Scuzati pt a mia intarziere T.T... deh... vacanta 
Stateam intins pe patul meu, asteptand sunetul care avea sa anunte ora mesei, insa nu pentru ca voiam sa mananc... ci pentru a ma ascunde. Au trecut trei zile de cand Shin a fost spitalizat, iar eu nu facusem nimic altceva inafara de a ma ascunde dupa pat. Eram ca un sobolan. Ma simteam inutil si murdar. Nu eram in stare sa fac nimic din cauza fricii care puse stapanire pe mine... eram jalnic. Julian era pelcat din oras, deoarece mama sa a fost spitalizata, si el a avut permisiunea de a lipsi patru zile. Mai era o singura zi pana ca el sa se intoarca, insa starea mea nu era tocmai buna pentru a-l "intampina". Deoarece nu am mancat nimic in acele trei zile, simteam cum starea mea se inrautatea in fiecare ora, si continuam sa cred ca nu puteam face nimic in acea privinta. Desi eram constient ca devenea tot mai rau, evitam iesitul din celula... Am coborat din pat, insa capul parca mi se invartea, eram ametit. Picioarele nu ma mai sustineau, iar privirea mi s-a incetosat. Imediat am uitat de mine, lasadu-mi trupul lipsit de orice putere sa cada pe podeaua rece si murdara...
Auzeam vocea cuiva... Imi era cunoscuta, dar chiar si asa, nu reuseam sa imi deschid ochii, nu puteam sa ma adun.
-Kaoru...
Mi-am auzit numele, si recunoscusem vocea celui care il rostise. Julian, el era cel pe care il auzeam si cel care ma luase in brate pentru ca apoi sa ma aseze lent pe pat.
Mi-am ridicat in sfarsit pleoapele grele, putand apoi sa observ persoana care statea asezata langa mine cu o expresie ingrijorata pe chip... Incet, ma ridicasem in capul oaselor, privindu-l pentru o clipa, apoi m-am agatat cu ambele maini de bratul sau stang, lasandu-mi fruntea pe umarul sau.
-Nu mai vreau... Nu mai rezist! Vreau sa ies de aici... am rostit eu, neputand sa-mi opresc lacrimile care au inceput a mi se prelinge pe obrajii palizi, pierzandu-se pe urma in materialul jachetei lui Julian.
Ma trase in bratele sale, vrand parca sa imi spuna ca inca nu cunoscusem adevarata viata de inchisoare, dar in schimb, mi-a dat o minciuna dulce pentru urechiile mele...
-Nu iti face griji, totul va fi bine. Iti promit...
Continuam sa plang, si voiam sa ii cred vorbele, dar stiam ca nimic nu imi putea garanta faptul ca aveam sa ies de acolo teafar.
-Ai stat aici ascuns trei zile... Trebuia sa iei macar masa.
-Cum, Julian? Cand imi e teama pana si sa scot un deget afara din locul asta infect daca nu e Shin langa mine... Oricum, nu imi e foame, si totusi de unde stii ca n-am mancat?
-Colegul meu mi-a spus, a fost de paza in fiecare dimineata si amiaza. Mi-a spus ca esti singurul de pe culoar care nu a iesit deloc in astea trei zile.
Inainte ca eu sa mai rostesc un cuvant, am observat un alt gardian intrand in celula, avand in mana o tava cu doua farfurii. L-am privit pe Julian cu uimire, insa pe urma imi aparuse pe chip un zambet. Imi venea sa rad, realizand ca eram servit la pat, insa parca starea mea nu-mi permitea sa ma intind mai mult de o simpla arcuire a buzelor. Mi-am sters lacrimile cu dosul palmei, apoi am privit tava care mi-a fost asezata pe picioare.
-Te rog sa mananci, mi-a spus Julian serios, trecandu-si mana prin parul meu, ciufulindu-l.
A ramas langa mine pana cand am mancat aproape tot ceea ce a fost in farfurii, si chiar daca nu ma grabisem deloc, nici el nu dadea semne ca voia sa plece. Imi privea atent fiecare miscare, lucru care ma intimida, facandu-mi obrajii sa arda... insa nu indrazneam sa-i spun ceva pentru a-l opri. I-am multumit pentru masa, iar el a zambit usor, dand tava intr-un colt al patului. Auzind vocea cuiva, acesta l-a intors brusc, strigandu-l pe un anume "Akira", pe care il recunoscusem, desi numele nu i-l stiam... Era cel care il oprise pe Jin din a-l lovi pe Shinobu in acea zi in care satenul a incercat sa profite de mine. Akira avea varsta de douazeci si opt de ani, parul lui ciufulit era argintiu, avand o suvita mai lunga in partea stanga, ce-i ajungea mai jos de pectoral, iar ochii de un caprui foarte deshis, pareau ca urmaresc absolut totul in jurul lor, precum cei a unei vulpi. Corpul ii era bine cladit, ceea ce se observa usor datorita faptului ca purta un maiou stramt, care ii scoatea foarte bine in evidenta muschii lucrati, si din fericire, tipul nu parea deloc inspaimantator...
-Ce e, Lucifer? intreaba acesta, apropiindu-se de noi.
-Am o treaba pentru tine, incepe brunetul, ridicandu-se de pe suprafata moale. Il vezi? a intrebat pe urma aratand spre mine. Ochii tai si el, bine? Cum tampitu' de Jin e acum langa sobolani, tu trebuie sa ii iei locul. Oricum, cred ca o vei face mai bine decat el, continua apoi, batandu-l prietenos pe umar, iesind apoi din celula.
-Julian! am strigat eu, facandu-l sa se intorca spre mine, insa nici macar nu stiam daca aveam sa ii spun ceva... voiam sa mai stea, dar stiam ca nu e posbil, asa ca incepusem sa ma balbai. Uh... Pai eu... Hmm... Lasa!
A zambit la auzul glasului meu indecis, apoi s-a intors, urmandu-si drumul din care eu il oprisem.
-Ei bine, baiete, imi pare bine sa te cunosc, si din cate am inteles, te numesti Kaoru... sau Mao?
-Prefer Kaoru, multumesc. Si vreau sa imi cer iertare ca va trebui sa imi porti de grija...
-Oh, dar nu e nicio problema. Esti prietenul lui Shin, nu? Imi va face placere sa stau pe langa tine.
-Scuza-ma ca intreb, dar ce legatura are Shin aici?
-Are o mare legatura. Dar, stai linistit. Vei intelege tu...
Puteam spune cu siguranta ca acea conversatie a noastra ma facuse curios de-a dreptul. Pe moment nu ma gandeam la mare lucru, decat ca probabil sunt prieteni buni, sau cine stie, poate rude. Nici nu voiam sa-mi bat prea mult capul pe acea tema... nu atunci. Urmau alte zile in care speram ca aveam sa aflu mai multe.
Putin jenat, l-am intrebat pe barbat daca voia sa ma insoteasca la dus, si din fericire a acceptat fara a sta pe ganduri. Imi parea un om de incredere, de aceea si cerusem lucrul acela. Pe urma instinctele mele nu ma tradau... in majoritatea cazurilor. Avea un zambet cald, si nu ma privea asa cum o faceau toti ceilalti, speram doar sa am dreptate in privinta lui.
Odata ce am intrat la dusuri, Akira se apleaca spre urechea mea, punandu-si mana pe umarul meu.
-Tine-te de mine, ca si cum am fi impreuna. Stai linistit, nu ti se va intampla nimic, mi-a spus el, sigur pe sine.
M-am agatat de bratul sau cu ambele maini, ca un copil fricos, apoi am continuat sa mergem, fiind priviti de ceilalti detinuti din jurul nostru. Se mai auzea cate o fluieratura in batjocura, insa nu bagam in seama... tot ce voaim era sa fiu in siguranta.
Pe masura ce timpul trecea, am inceput sa ii ignoram pe toti din jur, si toate privirile ce erau aruncate asupra noastra, pentru ca am povestit despre diverse lucruri in timp ce ne spalam. Cu cat imi spunea mai multe, capatam si mai multa incredere in el, dar desigur, nu puteam sa ma bazez numai pe Akira, as fi fost un egoist...
-Ar trebui sa mergem. In cateva minute se da stingerea, a spus argintiul, luand un prosop cu care incepuse sa-si stearga trupul ud. I-am urmat exemplul, apoi m-am imbracat pentru a putea merge sa ma trantesc in pat, deoarece in acele trei zile abia daca am inchis un ochi.
"Acum voi dormi ca un prunc!" Mi-am spus eu, zambind in sinea mea. I-am multumit barbatului care ma insotise pana la celula, apoi am pasit inauntru, oftand, vazand patul de jos al lui Shin, gol. Dar ceva nu era in relgula... M-am indepartat de pat.
-Ce vrei?! Am intrebat eu speriat, observad ca cineva era ascuns acolo.
-O petrecere in pijama... a raspuns vocea pe care o recunoscusem imediat, motiv pentru care m-am si apropiat, vazandu-l pe Julian stand sprijinit de perete, cu bratele incrucisate la piept.
Grilajul celulei s-a inchis automat, ceea ce insemna ca in scurt timp urma stingerea.
-Doua minute, a rostit brunetul, specificand momentul exact, privindu-ma in ochi.
-Voi dormi in seara asta? am intrebat eu retoric, afisand un zambet fortat pe o expresie ingrijorata. Nu a trebuit decat sa dea negativ din cap, ca eu sa inteleg si sa incerc sa imi stapanesc emotiile, pentru ca simteam deja cum imi tremurau mainile, pulsul mi se accelera, iar sangele mi se aduna in obraji... Ma purtam din nou ciudat.
http://img442.imageshack.us/img442/2804/...yfeimo.jpg ---> Akira (nu luati in seama persoana din spate xD)
Capitolul XII
Stateam intins pe patul meu, asteptand sunetul care avea sa anunte ora mesei, insa nu pentru ca voiam sa mananc... ci pentru a ma ascunde. Au trecut trei zile de cand Shin a fost spitalizat, iar eu nu facusem nimic altceva inafara de a ma ascunde dupa pat. Eram ca un sobolan. Ma simteam inutil si murdar. Nu eram in stare sa fac nimic din cauza fricii care puse stapanire pe mine... eram jalnic. Julian era pelcat din oras, deoarece mama sa a fost spitalizata, si el a avut permisiunea de a lipsi patru zile. Mai era o singura zi pana ca el sa se intoarca, insa starea mea nu era tocmai buna pentru a-l "intampina". Deoarece nu am mancat nimic in acele trei zile, simteam cum starea mea se inrautatea in fiecare ora, si continuam sa cred ca nu puteam face nimic in acea privinta. Desi eram constient ca devenea tot mai rau, evitam iesitul din celula... Am coborat din pat, insa capul parca mi se invartea, eram ametit. Picioarele nu ma mai sustineau, iar privirea mi s-a incetosat. Imediat am uitat de mine, lasadu-mi trupul lipsit de orice putere sa cada pe podeaua rece si murdara...
Auzeam vocea cuiva... Imi era cunoscuta, dar chiar si asa, nu reuseam sa imi deschid ochii, nu puteam sa ma adun.
-Kaoru...
Mi-am auzit numele, si recunoscusem vocea celui care il rostise. Julian, el era cel pe care il auzeam si cel care ma luase in brate pentru ca apoi sa ma aseze lent pe pat.
Mi-am ridicat in sfarsit pleoapele grele, putand apoi sa observ persoana care statea asezata langa mine cu o expresie ingrijorata pe chip... Incet, ma ridicasem in capul oaselor, privindu-l pentru o clipa, apoi m-am agatat cu ambele maini de bratul sau stang, lasandu-mi fruntea pe umarul sau.
-Nu mai vreau... Nu mai rezist! Vreau sa ies de aici... am rostit eu, neputand sa-mi opresc lacrimile care au inceput a mi se prelinge pe obrajii palizi, pierzandu-se pe urma in materialul jachetei lui Julian.
Ma trase in bratele sale, vrand parca sa imi spuna ca inca nu cunoscusem adevarata viata de inchisoare, dar in schimb, mi-a dat o minciuna dulce pentru urechiile mele...
-Nu iti face griji, totul va fi bine. Iti promit...
Continuam sa plang, si voiam sa ii cred vorbele, dar stiam ca nimic nu imi putea garanta faptul ca aveam sa ies de acolo teafar.
-Ai stat aici ascuns trei zile... Trebuia sa iei macar masa.
-Cum, Julian? Cand imi e teama pana si sa scot un deget afara din locul asta infect daca nu e Shin langa mine... Oricum, nu imi e foame, si totusi de unde stii ca n-am mancat?
-Colegul meu mi-a spus, a fost de paza in fiecare dimineata si amiaza. Mi-a spus ca esti singurul de pe culoar care nu a iesit deloc in astea trei zile.
Inainte ca eu sa mai rostesc un cuvant, am observat un alt gardian intrand in celula, avand in mana o tava cu doua farfurii. L-am privit pe Julian cu uimire, insa pe urma imi aparuse pe chip un zambet. Imi venea sa rad, realizand ca eram servit la pat, insa parca starea mea nu-mi permitea sa ma intind mai mult de o simpla arcuire a buzelor. Mi-am sters lacrimile cu dosul palmei, apoi am privit tava care mi-a fost asezata pe picioare.
-Te rog sa mananci, mi-a spus Julian serios, trecandu-si mana prin parul meu, ciufulindu-l.
A ramas langa mine pana cand am mancat aproape tot ceea ce a fost in farfurii, si chiar daca nu ma grabisem deloc, nici el nu dadea semne ca voia sa plece. Imi privea atent fiecare miscare, lucru care ma intimida, facandu-mi obrajii sa arda... insa nu indrazneam sa-i spun ceva pentru a-l opri. I-am multumit pentru masa, iar el a zambit usor, dand tava intr-un colt al patului. Auzind vocea cuiva, acesta l-a intors brusc, strigandu-l pe un anume "Akira", pe care il recunoscusem, desi numele nu i-l stiam... Era cel care il oprise pe Jin din a-l lovi pe Shinobu in acea zi in care satenul a incercat sa profite de mine. Akira avea varsta de douazeci si opt de ani, parul lui ciufulit era argintiu, avand o suvita mai lunga in partea stanga, ce-i ajungea mai jos de pectoral, iar ochii de un caprui foarte deshis, pareau ca urmaresc absolut totul in jurul lor, precum cei a unei vulpi. Corpul ii era bine cladit, ceea ce se observa usor datorita faptului ca purta un maiou stramt, care ii scoatea foarte bine in evidenta muschii lucrati, si din fericire, tipul nu parea deloc inspaimantator...
-Ce e, Lucifer? intreaba acesta, apropiindu-se de noi.
-Am o treaba pentru tine, incepe brunetul, ridicandu-se de pe suprafata moale. Il vezi? a intrebat pe urma aratand spre mine. Ochii tai si el, bine? Cum tampitu' de Jin e acum langa sobolani, tu trebuie sa ii iei locul. Oricum, cred ca o vei face mai bine decat el, continua apoi, batandu-l prietenos pe umar, iesind apoi din celula.
-Julian! am strigat eu, facandu-l sa se intorca spre mine, insa nici macar nu stiam daca aveam sa ii spun ceva... voiam sa mai stea, dar stiam ca nu e posbil, asa ca incepusem sa ma balbai. Uh... Pai eu... Hmm... Lasa!
A zambit la auzul glasului meu indecis, apoi s-a intors, urmandu-si drumul din care eu il oprisem.
-Ei bine, baiete, imi pare bine sa te cunosc, si din cate am inteles, te numesti Kaoru... sau Mao?
-Prefer Kaoru, multumesc. Si vreau sa imi cer iertare ca va trebui sa imi porti de grija...
-Oh, dar nu e nicio problema. Esti prietenul lui Shin, nu? Imi va face placere sa stau pe langa tine.
-Scuza-ma ca intreb, dar ce legatura are Shin aici?
-Are o mare legatura. Dar, stai linistit. Vei intelege tu...
Puteam spune cu siguranta ca acea conversatie a noastra ma facuse curios de-a dreptul. Pe moment nu ma gandeam la mare lucru, decat ca probabil sunt prieteni buni, sau cine stie, poate rude. Nici nu voiam sa-mi bat prea mult capul pe acea tema... nu atunci. Urmau alte zile in care speram ca aveam sa aflu mai multe.
Putin jenat, l-am intrebat pe barbat daca voia sa ma insoteasca la dus, si din fericire a acceptat fara a sta pe ganduri. Imi parea un om de incredere, de aceea si cerusem lucrul acela. Pe urma instinctele mele nu ma tradau... in majoritatea cazurilor. Avea un zambet cald, si nu ma privea asa cum o faceau toti ceilalti, speram doar sa am dreptate in privinta lui.
Odata ce am intrat la dusuri, Akira se apleaca spre urechea mea, punandu-si mana pe umarul meu.
-Tine-te de mine, ca si cum am fi impreuna. Stai linistit, nu ti se va intampla nimic, mi-a spus el, sigur pe sine.
M-am agatat de bratul sau cu ambele maini, ca un copil fricos, apoi am continuat sa mergem, fiind priviti de ceilalti detinuti din jurul nostru. Se mai auzea cate o fluieratura in batjocura, insa nu bagam in seama... tot ce voaim era sa fiu in siguranta.
Pe masura ce timpul trecea, am inceput sa ii ignoram pe toti din jur, si toate privirile ce erau aruncate asupra noastra, pentru ca am povestit despre diverse lucruri in timp ce ne spalam. Cu cat imi spunea mai multe, capatam si mai multa incredere in el, dar desigur, nu puteam sa ma bazez numai pe Akira, as fi fost un egoist...
-Ar trebui sa mergem. In cateva minute se da stingerea, a spus argintiul, luand un prosop cu care incepuse sa-si stearga trupul ud. I-am urmat exemplul, apoi m-am imbracat pentru a putea merge sa ma trantesc in pat, deoarece in acele trei zile abia daca am inchis un ochi.
"Acum voi dormi ca un prunc!" Mi-am spus eu, zambind in sinea mea. I-am multumit barbatului care ma insotise pana la celula, apoi am pasit inauntru, oftand, vazand patul de jos al lui Shin, gol. Dar ceva nu era in relgula... M-am indepartat de pat.
-Ce vrei?! Am intrebat eu speriat, observad ca cineva era ascuns acolo.
-O petrecere in pijama... a raspuns vocea pe care o recunoscusem imediat, motiv pentru care m-am si apropiat, vazandu-l pe Julian stand sprijinit de perete, cu bratele incrucisate la piept.
Grilajul celulei s-a inchis automat, ceea ce insemna ca in scurt timp urma stingerea.
-Doua minute, a rostit brunetul, specificand momentul exact, privindu-ma in ochi.
-Voi dormi in seara asta? am intrebat eu retoric, afisand un zambet fortat pe o expresie ingrijorata. Nu a trebuit decat sa dea negativ din cap, ca eu sa inteleg si sa incerc sa imi stapanesc emotiile, pentru ca simteam deja cum imi tremurau mainile, pulsul mi se accelera, iar sangele mi se aduna in obraji... Ma purtam din nou ciudat.
http://img442.imageshack.us/img442/2804/...yfeimo.jpg ---> Akira (nu luati in seama persoana din spate xD)
---MY YAOI BLOG-- *click*
![[Imagine: _Gay_Rights__by_Minty_Hippo.png]](http://i219.photobucket.com/albums/cc127/Yzabella_93/Banners/_Gay_Rights__by_Minty_Hippo.png)
![[Imagine: Not_a_choice___stamp_by_ethereal_cr.gif]](http://i219.photobucket.com/albums/cc127/Yzabella_93/fetze/Not_a_choice___stamp_by_ethereal_cr.gif)
Why is it that, as a culture we are more comfortable with seeing two men holding guns than holding hands? [Ernest Gaines]