A fi diferit, nu inseamna a fi ciudat

[Anna]

M-am gandit sa incep inca un fic cu Naruto,ca sa-mi ocup timpul liber si mai mult,greseli daca vor fi,vreau sa fiu avertizata,si sper sa va placa^^


DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestora.

Prolog:

Fulgii de nea cadeau peste tot in zare,era un peisaj mirific.Copii din micul nostru satuc se jucau si faceau oameni din zapada peste tot in jur.Multi se dadeau cu saniile ori faceau ingerasi pe campiile inghetate.Imi placea iarna,toate anotimpurile imi placeau,mereu le vedeam asemeni unor doamne maiastre,imbracate in rochii fine si elegante,care ma tineau de mana si imi spuneau secretele lor de mii de ani.Mereu visam asta,mereu vroiam ceva neasteptat de la viata mea,insa eram fericita si asa.Imi iubeam parintii,chiar daca nu eram extrem de bogati.Aveam ochii tatalui meu,un lila special cum spunea el.Parul meu era scurt si negru precum abanosul.Eram un copil,un copil ce era fericit.
Insa nu stiam ca fericirea mea va fi de scurta durata.
Impreuna cu mama mea,am stat pe afara in timp ce ea dadea zapada la o parte de pe alee.Eu ma uitam la cerul innourat ce imprastia fulgi de nea pe pamant.Eram infasurata intr-o geaca de iarna de un mov deschis si aveam un fular bleumarin infasurat pana la nas.
In timp ce mama mea se chinuia sa dea zapada la o parte,eu luasem in mana zapada cea pufoasa si o admiram.Intre timp ma gandeam la caldura din casa,si la lemnele ce pocneau in timp ce ardeau.Imediat,mainile mele primira caldura si in palmele mele era un foc mititel de o culoare asemanatoare trandafirilor.Zambeam fericita,iar apoi am fugit spre mamica mea aratandu-i ce am descoperit.Cand imi vazuse flacara din maini,ochii ei sa marira,si ea imi dadu peste palme imediat,si imediat primisem o palma peste obraz.In ochii ei erau lacrimi,lacrimi de tristete,insa eu nu intelegeam de ce primisem acea palma,de ce plangea si mai ales...de ce ma privea cu teama?
-Mami,ce am facut?o intrebasem printre lacrimi.
Ea ma cuprinsese imediat in brate,si imi spusese printre suspine:
-S-a adeverit de ceea ce imi era cel mai tare teama.Insa nu e corect,nu e corect sa suferi,sa suferi numai de una singura...
Nu ii intelegeam vorbele la vremea respectiva,insa aveam sa le inteleg cat de curand.
Dupa cateva zile,ma trezisem brusc cand auzisem un tipat scurt dar destul de sonor.Am coborat imediat sa vad despre ce vorba,insa mai bine nu coboram.In bucatarie,usa era intredeschisa,insa ce vedeam imi era indeajuns sa ma infior de groaza.
Mama mea era intr-o balta de sange,in timp ce il privea pe tata cu ochii goi.El avea un cutit in mana,si tot ce puteam sa aud de la el era:
-Vrajitoare nenorocita,cum de m-am putut casatori cu tine?Cum de am putut sa te iubesc?Am fost facut de rusine o data insa se va termina repede,dupa ce o voi ucide pe Hinata...
Imediat cand auzisem aceste vorbe,am fugit in sufragerie ca sa ma ascund de el.Stiam ca nu ii va lua foarte mult sa ma gaseasca,insa nu puteam sa ma gandesc la altceva.
Vocea lui era tremuranda,in timp ce lacrimile ii scurgeau pe obraji.Ma striga incet si clar:
-Hinata...vino sa terminam cu aceasta suferinta...
Lacrimile imi cadeau pe obrajii palizi.Ce se intamplase cu tata?De ce se comporta asa?De ce a ucis-o pe mama?
"Mami,imi este frica..." era tot ce imi venea in minte,insa nu imi lua mult ca tata ma luase de umar si ma trantise de pamant.Incepuse sa zambeasca si sa-mi zica:
-Fara vrajitoare,fara sange murdar,fara nimic!
Eram paralizata de frica,eram inghetata total si totul devenise rece.Nu mai stiam daca respiram sau nu,daca clipeam ori nu.Fiorul mortii ma cutreiera prin toate oasele corpului,incat nu ma puteam misca,era imposibil.
Mi-am asteptat sentinta.
Insa,inainte ca sa simt vreo durere sau sa mor,am vazut cum tatal meu era nedumerit.Lama cutitului inghetase si totul devenise ciudat.Eu facusem asta?Imediat insa ce am revenit in lumea reala,primisem numai lovituri de picior si de pumn.Fata mea devenise din ce in ce mai umflata iar eu nu-mi mai simteam corpul din cauza durerii ce devenea din ce in ce mai insuportabila.Intre timp,omul din fata mea nu il mai puteam numi tata,era un monstru.Incepusem sa-l privesc cu ura,iar furia mea crescuse din ce in ce mai tare,fiindca el imi omorase mama,cea care mi-a dat nastere si care a avut grija de mine.Il uram,il uram din tot sufletul deoarece imi furase mama,ii luase viata asemeni unui animal.
In jurul meu,flacarile incepusera sa ma inconjoare.Tatalui meu ii era din ce in ce mai frica,frica de mine desigur.M-am ridicat in picioare,sigura pe puterile mele.M-am uitat in ochii lui,plini de lacrimi si incepusem sa tip:
-Cum ai putut sa ii faci asta?O iubeai!Chiar daca era diferita,nu era ciudata!Te iubea,si eu te iubeam,si tu ne iubeai.Acum ai devenit un monstru,cum ai putut?Ce ti-am facut sa merit asta?Te urasc!
Imediat dupa ce am rostit acele cuvinte,casa incepuse sa arda din temelii.Incepusem sa fug prin foc,pentru viata mea,pentru a uita de acel cosmar...vroiam sa scap.
Am fugit desculta prin zapada,pana nu am mai stiut ce e cu mine.Obosita de atata efort,am cazut extenuata si am inceput sa plang.In jurul meu,flacarile ma inconjurau asemenea unui scut.Imi plangeam soarta,vroiam sa mor sa nu mai sufar nici macar o clipa,vroiam sa fiu langa mamica mea...
"Ce am facut?De ce merit asta?"imi spusesem in gand,insa nimeni nu-mi raspunsese.Am stat si am plansmult timp,de parca totul s-ar fi oprit in loc...
Dupa o vreme indelungata,am mers incotro vedeam cu ochii,nu mai conta pe unde mergeam.Nici macar nu-mi pasa,imi era indiferent.Ajunsesem intr-un camp pustiu,fara urma de civilizatie.Am mers si am mers,pana cand in fata mea aparu o femeie inalta cu parul blond prins in doua codite mici.Cand am vazut-o prima data,am crezut ca halucinez,insa acea persoana se apropia din ce in ce mai mult de mine.
Ura mea prinsese forma in jurul meu,cand sulite uriase de gheata au luat forma asemeni unei porti.Intre timp,puteam sa-i simt prezenta acelei femei ce se apropia din ce in ce mai mult.Ajunsese la sulitele mele,si pusese mana pe una dintre ele.In cateva secunde,aceasta se topi,pana mai ramasese doar vapori de apa.Se afisa in fata mea cu un zambet ce iti topea inima,iar haina ei rosie ii acoperea capul si trupul pana la pamant.Puteai spune ca e Scufita Rosie,doar ca e mult mai frumoasa ca ea.Se aseza in genunchi in fata mea,iar ochii ei precum ambra imi cercetau chipul plin de vanatai.Fruntea ei se incrunta putin,facand acel mic romb din frunte sa fie neinteles,insa imediat isi reveni la normal.Mana ei imi mangaie obrazul,si imi spusese usor:
-Ce cauta aici,o tanara vrajitoare ca tine?
Inghitisem in sec si ii spusesem printre lacrimi:
-Te rog nu imi face rau,nu stiu ce e cu mine,e totul atat de ciudat,si nu inteleg...
-Unde iti sunt parintii?ma intreba ea melancolic.
-Mama mea a murit.Tatal meu a ucis-o,a incercat sa ma ucida si pe mine,insa am dat foc la casa.
In ochii ei se citea tristetea,insa imi spusese simplu:
-Nu te teme,voi avea grija de tine.Suntem exact la fel,si nu vei mai avea alte griji.Tot ce a fost mai rau a trecut.Cum te cheama?
-Hinata.Hyuuga Hinata,ii spusesem timid.
Aceasta tacuse putin,insa imediat imi raspunsese:
-Ei bine Hinata,eu sunt Tsunade,si eu voi fi noul tau mentor.Te voi ajuta sa iti antrenezi puterile si sa fii in siguranta asa cum a dorit si mama ta.
-O cunosti pe mama?o intrebasem sfios.
-Am cunoscut-o.Imi era o prietena foarte buna,si regret ca a sfarsit asa.Insa haide sa ne grabim,altfel vei raci in frigul asta,si pariez ca ti-e foame nu?
Dadusem din cap afirmativ.
Ma luase de mana,si ma conduse intr-o noua viata.Tot ce puteam sa sper era ca nu voi mai avea parte de suferinta.Era unica mea speranta.