17-04-2009, 07:51 PM
Hahaha :)) fake_fate, m-ai amuzat rau cu faza "Ma gonit toata ziua de la calculator zicand:Mai lasa-ma cu ficul ala!"
Si mie mi s-a intamplat de multe ori chestii de genu' asta :))
Asa... in legatura cu ce a devenit Rin a noastra.... :P:P:P Nu spun! ^_^ veti vedea pe parcurs!
Cap. VII
„ 4 noiembrie.
Inca mă întreb ce s-a întâmplat cu acel individ care m-a atacat seara trecuta. Disparitia lui brusca e inexplicabila. Si de unde acea durere insuportabila? Inca mai am urme pe gat de la modul brutal in care m-am zgâriat. Urme destul de clare…
Intr-un final am acceptat sa fac un dus la Eduard acasă. Pot sa spun ca in veci nu mi-as fi imaginat aşa ceva. Nu ştiu cum voi mai da ochii cu el. Nu mă simt in stare. A trebuit sa-l rog sa-mi împrumute nişte haine ale surorii lui, deoarece ale mele erau acum nişte simple cârpe înmuiate in noroi. Ei bine … hainele Alinei îmi erau …MICI! Le probasem după ce facusem baie, după care ieşisem intr-un halat de i-am spus lui Eduard despre nenorocul meu. Tipic lui, m-a privit intr-un mod dificil de descris, si mi-a împrumutat un tricou si o pereche de pantaloni de-ai lui. Atunci cu adevarat am mă inrosisem.
De parca nu facuse destule, m-a condus si pana acasă. De când este Eduard atât de grijuliu? Probabil nu voia sa se simte vinovat in caz de pateam ceva in drum spre casa, aşa ca, de dragul conştiintei lui o facuse.
Când am ajuns acasă, Emi deja dormea, si nici urma de parintii mei. Cine ştie când vor veni…”
Abia mai reuşeam sa scriu in jurnal. Toate aceste „evenimente” m-au secatuit de puteri, iar ochii cu greu mi-i ţineam deschişi. Pentru scoala nu sunt deloc pregatita … nu am avut nici macar timp sa respir. Întreaga noapte îmi scrisesem, dar de invatat nu mi-am putut invata. Cine ştie cum voi mai putea supravietui …
*
Ca de obicei , tânara întârziase in acea zi la ore. Din fericire pentru ea profesorul inca nu ajunsese. Cu primul pas in clasa , inima ii batea puternic , paşii erau rari, înceti, iar capul ii era aplecat. Cu cat se apropia de colegul ei de banca, cu atât isi musca buza inferioara, pentru a se calma. In final, ochii verzi priviseră in ochii lui negrii , pierzându-se in abisul întunecat.
-Hm. Tipic …
Probabil ca daca nu ar fi ajutat-o in seara trecuta, acest comentariu ar fi maniat-o in cel mai rau mod , insa Rin nu facuse altceva decât sa-si aplece privirea, si cu putin curaj buzele i-au şoptit ceea ce in seara trecuta nu au avut forta necesara sa o facă:
- Multumesc …
- …
- Îmi pare rau ca a trebuit sa te deranjez cu problemele mele aseară .
Deşi ea era cat se putea de serioasa , el izbucnise in ras. Pur si simplu! Faptul ca ştia sa rada in acel mod cum o facea, o şocase extraordinar de mult. Si nici macar nu facuse vreo gluma …
-Uhm… s-a întâmplat ceva? Dezorientata, ii spuse Rin.
Eduard isi acoperise cu palma dreapta gura, in speranta ca va putea sa-si potolească rasul, dar in zadar. Lacrimi ii aparura pe sub gene , si acelea nu erau de tristete. Ruşinata, adolescenta s-a întors cu spatele la acesta, uitându-se la reflexia ei in ecranul telefonului , crezând ca are ceva in neregula la fata. S-a pipait cu mana stânga pe chip, dar degeaba. Nu întelegea ce i se parea atât de haios …
*
Mi-am cercetat imbracamintea, parul, chipul, nimic! Nimic nu aveam in neregula. Nu întelegeam ce era atât de amuzant.
-Doamne, am avut nevoie de asta. Zise el, ştergându-si ochii de lacrimi. Ar fi trebuit sa te vezi. Parca nu erai tu.
-Poftim?!!
Eram , oarecum , jignita de purtarea lui. A trebuit sa-mi adun toate fortele pentru acest simplu „multumesc” , iar el mi-a raspuns cu un ras „colorat”.! Nu a avut timp sa-mi raspundă, si nu cred ca ar fi facut-o chiar daca ar fi avut, deoarece ora de geografie era pe punctul de a începe.
Înainte de a mă aşeza in banca, i-am trimis o ultima privire care i-a afirmat ca vechea Rin nu disparuse. Pentru a mă elibera de toata tensiunea acumulata am început sa-mi mâzgalesc ultima pagina a caietului, cu fel de fel de linii frânte , groase , subtiri, spirale si alte elemente ce credeam ca se contemplau cu sentimentele mele din acel moment. In tot acest timp el era atent la vorbele profesorului, insa ochii lui au hotarât sa paraseasca chipul scorojit de trecerea anilor a barbatului de la catedra, axându-se pe „capodopera” mea.
Cu mana stânga îmi oprise mâzgalitul. Palma ii era calda, insa degetele reci … De acest contrast suferea si personalitatea lui. Cum era el de fapt? Cald sau rece? Bun sau rau? Intelegator sau incapatanat ? Calm sau nervos? Atât de multe laturi ale personalităţii lui am putut observa in numai câteva zile, socata de atâtea ori de aceeaşi persoana, incat nu cred ca m-ar mai fi impresionat ceva. De fapt da… m-au surprins vorbele lui şoptite când mi-a strâns încheietura mâinii :
„ Nu m-ai deranjat cu problemele tale.”
*
- Rin!!! vocea Madalinei rasuna in intreaga clasa.
Era ultima pauza din programul scolar. Pana atunci, adolescenta nu a facut nimic altceva decat ... ei bine obisnuitul. Exact. Nu incetase cearta cu satenul arogant. Nu, nici chiar in momentul in care auzise glasul disperat al prietenei sale. De ce? Nici chiar ea nu mai stie de ce. Desi credea ca au inceput sa se inteleaga mai bine , mai ales cand Eduard facuse ACEL gest , se inselase amarnic. Imediat dupa acea atingere care i-a spulberat orice farama de nervozitate din trupul si sufletul ei, trebuia sa adauge ceva care sa strice momentul. Si asa a si facut ... Vorbele acelea suave au fost inlocuite cu unele apasatoare, enervante .
" Sper ca nu te vei invata cu asta ."
Atat de dura i s-a parut acea revenire la realitate ...
- Rin! pentru a doua oara a strigat-o satena pe aceasta, din pragul usii clasei.
- Ce?! Nu vezi ca ma cert cu cineva acum?!
La raspunsul brunetei, Madalinei i se afisase un zambet ironic pe buze. Eduard , plictisit continua disputa dintre el si Rin, si se multumea doar sa-i raspunda calm la orice insulta data de colega sa, ceea ce era clar ca o calca pe nervi pe tanara.
- Hei, calmeaza-te! V-ati enervat destul voi doi. Puteti sa va continuati cearta mai tarziu? Rin , vesti mari! Vino pe hol!
Insistenta Madalinei a determinat-o sa-si paraseasca banca, totodata si pe impertinentul coleg, nu inainte de a -i trimite niste priviri, ca si cum ar spune " Inca nu s-a terminat."
- Ce s-a intamplat? continua Rin cand ajunse pe hol, unde o astepta nerabdatoarea fata.
- Nu-ti va veni sa crezi ! Esti atat de norocoasa ...
- La ce te referi ?
- Un tip de la nu stiu ce curs de teatru ,de nu stiu unde , va juca rolul lui Antonio.
- Ce? De ce nu a fost ales un elev din liceul asta?
- Se pare ca nimeni nu a fost pe placul profesoarei, si nici nu s-au prezentat prea multi la preselectie. Si cum profa' este prietena cu acel instructor de teatru ... Doamne, dar trebuie sa-l vezi! Parca e din alta lume!! In sensul bun al cuvantului ...
- Madalina...
- Da ?
- Mi-ai intrerupt "discursul " pentru Eduard pentru asta?
- Hehe ... aproximativ. adaugase , cu un zambet inocent. A trecut Emi prin fata scolii. Se ducea acasa. am inteles de la el ca a fost la pregatire. Era destul de bucuros, nu stiu de ce. Mi-a zis sa-ti spun sa nu intarzii azi acasa.
- Pusti enervant ...Spuse Rin, inainte de a se indrepta catre clasa ei.
Atat Madalina, cat si bruneta fata stiau ca acele vorbe terminate cu un marait infundat insemnau cu totul altceva decat sensul lor propriu.
Satena privise cum pasii prietenei ei se indepartau, dupa care, ajungand-o si luand-o de gat, ii soptise cu acelasi glas optimist: " Te-a mostenit!" , rasetele lor fiind acoperite de zgomotul strident al soneriei ce anunta inceputul urmatoarei ore.
Ultimul curs pe acea zi a fost desenul. De vreme ce nu este o materie importanta, majoritatea colegilor celor doua fete plecasera, astfel Rin profitand de locul liber din prima banca , mutandu-se de langa privirea insistenta a lui Eduard. "Ciudat copil ... " isi spuse aceasta ,la sfarsitul orei, trimitandu-i o ultima privire, dupa care parasind clasa in care se asternea linistea pe parcursul plecarii elevilor.
*
Strazile erau pustii, doar luminile magazinelor pe langa care trecea dandu-i semn ca inca mai era viata in acel oras. Capul si-l tinea aplecat, pentru "a ocoli" suflarea rece a vantului, din cauza caruia ochii ii lacrimau, la un moment dat picaturile sarate strabatandu-i obrajii palizi.
Parul negru ca abanosul ii acoperea o mare parte din chipul acesteia, insa din cand in cand ii era imprastiat de vantul ce nu incetase sa-i sufle din fata.
Cu pasi marunti si repezi isi continua drumul spre casa, amintindu-si de faptul ca Emi o astepta, dupa cateva clipe oprindu-se la vitrina unui magazin. Simturile ii inghetasera , trupul ei ii dadea semne de nervozitate, pulsul inimii ii crescuse. Ramase incremenita la zarirea lor. In interiorul acelui market vazuse chipul vesel al fratelui ei, parul dezordonat fiindu-i aranjat de mana subtire a unei femei firave, cu parul de culoare saten inchis, drept , lung pana la umeri, fiind lasat liber. Era imbracata cu un palton negru, lung, deasupra lui purtand un sal gri.
Nefiind constienta de ce facea, intrase, fugind, in magazin, depasind si uneori dand peste persoane ce-i atrageau atentia pe unde mergea. Nu-i pasa nici de avertizarile lor, nici de posibilele injuraturi care i-au fost probabil adresate . Nu dorea decat sa ajunga la raionul in care il vazuse pe Emi cu femeia care purta acel sal identic cu cel pe care i-l daruise cu multi ani in urma fiintei care-i daduse viata ...
- M-mama ...
Se afla fata in fata atat cu satenul zambitor, cat si cu mama acestuia. Mama ei ... Atata timp a fost plecata, incat nu era sigura daca facuse bine ca i-a zis "mama." Lacrimi tot mai abundente i se adunau in varful barbiei, cazand pe podea. Nemaisuportand privirea trista, totodata emanand o pura bucurie, femeia parasise locul de langa Emi, inclestandu-si bratele in jurul trupului fiicei pe care de mult nu o mai vazuse. Atat de mult se schimbase ... probabil ca , daca nu i-ar fi spus "Mama" , nu ar fi recunoscut-o. Acele palme ii mangaiau si stergeau obrajii adolescentei, incalzindu-i cu sarutari . Tanara se simtea de parca s-ar fi intors in timp, si era fetita plangacioasa de 6 anisori. Bucuros, Emi zambea , privindu-si sora . Pentru prima data , el se simtea mai puternic decat Rin, decat cea care-l aparase de nenumarate ori.
Afara incepuse ninsoarea... Zapada a invaluit totul cu o patura de gheata , acoperind micul oras, inghetand intreaga natura insa nu si sufletul brunetei ce s-a simtit salvata de intunecimea mizerabila din sufletul ei.
Se simtea din nou vie, se simtea din nou capabila din nou de a distinge durerea de teama, dezamagirea de ipocrizie , prietenia adevarata de dragostea adevarata ...
Si mie mi s-a intamplat de multe ori chestii de genu' asta :))
Asa... in legatura cu ce a devenit Rin a noastra.... :P:P:P Nu spun! ^_^ veti vedea pe parcurs!
Cap. VII
„ 4 noiembrie.
Inca mă întreb ce s-a întâmplat cu acel individ care m-a atacat seara trecuta. Disparitia lui brusca e inexplicabila. Si de unde acea durere insuportabila? Inca mai am urme pe gat de la modul brutal in care m-am zgâriat. Urme destul de clare…
Intr-un final am acceptat sa fac un dus la Eduard acasă. Pot sa spun ca in veci nu mi-as fi imaginat aşa ceva. Nu ştiu cum voi mai da ochii cu el. Nu mă simt in stare. A trebuit sa-l rog sa-mi împrumute nişte haine ale surorii lui, deoarece ale mele erau acum nişte simple cârpe înmuiate in noroi. Ei bine … hainele Alinei îmi erau …MICI! Le probasem după ce facusem baie, după care ieşisem intr-un halat de i-am spus lui Eduard despre nenorocul meu. Tipic lui, m-a privit intr-un mod dificil de descris, si mi-a împrumutat un tricou si o pereche de pantaloni de-ai lui. Atunci cu adevarat am mă inrosisem.
De parca nu facuse destule, m-a condus si pana acasă. De când este Eduard atât de grijuliu? Probabil nu voia sa se simte vinovat in caz de pateam ceva in drum spre casa, aşa ca, de dragul conştiintei lui o facuse.
Când am ajuns acasă, Emi deja dormea, si nici urma de parintii mei. Cine ştie când vor veni…”
Abia mai reuşeam sa scriu in jurnal. Toate aceste „evenimente” m-au secatuit de puteri, iar ochii cu greu mi-i ţineam deschişi. Pentru scoala nu sunt deloc pregatita … nu am avut nici macar timp sa respir. Întreaga noapte îmi scrisesem, dar de invatat nu mi-am putut invata. Cine ştie cum voi mai putea supravietui …
*
Ca de obicei , tânara întârziase in acea zi la ore. Din fericire pentru ea profesorul inca nu ajunsese. Cu primul pas in clasa , inima ii batea puternic , paşii erau rari, înceti, iar capul ii era aplecat. Cu cat se apropia de colegul ei de banca, cu atât isi musca buza inferioara, pentru a se calma. In final, ochii verzi priviseră in ochii lui negrii , pierzându-se in abisul întunecat.
-Hm. Tipic …
Probabil ca daca nu ar fi ajutat-o in seara trecuta, acest comentariu ar fi maniat-o in cel mai rau mod , insa Rin nu facuse altceva decât sa-si aplece privirea, si cu putin curaj buzele i-au şoptit ceea ce in seara trecuta nu au avut forta necesara sa o facă:
- Multumesc …
- …
- Îmi pare rau ca a trebuit sa te deranjez cu problemele mele aseară .
Deşi ea era cat se putea de serioasa , el izbucnise in ras. Pur si simplu! Faptul ca ştia sa rada in acel mod cum o facea, o şocase extraordinar de mult. Si nici macar nu facuse vreo gluma …
-Uhm… s-a întâmplat ceva? Dezorientata, ii spuse Rin.
Eduard isi acoperise cu palma dreapta gura, in speranta ca va putea sa-si potolească rasul, dar in zadar. Lacrimi ii aparura pe sub gene , si acelea nu erau de tristete. Ruşinata, adolescenta s-a întors cu spatele la acesta, uitându-se la reflexia ei in ecranul telefonului , crezând ca are ceva in neregula la fata. S-a pipait cu mana stânga pe chip, dar degeaba. Nu întelegea ce i se parea atât de haios …
*
Mi-am cercetat imbracamintea, parul, chipul, nimic! Nimic nu aveam in neregula. Nu întelegeam ce era atât de amuzant.
-Doamne, am avut nevoie de asta. Zise el, ştergându-si ochii de lacrimi. Ar fi trebuit sa te vezi. Parca nu erai tu.
-Poftim?!!
Eram , oarecum , jignita de purtarea lui. A trebuit sa-mi adun toate fortele pentru acest simplu „multumesc” , iar el mi-a raspuns cu un ras „colorat”.! Nu a avut timp sa-mi raspundă, si nu cred ca ar fi facut-o chiar daca ar fi avut, deoarece ora de geografie era pe punctul de a începe.
Înainte de a mă aşeza in banca, i-am trimis o ultima privire care i-a afirmat ca vechea Rin nu disparuse. Pentru a mă elibera de toata tensiunea acumulata am început sa-mi mâzgalesc ultima pagina a caietului, cu fel de fel de linii frânte , groase , subtiri, spirale si alte elemente ce credeam ca se contemplau cu sentimentele mele din acel moment. In tot acest timp el era atent la vorbele profesorului, insa ochii lui au hotarât sa paraseasca chipul scorojit de trecerea anilor a barbatului de la catedra, axându-se pe „capodopera” mea.
Cu mana stânga îmi oprise mâzgalitul. Palma ii era calda, insa degetele reci … De acest contrast suferea si personalitatea lui. Cum era el de fapt? Cald sau rece? Bun sau rau? Intelegator sau incapatanat ? Calm sau nervos? Atât de multe laturi ale personalităţii lui am putut observa in numai câteva zile, socata de atâtea ori de aceeaşi persoana, incat nu cred ca m-ar mai fi impresionat ceva. De fapt da… m-au surprins vorbele lui şoptite când mi-a strâns încheietura mâinii :
„ Nu m-ai deranjat cu problemele tale.”
*
- Rin!!! vocea Madalinei rasuna in intreaga clasa.
Era ultima pauza din programul scolar. Pana atunci, adolescenta nu a facut nimic altceva decat ... ei bine obisnuitul. Exact. Nu incetase cearta cu satenul arogant. Nu, nici chiar in momentul in care auzise glasul disperat al prietenei sale. De ce? Nici chiar ea nu mai stie de ce. Desi credea ca au inceput sa se inteleaga mai bine , mai ales cand Eduard facuse ACEL gest , se inselase amarnic. Imediat dupa acea atingere care i-a spulberat orice farama de nervozitate din trupul si sufletul ei, trebuia sa adauge ceva care sa strice momentul. Si asa a si facut ... Vorbele acelea suave au fost inlocuite cu unele apasatoare, enervante .
" Sper ca nu te vei invata cu asta ."
Atat de dura i s-a parut acea revenire la realitate ...
- Rin! pentru a doua oara a strigat-o satena pe aceasta, din pragul usii clasei.
- Ce?! Nu vezi ca ma cert cu cineva acum?!
La raspunsul brunetei, Madalinei i se afisase un zambet ironic pe buze. Eduard , plictisit continua disputa dintre el si Rin, si se multumea doar sa-i raspunda calm la orice insulta data de colega sa, ceea ce era clar ca o calca pe nervi pe tanara.
- Hei, calmeaza-te! V-ati enervat destul voi doi. Puteti sa va continuati cearta mai tarziu? Rin , vesti mari! Vino pe hol!
Insistenta Madalinei a determinat-o sa-si paraseasca banca, totodata si pe impertinentul coleg, nu inainte de a -i trimite niste priviri, ca si cum ar spune " Inca nu s-a terminat."
- Ce s-a intamplat? continua Rin cand ajunse pe hol, unde o astepta nerabdatoarea fata.
- Nu-ti va veni sa crezi ! Esti atat de norocoasa ...
- La ce te referi ?
- Un tip de la nu stiu ce curs de teatru ,de nu stiu unde , va juca rolul lui Antonio.
- Ce? De ce nu a fost ales un elev din liceul asta?
- Se pare ca nimeni nu a fost pe placul profesoarei, si nici nu s-au prezentat prea multi la preselectie. Si cum profa' este prietena cu acel instructor de teatru ... Doamne, dar trebuie sa-l vezi! Parca e din alta lume!! In sensul bun al cuvantului ...
- Madalina...
- Da ?
- Mi-ai intrerupt "discursul " pentru Eduard pentru asta?
- Hehe ... aproximativ. adaugase , cu un zambet inocent. A trecut Emi prin fata scolii. Se ducea acasa. am inteles de la el ca a fost la pregatire. Era destul de bucuros, nu stiu de ce. Mi-a zis sa-ti spun sa nu intarzii azi acasa.
- Pusti enervant ...Spuse Rin, inainte de a se indrepta catre clasa ei.
Atat Madalina, cat si bruneta fata stiau ca acele vorbe terminate cu un marait infundat insemnau cu totul altceva decat sensul lor propriu.
Satena privise cum pasii prietenei ei se indepartau, dupa care, ajungand-o si luand-o de gat, ii soptise cu acelasi glas optimist: " Te-a mostenit!" , rasetele lor fiind acoperite de zgomotul strident al soneriei ce anunta inceputul urmatoarei ore.
Ultimul curs pe acea zi a fost desenul. De vreme ce nu este o materie importanta, majoritatea colegilor celor doua fete plecasera, astfel Rin profitand de locul liber din prima banca , mutandu-se de langa privirea insistenta a lui Eduard. "Ciudat copil ... " isi spuse aceasta ,la sfarsitul orei, trimitandu-i o ultima privire, dupa care parasind clasa in care se asternea linistea pe parcursul plecarii elevilor.
*
Strazile erau pustii, doar luminile magazinelor pe langa care trecea dandu-i semn ca inca mai era viata in acel oras. Capul si-l tinea aplecat, pentru "a ocoli" suflarea rece a vantului, din cauza caruia ochii ii lacrimau, la un moment dat picaturile sarate strabatandu-i obrajii palizi.
Parul negru ca abanosul ii acoperea o mare parte din chipul acesteia, insa din cand in cand ii era imprastiat de vantul ce nu incetase sa-i sufle din fata.
Cu pasi marunti si repezi isi continua drumul spre casa, amintindu-si de faptul ca Emi o astepta, dupa cateva clipe oprindu-se la vitrina unui magazin. Simturile ii inghetasera , trupul ei ii dadea semne de nervozitate, pulsul inimii ii crescuse. Ramase incremenita la zarirea lor. In interiorul acelui market vazuse chipul vesel al fratelui ei, parul dezordonat fiindu-i aranjat de mana subtire a unei femei firave, cu parul de culoare saten inchis, drept , lung pana la umeri, fiind lasat liber. Era imbracata cu un palton negru, lung, deasupra lui purtand un sal gri.
Nefiind constienta de ce facea, intrase, fugind, in magazin, depasind si uneori dand peste persoane ce-i atrageau atentia pe unde mergea. Nu-i pasa nici de avertizarile lor, nici de posibilele injuraturi care i-au fost probabil adresate . Nu dorea decat sa ajunga la raionul in care il vazuse pe Emi cu femeia care purta acel sal identic cu cel pe care i-l daruise cu multi ani in urma fiintei care-i daduse viata ...
- M-mama ...
Se afla fata in fata atat cu satenul zambitor, cat si cu mama acestuia. Mama ei ... Atata timp a fost plecata, incat nu era sigura daca facuse bine ca i-a zis "mama." Lacrimi tot mai abundente i se adunau in varful barbiei, cazand pe podea. Nemaisuportand privirea trista, totodata emanand o pura bucurie, femeia parasise locul de langa Emi, inclestandu-si bratele in jurul trupului fiicei pe care de mult nu o mai vazuse. Atat de mult se schimbase ... probabil ca , daca nu i-ar fi spus "Mama" , nu ar fi recunoscut-o. Acele palme ii mangaiau si stergeau obrajii adolescentei, incalzindu-i cu sarutari . Tanara se simtea de parca s-ar fi intors in timp, si era fetita plangacioasa de 6 anisori. Bucuros, Emi zambea , privindu-si sora . Pentru prima data , el se simtea mai puternic decat Rin, decat cea care-l aparase de nenumarate ori.
Afara incepuse ninsoarea... Zapada a invaluit totul cu o patura de gheata , acoperind micul oras, inghetand intreaga natura insa nu si sufletul brunetei ce s-a simtit salvata de intunecimea mizerabila din sufletul ei.
Se simtea din nou vie, se simtea din nou capabila din nou de a distinge durerea de teama, dezamagirea de ipocrizie , prietenia adevarata de dragostea adevarata ...