Dorinte periculoase

[Me†al.]

Multumesc pentru comentarii ! Am venit cu un nou capitol ce sper sa va placa.
Lectura placuta si va astept parerile !

Capitolul 15

Fiecare dorinta are un pret.

Durerea ce m-a cuprins a fost una blanda la inceput, ce mi-a oferit o senzatie atat de stranie si, totodata, cunoscuta. Ma simteam asa bine, endrofinele intrandu-mi in sange. Dar, brusc, senzatia de placere se oprea o perioada si revenea din nou, mai apoi. De parca vampirul ar fi avut nevoie de pauze. Cu timpul, incepeam sa simt o goliciune in intreg corpul, de parca ceva vital mi-ar fi lipsit. Nu mai gandeam normal, ci prin minte imi cutreierau tone de lucruri ce nu aveau cine stie ce sens. Apoi am simtit cum imi erau turnate in gura lichide si, involuntar, le inghiteam si-mi placea teribil. Mintea imi devenea lucida, imi simteam din nou membrele si o putere uriasa mi-a invaluit corpul. Dupa ce nu am mai avut ce lichid sa inghit, am deschis ochii, privind in jur. Puteam sa observ detalii ce nu mi le imaginasem vreodata. De asemenea, auzul mi se imbunatatise considerabil. Auzeam cele mai mici susoteli, respiratiile sacadate. Era asa de diferit si fascinant. Dar totul a fost intunecat de puterea ce-mi zvacnea prin vene. Ma simteam atat de puternit incat am reusit sa rup creanga unui copac fara nici cel mai mic efort. Simteam o furie uriasa, nu ma puteam concentra. Doream sa rup, sa distrug tot ce vedeam in fata ochilor. Mai multe perechi de maini mi-au atins bratele si ma trageau inapoi, doreau sa ma opreasca, dar in zadar. Le-am inlaturat intr-o clipita, fara sa ma chinui. Apoi, am rupt o alta craca a unui copac si am aruncat-o spre persoanele ce incercasera sa ma opreasca mai devreme. Desigur, vampirii s-au miscat mult mai rapid si n-au fost atinti de bucata de lemn. Am vrut sa ma duc sa distrug altceva, sa profit de puterea nimicitoare ce o posedam, dar vocea unei persoane m-a facut sa incremenesc.
- Alexander !
M-am intors si am vazut-o pe Miranda cum statea fata-n fata cu mine, privindu-ma atenta. O senzatie ciudata mi-a invaluit intreg trupul si puterea ce nu-mi daduse pace pana acum s-a linistit. Dar nu s-a calmat deloc, ci actiona precum un intrerupator. O data ma lovea cu o putere uriasa, apoi se domolea si parca disparea. Se juca cu trupul meu. Am strans degetele-n pumn si am vrut sa o lovesc, dar ea a actionat mai rapid, unindu-si buzele cu ale mele. Din acel moment, am putut sa-mi controlez puterea si m-am lasat purtat de acel sarut ce era atat de intens. Observasem ca toate trasaturile mi se accentuasera asa ca nu mi-a fost foarte greu sa imi introduc limba in lacasul umed si sa o caut pe a ei. La gestul meu, Miranda a tresarit, dar s-a lasat purtata de pasiune, limbile noastre antrenandu-se intr-un joc intens. Directoarea si-a dres glasul si atunci amandoi am revenit la realitate, zambindu-i stanjeniti.
- Uau ! Alexander, arati mult mai bine ! A exclamat Kail privindu-ma.
Am ras amuzat, fiind sigur ca aratam cu totul si cu totul diferit. Totusi, eram putin curios sa ma vad si, vazand o oglinda veche sprijinita de un zid, am inceput sa alerg spre ea. Surprinzator, ma miscam de mii de ori mai rapid si eram foarte agil. Ajungand la zidul cu pricina, am indepartat praful de pe oglinda sparta. Intelesesem de ce fusese adusa afara, ca sa fie aruncata. M-am uitat la trupul meu si am ramas uluit. Pielea imi era foarte alba, precum hartia, dar avea o stralucire aparte. Ma inaltasem putin si aratam precum un atlet. Curios, am deschis gura si am vazut caninii ascutiti si albiciosi ce ii inlocuisera pe ceilalti umani. Aratam foarte ciudat, dar imi placea destul noua mea forma.
- Si ce trebuie sa fac ? Am intrebat, intorcandu-ma catre directoare.
- Este aproape rasaritul, deci nu mai avem mult timp. Alexander, strigoii isi vor da seama imediat ca esti transformat, de aceea trebuie sa te misti rapid. Ei au sa vina cu prietenii tai aici, cerandu-ti sa te predai ca sa nu-i omoare. Desigur, chiar daca te-ai fi predat, ei ar fi fost morti. Trebuie sa iesi rapid si sa-ti iei prietenii, aducandu-i aici, dupa bariera. Dupaia, o sa inceapa batalia finala. Daca reusim sa-i tinem afara pana la rasarit, atunci au sa moara fiindca sunt sigura ca nu s-au gandit ca te vom transforma si nu vor fi foarte pregatiti, raspunse Miranda.
Am aprobat, oftand. Imi era sete, gatul ma ardea cumplit. Doream sange mai mult ca niciodata si, surprinzator, nu mi se mai parea atat de scarbos ca inainte, ci foarte tentant, precum un fruct interzis. Kail, auzindu-mi dorinta puternica, a venit si mi-a intins un pahar mare, negru in care se afla sange. Ii puteam simti mirosul si, precum un animal salbatic, m-am repezit si am dat pe gat tot lichidul. Ma simteam mai bine, setea disparand aproape de tot. Minutele treceau, iar eu priveam vampirii ce se mobilizau prin intreaga curte. Unii erau profesori, altii paznici, iar altii simpli elevi. Toti se asemanau intr-un singur fel: cand ma vedeau, ma priveau uimiti sesizand transformarea. Surprinderea de pe chipul lor ma amuza teribil si ma intrebam daca asa aveau sa fie si fetele strigoilor.
- Si chiar nu mai am suflet ? Am intrebat-o pe Alice care nu se sinchisea sa exerseze.
- Daca simti tu ca nu mai ai, atunci chiar nu mai ai. Ai daca crezi, mi-a raspuns.
- Da, dar daca nu o sa mai simt dragostea, durerea, furia ? O sa fiu precum un robot ?
- Fiecare dorinta indeplinita are pretul ei. Toate raspunsurile tale sunt aici.
Mi-a atins usor partea stanga, in care se afla inima. Stiam ca avea dreptate, dar parca mi-era frica de ce aveam sa devin. Un monstru ? Nu, ma puteam controla. Daca voiam, puteam sa raman acelasi. Chiar puteam. Am refuzat sa mai stau pe ganduri si am dorit sa continui discutia cu Alice ca sa treaca timpul.
- Si, de ce nu te antrenezi ca toti ceilalti ?
Am aratat spre toti vampirii ce se luptau unii cu altii sau cu papuri umplute cu fan si puse pe un bat de lemn. Ea a chicotit si a privit amuzata intregul antrenament.
- Pentru ca n-am nevoie. Sunt una dintre cei mai vechi vampiri.
Am dorit sa o intreb cati ani avea, dar dupaia m-am hotarat ca ar fi fost mai bine sa nu. Adica, Alice arata atat de bine si nu voiam sa aflu ca a trait nu stiu cate decenii. As fi fost socat si nici nu ar fi dat prea bine. Alice s-a ridicat si a plecat dupa Kail, care sedea pe o craca prabusita. Am privit curtea pentru a mia oara, incercand sa alung plictiseala ce ma acapara incetul cu incetul. Mi-am intors capul spre Miranda care se antrena cu un alt pusti scund si usor grasut. Isi dadeau pumni si parau loviturile foarte rapid, iar puterea lor parea sa fie egala. Totusi, Miranda nu parea dezavantajata de faptul ca putra o rochie sangerie peste care o jacheta de blugi. Nu stiam daca fusese intuitia sau nu fiindca purta o pereche de colanti negri trei sferturi pe dedesubt. O priveam uimit cum sarea in aer si facea un surub, cum il fenta pe baiat si cum acesta nu renunta facand aceleasi miscari uimitoare.
Dupa cateva minute, in centrul tuturor a venit directoarea alaturi de un profesor cu parul blond deschis, intre doua varste. Amandoi tineau in maini cateva cutii negre, subtiri. Pareau foarte importante fiindca aveau mare grija de ele. Toti s-au oprit din antrenament si se apropiau de cei doi, iar eu i-am urmat.
- Dupa cum stiti, cea mai buna cale de a ucide un strigoi, este de a folosi o tepusa, a inceput profesorul, captandu-ne atentia. De aceea, o sa va dam tuturor cate una din argint pe care, speram noi, sa o folositi cu atentie. De la lectii, ar trebui sa stiti cum se ucide sigur un strigoi cu tepusa, dar, avand in vedere ca sunt cativa elevi noi - si s-a uitat spre mine - am sa va explic inca o data. Intai, trebuie sa gasiti o bresa, ca strigoiul sa nu fie atent si sa puteti sa-l atacati fara prea mult efort. Apoi, cu grija, trebuie sa-i bagati tepusa in partea stanga, in dreptul inimii, si sa o introduceti printre coaste, drept in inima. Aveti grija sa o impingeti cu putere pentru a garanta succesul actiunii. Si nu uitati, nu ezitati si aveti curaj.
Directoarea a inceput sa ne imparta tepusele de argint si, dupa aceea, toti s-au reintors la antrenamente. M-am asezat din nou pe scaun si am asteptat inceputul bataliei, in tot acest timp jucandu-ma cu arma ascutita.
Brusc, toata activitatea din curte a incetat si cei prezenti au incremenit. Nu a trebuit sa spuna cineva ceva pentru ca toti am stiut ca au ajuns. Le puteam simti mirosul de putred, asa ca am sarit intr-un copac, ascunzandu-ma dupa frunzele sale dese. Cand Elhomerii au ajuns langa dispozitivele de aparare, unul dintre ei, capetenia probabil, a spus :
- Unde e ?
Vocea sa era impunatoare, dar lipsita de orice sentiment. A dat din degete si din spatele lui am vazut cativa strigoi aducand langa el prietenii mei. Erau treji si, mai ales, terifiati. Le puteam vedea teama cumplita in ochi, dar nici un sentiment nu mi-a strabatut corpul. Imi erau amici, dar nu reactionam deloc sentimental. Parca toate sentimentele de prietenie dintre noi ar fi disparut odata cu transformarea, ori erau bine ascunse in sufletu-mi mort. Am alungat orice gand legat de sentimente si am observat ca inca nu-mi simtisera mirosul si nici nu se asteptau sa apar. Atent, mi-am prins mainile de craca ca de un trapez si am sarit cu putere prin scut, lovindu-i pe doi dintre strigoi cu picioarele si strigand :
- Surpriza !
Si acela a fost semnalul de inceput al unei batalii cu un final iminent.