05-10-2009, 10:05 PM
Nu este primul meu fic dar nici o mare reusita nu e. Sub presiunea multor prieteni am hotarat sa il postez. Scuzati greselile, daca este prea scurt si etc. In caz ca acest fanfic vi se pare o prostie v-as ruga sa-mi spune-ti si eu ma voi opri din postat. E un fic relatat la pers. I din perspectiva Hinatei. Spor la citit si astept comentarii, critici. Vorba aia "Un sut in fund este un pas inainte" :D
Disclaimer: Nu detin nici un alt personaj inafara de cele create de mine si nu profit de pe urma personajelor/intamplarilor ce ii apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul "Naruto".
1. Nu m-ati uitat!
-Imi va fi asa dor de tine... Nu pot sa cred ca pleci.
-O sa ma intorc imediat ce termin studiile. O sa treaca repede timpul, o sa vedeti!
Atat am vorbit cu ei inainte sa ma indepartez cu pasi usori si cu lacrimi in ochi, dupa multe imbratisari si saruturi scurte pe obraz, care nu emanau decat tristete. Ne-am spus la revedere printre putinele suspine usoare ce se mai auzeau... Plecam... Pentru o perioada pe care nici eu nu o stiam. Le-am promis ca o sa tinem legatura, insa timpul a facut ca dupa doi ani sa nu mai stim nimic unii de altii. In acei doi ani aflasem ca Neji si Tenten formau un cuplu foarte frumos, Sakura inca il ignora pe Sasuke din cauza unei prostii pe care nici eu nu am inteles-o... Certuri ce copii, iar Naruto... eh... de el nu stiam mai nimic... De fiecare data cand imi povesteau despre vietile lor, indiferent cu cine vorbeam, cand incepeau sa-mi spuna ceva despre el se opreau brusc terminand cu un simplu "Naruto e bine." Am inteles ca in anii de liceu eram fata ciudata si timida cu ochii violet... M-am schimbat! Da, il iubeam. Recunosc... il iubeam atat de mult incat... incat nu i-am spus asta. Doamne ce idioata puteam sa fiu. El nu avea ochi decat pentru Sakura. Iar culmea, ea imi era cea mai buna prietena. Puteam sa o urasc pentru ca in ochii lui ea era mult mai frumoasa decat mine? Nu! Nu as fi putut face asta.
Au trecut cinci ani de cand am varsat acele lacrimi blestemate, in acel aeroport blestemat, nu pentru ca plecam, ci pentru ca toti erau acolo inafara de el. Imi venea, si aici folosesc faimoasa expresie care nu scapa nimanui, sa ma dau cu capul de pereti la propriu. De ce? Pentru ca eram idioata, o pustoaica de 19 ani care pleca din orasul ei natal, si nu-si vedea marea dragoste. Marea dragoste? Ce ciudat suna... Adevarul e ca era marea mea dragoste... Sa iubesti o persoana atata timp... apoi sa crezi ca l-ai uitat si defapt sa nu fie asa. Avea acea sclipire ciudata in acei doi ochi albastri. Ma pierdeam in culoarea loc cum o barca lasata in mijlocul oceanului, se pierde printre valurile provocate de o furtuna puternica. Acel zambet... o doamne acel zambet ma facea sa pierd controlul asupra genunchilor mei ce se inmuiau brusc. Inima mea canta un cantec puternic, ce nu avea ca versuri decat acel "tam-tam" provocat de acele batai repezi.
Priveam pe geamul din stanga mea, observand in sfarsit, dupa cinci ani, orasul meu natal de la inaltime. Parea la fel cum l-am lasat. Avand in vedere ca singura persoana care a reusit sa dea de mine acum cateva zile, nu era altul decat varul meu Neji, care era prea ocupat cu ale lui, stiam ca nimeni nu ma va astepta la aeroport.
O voce subtire, ce emana caldura s-a auzit, in timp ce anunta acea perioada mica de timp care ma mai despartea pe mine de sol.
Am aterizat cu bine. Pot spune perfect! S-au auzit aplauze, printre care si ale mele, care erau pentru pilotul nostru care ne-a adus in siguranta la destinatie. Mi-am pus geanta pe umar pasind usor spre usa ce ma scotea din acel avion. Mi s-a urat o zi buna, iar eu la randul meu am spus la revedere zambind. Am coborat scarile. Priveam lumea in jurul meu entuziasmata. Cine stie de cat timp era plecata acea doamna ce statea langa mine pe scaun, strangand mereu la piept acel medalion... Chipul ei acum emana fericire. Am zambit privind-o cum imbratiseaza o fetita ce parea sa aiva in jur de 16 ani. Sa inteleg ca era fata ei. Nu am stat sa-mi pun in cap alt ceva. Am ales sa cred lucrul asta si am pasit mai departe. Dupa ceva timp mi-am recapatat bagajele. Am ieist din aeroport. Cum ma si gandeam... nimeni!
-Bun venit acasa, Hinata! mi-am urat singura si am inaintat. Am trecut strada ajungand pe cea lalta parte. Stateam pe trotuar uitandu-ma dupa un taxi. Nimic! Ce enervant! Am zis ca mai bine o iau frumusel pe jos. Neji trebuia sa fie acasa, stia ca ajung azi si stia si ora. Cel putin sper sa-mi fi lasat cheile undeva... Daca nu, Hinata draga, stai afara. Am chicotit usor la propriile mele ganduri. Am incpeut sa merg pe jos. M-am uitat la ceas, observand ca era deja 7:30, cand privirea mi-a fost captata de acea masina ce trecuse pe langa mine. Am inceput sa alerg dupa ea tipand in gura mare. S-a oprit! Am continuat sa fug spre acel taxi. Soferul era foarte in varsta. Timpul isi pusese mai mult decat trebuie amprenta pe chipul lui. Ma privea si-mi zambi mecanic. Mi-a pus bagajele in portbagaj apoi s-a urcat pe locul soferului, asta dupa ce mi-a deschis portiera din spate si m-a ajutat sa intru. I-am spus unde trebuie sa ajung, iar cu un scartait strident masina a inaintat cu viteza pe strazi. Era o seara destul de frumoasa, calda. Eram pe la jumatatea lunii iunie. Cred ca am adormit, sau asa ceva, deoarece am fost trezita brusc de un brat puternic.
-Domnisoara, am ajuns. Hei domnisoara?
-Da! am sarit ca arsa clipind des. Da.. ma scuzati. am platit apoi am coborat din vehicul. Mi-am luat bagajele si am pasit lenes pe trotuar. Un cascat mi-a intrerupt gandurile. Am realizat ca sunt in fata casei. Era la fel ca acum cinci ani cand am lasat-o. Oare Neji tot in acel loc mi-a lasta cheile? M-am ridicat usor pe varfuri si am incercat sa ating cu degetele o gaura, care nu stiu de ce era acolo, insa era de cand acea casa a fost ridicata.
-Voila! Am spus tragand cheile de acolo si deschizand usa. Am lasat bagajele pe hol strigand acel "Casa, dulce casa" si descaltandu-ma de incomozii pantofi cu toc.
-E cineva? Alo? Eh se pare ca nu...
-Surpriza!!!
Eram in pragul usii care ducea in sufragerie. Am simtit ca pic jos. Toti, absolut toti erau acolo, iesind fiecare din nu stiu ce loc unde au fost ascunsi cine stie cat timp.
Baloane agatate peste tot, confetii care inca mai erau prin aer, acel miros de sampanie provocat din acele 3 sticle desfacute in acelasi timp, cu un zgomot strident... Totul, pentru mine? Cautam cu privirea ceva, acel ceva, mai bine spus acel cineva care nu era nici acum, la intoarcerea mea acolo. Ochii mi s-au inundat de lacrimi. Nici eu nu stiam daca de fericire sau tristete.
-Bun venit acasa, surioara! mi-a spus Neji imbratisandu-ma strans.
-Doamne ! Hinata, draga mea, cat te-ai schimbat! Vocea aia. O stiam!
-Sakura! Am strigat fericita catre fata cu acei ochi verzi, care erau inecati in acele lacrimi. Se pare ca nu m-au uitat! Eram fericita!
Ne-am imbratisat strans, ne-am sarutat pe obraz, ne-am imbratisat iar.
Am facut asta cu toti. Toti erau acolo. Ino venise insotita de un baiat. Era detsul de chipes. Parul brunet tuns scurt si acei ochi negri misteriosi. Am aflat ca il chema Sai. Se pare ca se mutase in oras la trei ani dupa plecarea mea. Doamne cate se schimbasera!
Am baut din acea sampanie, m-am delectat cu acele delicatese, am dansat, am glumit. M-am distrat pe cinste. Dupa o ora si ceva de petrecut am iesit pe terasa din fata casei, cu un pahar de sampanie in mana, nu stiu al catela era, stiam doar ca rezist la bautura. M-am rezemat usor de garduletul alb, ce parea proaspat vopsit. Priveam cerul. Razele lunii se jucau in parul meu violet, dand-ui un aspect caraghios, ce avea la baza de la cea mai deschisa la cea mai inchisa nuanta de mov. Ca sa vezi, norocul chiar ma lovise in cap in seara aia, ca sa spun asa. Si stiti de ce? Eh... Vazusem o stea cazatoare. Care era faza? Cand vezi o stea cazatoare sa-ti pui o dorinta. Mi-am incercat norocul.
-As vrea sa fi venit si tu, Naruto, la petrecerea asta... am spus eu incet.
-Hei am intarziat... A venit Hinata?
Ce-i asta? Ce dracu... Sunt eu, Hinata, omule, oricine ai fi tu. Ma uit in directia de unde s-a auzit vocea aceea. Imi parea destul de cunoscuta. Doi ochi albastri s-au ivit in fata mea, un par blond in care lumina astrelor cadea cu atata gratie. O doamne. Imi simt deja obrajii cum iau foc. Acel zambet, care il afiseaza mereu. Ma sprijin cu mana de gard tinandu-ma sa nu cad.
-Naruto... am reusit sa scot printre buzele care imi tremurau deja.
-Da. Poi am intarziat si... si... S-a oprit brusc. Doamne vrobeam cu el. Ma privea. Am observat cum ochii lui alunecara in jos, spre decolteul de la rochia mea un un gri ciudat. Apoi spre picioarele mele, care, da... erau goale. Cine a mai stat sa se incalte in agitatia aia?
-Buna seara, Naruto...
-Doamne, Hinata, tu esti? Am simtit ca nu mai am aer. Si nu din cauza ca ma strangea prea tare, si din cauza gestului in sine. Ma inbratisase!
-Doamne cat te-ai schimbat! Esti foarte... sa oprit brusc. Ezita. in cele din urma a continuat : Esti foarte frumoasa! Ti-a crescut parul. Mi-a mangaiat acea mare de cerneala violet ce-mi cadea libera pe umeri si ajungea pana la solduri. Ma privea in ochi. Ma simteam aiurea. Eram desculta, foarte rosie la fata , cu acel pahar de sampanie in mana care imi tremura incontrolabil. O mana inca tinea strans lemnul alb din stanga mea, cautand il el acel colac de salvare pentru genunchii ce imi tremurau.
-Multumesc! Am reusit sa scuip ca un tipat de disperare. Ma privea amuzat. Ce vedea asa de amuzant la mine? Rimelul mi se intinsese pe fata din cauza lacrimilor? Rujul nu mai stralucea asa tare? Parul poate imi statea in toate directiile... Sau radea de obrajii mei rosii ca o lalea inflorita? Nici eu nu stiam.
-Hinata, cat timp a trecut de cand ai plecat. Pe aici numai de tine s-a vorbit. Mi-a fost dor de tine!
I-a fost dor de mine?!
-Naruto, au trecut cinci ani buni, in care 3 nu am vorbit cu nimeni de aici...
-Cu mine nu ai vorbit niciodata. Defapt ce zic? Nu ma bagai in seama nici in zilele din liceu. a inceput sa rada cu pofta.
-24?
24? Ce tot spunea acolo? L-am privit nedumerita...
-La ce te referi?
-Ai 24 nu? La ani ma refer. Adica aveai 19 cand ai plecat. Mi-a zambit. Da. chiar aveam 24.
-Da. Anii trec, din pacate, si eu, ca oricine din lumea asta, imbatranesc. Am inceput sa rad insa vocea lui serioasa m-a oprit.
-Nu arati mai mult de 20. Tot ce e schimbat la tine este faptul ca parul tau e mai lung, te-ai mai inaltat si se pare ca... s-a oprit, intorcand privirea si rosind usor, apoi continuand privind in alta parte -Esti mai... dotata...
Am simtit cum iau foc, trecandu-mi, din instinct, mainile peste sani, incercand sa ma acopar de parca as fi fost goala. Ma simteam destu de aiurea sa aud un astfel de compliment. Am schimbat repede subiectul.
-Si, cum o mai duci tu? Am spus incet privind fix lichidul ce se afla in paharul din mana mea.
-Pai... Nimic interesant despre mine.. Sti... vroiam sa-mi fac acea trupa de muzica... Am lasat tot balta.
-De ce? Am intrebat, observand ca pe fata lui era o urma de regret.
-Timpul nu ne-a permis, ca sa spun asa. Mi-a zambit.
Am continuat conversatia. Mi-a povestit "plictisioarea", asa cum el o numeste, viata pe care a dus-o in acesti cinci ani. Il ascultam cu atata interes. Doamne, chiar eram acolo, cu el. Dorinta chiar mi se indeplinise.
-Ia uite cine a venit! Se aude vocea unui baiat inalt, brunet, cu niste ochi negri, care te faceau sa ingheti. Blugii ii veneau bine, la fel si tricoul albastru ce avea imprimat un scris ciudat, ce se pare ca nu era alt ceva decat o injuratura cretina, daca se putea numi injuratura, ce consta in " Dau cu mata de pamant" . Ce idiotenie!
-Sasuke, am promis doar ca vin nu? Am intarziat doar, scuzati-ma! spuse el incepand sa rada. Era mult mai inalt decat ultima data cand l-am vazut, tricoul verde ii venea ca turnat pe bustul lui bine lucrat. Blugii inchisi la culoare, ii scoreau in evidenta picioarele lungi si puternice. Doamne cat de frumos era. M-am rusinat de propriile mele ganduri, si am spus lasand capul in jos.
-Hai inauntru. si am intrat in casa.
Petrecerea a continuat inca o mare bucata de timp. Eu pierdusem numaratoarea cu paharele de aclool, ajungand in cele din urma sa mi se faca rau. Cu putina apa si lamaie a trecut tot. In jur de ora 4 dimineata, invitatii, care ii pot numi foarte bine si organizatori, au plecat spre casele lor. Bine, aproape toti. Tenten a ramas sa ne ajute la curatenie, iar Sakura, si ea, a ramas sa mai stam la o barfa, doua. Dupa ce casa a fost readusa la normal, am pasit in camera mea, urmata de prietena mea din cpilarie. Parul ei roz, candva purtat lung, acum si-l tunsese. Parca asta ar fi fost morivul certurilor ei cu Sasuke. De cand ii stiu ei erau ca soarecele si pisica. M-am trantit pe vechiul meu pat. Oh! La fel de confortabil ca inainte!
-L-am vazut cand te-a imbratisat! a spart rozalia gheata.
-Da... Eh... Sentimentele mele pentru el s-au evaporat. A trecut atata timp incat l-am uitat. am dat din mana, facand inteles faptul ca subiectul nu are rost. Oricum, el te place pe tine, mereu te-a placut! am continuat eu.
-Hinata! Ideea petrecerii a fost a lui! Nu mai avea rabdare sa vi odata inapoi. Ne intreba mereu de ti...
Plansul meu a oprit-o. M-a imbratisat usor.
Am continuat sa discutam, evitand subiectul "Naruto". Se facuse deja vre-o sase dimineata, cand in sfarsit simtisem cum genele mele se atrag, cele de jos cu cele de sus, reusind sa adorm.
Sakura, a dormit la mine, imbracate amandoua. Rochia mea trebuia sa fie mai sifonata ca niciodata. M-am trezit ultima in ziua aia. Am coborat scarile, trecandu-mi mana prin parul ciufulit in disperata incercare de al aranja putin.
-'neata! am spus eu zambind. Neji citea ziarul la rubrica despre spor. M-am asezat la masa cu o cana de cafea calda in mana. Tenten se pare ca si ea dormise la noi. Statea cu capul rezemat de umarul lui Neji. Parul ei saten il avea prins intr-o coada simpla la spate, iar cateva suvite ii mangaiau fata. Ochii ei caprui pareau obositi. Nici nu ma mira, a ramas sa ne ajute la curatenie, a ajutat si la organizarea petrecerii... Am aflat de la Neji, care nu-si dezlipea acei ochi asemanatori cu ai mei, din ziarul din fata sa, ca Sakura plecase acum cateva minute. Mi-am baut cafeaua in liniste, apoi am turnat niste lapte peste cerealele din bolul verde de pe masuta de gatit. Am mancat lenes, apoi m-am reintors in camera mea. Dupa racorosul dus de dimineata, viata se privea altfel. Mi-am luat din valiza un tricou larg si foarte lejer, o pereche de pantaloni scurti, iar parul mi l-am strans intr-un coc comod. Eram acasa, in camera mea... Am deschis dulapul, unde am inceput sa imi asez hainele. Dupa e am terminat cu asta, am pus trollerul pe dulap. Mi-am aranjat produsele mele de cosmetica pe masa de toaleta, mi-am scos laptopul si l-am pus pe birou, urmat de mi de foi pline de schite si desene, si un set de creioane. M-am asezat pe pat, multumita ca am terminat in sfarsit.
Ziua aia am petrecut-o mai mult in gradina din spate, inotand in piscina mare ce se afla acolo. Aveam un costum de baie negru cu mici modele verzi si rosi. Stateam pe marginea piscinei, cu fata in sus, si tineam ochii inchisi. Am auzit cativa pasi, n-am dat importanta crezand ca e varul meu. Insa am tresarit brusc la auzul acelei voci.
-Ce faci aici? am tipat eu uimita.
-Buna si tie. a chicotit. Am uitat aseara sa-ti dau cadoul meu de bun venit acasa. Neji mi-a spus ca te pot gasi aici. Si iata-ma!
Ma privea. Acei ochi... O doamne nu din nou. Iar m-am inrosit toata, iar incep sa tremur! Acelea-si gesturi! Ma urasc!
-Ce cadou? Nimeni nu mi-a dat vr...
-Shh... Mi-a soptit atingandu-mi buzele cu un deget. Eu nu sunt nimeni, nu-i asa? A spus incepand sa rada usor.
Avea in mana un plic destul de mare.L-am luat si l-am deschis usor. Inauntru era o poza cu noi toti de la sfarsitul liceului pe care scria "Bun venit acasa!" , frumos inramata. Mi-au dat lacrimile. Cand a vazut asta mi-a mangaiat parul inca ud din cauza inotului.
-Multumesc mult! am spus printre lacrimile de bucurie. De ce plangeam nici eu nu stiu... Poate pentru ca ei nu ma uitasera. Pentru ca stiam ca o sa am in inima lor o parte a mea.
-Sper sa-ti placa. Mi-a spus zambind.
-Este dragut din partea ta! Am exclamat eu, iar obrajii mei capatau o nuanta rozalie.
-Eh... Fac si eu ce pot. Uite, am vorbit cu Sakura de dimineata.....
Nu mai auzeam nimic din ce-mi spunea. Eram sigura ca imi va trancani iar despre faptul ca ea cine stie ce i-a zis. Doamne aveam 24 de ani si ma purtam ca o copila de 16 care tocmai s-a indragostit!
-Deci, ce zici? mi-a intrerupt el gandurile.
-Poftim? Da.. da.. minunat... De ce raspundeam? Nici nu stiam ce mi-a zis. De cat timp vorbea singur de nebun? O doamne ce m-a intrebat si eu am spus da?
-Minunat! Atunci ne vedem la 5 acolo, da?
-Acolo? Unde acolo?
-Eu vorbesc cu peretii? Mi-a spus uitandu-se ciudat la mine. In veciul parc, de langa scoala aia, sau fosta scoala ce o fi ea.
-De ce "fosta" scoala?
-Nu sti? Au gasit pe unu' cu droguri la el, doi dintre elevii unei clasa au murit din cauza unei supra doze... Ma infiorau acele vorbe. Cum sa ajungi sa te droghezi? Da, bei, hai sa spunem mai si fumezi, dar droguri... Bietii copii.
-Si au inchis scoala? Ce legatura avea scoala cu ei? Adica avea legatura dar... ma rog intelegi tu!
-Politia spune ca unul dintre profesori i-a obligat pe elevii lui sa incerce tampeniile alea. Oricum, stai calma. Vor sa darame acea cladire si sa faca alt ceva in locul ei. Mai bine! Mi-a spus asta intr-un zambet. Deci trebuia sa vin la ora cinci dupa masa in acel parc, de langa acea fosta scoala. O intalnire?
-Eu trebuie sa plec... Deci la cinci in parc. Pe atunci!
Il privesc indepartandu-se si facandu-mi cu mana. Hei! Ce incepuse sa-mi spuna despre Sakura? Eh... Cine stie. Aveam nevoie sa ma pregatesc. Doamne, inca ma simteam ca un copil mic proaspat indragostit! Insa eu stiam sigur ca nu-l mai iubesc! Cel putin asa credeam...Nu are rost sa-mi bat capul cu asta acum. M-am indreptat spre camera mea unde mi-am ales ce sa port. M-am asezat pe pat, tinand laptopul in brate, am deschis fereastra de Yahoo si am inceput sa tastez a lene. Am adormit in urmatoarele 30 de minute, cu laptopul in brate si muzica pornita.
Disclaimer: Nu detin nici un alt personaj inafara de cele create de mine si nu profit de pe urma personajelor/intamplarilor ce ii apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul "Naruto".
1. Nu m-ati uitat!
-Imi va fi asa dor de tine... Nu pot sa cred ca pleci.
-O sa ma intorc imediat ce termin studiile. O sa treaca repede timpul, o sa vedeti!
Atat am vorbit cu ei inainte sa ma indepartez cu pasi usori si cu lacrimi in ochi, dupa multe imbratisari si saruturi scurte pe obraz, care nu emanau decat tristete. Ne-am spus la revedere printre putinele suspine usoare ce se mai auzeau... Plecam... Pentru o perioada pe care nici eu nu o stiam. Le-am promis ca o sa tinem legatura, insa timpul a facut ca dupa doi ani sa nu mai stim nimic unii de altii. In acei doi ani aflasem ca Neji si Tenten formau un cuplu foarte frumos, Sakura inca il ignora pe Sasuke din cauza unei prostii pe care nici eu nu am inteles-o... Certuri ce copii, iar Naruto... eh... de el nu stiam mai nimic... De fiecare data cand imi povesteau despre vietile lor, indiferent cu cine vorbeam, cand incepeau sa-mi spuna ceva despre el se opreau brusc terminand cu un simplu "Naruto e bine." Am inteles ca in anii de liceu eram fata ciudata si timida cu ochii violet... M-am schimbat! Da, il iubeam. Recunosc... il iubeam atat de mult incat... incat nu i-am spus asta. Doamne ce idioata puteam sa fiu. El nu avea ochi decat pentru Sakura. Iar culmea, ea imi era cea mai buna prietena. Puteam sa o urasc pentru ca in ochii lui ea era mult mai frumoasa decat mine? Nu! Nu as fi putut face asta.
Au trecut cinci ani de cand am varsat acele lacrimi blestemate, in acel aeroport blestemat, nu pentru ca plecam, ci pentru ca toti erau acolo inafara de el. Imi venea, si aici folosesc faimoasa expresie care nu scapa nimanui, sa ma dau cu capul de pereti la propriu. De ce? Pentru ca eram idioata, o pustoaica de 19 ani care pleca din orasul ei natal, si nu-si vedea marea dragoste. Marea dragoste? Ce ciudat suna... Adevarul e ca era marea mea dragoste... Sa iubesti o persoana atata timp... apoi sa crezi ca l-ai uitat si defapt sa nu fie asa. Avea acea sclipire ciudata in acei doi ochi albastri. Ma pierdeam in culoarea loc cum o barca lasata in mijlocul oceanului, se pierde printre valurile provocate de o furtuna puternica. Acel zambet... o doamne acel zambet ma facea sa pierd controlul asupra genunchilor mei ce se inmuiau brusc. Inima mea canta un cantec puternic, ce nu avea ca versuri decat acel "tam-tam" provocat de acele batai repezi.
Priveam pe geamul din stanga mea, observand in sfarsit, dupa cinci ani, orasul meu natal de la inaltime. Parea la fel cum l-am lasat. Avand in vedere ca singura persoana care a reusit sa dea de mine acum cateva zile, nu era altul decat varul meu Neji, care era prea ocupat cu ale lui, stiam ca nimeni nu ma va astepta la aeroport.
O voce subtire, ce emana caldura s-a auzit, in timp ce anunta acea perioada mica de timp care ma mai despartea pe mine de sol.
Am aterizat cu bine. Pot spune perfect! S-au auzit aplauze, printre care si ale mele, care erau pentru pilotul nostru care ne-a adus in siguranta la destinatie. Mi-am pus geanta pe umar pasind usor spre usa ce ma scotea din acel avion. Mi s-a urat o zi buna, iar eu la randul meu am spus la revedere zambind. Am coborat scarile. Priveam lumea in jurul meu entuziasmata. Cine stie de cat timp era plecata acea doamna ce statea langa mine pe scaun, strangand mereu la piept acel medalion... Chipul ei acum emana fericire. Am zambit privind-o cum imbratiseaza o fetita ce parea sa aiva in jur de 16 ani. Sa inteleg ca era fata ei. Nu am stat sa-mi pun in cap alt ceva. Am ales sa cred lucrul asta si am pasit mai departe. Dupa ceva timp mi-am recapatat bagajele. Am ieist din aeroport. Cum ma si gandeam... nimeni!
-Bun venit acasa, Hinata! mi-am urat singura si am inaintat. Am trecut strada ajungand pe cea lalta parte. Stateam pe trotuar uitandu-ma dupa un taxi. Nimic! Ce enervant! Am zis ca mai bine o iau frumusel pe jos. Neji trebuia sa fie acasa, stia ca ajung azi si stia si ora. Cel putin sper sa-mi fi lasat cheile undeva... Daca nu, Hinata draga, stai afara. Am chicotit usor la propriile mele ganduri. Am incpeut sa merg pe jos. M-am uitat la ceas, observand ca era deja 7:30, cand privirea mi-a fost captata de acea masina ce trecuse pe langa mine. Am inceput sa alerg dupa ea tipand in gura mare. S-a oprit! Am continuat sa fug spre acel taxi. Soferul era foarte in varsta. Timpul isi pusese mai mult decat trebuie amprenta pe chipul lui. Ma privea si-mi zambi mecanic. Mi-a pus bagajele in portbagaj apoi s-a urcat pe locul soferului, asta dupa ce mi-a deschis portiera din spate si m-a ajutat sa intru. I-am spus unde trebuie sa ajung, iar cu un scartait strident masina a inaintat cu viteza pe strazi. Era o seara destul de frumoasa, calda. Eram pe la jumatatea lunii iunie. Cred ca am adormit, sau asa ceva, deoarece am fost trezita brusc de un brat puternic.
-Domnisoara, am ajuns. Hei domnisoara?
-Da! am sarit ca arsa clipind des. Da.. ma scuzati. am platit apoi am coborat din vehicul. Mi-am luat bagajele si am pasit lenes pe trotuar. Un cascat mi-a intrerupt gandurile. Am realizat ca sunt in fata casei. Era la fel ca acum cinci ani cand am lasat-o. Oare Neji tot in acel loc mi-a lasta cheile? M-am ridicat usor pe varfuri si am incercat sa ating cu degetele o gaura, care nu stiu de ce era acolo, insa era de cand acea casa a fost ridicata.
-Voila! Am spus tragand cheile de acolo si deschizand usa. Am lasat bagajele pe hol strigand acel "Casa, dulce casa" si descaltandu-ma de incomozii pantofi cu toc.
-E cineva? Alo? Eh se pare ca nu...
-Surpriza!!!
Eram in pragul usii care ducea in sufragerie. Am simtit ca pic jos. Toti, absolut toti erau acolo, iesind fiecare din nu stiu ce loc unde au fost ascunsi cine stie cat timp.
Baloane agatate peste tot, confetii care inca mai erau prin aer, acel miros de sampanie provocat din acele 3 sticle desfacute in acelasi timp, cu un zgomot strident... Totul, pentru mine? Cautam cu privirea ceva, acel ceva, mai bine spus acel cineva care nu era nici acum, la intoarcerea mea acolo. Ochii mi s-au inundat de lacrimi. Nici eu nu stiam daca de fericire sau tristete.
-Bun venit acasa, surioara! mi-a spus Neji imbratisandu-ma strans.
-Doamne ! Hinata, draga mea, cat te-ai schimbat! Vocea aia. O stiam!
-Sakura! Am strigat fericita catre fata cu acei ochi verzi, care erau inecati in acele lacrimi. Se pare ca nu m-au uitat! Eram fericita!
Ne-am imbratisat strans, ne-am sarutat pe obraz, ne-am imbratisat iar.
Am facut asta cu toti. Toti erau acolo. Ino venise insotita de un baiat. Era detsul de chipes. Parul brunet tuns scurt si acei ochi negri misteriosi. Am aflat ca il chema Sai. Se pare ca se mutase in oras la trei ani dupa plecarea mea. Doamne cate se schimbasera!
Am baut din acea sampanie, m-am delectat cu acele delicatese, am dansat, am glumit. M-am distrat pe cinste. Dupa o ora si ceva de petrecut am iesit pe terasa din fata casei, cu un pahar de sampanie in mana, nu stiu al catela era, stiam doar ca rezist la bautura. M-am rezemat usor de garduletul alb, ce parea proaspat vopsit. Priveam cerul. Razele lunii se jucau in parul meu violet, dand-ui un aspect caraghios, ce avea la baza de la cea mai deschisa la cea mai inchisa nuanta de mov. Ca sa vezi, norocul chiar ma lovise in cap in seara aia, ca sa spun asa. Si stiti de ce? Eh... Vazusem o stea cazatoare. Care era faza? Cand vezi o stea cazatoare sa-ti pui o dorinta. Mi-am incercat norocul.
-As vrea sa fi venit si tu, Naruto, la petrecerea asta... am spus eu incet.
-Hei am intarziat... A venit Hinata?
Ce-i asta? Ce dracu... Sunt eu, Hinata, omule, oricine ai fi tu. Ma uit in directia de unde s-a auzit vocea aceea. Imi parea destul de cunoscuta. Doi ochi albastri s-au ivit in fata mea, un par blond in care lumina astrelor cadea cu atata gratie. O doamne. Imi simt deja obrajii cum iau foc. Acel zambet, care il afiseaza mereu. Ma sprijin cu mana de gard tinandu-ma sa nu cad.
-Naruto... am reusit sa scot printre buzele care imi tremurau deja.
-Da. Poi am intarziat si... si... S-a oprit brusc. Doamne vrobeam cu el. Ma privea. Am observat cum ochii lui alunecara in jos, spre decolteul de la rochia mea un un gri ciudat. Apoi spre picioarele mele, care, da... erau goale. Cine a mai stat sa se incalte in agitatia aia?
-Buna seara, Naruto...
-Doamne, Hinata, tu esti? Am simtit ca nu mai am aer. Si nu din cauza ca ma strangea prea tare, si din cauza gestului in sine. Ma inbratisase!
-Doamne cat te-ai schimbat! Esti foarte... sa oprit brusc. Ezita. in cele din urma a continuat : Esti foarte frumoasa! Ti-a crescut parul. Mi-a mangaiat acea mare de cerneala violet ce-mi cadea libera pe umeri si ajungea pana la solduri. Ma privea in ochi. Ma simteam aiurea. Eram desculta, foarte rosie la fata , cu acel pahar de sampanie in mana care imi tremura incontrolabil. O mana inca tinea strans lemnul alb din stanga mea, cautand il el acel colac de salvare pentru genunchii ce imi tremurau.
-Multumesc! Am reusit sa scuip ca un tipat de disperare. Ma privea amuzat. Ce vedea asa de amuzant la mine? Rimelul mi se intinsese pe fata din cauza lacrimilor? Rujul nu mai stralucea asa tare? Parul poate imi statea in toate directiile... Sau radea de obrajii mei rosii ca o lalea inflorita? Nici eu nu stiam.
-Hinata, cat timp a trecut de cand ai plecat. Pe aici numai de tine s-a vorbit. Mi-a fost dor de tine!
I-a fost dor de mine?!
-Naruto, au trecut cinci ani buni, in care 3 nu am vorbit cu nimeni de aici...
-Cu mine nu ai vorbit niciodata. Defapt ce zic? Nu ma bagai in seama nici in zilele din liceu. a inceput sa rada cu pofta.
-24?
24? Ce tot spunea acolo? L-am privit nedumerita...
-La ce te referi?
-Ai 24 nu? La ani ma refer. Adica aveai 19 cand ai plecat. Mi-a zambit. Da. chiar aveam 24.
-Da. Anii trec, din pacate, si eu, ca oricine din lumea asta, imbatranesc. Am inceput sa rad insa vocea lui serioasa m-a oprit.
-Nu arati mai mult de 20. Tot ce e schimbat la tine este faptul ca parul tau e mai lung, te-ai mai inaltat si se pare ca... s-a oprit, intorcand privirea si rosind usor, apoi continuand privind in alta parte -Esti mai... dotata...
Am simtit cum iau foc, trecandu-mi, din instinct, mainile peste sani, incercand sa ma acopar de parca as fi fost goala. Ma simteam destu de aiurea sa aud un astfel de compliment. Am schimbat repede subiectul.
-Si, cum o mai duci tu? Am spus incet privind fix lichidul ce se afla in paharul din mana mea.
-Pai... Nimic interesant despre mine.. Sti... vroiam sa-mi fac acea trupa de muzica... Am lasat tot balta.
-De ce? Am intrebat, observand ca pe fata lui era o urma de regret.
-Timpul nu ne-a permis, ca sa spun asa. Mi-a zambit.
Am continuat conversatia. Mi-a povestit "plictisioarea", asa cum el o numeste, viata pe care a dus-o in acesti cinci ani. Il ascultam cu atata interes. Doamne, chiar eram acolo, cu el. Dorinta chiar mi se indeplinise.
-Ia uite cine a venit! Se aude vocea unui baiat inalt, brunet, cu niste ochi negri, care te faceau sa ingheti. Blugii ii veneau bine, la fel si tricoul albastru ce avea imprimat un scris ciudat, ce se pare ca nu era alt ceva decat o injuratura cretina, daca se putea numi injuratura, ce consta in " Dau cu mata de pamant" . Ce idiotenie!
-Sasuke, am promis doar ca vin nu? Am intarziat doar, scuzati-ma! spuse el incepand sa rada. Era mult mai inalt decat ultima data cand l-am vazut, tricoul verde ii venea ca turnat pe bustul lui bine lucrat. Blugii inchisi la culoare, ii scoreau in evidenta picioarele lungi si puternice. Doamne cat de frumos era. M-am rusinat de propriile mele ganduri, si am spus lasand capul in jos.
-Hai inauntru. si am intrat in casa.
Petrecerea a continuat inca o mare bucata de timp. Eu pierdusem numaratoarea cu paharele de aclool, ajungand in cele din urma sa mi se faca rau. Cu putina apa si lamaie a trecut tot. In jur de ora 4 dimineata, invitatii, care ii pot numi foarte bine si organizatori, au plecat spre casele lor. Bine, aproape toti. Tenten a ramas sa ne ajute la curatenie, iar Sakura, si ea, a ramas sa mai stam la o barfa, doua. Dupa ce casa a fost readusa la normal, am pasit in camera mea, urmata de prietena mea din cpilarie. Parul ei roz, candva purtat lung, acum si-l tunsese. Parca asta ar fi fost morivul certurilor ei cu Sasuke. De cand ii stiu ei erau ca soarecele si pisica. M-am trantit pe vechiul meu pat. Oh! La fel de confortabil ca inainte!
-L-am vazut cand te-a imbratisat! a spart rozalia gheata.
-Da... Eh... Sentimentele mele pentru el s-au evaporat. A trecut atata timp incat l-am uitat. am dat din mana, facand inteles faptul ca subiectul nu are rost. Oricum, el te place pe tine, mereu te-a placut! am continuat eu.
-Hinata! Ideea petrecerii a fost a lui! Nu mai avea rabdare sa vi odata inapoi. Ne intreba mereu de ti...
Plansul meu a oprit-o. M-a imbratisat usor.
Am continuat sa discutam, evitand subiectul "Naruto". Se facuse deja vre-o sase dimineata, cand in sfarsit simtisem cum genele mele se atrag, cele de jos cu cele de sus, reusind sa adorm.
Sakura, a dormit la mine, imbracate amandoua. Rochia mea trebuia sa fie mai sifonata ca niciodata. M-am trezit ultima in ziua aia. Am coborat scarile, trecandu-mi mana prin parul ciufulit in disperata incercare de al aranja putin.
-'neata! am spus eu zambind. Neji citea ziarul la rubrica despre spor. M-am asezat la masa cu o cana de cafea calda in mana. Tenten se pare ca si ea dormise la noi. Statea cu capul rezemat de umarul lui Neji. Parul ei saten il avea prins intr-o coada simpla la spate, iar cateva suvite ii mangaiau fata. Ochii ei caprui pareau obositi. Nici nu ma mira, a ramas sa ne ajute la curatenie, a ajutat si la organizarea petrecerii... Am aflat de la Neji, care nu-si dezlipea acei ochi asemanatori cu ai mei, din ziarul din fata sa, ca Sakura plecase acum cateva minute. Mi-am baut cafeaua in liniste, apoi am turnat niste lapte peste cerealele din bolul verde de pe masuta de gatit. Am mancat lenes, apoi m-am reintors in camera mea. Dupa racorosul dus de dimineata, viata se privea altfel. Mi-am luat din valiza un tricou larg si foarte lejer, o pereche de pantaloni scurti, iar parul mi l-am strans intr-un coc comod. Eram acasa, in camera mea... Am deschis dulapul, unde am inceput sa imi asez hainele. Dupa e am terminat cu asta, am pus trollerul pe dulap. Mi-am aranjat produsele mele de cosmetica pe masa de toaleta, mi-am scos laptopul si l-am pus pe birou, urmat de mi de foi pline de schite si desene, si un set de creioane. M-am asezat pe pat, multumita ca am terminat in sfarsit.
Ziua aia am petrecut-o mai mult in gradina din spate, inotand in piscina mare ce se afla acolo. Aveam un costum de baie negru cu mici modele verzi si rosi. Stateam pe marginea piscinei, cu fata in sus, si tineam ochii inchisi. Am auzit cativa pasi, n-am dat importanta crezand ca e varul meu. Insa am tresarit brusc la auzul acelei voci.
-Ce faci aici? am tipat eu uimita.
-Buna si tie. a chicotit. Am uitat aseara sa-ti dau cadoul meu de bun venit acasa. Neji mi-a spus ca te pot gasi aici. Si iata-ma!
Ma privea. Acei ochi... O doamne nu din nou. Iar m-am inrosit toata, iar incep sa tremur! Acelea-si gesturi! Ma urasc!
-Ce cadou? Nimeni nu mi-a dat vr...
-Shh... Mi-a soptit atingandu-mi buzele cu un deget. Eu nu sunt nimeni, nu-i asa? A spus incepand sa rada usor.
Avea in mana un plic destul de mare.L-am luat si l-am deschis usor. Inauntru era o poza cu noi toti de la sfarsitul liceului pe care scria "Bun venit acasa!" , frumos inramata. Mi-au dat lacrimile. Cand a vazut asta mi-a mangaiat parul inca ud din cauza inotului.
-Multumesc mult! am spus printre lacrimile de bucurie. De ce plangeam nici eu nu stiu... Poate pentru ca ei nu ma uitasera. Pentru ca stiam ca o sa am in inima lor o parte a mea.
-Sper sa-ti placa. Mi-a spus zambind.
-Este dragut din partea ta! Am exclamat eu, iar obrajii mei capatau o nuanta rozalie.
-Eh... Fac si eu ce pot. Uite, am vorbit cu Sakura de dimineata.....
Nu mai auzeam nimic din ce-mi spunea. Eram sigura ca imi va trancani iar despre faptul ca ea cine stie ce i-a zis. Doamne aveam 24 de ani si ma purtam ca o copila de 16 care tocmai s-a indragostit!
-Deci, ce zici? mi-a intrerupt el gandurile.
-Poftim? Da.. da.. minunat... De ce raspundeam? Nici nu stiam ce mi-a zis. De cat timp vorbea singur de nebun? O doamne ce m-a intrebat si eu am spus da?
-Minunat! Atunci ne vedem la 5 acolo, da?
-Acolo? Unde acolo?
-Eu vorbesc cu peretii? Mi-a spus uitandu-se ciudat la mine. In veciul parc, de langa scoala aia, sau fosta scoala ce o fi ea.
-De ce "fosta" scoala?
-Nu sti? Au gasit pe unu' cu droguri la el, doi dintre elevii unei clasa au murit din cauza unei supra doze... Ma infiorau acele vorbe. Cum sa ajungi sa te droghezi? Da, bei, hai sa spunem mai si fumezi, dar droguri... Bietii copii.
-Si au inchis scoala? Ce legatura avea scoala cu ei? Adica avea legatura dar... ma rog intelegi tu!
-Politia spune ca unul dintre profesori i-a obligat pe elevii lui sa incerce tampeniile alea. Oricum, stai calma. Vor sa darame acea cladire si sa faca alt ceva in locul ei. Mai bine! Mi-a spus asta intr-un zambet. Deci trebuia sa vin la ora cinci dupa masa in acel parc, de langa acea fosta scoala. O intalnire?
-Eu trebuie sa plec... Deci la cinci in parc. Pe atunci!
Il privesc indepartandu-se si facandu-mi cu mana. Hei! Ce incepuse sa-mi spuna despre Sakura? Eh... Cine stie. Aveam nevoie sa ma pregatesc. Doamne, inca ma simteam ca un copil mic proaspat indragostit! Insa eu stiam sigur ca nu-l mai iubesc! Cel putin asa credeam...Nu are rost sa-mi bat capul cu asta acum. M-am indreptat spre camera mea unde mi-am ales ce sa port. M-am asezat pe pat, tinand laptopul in brate, am deschis fereastra de Yahoo si am inceput sa tastez a lene. Am adormit in urmatoarele 30 de minute, cu laptopul in brate si muzica pornita.
What goes around comes around.