[Terminat] More than brotherly love [yaoi]

[Lithium-Angel]

Imi amintesc si acum perfect, incat daca as inchide ochii probabil si miros mi-ar reveni in minte si l-as simti in jurul meu. Mirosul acela de medicamente, de spital si de boala , peretii albi si holurile mari si aproape goale, scaune si oameni bolnavi miscandu-se de colo colo si asistente mergand cand la dreapta cand la stanga facand cate ceva.
In jurul meu era o liniste incredibila. Izumi o tinea in brate pe mama si amandoi taceau din gura privind in jos spre podeaua rece. Eu eram cu capul in maini si ma gandeam exasperate ce se intampla cu Xe si de ce nu spune nimeni nimic.
Cand am ajuns la spital si femeia aceea a fost adusa acolo. Zambea si radea ca o imbecila bucurandu-se ca il aduse in starea aceea. Cand a trecut pe langa mine mi-a spus ca ii pare bine ca Xe nu va fi nici al meu..si ca daca nu va fi al ei mai bine ii sta mort. Eram furios , nervos, speriat si in acelasi timp mult prea trist pentru a face sau a spune ceva. Stateam pur si simplu acolo, nefolositor si asteptam sa imi spuna cineva vreoceva despre el.
De cum am intrat in spital Xe a fost dus in sala de operatii si de atunci trecuse mai bine de cateva ore.
In cele din urma in fata mea s-a oprit un doctor cam de trei ori mai in varsta decat mine si a cerut sa vorbeasca cu parintii lui.
- S-a intamplat ceva ,doctore?
- Am o veste buna..si una rea. Pacientul a supravietuit operatii dar din pacate a intrat in coma.
- Doctore...va fi bine ,nu?
- Cinci gloante in zona pieptului mult prea aproape de inima, o multime de incizii si rani , unele superficiale , altele adanci pe intreg corpul si o fractura craniana cauzata de loviturile primite in zona fruntii si a cefei. Rana de la ochi se va vindeca bine dar exista de asemenea o posibilitate de a numai vedea. Din pacate putem doar sa asteptam. Depinde doar de el daca isi revine. Sincer sa fiu..ar fi o minune.
Cuvintele doctorului ma zdruncinau de tot si ma faceau sa ma simt pierdut, imi doream sa mor mai repede si sa scap de toate grijile dar atata timp cat el traia trebuia sa fiu langa el. Discutii intre mine si parintii mei nu au mai avut pe intreaga perioada. Era ca si cum s-a ridicat un zid si niciunul nu incerca sa il doboara. Parintii pur si simplu ma priveau tristi si inutili cum ma uitam pe geam la trupul parca neinsufletit a lui Xe.
Parul lui brunet ii statea lipit de frunte , atat cat se vedea de dedesubtul bandajelor, intreg trupul ii era acoperit cu alte bandaje mai mari sau mai mici, ochiul ii era acoperit cu un plasture, in mana dreapta avea o perfuzie si mii de cabluri mititele il conectau la aparatele din incapere. Nu aveam curaj sa intru inauntru cu atat mai mult sa ma apropii de el. Numai vazand-ul acolo ma simteam la sfarsitul drumului , lipsit de orice pic de viata si de vlaga.
Nu puteam nici macar sa ii rostesc numele, imi era teama ca daca faceam ceva gresit puteam sa il distrug, atat de firav era.
Am indraznit in cele din urma sa intru si cand m-am apropiat de pat m-am prabusit langa el. In doar doua luni de zile ma indragostisem inebuneste de el si nu concepeam viata mea fara el.
Stand in liniste acolo langa el incepusem sa ma gandesc ce anume ma facuse sa ma indragostesc de el. La inceput m-am gandit la chipul lui dulce si atat de sincer, la ochii lui expresivi si la buzele sale mari si rosii care le-au sarutat de atatea ori pe ale mele. Apoi m-am gandit la tonul lui clar si dulce care chiar si atunci cand era serios ramanea la fel de placut auzului. Imediat m-am gandit la conversatiile pe care le-am avut impreuna si cat de multe am descoperit unul despre celalalt in timpul petrecut impreuna.
Mi-am amintit de fiecare privire acordata mie si de fiecare atingere a sa. Vazand-ul intins in patul acela imens, nemiscat si lipsit de putere mi-am simtit sufletul facut ghemotoc si aruncat de colo in colo ca o minge de ping-pong.
Plangeam in fiecare zi, tinandu-i mana strans in a mea sperand ca imi va raspunde si ca ma va apuca strans , apoi va deschide ochii, ma va saluta, ma va saruta si vom fi din nou fericiti.
Mama ma privea de fiecare data, nefericita , simtind ca imi irosesc viata si ca ar trebui sa merg mai departe. Simteam atitudinea ei ca o tradare , mai mult fata de Xe decat fata de mine. Il complimentase atat de mult si il tratase atat de dulce pana cand a aflat cu ce se ocupa dupa care pur si simplu s-a schimbat total in ceea ce il priveste si a incetat sa mai fie atat de amabila . Probabil era si socul de a afla ca fiul eii se indragostise de fiul viitorului ei sot.
Toata perioada vacantei mi-am petrecut-o in spital , langa patul lui, rugandu-ma sa isi revina. Nu mi-a pasat de absolut nimic.
Parintii mei s-au casatorit in luna aceea insa nici eu nici Xe nu am participat. In loc sa ma duc la nunta lor am preferat sa stau aproape de el chiar si numai pentru a il privi cum doarme. Ma ingrozea gandul ca as putea pleca de langa el si atunci sa inceteze sa mai respire, nu doream sa il pierd cand nu eram langa el. Ma gandeam ca poate prezenta mea o sa il faca sa se intoarca la mine.
Medicii spuneau ca progreseaza bine dar ca tot e in stare critica si ca depinde numai de el daca isi revine. Izumi venea si el aproape in fiecare zi la spital si de fiecare data cand ramanea singur cu Xe incepea sa ii vorbeasca ceva , incet , si apoi incepea si el sa planga.
Mama ne privea pe amandoi , neputincioasa , si pe zi ce trecea simteam ca se distanteaza din ce in ce mai mult de mine.
- Kaoru...in curand incepi scoala... stiu ca Ren progreseaza si ca isi poate reveni oricand...insa ar trebui sa te pregatesti de ultimul an.
Asta incepuse sa imi spuna in fiecare zi, si pe masura ce timpul trecea repeta de mai multe ori ca si cum viata mea ar fi depins de acel ultim an de liceu.
In cele din urma am cedat insistentelor ei si am inceput sa mai trec si pe acasa. Petreceam suficient timp cu Xe zilnic insa noaptea mama ma trimitea sa dorm acasa si ramanea ea in locul meu.
O luna mai tarziu dupa asta, cand ma intorceam la spital dupa ce facusem cateva cumparaturi pentru acasa , ajuns in fata usii de la salonul lui l-am gasit gol. Hainele lui disparute, aparatele scoase de acolo si locul curatat si aranjat. Primul gand a fost ca a murit si am inceput sa plang.
O mana m-a prins de umar si am crezut ca e Xe si am sarit in bratele lui insa era Jiro san care ma privea trist.
- Jiro-san...spune-mi ca..
- Nu a murit. Uite, asta e pentru tine.
Mi-a intins mana si mi-a pus in palma un lantisor cu o litera prinsa intr-un medalion. Era un K, de la numele meu.
- Ren ti-a cumparat asta cu o zi inainte de toata intamplarea asta. Mi-a povestit ca ti-a spus ca te iubeste si ca dorea sa iti cumpere ceva..si i-am recomandat asta. Avea sa ti-l dea a doua zi. Stiu ca ar fi vrut sa il ai. De fapt, stiu ca ar fi vrut ca tot ceea ce are sa iti ramana tie daca avea sa i se intample ceva dar nu am cum sa fac asta.
- Stai asa..ce e asta?
Eram nedumerit, confuz, ranit. De ce imi spunea toate astea? Daca nu era mort, de ce trebuia sa imi spuna toate aceste cuvinte? Din spatele lui a aparut mama care tinea in mana o scrisoare.
- Kaoru..se pare ca in timpul in care tu lipseai de la spital el dadea semne de viata , iar cand veneai se comporta ca si cum nimic nu se schimbase. A plecat, Kaoru. Scrisoarea e de la el.
Mi-a intins o scrisoare si am recunoscut imediat scrisul lui Xe. Jiro-san si-a luat ramas bun si a plecat iar eu m-am intors acasa si am intrat in camera mea pentru a citi in liniste scrisoarea.

“ Kaoru, asta e un ramas bun. Adio.” Atat scris pe biletel si nimic mai mult. Nici o explicatie de ce a disparut asa brusc, nici unde il pot gasi, nici macar un “ te iubesc” sau “ imi va fi dor de tine”. Pur si simplu ma lasase in urma si plecase undeva, unde nu eram eu.
Cuvintele mamei ma raneau , mai ales pentru ca le simteam ca si adevarate. Imi spunea ca motivul pentru care m-a lasat in urma era pentru ca de fapt nu ma iubise deloc si dorea doar sa uite de trecutul lui si sa inceapa o viata noua. Nu doream sa cred asta..dar daca nu era asta..de ce plecase?
Nu m-am inchis in casa, si nici nu m-am retras in cercul scolar, ba din contra. Ieseam destul de des afara sperand ca asa aveam sa il revad din nou , mergand pe strada, intr-o statie sau intr-un magazin, oriunde aveam speranta sa il vad din nou.
Ajungeam acasa dupa scoala, si apoi ieseam repede in oras odata ce imi terminam temele sperand sa il vad. Uneori aveam senzatia ca e chiar langa mine sau in spatele meu dar de fiecare data cand ma intoarceam nu gaseam pe nimeni.
Mama si cu mine chiar ne-am distantat. De abia ne salutam cand ne vedeam prin casa si mereu evitam sa discut cu ea lucruri mai serioase. Purtam la gat lantisorul pe care Jiro mi-l daduse din partea lui Xe si noaptea mereu imi aminteam de el. O vreme m-am prefacut ca mainile mele sunt ale lui , insa ceea ce doream eu de la Xe nu era sexul sau atingerile lui, ci caldura sufletului si el ca si persoana , asa ca am renuntat la incercarea mea.
Stiam perfect ca pe Xe il incanta arhitectura asa ca am decis sa aplic la singura facultate din Tokyo care avea atat sectie de Literatura-Istorie dar si de arhitectura. Am studiat mult pentru a intra la facultatea aceea pentru ca toti erau cu medii grozav de mari si am reusit. Speram ca odata intrat acolo voi fi mai aproape de ceva ce ii placea lui. Stiam ca e inutil...sa ma gandesc ca o facultate, sau un obiect, ma poate apropia de o persoana care disparuse complet din viata mea.
Un an intreg nu am reusit sa il gasesc nicaieri unde il cautam , sansele mele sa il gasesc acolo erau minime.
Ajuns in fata unei cladiri care putea sa pastreze singura mea legatura inca vie cu Xe , am tras aer in piept adanc si am pasit usor vesel. De abia asteptam sa rasfoiesc cartile de arhitectura si sa ma simt ca si cum as sta langa el si el mi-ar povesti toate lucrurile ce aveam sa le citesc.
La intrarea in curtea universitatii incepea noua mea viata , o viata care din pacate nu il includea si pe Xe. Mi-am inceput calatoria gandindu-ma la el si chemand-ul la mine... dar oare el avea sa vina?



am sa incerc sa scriu continuarea la persoana a 3a ...

Liet...si mie imi place sa moara personaje.... the truth is ca eu ias vrea impreuna..si se pare ca restul vrea la fel...eventual...pot face o groaza de tampenii intre ei si sa aprope distrug pe rand pe amandoi
Adyna_45... si eu o urasc...si planuiesc sa aduc o alta Gen “Nari” woman in plan in continuare. People...zis is the ending pe care il am acum...
Dak vreti sa continui....

Da... sau nu...
Dak happy ending sau semi?
Da...sau nu...
U choose..i will obey
Persoana a 1a.. din perspectiva lui Kaoru..sau la a 3a.... din a lui nimanui..poate a mea...
Aly-sama... domo arigato ptr complimente
Kitsune’s iris..i am glad you like it...
And for the rest..hope u will guide me from now on.