30-12-2009, 09:00 PM
A durat ceva şi îmi pare rău, dar a fost Crăciunul şi nu am putut face nimic. Am fost prea mult solicitată şi nu am mai avut timp să scriu ).
Ella, mă bucur că ţi-a plăcut, sper ca si acesta să te încânte la fel de mult.
Teh, îţi multumesc şi mă bucur că esti alături de mine!
Sper să nu vă dezamăgească într-un fel acest capitol.
Cam mic, dar atâta am putut scrie:D.
Lectură plăcută!
Capitolul 17: ÃŽnceputul jocului!
Alerg pe clădirile destul de înalte încât muritorii care mai bântuie străzile să nu mă vadă. Acum o noapte am aflat cine sunt cu adevărat. De ce oamenii dar şi vampirii trebuie să se teamă de mine. Sunt o regină, regina lor, a tuturor şi nu voi avea milă pentru cei ce nu îmi jură credinţă. Tot ce mi-a spus Vladimir începe acum să se adeverească. Îmi simt puterile de vampir mult mai stabile iar demonii care mi-au simţit 'trezirea' au devenit agitaţi şi doritori să mă ucidă. Nu mă deranjează. Să se ridice împotriva reginei lor este sinucidere curată. Doar nu se gândesc că mă pot omorî doar venind la mine cu colţi afară. Ar fi doar o mare pierdere de timp.
Mă îndrept acum spre locul unde am copilărit, cu gândul să schimb lucrurile pe care atunci nu am putut. Desigur că, vorbisem cu Leon despre ce am de gând să fac iar acesta îmi acceptă gândirea, spunându-mi doar să am grijă. Ştiu că nu mi-ar interzice niciodată, pentru că ce urmează să fac este şi cea ce vrea el.
Am zâmbit când m-am văzut în faţa clădirii ce radiază de lumină. Este liceul meu. Zâmbesc sadic, jocul este pe cale să înceapă.
Cu o simplă săritura ajung în faţa intrării. Privesc câteva secunde în jurul meu, nu se schimbase mai nimic. Aud soneria ce anunţă scurta pauză. Mă aflau exact unde trebuie, sincronizarea pe care mi-am plănuit-o e perfectă.
Intru în clădire fără să îmi pese de persoanele ce mă priveau uluite. Şuşotesc diferite lucruri crezând că eu nu îi pot auzi. La fel ca şi celelalte puteri, auzul îmi e acum mult mai ascuţit. Aşa cum ei şuşotesc cu un glas cât mai scăzut, eu îi pot auzi de parcă ar ţipa. Realizez că majoritatea nici nu mă recunosc, nici nu ştiu că am învăţat în acest liceu. Dar sunt şi persoane care mă uimesc cât de bine mă identifică şi câte lucruri ştiu despre mine. Zâmbesc impresionată şi îi privesc pe cei ce mă recunosc. Am şi pentru ei o surpriză, dar pentru mai târziu. Deocamdată nu mă interesează, ţinta mea e una singură, fosta mea clasă. Mă grăbesc nerăbdătoare într-acolo, dorindu-mi să văd fetele foştilor mei colegi. Şcoala nu se schimbase mai deloc. Aceleaşi coridoare imaculate, aceiaşi pereţi umpluţi cu tablouri inutile, aceiaşi atmosferă ameţitoare. Totul e la fel ca în vremurile când eram doar o muritoare, doar că atunci nu le studiam aşa cum o fac acum. Dar nu e timp pentru aşa ceva, am ajuns la uşa ce stă între mine şi răzbunare.
Îmi afişez zâmbetul diabolic şi trântesc usa, atrăgându-le tuturor atenţia. Nu mă intimidez, nu schiţez nici o schimbare, îi las să conştientizeze cine s-a întors.
Îi văd cum devin muţi de uimire, mă recunosc şi totuşi nu îşi dau seama cine le-a intrat în clasă. O observ pe Ayumi care e la fel de surprinsă ca ceilalţi, şi totuşi, simt că nu se lasă impresionată. Mă priveşte cu ură, o privesc la fel, mă provoacă, o accept, vrea să-şi apere titlul de şefa, o voi învinge.
O văd cum vine spre mine, oprindu-se la câţiva metrii. Se schimbase de când o văzusem ultima dată. Sânii îi crescuseră iar corpul avea alt contur. La păr îşi făcuse de curând câteva şuviţe roşcate, arătând ca o vedetă rock. Îşi schimbase şi stilul vestimentar, acum fiind mai original şi provocator.
- Măi măi, Kimmy, nu credeam că am să te mai văd, chiar am crezut că ai murit. Îmi adresă cu un ton tupeist.
- Nu e timpul meu să mor. Îi răspund eu diabolic.
Mă priveşte încurcată, se enervează şi parcă vrea să mă ucidă, măcar dacă ar putea. Îmi doresc să îi spun că sunt invincibilă, că s-au dus zilele când mă putea umili oricând dorea. Vreau să îmi înfig dinţii în gâtul ei şi să-i rup artera, să mă hrănesc cu durerea ei. Să o arunc în perete şi să-mi înfig unghiile în inimă scoţându-i-o. Să storc tot sângele din ea apoi să o las hrană pentru insecte. Desigur că nu pot face acest lucru, nu acum. Am un plan bine gândit şi nu accept să îl stric cu vreo greşeală acţionată din instinct.
- Crezi că poţi să vi după trei luni, schimbată întru totul, şi să faci legea în această şcoală? Ei, afla că nu poţi. Eu conduc această şcoală iar tu nu îmi vei lua niciodată locul. Ţipă ea revoltată.
- Dar deja ţi l-am luat, nu-i aşa băieţi? Întreb eu privindu-i.
Toţi cei din clasa aprobară, ignorând-o cu nepăsare pe Ayumi. E plăcut să fi favorizat în locul unde cândva erai ignorat. Le simt admiratia cu care mă privesc, cât de dornici sunt să stea lângă mine, cât de mult doresc să mă aibă. Acum eu sunt cea venerată, iar acest lucru îmi crează o plăcere extravagantă.
- Poate că ţi-ai schimbat înfăţişarea Kimm, dar ai rămas aceiaşi proastă, şi ţi-o voi dovedi. Spune ea plecând furioasă, refuzând să-i dea atenţie profesorului care tocmai se îndrepta spre clasa noastră. Cu toată această provocare nici nu auzisem soneria, se pare că mi-am intrat foarte bine în rol.
Profesorul mă observă şi pare plăcut surprins să mă vadă, zâmbindu-mi politicos.
- Văd că ai revenit printre noi Akinari. Ne bucurăm enorm şi speram să nu mai lipseşti, prezenţa ta contează foarte mult.
- Desigur domnule. Spun eu aşezându-mă cuminte în bancă.
Totul decurge conform planului. Ştiu ce are de gând să facă Ayumi şi sunt încântată să văd că fiecare amănunt este exact cum m-am aşteptat.
Să înceapă jocul!
Ella, mă bucur că ţi-a plăcut, sper ca si acesta să te încânte la fel de mult.
Teh, îţi multumesc şi mă bucur că esti alături de mine!
Sper să nu vă dezamăgească într-un fel acest capitol.
Cam mic, dar atâta am putut scrie:D.
Lectură plăcută!
Capitolul 17: ÃŽnceputul jocului!
Alerg pe clădirile destul de înalte încât muritorii care mai bântuie străzile să nu mă vadă. Acum o noapte am aflat cine sunt cu adevărat. De ce oamenii dar şi vampirii trebuie să se teamă de mine. Sunt o regină, regina lor, a tuturor şi nu voi avea milă pentru cei ce nu îmi jură credinţă. Tot ce mi-a spus Vladimir începe acum să se adeverească. Îmi simt puterile de vampir mult mai stabile iar demonii care mi-au simţit 'trezirea' au devenit agitaţi şi doritori să mă ucidă. Nu mă deranjează. Să se ridice împotriva reginei lor este sinucidere curată. Doar nu se gândesc că mă pot omorî doar venind la mine cu colţi afară. Ar fi doar o mare pierdere de timp.
Mă îndrept acum spre locul unde am copilărit, cu gândul să schimb lucrurile pe care atunci nu am putut. Desigur că, vorbisem cu Leon despre ce am de gând să fac iar acesta îmi acceptă gândirea, spunându-mi doar să am grijă. Ştiu că nu mi-ar interzice niciodată, pentru că ce urmează să fac este şi cea ce vrea el.
Am zâmbit când m-am văzut în faţa clădirii ce radiază de lumină. Este liceul meu. Zâmbesc sadic, jocul este pe cale să înceapă.
Cu o simplă săritura ajung în faţa intrării. Privesc câteva secunde în jurul meu, nu se schimbase mai nimic. Aud soneria ce anunţă scurta pauză. Mă aflau exact unde trebuie, sincronizarea pe care mi-am plănuit-o e perfectă.
Intru în clădire fără să îmi pese de persoanele ce mă priveau uluite. Şuşotesc diferite lucruri crezând că eu nu îi pot auzi. La fel ca şi celelalte puteri, auzul îmi e acum mult mai ascuţit. Aşa cum ei şuşotesc cu un glas cât mai scăzut, eu îi pot auzi de parcă ar ţipa. Realizez că majoritatea nici nu mă recunosc, nici nu ştiu că am învăţat în acest liceu. Dar sunt şi persoane care mă uimesc cât de bine mă identifică şi câte lucruri ştiu despre mine. Zâmbesc impresionată şi îi privesc pe cei ce mă recunosc. Am şi pentru ei o surpriză, dar pentru mai târziu. Deocamdată nu mă interesează, ţinta mea e una singură, fosta mea clasă. Mă grăbesc nerăbdătoare într-acolo, dorindu-mi să văd fetele foştilor mei colegi. Şcoala nu se schimbase mai deloc. Aceleaşi coridoare imaculate, aceiaşi pereţi umpluţi cu tablouri inutile, aceiaşi atmosferă ameţitoare. Totul e la fel ca în vremurile când eram doar o muritoare, doar că atunci nu le studiam aşa cum o fac acum. Dar nu e timp pentru aşa ceva, am ajuns la uşa ce stă între mine şi răzbunare.
Îmi afişez zâmbetul diabolic şi trântesc usa, atrăgându-le tuturor atenţia. Nu mă intimidez, nu schiţez nici o schimbare, îi las să conştientizeze cine s-a întors.
Îi văd cum devin muţi de uimire, mă recunosc şi totuşi nu îşi dau seama cine le-a intrat în clasă. O observ pe Ayumi care e la fel de surprinsă ca ceilalţi, şi totuşi, simt că nu se lasă impresionată. Mă priveşte cu ură, o privesc la fel, mă provoacă, o accept, vrea să-şi apere titlul de şefa, o voi învinge.
O văd cum vine spre mine, oprindu-se la câţiva metrii. Se schimbase de când o văzusem ultima dată. Sânii îi crescuseră iar corpul avea alt contur. La păr îşi făcuse de curând câteva şuviţe roşcate, arătând ca o vedetă rock. Îşi schimbase şi stilul vestimentar, acum fiind mai original şi provocator.
- Măi măi, Kimmy, nu credeam că am să te mai văd, chiar am crezut că ai murit. Îmi adresă cu un ton tupeist.
- Nu e timpul meu să mor. Îi răspund eu diabolic.
Mă priveşte încurcată, se enervează şi parcă vrea să mă ucidă, măcar dacă ar putea. Îmi doresc să îi spun că sunt invincibilă, că s-au dus zilele când mă putea umili oricând dorea. Vreau să îmi înfig dinţii în gâtul ei şi să-i rup artera, să mă hrănesc cu durerea ei. Să o arunc în perete şi să-mi înfig unghiile în inimă scoţându-i-o. Să storc tot sângele din ea apoi să o las hrană pentru insecte. Desigur că nu pot face acest lucru, nu acum. Am un plan bine gândit şi nu accept să îl stric cu vreo greşeală acţionată din instinct.
- Crezi că poţi să vi după trei luni, schimbată întru totul, şi să faci legea în această şcoală? Ei, afla că nu poţi. Eu conduc această şcoală iar tu nu îmi vei lua niciodată locul. Ţipă ea revoltată.
- Dar deja ţi l-am luat, nu-i aşa băieţi? Întreb eu privindu-i.
Toţi cei din clasa aprobară, ignorând-o cu nepăsare pe Ayumi. E plăcut să fi favorizat în locul unde cândva erai ignorat. Le simt admiratia cu care mă privesc, cât de dornici sunt să stea lângă mine, cât de mult doresc să mă aibă. Acum eu sunt cea venerată, iar acest lucru îmi crează o plăcere extravagantă.
- Poate că ţi-ai schimbat înfăţişarea Kimm, dar ai rămas aceiaşi proastă, şi ţi-o voi dovedi. Spune ea plecând furioasă, refuzând să-i dea atenţie profesorului care tocmai se îndrepta spre clasa noastră. Cu toată această provocare nici nu auzisem soneria, se pare că mi-am intrat foarte bine în rol.
Profesorul mă observă şi pare plăcut surprins să mă vadă, zâmbindu-mi politicos.
- Văd că ai revenit printre noi Akinari. Ne bucurăm enorm şi speram să nu mai lipseşti, prezenţa ta contează foarte mult.
- Desigur domnule. Spun eu aşezându-mă cuminte în bancă.
Totul decurge conform planului. Ştiu ce are de gând să facă Ayumi şi sunt încântată să văd că fiecare amănunt este exact cum m-am aşteptat.
Să înceapă jocul!