Dorinte periculoase

[Me†al.]

Ei, ma bucur ca v-a placut, Savarina Ali, She, Elena si Crysta ! Scuzati-mi intarzierea si va astept comentariile.

Lectura placuta !

Capitolul 11

Normalitatea este rar gasita. Oamenii normali, viata normala... Toate sunt doar simple vorbe. Nici un om nu este normal, fiecare are ceva ciudat, diferit. Viata n-a fost niciodata normala. Normalul devine banal si multi isi doresc sa se intample ceva iesit din tipare. Dar ce faci cand viata ta este plina de anormalitate, cand crezi ca lucrurile normale sunt doar povesti de adormit copiii? Cauti acea farama de normal sau imbratisezi viata ta anormala?

*

M-am trezit dintr-o data. Camera era cufundata in intuneric si singurele sunete ce se auzeau erau pufaiturile lui Kail. Probabil ca inca nu era ora de trezire. Cine stia ? De curand viata mea a devenit intr-atat de ciudata incat ma intrebam daca era un vis? Daca spuneam cuiva ca am fost muscat de o vampirita, m-ar crede nebun, dus cu pluta. Sau poate eram? Buna intrebare. Am stat si m-am uitat clipe indelungate la tavan. Ma intrebam ce aventuri aveam sa imbratisez in acea zi vampireasca. Muscatura imi zvacnea si ma intrebam de ce nu se vindeca odata. In diferite carti au proprietati vindecatoare. Dar in viata reala nu. Ce ironie. Si totusi, dupa ce aceasca aventura, daca scriam o carte despre vampiri, as fi luat premiul de cel mai bun scriitor fantasy. Sa fim seriosi, cine credea ca vampirii exista, ca stau printre noi ?
Mintea mi-a zburat la Miranda. Imaginea ei mi-a incalzit trupul, in ciuda faptului ca avea pielea rece precum ghiata. Ceva m-a impulsionat. Doream sa vorbesc cu ea. De ce ? Nu stiu, dar doream asta si aveam sa fac acest lucru. Incet, m-am ridicat din pat si mi-am pus o pereche de blugi albastri pe mine si un tricou alb. Am iesit tiptil din camera, fara sa-l trezesc pe Kail. Desi ei aveau un auz bun, se pare ca Kail era cufundat intr-un vis tare frumos. In acel moment mi-am dorit sa fiu eu cel capabil sa citeasca mintile. M-am oprit in fata usii camerei pe care o imparteau Miranda si Crystal, gandindu-ma la o tactica de a o scoate pe satena afara de acolo. M-am apropiat de usa si am soptit:
-Miranda.
Vocea imi era ragusita si numele ei nu s-a auzit prea bine. Speram totusi sa iasa afara din camera sa verifice cine pandea prin fata camerei sale. Imediat dupaia usa s-a deschis si Miranda a aparut in fata usii. Parul ii era ciufulit si fata adormita. Era asa de draguta asa, imi ziceam. Purta o camasa de noapte pana la genunchi, mov cu girafe galbene. Arata precum un copilas mic abia trezit dintr-un vis frumos. Si totusi, poate ca avusese in vis frumos.
-Ce faci aici? A intrebat soptit in timp ce inchidea usa camerei.
-Nu stiu. Am simtit nevoia sa vorbesc cu tine despre... tot ce s-a intamplat. Scuza-ma ca te-am trezit, dar credeam ca nu dormi.
A inaintat pe culoar, iar eu am urmat-o automat.
-Inteleg. Te-au cam tulburat toate treburile cu muscatura...
A ghicit din prima. Ma rog, nu era asa de greu de observat, mai ales pentru un vampir. Si totusi, nu-mi era frica ca aveam sa fiu muscat din nou, doream sa gasesc o metoda pentru a nu mai simti durerea aceea sfasietoare. Chiar in acel moment, am ajuns in sufragerie. Era o camera imensa, plina cu televizoare cu plasma, canapele si fotolii. Desigur, toate erau rosii sau negre. Ne-am trantit pe o canapea, iar Miranda a strans in brate o perna sangerie.
-Cand voi putea pleca de aici? Am intrebat din prima.
-Din scoala? Oh, pai, cand Elhomerii vor fi prinsi. Atunci banuiesc. De ce intrebi?
Raspunsul meu era evident, dar se pare ca ea era prea adormita ca sa-l depisteze. Poate ca ar fi fost mai bine daca asteptam pana dimineata.
-Pentru ca... Mi-e frica sa nu mai fiu muscat si de alti vampiri, iar eu sa nu fac nimic.
Am fost total sincer. Asta era lucrul principal de care ma temeam. Si totusi, pe urmele mele erau niste strigoi “ vampiri morti “ si eu locuiam cu niste vampiri. Daca ma gandeam bine, in ambele cazuri aveam sa fiu muscat. Ce mai conta daca erau vampiri vii sau morti? M-am uitat la un tablou pus pe un perete. Infatisa gatul unei fiinte umane ce avea doua muscaturi din care curgea sange. Aveau pana si poze dinacestea capabile sa-i faca sa-si doreasca si mai mult sange. Mi-am mutat privirea spre Miranda. Isi infasurase o suvita de par in jurul aratatorului si se juca cu ea.
-Ce-ar fi daca as deveni vampir ? Am intrebat dintr-o data.
-Poftim?! Te-ai ticnit ? Ai dat cu capul de ceva ? Doamne, Alex, este imposibil asa ceva. Ma rog, e posibil, dar nu poti sa-ti irosesti viata astfel. Totul o sa se termine si ai sa te intorci la viata ta si o sa uiti de noi.
Era socata. Sincer sa fiu, nici eu n-as fi vrut. Dar intorsul la viata mea normala era prea... ciudat. Insinuase ca o sa uit de ea si nu credeam ca avea sa fie posibil. Mi-a sucit mintile si apoi avea sa dispara asa usor, precum ai zice peste. Oricum, normalitatea ar fi plicticoasa dupa toate lucrurile intamplate. Poate ca tipul asta de viata mi s-ar potrivi.
-Nu ai de ce sa devii vampir, esti perfect asa, a spus calma.
Mi-am ridicat privirea inspre Miranda. Se apropiase de mine si fata ei era la un milimetru de a mea. Zambea jucaus si cand imi deschisem gura sa o intreb ce face, ea a dat din cap in semn negativ. Si-a lipit buzele de ale mele. Sarutul, la inceput a fost sovaielnic, niciunul nu stia daca era bine ce facea, dar ne-am destins imediat. Limbile noastre dansau, iar Miranda s-a asezat in poala mea. Isi tinea mana stransa in pumn in parul meu, iar eu o mangaiam pe spate. Senzatia de caldura m-a invaluit imediat si ne sarutam cu atata pasiune de avea sa fie ultima data cand ne vedeam. Ramanand fara aer, am oprit sarutul. Amandoi gafaiam.
-Vrei sa facem o plimbare? A intrebat.
Am dat din cap si am iesit amandoi pe usa sufrageriei. Drumul pana la usa nu era lung si am mers pana acolo, tinandu-ne de mana. Era o senzatie asa frumoasa acum ca stiam amandoi ca tineam unul la altul foarte mult. Am deschis usa din lemn masiv si am tinut-o pana cand Miranda a iesit si ea. Soarele era aproape de linia orizontului, iar intunericul incepea sa puna stapanire pe intregul campus. Frigul se lasa si el peste intreaga natura ce se ducea la culcare. Ma intrebam daca nu cumva ii era frig Mirandei, dar mi-am amintit faptul ca vampirii nu simteau frigul. Un lucru folositor lor, mi-am zis. Am mers pe aleea cea mai departata de cladire care se afla aproape de padure, pe langa dispozitivele de protectie. Chestiile ce protejau scoala nu erau ziduri inalte, ci un fel de scuturi invizibile ce nu lasau sa intre nimic dinafara. Ingenios lucru si ar fi fost perfect ca si la scolile normale sa fie astfel de lucruri.
-Si este adevarat faptul ca nu puteti suporta lumina soarelui ? Eu te-am vazut la scoala afara, in soare.
-Pai, este relativ adevarat. Inainte nu rezistam deloc la lumina solara, dar au fost inventate diferite pastile care, daca le luam, ne lasa sa iesim pe afara in timpul zilei. Nu tin foarte mult, dar sunt foarte bune pentru vampirii ce locuiesc printre oameni. Noi aici, la scoala, nu le luam niciodata pentru ca preferam ca programul nostru sa se desfasoare in timpul noptii, a spus calma in timp ce privea visatoare cerul.
-Ce se intampla daca va expuneti la soare daca nu luati pastila? Va transformati in... cenusa?
A inceput sa rada.
-Nu, normal ca nu. Ne face rau pe din-auntru, ca sa zic asa. Nici eu nu stiu sigur. Lucrurile asta le invata cei din cursurile superioare.
Am aprobat. Intelegeam cat de cat ce incerca sa-mi explice. Miranda a tresarit si mi-a strans putin mai tare mana. Am vrut sa o intreb ce s-a intamplat, dar parea ca se concentreaza asuprea unui lucru ce se afla in afara barierei, in tufisuri. Ne oprisem si ea imi arunca un mic microfon. Unde l-o fi tinut?
-Apasa pe butonul on. O sa ne auda directoarea. Spune-i ca-i ceva ciudat in partea nordica a campusului si ca trebuie sa vina, mi-a soptit.
In timp ce spuneam in microfon toate cele zise de Miranda, ea mi-a dat drumul mainii si s-a apropiat mai mult de locul unde se termina campusul. Parea ca mirosea ceva. Dar ce putea fi in niste tufisuri? Soarele disparuse in spatele muntilor dinspre nord si luna ii luase locul.
-Cine esti? Arata-te! A urlat adolescenta.
Ceva s-a miscat cu putere-n tufisuri si a iesit din ele. Era o umbra neagra. Cand s-a apropiat mai mult, am vazut ce era. Un barbat cu parul negru si ochii rosii. Pielea ii era alba, mult prea alba si tinea langa el alta persoana. Un trup de om, dar pe care nu l-am putut indentifica imediat.
-Ce-i asta? Am intrebat curios.
-Strigoi. Unul din Clanul Elhomerilor. Trebuiau sa soseasca, a spus Miranda incordata.
Am ramas socat. Fata strigoiului era contorsionata si furioasa. A smucit trupul celeilalte persoane si am putut sa observ cine era. Razvan! Imposibil. Bunul meu prieten era pe mainile strigoilor, iar eu nu puteam face nimic. Ce patetic. Trupul lui Razvan nu se misca, dar ii puteam observa lentele miscari ale pieptului. Inca traia! Si totusi, cand i-am vazut urmele muscaturilor de pe gat, m-am crispat. Brusc, am auzit pasi pe caldaram. Mai multe persone veneau alergand spre noi. Imediat dupaia, am vazut-o pe directoare impreuna cu alti profesori si cu Kail, Crystal si Alice. Cand l-au vazut pe strigoi, toti au ramas socati.
-Ce doresti ? A intrebat directoarea dura.
Strigoiul a zambit crud si a miscat trupul lui Razvan, facandu-l sa geama.
-Pe baiat, a spus aratand cu degetul spre mine.
Am incercat sa nu schitez nici un gest, nu trebuia sa ma sperii. Acum trebuia sa ma concentrez asupra salvarii lui Razvan.
-Si daca nu ti-l dam? A intrebat o profesoara cu aceeasi voce ca de piatra.
Ajunsesera sa vorbeasca despre mine ca si cum as fi fost un obiect! Ce bucurie. Aveam si eu parerile mele, dar, nu, eu trebuia sa fiu tratat ca pe un obiect. Totusi, nu-mi parea asa de rau. Daca as fi fost nevoit sa vorbesc cu strigoiul, nu stiam cat de calm puteam fi.
Strigoiul a zambit sadic si si-a apropiat gura de gatul lui Razvan. Am vazut cum coltii i-au aparut si m-am infiorat.
-O sa-l omor, a spus vampirul mort cu o voce ce-ti facea pielea de gaina.