O nouă șansă la fericire

[Leontina]

Deci mi-am făcut curaj să postez prima mea poveste în limba română (până acum am scris în limba engleză). Nu ştiu cât de reuşită va fi, dar sper că o să vă placă.
Accept orice fel de critici.

Capitolul 1

Ceasul deşteptător mă trezi ca în fiecare dimineaţă. Şi, ca de obicei, l-am închis pentru a mai dormi vreo cinci minute. Şi, tot ca în fiecare dimineată, mama nu m-a lăsat să mă bucur de aceste cinci munute.
- Trezeşte-te, altfel vei întarzia la şcoală.
- Mamă, şcoala e pe sfârşite. Nu cred că se va supăra cineva dacă întârzii câteva minute.
- În cazul ăsta ce-ar fi să nu te mai duci deloc?
I-am sesizat tonul ironic, deci am continuat discuţia.
- Ar fi super! Deci mă pot culca din nou?
- Ha, ha, foarte amuzant. Acum ridică-te şi pregăteşte-te de şcoală.
- Of, bine.
Încă somnoroasă fiind, m-am forţat să mă dau jos din pat şi mi-am târât picioarele până la baia care se afla pe hol. Mi-am dat cu apă rece pe faţă pentru a mă dezmetici un pic, apoi mi-am periat dinţii şi părul de un şaten închis, acesta din urmă fiind prins la fel ca în fiecare dimineaţă. Mai exact mai întâi l-am prins la spate cu un elastic, apoi l-am răsucit de câteva ori, în final prinzându-l în vârful capului cu ajutorul unei clame, lăsând bretonul să alunece in voie pe frunte.
Mi-a luat aproximativ cinci minute pentru a mă îmbrăca, apoi mi-am luat geanta şi m-am îndreptat spre uşă.
- Am plecat!
- Nu ai de gând să mănânci nimic?
- Nu. O să-mi cumpăr ceva în drum spre liceu. Pa mama.
- Pa.
Acestea fiind spuse am iesit pe uşă, am coborât scările şi am ieşit în aerul rece al dimineţii.
Of, mama poate fi aşa enervantă uneori.
Mergeam cam de 15 minute când am auzit o voce cunoscută venind din spatele meu.
- Hei, aşteaptă-mă!
M-am oprit şi am văzut-o pe Jeni alergând spre mine.
- Bună, mi-a spus zâmbitoare când m-a ajuns din urmă. Ce faci?
- Ce pot să zic. Am avut şi zile mai bune.
- De ce? Ce s-a intâmplat?
- Nimic special. Doar mama, care până şi în ultimile zile de şcoală mă pune să mă trezesc devreme.
- Ştiu cum e. Tatăl meu face acelaş lucru în fiecare dimineaţă şi..... Îmi pare rău. Nu am vrut.
- Nu înţeleg pentru ce îţi ceri scuze. Ţi-am zis de mii de ori că nu mă mai afectează genul ăsta de chestii.
Jeni e cea mai bună prietenă a mea. Este puţin mai scundă decât mine, părul scurt îi este de un maro spre roşcat şi are cei mai albaştri ochi pe care i-am văzut vreodată. Mult mai frumoşi decât cei căprui ai mei.
Ne-am împrietenit în clasa a doua şi aşa am rămas până acum. Ei pot să-i spun absolut orice. A fost întotdeauna lângă mine când am avut nevoie. Dar uneori prefer să păstrez anumite lucruri doar pentru mine.
Orele au fost plictisitoare. Nici nu înţeleg de ce m-am chinuit să mă dau jos din pat azi dimineaţă.
Ziua părea că nu se mai sfârşeşte.
După ora de engleză când credeam că pot, în sfârşit, să plec acasă, în clasă a intrat dirigintele nostru.
- Bună, am venit să fac un anunţ. După terminarea semestrului, şcoala va organiza o tabără pe litoral de două săptămâni. Voi lăsa hartia cu detaliile şefului clasei, iar cei interesaţi ii vor transmite. Iar el va face o listă cu toţi cei ce doresc să vină, pe care mi-o va da mie la sfarşitul săptămânii.
- Şi banii când trebuie aduşi?
- Banii va trebui să ii aveţi cu voi in ziua plecării. Eu trebuie să plec acum. Să aveţi o zi plăcută.
Fără să mai aştepte vreun răspuns a ieşit din clasă, iar eu mi-am luat geanta şi i-am urmat exemplul.
După cinci minute Jeni m-a ajuns din urmă radiind de bucurie.
- Deci, ce zici de tabără? Vei veni şi tu?
- Nu ştiu. Probabil că nu.
- De ce nu?
- Nu cred că mama imi va da permisiunea. Şi bănuiesc că este destul de scump.
- Dar nu este. Am fotografiat oferta pentru a i-o arăta mamei şi nu mi s-a părut exagerat de scump.
- Oricum nu cred că mă va lăsa să vin. Uneori poate fi foarte strictă. Dar distracţie plăcută în cazul în care te duci.
- Am o idee. Voi veni cu tine şi putem amândouă să vorbim cu mama ta. Poate în felul ăsta o vom convinge.
- Mă indoiesc. Chiar nu merită să-ţi pierzi timpul şi....
- Nu fi aşa pesimistă.
M-a apucat de braţ forţându-mă să grăbesc pasul. Am urcat împreună scările blocului şi am intrat în apartament.
- Pe la ce oră se întoarce mama ta?
- Nu cred că mai devreme de şapte seara, am zis uitându-mă la ceas.
- Nicio problemă. Pot să aştept.
- Pe cine să aştepţi?
Surprinsă m-am uitat împrejur şi am văzut-o pe mama ieşind din dormitor.
- Cum de eşti acasă la ora asta? Tu nu vii niciodată atât de devreme.
- M-am simţit un pic rău aşa că am rugat pe cineva să mă înlocuiască şi am venit să mă odihnesc.
- Bună ziua!
Jeni s-a postat in faţa ei cu un zâmbet cât casa.
- Bună, Jeni. S-a întâmplat ceva?
- De fapt noi două voiam să vă rugăm să îi daţi permisiunea lui Allyson să meargă într-o tabără pe litoral.
- Bineînţeles că îi dau permisiunea. De ce nu aş face-o?
- Mulţumim! Vezi? Ţi-am spus eu că se va rezolva. Eu ar trebui să plec acum. Ne vedem mâine.
- Ok....
Am aşteptat ca sunetul paşilor ei să se stingă înainte de a mă uita urât la mama.
- Am zis ceva ce nu trebuia?
- Nu vreau să merg în tabăra aia. Nu puteai şi tu să zici “nu”?
- Nu înţeleg care e problema. Eu cred că ar trebui să mergi. Poate o să fie distractiv.
- Mă rog.
M-am dus direct în camera mea, am aruncat geanta pe jos şi m-am trântit în pat. După câteva minute am auzit un ciocănit în uşă. Mama a intrat şi a luat loc pe pat lângă mine.
- Cât a trecut de când ai fost ultima oară într-o excursie cu colegii de clasă?
- Mult, am răspuns fără chef.
- Tocmai de aceea cred că ar trebui să te duci. Ar fi o schimbare, nu crezi?
- Mda. Bine, poate că o să merg.
- Mă bucur.
- Dar nu promit nimic. Ca să ştii.
- Ok. Cum spui tu, a zis zâmbind amuzată.
S-a ridicat din pat şi s-a îndreptat spre uşă.
- Nici macăr nu ştii unde o să mergem.
- Nu contează.
- Nici dacă ne duc la polul nord?
- Ha, ha. Foarte amuzant.
A ieşit din cameră înainte ca eu să mai pot aduga ceva.
Cum am mai zis: uneori poate fi foarte enervantă.