Fallen without sound

[Too Many Dreams.]

___Andreea___: O sa ramai surprinsa, sper sa iti placa noul capitol.

Miranda^_^: Am luat in considerare sfatul tau si sper ca am reusit ceva... :D

Mickey Mouse: Deja am facut-o, sper ca o sa iti placa atitudinea ei care se schimba deseori :-)

sis: Daca ai sti ce carne buna am... :> Sa nu uiti: toaca bine ceapa si mararu ca sa iasa toata aroma din ele >:) =))

Acum pentru toti: Imi cer scuze ca am iesit din plac si voi posta capitolul 4 in 2 parti, dar nu stiu cand voi mai avea timp sa scriu, deci va pun acum o bucata. Scuzati greselile daca mai am, nu am avut timp sa corectez capitolul.


Cap. 4 – Imi doresc... (partea I)


-Imi pare rau. Nu credeam ca te voi rani asa. Crezi ca ma poti ierta?
-Poate, nu stiu. Si tu ai crede ca mi-e usor.
-Stiu ca nu iti este usor. Nici mie nu mi-ar placea sa aud asta de la tine. Cred ca am spus destule.
Si plec. Dar nu prea departe, ci doar destul de departe cat sa il vad, dar fac o diversiune: o clona jutsu care o las sa mearga in continuare, dand impresia ca plec acasa. Stau si il privesc, cateva secunde nu se misca, dar in scurt timp se intoarce cu fata la cer, brazdata de lacrimi doar din cauza mea. Apar dintr-un nor de fum pe partea cealalta a cascadei ce ne despartea. Un salt gratios, si ajung in spatele sau.

Cum am putut sa fiu asa de proasta si sa ii fac asta? Eu, doar o mica furnica in fata lui, care abia mai stie sa faca o teleportare si o clona, sa fac asta unui Uchiha? Am mai facut asta multor baieti, dar in cazul lui ma doare. Stie mult mai multe decat ar trebui despre mine si nu stiu de unde, nu stiu de ce.

Cred ca… inca il mai iubesc. De ce? Doar ca sa ma rascumpar de la greseala facuta? Nu, nu cred, atunci, de ce? Pentru ca mi-a fost atat de dor de el in ultimul timp? Pentru ca el era de fiecare data in gandul meu cand eram pe scena plina de emotii si ma calmam? Poate.

Spre fericirea mea, nu ma observa brunetul. Incerc sa spun ceva, dar emotiile pe care le am nu ma lasa sa spun nimic. Nu mai pot sa respir, sa vorbesc, sa fac nici un pas inainte. Deci, plec. Ma uit absenta in jurul meu, cand la drum – nu de alta dar sa nu ma impedic de ceva –, cand la lanturile blugilor mei. Imi pun absenta mainile in buzunar si imi continui drumul. Ochii mei sunt invadati rapid de cristale pe care cu greu le opresc sa nu iasa la iveala. Trec pe langa magazinul de ramen. La cat de foame imi este… nu ar strica sa ma opresc putin pe aici.

Intru in magazin si acelasi domn inalt si binefacut ma intampina.
-O portie de ramen mica va rog. comand eu si nu ma uit in fata, ci doar privesc lemnul vechi dar in stare buna a tejghelei.
-Imediat. Cum a fost in turnee, Sakura?
Tresar cand imi aud numele strigat. Isi mai aducea aminte de mine? Ma mir.
-Dragut… ii spun melancolica.
Macar pe scena uitam de el, macar pe scena eram atrasa de ceva frumos, nu ca el nu ar fi, dar muzica…ma linisteste. As fi vrut sa imi frie alaturi. As fi vrut sa fie altfel. As fi vrut…sa ne iubim.

O lacrima incapatanata tot isi face aparitia pe chipul meu. Cand simt cum ma gadila usor in timp ce se scurgea pe obrazul meu o sterg rapid. De ce? De ce sunt nevoita sa sufar din cauza lui? Mama avea dreptate cand imi spunea ca nu trebuie sa sufar din cauza unui baiat, dar iata: tot te lovesti de lucruri din astea in viata, chiar daca nu vrei. Nu te poti impotrivi inimii. Nu o poti comanda tu pe ea, in cazul iubirii, ea preia controlul.

Imi iau telefonul din buzunar si intru pe Mess. Nimeni si nimic interesant, doar vechi prieteni online cu care as vrea mult sa comunic din nou. Dar nu am chef de nimeni acum. La mesajul de stare imi scriu: “…Si ai spune Casa dulce casa…”. Imi apare un mesaj offline. De la Sasuke, il citesc cu o scanteie nastrusnica dar trista in ochi: “Cand iti va fi dor de mine, aminteste-ti un singur lucru… m-ai lasat sa plec !”.

Nervi, doar asta simt. Pe cine? Sunt nervoasa pe propria mea persoana. Avea dreptate, eu l-am lasat sa plec. Vad ca brunetul intra si iese rapid, sigur din cauza mea, sigur e pe invisible. Ii las un mesaj:

´¯`•. ÐaRk §TaR.•´¯ : Sasuke, trebuie sa iti vorbesc urgent. Poti veni la resaurantul de ramen al lui Ichiraku?
N⊙ SeNcΣ: Pentru?
´¯`•. ÐaRk §TaR.•´¯ :Vreau sa vorbim.
N⊙ SeNcΣ has signed out.


Inchid telefonul cand obesrv ca bolul de ramen se afla chiar in fata mea. Amestec plictisita in el, nu am chef de mancare acum, dar nu am platit si asteptat degeaba aici. sunt asa de ingandurata ca nici nu mai simt gustul mancarii. Imi doresc ca asta sa fie doar un vis, sa cad din pat, sa ma lovesc cu capul de noptiera si sa ma trezesc injurand de toti sfintii.

Chiar trebuie omul asta sa fie atat de indiferent? Daca nu este interesat de mine macar sa imi spuna macar. Dar a dat totusi dovada ca este putin interesat de mine. Din ce alt motiv s-ar fi aflat in padure? La cules de alune?
-Ce s-a intamplat? ma intreaba dragut de grijuliu domnul din spatele tejghelei.
-…Probleme personale. ii spun iar acesta da din cap afirmativ, in semn ca a inteles si ca nu va insista.
Mai linchiresc eu cate ceva din bol pana il las gol si ies din restaurant, luandu-mi la revedere politicoasa.

Ma asez langa un copac, pe iarba moale, in timp ce telefonul meu incepe sa sune: Speed. Nu ii raspund, plus ca imi place melodia pusa ca ton de apel. Privesc in gol realizand in mintea mea o parodie minunata. Toate dorintele mele erau adeverite in acea lume imaginara, care din clipa in clipa va disparea.

Aud niste pasi calmi care se opresc langa mine. Adidasi de la Puma: era Sasuke. Imi las chipul in jos si il ascund dupa suvite rozalii de par. Piciorul meu stang era intins printe firele de iarba, iar dreptul indoit usor. O mana calda imi atinge coapsa piciorului drept, in timp ce cealalta imi tinea mana.
-Esti bine? ma inteaba vocea calma si joasa a brunetului.

Sfanta Maica Precista! Este imposibil omul asta. Acum jumatate de ora ma facea sa ma rup de suparare cu ochii sai indurerati, iar acum ma face sa ma rup de…nici eu nu stiu ce. Dar stiu sigur ca privirea sa calma si intunecata ma facea sa ma topesc. Ma blochez, nu mai stiu ce sa spun, dar imi revin rapid.
-Nu, nu sunt bine! Ce e cu tine? Ce e cu noi? Doar o intrebare am si te las is pace daca asta vrei!
-Si anume…?
-Ma mai vrei in preajma ta sau nu? Mai vrei sa iti pierzi clipele “pretioase” din viata alaturi de mine sau nu? incerc sa par dura in fata lui, dar nu imi iese deloc.
O alta lacrima se prelinge pe obrazul meu. Buzele sale se deschid, incercand sa spuna ceva. Tremura: inseamna ca isi cauta cuvintele…sau nu?
-Sakura…eu…

~ Va urma! ~


Cam atat partea I. Astept comentariile voastre! :bye:


Edit:

Voi pune aici partea a II-a a capitolului pentru a nu se considera spam. Sper sa nu va deranjeze ^.^

Heey >:D< am venit si eu pe la voi azi cu o a doua parte: va dau eu voua cadou, voi dati-mi mie commuri si ma multumesc doar cu atat :))

Cap. 4 – Imi doresc... (partea a doua)

-Sakura…eu te vreau langa mine. Dar tu…tu esti cea care ma eviti!
Daca cineva ar rasuci de douazeci si patru de ori un cutit in inima mea, tot nu m-ar durea atat de tare.
-Niciodata un baiat nu m-a inteles cu adevarat. Credeam ca tu vei fi acela, credeam ca ai sti cum este sa ai paparazzi pe cap toata ziua. Nu stii ce greu mi-a fost sa ajung aici fara sa afle vreunul de mine. Niciodata nu vei sti!

Si ma ridic si plec de langa el. Ii aud pasii in spatele meu cum ma urmaresc. Trec pe langa casa mea si fug spre padure. Ma izbesc violent de un copac si raman acolo, privindu-l trista pe brunet cum ma ajungea din urma.
Niciodata nu mi-am dorit mai mult ca acum sa mor. Sa nu mai stiu de nimeni si nimic. Sa ajung intr-un loc unde viata este mai frumoasa, mai buna.

Sasuke a ajuns langa mine. Ce sa ii spun, ca imi pare rau? Mai bune ma calmez o clipa: inspir adanc, dar nu las sa se vada, Isi trage sufletul si da sa spuna ceva, dar nu il las.

-Pentru ce vii iar aici? Sa dai iar vina pe mine? Sa imi fac iar iluzii?
-Sakura, tu nu intelegi…
-Sasuke, nu. Asculta-ma! Tot timpul, inainte sa devin un “super-star” aveam iluzii si te iubeam mai mult decat orice. Ai plecat lasandu-ma plangand pe o banca. Nu ti-a pasat. i-o tai cu ochii plini de lacrimi. As putea sa te mai cred?
-Vrei sa iti dovedesc?
-Cum?
Il intreb in timp ce ma uit in ochii lui intunecati. Niciodata nu am reusit sa descifrez ce ascundeau. Dar de data asta, acum era in ei o sclipire smechera de baiat.

Ce inseamna asta? Ce vrea sa imi faca? Ce este in mintea lui? Nu am timp sa ma mai gandesc si la asta ca deja brunetul ma ia de talie si ma saruta apasat. Abia in a doua secunda am realizat ce se intampla. Dar tot nu inteleg. Nu mai inteleg nimic.

Acesta rupe incet sarutul si ma priveste intens in ochii de smarald. In obrajii mei se strecoara rapid nuante trandafirii de roz si rosu. Singurul lucru pe care l-am mai realizat dupa sarut a fost ca ne tineam de mana si ca gafaiam. Chiar asa de mult a durat? Nu am realizat niciodata cat de mult ma pot bucura de un sarut, dar de abia dupa ce l-am primit. In a doua secunda am observat ca picioarele mele au luat-o la fuga, fara stiinta mea.

In cateva minute ajung acasa. Intru in camera mea si trantesc usa dupa mine. Auzeam in timp ce urcam scarile cum cineva umbla prin bucatarie. Sigur era Sasori. Am inceput sa ii spun si eu pe numele aevarat…ceva nou pentru mine. Las siroaiele umede sa imi invadeze fata si suspinele camera. De ce? De ce las mereu garda jos asa de usor?


Imi cer scuze ca a fost asa de scurt, dar promit ca ma voi revansa cu capitolul 5, desi va veni mai greu un pic (vreau sa il fac mai lung). Sper ca v-a placut!