Dorinte periculoase

[Me�al.]

@Zapa - Nu stiu daca seamana cu Twilight caci n-am citit cartile. En fin, nu seamana deloc cu povestea lui Meyer si de acum totul o sa se schimbe. Te mai astept pe aici! >:D<

@Hanako - Mersi pentru comentariu. Te mai astept! >:d<

Guys, n-am avut prea multa imaginatie in ultimul timp si de aceea capitolul asta nu mi se pare cine stie ce. Oricum, eu sper sa va placa. Lectura placuta!

Capitolul 8

Ce lucru poate sa sperie atat de mult un om de-si pierde si ultima urma de duritate? Sigur, exista multe lucruri inspaimantatoare in lume, dar ce putea sa faca o fata dura, precum Miranda, sa se sperie? Dar, uneori, lucrurile ce par a fi teribile la inceput, nu sunt exact asa cum ti-ai imagina cand le descoperi cu adevarat. Totusi, unele lucruri sunt inspaimantatoare pana la capat. Pana n-ai sa le infrunti fara teama, n-ai sa descoperi daca chiar sunt oribile sau sunt doar inchipuirile propriei minti.

*

-E tata la telefon, a soptit ea in timp ce se uita la micul ecran.
M-a bufnit rasul. Cum putea Mirandei sa-i fie atata frica de tatal ei? Stiu, si el era un vampir, dar, totusi, propriul parinte nu putea sa ii suga sangele sau sa o omoare. Nu intelegeam deloc ce putea sa o sperie atat de mult. Mi-a aruncat o privire intunecata, facandu-ma sa ma opresc din ras. Incet, a apasat pe butonul verde si a dus telefonul la ureche, spunand un "alo" pe care abia l-am putut auzi.
-Cum adica? Nu se poate. Trebuie sa vina si el? A spus ea total panicata.
A ascultat putin la telefon vorbele tatalul ei, stand cu ochii inchisi si muscandu-si buzele. Parea sa-i fie teama de ceea ce ii spusese persoana de la capatul celalalt al firului. Totusi, pe langa frica, am putut sesiza si o usoara urma de ingrijorare. Pentru cine se ingrijora ea? Si, mai presus de toate, cine era el? Ei bine, aveam sa aflu imediat ce apelul dintre ei doi avea sa se incheie.
A ascultat ce i-a zis tatal ei si s-a uitat rapid la mine, analizandu-mi ochii. Ce putea sa fie asa de interesant la ei? Doar pupila si cercul de culoare din jurul acesteia.
-Da. Vad. Se pare ca nu avem de ales. Sigur, ma descurc, a spus dupa care s-a oprit sa mai asculte ceva foarte atenta. Poftim?! Azi? A urlat ea, mai apoi.
Oftand, a aprobat si a inchis telefonul. M-a privit in ochi cu o intensitate aparte, vrand sa-si gaseasca cuvintele. Mi-am dorit sa o intreb ce se intamplase, dar eram suta la suta sigur ca pe fata mea trona confuzia. Apoi, si-a ridicat capul si mi-a analizat ochii, un alt oftat scapandu-i.
-Trebuie sa plecam azi. Esti vanat de catre clanul Elhomer. Daca mai stai mult prin acest oras, fara o protectie adecvata, esti ca si mort. Eu iti sugerez sa te duci si sa-ti iei cateva lucruri necesare caci plecam imediat.
Am ascultat tacut tot ce mi-a zis. Eram total confuz si nu intelegeam defel ce voia sa-mi zica. Mi se parea absurd ca eu, un adolescent neimportant, sa fiu vanat de catre niste chestii, nici nu le retinusem denumirea. In plus, unde aveam sa ne ducem? Nu cred ca exista un loc unde sa putem dormi la fiecare pas facut. Citindu-ma precum o carte, Miranda a vorbit din nou:
-Mergem la Academia Cavron. La aceasta scoala sunt numai si numai vampiri. Au sisteme inalte de protectie si o sa fi in siguranta. Clanul Elhomer nu are puterea necesara sa distruga sistemul de protectie al scolii. Pentru ca sunt sigura ca ai sa intrebi, Elhomerii sunt fantomele vampirilor onorabili din vremurile trecute. Au fost ucisi de diferite familii de oameni si din acest motiv urasc membrii respectivelor asociatii de persoane. Se pare ca si stramosii tai au omorat un vampir onorabil.
-Stai, vrei sa zici ca o sa ma omoare, nu? Oricum o sa mor, deci nu cred ca o sa fie mare diferenta. In plus, cum ma poate rani o fantoma? Am intrebat, crezand ca imi facea o farsa de intai aprilie.
-Daca ma lasi sa termin, ai sa aflii, mi-a spus taios. Ei sunt urmati de mai multi strigoi. Strigoii sunt vampiri ce au murit... Un fel de morti umblatori. Cea mai mare dorinta a lor este cea de a bea sange si de aceea s-au aliat cu Elhomerii. Clanul le-a oferit sangele fiecarei persoane pe care aveau sa o ucida, iar ei au acceptat. Asadar, Elhomerii o sa-i puna pe strigoii ce-i urmeaza sa te transforme si pe tine intr-unul si o sa devii inamicul nostru si, implicit, al meu. De aceea trebuie sa te protejam si din acest motiv trebuie sa pleci de aici. Strigoii nu umbla ziua, lumina soarelui afectandu-i, asa ca poti sa iti faci bagajele si vom pleca, a spus ridicandu-se de pe banca.
Eram inca socat de tot ce am aflat. Cum se putea schimba viata mea atat de mult? Acum cateva minute, eram doar un adolescent ce iubea o vampirita. Ei bine, in cateva minute am aflat ca eram urmarit de o adunatura de morti vii si daca nu aveam sa ma duc la o alta scoala, aveam sa devin si eu un strigoi. Frumos.
Am inceput sa mergem agale spre cladirea cu camerele, tacand. Nu a trecut mult timp si eu am rupt tacerea, inca uimit si cu o multime de intrebari invartindu-mi-se in minte.
-Stai, vrei sa spui ca eu o sa ma duc la o scoala unde sunt numai vampiri si voi risca sa fiu cina lor? Deci, o sa fiu vanat zi si noapte de vampiri adolescenti? Nu stiu care moarte o sa fie mai placuta: ucis de un strigoi sau ucis de un vampir tanar.
Am oftat si mi-am dat ochii peste cap. Nu voiam ca viata mea sa fie mai complicata de atat. Se pare ca n-aveam noroc. Ajunsi in apropierea cladirii unde erau camerele, i-am zarit pe Razvan si Ioana. Am ridicat o mana, in incercarea de a-i saluta, dar Miranda m-a tras de mana si m-a trantit pe iarba din spatele unui tufis mare. Mi-a facut un semn rapid sa tac si sa nu ma misc. Dupa ce Razvan si iubita lui au trecut de noi, Mira s-a uitat ca nu cumva sa mai fie cineva pe alee. Spre bucuria ei, toti se dusesera la ore si drumul era liber. Tot nu intelegeam care era motivul pentru care ne-am ascuns. Doar nu ne faceau ceva cei doi prieteni ai nostrii. Am ajuns destul de rapid in camera mea unde Miranda s-a asezat pe pat, asteptand sa-mi iau cateva lucruri cu mine.
-De ce ne-am ascuns de Ioana si Razvan? Am intrebat in timp ce aruncam un tricou albastru intr-un rucsac.
N-a raspuns din prima, dar s-a aplecat dandu-mi un tricou negru. Probabil ca-i placea ca era cu Nickelback, trupa noastra favorita. Apoi s-a asezat din nou pe pat, privindu-ma cum imi aruncam cateva tricouri in rucsac.
-Pentru ca tata alaturi de mama au inceput sa foloseasca o putere ce ii face pe oameni sa uite diferite lucruri ca si cum le-ar spala o parte din minte. Ei bine, ei o sa stearga din mintea tuturor amintirea ta sau a mea. Nu o sa stie cine esti si nu o sa-si mai aminteasca nimic de tine. Asta vor pati prietenii tai, cunostintele si, desigur, rudele. Acum, haide, misca-te mai repede, m-a zorit ea.
Dupa ce am luat tot ce-mi doream, adolescenta s-a ridicat de pe pat si s-a indreptat spre geam. In ochii ei am observat un interes urias fata de ce era afara. M-am dus langa ea si am observat cum, pe iarba din fata cladirii, statea un mic avion cu reactie. Era vopsit intr-un negru stralucitor, iar pe aripi erau doi colti pe care curgeau cateva picaturi de sange. Arata precum un avion normal, dar totusi ciudat. Forma aripilor era diferita, la fel si forma intregului avion. Era mai aerodinamic. Nu stiam eu prea multe despre avioane, dar eram sigur ca nu mai vazusem unul asemanator in viata mea. Miranda a deschis geamul si a sarit pe el fara vreo problema. Inima mi s-a oprit de emotie, dar, cand m-am uitat in jos, n-am vazut-o pe satena ranita. Statea in picioare si se uita la mine.
-Hai, sari! A tipat la mine.
Am privit temator in jos. Sa sar atatea etaje nu era asa de usor. Poate era mai bine daca o luam pe scari. Am vrut sa ma duc si sa deschid usa, dar am vazut cum clanta se misca. Ei bine, cineva dorea sa intre in camera mea. Singura alternativa era sa sar. In cel mai bun caz, imi rupeam cateva oase. Am respirat adanc si am aruncat rucsacul pe geam, eu sarind imediat dupa el. Spre surprinderea mea, nu m-am lovit. Am cazut pe ceva moale, ori am murit deja. Si acum eram la judecata de apoi si deja spiritul imi parasise trupul. Stateam cu ochii inchisi strans si asteptam. Un ghiont primit m-a facut sa deschid ochii. Miranda ma tragea de mana cu putere. Oare visam? Nu. Vocea ei strigandu-mi ca trebuia sa mergem era cat se poate de reala. M-am uitat in jur si am vazut o saltea gonflabila sub mine. Deci am cazut pe salteaua aia si de aceea nu m-am lovit.
-Te mai minunezi mult? Ne asteapta tata, a zis nervoasa.
M-am ridicat si am urmat-o spre avion.
Si asa a inceput noua mea aventura. Aveam sa intalnesc vampiri, sa locuiesc cu ei si sa ma lupt cu moartea. Ce altceva putea sa-si doreasca un adolescent?