Dorinte periculoase

[Me†al.]

@Zapa - Mersi pentru comentariu . Te mai astept cu drag.

@Diddy. - Ma bucur ca citesti si ca iti place. Merci pentru comentariu si te mai astept.

@Black Dreams - Mersi pentru comm si ma bucur ca-ti place. Te mai astept pe aici.

Well, acest capitol nu mi se pare cine stie ce fiindca, din cauza racelii, nu am prea avut foarte multa imaginatie.

Capitolul 5

Ce te poate face sa impietresti cu respiratia taiata? Ce fiinta poate creea atat de multa emotie in trupul tau incat sa nu mai poti respira? Niciodata nu am gasit raspunsul la aceste intrebari, crezand ca asemenea lucruri nu se pot intampla. Si totusi, lucrurile care ti se par imposibile se indeplinesc. Ironia sortii, nu? Ce crezi ca este doar un vis, se adevereste, dar ce esti sigur ca o sa devina realitate nu.
Cand am auzit vocea Mirandei in spatele meu, am ramas nemiscat, de parca ceva m-a paralizat. Oare vocea ei avea acest efect?

*

Vocea Mirandei m-a facut sa tresar. Incet, m-am intors cu fata la ea, incercand sa par cat de cat linistit. Nu stiu cat mi-a iesit scamatoria, dar sper ca destul de mult. M-a privit destul de ciudat, apoi a lasat sa-i scape un oftat prelung. Parea destul de indecisa, parca se gandea la ceva ce o sacaia de mult timp.
-Ce vroiai sa-mi spui? Am intrebat aproape soptit, privind-o intens.
Si-a plecat privirea, privindu-si tenisii negri pe care ii purta. A facut un pas in spate, ridicand privirea. In ochii ei, odata inexpresivi, am putut observa o hotarare de fier.
-Imi pare rau ca te tot resping, dar nu putem fii prieteni, a spus Miranda.
Desi incerca sa-si pastreze timbrul vocii normal, am simtit o urma de regret in a ei voce. Parca nici ea nu dorea ce a zis. Dar de ce nu puteam fii prieteni? Nu intelegeam deloc. Uimirea ma cuprindea incetul cu incetul, ajungand sa nu mai pricep nimic din vorbele ei. Nu m-am putut abtine sa nu intreb de ce dorea asta. Nu a raspuns, doar s-a intors si a trecut pe langa mine, accidental atingandu-ne mainile. Era rece. Ce mi-as fi dorit sa o pot atinge, sa o incalzesc, dar nu puteam. De ce viata era atat de cruda?
-E periculos. Ai inteles? Nu putem fii prieteni, a repetat, disparand rapid din camera.
De ce? Prin intreaga minte mi se invartea aceeasi intrebare. Periculos? De ce o fata la liceu putea fii atat de periculoasa? Hm, si totusi, am aflat cateva lucruri cuidate despre ea. Poate ca ar trebui sa cercete putin lucrurile astea, dar mai tarziu. Acum trebuia sa ajung la masa, simtind cum nu mai puteam de foame. Maine dimineata o sa am destul timp pentru a cerceta toate aceste . . . date. Am iesit din camera, trantind usa dupa mine, incepand sa alerg spre scari. Nu am mai luat liftul fiindca aveam sa astept prea mult, incepand sa cobor pe jos cele sapte etaje. Ajungand in holul de intrare al blocului, am privit in jur. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre locul unde ar putea fi sala de mese. Agatat de tavan, era un panouas mic pe care scria locatia unde trebuia sa ajung si arata o sageata in partea dreapta. Am oftat bucuros ca nu mai trebuia sa caut si m-am uitat in directia aceea. Era o iesire mica ce dadea pe o alee pietruita si, putin mai departe, se vedea o alta cladire, dar cu un singur etaj. Am deschis usa, pornind pe drumul meu spre masa mult dorita. Vegetatia era foarte dezvoltata. De o parte si de alta a aleei erau copaci mici de inaltime, dar foarte frumosi. Pe gazonul tuns scurt, erau plantate flori multicolore, fiecare propagand un miros frumos. Drumul meu nu a durat foarte mult, sala de mese nefiind atat de departe precum am crezut. Inauntru, toate mesele erau ocupate de elevii scolii. Erau multi si sala era plina de ei. Am vazut cativa profi, dar nu mi-am canalizat atentia asupra lor. In partea stanga a intrarii in cladire, era un bufet lung pe care erau asezate diferite farfurii si boluri. M-am indreptat intr-acolo, luand o tava pe care am asezat o farfurie alba. Ceva timp m-am invartit in jurul bufetului, nestiind ce as putea sa-mi iau caci toate bucatele aratau delicios. Intr-un final, am reusit sa-mi incropesc o salata si mi-am luat un pahar de suc de portocale. Apoi urma problema cea mai grea: unde aveam sa ma asez? Mda, toate mesele erau pline. In timp ce studiam camera atent, sperand sa gasesc un loc liber, mi-am auzit numele strigat. De la o masa, Razvan imi facea cu mana foarte energic. Agale, am pornit spre el, incercand sa nu vars lichidul portocaliu din pahar. Alaturi de Razvan, la masa se aflau toti ceilalti prieteni cu care am fost in camera lui Vlad. Miranda statea linistita privind bolul de supa inca plin. Misca prin ea o lingura, parand total plictisita. Langa ea, Ioana termina de rontait niste fursecuri, privind lung aglomeratia din sala. Ceilalti baieti stateau si discutau pe diferite teme plicticoase. M-am asezat intre Tibi si Vlad, asezand tava pe masa. Desigur, am reusit sa vars putin suc pe masa. De fapt, trebuia sa vars eu ceva ca altfel nu ma simteam in largul meu.
-Ne strangem la mine dupa masa? A intrebat Tibi in timp ce ne privea pe toti la rand.
-Nu cred ca putem astazi. E deja seara si toti par destul de obositi. Cel putin eu sunt frant si mi-ar face bine un somn lung si bine meritat. Ce ati zice de maine seara? Am propus, incercand sa-i conving pe toti.
Spre bucuria mea, toti au fost de acord. Niciunul nu parea atat de zglobiu pentru o mica petrecere. Toti au inceput sa caste, la fel si Mranda care isi sprijini capul in mana. Abia asteptam sa ajung in camera, sa fac un dus si sa ma trantesc in pat. Dar trebuia sa despachetez toate cutiutele alea afurisite si sa mai caut si chestiile alea pe internet. Deci o sa trebuiasca sa imi modific programul. Mi-am alungat gandul ce privea aranjatul camerei, zicandu-mi ca o sa para mai ordonata daca aveam sa las mai multe lucruri in cutii.
-Mergem? S-a auzit vocea Ioanei ce dorea sa ne indemne sa ne ducem in apartamente.
Toti am aprobat, dand din cap, absenti. Ne-am ridicat de pe scaunele comode, indreptandu-ne prin aglomeratia insuportabila spre usa. Odata iesiti afara, am fost bucurosi sa putem respira aer curat. Luna domnea deja pe cerul instelat, luminand putin pamantul. De o parte si de alta a aleei, erau pornite felinarele ce propagau o lumina galbuie. Pe tot parcursul drumului, am ciulit urechea, dorindu-mi sa aud discutia dintre Miranda si Ioana. Chiar daca zicea ca e periculos sa fim prieteni, nu imi pasa. Vroiam sa o cunosc mult mai bine.
-Am auzit ca dimineata o sa aduca cafea de la Starbucks pentru noi. Mi-ar placea la nebunie pentru ca ador tot ce vand ei, a spus Miranda, aparent fericita.
-Da. Si eu. Mergeam des pe acolo inainte sa avem surpriza cu mutatul aici. Intr-adevar, fac o cafea extrem de buna. Apropo, maine dimineata. . .
Nu am mai prins si restul discutiei deoarece Vlad m-a intrebat ceva legat de campus. Mama, cat l-am injurat in gand. Chiar eram curios sa aflu ce avea sa intrebe Ioana, dar, nu, s-a bagat desteptul de Vlad. Am presupus ca satena a acceptat fiindca a dat o data din cap, mai apoi zambind ciudat.
-Alex, ne vedem maine, a spus Tibi, in timp ce ieseam din lift.
Fiecare s-a indreptat spre apartamentul lui, cascand si destinzandu-si corpul. Le era somn, categoric. Am intrat si eu in camera, dar nu inainte sa-i mai arunc o privire pe furis Mirandei. Si de la spate arata extrem de bine. Apoi, am inchis usa in urma mea, trantindu-ma pe pat si adormind instantaneu gandindu-ma la o singura persoana. Miranda.