29-07-2012, 09:35 AM
[center]Capitolul 7
Before the dawn[/center]
Sasuke
Era putin spus speriata, era putin spus traumatizata. Nu mai era in stare nici sa lege doua vorbe, de fapt daca ma gandesc mai bine nu era in stare sa mai spuna nimic. Statea pe locul din dreapta, prinvind in gol, tremurand ca un pui. Stiu ca a fost nesabuit din partea mea sa intru peste ea, in casa ei, dar stiam ca ceva nu era bine de cum cineva imi trantise usa in nas… si vorbesc despre faptul ca eu nu permit nimanui sa imi tranteasca usa in nas. Mai apoi cand am spart-o mi-am dat seama ca tatal Sakurei mai avea putin si o trimitea pe fiica lui pe lumea cealalta. Nu am mai stat deloc pe ganduri asa ca mi-am luat avant si l-am lovit destul de tare, ca mai apoi sa o apuc de mana pe ea si sa o duc in masina. Imediat am urcat si eu pe locul soferului si am plecat de acolo, inainte ca tatal tinerei sa se dezmeticeasca.
Acum, la doar o ora distanta de acel incident, am iesit de pe soseaua principala pe un drum rural si mai putin populat. Am oprit la un magazin, care avea sa fie ultimul magazin dar si ultimul petic de om pana la destinatia finala. Am cumparat doua sticle de apa, cateva pachete de servetele, cateva pahare de unica folosinta, doua ness-uri si ceva de rontaint. Dupa ce am iesit am vazut-o pe Sakura, la fel de nelistita si fara expresie de parca era un manechin dintr-un magazin nicidecum o fiinta umana. Pornit din nou la drum incercam sa gasesc o modalitate sa o scot din starea de soc, sa o fac sa scoata macar un cuvant sa ma asigur ca mai are un contact cu realitatea, oricat de mic ar fi el. Insa, instinctul meu imi spunea cu disperare ca ea nu mai vrea sa auda de Yuki Yamanaka sau de vreun videoclip cat o mai trai. Nu stiu exact daca si eu sunt pe lista, dar nu indraznesc sa scot un cuvant prea curand. Nu mai fusesem in acel loc de ceva vreme. Acel loc in care gaseam o oaza de liniste, calm, pace in zilele proaste si cel mai important o gura de aer proaspat care imi incarcau la maxim bateriile pentru o noua zi.
Acel loc de uitat de lume, cu o priveliste mortala si care te primea cu caldura chiar si dupa cel mai rau lucru care ti s-a putut intampla. De mic veneam cu tata aici si ne linisteam dupa note mici, probleme la serviciu, certuri din cele mai mici nimicuri, iar uneori veneam de buna voie cu cosul de picnic si patura doar pentru a petrece putinul timp de care dispuneam, impreuna. Astazi aveam sa impartasesc micul meu colt de rai si tinerei de langa mine, care ii priveam pieptul cu fiecare ocazie pe care o prindeam… si nu, nu era pentru placerea mea, ci doar ca sa ma asigur ca el se ridica, adica ea respira. Cand am plecat din fata casei nici nu stiam unde sa merg, ce sa fac, tot ce facusem acolo fusese o reactie la situatie. Dar apoi, mi-am amintit de acest loc si mi-am zis de ce nu. Altceva care ar fi putut sa o linisteasca nu stiu, asta e primul loc care m-a venit in minte si sper sa functioneze. Am luat ultima curba si am oprit masina, dupa care am coborat si i-am deschis portiera. Sakura nu schita nici cel mai mic gest, asa ca am apucat-o de umar si i-am spus.
- Realizezi ca nu poti sta asa tot restul vietii nu? Stiu ca iti e greu, dar am ceva care o sa te mai scoata din starea de soc… sper, am continuat nesigur.
Sakura si-a ridicat ochii plini de durere, iar tot ce am putut face eu a fost sa schitez un zambet palid, spunandu-i prin priviri ca totul se va rezolva cumva. I-am intins mana, iar ea a pucat-o strans si s-a dat jos din masina, inconjurand bratele cu mainile dand de inteles ca ii e racoare. Vazand asta am luat jacheta mea de pe bancheta din spate si am pus-o pe umerii tinerei. Am intors-o cu fata la priveliste, iar acesta si-a marit putin ochii de uimire. Trebuie sa recunosc si pe mine ma uimi panorama, mai ales ca cerul incepuse sa prinda culori de portocaliu dand de inteles ca in curand va rasari soarele. Ne aflam in cel mai inalt punct din oras, un deal care cuprindea mai bine de jumatate din Milano.
- Bun venit in ca pitala modei
- E foarte frumos aici, zise ea, inca uimita de frumoasele cladiri ce se iveau in raza ei vizuala. Cred ca pot vedea intregul oras.
Am mers pana aproape de maginea dealului si ne-am asezat pe iarba. Era superb, aveam sa prindem rasaritul soarelui chiar sub ochii nostri. Rozalia a oftat.
-Cand eram mica, incepu tanara, mama obisnuia sa ma plimbe ca sa cunosc cat mai multa lume si cat mai multe cladiri din orasul ei natal. Mereu si-a dorit sa existe undeva in apropiere un punct de pe care sa poata vedea un oras intreg. Mereu i-au placut privelistile frumoase.
- Inteleg perfect la ce te referi, am spus la fel de trist.
- Mda ce sa spun. Marele Uchiha induiosat de cuvintele mele. Iti spun eu una si buna, tu nu stii nimic. Habar n-ai cum este sa nu fii inteles, dar cel mai important nu ai nici cel mai mic habar cum e sa pierzi persoana la care tineai cel mai mult, mi-a trantin-o ea.
- Vrei sa incetezi? Crezi ca esti singura care are probleme? De unde stii tu ca eu sunt inteles? De unde stii tu ca eu nu sufar? Doar pentru ca tu mi-ai pus o eticheta de fustangiu asta nu inseamna ca sunt unul. Tu macar ai apucat sa iti vezi mama, ai apucat sa o strigi „mami”, sa o strangi in brate, sa ii spui ca este singura care te intelege, sa ii multumesti ca te-a educat cum a stiut ea mai bine si cel mai important sa ii spui ca o iubesti. Ar trebui sa te consideri norocoasa, eu nici macar nu am apucat sa o vad.
Mi-am muscat buza de jos ca sa-mi impiedic lacrima sa curga. Dar in zadar. Ea tot s-a scurs din ochiul meu trist si m-a facut sa-mi fie dor de mama mea, pe cat ii era dor Sakurei de a ei. Tanara s-a intors spre mine si a observat lacrim care inca traia. Nu m-am mai obosit sa-mi ascund fata. Plangeam ca un idiot. Dar nu ma deranja faptul ca Sakura ma privea. Era un sentiment pe care nu-l mai avusesem. Ca si cum imi puteam deschide inima in fata ei fara sa regret. Nu a mai spus nimic si si-a lasat privirea in jos. Mi-am sters cu podul palmei lacrimile, apoi am scos din buzunarul de la spate al blugilor portofelul meu si am scos de acolo o poza cu mama, de fapt pe langa mai era tata, inca o tipa cu inca un tip.
- Uite aici, am spus intinzandu-i poza Sakurei. Asta e tot ce mi-a ramas de la ea.
Aceasta s-a uitat sceptic la mine, dar apoi a intins mana si aluat-o. Cand a privit poza si-a marit ochii cat cepele nevenindu-i sa creada. Parca vazuse o fantoma nu alta.
- Ea e mama, a spus ea aratand spre femeia de langa mama mea. Iar el e tatal meu, a spus mai apoi aratand spre barbatul care o tinea de dupa gat pe mama Sakurei.
- Si cel care a ramas e tatal meu, am spus apropiindu-ma de ea. Acum intoarce poza si citeste ce scrie.
- „Liceul Bay View, promitia 1990. Pentru Kiry si Mino Uchiha. Sa nu uitati niciodata ca am fost cea mai tare gasca din liceu. Cu drag Kumy si Ray Haruno.”
- Ce mica e lumea, am spus chicotind.
Deodata, vantul rece ne-a smuls fotografia din maini. Amandoi am privit-o mirati cum zbura in aer si, dupa un moment de confuzie, am inceput sa alergam dupa ea. Poza zbura ba intr-o parte, ba in cealalta, iar noi umblam si ne ridicam mainile in sus pentru a o prinde. Sakura a fost atat de aproape sa o prinda! Eram langa ea atunci cand a sarit pentru a apuca imaginea intre degetele ei fine. Dar aterizarea nu a fost la fel de norocoasa. Fata se trezi in bratele mele, odata ce ma doborase la pamant. Tinea strans fotografia in timp ce ochii ei ma priveau fix. Ma ustura putin spatele de la cazatura, dar durerea se diminua imediat cand am vazut cum Sakura incerca sa-mi evite privirea, in timp ce obrajii ei erau de un rosu aprins. Am zambit in momentul acela.
- Vrei te rog sa te dai de pe mine? Inca ma doare spatele de la cazatura.
- Macar eu am aterizat pe moale, a spus ea razand.
S-a ridicat, dupa care m-a ajutat si pe mine. Mi-a dat poza, iar in timp ce o puneam inapoi in portofel, acesta s-a apropiat cativa pasi de marginea dealului si a inspirat adanc aer in piep. A inceput sa priveasca orasul care incet, incet prindea viata si care avea in curand sa fie scaldat in lumina rasaritului. Am imbratisat-o de la spate si mi-am lasat capul pe umarul sau. Rozalia a oftat. Mi-am lipit buzele de gatul ei pentru o secunda. Fiecare gest pe care il faceam, fiecare reactie pe care o aveam, era un impuls. Nu ma gandeam inainte sa actionez. Lasam sentimentele sa curga de la sine.
- Mi-as fi dorit sa fi trait suficient cat sa-i pot arata locul asta. Mi-as fi dorit sa fi trait suficient cat sa ma vada crescand. Mi-as fi dorit sa fi trait, pentru ca nu mai suport viata fara ea. Era singura persoana care ma iubea si intelegea cu adevarat.
Lacrimile fetei s-au scurs pana pe gatul sau, iar atunci le-am resimtit pe pielea mea. Am ridicat capul ce-l sprijineam pe ea si am intors-o in bratele mele. Lasa ochii in pamant, nu pentru ca ochii o intepau, ci pentru ca nu voia sa o vad plangand. Am strans-o la pieptul meu. Vocea ei tremura. Se simtea ranita si parasita. La fel ca mine. Se simtea singura si trista intr-o lume care nu o doreste. La fel ca mine.
- Nu inteleg, spuse ea printre sughituri. Cum poti tu, un pervers de prima clasa sa se simta singur? Tu ai ogramada de prieteni, ai o reputatie de invidiat, cum se poate sa te simti nedorit?
- Asta pentru ca nu am vurt eu ca toata lumea sa stie asta. Mereu ma port diferit in fata prietenilor ca sa le dau impresia ca nu am nimic, cand de fapt abia astept sa ajung acasa si sa ma indop cu inghetata care apropo nu m-a dezamagit niciodata, am spus facand-o pe tanara sa zambesca.
Ne-am privit in ochi timp de cateva secunde, timp in care simteam cum razele soarelui se revarsau peste noi. Simteam ceva in adancul meu, ceva ce eu nu puteam descrie. Era ca si cand aveam un gol mare in stomac. I-am prins obrajii in palmele mele si apoi mi-am presat buzele peste ale ei indemnand-o sa ma sarute. Nu stiu de ce am facut asta, Sakura a ramas si ea la fel de surprinsa, insa incetisor si-a intredischis gura si am putut sa imi maresc raza de actiune. Am trecut bariera buzelor ei, apoi mi-am strecurat limba provocand-o pe a ei la diverse jocuri perverse, iar ea incepuse cu avant sa raspunda provocarilor mele, adancind sarutul. Dupa cateva momente in care m-am jucat cu limbuta ei, m-am oprit brusc si m-am intors cu spatele la ea inaintand cativa pasi.
- Imi pare rau, am spus. Nu stiu ce m-a apucat, am continuat rosu in obraji.
- Nu e nimic, a raspuns ea timid.
- Haide cred ca a r trebui sa te duc acasa.
- Este nebun? Tata o sa ma omoare!
- Atunci stiu eu pe cineva care l-ar convinge sa te ierte, am spus facandu-i cu ochiul.
Before the dawn[/center]
Sasuke
Era putin spus speriata, era putin spus traumatizata. Nu mai era in stare nici sa lege doua vorbe, de fapt daca ma gandesc mai bine nu era in stare sa mai spuna nimic. Statea pe locul din dreapta, prinvind in gol, tremurand ca un pui. Stiu ca a fost nesabuit din partea mea sa intru peste ea, in casa ei, dar stiam ca ceva nu era bine de cum cineva imi trantise usa in nas… si vorbesc despre faptul ca eu nu permit nimanui sa imi tranteasca usa in nas. Mai apoi cand am spart-o mi-am dat seama ca tatal Sakurei mai avea putin si o trimitea pe fiica lui pe lumea cealalta. Nu am mai stat deloc pe ganduri asa ca mi-am luat avant si l-am lovit destul de tare, ca mai apoi sa o apuc de mana pe ea si sa o duc in masina. Imediat am urcat si eu pe locul soferului si am plecat de acolo, inainte ca tatal tinerei sa se dezmeticeasca.
Acum, la doar o ora distanta de acel incident, am iesit de pe soseaua principala pe un drum rural si mai putin populat. Am oprit la un magazin, care avea sa fie ultimul magazin dar si ultimul petic de om pana la destinatia finala. Am cumparat doua sticle de apa, cateva pachete de servetele, cateva pahare de unica folosinta, doua ness-uri si ceva de rontaint. Dupa ce am iesit am vazut-o pe Sakura, la fel de nelistita si fara expresie de parca era un manechin dintr-un magazin nicidecum o fiinta umana. Pornit din nou la drum incercam sa gasesc o modalitate sa o scot din starea de soc, sa o fac sa scoata macar un cuvant sa ma asigur ca mai are un contact cu realitatea, oricat de mic ar fi el. Insa, instinctul meu imi spunea cu disperare ca ea nu mai vrea sa auda de Yuki Yamanaka sau de vreun videoclip cat o mai trai. Nu stiu exact daca si eu sunt pe lista, dar nu indraznesc sa scot un cuvant prea curand. Nu mai fusesem in acel loc de ceva vreme. Acel loc in care gaseam o oaza de liniste, calm, pace in zilele proaste si cel mai important o gura de aer proaspat care imi incarcau la maxim bateriile pentru o noua zi.
Acel loc de uitat de lume, cu o priveliste mortala si care te primea cu caldura chiar si dupa cel mai rau lucru care ti s-a putut intampla. De mic veneam cu tata aici si ne linisteam dupa note mici, probleme la serviciu, certuri din cele mai mici nimicuri, iar uneori veneam de buna voie cu cosul de picnic si patura doar pentru a petrece putinul timp de care dispuneam, impreuna. Astazi aveam sa impartasesc micul meu colt de rai si tinerei de langa mine, care ii priveam pieptul cu fiecare ocazie pe care o prindeam… si nu, nu era pentru placerea mea, ci doar ca sa ma asigur ca el se ridica, adica ea respira. Cand am plecat din fata casei nici nu stiam unde sa merg, ce sa fac, tot ce facusem acolo fusese o reactie la situatie. Dar apoi, mi-am amintit de acest loc si mi-am zis de ce nu. Altceva care ar fi putut sa o linisteasca nu stiu, asta e primul loc care m-a venit in minte si sper sa functioneze. Am luat ultima curba si am oprit masina, dupa care am coborat si i-am deschis portiera. Sakura nu schita nici cel mai mic gest, asa ca am apucat-o de umar si i-am spus.
- Realizezi ca nu poti sta asa tot restul vietii nu? Stiu ca iti e greu, dar am ceva care o sa te mai scoata din starea de soc… sper, am continuat nesigur.
Sakura si-a ridicat ochii plini de durere, iar tot ce am putut face eu a fost sa schitez un zambet palid, spunandu-i prin priviri ca totul se va rezolva cumva. I-am intins mana, iar ea a pucat-o strans si s-a dat jos din masina, inconjurand bratele cu mainile dand de inteles ca ii e racoare. Vazand asta am luat jacheta mea de pe bancheta din spate si am pus-o pe umerii tinerei. Am intors-o cu fata la priveliste, iar acesta si-a marit putin ochii de uimire. Trebuie sa recunosc si pe mine ma uimi panorama, mai ales ca cerul incepuse sa prinda culori de portocaliu dand de inteles ca in curand va rasari soarele. Ne aflam in cel mai inalt punct din oras, un deal care cuprindea mai bine de jumatate din Milano.
- Bun venit in ca pitala modei
- E foarte frumos aici, zise ea, inca uimita de frumoasele cladiri ce se iveau in raza ei vizuala. Cred ca pot vedea intregul oras.
Am mers pana aproape de maginea dealului si ne-am asezat pe iarba. Era superb, aveam sa prindem rasaritul soarelui chiar sub ochii nostri. Rozalia a oftat.
-Cand eram mica, incepu tanara, mama obisnuia sa ma plimbe ca sa cunosc cat mai multa lume si cat mai multe cladiri din orasul ei natal. Mereu si-a dorit sa existe undeva in apropiere un punct de pe care sa poata vedea un oras intreg. Mereu i-au placut privelistile frumoase.
- Inteleg perfect la ce te referi, am spus la fel de trist.
- Mda ce sa spun. Marele Uchiha induiosat de cuvintele mele. Iti spun eu una si buna, tu nu stii nimic. Habar n-ai cum este sa nu fii inteles, dar cel mai important nu ai nici cel mai mic habar cum e sa pierzi persoana la care tineai cel mai mult, mi-a trantin-o ea.
- Vrei sa incetezi? Crezi ca esti singura care are probleme? De unde stii tu ca eu sunt inteles? De unde stii tu ca eu nu sufar? Doar pentru ca tu mi-ai pus o eticheta de fustangiu asta nu inseamna ca sunt unul. Tu macar ai apucat sa iti vezi mama, ai apucat sa o strigi „mami”, sa o strangi in brate, sa ii spui ca este singura care te intelege, sa ii multumesti ca te-a educat cum a stiut ea mai bine si cel mai important sa ii spui ca o iubesti. Ar trebui sa te consideri norocoasa, eu nici macar nu am apucat sa o vad.
Mi-am muscat buza de jos ca sa-mi impiedic lacrima sa curga. Dar in zadar. Ea tot s-a scurs din ochiul meu trist si m-a facut sa-mi fie dor de mama mea, pe cat ii era dor Sakurei de a ei. Tanara s-a intors spre mine si a observat lacrim care inca traia. Nu m-am mai obosit sa-mi ascund fata. Plangeam ca un idiot. Dar nu ma deranja faptul ca Sakura ma privea. Era un sentiment pe care nu-l mai avusesem. Ca si cum imi puteam deschide inima in fata ei fara sa regret. Nu a mai spus nimic si si-a lasat privirea in jos. Mi-am sters cu podul palmei lacrimile, apoi am scos din buzunarul de la spate al blugilor portofelul meu si am scos de acolo o poza cu mama, de fapt pe langa mai era tata, inca o tipa cu inca un tip.
- Uite aici, am spus intinzandu-i poza Sakurei. Asta e tot ce mi-a ramas de la ea.
Aceasta s-a uitat sceptic la mine, dar apoi a intins mana si aluat-o. Cand a privit poza si-a marit ochii cat cepele nevenindu-i sa creada. Parca vazuse o fantoma nu alta.
- Ea e mama, a spus ea aratand spre femeia de langa mama mea. Iar el e tatal meu, a spus mai apoi aratand spre barbatul care o tinea de dupa gat pe mama Sakurei.
- Si cel care a ramas e tatal meu, am spus apropiindu-ma de ea. Acum intoarce poza si citeste ce scrie.
- „Liceul Bay View, promitia 1990. Pentru Kiry si Mino Uchiha. Sa nu uitati niciodata ca am fost cea mai tare gasca din liceu. Cu drag Kumy si Ray Haruno.”
- Ce mica e lumea, am spus chicotind.
Deodata, vantul rece ne-a smuls fotografia din maini. Amandoi am privit-o mirati cum zbura in aer si, dupa un moment de confuzie, am inceput sa alergam dupa ea. Poza zbura ba intr-o parte, ba in cealalta, iar noi umblam si ne ridicam mainile in sus pentru a o prinde. Sakura a fost atat de aproape sa o prinda! Eram langa ea atunci cand a sarit pentru a apuca imaginea intre degetele ei fine. Dar aterizarea nu a fost la fel de norocoasa. Fata se trezi in bratele mele, odata ce ma doborase la pamant. Tinea strans fotografia in timp ce ochii ei ma priveau fix. Ma ustura putin spatele de la cazatura, dar durerea se diminua imediat cand am vazut cum Sakura incerca sa-mi evite privirea, in timp ce obrajii ei erau de un rosu aprins. Am zambit in momentul acela.
- Vrei te rog sa te dai de pe mine? Inca ma doare spatele de la cazatura.
- Macar eu am aterizat pe moale, a spus ea razand.
S-a ridicat, dupa care m-a ajutat si pe mine. Mi-a dat poza, iar in timp ce o puneam inapoi in portofel, acesta s-a apropiat cativa pasi de marginea dealului si a inspirat adanc aer in piep. A inceput sa priveasca orasul care incet, incet prindea viata si care avea in curand sa fie scaldat in lumina rasaritului. Am imbratisat-o de la spate si mi-am lasat capul pe umarul sau. Rozalia a oftat. Mi-am lipit buzele de gatul ei pentru o secunda. Fiecare gest pe care il faceam, fiecare reactie pe care o aveam, era un impuls. Nu ma gandeam inainte sa actionez. Lasam sentimentele sa curga de la sine.
- Mi-as fi dorit sa fi trait suficient cat sa-i pot arata locul asta. Mi-as fi dorit sa fi trait suficient cat sa ma vada crescand. Mi-as fi dorit sa fi trait, pentru ca nu mai suport viata fara ea. Era singura persoana care ma iubea si intelegea cu adevarat.
Lacrimile fetei s-au scurs pana pe gatul sau, iar atunci le-am resimtit pe pielea mea. Am ridicat capul ce-l sprijineam pe ea si am intors-o in bratele mele. Lasa ochii in pamant, nu pentru ca ochii o intepau, ci pentru ca nu voia sa o vad plangand. Am strans-o la pieptul meu. Vocea ei tremura. Se simtea ranita si parasita. La fel ca mine. Se simtea singura si trista intr-o lume care nu o doreste. La fel ca mine.
- Nu inteleg, spuse ea printre sughituri. Cum poti tu, un pervers de prima clasa sa se simta singur? Tu ai ogramada de prieteni, ai o reputatie de invidiat, cum se poate sa te simti nedorit?
- Asta pentru ca nu am vurt eu ca toata lumea sa stie asta. Mereu ma port diferit in fata prietenilor ca sa le dau impresia ca nu am nimic, cand de fapt abia astept sa ajung acasa si sa ma indop cu inghetata care apropo nu m-a dezamagit niciodata, am spus facand-o pe tanara sa zambesca.
Ne-am privit in ochi timp de cateva secunde, timp in care simteam cum razele soarelui se revarsau peste noi. Simteam ceva in adancul meu, ceva ce eu nu puteam descrie. Era ca si cand aveam un gol mare in stomac. I-am prins obrajii in palmele mele si apoi mi-am presat buzele peste ale ei indemnand-o sa ma sarute. Nu stiu de ce am facut asta, Sakura a ramas si ea la fel de surprinsa, insa incetisor si-a intredischis gura si am putut sa imi maresc raza de actiune. Am trecut bariera buzelor ei, apoi mi-am strecurat limba provocand-o pe a ei la diverse jocuri perverse, iar ea incepuse cu avant sa raspunda provocarilor mele, adancind sarutul. Dupa cateva momente in care m-am jucat cu limbuta ei, m-am oprit brusc si m-am intors cu spatele la ea inaintand cativa pasi.
- Imi pare rau, am spus. Nu stiu ce m-a apucat, am continuat rosu in obraji.
- Nu e nimic, a raspuns ea timid.
- Haide cred ca a r trebui sa te duc acasa.
- Este nebun? Tata o sa ma omoare!
- Atunci stiu eu pe cineva care l-ar convinge sa te ierte, am spus facandu-i cu ochiul.
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/1fa01309f6a06e8897697fde88d52b53/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif)
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/043514a817b0a7fe5ffa2459d454d4da/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif)