15-09-2009, 08:58 PM
Deci se pare k in urma reparatiilor de pe zup au cam disparut capitole shi din fic`ul meu...oricum se mai intampla:-j. Oricum eu postez shi capitolele care ua fost sterse...fiindca mi s`ar parea aiurea sa am capitolul 3 shi apoi capitolul 11 :|. Anyway, iata capitolul :P
Capitolul 4: E clar cineva acolo ma iubeste…am un inger pe Pamant
Ma trezesc somnoroasa si ma duc sa imi fac toaleta de dimineata. Imi iau unifroma si imi leg parul intr-o coada. Un strop de gloss si am plecat. Am mancat ceva si am pornit spre liceu. Fulgii inca pluteau incet in aer. Abea imi taram picioarele avand certitudinea ca el ma va astepta indiferent de cat as intarzia. Am ajuns la fara cateva minute si am avut dreptate el ma astepta.M-a condus pana in fata clasei si si-a luat ramas bun cu un sarut scurt pe obraz. Cand s-a terminat plictisitoarea si neinteleasa ora de matemaica , el era prezent, sprijinit de usa ca intodeauna. Eu radiam de fericire doar la vederea chipului sau, cand i mai simteam si atingerea atunci ma topeam instantaneu. Au trecut si orele si am plecat acasa. Totul s-a intamplat exact ca in ziua precedenta, singura diferenta e ca de data aceasta inima mea nu s-a mai oprit la atingera lui.
Pana seara am facut teme si am invatat. Daca pana azi nu am avut teme care sa ma tina pana la unsprezece noaptea, astazi profesorii nu s-au zgarcit absolut deloc. Intr-un final am terminat si m-am dus in bucatarie cu o pofta nebuna de lapte. Am deschis frigiderul in cautarea lichidului miraculos dar, surpriza, nu aveam .Mi-am luat niste bani, haina si am plecat la non-stop. Am cumparat laptele si cand m-am intors acasa am hotarat sa trec prin parc. Pe la jumatatea parcului am auzit niste pasi in urma mea. Nu i-am luat in seama, crezand ca este vreun alt pofticios asemeni mie. Tipul din spatele meu si-a grabit mersul. Dintr-o data am simtit o mana care imi apasa umarul. M-am smucit din stransoarea lui si m-am intors sa i vad fata. Era un tip din echipa de fotbal a scolii, o matahala de baiat.
-Hei draguta, ce faci tu singurica pe aici?
-Ce iti trebuie? Vocea mea era taioasa dar se putea simti frica din ea.
- Papusica stai calma, vreau doar sa te insotesc, poate mergem sa ne si distram putin?
- Traiesc si fara distractia ta, acum lasa-ma sa plec.
Am facut cativa pasi dar el era deja in fata mea. M-a trantit si a inceput sa imi dea geaca jos. L-am lovit la puctul sensibil cu toata puterea mea. Tot ce am reusit a fost sa il fac sa imi eibereze mainile cateva clipe. Era ciudat fiindca am mai lovit baieti in acel mod si nici unul nu a ramas in picioare. Nu eram genul de fata fara aparare, daca te luai de mine nu scapai cu una cu doua. Totusi acele cateva secunde de ragaz mi-au fost suficiente cat sa ma ridic si sa fug. Dar nu am reusit sa fac nici zece pasi ca el era in fata mea. Se apropia de mine cu un zambet satisfacut. Dintr-o data s-a napustit asupra mea si m-a dat cu capul de asfalt. Odata ajunsa la pamant a inceput sa ma dezbrace din nou. Stiam exact ce urma sa se intample. Ma gandeam ca poate o sa isi satisfaca placerile si o sa ma lase in pace. Ceea ce credeam eu era un vis frumos pe langa ceea ce pateam. Imi invinetise deja jumatate de corp. Coatele imi erau zgariate si sangele se intindea pe stratul subtire de zapada. Mi-a terminat bluza in mai putin de zece minute. Amorteala de la lovitura primita la cap a disparut si a lasat loc unei dureri infernale. Ma luptam sa raman constienta. Dintr-o data ceva a aterizat intre mine si agresorul meu. Aripile sale erau mari, ca de inger.
- Problema ta e cu mine nu cu ea!
Am recunoscut vocea lui Alex din prima. Era furios oricine putea simti asta.
- Stiu, de ce crezi ca am ales sa o ucid pe ea? Asa imi usuram munca, cu ea moarta tu nu mai erai in stare de nimic.
Aceea a fost picatura care a umplut paharul. Ingerul din fata mea a sarit la celalalt. Abea il puteam vedea, viteza lui era uimitoare. L-a doborat si a venit spre mine. M-a luat in brate si a zburat cu mine.
- Imi pare rau Rose, e numai vina mea. Nu voi mai permite sa se atinga cineva de tine…
Acelea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit caci nu am mai putut tine piept inconstientei.
M-am trezit. Eram in camera mea. Am incercat sa ma ridic dar imi era greu. Cineva m-a sprjinit cand eram pe punctul de a cadea. Cand am intors capul l-am vazut pe Alex uitandu-se ingrijorat spre mine. Apoi mi-am amintit tot, inclusiv faptul ca in acea dimineata parintii mei trebuia sa ajunga.
- Parintii mei!
- Stai calma ti-au trimis un mesaj si au zis ca sunt niste probleme si ca ajung abia sambata.
Am rasuflat usurata. Parintii mei stiau ca ma mai iau la bataie cateodata dar niciodata nu ajung acasa toata vanata, cu capul spart, cu hainele rupte si asa mai departe. Apoi m-am uitat din nou spre Alex, i lipsea ceva.
- Unde au disparut aripile tale?
Cand am pronuntat cuvantul aripi chipul sau a devenit inexpresiv.
- Erai totusi constienta cand am venit?
- Se pare ca da. Defapt am fost constienta pana cand ai spus ca iti pare rau, si atunci sunt ferm convinsa ca zburai, deci nu ai nici o sansa sa minti. Spusesem cuvintele cu o oarecare autoritate in voce.
- Bine, o sa iti spun toata povestea. Daca vei vrea sa fugi sau iti este frica voi intelege si iti garantez ca nu ma vei mai vedea niciodata.
- Nici o sansa, acum povesteste!
- In regula, cred ca ai auzit ca totul e impartit in bine si rau. Binele e reprezentat de ingeri si raul de demoni. Nimeni nu s-a gandit vreodata ca unii demoni si-ar refuza propriia fiinta, asa cum am facut eu. Cei ca mine au refuzat raul dar nu suntem acceptati nici de ingeri, fiindca putem sa ne pierdem controlul in clipe de inconstienta.Ideea e ca oricum as fi tot demon sunt..
Simteam regretul din vocea lui, se simtea vinovat pentru ceea ce e. A plecat capul in jos, parca rusinat. Mi se rupea sufletul sa il vad suferind.
- Mie imi placi asa cum esti. Sunt chiar fericita ca nu esti om, ce as face eu cu un baiat obisnuit la ghinionul meu, saracul de el intr-o saptamana ar ajunge in spital…
- Ce poate sa iti placa la mine? Sunt un mostru... singurul tau ghinion sunt eu!
Am dat din cap in semn de negatie, dar chipul sau trecuse de la inexpresiv la furios.
- Nu intelegi, sunt demon, oricand latura mea intunecata ar putea prelua controlul si te-as omora fara nici un regert. Ce ai putea face sa ma opresti? Te-ai lupta cu mine sau ai fugi? Nu sunt sanse…si in plus din vina mea esti acum asa, a zis ultimele cuvinte uitandu-se la mainile mele zgariate si la picioarele invinetite.
- Imi asum riscurile, fara tine mai bine mor. Nu imi pasa de ce o sa se intample, atata timp cat esti cu mine, stiu ca nu vei permite sa patesc ceva.
Furia de pe chip i-a disparut la auzul cuvintelor mele. S-a aplecat si m-a luat in brate cat de delicat se putea.
- As vrea sa incerc ceva, dar am nevoie de acordul tau…
- Orice…
In momentul urmator m-a sarutat. Buzele lui erau atat de dulci. Sarutul se dovedea a fi extrem de delicat, dar eu imi doream mai mult asa ca mi-am apasat mai tare buzele peste ale lui. A inteles din prima si a transformat totul in cel mai pasional moment. Dupa cateva minute de sarutri salbatice ne-am calmat. Eu m-am ridicat amintidu-mi ca mai avem nevoie de mancare, bine cel putin eu stiam sigur ca aveam nevoie de mancare. Primul pas a fost infernal si nu mi-am putut stapani un scancet de durere. Si dupa cum am banuit el a auzit si m-a luat in brate sa ma duca in bucatarie. Aveam peste cincizeci de kilograme dar pentru el se parea ca nu aveam nici macar cinci si in mai putin de trei secunde eram in bucatarie. Atunci mi-am adus aminte intrebarea mea:
- Tu mananci? Si daca da ce mananci?
Mi se parea absurd sa pun astfel de intrebari dar eram chiar confuza. Din cate stiam eu fiintele ca el nu aveau nevoie de hrana... Sirul gandurilor mi-a fost interupt de raspunsul sau.
- Nu, nu am nevoie de mancare.
- Si atunci ce pot sa iti ofer? intrebam eu incercand sa par politicoasa.
- Inca un sarut?
- Intai mananc, dupa primesti cu dobnda.
- Suna bine, dar eu iti voi pregati micul dejun.
In nici un minut micul meu dejun era gata. Totul era perfect, nici o firimitura in plus sau in minus. Inca ma uimea viteza lui, dar cu tipul aveam sa ma obisnuiesc.
- Mai spune-mi, sunt curioasa...
- Bine, o sa iti spun in primul rand de cine sa te feresti...ti-l amintesti pe tipul care te-a atacat azi noapte?
- Cel care a vrut sa ma violeze...ce-i cu el?
- Nu a vrut sa te violeze, a vrut sa te ucida, ca mai apoi sa scape de mine. Ei bine, el este fratele meu. Nu m-a suportat niciodata, fiindca eu nu eram ca restul, nu eram rau. Legenda cum ca va aparea un demon bun exista de mult. Eu am fost primul care a trecut de partea binelui, deci eu sunt legenda daca e sa spun asa. Ca familie, daca o pot numi asa, ma trag din ramura principala, deci se subintelege ca nu eram o mandrie pentru familia mea, in schimb fratele meu era. Mike, dupa numele lui este cel mai crd dintre toti, si obsesia lui este lupta, iar daca invinge omoara. Nimeni nu l-a doborat pana acum, inafara de mine si a jurat sa ma ucida. A incercat in destule moduri, dar nu a reusit. Acum a gasit cum sa scape de mine fara sa se oboseasca...De aceea te anunt ca voi fi supra-protectiv un timp.
Cand i-am vazut expresia dura si vocea care a folosit`o in ultimele propozitii, mi-am dat seama care era modalitatea lui Mike de a scapa de Alex.
- Nu ai indrazni nu-i asa? Nu ai indrazni sa faci una ca asta... Deja urlam cat ma tineau plamanii iar lacrimile imi inundau fata, nu avea cum sa faca una ca asta, nu imi puteam imagina ce fiinta poate avea asa un gol in cap.
- Sa indraznesc...cand mi-am dat seama ce vroia sa faca, aveam deja in cap cum sa ma sinucid in caz ca ajungeam prea tarziu.
- Sa te vad, cum aveai de gand sa te sinucizi? eram inca furioasa, dar aveam suficient control cat sa ma opresc din urlat.
- Trebuie sa recunosc ca e destul de complicat in cazul meu, daca eram om pur si simplu ma aruncam de pe un bloc...asa am ceva de lucru ca sa mor
Umorul sau negru ma calca pe nervi, nu era suficient ca urlasem la el o data, vroia inca o serie. In fine, a strans din pumni si m-am muscat de limba ca sa ma abtin.
- Ca sa ma sinucid, trebuia sa gasesc pe cineva mai puternic decat mine, deci, aveam nevoie sa gasesc o legenda. Se spune ca este cineva care e in stare sa ucida orice creatura. Dar apare si a doua optiune, sa gasesc Sabia De Cristal...alta legenda, si pur si simplu sa ma strapung cu ea.
Dupa ultima propozitiea inceput sa rada, o cauta cu lumanarea rau de tot. Am uitat si ca e iubitul meu si ca e demon si i-am dat o palma specifica mie. Aceea a fost una din cele mai proaste idei pe care le-am avut. Tot ce am reusit sa fac a fost sa imi sucesc incheietura.
-Imi pare rau, sincer imi pare rau...e vina mea nu trebuia sa aduc vorba despre asta iarta-ma...
Cand era vorba de scuze, Alex era campion asta e clar. Dar vocea lui ma inmuiase, nu puteam sa fiu suparat pe el, la urma urmei eu am actionat ca o neghioaba, era clar ca totusi eu voi fi ranita, doar nu era ca un alt baiat sa i intorc capul cu palma mea. Si fiindca tot am spus ca nu era ca ceilalti a si vazut ca mi-au trecut supararea si nervii.
- Ai terminat de mancat, acum tine-te de promisiune...
- Inca o intrebare, cat e ora?
- Doua si jumatate, de ce?
- Azi nu am fost la scoala, si e prea tarziu sa mai ajungem, si of... am inceput sa dau din maini, dar actiunea mea nu a durat mai mult de cinci secunde, mainile inca am dureau oribil.
- Chiar crezi ca tu vei mai merge la scoala saptamana asta? Sa fim serisi, abia te misti.
Avea dreptate, eram practic invalida si in plus nu aveam chef sa dau tone de explicatii pentru starea mea fizica. Am hotarat sa nu merg la scoala pe motiv ca am facut rost de o gripa foarte simpatica. Bineinteles ca am fost supravegheata 24 din 24 fiindca nici al meu demon nu a mers la scoala, pentru ca, asa din intamplare s-a imbolnavit si el exact in acelasi timp cu mine. Silvy m-a tinut la curent cu tot ce s-a intamplat in lipsa mea, si mi-a spus ca bineinteles gurile rele au inceput sa barfeasca mai ales ca si eu, si Alex lipseam. In fine eu m-am bucurat de timpul petrecut cu el din plin...
Oky acesta e capitolul patru...dak vreti sa continui lasati un comment shi voi posta :D...Ja Ne :bye:
Capitolul 4: E clar cineva acolo ma iubeste…am un inger pe Pamant
Ma trezesc somnoroasa si ma duc sa imi fac toaleta de dimineata. Imi iau unifroma si imi leg parul intr-o coada. Un strop de gloss si am plecat. Am mancat ceva si am pornit spre liceu. Fulgii inca pluteau incet in aer. Abea imi taram picioarele avand certitudinea ca el ma va astepta indiferent de cat as intarzia. Am ajuns la fara cateva minute si am avut dreptate el ma astepta.M-a condus pana in fata clasei si si-a luat ramas bun cu un sarut scurt pe obraz. Cand s-a terminat plictisitoarea si neinteleasa ora de matemaica , el era prezent, sprijinit de usa ca intodeauna. Eu radiam de fericire doar la vederea chipului sau, cand i mai simteam si atingerea atunci ma topeam instantaneu. Au trecut si orele si am plecat acasa. Totul s-a intamplat exact ca in ziua precedenta, singura diferenta e ca de data aceasta inima mea nu s-a mai oprit la atingera lui.
Pana seara am facut teme si am invatat. Daca pana azi nu am avut teme care sa ma tina pana la unsprezece noaptea, astazi profesorii nu s-au zgarcit absolut deloc. Intr-un final am terminat si m-am dus in bucatarie cu o pofta nebuna de lapte. Am deschis frigiderul in cautarea lichidului miraculos dar, surpriza, nu aveam .Mi-am luat niste bani, haina si am plecat la non-stop. Am cumparat laptele si cand m-am intors acasa am hotarat sa trec prin parc. Pe la jumatatea parcului am auzit niste pasi in urma mea. Nu i-am luat in seama, crezand ca este vreun alt pofticios asemeni mie. Tipul din spatele meu si-a grabit mersul. Dintr-o data am simtit o mana care imi apasa umarul. M-am smucit din stransoarea lui si m-am intors sa i vad fata. Era un tip din echipa de fotbal a scolii, o matahala de baiat.
-Hei draguta, ce faci tu singurica pe aici?
-Ce iti trebuie? Vocea mea era taioasa dar se putea simti frica din ea.
- Papusica stai calma, vreau doar sa te insotesc, poate mergem sa ne si distram putin?
- Traiesc si fara distractia ta, acum lasa-ma sa plec.
Am facut cativa pasi dar el era deja in fata mea. M-a trantit si a inceput sa imi dea geaca jos. L-am lovit la puctul sensibil cu toata puterea mea. Tot ce am reusit a fost sa il fac sa imi eibereze mainile cateva clipe. Era ciudat fiindca am mai lovit baieti in acel mod si nici unul nu a ramas in picioare. Nu eram genul de fata fara aparare, daca te luai de mine nu scapai cu una cu doua. Totusi acele cateva secunde de ragaz mi-au fost suficiente cat sa ma ridic si sa fug. Dar nu am reusit sa fac nici zece pasi ca el era in fata mea. Se apropia de mine cu un zambet satisfacut. Dintr-o data s-a napustit asupra mea si m-a dat cu capul de asfalt. Odata ajunsa la pamant a inceput sa ma dezbrace din nou. Stiam exact ce urma sa se intample. Ma gandeam ca poate o sa isi satisfaca placerile si o sa ma lase in pace. Ceea ce credeam eu era un vis frumos pe langa ceea ce pateam. Imi invinetise deja jumatate de corp. Coatele imi erau zgariate si sangele se intindea pe stratul subtire de zapada. Mi-a terminat bluza in mai putin de zece minute. Amorteala de la lovitura primita la cap a disparut si a lasat loc unei dureri infernale. Ma luptam sa raman constienta. Dintr-o data ceva a aterizat intre mine si agresorul meu. Aripile sale erau mari, ca de inger.
- Problema ta e cu mine nu cu ea!
Am recunoscut vocea lui Alex din prima. Era furios oricine putea simti asta.
- Stiu, de ce crezi ca am ales sa o ucid pe ea? Asa imi usuram munca, cu ea moarta tu nu mai erai in stare de nimic.
Aceea a fost picatura care a umplut paharul. Ingerul din fata mea a sarit la celalalt. Abea il puteam vedea, viteza lui era uimitoare. L-a doborat si a venit spre mine. M-a luat in brate si a zburat cu mine.
- Imi pare rau Rose, e numai vina mea. Nu voi mai permite sa se atinga cineva de tine…
Acelea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit caci nu am mai putut tine piept inconstientei.
M-am trezit. Eram in camera mea. Am incercat sa ma ridic dar imi era greu. Cineva m-a sprjinit cand eram pe punctul de a cadea. Cand am intors capul l-am vazut pe Alex uitandu-se ingrijorat spre mine. Apoi mi-am amintit tot, inclusiv faptul ca in acea dimineata parintii mei trebuia sa ajunga.
- Parintii mei!
- Stai calma ti-au trimis un mesaj si au zis ca sunt niste probleme si ca ajung abia sambata.
Am rasuflat usurata. Parintii mei stiau ca ma mai iau la bataie cateodata dar niciodata nu ajung acasa toata vanata, cu capul spart, cu hainele rupte si asa mai departe. Apoi m-am uitat din nou spre Alex, i lipsea ceva.
- Unde au disparut aripile tale?
Cand am pronuntat cuvantul aripi chipul sau a devenit inexpresiv.
- Erai totusi constienta cand am venit?
- Se pare ca da. Defapt am fost constienta pana cand ai spus ca iti pare rau, si atunci sunt ferm convinsa ca zburai, deci nu ai nici o sansa sa minti. Spusesem cuvintele cu o oarecare autoritate in voce.
- Bine, o sa iti spun toata povestea. Daca vei vrea sa fugi sau iti este frica voi intelege si iti garantez ca nu ma vei mai vedea niciodata.
- Nici o sansa, acum povesteste!
- In regula, cred ca ai auzit ca totul e impartit in bine si rau. Binele e reprezentat de ingeri si raul de demoni. Nimeni nu s-a gandit vreodata ca unii demoni si-ar refuza propriia fiinta, asa cum am facut eu. Cei ca mine au refuzat raul dar nu suntem acceptati nici de ingeri, fiindca putem sa ne pierdem controlul in clipe de inconstienta.Ideea e ca oricum as fi tot demon sunt..
Simteam regretul din vocea lui, se simtea vinovat pentru ceea ce e. A plecat capul in jos, parca rusinat. Mi se rupea sufletul sa il vad suferind.
- Mie imi placi asa cum esti. Sunt chiar fericita ca nu esti om, ce as face eu cu un baiat obisnuit la ghinionul meu, saracul de el intr-o saptamana ar ajunge in spital…
- Ce poate sa iti placa la mine? Sunt un mostru... singurul tau ghinion sunt eu!
Am dat din cap in semn de negatie, dar chipul sau trecuse de la inexpresiv la furios.
- Nu intelegi, sunt demon, oricand latura mea intunecata ar putea prelua controlul si te-as omora fara nici un regert. Ce ai putea face sa ma opresti? Te-ai lupta cu mine sau ai fugi? Nu sunt sanse…si in plus din vina mea esti acum asa, a zis ultimele cuvinte uitandu-se la mainile mele zgariate si la picioarele invinetite.
- Imi asum riscurile, fara tine mai bine mor. Nu imi pasa de ce o sa se intample, atata timp cat esti cu mine, stiu ca nu vei permite sa patesc ceva.
Furia de pe chip i-a disparut la auzul cuvintelor mele. S-a aplecat si m-a luat in brate cat de delicat se putea.
- As vrea sa incerc ceva, dar am nevoie de acordul tau…
- Orice…
In momentul urmator m-a sarutat. Buzele lui erau atat de dulci. Sarutul se dovedea a fi extrem de delicat, dar eu imi doream mai mult asa ca mi-am apasat mai tare buzele peste ale lui. A inteles din prima si a transformat totul in cel mai pasional moment. Dupa cateva minute de sarutri salbatice ne-am calmat. Eu m-am ridicat amintidu-mi ca mai avem nevoie de mancare, bine cel putin eu stiam sigur ca aveam nevoie de mancare. Primul pas a fost infernal si nu mi-am putut stapani un scancet de durere. Si dupa cum am banuit el a auzit si m-a luat in brate sa ma duca in bucatarie. Aveam peste cincizeci de kilograme dar pentru el se parea ca nu aveam nici macar cinci si in mai putin de trei secunde eram in bucatarie. Atunci mi-am adus aminte intrebarea mea:
- Tu mananci? Si daca da ce mananci?
Mi se parea absurd sa pun astfel de intrebari dar eram chiar confuza. Din cate stiam eu fiintele ca el nu aveau nevoie de hrana... Sirul gandurilor mi-a fost interupt de raspunsul sau.
- Nu, nu am nevoie de mancare.
- Si atunci ce pot sa iti ofer? intrebam eu incercand sa par politicoasa.
- Inca un sarut?
- Intai mananc, dupa primesti cu dobnda.
- Suna bine, dar eu iti voi pregati micul dejun.
In nici un minut micul meu dejun era gata. Totul era perfect, nici o firimitura in plus sau in minus. Inca ma uimea viteza lui, dar cu tipul aveam sa ma obisnuiesc.
- Mai spune-mi, sunt curioasa...
- Bine, o sa iti spun in primul rand de cine sa te feresti...ti-l amintesti pe tipul care te-a atacat azi noapte?
- Cel care a vrut sa ma violeze...ce-i cu el?
- Nu a vrut sa te violeze, a vrut sa te ucida, ca mai apoi sa scape de mine. Ei bine, el este fratele meu. Nu m-a suportat niciodata, fiindca eu nu eram ca restul, nu eram rau. Legenda cum ca va aparea un demon bun exista de mult. Eu am fost primul care a trecut de partea binelui, deci eu sunt legenda daca e sa spun asa. Ca familie, daca o pot numi asa, ma trag din ramura principala, deci se subintelege ca nu eram o mandrie pentru familia mea, in schimb fratele meu era. Mike, dupa numele lui este cel mai crd dintre toti, si obsesia lui este lupta, iar daca invinge omoara. Nimeni nu l-a doborat pana acum, inafara de mine si a jurat sa ma ucida. A incercat in destule moduri, dar nu a reusit. Acum a gasit cum sa scape de mine fara sa se oboseasca...De aceea te anunt ca voi fi supra-protectiv un timp.
Cand i-am vazut expresia dura si vocea care a folosit`o in ultimele propozitii, mi-am dat seama care era modalitatea lui Mike de a scapa de Alex.
- Nu ai indrazni nu-i asa? Nu ai indrazni sa faci una ca asta... Deja urlam cat ma tineau plamanii iar lacrimile imi inundau fata, nu avea cum sa faca una ca asta, nu imi puteam imagina ce fiinta poate avea asa un gol in cap.
- Sa indraznesc...cand mi-am dat seama ce vroia sa faca, aveam deja in cap cum sa ma sinucid in caz ca ajungeam prea tarziu.
- Sa te vad, cum aveai de gand sa te sinucizi? eram inca furioasa, dar aveam suficient control cat sa ma opresc din urlat.
- Trebuie sa recunosc ca e destul de complicat in cazul meu, daca eram om pur si simplu ma aruncam de pe un bloc...asa am ceva de lucru ca sa mor
Umorul sau negru ma calca pe nervi, nu era suficient ca urlasem la el o data, vroia inca o serie. In fine, a strans din pumni si m-am muscat de limba ca sa ma abtin.
- Ca sa ma sinucid, trebuia sa gasesc pe cineva mai puternic decat mine, deci, aveam nevoie sa gasesc o legenda. Se spune ca este cineva care e in stare sa ucida orice creatura. Dar apare si a doua optiune, sa gasesc Sabia De Cristal...alta legenda, si pur si simplu sa ma strapung cu ea.
Dupa ultima propozitiea inceput sa rada, o cauta cu lumanarea rau de tot. Am uitat si ca e iubitul meu si ca e demon si i-am dat o palma specifica mie. Aceea a fost una din cele mai proaste idei pe care le-am avut. Tot ce am reusit sa fac a fost sa imi sucesc incheietura.
-Imi pare rau, sincer imi pare rau...e vina mea nu trebuia sa aduc vorba despre asta iarta-ma...
Cand era vorba de scuze, Alex era campion asta e clar. Dar vocea lui ma inmuiase, nu puteam sa fiu suparat pe el, la urma urmei eu am actionat ca o neghioaba, era clar ca totusi eu voi fi ranita, doar nu era ca un alt baiat sa i intorc capul cu palma mea. Si fiindca tot am spus ca nu era ca ceilalti a si vazut ca mi-au trecut supararea si nervii.
- Ai terminat de mancat, acum tine-te de promisiune...
- Inca o intrebare, cat e ora?
- Doua si jumatate, de ce?
- Azi nu am fost la scoala, si e prea tarziu sa mai ajungem, si of... am inceput sa dau din maini, dar actiunea mea nu a durat mai mult de cinci secunde, mainile inca am dureau oribil.
- Chiar crezi ca tu vei mai merge la scoala saptamana asta? Sa fim serisi, abia te misti.
Avea dreptate, eram practic invalida si in plus nu aveam chef sa dau tone de explicatii pentru starea mea fizica. Am hotarat sa nu merg la scoala pe motiv ca am facut rost de o gripa foarte simpatica. Bineinteles ca am fost supravegheata 24 din 24 fiindca nici al meu demon nu a mers la scoala, pentru ca, asa din intamplare s-a imbolnavit si el exact in acelasi timp cu mine. Silvy m-a tinut la curent cu tot ce s-a intamplat in lipsa mea, si mi-a spus ca bineinteles gurile rele au inceput sa barfeasca mai ales ca si eu, si Alex lipseam. In fine eu m-am bucurat de timpul petrecut cu el din plin...
Oky acesta e capitolul patru...dak vreti sa continui lasati un comment shi voi posta :D...Ja Ne :bye: