oprit, împingându-l şi privindu-l speriată şi uimită, iar el mă privea mai mult decât confuz …
P.S. Îmi cer scuze pentru miile de greşeli din capitol, dar eram şi eu obosită - like Dia - şi nu mai aveam răbdare să corectez capitolul. ( :
![[Imagine: adp075.jpg]](http://oi42.tinypic.com/adp075.jpg)