Cand imposibilul devine posibil...

[Lexxu]

Ma bucur ca iti place ficul Mariaa. Sper ca o sa-ti placa si capitolul asta si te mai astept pe aici. Va multumesc si celorlalti care-mi cititi ficul. So' lectura placuta! ^.^

 – Era sa uit. Luka cel din acest capitol, nu e demonul care a murit ucis de inger. Si capitolele ce or sa vina vor fi povestite de Luka, nu de ingerul – demon. Sper sa va placa *_*



[center]Capitolul 3[/center]



Ce se poate afla in mintea unui adolescent de saptesprezece ani? Banuiesc, ca nimic bun. Oftasem prelung inainte de a ma ridica din asternuturile moi, in care imi petrecusem zeci de minute pentru satisfacerea poftelor mele carnale. Se parea ca ramasesem singur din cauza ca imediat dupa ce terminasem "treaba" ii adresasem fetei apelative nu tocmai placute, ceea ce o determinase sa-si ia talpasita din propria casa, doar ca sa nu-mi mai vada fata. Uneori ma intrebam ce vedeau fetele la unul ca mine.
Nu le puteam intelege ce le atragea la un nesimtit dependent de placere si cu un vocabular ce te zgarie pe creer. Ma ridicasem in picioare, pescuindu-mi hainele de pe jos si asezandu-le pe pat. Daca tot aveam sa plec, macar sa abuzez un pic si de dusul domnisoarei, a carui nume imi scapa momentan. Paseam alene pe hol pana la urma reusind sa gasesc baia. Odata intrat inauntru observasem ca incaperea era destul de mare, incat avea si un jacuzzi. Perfect. Din nou am nimerit sa fac sex nebun cu o bogatasa care, probabil o sa puna vreun asasin pe urmele mele a doua zi. Observandu-mi reflexia ma intorsesem cu totul. Poate soarta nu fusese atat de rea cu mine pana la urma. Datorita infatisari mele oferite de mama natura, toate fetele trag la mine, si asa nu imi lipseste nimic. Intrasem usor in dus, caci avea si unul pe langa jacuzzi, si lasasem apa sa ma bicuiasca, cu picaturile reci, lasandu-le sa se odihneasca pe muschii de care avusesem parte mai mereu, doar ca acum erau mai mari. Lasasem un zambet sa-mi rasara in coltul gurii, apoi ma intinsesem dupa samponul cu aroma de capsune. Serios?! Macar aveam ceva in comun cu tipa pe care am gustat-o. Terminand si cu dusul de care avusesem parte si ajuns in camera incepusem sa ma imbrac. Tricoul negru, stramt, imi scotea in evidenta forma fizicului perfect, iar blugi albastri inchisi, rupti la genunchi aratau bine pe mine. Defapt, tot arata bine pe mine. Imi luasem manusile inchise de pe masa si mi le asezasem lent pe maini, apoi verificand daca nu cumva uit ceva, ajunsesem la concluzia ca am luat tot ce-i al meu. Parasisem vila in graba si suindu-ma pe motor pornisem in viteza, lasand totul in urma precum si praful ce se ridicase in aer.
Adoram sa imi simt sangele cum imi circula prin vene mult mai repede decat ar trebui si adoram anormalul. Intotdeauna cautasem cai prin a iesi din normal si reusisem, oarecum. Abea in momentul de fata imi dadusem seama ca intrasem din nou intr-o rutina ce ma dadea peste cap. Dimineata un joint, la amiaza barul e prietenul meu si seara vreun asternut cald, cu vreo fata doritoare, si in orice caz nu o ciuma care sa-mi intoarca stomacul pe dos. Decisesem sa fac o oprire inainte sa ma intorc "acasa". Mda, halal casa. Tata mai mereu plecat cu afacerile lui banale si mama... mama si-o trage cu cine stie, doar pentru ca lui ii se apleaca atunci cand o vede. Sormea nu e decat o alta handicapsata care ma freaca la icre de fiecare data cand ma prinde si sincer, nu o suport deloc! Fratemio saracu' e si el in viata. Bietul tocilar inca incearca sa i-o puna lu' sclifosita aia pe care el o numeste 'iubita', desi eu as numi-o catea. Inca nu a aflat ca si-o trage pe la toate colturile.
A incercat pana si cu mine fara sa-i pese de bietul fraier care e frate cu mine, dar slava domnului ca s-a bagat un prieten si a luat-o de pe mine. Oftasem prelung, din nou. Familia pe care mi-o daruise cel de sus nu era cea la care ma asteptasem eu. O femeie frumoasa care sa gateasca pentru noi, un barbat afacerist care sa-si faca timp si pentru copii lui, ceea ce nu o sa se intample, un frate mare care sa aiba grija de mine si o sora incredibil de desteapta si frumoasa care sa-mi dea sfaturi. Mda. Visele tot vise raman pana la urma. Ajuns la resedinta familiei prietenului meu cel mai bun, intrasem cu motorul direct in curte. Il invidiam uneori. Avea parte de tot ceea ce eu imi doream, la familie ma refer. Norocosul.
Casa era destul de mare si colorata cu un verde viu. Gazonul frumos, stralucitor, permitea razelor solare sa-l incalzeasca si sa-i dea un aer aparte. Trandafiri sangerii predominau in gradina sa, si trebuie sa recunosc. Arata destul de bine. O mana se odihnea pe umarul meu, facandu-ma sa tresar usor. Intorcandu-mi chipul spre cel care-mi deranjase gandurile il observasem pe bunul meu prieten Ken.
Zambisem slab la vederea sa. Intotdeauna avusese tot ce isi dorise, inafara de dragostea tampitei mele surioare care nu-si deschide odata ochii aia. Parul blond se lasa purtat de adierile line, in timp ce privirea sa albastrie pe alocuri sangerie ma atintea. Se uita la mine cu atata blandete incat un fior placut imi traversase toata coloana vertebrala. Momentan isi ascundea trupul dupa un tricou albastriu si o pereche de pantaloni negri, taiati pe alocuri cu lanturi in partea dreapta. La mana stanga observasem o manusa la fel ca ale mele, fara degete, si ii statea al naibii de bine.
- Luka, esti bine? Intrebase acesta trezindu-ma din visare.
Tresarisem al naibi de tare.
- Omule! Vrei sa ma omori? Spusem pe un ton amuzat, si ca de obicei isi ceruse scuze si-mi zambise vinovat.
- Iar ti-ai petrecut noaptea departe de casa? Nu o sa te schimbi niciodata. Hai inauntru la o cafea. Imi propuse, iar eu acceptasem imediat. Chiar aveam nevoie de lichidul maroniu ca sa rezist si astazi.
Imi lasasem motorul in curtea lui, refuzand sa fie atins de vreun servitor. In fond, era cea mai pazita casa din tara si a mea la fel. Ajunsi in casa observasem culorile calde ce-mi mangaiau vazul. Pereti aveau o culoare sangerie placuta, ca si a trandafirilor, iar galbenul de pe alocuri se imbina perfect cu el. Semana oarecum cu razele solare. Florile dominau pana si in casa, dandui un aer si mai placut. Mama lui chiar are o pasiune pentru ele. Ma asezasem pe un scaun din bucatarie si Ken facuse la fel. In scurt timp o servitoare aparuse din senin cu doua cesti de cafea. Ma uitasem intrebator la amicul meu.
- Stiam ca o sa vi. Este tot ceea ce-mi spusese, apoi o tacere profunda se lasase peste amandoi.
Il adoram pur si simplu pe omul asta. Ma ajutase mult si in trecut. Ma scosese din atatea rahaturi in care intrasem din cauza prostiei mele molipsitoare. Cu toate acestea, si cu temperamentul meu dificil, el ma acceptase asa cum sunt. Nu incercase niciodata sa ma schimbe, asa cum incercasera alti si esuasera lamentabil. Il respectam pentru asta si-l iubeam mult.
Imi spusese ca avea de discutat serios cu mine, ceea ce ma facuse sa inghit in sec.
Nu mai vorbisem serios de cand incendiasem un depozit vechi si-i cerusem ajutorul pentru a ascunde cadavrul. Pana la urma acceptasem si il urmasem sus la etaj in camera sa. In ciuda aspectului sau e destul de nebun si el, doar ca are o grija deosebita fata de mine, si uneori incearca sa para mai matur. Ca veni vorba de asta, nu inteleg de ce o face, in fond eu il cunosc. Ma asezasem pe asternuturile moi, atintindu-mi privirea in directia sa. Parea mai serios decat niciodata si asta ma cam speria un pic, recunosc. Isi intredeschise buzele si-mi soptise numele cu atata dorinta incat am crezut ca o sa imi sara inima de la locul sau initial.
- Luka.
Nu inteleg de ce ma afecteaza acum in mod special, fiindca imi spusese numele pe tonul acesta de multe alte ori.
- Luka, mie nu-mi place de sora ta, defapt nu o iubesc pe ea.
- Ce veste buna! Handicapsata aia nu te merita. Deci, cine e norocoasa? Spusesem pe un ton copilaros, fericit.
Ma bucuram mult ca nu mai e atras de fiinta cu aceelasi sange ca mine. In fond, vaca de sormea nu merita nici un sut in fund. Nu inteleg ce l-a atras pe Ken la ea. Prostia probabil.
- Sunt... sunt... indragostit de
- De cine?! Omule nu ma tine in suspans! Sarisem ca ars din pat, fiind acum fata-n fata cu el.
- De tine, Luka. De tine! Imi adusese la cunostinta pe un ton grav, facandu-ma sa tresar.
- De mine. Perfect. Stai, ce?! Cum adica de mine? Sarisem, ridicand tonul, desi nu asta era intentia mea.
- Pur si simplu... mereu... mereu a fost asa.
Fara sa mai pot protesta imi simtisem buzele acoperite de ale sale, facandu-si 'terenul' pentru joaca. Imi invadase lacasul umed, explorandul fara pic de rusine. Nu-i pasa nici cat negru sub unghie ca eu cel mai bun prieten al sau nu as putea permite asa ceva.
Ce naiba se intamplase cu el?! Fara sa mai stau pe ganduri, imi dusesem mainile pe pieptul sau impingandu-l astfel ca facuse contact cu podeaua din camera sa. Imi stersesem buzele cu dosul mainii vizibil nervos, apoi fara sa ma gandesc ii dezvaluisem gandurile acide.
- Du-te naibi de poponar! Nu mai vreau sa te vad niciodata!
Dupa ce ii spusesem exact ce gandeam in acel moment, lacrimi cristaline se asternusera pe chipu-i, apoi tipase. Iesisem in fuga din camera sa, apoi din casa, si-mi luasem motorul de afara.
Mai privisem odata spre geamul camerei sale si-i observasem chipul indurerat, apoi plecasem.
Poate ca am ganduri ca adulti, dar nu concep o astfel de relatie. Nu sunt un poponar ordinar care si-o da la fund, si nici nu o sa fiu vreodata. Totusi, cuvintele acelea pe care le spusesem la nervi, imi facuse inima sa tresara dureros. Ma durea si pe mine... insa, nu aveam de gand sa dau inapoi. Nu. Lacrimile incolore isi facusera aparitia si pe chipu-mi alb, incapabil fiind sa le opresc. Vreau sa uit... la naiba! Vreau sa uit...!