[Terminat] Totally Dominated [*YAOI*]

[Yaoi Queen]

Hmmm cam mult dialog but... Life is life ( ta na na na na ) ^^
Enjoy

Capitolul XXI

Nororcul meu fusese ca atata timp cat statusem singur in apartamenul meu, a trebuit sa invat sa ma descurc pe cont propriu, iar asta se referea si la mancare. Dar, desigur nu a trebuit sa stau prea mult in bucataria brunetului pana sa aflu ca de fapt avea o bucatareasa. Logic! Cum ar fi putut altfel sa traiasca? Nu parea deloc genul bucatarului sef. Nu cred ca stia nici macar cum sa faca un nenorocit de sandvis.
Doamna aceea draguta, plinuta, cu parul roscat scurt si cret, mi-a dat voie sa gatesc, dupa ce mi-a spus ce prefera Dante sa manance, apoi imi adusese toate ingredientele necesare.
-De sapte ani, de cand il cunosc pe Dante, nu a lasat pe nimeni altcineva sa ii faca de mancare, incepuse femeia in varsta, luand un loc pe un scaun, langa mine care stateam in fata aragazului.
-Nu m-a lasat. I-am transmis doar, si nu i-am asteptat aprobarea sau dezaprobarea, spusesem eu detasat.
-Oricum nu te-ar fi lasat. Te-ar fi oprit. Nu prea are incredere in oameni.
-Nu m-ar fi putut opri. Si nu prea vad cum nu are incredere in altii. Adica presupun ca si-o trage cu tot ce misca. Atunci are incredere? intrebasem eu pe un ton ironic.
-Te inseli dragul meu. Dante nu e asa...
-Cu siguranta, o intrerupsesem eu, fapt care o facuse sa se foiasca pe scaun si sa se incrunte.
-A fost asa acum cinci ani. Zilnic aducea cate un baiat acasa. Incepusem chiar sa imi fac griji.
-Ce va face sa credeti sa nu e la fel? Poate acum merge el acasa la ei.
-S-a maturizat. Atunci nu puteai spune ca era un om matur, decat fizic... acum e un om matur in toata regula.
-De aia aduce acasa gandaci blonzi luati de la coltul strazii, replicasem eu plictisit.
-Poftim? intrebase doamna, confuza.
-Chestia aia blonda. Shiki... Piki... Tiki... cum dracu il chema! Aki...
-Nu stiu cum il chema pe baiat. Niciodata nu am aflat numele vreunuia dintre ei. Dante nu mi-i i-a prezentat. Si cand l-am intrebat de ce, mi-a spus ca oricum nu aveau sa mai calce in casa asta.
-Ei bine, acesta se pare ca a calcat de mai multe ori.
-Da, asa e, afirmase bucatareasa.
-Da, exact asa e, intervenise vocea pe care o recunoscusem imediat si ma facuse sa tresar.
Dante statea in pragul usii, rezemat cu mana dreapta de tocul ei si parea ca a auzit ceea ce povestisem.
-Nu te-a invatat nimeni ca nu e furmos sa tragi cu urechea, domnule? spuse femeia pe un ton ca al unei mame, ridicandu-se si punandu-si mainile in solduri.
-Nu am tras cu urechea. Am coborat si v-am auzit. Voiam sa vad ce face Yuri.
-Ei bine, cu siguranta se descurca mai bine la gatit decat te-ai putea tu descurca vreodata, spuse femeia pe un ton glumet.
Mi-am intors privirea spre vasul de metal de pe foc, insa atunci femeia anuntase ca trebuia sa merga la magazin asa ca disparuse imediat din peisaj.
-Nu trebuia sa o faci sa plece. Am spus eu de indata ce am observat ca ramaseseram singuri.
-Nu i-am am zis nimic, se apara el, apropiindu-se incet.
-Nu a trebuit. Te cunoaste de mult timp. Ajunge si un semn din ochi sau mana.
-Bine, i-am facut semn sa plece. Dar asta pentru ca esti gelos, recunoscu el.
-Ha! Asta e amuzant...
-Da chiar e amuzant. Da-mi un motiv.
-Nu exista niciun motiv. Pentru ca eu nu sunt gelos pe nimeni si nimic.
-Nu stiu.. poate pe "Chestia aia blonda. Shiki... Piki... Tiki" ? Persoana a carui nume il stii si nu vrei sa il pronunti?
-Am spus Aki.
-Da. Dupa "Chestia blonda", Shiki, Piki si Tiki. Deja incepe sa sune caraghios.
-E caraghios! Ma rastisem eu, lasand lingura de fier din mana sa cada zgomotos in vas si intorcandu-ma pe urma cu totul spre brunet. E caraghios ca vii si imi spui mie ca ma vrei langa tine cand abia... cand? Ieri? Din masina ta a iesit gandac... Aki. E caraghios ca acum trei saptamani sau patru erai cu el in patul tau, si i-o trageai de zor! Ce mai e caraghios in momentul asta sunt eu pentru ca stau sa iti spun toate astea!
-Ti-am spus ca esti gelos, rostise acesta scurt, afisand zambetul lui multumit.
-Nu sunt, negasem eu, intorcandu-ma la aragaz si luand din nou lingura in mana. Asa am vrut eu, sa zic toate astea. Nu insemana ca sunt gelos.
-Nu s-a mai intamplat nimic intre mine si Aki de atunci cand ne-ai vazut in pat.
I-am aruncat o privire curiasa si neincrezatoare, apoi mi-am intors din nou ochii asupra vasului.
-Iar cand a iesit din masina mea, doar il duceam acasa. Pentru ca s-a intamplat sa dau de el cand m-am oprit sa imi iau tigari de la magazin in drum spre firma.
-Iar tu, om cumsecade te-ai oferit sa il conduci.
-M-a rugat.
-Sigur. Mereu cel in cauza e rugat, si pentru ca e o persoana buna, trebuie sa o faca, nu-i asa?
Dante se miscase pana in spatele meu, unde mai intai isi trecuse degetele prin parul meu lung, apoi se aplecase usor inspre urechea mea.
-Vrei sa te certi cumva cu mine pe tema asta ca apoi sa te sarut si sa ne ducem sus, in pat unde vom face dragoste toata ziua?
-Nu sunt gelos! maraisem eu, intorcandu-ma spre el si punandu-i lingura argintie inaintea chipului.
Dante a ridicat intrebator ambele sprancene apoi a ras zgomotos.
-Sunt deja ranit. Vrei sa rasucesti... lingura in rana?
Imi coborasem privirea spre podea, simtindu-ma in totalitate vinovat pentru acea rana care imi fusese destinata mie, insa Dante imi ridicase, chipul, privindu-ma curios.
-Ce e? In mod normal ai fi spus "Nu ma intereseaza ca esti sau nu ranit!" chiar daca am fi stiut amandoi ca minti.
-Nu am nimic...
M-am ferit de atingerea lui, ducandu-ma spre chiuveta si dand drumul apei calde pentru a-mi vara mainile sub ea.
-Ba da. Ce e? Imediat ce am adus vorba de rana, ti-ai si schimbat expresia de parca tu m-ai fi impuscat.
-Nu e mare diferenta, spusesem eu scurt.
-Poftim?
Ignorasem intrebarea lui si continuasem sa imi frec mainile una de alta sub apa ce curgea, chiar daca nu avea niciun rost. Parca ii simtisem nervozitatea barbatului chiar daca nu il privisem, si imediat, acesta inchisese robinetul, iar ochii lui ramasesera pentru un moment atintiti spre chuiveta. Brusc mi-a fixat chipul cu o curiozitate anume apoi si-a umezit agitat buzele.
-Te simti cumva vinovat? intrebase el, indemnandu-ma sa imi ridic privirea spre chipul lui pentru ca apoi sa o mut repede spre aragaz.
-Da, raspunsesem eu scurt si sincer, trecand pe langa el pentru a ajunge la vasul de metal.
-De asta stai aici? Pentru ca te simti vinovat?
Din nou nu ii raspunsesem, si ii simtisem privirea nervoasa indreptata spre mine de cum incepusem sa amestec continutul din vas.
-Las-o dracului de oala! striga el, enervat, prinzandu-ma de brat, si tragandu-ma spre el. Vasul cazuse pe jos zgomotos imprastiind totul pe podea. Raspunde-mi! ordona pe urma, privindu-ma incruntat, facandu-ma sa tresar usor.
-Tu nu ai dreptul sa urli la mine, rostisem eu ferm, incercand sa par calm.
-Am dreptul sa fac ce vreau. E casa mea, ai uitat? aminti el, increzut.
-Ei bine, casa e a ta... nu si eu. Acum du-te dracului inapoi in pat!
-Nu am nevoie de mila ta, si nici de grija ta din cauza vinovtaiei! Credeam ca te-ai desteptat putin. Ca esti mai deschis si ca stii ce vrei.
-Sunt perfect constient de ceea ce vreau. Si acum vreau ca tu sa te duci in pat!
-Iar eu vreau sa pleci, rosti el brusc, taios si dureros in acelasi timp. Ia asta cu tine, adauga apoi, scotand din buzunar o cheita care mi-o inmanase. Esti liber de orice te-ar fi putut lega de mine.
Inghitisem cu greu. Cand ajunseseram la acel subiect care parca imi facea pieptul sa se stranga dureros de mult? Parca totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda.
Am clipit des la realizarea faptului ca imi ceruse sa ies din casa, apoi trecusem pe langa Dante, indreptandu-ma spre usa de la iesire. Nu aveam de gand sa ma umilesc in vreun fel... Nici macar in fata lui.
Pentru un moment nu aveam in minte decat cuvintele lui care parca actionau ca un acid asupra mea, insa imediat ce mi-am revenit, imi scosesem telefonul din buzunar, comandand un taxi, apoi il sunasem pe Takashi. Aveam sa merg la el. Nu voiam sa ma intorc acasa...
-Ce dracu s-a intamplat? intrebase amicul meu de indata ce pasisem in apartamentul sau.
-Nimic, am raspuns eu scurt, trantindu-ma pe canapeaua lui de stofa gri, puandu-mi mainile pe chip.
-Pe naiba nimic. Ultima oara cand mi-ai zis ca vii sa stai cateva zile la mine a fost.... niciodata!
-Da. Mi-am zis sa fac o incercare.
-Chiar atata incredere ai in mine? Ma minti in halul asta chiar daca ma cunosti de zece ani? intrebase el dezamagit, asezandu-se pe fotoliul de langa canapeaua pe care eu o ocupasem in intregime.
Am oftat, apoi m-am ridicat in sezut, punandu-mi coatele pe genunchi si sprijinindu-mi obrazul drept in palma.
-Presupun ca ai aflat de Kitami, incepusem eu.
-Da, nu e de gasit...
-De fapt Dante l-a omorat cand Kitami a vrut sa ma omoare pe mine...
Ii vazusem ochii deschisi si mari cat cepele, fiind socat de prima mea propozitie, apoi continuasem cu interaga poveste, care il uluise pe Takashi din toate punctele de vedere.
-Nu pot sa cred, rostise el pe un ton ragusit.
-Nici mie. Cum sa ma dea afara din casa?
-Cam scurta drama prin care ai trecut cu Kitami.
-La asta te gandesti?! Asta nu e un film, fi-ar sa fie! Omul era batran si dintr-un pumn a fost "knock out". Ce sa mai spun de trei gloante? Poate s-a terminat prea repede, dar doar eu stiu cum naiba am reusit sa nu tampesc acolo in minutele alea...
-Si te-a dat afara pentru ca el credea ca stai acolo deoarece te simti vinovat ca el a luat glontul ala in locul tau, si nu pentru ca iti faci griji, concluzionase el, mutandu-si locul de pe fotoliu, pe canapea, langa mine.
-Asa crede.
-Se astepta sa ii declari dragoste eterna? intrebase satenul glumet.
-Probabil.
-Si de ce nu o faci?
Ii aruncasem o privire nervoasa auzindu-i intrebarea stupida la care el ridicase din umeri, asteptandu-mi raspunsul.
-Ti se pare ca sunt genul ala de romantic incurabil?! interbasem eu rastit.
-Ai putea fi...
-De ce as fi?! Nu am spus niciodata in viata mea un "Te iubesc".
Takashi se cutremurase scurt.
-Ih! ai dreptate. E prima oara cand te-am auzit rostindu-l si mi se face pielea de gaina. Suna ciudat venind de la tine. Chiar si asa, Yuri, cateodata nu strica sa iti afisezi sentimentele in fata cuiva.
-Mi le-am afisat in fata ta. Altceva?
-Nu era vorba de mine aici. Ci de o persoana fata de care chiar ai sentimente.
-Atunci de ce nu spui direct "Dante" ? Doar despre el e vorba... stii ce? Vreau sa dorm... pot sa stau aici pe canapea daca imi aduci o perna.
Takashi refuzase acea optiune si imi oferise camera in care inainte cu cativa ani apartinuse surorii lui, insa imediat ma lovise o amintire ca un traznet.
-Shiro! tresarisem eu in drum spre pat. Am uitat de Shiro! Trebuie sa ma duc dupa el! cred ca e mort de foame, am spus eu agitat, vrand sa merg spre usa de la iesire.
-Nici vorba amice. Tu du-te si dormi. Eu il aduc pe Shiro aici cu tot ce ii apartine. Pari extenuat.
Ii multumisem printr-un zambet scurt, apoi imi reluasem drumul spre camera. Eram atat de obosit incat simteam ca puteam sa cad din picioare, insa eram al naibii de sigur ca nu aveam sa pot dormi in acea noapte.