[Terminat] Let Me Be... Your Guardian [*YAOI*] [+18]

[Yaoi Queen]

Capitolul XVI

-E doar vina ta...
Cuvintele mele l-au facut pe brunet sa isi aduca mana pe obrazul meu drept, stergand cu degetul mare darele umede lasate de lacrimile care continuau sa curga, apoi sa imi vorbeasca pe un ton calm.
-E vina mea?
-Numai vina ta! Tu... Tu trebuia sa fi acolo, sa ma scoti din toata mizeria aia in care intrasem pana la gat! Dar nu ai fost acolo! Credeam ca vei veni, Julian! Jur, ca in subconstientul meu, asteptam sa intrii pe usa aia nenorocita si sa ma ajuti... Dar nu ai mai venit si m-am adancit tot mai mult, pana cand si gandurile mele s-au patat. Probabil te distrai in timp ce eu eram nenorocit!
-Kaoru, crede-ma! nu ma distram deloc...
-Atunci ce faceai?! De ce nu m-ai cautat? Sau veneai sa ma cauti numai cand aveai nevoie de sex?
-Nu...
-Altceva ce puteai sa faci?! Shin ma cautase ca un nebun! El o facuse, nu tu, care sustineai ca ma placi si toate lucrurile alea jenante!
-Kaoru, mama mea a murit cu doua zile inainte ca tie sa ti se intample lucrul ala! am fost la inmormantare.
Am tacut brusc atunci cand i-am auzit cuivntele si parca simteam cum inima mi se sfasia incetul cu incetul. Glasul ii tremurase cand a spus ultima propozitie, si un muschi i-a zvacnit in obraz, odata ce a strans puternic din dinti. Atunci am inteles cat de mult m-am inselat in privinta lui.
-Dumnezeule, am rostit eu, suspinand si mai repede, deodata cu lacrimile care incepusera sa imi siroiasca mai multe pe obraji. Mi-am acoperit din nou chipul cu palmele, incercand sa ma ascund. Dumnezeule, imi pare rau! Nu am stiut...
-Nu conteaza asta acum. Ea nu mai e, deci nu trebuie sa imi fac griji daca se simte bine sau nu. In schimb tu esti inca aici, Kaoru. Nu imi permit sa iti mai dau drumul.
Degetele lui s-au indreptat din nou spre spatele capului meu, si mi-am lasat intreg corpul inainte, prinzandu-ma cu ambele maini de uniforma lui gri de gardian, afundandu-mi capul in pieptul lui. As fi urlat pentru a-mi scoate durerea din piept, dar stiam ca nu avea sa imi foloseasca la nimic bun, asa ca am continuat sa plang...

Nu am realizat cat timp a trecut de cand amandoi eram asezati pe podea, el stand in sezut, eu intins, cu capul pe unul din picioarele sale. Nu mi-a vorbit, ci m-a lasat sa plang pana cand imi obosisera atat ochii cat si mintea, si am adormit, in timp ce mana lui isi trecea degetele prin suvitele mele de par, calmandu-ma incet dar sigur. Urmatoarea clipa in care m-am trezit, eram in celula mea, pe pat, iar Shin langa mine, ingrijorat. Mi-am frecat ochiul drept cu podul palmei, si m-am ridicat, sprijinindu-ma pe un cot.
-Haide... de ce nu ma intrebi? am rostit eu somnoros, incercand sa il privesc pe brunet printre genele mele grele. Stiu ca vrei sa o faci.
-Da, vreau... dar mai nou nu iti suport reactiile glaciare.
-Ar fi trebuit sa ma intelegi. Macar tu, ca Julian nici macar nu a parut afectat dupa ce s-a convins ca am fost violat. De parca nu ii pasa.
-Poftim? Treci aici! imi ordona el, tragandu-ma de brat, nervos. Ma duse fata in fata cu peretele dinaintea paturilor, indicandu-mi un loc plin de sange, undeva la nivelul ochilor mei.
-Aici e sangele lui, Kaoru! Dupa ce te-a adus, atat a lovit cu pumnul locul ala, incat credeam ca avea sa ramana fara brat! Injura de mama focului, in soapta pentru ca nu voia sa te trezeasca, dar daca ar fi putut, cred ca ar fi urlat cu toata puterea plamanilor lui. Cum poti sa spui ca nu ii pasa?! Stia ca nu il auzi si totusi iti jura ca are sa ii jupoaie de vii pe cei care ti-au facut aia! Nu si-a dat drumul sentimentelor fata de tine, cu siguranta pentru ca nu voia sa te sperie... pentru ca pe mine, cu siguranta a reusit sa ma lase incremenit. Abia l-am oprit sa nu mai dea cu pumnul in peretele asta nenorocit! Cinci minute incontinuu, Kaoru! si lovea din trei in trei secunde!
Shin batea in perete cu palma, exact langa locul rosu, parca revoltat pentru ca eu credeam ca lui Julian nu ii pasa de mine... M-am asezat din nou pe pat acoperindu-mi partea stanga a fetei cu mana dreapta.
-Se pare ca iar am scos numai porcarii din gura... Nu imi vine sa cred ca pot face de doua ori aceeasi greseala intr-o singura zi!
-Imi pare rau, domnule, dar cred ca il preferam pe celalalt Kaoru, mi-a spus Shin, intorcandu-si privirea in orice alta parte, si nu in dreptul meu.
Mi-am lasat capul in jos, privind jenat podeaua, insa nu aveam de gand sa ma schimb atat de usor in ceea ce am fost inainte. Totusi simteam privirea dezamagita si dezaprobatoare a colegului meu de celula, si nu puteam sa nu ma simt prost din acea cauza. Am coborat din pat, trecandu-mi mana prin par, si am dat drumul apei rece de la robinet, spalandu-ma cu ea pe chip, pentru a ma improspata. Nu i-am mai adresat niciun cuvant amicului meu, si am iesit din celula, indreptandu-ma spre curte. Nu a durat mult dupa ce am ajuns, ca Shooter ma observase, si a venit spre mine fara niciun fel de ezitare. Asa i-as fi vomitat in cap... insa nu-mi puteam exprima sentimentul acesta atat de puternic si profund fata de el... cel putin nu inca.
M-am fortat sa ii zambesc, si acesta isi puse bratul pe dupa gatul meu, facandu-ma sa il urmez la un grup de barbati care jucau baschet. Dar ce mai baschet! Parca era rugby! se aruncau unu in altul de parca vietile lor depindeau de jocul ala.
-Vrei sa te bagi? ma intrebase roscatul cu vocea lui mereu ragusita.
-In asa un joc? vrei sa ies pe targa de aici?
-Ce? iti e frica de niste vanatai?
-Bine, ma bag!
Avantajul imi apartinea, pentru ca trupul imi era destul de flexibil, deoarece am facut cinci ani de atletism, si puteam cu siguranta sa ma feresc de bivolii aceia, dar nu se stie niciodata ce se poate intampla.
De indata ce am aflat care era echipa mea, imediat a si inceput jocul, iar eu, in primul minut am dat un cos de doua puncte, ceea ce i-a infuriat pe cei din echipa adversa.
Majoritatea timpului in care am jucat, mai mult m-am ferit de trupurile mari care se indreptau spre mine, in loc sa arunc mingea la cos. Insa pana la urma am obosit atat de mult, incat, chiar cand voiam sa ma retrag, se izbise un idiot in mine, ca un tren. Ar fi fost o senzatie placuta de zbor daca nu ma dureau pieptul si stomacul, iar dupa "aterizare", si spatele. Mi s-a taiat respiratia pentru un timp, si am scancit de durere, cand Shooter venise pentru a ma ajuta sa ma ridic. Imediat am auzit o injuratura puternica, si nu venea din partea niciunuia dintre jucatori.
Julian se apropiase de noi si il impinse pe Shooter, care s-a dezechilibrat, si a cazut la un metru de mine. Il priveam cu un singur ochi, deoarece unul era inchis din cauza durerii, multumita careia i-as fi inchis pe amandoi... si totusi trebuia sa observ ce se intampla.
-Esti bine? ma intrebase brunetul, asteptand sa ii raspund.
M-am ridicat instantaneu, cu tot cu durerea mea, si m-am scuturat de praf, in incercarea de a arata ca totusi nu eram atat de slab.
-Ce naiba aveti? Ma simt bine, am spus eu, zambind chinuit.
-Tu vii cu mine! a rostit Julian, luandu-ma de brat. Mergem la infirmerie!
-Te crezi dadaca mea?! Vezi-ti de treaba ta, caine!
Vorbele mele parca l-au socat, insa auzisem termenul de "caine" la toti detinutii din jurul meu, numind astfel gardienii. Am fost socat cand Julian ma luase practic pe sus, si am inlemnit odata ce m-am vazut cu capul in jos, fiind pus pe umarul lui.
-Ce mama dracu' crezi ca faci, Lucifer? se rastise Shooter, in timp ce se ridica de jos.
-Iau ce imi apartine! venise prompt raspunsul gardianului.