Dorinte periculoase

[Me†al.]

No comments ? Well, stiam ca nu era prea reusit acel capitol, dar nici chiar asa. In fine. Am venit cu nextul ce sper sa fie citit de cineva. o.o Sper .
Lectura placuta !

Capitolul 12

Moartea. Ce este moartea cu adevarat ? Multi spun ca este sfarsitul drumului, lucrul ce le termina pe toate. Si totusi, daca nu e asa ? Cand mori, pierzi legatura cu celelalte persoane, dispari. Si daca n-ai disparea si ai ramane printre oameni, dar sub o forma mai diferita? Dar ce simti cand mori ? O multitudine de sentimente sau nimic ? Poate durere, suferinta, regret ori bucurie. Cine stie ? Toti sunt diferiti, au sentimente diferite deci si cand mor se simt diferit. Totusi, intrebarea ramane : Cum este moartea cu adevarat ?

*

Replica strigoiului mi-a inghetat sangele-n vine. Nu-mi venea sa cred ce-mi auzeau urechile. Sa-l omoare pe Razvan? Nu, era imposibil. Razvan mi-era prieten de cand aveam sase ani... eram cei mai buni prieteni si tot timpul ziceam ca o sa avem grija unii de altii, precum niste frati. Niciodata n-am crezut ca o sa vina o zi in care sa-mi fie frica pentru viata lui. Si iata ca neasteptatul s-a ivit. Fara sa realizez, m-am oprit din respirat. Am luat o gura mare de aer si am continuat sa privesc inspre Razvan. Nu-l vedeam clar, dar simteam teroarea, durerea, frica. Parca intrasem in trupul sau si simteam tot ce simtea el. Nu puteam sa-l las sa moara. In fond, ei ma doreau pe mine, nu pe el. Nu merita sa moara din cauza mea.
-O sa vin cu tine, dar lasa-l in pace pe Razvan, am spus.
Surprinzator, vocea imi era rece, fara inflexiuni. Se pare ca am reusit sa tin inauntrul meu frica ce o simteam prin tot corpul. Dar trebuia sa infrunt acest strigoi, sa-l salvez pe Razvan! Devenind mai atent la cei din jurul meu, am observat cum toti incremenisera. Miranda ma privea rugatoare si incerca sa ma convinga din priviri sa renunt, precum si ceilalti prieteni ai mei. Directoarea ma privea stupefiata, iar profesorii ramasesera inghetati. Nu i-am bagat in seama. Eram orbit de ideea de a-l salva pe prietenul meu, incat nimic nu mai conta.
-Bine, sunt de acord. Treci bariera si am sa il las pe baiat langa aceasta, ca sa fie luat de unul dintre vampirii aia, a zis strigoiul repede.
Din colturile gurii ii curgeau bale ce cadeau pe umarul lui Razvan si i se prelingeau pe mana. Am putut vedea de la distanta aceasta cum coltii ii straluceau in lumina lunii, cum erau extrem de ascutiti. Ticoul pe care-l purta era alb si avea pe el cateva pete rosiatice, de sange. Pantalonii ii erau jerpeliti si rupti in genunchi. Deci strigoii nu prea mergeau pe la mall, mi-am zis. Imediat dupaia, m-am intrebat cum puteam sa ma gandesc la asa ceva cand moartea ma astepta cu bratele deschise, iar eu ma duceam spre ea de buna voie.
-Faci o mare gresala, Alexander. Din cauza ta, multi au sa moara, a spus directoarea pe o voce serioasa.
Stiam ca ar fi facut orice sa ma impiedice, asa ca n-am bagat-o in seama. In fond, eu ajunsesem aici pentru a fii protejat de Elhomeri, deci directoarea trebuia sa faca orice pentru a ma proteja.
-Nu mai incercati. Este prea absorbit de ideea de a-l salva pe tipul ala incat ratiunea i s-a pierdut.
Era vocea lui Kail. Era serios, dar, totodata, trist. De ce? Cum putea sa tina la un tip pe care-l cunoscuse acum cateva zile? Nici macar nu ma stia bine... Nu putea sa-i para rau ca plecam. Am facut doi pasi mici in fata si toti s-au incordat. Strigoiul a scos un sunet ciudat, precum un galgait si a facut si el un pas in fata. Il tragea pe Razvan dupa el, de gulerul tricoului. Cum putea sa trateze o fiinta umana asa, ca pe un gunoi ? Si ei au fost odata oameni, dar se pare ca au uitat asta.
-Hai, baiatule, mai repede! Nu o sa astept pana dimineata pentru tine! Misca-te sau il omor pe tipul asta!
Vocea vampirului mort era glaciala, dar dura. M-a facut sa tresar si am mai facut cativa pasi inainte. Miranda a alergat pana langa mine, postandu-se in fata mea. Era speriata si nu incerca sa ascunda acest sentiment. De fapt, disperarea si frica i se citeau pe chip cu usurinta. A vrut sa zica ceva, sa ma roage sa ma opresc, dar am indepartat-o precum un robot.
-Trebuie sa-i facem ceva baiatului. Nu-l putem lasa pe mana Elhomerilor. Nu acum, s-a auzit directoarea ce parea agitata.
-Putem sa-i dam ceva ca sa lesine, a sugerat un profesor.
-Nu! Nu putem face asta! Nu vedeti cat tine la Razvan ? Nu intelegeti ca sunt prieteni buni si voi vreti sa-l lasati pe celalalt baiat sa moara doar pentru a-l proteja pe Alexander?
Aceasta era Crystal. Parea destul de diferita. Tonul vocii ei trada o mare disperare, desi parea sa o mascheze destul de bine.
-Si atunci ce propui sa facem ? A rivalizat o profesoara.
-Vedem. O sa incercam sa-i salvam pe amandoi. Ne descurcam, a spus Alice calma.
Apoi discutia a incetat.
Cu cat ma apropiam mai mult de strigoi, rana de la gat incepea sa-mi pulseze. Parca era o legatura intre acel strigoi si fata ce m-a muscat. Dar asta era imposibil! Probabil ca incepusem sa innebunesc. Imi auzeam pasii pe caldaram si, de asemenea, pe cei ai vampirilor din spatele meu. Se deplasau odata cu mine, de parca doreau sa intre in lupta imediat ce aveam sa ies afara din zona in care eram protejat. Nu i-am bagat in seama. Privirea imi era atintita pe Razvan ce statea ca o papusa tinut de strigoi. Trebuia sa-l salvez, imi tot repetam neincetat. Nu stiu de ce, dar ma simteam responsabil pentru soarta sa. Eu fusesem cel ce a plecat vijelios de la scoala si s-a avantat intr-o aventura cu vampiri demna de scris intr-o carte. El, saracul, isi traia viata normal, fara nici un fel de creaturi mitice.
-Pustiule, te misti odata ? ! A urlat din nou strigoiul.
Mi-am marit pasul, devenind totodata si mai alert. Nu-mi perminteam sa-l las sa astepte caci ii putea frange gaul lui Razvan imediat. Incepusem sa alerg spre bariera si am vazut-o pe Miranda crispata, uimita. Mi-as fi dorit sa ma opresc, sa nu trec de bariera, dar trebuia sa-mi salvez prietenul cu orice pret. Cand am trecut prin bariera, am auzit cum toti au rasuflat cu putere. Strigoiul m-a privit plin de dorinta de a-mi suge sangele si, inainte de a se napusti asupra mea, i-a frant gatul lui Razvan. Am simtit cum toata lumea cade peste mine, cum totul se intuneca. Si chiar totul a devenit negru. Nu mai vedeam nimic, doar trupul lui Razvan aruncat neglijent pe pamantul din fata mea. Acea imagine imi provoca o durere de nedescris, de parca corpul meu ar fii aruncat acolo.
-Idiotule! Ai promis! Tampitule!
Urletele mele au rasunat in intreaga padure. Desigur, n-a fost prea inteligent din partea mea sa ma adresez astfel unui strigoi. Totusi, ce puteam face ? Prietenul meu cel mai bun era mort, iar eu eram inafara campului de protectie. Am auzit ragetul strigoiului si am fost luat pe sus. Imediat dupa aceea, am auzit mai multi pasi pe pamant si eu am fost dat cu putere de pamant. Nu m-a durut deloc, nu mai simteam nimic. Imediat dupaia am simtit cum pielea de pe mana imi era crestata, dar n-am actionat in nici un fel. In jurul meu se declansase un haos, iar eu stateam intins pe jos, cufundat intr-un intuneric abisal. Incercam sa accept adevarul crud, desi nu puteam.
Razvan era mort.
Prietenul meu cel mai bun era mort.