31-12-2009, 01:43 PM
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Cap 2:Schimbarea este aproape
Dupa cateva zile din rutina obisnuita din viata mea fara surprize au venit, din nou, cele doua zile de relaxare binemeritate. Nu prea stiam cat era ceasul, nici in ce data eram pentru ca stiam ca e sambata asa ca dormeam fara nicio grija. Patul meu pufos avea grija sa nu imi lipseasca confortul iar jucariile de plus din jurul meu aveau grija sa nu imi lipseasca compania avand in vedere ca si azi parintii mei lucrau cinci ore. Visam asa frumos, ca nu ma mai pierd cand Sasuke ma priveste dar ceva a avut grija sa imi strice acea recreatie. Erau niste zgomote care veneau de pe strada, mirata de zgomotul auzit si stiind ca in cartier stateau majoritatea batranii m-am ridicat din pat si am scos capul pe un geam de unde puteam sa vad ce imi strica dimineata.
Ochii mi s-au facut cat cepele cand am vazut ce se intampla. Niste oamenii tot duceau mobila in casa de langa mine, in care pana atunci nu locuise nimeni. Era clar, aveam vecini noi. M-am imbracat si m-am spalat intr-o fuga ca sa ii intampin. Cand am iesit am vazut ca in fata casei erau niste oamenii care se tot invarteau cu obiecte de mobilier in brate si o femeie cu un barbat care ii ghidau. Retrasa de acel peisaj era o fata care parea sa fie de aceiasi varsta cu mine. Avea parul brunet asemeni penei corbului iar ochii erau albastrii ca adancului oceanului iar pielea era aproape alba. Aceasta privea la balamucul din fata noii ei locuinte. Parea o persoana linistita si draguta asa ca m-am apropiat de ea cu multa incredere si am spus:
-Buna! Eu sunt Sakura.
-Buna! Eu sunt Ayame, tocmai m-am mutat in oras.
-Chiar langa casa mea, spun eu zambind.
-Inafara de tine mai sunt alte fete pe aici?
-Nu, suntem singurele adolescente din cartier, spun eu privind in pamant.
-Hei, nu trebuie sa fii suparata, priveste partea plina suntem unicate aici, nimeni nu mai e adolescent.
-Ai dreptate, la asta nu m-am gandit. Spune-mi Ayame, cati ani ai?
-Saisprezece, clasa a X-a, tu?
-Lafel si eu, la ce liceu te-ai transferat?
-La liceul Konoha, in clasa a X-a…nu mai stiu care.
-Suntem vecine, in acelasi liceu si poate si in aceiasi clasa, spun eu mai fericita ca oricand. Ti-ar placea sa mergem impreuna la scoala?
-Ar fii grozav pentru ca eu nici macar nu stiu unde e clasa mea asa ca mi-ar prinde bine un ghid, spune Ayame in timp ce amandoua aproape radeam.
-Ayame! Se auzi un strigat care ne intrerupse discutia.
-Imediat, tati! spuse fata ridicand vocea. Trebuie sa plec, ne vedem luni?
-Da, o sa vin eu la tine la sapte si douazeci.
-S-a facut! Pa, Sakura!
-Pa, Ayame! spun eu indreptandu-ma spre casa.
Chiar nu stiu cat de fericita eram. Inca umpic si explodam de acel sentiment care imi invadase tot corpul si m-a luat pur si simplu prin surprindere. A fost prima surpriza care avea sa imi schimbe total adolescenta si sa o faca mai fericita dar bineinteles cu pretul lacrimilor. Am intrat in casa si am pus niste muzica in timp ce ma pregateam de micul dejun. In acele momente emanam fericire prin fiecare por, fiecare particula din corpul meu era agiata si vroia sa zambeasca in continuu. Eram multumita complet de acest cadou oferit de soarta, noua mea vecina. Am hotarat ca acest cadou trebuie sarbatorit, am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Hinata ca sa imi organizez o alta zi de distractie cu prietenele mele.
In afara de evenimentul neasteptat din acea dimineata, sambata a decurs fara alte incidente, la fel si ziua de duminica. Cea care ma astepta cu noi surprize era ziua de luni. Acesta zi a inaugurat includerea lui Ayame in rutina mea. De atunci in colo mergeam cu Ayame la scoala. La sapte si douazeci am fost la ea la usa asa cum am promis si dupa nelipsitul buna dimineata am plecat spre scoala. Bineinteles ca am inceput sa vorbim, despre mai tot ce se invarte in jurul vietii noastre. Am descoperit ca Ayame era o persoana draguta, prietenoasa si cu o anumita portie de tupeu. Am tot vorbit dar cand am ajuns la subiectul baieti ne-am razgandit sa continuam pentru ca ajunsesem la scoala. In orice scoala, toata lumea stie ca exista niste barfitori, de care oricat te-ai ascunde si oricat ai fugi aici nu ai nici o scapare. Asa ca am amanat acea discutie pentru sambata cand Ayame avea sa doarma la mine. Era prima zi cand treceam prin curtea scolii cu cineva langa mine, o cunostinta, o prietena, cineva. Printre toti acei copii eu mergeam spre clasa mea cu cineva, asta chiar era ceva nou, o nuanta de culoare, ceva neobisnuit.
Cand am ajuns la ultima destinatie am aflat ca eram colege de clasa si i-am facut cunostinta lui Ayame cu prietenele mele dar si cu toti colegii, in pauza a venit si dirigintele sa ne spuna si acesta doua vorbe despre ea. In acea zi toti profesorii si-au dat cu parerea despre Ayame dupa ce au privit prin carnetul ei de note si prin documentele unde scria despre ce a facut la fostul ei liceu. Unii profesori au spus ca seamana cu mine altii s-au abtinut sa spuna mai multe dar ceva pentru mine era foarte clar, Ayame era o fata speciala. Presupun ca si colegii mei o considera o fata draguta dupa cat de repede au acceptat-o in mijlocul semestrului la noi in colectiv. Singurul care nu a dat atentie a fost Sasuke. Oricat m-ar fii tentat nu am vrut sa-i spun despre Ayame. Imi era frica sa stiu cum v-a reactiona, era singurul la care nu puteam sa am tupeu oricat as fi vrut. El este firea calma de care m-am indragostit. Si cel pe care nu mai aveam ocazia sa il vad dupa ce cele sase ore de scoala se terminau, iar eu si Ayame trebuia sa mergem acasa.
Afara incepuse o ploaie obisnuita de toamna. Aceasta era linistita iar pe cerul de argint nu se purta razboiul dintre sunet si lumina care deobicei avea loc cand cerul varsa lacrimi. Eu si Ayame aveam doua umbrele asa ca parintii ne-au zis sa venim singure. Am pornit amandoua pe drumul pustiu si spalat de larimile cerului. Puteam fi usor considerate nebune avand in vedere ca de la atata ras mergeam leganat. Ma simteam grozav, radeam pe drumul spre casa, simteam ca voi avea o noua prietena. O persoana dulce ca ea imi putea deveni o prietena foarte apropiata. Dupa multe rasete si alte discutii am ajuns insfarsit acasa mult mai relaxata si mai binedispusa.
Am mancat si dupa putin timp in fata televizorului m-am apucat de teme pe care am reusit sa le termin intr-un timp record fata de alta data. Se vedea ca drumul pe care mai nou il faceam cu Ayame imi prindea foarte bine si la capitolul scoala. Dupa ce am scapat de teme si parintii au ajuns acasa m-am asezat pe pat si am deschis televizorul pe un post de muzica. Am inchis ochii si aceea melodie mi-a reamintit cine sunt. O fata obisnuita care a avut norocul de a primi prietene si niste parintii extraordinari. O fata care inca nu a gustat suferinta adevarata, care a reusit sa se fereasca de rautatea oamenilor. Prin curajul meu si ambitia nemaintalnita am reusit sa ma mentin pe linia de plutire, sa nu las pe nimeni sa ma conduca si sa nu las pe nimeni sa imi spuna ce sa fac. Asa sunt eu, tupeista. Nu voi nega acest lucru dar ce nu voi nega oricat de tare as fii obligata nu voi nega ca prietenele mele nu au avut o amprenta puternica asupra tupeului meu, ele m-au ajutat sa consum acest drog al personalitatii mele cu masura fara sa cauzez lacrimi, regrete si dureri in adancul sufletului.
Din amintirile sufletului meu a avut grija sa ma trezeasca fix mama care avea nevoie de ajutor la bucatarie. M-am grabit sa o ajut pentru ca ea a fost cea care a avut grija sa nu sufar, ea m-a ferit de orice imi putea cauza rani permanente. Ea impreuna cu tatal si prietenele mele m-au pazit. Au fost gardienii mei carora le voi fi mereu datoare pentru ce au facut. Voi incerca sa ii ajut cu tot ce imi sta in putinta si le voi oferi mereu ce este cel mai important pe lume, le voi oferi iubire.
Dupa ce am terminat la bucatarie m-am dus in baie sa fac un dus fierbinte. Imdediat ce am intrat sub jetul de apa picaturile au inceput sa imi dezmierde pielea facandu-ma sa imi aduc aminte de bataia cu apa de vara trecuta. Atunci am realizat ca prietenele mele, Hinata si TenTen, chiar tin la mine. Dupa aceasta aminire din vara acompaniata de mirosul dulceag al gelului de dus cu caramel m-am imbracat cu o pijama confortabila si mi-am trantit corpul slabut in pat cu telecomanda in mana, plimbandu-mi degetele lungi peste butoane. Putin timp le-a trebuit ochilor mei sa se inchida iar sufletului sa se inbarce in trenul care duce spre tara viselor.
Cap 2:Schimbarea este aproape
Dupa cateva zile din rutina obisnuita din viata mea fara surprize au venit, din nou, cele doua zile de relaxare binemeritate. Nu prea stiam cat era ceasul, nici in ce data eram pentru ca stiam ca e sambata asa ca dormeam fara nicio grija. Patul meu pufos avea grija sa nu imi lipseasca confortul iar jucariile de plus din jurul meu aveau grija sa nu imi lipseasca compania avand in vedere ca si azi parintii mei lucrau cinci ore. Visam asa frumos, ca nu ma mai pierd cand Sasuke ma priveste dar ceva a avut grija sa imi strice acea recreatie. Erau niste zgomote care veneau de pe strada, mirata de zgomotul auzit si stiind ca in cartier stateau majoritatea batranii m-am ridicat din pat si am scos capul pe un geam de unde puteam sa vad ce imi strica dimineata.
Ochii mi s-au facut cat cepele cand am vazut ce se intampla. Niste oamenii tot duceau mobila in casa de langa mine, in care pana atunci nu locuise nimeni. Era clar, aveam vecini noi. M-am imbracat si m-am spalat intr-o fuga ca sa ii intampin. Cand am iesit am vazut ca in fata casei erau niste oamenii care se tot invarteau cu obiecte de mobilier in brate si o femeie cu un barbat care ii ghidau. Retrasa de acel peisaj era o fata care parea sa fie de aceiasi varsta cu mine. Avea parul brunet asemeni penei corbului iar ochii erau albastrii ca adancului oceanului iar pielea era aproape alba. Aceasta privea la balamucul din fata noii ei locuinte. Parea o persoana linistita si draguta asa ca m-am apropiat de ea cu multa incredere si am spus:
-Buna! Eu sunt Sakura.
-Buna! Eu sunt Ayame, tocmai m-am mutat in oras.
-Chiar langa casa mea, spun eu zambind.
-Inafara de tine mai sunt alte fete pe aici?
-Nu, suntem singurele adolescente din cartier, spun eu privind in pamant.
-Hei, nu trebuie sa fii suparata, priveste partea plina suntem unicate aici, nimeni nu mai e adolescent.
-Ai dreptate, la asta nu m-am gandit. Spune-mi Ayame, cati ani ai?
-Saisprezece, clasa a X-a, tu?
-Lafel si eu, la ce liceu te-ai transferat?
-La liceul Konoha, in clasa a X-a…nu mai stiu care.
-Suntem vecine, in acelasi liceu si poate si in aceiasi clasa, spun eu mai fericita ca oricand. Ti-ar placea sa mergem impreuna la scoala?
-Ar fii grozav pentru ca eu nici macar nu stiu unde e clasa mea asa ca mi-ar prinde bine un ghid, spune Ayame in timp ce amandoua aproape radeam.
-Ayame! Se auzi un strigat care ne intrerupse discutia.
-Imediat, tati! spuse fata ridicand vocea. Trebuie sa plec, ne vedem luni?
-Da, o sa vin eu la tine la sapte si douazeci.
-S-a facut! Pa, Sakura!
-Pa, Ayame! spun eu indreptandu-ma spre casa.
Chiar nu stiu cat de fericita eram. Inca umpic si explodam de acel sentiment care imi invadase tot corpul si m-a luat pur si simplu prin surprindere. A fost prima surpriza care avea sa imi schimbe total adolescenta si sa o faca mai fericita dar bineinteles cu pretul lacrimilor. Am intrat in casa si am pus niste muzica in timp ce ma pregateam de micul dejun. In acele momente emanam fericire prin fiecare por, fiecare particula din corpul meu era agiata si vroia sa zambeasca in continuu. Eram multumita complet de acest cadou oferit de soarta, noua mea vecina. Am hotarat ca acest cadou trebuie sarbatorit, am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Hinata ca sa imi organizez o alta zi de distractie cu prietenele mele.
In afara de evenimentul neasteptat din acea dimineata, sambata a decurs fara alte incidente, la fel si ziua de duminica. Cea care ma astepta cu noi surprize era ziua de luni. Acesta zi a inaugurat includerea lui Ayame in rutina mea. De atunci in colo mergeam cu Ayame la scoala. La sapte si douazeci am fost la ea la usa asa cum am promis si dupa nelipsitul buna dimineata am plecat spre scoala. Bineinteles ca am inceput sa vorbim, despre mai tot ce se invarte in jurul vietii noastre. Am descoperit ca Ayame era o persoana draguta, prietenoasa si cu o anumita portie de tupeu. Am tot vorbit dar cand am ajuns la subiectul baieti ne-am razgandit sa continuam pentru ca ajunsesem la scoala. In orice scoala, toata lumea stie ca exista niste barfitori, de care oricat te-ai ascunde si oricat ai fugi aici nu ai nici o scapare. Asa ca am amanat acea discutie pentru sambata cand Ayame avea sa doarma la mine. Era prima zi cand treceam prin curtea scolii cu cineva langa mine, o cunostinta, o prietena, cineva. Printre toti acei copii eu mergeam spre clasa mea cu cineva, asta chiar era ceva nou, o nuanta de culoare, ceva neobisnuit.
Cand am ajuns la ultima destinatie am aflat ca eram colege de clasa si i-am facut cunostinta lui Ayame cu prietenele mele dar si cu toti colegii, in pauza a venit si dirigintele sa ne spuna si acesta doua vorbe despre ea. In acea zi toti profesorii si-au dat cu parerea despre Ayame dupa ce au privit prin carnetul ei de note si prin documentele unde scria despre ce a facut la fostul ei liceu. Unii profesori au spus ca seamana cu mine altii s-au abtinut sa spuna mai multe dar ceva pentru mine era foarte clar, Ayame era o fata speciala. Presupun ca si colegii mei o considera o fata draguta dupa cat de repede au acceptat-o in mijlocul semestrului la noi in colectiv. Singurul care nu a dat atentie a fost Sasuke. Oricat m-ar fii tentat nu am vrut sa-i spun despre Ayame. Imi era frica sa stiu cum v-a reactiona, era singurul la care nu puteam sa am tupeu oricat as fi vrut. El este firea calma de care m-am indragostit. Si cel pe care nu mai aveam ocazia sa il vad dupa ce cele sase ore de scoala se terminau, iar eu si Ayame trebuia sa mergem acasa.
Afara incepuse o ploaie obisnuita de toamna. Aceasta era linistita iar pe cerul de argint nu se purta razboiul dintre sunet si lumina care deobicei avea loc cand cerul varsa lacrimi. Eu si Ayame aveam doua umbrele asa ca parintii ne-au zis sa venim singure. Am pornit amandoua pe drumul pustiu si spalat de larimile cerului. Puteam fi usor considerate nebune avand in vedere ca de la atata ras mergeam leganat. Ma simteam grozav, radeam pe drumul spre casa, simteam ca voi avea o noua prietena. O persoana dulce ca ea imi putea deveni o prietena foarte apropiata. Dupa multe rasete si alte discutii am ajuns insfarsit acasa mult mai relaxata si mai binedispusa.
Am mancat si dupa putin timp in fata televizorului m-am apucat de teme pe care am reusit sa le termin intr-un timp record fata de alta data. Se vedea ca drumul pe care mai nou il faceam cu Ayame imi prindea foarte bine si la capitolul scoala. Dupa ce am scapat de teme si parintii au ajuns acasa m-am asezat pe pat si am deschis televizorul pe un post de muzica. Am inchis ochii si aceea melodie mi-a reamintit cine sunt. O fata obisnuita care a avut norocul de a primi prietene si niste parintii extraordinari. O fata care inca nu a gustat suferinta adevarata, care a reusit sa se fereasca de rautatea oamenilor. Prin curajul meu si ambitia nemaintalnita am reusit sa ma mentin pe linia de plutire, sa nu las pe nimeni sa ma conduca si sa nu las pe nimeni sa imi spuna ce sa fac. Asa sunt eu, tupeista. Nu voi nega acest lucru dar ce nu voi nega oricat de tare as fii obligata nu voi nega ca prietenele mele nu au avut o amprenta puternica asupra tupeului meu, ele m-au ajutat sa consum acest drog al personalitatii mele cu masura fara sa cauzez lacrimi, regrete si dureri in adancul sufletului.
Din amintirile sufletului meu a avut grija sa ma trezeasca fix mama care avea nevoie de ajutor la bucatarie. M-am grabit sa o ajut pentru ca ea a fost cea care a avut grija sa nu sufar, ea m-a ferit de orice imi putea cauza rani permanente. Ea impreuna cu tatal si prietenele mele m-au pazit. Au fost gardienii mei carora le voi fi mereu datoare pentru ce au facut. Voi incerca sa ii ajut cu tot ce imi sta in putinta si le voi oferi mereu ce este cel mai important pe lume, le voi oferi iubire.
Dupa ce am terminat la bucatarie m-am dus in baie sa fac un dus fierbinte. Imdediat ce am intrat sub jetul de apa picaturile au inceput sa imi dezmierde pielea facandu-ma sa imi aduc aminte de bataia cu apa de vara trecuta. Atunci am realizat ca prietenele mele, Hinata si TenTen, chiar tin la mine. Dupa aceasta aminire din vara acompaniata de mirosul dulceag al gelului de dus cu caramel m-am imbracat cu o pijama confortabila si mi-am trantit corpul slabut in pat cu telecomanda in mana, plimbandu-mi degetele lungi peste butoane. Putin timp le-a trebuit ochilor mei sa se inchida iar sufletului sa se inbarce in trenul care duce spre tara viselor.