O ultima lacrima de sange pe o petala de trandafir

[MooN.]

Hey, thx pentru comentarii! Am venit cu capitolul trei sper sa fie pe masura asteptarilor voastre. L-as fi postat doar saptamana vitoare sau peste doua saptamanii, dar l-am terminat mai repede decat m-as fi asteptat... so hope you like it!
Lectura placuta!

Capitolul trei – Ultima suflare

Stau in balta asta de sange. Abia mai pot sa respir. Ultima lovitura pe care mi-a dat-o aproape ca m-a terminat. Cata cruzime intr-un singur om. Incerc sa ma ridic, dar imi este imposibil. O durere ma apasa. Imi este din ce in ce mai greu sa respir. Simt cum ma sufoc. Ochii mi se inchid, iar de respirat nu mai am nevoie. Tot ce aud mai este un tipat, dupa care totul este negru. Parca plutesc in spatiu. Totul in jurul meu este de o culoare inchisa.
- Este cineva aici? Ma aude cineva? Am inceput sa strig, nu vreau sa fiu singura.
- Cat timp bine faci bine vei primi, daca rau vei face inzecit ti se va intoarce inapoi. O voce rasuna, dar nu pot vedea persoana care imi vorbeste. Nici nu stiu de unde vine, rasuna ca un ecou.
- Unde esti? Cine esti?
- Cat timp bine faci bine vei primi, daca rau vei face inzecit ti se va intoarce inapoi.
Repeta aceasta fraza din nou si din nou. Ce vrea sa zica? Tot ce am indurat pana acum este doar un cosmar, dar daca rau fac inzecit mi se va intoarce, nu i-am facut rau nici lui Duke si nici lui Lady. Oare nasterea mea este ceva rau? Doar pentru ca m-am nascut trebuie sa indur tot ce se intampla, dar acum nu mai are rost. Sunt moarta, dar ii normal inca sa mai simt inima cum pulseaza sau sa mai respir? Cu siguranta nu sunt moarta, dar atunci unde sunt? O aud pe Lady, ce face ea aici? Nu imi spune ca a venit pentru mine, ca nu te voi crede. Se pare ca se cearta rau de tot cu Duke. Daca ar fi din cauza mea, cred ca as fi cea mai fericita din lume, macar as sti ca tine la mine cat de cat. Aud tare si clar sunetul aparatului care inca ma mai tine in viata. Cat de aproape eram sa parasesc lumea asta. Usor incerc sa imi deschid ochii, dar imi este imposibil. Aud cuvintele lui Lady care ma implora sa ma trezesc. Si eu vreau sa deschid ochii, dar este atat de greu. Corpul meu nu mai reactioneaza. Creierul ii da comanda, dar acesta nimic... doar sta pe loc. Inca simt loviturile brutale ale lui Duke. Imi este scarba sa ii pronunt numele. Am ajuns sa il urasc mai mult decat orice am urat pe lumea asta, dar cu nerusinare ii spun „tata”, acestui om, acestui monstru care ma lasa singura in clipele cele mai grele, care imi interzice sa fiu si eu o adolescenta. As vrea ca macar o data in viata sa fac ceva si pentru mine. Acesti paisprezece ani ai vietii mele au fost un chin inca din ziua in care m-am nascut, continuand asa pana in prima zi de clasa intai, de atunci totul a devenit mult mai violent.

Flashback

Veneam singura de la scoala. Am mai stat o ora in plus doar pentru a cunoaste niste fete, care s-au dovedit de treaba. Intru vesela in casa, iar in fata mea apare brusc tati. Stiam ca privirea lui este rece, dar acum cand ma priveste simt ca inghet. Raman blocata timp de un minut, dupa care ma trezesc ca ma plesneste peste fata. Am inceput sa plang si sa strig, dar cu cat plangeam mai tare cu atat primeam mai multe lovituri.
- Tati, te rog nu mai da!
- Ti-am permis eu sa intarzii o ora? Cine te crezi? Esti doar un copil neputincios! A continuat lovindu-ma pe oriunde apuca.

Endflashback

„Doar un copil neputincios!” aceste cuvinte imi invadeaza mintea. Strang puternic pumnul, dupa care deschid ochii brusc. O lumina alba imi incetoseaza imaginea. Ma ridic usor in fund.
- Draga mea! Incomparabila voce a lui Lady, are o voce atat de suava.
Ma imbratiseaza. Cate de bine ma simt in bratele ei. Doua brate firave de culoare alba. Simt cum picaturi se scurg pe corpul meu inca vanat. Lady plange. Si plange pentru mine, o imbratisez si eu cat pot de strans. Simt cum ma bate usor de doua ori pe spate, semn ca pot sa ii dau drumul.
- Scumpa mea, am crezut ca te-am pierdut! Inca cu ochii in lacrimi imi rosteste aceste cuvinte cu atata blandete incat nu imi vine sa cred ca este ea.
- Acum sunt aici, nu iti face griji nu m-ai pierdut. Un zambet micut imi apare pe chip, iar o lacrima se scurge pe obrazul stang.
- Stiu, si iti promit ca nu te voi mai parasii niciodata! Ce glas suav are. Ah, insfarsit cineva isi face griji si pentru mine
Brusc ceva ma apasa pe inima. Cad pe sapate, iar ochii mi se inchid. Aparatul care ma tinea in viata acum arata pur si simplu o linie dreapta scotand un sunet care le transmite tuturor un singur mesaj... acum mi s-a scurs ultimul firicel de nisip din clepsidra vietii... am murit.

Scuzati eventualele greseli! Capitolul acesta nu este corectat :D!