@Savarina Ali - Mersi pentru comentariu si pentru parerile tale. Te mai astept pe aici ! :]
@Miaunella - Ma bucur ca-ti revenisi din starea de soc pentru a lasa o parere. Secretul Mirandei il vei afla destul de curand :-" . Meri pentru comentariu si te mai astept cu drag !
@Zapa - Nu, nu o sa fie imediat impreuna, ofc. Tot stau in cumpana daca o sa-i fac sa fie. Poate da, poate nu. En fin. O sa fiu racit mai des daca spui ca scriu mai bine :)) . Te mai astept, dear ! >:d<
@Kidutza Miaw - Mersi pentru comentariul tau si o sa-ti respect toatee . . sfaturile ! Te mai astept !
@Nya. - Eu pot fi numit un specimen caci, da, inainte ma indragosteam batand din palme, deci nici comportamentul personajului din fic nu mi se pare diferit. Semanam :)) . Te mai astept p'aci ! >:D<
@Mina Hiranuma - Mersi pentru parere si iti mai astept parerile despre fic !
Ca sa lamuresc odata pentru totdeauna chestia cu mutatul, am sa zic ceva. Normal ca adolescentii au observat noile cladiri cand erau in curs de construire and so on, dar s-ar fi gandit ca erau construite pentru ei? Adica, in Bucuresti sunt construite cladiri peste tot. Daca una ar fii in apropierea scolii voastre, v-ati gandi ca a fost contruita special pentru ca cei din scoala ta sa se mute acolo? De fapt, asta fuse ideea.
De ce oamenii doresc tot timpul mai mult decat ce au? De ce niciodata nu se pot multumi numai cu o particica si le trebuie tot? Chiar daca acel tot este periculos, ei tot il doresc. Vor ca lumea sa fie a lor si ei sa fie conducatorii ei. Dar daca nu ai tot ce vrei cu un anumit scop? Poate ca ai o anumita particica din acel lucru pentru ca restul este prea periculos si nu ar fi bine daca ai stii. Dar toti iti spun: Nu conteaza cum, eu trebuie sa stiu si sa am tot. Niciodata nimeni nu se intreaba de ce nu stiu si au tot? Fiecare lucru are un scop, dar ei nu-l cauta sau ei vor sa creada ca trebuie sa stie tot.
M-am trezit brusc din somnul meu total agitat. Am avut un vis ciudat, dar care era acela? Buna intrebare, dar nici eu nu stiam. Nu imi puteam aminti nimic, doar ca alergam de ceva si apoi, pur si simplu, muream. M-a infricosat visul acela caci, dupa ce s-a repetat de mii de ori in mintea mea, mi-a spus o voce groasa si dura: renunta. Oare la ce se referea? La ce puteam sa renunt ca sa nu mor? Parca era o ghicitoare dinaceea insuportabila. De fapt, uram ghicitorile si tot ce tineau de ele. Am stat intins in pat, privind tavanul, jumatate de ora. M-am gandit la tot ce visasem, dar nu am gasit raspunsul. Desi nu-mi era deloc frica de ce putea sa ma omoare, tot eram curios. Vroiam sa aflu ce era asa de periculos de trebuia sa renunt. La scoala? Da, era o posibilitate. Orele de fizica ma distrugeau total, deci imi puteau cauza si moartea. Nu am stat sa ma mai gandesc, caci am ajuns la concluzia ca nu aveam de ce. Speriat nu eram “ cum puteam sa fiu ? “ si de moarte nu-mi era frica. Totusi, puteam sa il intreb pe Tiberiu care era raspunsul la ghicitoare. Doar din acest motiv era destul de destept. M-am uitat la ceas. Era opt si ceva si mie inca imi era destul de somn. Of, si in curand incepeau orele. Nu aveam chef sa merg la masa, asa ca i-am trimis un scurt mesaj lui Tibi pe telefon:
De ce poti sa fugi, dar nu reusesti sa te ascunzi
Si, in final, ajungi sa mori?
Da-mi si mie raspunsul. Tot timpul mi-a fost repetat cuvantul "renunta". Mersi.
Am aruncat telefonul pe noptiera, oftand. Lucrurile deveneau ciudate in scoala asta. Si eu care-mi dorisem acum cateva luni sa se intample ceva ciudat, magic in viata mea. Poate ca acum aveam parte de aventura vietii si asta nu-mi displacea deloc. Am sarit din pat, ducandu-ma la dus. Aveam nevoie sa-mi relaxez putin muschii. In timp ce apa imi incalzea pielea si-mi purifica trupul, am auzit soneria de la telefon. Primisem un mesaj.Grabit, am iesit rapid de la dus, alunecand pe podeaua umeda. Era sa cad, dar n-am reusit uimitoarea performanta. Cand am iesit de pe terenul minat, numit baie, am luat telefonul in mana, citind mesajul.
De profa de matematica.
De Miranda, cred. Ea cred ca e. Vorbeste cu ea. S-a dus de la masa la sala de sport.
Copilasul asta chiar era un geniu cand isi dorea! Da, aveam sa fac asta. Trebuia sa gasesc conexiunea dintre ciudatul vis si draguta fata. Mi-am indreptat spatele, privind prin camera. Nu desfacusem cutiile de carton in care-mi erau aruncate lucrurile. Am oftat, trebuia sa-mi fac timp si pentru ele candva. Nu stiam cand, dar trebuia. M-am imbracat cu o pereche de jeansi negrii Levi's si un tricou negru cu niste modele albastre. Intr-un buzunar mi-am aruncat telefonul, iar in celalalt I-podul trebuia sa ascult si eu muzica, nu? Vijelios, am iesit din camera, trantind usa in urma mea. Spre marea mea satisfactie si bucurie, liftul mergea. Am apasat pe un buton, o luminita rosie aprinzandu-se. In scurt timp, usile argintii ale liftului s-au deschis, poftindu-ma sa intru. Nici nu stiu cate secunde a durat ca masinaria sa ajunga la parter, dar eram sigur ca foarte putine. Am iesit pe usa ce se deschidea automat, luand-o pe poteca spre cladirea scolii unde se afla si sala de sport. Imi doream cu ardoare sa ajung acolo si, parca, o mana imaginara ma impingea sa merg din ce in ce mai repede, sa ma grabesc. Nu era dorinta acuta de a o vedea pe Miranda, era cu totul altceva... ceva magic. Si totusi, ce puteam vedea acolo? Dorinta uriasa m-a facut sa grabesc pasul intr-atat de mult incat am ajuns sa alerg. Vroiam sa vad ce era acolo si toate celulele mele imi spuneau ca nu era ceva normal. Intr-un final, am ajuns in fata salii de sport; o cladire veche, vopseaua de un verde stins fiind scorojita. Erau doua cai de intrare: una principala formata dintr-o usa dubla si una secundara ce se afla in fundul salii. Incet, am deschis usa secundara “ sau cea de serviciu “ si m-am strecurat inauntru. Se auzeau pasi pe podea, dar extrem de incet, de parca persoana ar fi levitat pe jumatate. M-am uitat atent inauntru sperand sa vad ceva caci luminile erau stinse. Dupa ce ochii mi s-au obisnuit cu intunericul, am putut observa forma unui corp de femeie. Era Miranda. Ochii ii devenira rosiatici, iar dintii ii erau foarte albi si caninii lungi. Alerga foarte rapid dintr-un capat in celalalt al salii, nefacand decat o secunda. Atarnase sacul de box de una dintre grinzile subrede, dand cu pumnul si piciorul in el cu o putere mai mare decat a unul fotbalist. Spaima ma cuprindea incetul cu incetul la privirea adevaratei Miranda. Ce era? Un vampir? O creatura care bea sange pentru a-si satisface propriile nevoi? Imi era putina teama de aceasta Miranda care parea dura si inspaimantatoare. Cu inima cat un purice, am dat sa ies din sala, dar, accidental, am lovit o cutie in care erau asezate niste bate de baseball. Lemnul a facut un zgomot neplacut, facandu-ma sa tresar. Intr-o secunda, eram trantit pe podea, Miranda stand peste trupul meu. Ii puteam simti respiratia calda pe gatul meu si mi-am putut imagina cum isi va dezveli dintii, golindu-mi trupul de lichidul rosiatic. Ii puteam simti mania orbitoare, mana ei strangandu-mi cu putere incheietura. Si acum ce va urma? Avea sa ma omoare si sa deguste sangele meu? Am inchis ochii, incetand a mai gandi. Aveam sa mor si a fost in totalitate vina mea.
@Miaunella - Ma bucur ca-ti revenisi din starea de soc pentru a lasa o parere. Secretul Mirandei il vei afla destul de curand :-" . Meri pentru comentariu si te mai astept cu drag !
@Zapa - Nu, nu o sa fie imediat impreuna, ofc. Tot stau in cumpana daca o sa-i fac sa fie. Poate da, poate nu. En fin. O sa fiu racit mai des daca spui ca scriu mai bine :)) . Te mai astept, dear ! >:d<
@Kidutza Miaw - Mersi pentru comentariul tau si o sa-ti respect toatee . . sfaturile ! Te mai astept !
@Nya. - Eu pot fi numit un specimen caci, da, inainte ma indragosteam batand din palme, deci nici comportamentul personajului din fic nu mi se pare diferit. Semanam :)) . Te mai astept p'aci ! >:D<
@Mina Hiranuma - Mersi pentru parere si iti mai astept parerile despre fic !
Ca sa lamuresc odata pentru totdeauna chestia cu mutatul, am sa zic ceva. Normal ca adolescentii au observat noile cladiri cand erau in curs de construire and so on, dar s-ar fi gandit ca erau construite pentru ei? Adica, in Bucuresti sunt construite cladiri peste tot. Daca una ar fii in apropierea scolii voastre, v-ati gandi ca a fost contruita special pentru ca cei din scoala ta sa se mute acolo? De fapt, asta fuse ideea.
Capitolul 6
De ce oamenii doresc tot timpul mai mult decat ce au? De ce niciodata nu se pot multumi numai cu o particica si le trebuie tot? Chiar daca acel tot este periculos, ei tot il doresc. Vor ca lumea sa fie a lor si ei sa fie conducatorii ei. Dar daca nu ai tot ce vrei cu un anumit scop? Poate ca ai o anumita particica din acel lucru pentru ca restul este prea periculos si nu ar fi bine daca ai stii. Dar toti iti spun: Nu conteaza cum, eu trebuie sa stiu si sa am tot. Niciodata nimeni nu se intreaba de ce nu stiu si au tot? Fiecare lucru are un scop, dar ei nu-l cauta sau ei vor sa creada ca trebuie sa stie tot.
*
M-am trezit brusc din somnul meu total agitat. Am avut un vis ciudat, dar care era acela? Buna intrebare, dar nici eu nu stiam. Nu imi puteam aminti nimic, doar ca alergam de ceva si apoi, pur si simplu, muream. M-a infricosat visul acela caci, dupa ce s-a repetat de mii de ori in mintea mea, mi-a spus o voce groasa si dura: renunta. Oare la ce se referea? La ce puteam sa renunt ca sa nu mor? Parca era o ghicitoare dinaceea insuportabila. De fapt, uram ghicitorile si tot ce tineau de ele. Am stat intins in pat, privind tavanul, jumatate de ora. M-am gandit la tot ce visasem, dar nu am gasit raspunsul. Desi nu-mi era deloc frica de ce putea sa ma omoare, tot eram curios. Vroiam sa aflu ce era asa de periculos de trebuia sa renunt. La scoala? Da, era o posibilitate. Orele de fizica ma distrugeau total, deci imi puteau cauza si moartea. Nu am stat sa ma mai gandesc, caci am ajuns la concluzia ca nu aveam de ce. Speriat nu eram “ cum puteam sa fiu ? “ si de moarte nu-mi era frica. Totusi, puteam sa il intreb pe Tiberiu care era raspunsul la ghicitoare. Doar din acest motiv era destul de destept. M-am uitat la ceas. Era opt si ceva si mie inca imi era destul de somn. Of, si in curand incepeau orele. Nu aveam chef sa merg la masa, asa ca i-am trimis un scurt mesaj lui Tibi pe telefon:
De ce poti sa fugi, dar nu reusesti sa te ascunzi
Si, in final, ajungi sa mori?
Da-mi si mie raspunsul. Tot timpul mi-a fost repetat cuvantul "renunta". Mersi.
Am aruncat telefonul pe noptiera, oftand. Lucrurile deveneau ciudate in scoala asta. Si eu care-mi dorisem acum cateva luni sa se intample ceva ciudat, magic in viata mea. Poate ca acum aveam parte de aventura vietii si asta nu-mi displacea deloc. Am sarit din pat, ducandu-ma la dus. Aveam nevoie sa-mi relaxez putin muschii. In timp ce apa imi incalzea pielea si-mi purifica trupul, am auzit soneria de la telefon. Primisem un mesaj.Grabit, am iesit rapid de la dus, alunecand pe podeaua umeda. Era sa cad, dar n-am reusit uimitoarea performanta. Cand am iesit de pe terenul minat, numit baie, am luat telefonul in mana, citind mesajul.
De profa de matematica.
De Miranda, cred. Ea cred ca e. Vorbeste cu ea. S-a dus de la masa la sala de sport.
Copilasul asta chiar era un geniu cand isi dorea! Da, aveam sa fac asta. Trebuia sa gasesc conexiunea dintre ciudatul vis si draguta fata. Mi-am indreptat spatele, privind prin camera. Nu desfacusem cutiile de carton in care-mi erau aruncate lucrurile. Am oftat, trebuia sa-mi fac timp si pentru ele candva. Nu stiam cand, dar trebuia. M-am imbracat cu o pereche de jeansi negrii Levi's si un tricou negru cu niste modele albastre. Intr-un buzunar mi-am aruncat telefonul, iar in celalalt I-podul trebuia sa ascult si eu muzica, nu? Vijelios, am iesit din camera, trantind usa in urma mea. Spre marea mea satisfactie si bucurie, liftul mergea. Am apasat pe un buton, o luminita rosie aprinzandu-se. In scurt timp, usile argintii ale liftului s-au deschis, poftindu-ma sa intru. Nici nu stiu cate secunde a durat ca masinaria sa ajunga la parter, dar eram sigur ca foarte putine. Am iesit pe usa ce se deschidea automat, luand-o pe poteca spre cladirea scolii unde se afla si sala de sport. Imi doream cu ardoare sa ajung acolo si, parca, o mana imaginara ma impingea sa merg din ce in ce mai repede, sa ma grabesc. Nu era dorinta acuta de a o vedea pe Miranda, era cu totul altceva... ceva magic. Si totusi, ce puteam vedea acolo? Dorinta uriasa m-a facut sa grabesc pasul intr-atat de mult incat am ajuns sa alerg. Vroiam sa vad ce era acolo si toate celulele mele imi spuneau ca nu era ceva normal. Intr-un final, am ajuns in fata salii de sport; o cladire veche, vopseaua de un verde stins fiind scorojita. Erau doua cai de intrare: una principala formata dintr-o usa dubla si una secundara ce se afla in fundul salii. Incet, am deschis usa secundara “ sau cea de serviciu “ si m-am strecurat inauntru. Se auzeau pasi pe podea, dar extrem de incet, de parca persoana ar fi levitat pe jumatate. M-am uitat atent inauntru sperand sa vad ceva caci luminile erau stinse. Dupa ce ochii mi s-au obisnuit cu intunericul, am putut observa forma unui corp de femeie. Era Miranda. Ochii ii devenira rosiatici, iar dintii ii erau foarte albi si caninii lungi. Alerga foarte rapid dintr-un capat in celalalt al salii, nefacand decat o secunda. Atarnase sacul de box de una dintre grinzile subrede, dand cu pumnul si piciorul in el cu o putere mai mare decat a unul fotbalist. Spaima ma cuprindea incetul cu incetul la privirea adevaratei Miranda. Ce era? Un vampir? O creatura care bea sange pentru a-si satisface propriile nevoi? Imi era putina teama de aceasta Miranda care parea dura si inspaimantatoare. Cu inima cat un purice, am dat sa ies din sala, dar, accidental, am lovit o cutie in care erau asezate niste bate de baseball. Lemnul a facut un zgomot neplacut, facandu-ma sa tresar. Intr-o secunda, eram trantit pe podea, Miranda stand peste trupul meu. Ii puteam simti respiratia calda pe gatul meu si mi-am putut imagina cum isi va dezveli dintii, golindu-mi trupul de lichidul rosiatic. Ii puteam simti mania orbitoare, mana ei strangandu-mi cu putere incheietura. Si acum ce va urma? Avea sa ma omoare si sa deguste sangele meu? Am inchis ochii, incetand a mai gandi. Aveam sa mor si a fost in totalitate vina mea.
Metal was here.
![[Imagine: metalsig.png]](http://i538.photobucket.com/albums/ff350/Ram369/metalsig.png)
I\'ll start to worry when I\'m dead.