Horror Stories

[Kiubi]

@ silver_storm: Deci spui ca am greseli gramaticale ? :-L . Te rog sa mi le arati, le corectez cu placere. Oricum, merci ca-ti place ficu` meu si sper sa postezi in continuare.
@ shuici_mada: L-ai citit pe manga-anime, draga, ca numai acolo e. Multumesc pentru aprecieri. Mai poftiti pe la noi xD .

Tin sa mentionez ca aceasta poveste e destul de slaba, mai sunt inca doua capitole incluzandu-l si pe acesta, insa sper sa va placa.

Story I: Partea a doua

In timp ce-mi spunea toate astea, ma fixa cu o privire autoritara, dar in acelasi timp, speriata. Devenisem cam tensionat, pentru ca nu mai puteam ajunge la intrebarile pe care mi le propusesem.
Se lasase o liniste adanca, dar in acelasi timp, incarcata. Se simtea o prezenta straina, o entitate rece, un val de energie necunoscut, care-mi dadea fiori pe sira spinarii si ma obliga sa nu ma misc.
Ea s-a ridicat si a spus:
- Te rog sa ma scuzi, nu mai pot vorbi. Mi-am amintit ca trebuia sa fac ceva. La revedere.
Am iesit fara sa ma opun, privind absent inainte. Curiozitatea imi era acum rapusa de o stare de melancolie care ma taia pe dinnauntru ca o lama. Chiar si asa, mi se parea ca ceea ce facuse ea era normal.
Eram constient ca acea entitate de acolo imi manipulase sentimentele si ma facuse sa cred ca faptul ca ea ma daduse afara era pur normal, fara sa ma lase sa ma gandesc la asta.

De-abia cand am ajuns acasa, mi-am revenit in fire, desi nici atunci nu-mi venea sa ma gandesc la un raspuns. Pur si simplu m-am tolanit in pat si am incercat sa dorm, cu toate ca era amiaza. Nici asta nu puteam sa fac.
Era clar ca acel lucru nu-mi dorea prezenta la el in casa.
Stateam si ma framantam, nestiind ce sa fac. Acum nu mai aveam niciun chef sa aflu ce era in spatele atator sperieturi, vroiam doar sa scap, sa ma lase in pace si sa nu ma mai chinuie.
M-am uitat la televizor, privind ecranul cu cea mai indiferenta privire, nebagand in seama sunetele sau imaginile ce proveneau de acolo. Era ca un fundal care sa ma ajute. Zgomot voit de mine, o prezenta artificiala, dar totusi ma calma. Nu era acel zgomot.

Se lasase seara. M-am culcat, asteptand cuminte sa se lase intai ceata, apoi sa inceapa tortura. Am stat nemiscat mai bine de trei ore, asteptand. Asteptand.
M-am dat jos din pat si am ramas intr-o pozitie impietrita, in fund, cu mana intinsa spre geam. Imi tremura tot corpul, din toate maruntaiele. Parul imi venea in ochi, insa nu puteam ajunge cu mana la el. Eram impietrit.

Intr-un colt al camerei stralucea ceva. Mi-am adunat toate puterile, insa ma simteam absorbit in jos, din ce in ce mai jos, dar totusi am facut cativa pasi, incercand sa ma aproprii. Nu vedeam insa decat doua straluciri nelamurite, care ma fortau constant sa stau locului. M-am oprit. Am dat sa vorbesc, insa glasul imi ramasese in gat. Nici gura nu puteam s-o deschid. Si ma simteam in continuare tras...

Perdeaua de la geam s-a dat intr-o parte brusc, lasand o urma de lumina sa patrunda. Afara era ceata.
Am tresarit la vederea acestui lucru. Am inceput sa tremur mai tare. Din acel colt se auzea un cantec. Un cantec de leagan, fredonat de un copil. Da, asa era vocea, de copil.

Mainile si picioarele mi s-au eliberat brusc, insa tremuram in continuare. O frica disperata pusese stapanire pe mine, controlandu-mi propriile miscari, insa am inceput sa pasesc incet spre acel colt, rugandu-ma sa scap cu viata din asta. Am facut un pas, vocea a devenit mai joasa, mai speriata. Asa am pasit, vocea reducandu-se incet-incet. Eram doar la un metru distanta de acea entitate. Am intins mana. Cantecul s-a oprit, prefacandu-se intr-o cascada de gemete tacute. Apoi liniste. Am ramas asa, privind uluit la acel intuneric des, unde doi ochi stralucitori ma fixau speriati, dar in acelasi timp, sadici.

Era o liniste incredibil de tensionanta. Ma asteptam sa se intample ceva, imi era frica sa ma uit. Mi-am retras mana, cu gandul sa ma urc in pat si sa ma bag sub patura, un gest cam imbecil, de altfel, caci cum a prins ceea ce vroiam sa fac, prezenta a disparut din acel loc.
Stateam in continuare in picioare, m-am intors brusc, ciocnindu-ma cu privirea de un copil insangerat care statea pe pat, privindu-ma ranjind cu gura pana la urechi. Tot acei ochi stralucitori.
Nu stiam ce sa fac, am cazut in genunchi. Insa copilul nu ma mai scapa din priviri, orice as fi facut, irsii lui se luau dupa miscarile mele.
Statea in fund, intr-o pozitie inocenta, cu mainile pe cearsaf.
" Ce naiba sa fac ??!! " imi urlam in gand, aproape ca vroiam sa si spun asta, daca acel copil nu s-ar fi uitat asa la mine. Nu puteam vorbi, intrucat mi se parea inutil. Pur si simplu asteptam sa se intample ceva.
Din nou liniste. Zambetul i se largi mai mult, ochii capatara o nuanta extrem de accentuata de sadism.
Muschii mi se mai relaxasera, desi nu ma slabisera asa mult din incordarea aceea. Un moment distrat, apoi cand l-am privit mai atent am constantat ca nu era decat o umbra care se plimba pe patura mea. Nu mai avea consistenta. Era doar o umbra.
M-am ridicat in picioare si am scos un sunet fara voia mea. Umbra s-a miscat extrem de repede si.. a disparut. Deci acum se juca cu mine, vroia sa ma tortureze.

Incredibil, dar am reusit sa adorm mai tarziu. Pe tot parcursul noptii, insa, am auzit in somn "M-au omorat. Nimeni nu ma mai iubeste." , si nu numai atat. A doua zi, cand mergeam singur pe strada sau pe vreun coridor, simteam o umbra care ma urmareste.
Cand am ajuns acasa, era foarte mare agitatie la familia cu pricina, afland mai tarziu ca a murit femeia cu care discutasem ieri. Atac de cord. Acum nu mai aveam niciun dubiu.
Cu cativa ani in urma, acea familie avusese un copil, care murise insa misterios dupa noua zile de viata. Asta trebuia sa explice totul. Dar ce vroia de la mine ?
Hotarasem ca va trebui sa discut cu mezina familiei. Era cel mai deschis si mai sincer membru, de la ea sigur voi putea scoate ceva. Insa am spus sa treaca peste moartea mamei ei, sa-i dau timp si dupa aceea.

.. Va urma