23-06-2011, 09:31 AM
Buna, buna! Dupa o lunga absenta, iata ca revin cu un nou fic. Ei bine, ideea m-a "trasnit" intr-o seara cand ascultam o melodie. Personajul principal seamana destul de bine cu mine si cu siguranta ficul acesta il voi termina. Despre celalalt [Secret Love], nu ma pronunt inca. Momentan n-am niciun chef sa scriu la el. Voi vedea eu ce voi face cu el.
Ma rog, sa nu mai vorbim despre asta, ci despre cat de mult o sa va placa acest prim capitol [:))]
So... lectura placuta si astept cat mai multe comentarii;;)
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul “Naruto†– cu exceptia celor create de mine - si nu fac profit de pe urma acestor personaje / intamplari.
Deschid, fara a face zgomot, usa de la intrare si merg pe varfete spre camera mea. Tocmai cand sunt la capatul scarilor, lumina se aprinde brusc, iar pe canapeaua din sufragerie ii vad pe parintii mei. Mama bate nervoasa cu piciorul in podea, iar tata ma priveste dand din cap dezaprobator. Ah, asta nu-I bine. Stiu sigur ca de data asta nu voi mai avea sprijinul lui si, dupa cum o stiu pe mama, aceasta ar fi in stare sa ma trimita la un internat.
-Domnisoara Melissa Yamada! Poti sa ne explici si noua unde Dumnezeu ai fost pana la ora asta? Ma intreaba, evident, mama, mai- mai sa faca niste crize “superbe†de nervi.
Eh, lasa ca nu-I asa grav. Am venit la ora cinci dimineata din club. Ce? Nu e prima oara cand ma prind si pana acum nu am patit nimic, prea grav, cel putin. Mda. Presupun ca au si ei o limita- din pacate.
-La… o prietena? Spun nesigura clipind des din ochi ca un â€copil innocent†ce sunt.
Bineinteles ca nu m-au crezut. Nu si de data asta. Eh, eu am incercat. Ei bine, poate acum ar trebui sa tac si sa nu inrautatesc situatia, insa… nu as fi eu atunci.
-Bine, bine, m-ati prins! Nu am fost la vreo prietena. Vreti sa stiti unde am fost? Am fost in cel mai tare si indecent club din oras unde am dansat aproape toata noaptea, am baut pana m-am facut manga, dupa aceea mi-am tras-o cu un tip pe care nu l-am mai vazut niciodata, chiar acolo, in fata tuturor. Spun ridicand de cateva ori din sprancene. Am o placere sadica in a-i enerva si scoate din minti.
Mama ma privea stupefiata, nevenindu-I sa creada, probabil. Bine, poata ca am intins putin – putin mai mult – coarda. Eh… ce ar putea sa-mi faca de data asta. Probabil ma vor inchide o saptamana in camera mea – ar fi mai mult, dar in curand incepe scoala , iar eu tot nu ma voi linisti.
O vad pe mama cum se apropie de mine nervoasa si ridica palma pentru a ma lovi, insa tata o apuca de incheietura dand negativ din cap. Bineinteles. Mereu mi-a luat apararea, chiar daca pot sa vad in privirea lui ca nu e de accord deloc cu ceea ce fac.
Roscata –ador sa-I zic asa, mai ales ca o scoate din minti lucrul asta- pleaca exasperata de acolo lasandu-ma doar cu el.
-De data asta ai exagerat, sincer. Stiu ca-ti place sa o innebunesti, dar ce ai spus acum a fost… aproape sa te cred.
Si cine te impiedica sa o faci? Mda, ma cunoaste prea bine, spre deosebire de mama care a inghitit galusca din prima.
-Da, stiu. E foarte amuzant cand se enerveaza in halul asta. Spun dandu-I un cot barbatului. Acesta nu se poate abtine, iar un zambet tot ii apare pe chip, insa dispare imediat si se prabuseste extenuate psihic, probabil, pe sofa.
-Ei bine, oricat as vra sa te scap si de data asta, nu pot. De data asta Amelia m-a convins. Te vom trimit in Konoha, la fratele meu pe tot parcursul anului scolar.
Dupa cele spuse se ridica si vrea sa plece, insa eu, ca o tampita care nu tine minte nimic din ce nu o intereseaza – e si normal – il opresc la jumatatea drumului cu o intrebare cat se poate de stupida.
-Stai! Tu ai un frate?
Tata isi da o palma peste frunte spunandu-mi oboist sa ma culc dupa care pleaca in camera sa.
Eh, da, si? Ma vor trimit in Konoha. Konoha… n-am mai auzit niciodata de orasul asta. Asta daca chiar e un oras. Poate e un judet, sat, catun? Neah, nu poate fi posibil. Tata nu ar fi in stare sa-mi faca una ca asta. Doar sunt fiica lui preferata – si singura, ca tot veni vorba.
Casc obosita si urc scarile intrand in camera mea. De cum pasesc inauntru un miros placut de trandafiri ma intampina. E floarea mea preferata si consider ca ne asemanam foarte mult.
Ma indrept spre patul de doua persoane din mijlocul incaperii si, fara a ma schimba sau orice altceva ce necesita sa ma misc, ma trantesc pe salteaua moale adormind instantaneu.
-Tu chiar vorbesti serios? Te trimit in Konoha? Uau! Si tu cum te impaci cu idea? ma intreaba Miranda, prietena mea cea mai buna si singura adevarata.
Eu ii zambesc, ma intind pe banca din parcul in care ne aflam si imi pun capul in poala brunetei.
-Eh, n-am nicio problema. Adica, ce poate fi mai frumos decat sa stau departe de gura si toate predicile mamei? Cine stie, poate o sa-mi gasesc dragostea adevarata acolo. Aceasta ma fixeaza cu privirea sa albastra, iar dupa cateva secunde in care ne-am privit, izbucnim amandoua in ras.
-Da, poate! Spune inca neputand sa se opreasca din ras. Pai… eu trebuie sa plec, am ceva de facut. Imi spune facandu-mi cu ochiul. Ne ridicam de pe banca si ne imbratisam strans cu promisiunea ca ne vom revedea in curand. Ai grija de tine, vezi sa nu te fure cineva pe acolo. Mai spune dupa care dispare printre oameni facandu-mi cu mana.
O urmaresc cu privirea pana nu o mai zaresc dupa care imi bag castile in urechi si dau muzica la maxim. Imi pun gluga de la hanorac pe cap, deoarece se racorise destul de mult si imi bag mainile in buzunarele blugilor mergand incet pe strazile parcului ce isi pierdea incet, incet viata. Nu sunt eu genul de persoana ce admira natura si lucrurile astea, mai ales ca urasc anotimpul asta, preferata mea fiind vara, asa ca nu dau prea multa importanta lucrurilor de acest gen.
Ajung in curand acasa si urc in camera mea incepand sa-mi fac bagajele. Imi va fi dor de viata mea de aici, din New York, pentru ca, ei bine, pentru o fata ca mine e orasul ideal, insa, ma voi acomoda eu, mereu o fac.
De maine voi incepe o viata noua. Da, adevarat, o viata noua, insa eu nu ma voi schimba, voi ramane aceeasi fata rebela ce nu respecta niciodata regulile si intra mereu in bucluc. Ei bine, asta sunt eu si nu ma voi schimba pentru nimeni, niciodata.
Stiu ca e cam scurt, insa n-am vrut sa dau mai multe detalii in acest capitol. Oricum, ma voi revansa cu urmatoarele, e o promisiune ;)
Ma rog, sa nu mai vorbim despre asta, ci despre cat de mult o sa va placa acest prim capitol [:))]
So... lectura placuta si astept cat mai multe comentarii;;)
Nebunie adolescentina [+16]
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul “Naruto†– cu exceptia celor create de mine - si nu fac profit de pe urma acestor personaje / intamplari.
Capitolul 1
Deschid, fara a face zgomot, usa de la intrare si merg pe varfete spre camera mea. Tocmai cand sunt la capatul scarilor, lumina se aprinde brusc, iar pe canapeaua din sufragerie ii vad pe parintii mei. Mama bate nervoasa cu piciorul in podea, iar tata ma priveste dand din cap dezaprobator. Ah, asta nu-I bine. Stiu sigur ca de data asta nu voi mai avea sprijinul lui si, dupa cum o stiu pe mama, aceasta ar fi in stare sa ma trimita la un internat.
-Domnisoara Melissa Yamada! Poti sa ne explici si noua unde Dumnezeu ai fost pana la ora asta? Ma intreaba, evident, mama, mai- mai sa faca niste crize “superbe†de nervi.
Eh, lasa ca nu-I asa grav. Am venit la ora cinci dimineata din club. Ce? Nu e prima oara cand ma prind si pana acum nu am patit nimic, prea grav, cel putin. Mda. Presupun ca au si ei o limita- din pacate.
-La… o prietena? Spun nesigura clipind des din ochi ca un â€copil innocent†ce sunt.
Bineinteles ca nu m-au crezut. Nu si de data asta. Eh, eu am incercat. Ei bine, poate acum ar trebui sa tac si sa nu inrautatesc situatia, insa… nu as fi eu atunci.
-Bine, bine, m-ati prins! Nu am fost la vreo prietena. Vreti sa stiti unde am fost? Am fost in cel mai tare si indecent club din oras unde am dansat aproape toata noaptea, am baut pana m-am facut manga, dupa aceea mi-am tras-o cu un tip pe care nu l-am mai vazut niciodata, chiar acolo, in fata tuturor. Spun ridicand de cateva ori din sprancene. Am o placere sadica in a-i enerva si scoate din minti.
Mama ma privea stupefiata, nevenindu-I sa creada, probabil. Bine, poata ca am intins putin – putin mai mult – coarda. Eh… ce ar putea sa-mi faca de data asta. Probabil ma vor inchide o saptamana in camera mea – ar fi mai mult, dar in curand incepe scoala , iar eu tot nu ma voi linisti.
O vad pe mama cum se apropie de mine nervoasa si ridica palma pentru a ma lovi, insa tata o apuca de incheietura dand negativ din cap. Bineinteles. Mereu mi-a luat apararea, chiar daca pot sa vad in privirea lui ca nu e de accord deloc cu ceea ce fac.
Roscata –ador sa-I zic asa, mai ales ca o scoate din minti lucrul asta- pleaca exasperata de acolo lasandu-ma doar cu el.
-De data asta ai exagerat, sincer. Stiu ca-ti place sa o innebunesti, dar ce ai spus acum a fost… aproape sa te cred.
Si cine te impiedica sa o faci? Mda, ma cunoaste prea bine, spre deosebire de mama care a inghitit galusca din prima.
-Da, stiu. E foarte amuzant cand se enerveaza in halul asta. Spun dandu-I un cot barbatului. Acesta nu se poate abtine, iar un zambet tot ii apare pe chip, insa dispare imediat si se prabuseste extenuate psihic, probabil, pe sofa.
-Ei bine, oricat as vra sa te scap si de data asta, nu pot. De data asta Amelia m-a convins. Te vom trimit in Konoha, la fratele meu pe tot parcursul anului scolar.
Dupa cele spuse se ridica si vrea sa plece, insa eu, ca o tampita care nu tine minte nimic din ce nu o intereseaza – e si normal – il opresc la jumatatea drumului cu o intrebare cat se poate de stupida.
-Stai! Tu ai un frate?
Tata isi da o palma peste frunte spunandu-mi oboist sa ma culc dupa care pleaca in camera sa.
Eh, da, si? Ma vor trimit in Konoha. Konoha… n-am mai auzit niciodata de orasul asta. Asta daca chiar e un oras. Poate e un judet, sat, catun? Neah, nu poate fi posibil. Tata nu ar fi in stare sa-mi faca una ca asta. Doar sunt fiica lui preferata – si singura, ca tot veni vorba.
Casc obosita si urc scarile intrand in camera mea. De cum pasesc inauntru un miros placut de trandafiri ma intampina. E floarea mea preferata si consider ca ne asemanam foarte mult.
Ma indrept spre patul de doua persoane din mijlocul incaperii si, fara a ma schimba sau orice altceva ce necesita sa ma misc, ma trantesc pe salteaua moale adormind instantaneu.
***
-Tu chiar vorbesti serios? Te trimit in Konoha? Uau! Si tu cum te impaci cu idea? ma intreaba Miranda, prietena mea cea mai buna si singura adevarata.
Eu ii zambesc, ma intind pe banca din parcul in care ne aflam si imi pun capul in poala brunetei.
-Eh, n-am nicio problema. Adica, ce poate fi mai frumos decat sa stau departe de gura si toate predicile mamei? Cine stie, poate o sa-mi gasesc dragostea adevarata acolo. Aceasta ma fixeaza cu privirea sa albastra, iar dupa cateva secunde in care ne-am privit, izbucnim amandoua in ras.
-Da, poate! Spune inca neputand sa se opreasca din ras. Pai… eu trebuie sa plec, am ceva de facut. Imi spune facandu-mi cu ochiul. Ne ridicam de pe banca si ne imbratisam strans cu promisiunea ca ne vom revedea in curand. Ai grija de tine, vezi sa nu te fure cineva pe acolo. Mai spune dupa care dispare printre oameni facandu-mi cu mana.
O urmaresc cu privirea pana nu o mai zaresc dupa care imi bag castile in urechi si dau muzica la maxim. Imi pun gluga de la hanorac pe cap, deoarece se racorise destul de mult si imi bag mainile in buzunarele blugilor mergand incet pe strazile parcului ce isi pierdea incet, incet viata. Nu sunt eu genul de persoana ce admira natura si lucrurile astea, mai ales ca urasc anotimpul asta, preferata mea fiind vara, asa ca nu dau prea multa importanta lucrurilor de acest gen.
Ajung in curand acasa si urc in camera mea incepand sa-mi fac bagajele. Imi va fi dor de viata mea de aici, din New York, pentru ca, ei bine, pentru o fata ca mine e orasul ideal, insa, ma voi acomoda eu, mereu o fac.
De maine voi incepe o viata noua. Da, adevarat, o viata noua, insa eu nu ma voi schimba, voi ramane aceeasi fata rebela ce nu respecta niciodata regulile si intra mereu in bucluc. Ei bine, asta sunt eu si nu ma voi schimba pentru nimeni, niciodata.
Stiu ca e cam scurt, insa n-am vrut sa dau mai multe detalii in acest capitol. Oricum, ma voi revansa cu urmatoarele, e o promisiune ;)