Lanul de vise

[C0caaa!na ~.~]

Un fic by coca:]] Da nu prea ii reusit dar debea astept sa vad comentari critici :D Vaa beskk oriiicum >:D<
___________________________________________________________________________________

Lanul de vise

Ceasul bate miezul nopţi.Un sunet puternic se repeta de 3 ori de fiecare data mai asurzitor provocand o durere cumplita ascultatorului. Totul era insuportabil, doar 2 ochii priveau absenţi spre luna. Gandul îi era departe şi se observa asta, buclele îi cadeau pe umeri fara sens, fara viaţă. Se ridică usor si înaintează în încaperea mare. Acum totul era liniştit, se mai auzea doar parchetul care scârţâia la fiecare apasare a fetei. Îşi muta privirea brusc spre o usă imensă, grabindu-şi fiecare pas si acceleând bătăile inimi. Era o linişte eterna ce făcea momentul mai apăsător. Se opreste in faţa usi si priveste gânditoare. Se gândeşte, mereu se gândeşte dar, nici ea nu ştie la ce, ştie doar ca şi-ar dori sa fie de partea cealantă a uşi dar ştie că îi interzis. Apasă usor pe obiectul rece, obiectul care poate deschide uşa, dar inima nu o lasa se gândeşte la ce ar putea vedea, se gândeşte pentru prima data, când poate nu ar trebui, la consecinţe. Conştiinţa o ucide, la propriu şi la figurat, îşi lasa uşor mâna pe lânga corp oftând lung. Închide ochii pentru o secunda şi se întoarce spre camera ei. Cu o mana îşi ţine materialul lung ce îi acoperă trupul, iar cu cealantă se ţine de lemnul ce se rezema în dreptul scăriilor. Paseşte uşor pe scariile vechi făcute din lemn de trandafir uşor pentru a nu ucide liniştea ce o înconjura.Un chip cunoscut îi taie calea. Fata se opreşte şi priveşte speriată asteptând o întrebare care ştia că nu va întârzia să vină, dar el nu spune nimic făcând un pas, apoi încă unul îndreptânduse mai mult spre ea. Inima ei prindea putere mai să iasă din piept, lucru ce îl observă şi el dar, se mulţumi doar să schiţeze un zâmbet în colţul guri. Se opreşte în dreptul ei si priveste căutându-i privirea pe care ea o ascundea cum ştia mai bine.Era o linişte sfantă doar ceasul ce anunta fiecare secundă spulberată mai arăta că vechea cladire mai trăieşte. El, deranjat probabil de situaţie, se îndepărtează cu o scară din ce în ce mai jos.Se opreşte când sa facă al 2-lea pas, oprit de vocea fetei.

-Nu o sa îmi spui nimic? Nu ţipi, nu mă pui la interogatoriu, nu faci crize nimic? Imposibil!
-Cu ce rost? Oricum sunt obosit dar, nu te obijnui cu asta.
-Dar...

Îşi întoarce privirea spre el dar deja era departe. Oftează dezamagită deşi ştia că asa va fi, mereu acea urmă de mister, mereu la fel. Îşi continuă drumul şi intră în camera ei, o încapere simplă, veche dar, touşi modernă, era singurul loc unde putea sa fie mai lejeră, singurul loc unde putea să zâmbească. Se întinde pe pat si strange lenjeria albă în palmele sale pierdute de putere, pierdute de viaţă. Lasă 2 lacrimi să-i mângâie obrazul, le şterge pentru a nu-şi păta materialul vişiniu. Se lasă uşor în palmele nopţi şi adoarme.

Razele îi pătrund în cameră. Îşi dechide ochii uşor şi priveşte în cameră. Era la fel, totul era la fel, cu o mica excepţie, este învalită intr-o pătură albă cu mici însemnări pe ea, nu era a ei, nu ştia cui îi aparţine sau ce căuta la ea în cameră, dar spera, spera şi iar spera.
Se ridica usor de pe pat şi se îndreapta spre bucătărie. Priveşte în jur la persoanele de acolo. Prima era o fată, frumoasă ce-i drept, stătea şi privea cu ochii săi verzi la persoana aflată în celălant colţ al mesei, încercă să îi ferească privirea, nu vrea să îi vadă ochii, ochii de care ea era indragostită, îl priveste pe băiatul din faţa ei, ochii albastri şi zâmbetul de pe chip îţi aratau puritatea dar, aparenţele mereu înseală, sufletul lui era mai rece decât gheata, era negru, pătat de sângele persoanelor murite în mâinile lui.Se aşează jos.După 5 minute îi observă cineva prezenţa.
-Te-ai trezit somnoroas-o? Cum ai dormit?
Tresare la vorbele lui dar îşi schimbă expresia feţei când vede făptaşul, parcă asteptă pe altcineva, părea ca nu îşi dorea să îi raspundă, poate nu era în stare, se mulţumi să îi zâmbească blând blondului fiind sigură că acesta a observat. După cateva minute prânzul nu întarzie să apară. Fata priveşte spre farfuria din faţa ei dar nu avea pofta de mâncare, mai bine zis refuza să se hraneasca doar ar fi stat toată ziua să îl privească pe el, dar ştia ca nu putea, nu cât timp ea era aici. Priveşte iar la farfurie cu frica de a nu face ceva greşit, dar priveşte absentă, nu era ea, îi era frică şi el simtea asta, dar îi plăcea să se joace, un joc fără reguli, descriere sau câştigător, un joc în care ori amândoi pierd ori amândoi câstig.