20-10-2010, 04:14 PM
Capitolul VI
Furia
Sunetele ploii alinau somnul dulce al unui copil pierdut in vise imposibile. Rezultate ale muncii creierului de peste noapte. Rezultate ce aveau cauza ganduri care nu dispar, stocandu-se la locul lor in subconstient. Incendii terifiante i se aratau fetei, ce nu reusea sa iasa din reducerea activitatii cerebrale. Insa ea, tot linistita dormea. Se simtea in siguranta, protejata de cineva, gata sa infrunte acel incendiu, stiind ca are pe cineva alaturi. Si dintr-o data se trezi. Ramase tot in pozitia in care adormise si nici nu cuteza sa se miste. Privirea ii era fixata, dar nu pe un lucru anume. Se gandea, ramasese tot in acel vis. Voia o continuare, un sfarsit frumos sau tragic, dar totusi a ramas in suspans. Apoi se ridica incet, somnoroasa, cu parul ciufulit. Oasele ii trosneau la orice miscare, ochii nu si-i putea deschide. Parca era intr-un fel de hipnoza. Era inca noapte. Nimic nu o ambitiona sa se pregateasca pentru o noua zi de scoala. Parca era prea frig in camera, desi caloriferul era fierbinte si doar apa calda de la dus a mai trezit-o la viata.
Dimineata incepuse ca de obicei pentru Amy. In acelas pat, in aceeasi camera, sub acelas dus, acelas dulap cu haine, aceeasi mancare, aceeasi dimineata. Isi dorea din tot sufletul sa se termine saptamana. Dorea sa doarma mult, foarte mult, cat mai mult cu putinta. In corpul ei se acumulase oboseala de cinci zile. Era o joie ploioasa. Cerul plangea incontinuu, parca pentru un suflet pierdut, ce nu se mai putea intoarce unde ii era locul. Noaptea tindea sa plece, insa parca mai voia sa ramana. Totul era trist. Sfarsitul lui octombrie... Atat de straniu si trist. Se apropia iarna care aducea prospetime si sfarsitul mortii. Sa ma exprim mai clar, curata ce toamna a lasat in urma; plante moarte, copaci dezveliti, iarba vestejita. Un soare rece se arata din orizont care parca dorea doar sa lumineze, nu sa ne si incalzeasca. Era ascuns de dupa norii calmi de toamna tarzie. Nu cuteza in niciun fel sa iasa de dupa cortina cenusie, care-i proteja mandria.
O noua zi de scoala, o noua aventura. Aceeasi aventura, care devenea plictisitoare. Amy ajunsese la liceu si nu voia sa intre in clasa. Dorea sa il astepte pe Steven despre care stia ca va intarzia din cauza ca nu dormise prea mult. A stat cu ea pana tarziu. "Oare care va fi comportamentul lui? Tot mi-e teama sa nu se ascunda de colegii nostrii, doar de teama de a nu fi luat la batjocura. Mi-e scarba cand ma gandesc la asta. Si nu se pune problema de comportamentul lor, ci de el. De-ar fi sa faca asta, as regreta amarnic ceea ce simt pentru el. Nu ar mai merita nimic. Si totusi, de ce am senzatia ca asa se va intampla? Mi-e tare teama sa nu il pierd, dar nici nu am sa actionez daca are sa ma paraseasca doar pentru asa ceva. Mi-ar demonstra ca ar fi un mare idiot." Aceste ganduri ii dadeau batai de cap urat de dureroase fetei. Se ranea singura. Isi mutila orice vis, speranta formata pe baza unei iubiri pure. Si de s-ar fi intamplat asa nu ar fi fost vina ei si ar fi trebuit sa isi accepte iubirea, ca pe o iubire neconditionata. Trecuse zece minute de cand il astepta, iar el nu mai aparea. La un moment dat, de dupa colt, apare un tip brunet, cu parul lungut, inalt, imbracat intr-o geaca neagra de piele si blugi albastrii. Mersul lui era apasat, hotarat, privirea serioasa, dar parca era ceva in plus. Un zambet. Un colt de zambet. Inima fetei incepea a pompa prea repede, din nou. Steven venise direct la ea si fara niciun cuvant o saruta pe gura. Si in plus o tinea de mana. Dar de la etaj erau urmariti de Isabella. Intr-un fel cu invidie pe iubita baiatului, de care ii placea si ei. Dar reusea sa se stapaneasca gandidu-se ca intre ei nu este decat o relatie strict profesionala. Ea avea sa fie noua profesoara de limba engleza. Cum a reusit sa intre? Cu un card de identitate fals, desigur, un lucru usor de efectuat pentru cei pentru care lucra ea. Si de asemenea un CV fals si tot tacamul. Nimic nu era imposibil pentru cei de la Laborator.
Ajungand cei doi in clasa, desigur ca celorlalti li s-a parut ciudat. Extrem de ciudat. Steven si Amy abia isi vorbeau pana acum cateva zile, iar acum se tineau de mana. Fata se blocase. Se intreba ce va face Steven. In continuare tindea sa creada ca ori va ascunde relatia, ori va gasii o scuza, iar apoi o va parasii. Dar in acelas timp, parca i se parea imposibil, atata timp cat intrase in clasa tinandu-se de mana cu el. Toti i-au vazut. Parca ceva nu se lega in mintea ei. Unul dintre baieti, care se credea intr-un fel superior celorlalti si pe care ii controla cu forta fizica, instaurand teama, venise spre el si cu o batjocura scarboasa in glas il intreba pe Steven de intamplare.
- Ti-ai gasit si tu femeie! Ori duci lipsa de femei, ori nu mai vezi bine.
Steven se incruntase. Era enervat de batjocura, mai ales ca era mai mult la adresa ei. Era protector de fel si nu ii placea sa fie calcat pe coada.
- Da, mi-am gasit femeie. Femeie care e de mii de ori mai buna ca oricare alta.
- Daca aia e femeie, tu esti gay. Aia nu merita nici o privire de la mine.
Amy avusese mari probleme cu respectivul. Se asezase in banca fara sa se uite in jur. Toti o priveau. Ea si Steven erau in centrul atentiei. Incepuse sa se simta teribil pentru ceea ce credea ea ca ii facuse lui. Colega ei de banca, una din cele mai bune prietene, se aseza langa ea si incerca sa o consoleze.
- Amy, nu ii baga in seama. Stii ca asa sunt ei.
Fata isi privii colega suprinsa. "Cum sa zica asa ceva? Cum sa accepte asa ceva? Ea nu vede ce haos e in clasa asta? Dar intr-un fel are dreptate. Daca ma ridic doar eu impotriva lui, nici macar Steven nu s-ar ridica. Dar cine e omul asta? Cine se crede?".
- Evelyne, stai aici si priveste. Ai sa vezi ce am sa fac. Daca e sa imi primesc vreun pumn nu am sa mor, dar va fi cel mai rau pentru el.
- Esti nebuna? Ce ai de gand sa faci?
Amy se duse nervoasa spre colegul idiot, Daniel Fernand, pe care voia sa il puna la punct. Se gandea ca va reusii cu vorba buna. Dar avea si o alta alternativa, desi stia ca se va termina foarte urat daca ar incerca-o. Steven nu zicea nimic. Doar o privea venind. Isabella era ascunsa in exterior, dupa usa si privea tot scenariul. Nu voia sa actioneze, voia sa vada ce va urma Steven sa faca.
- Fernand, mai taci dracului, spuse ea cu un ton sarcastic uitandu-se fix in ochii lui. Ma uit in ochii tai si stii ce vad?
- Incepi sa vezi lucruri in ochi. Esti paranioa sau ce?
Steven isi strangea pumnii. Insa era calm. Se pregatea pentru o eventuala lupta, in caz ca Fernand ar fi lovit-o pe Amy. Il credea in stare. Baiatul acela nu avea niciun fel de moralitate. Era sec, prost si in lumea lui perfecta, unde instaura teama. Tuturor le vorbea violent, amicii parca ii erau sclavi, iar cei care nu doreau sa aibe conflict cu el, nu indrazneau sa ii vorbeasca cu ton ridicat. Doar oameni slabi. Absolut toti erau slabi.
- Da, spuse fata. Macar stii ce inseamna sa fii paranoic? Nu vezi ca habar nu ai de ce traiesti si indraznesti sa folosesti astfel de termeni? De-ar fi acum sa fac un concurs de dictie cu tine, sigur as castiga.
- Amelia! Spuse Steven, care ii dorea binele. Tine-ti gura, fetito!
Apoi au urmat o serie de injurii din partea lui Fernand. Ti-erea scarba sa le asculti. Injurii fara logica, spuse ca la usa cortului, lipsite de imaginatie, de orice moral. Era ca in tiganie, mai rau, ca sa zic asa. Nimeni nu zicea nimic. Se auzea doar gura lui. Injurii peste injurii, saliva peste tot, priviri incruntate. Steven abia isi mai tinea nervii in frau. Isi aduna energie din furie pentru acea lupta de care era sigur ca va urma. Amy regreta amarnic in sufletul ei ca nu avea nicio putere sa ii arate ea lui. Se simtea inferioara din punct de vedere fizic. Voia sa il faca sa regrete. Emotiile o copleseau. Totul i se parea in zadar, iar o teama absurda se instala in sufletul ei. Voia sa fuga undeva departe, fara colegi, fara parinti, fara Steven. Voia sa fie doar ea. Sa aibe un inger caruia sa ii spuna tot ce are pe suflet, sa o asculte si sa ii dea dreptate si putere. Dorea razbunare, sau doar sa scape de tiranie. Simtea cum pierde orice putere. Nu mai voia sa lupte cu un zid de piatra. Dar tot continua. Avea orgoliu foarte mare si nu voia sa se lase pana nu ar fi castigat razboiul, nu doar batalia.
Dupa lungi discutii aprinse, Fernand pierdea lupta cuvintelor. Amy ii vorbea fara injurii, dadea tot ce era mai bun din ea. Defapt nu chiar, pentru ca el nu ar fi putut sa o inteleaga. Simtindu-se in dezavantaj, s-a simtit nevoit sa apeleze la forta fizica. A apucat-o pe fata de gat si a impins-o cu toata forta de perete lovind-o de vreo cateva ori. Astfel sangele incepuse sa ii curga de la ceafa in jos pe gat. Mana baiatului era plina de sange si se speriase. Abia atunci constientizase gravitatea situatiei si se duse la ea sa o ajute. Steven puse mana pe umarul lui si il intoarse cu fata la el. I se citea furia in ochi. O furie aprinsa, fara leac. Dorea doar sa il omoare. Acesta era gandul lui, voia sa il vada mort. Sa rada de moartea lui, sa savureze moartea lui, strigatele lui de ajutor.
- Cross, du-te dracu si cheama ambulanta! Nu o putem lasa asa.
- Dupa ce ai facut asta, cutezi sa ma obligi pe mine sa chem ambulanta?
In clasa se facut pentru un timp liniste. Amy era inconstienta. Toti ceilalti colegi ramase surprinsi de fapta lui Fernand. Peste tot se auzea: "Omule, ce ai facut?", "Cat de idiot poti sa fii?", "Sper sa fii inchis!". Doar dupa aceasta fapta oribila, ceilalti si-au dat seama de adevarata valoare a teroristului de scoala. A trebuit sa se ajunga la extrema ca ei sa fie macar o data alaturi de ea, asa cum ea a fost mereu alaturi de ei. I-a ajutat cand i s-a cerut ajutorul, a ras la glumele lor nesarate, s-a bucurat cand ei au luat note mai bune decat ea, doar ca sa ii apropie de sufletul ei, sa le fie prietena. Iar in schimb nu a primit nimic. Doar evitare.
- Steven, spuse unul dintre colegi, de ce nu faci nimic?
- De ce nu fac nimic? Tu crezi ca nu fac nimic? Fernand, priveste-ma. Ce vezi? Un om, da? De ce ma urasti? Pentru ca nu am cazut sub tirania ta. Si de ce crezi ca am caracterul asa puternic? Pentru ca am incredere in fortele proprii. Acum priveste-ma in ochi. Ce vezi? Furie? Da, Fernand, furie! Stii de ce sunt asa calm, inca? Pentru ca am caracter puternic. Stii de ce nu fortez lucrurile? Ca sa adun mult, cat mai mult.
- Ce tot vorbesti acolo? Prostule, ti-am zis ce sa faci. N-auzi, in neamu ma-tii? Fugi la doctor odata!
- Nu!
Steven il lovii cu pumnul peste fata. Sangele ii tasnii pe fosele nazale. Se vedea ca era tensionat. Nervii incepeau din nou sa il controleze si inconstient si orbit de furie a intrat in lupta. Il lua pe Steven pe sus si il arunca peste banci. Era un haos total in clasa. Ceilalti iesisera, luand-o si pe Amy, care zacea in bratele Evelynei, sangerand abundent. Isabella fugise undeva unde nu putea fi vazuta, dar de unde putea vedea tot spectacolul. Steven intr-un fel nu voia sa lupte, dar faptul ca Fernand o ranise destul de grav pe iubita lui, din cauza ca nu se putea controla, il facea sa isi piarda calmul si sa doreasca sa il distruga. Sa nu mai ramana nimic din el. Se ridicase, isi daduse geaca jos. Il privea pe terorist pe sub pletele-i negre care ii intrau in ochi. "Am asteptat destul de mult ca sa ma conving ca ea e, iar tu ce ai facut? Pentru mine nu e doar subiectul, pentru mine inseamna... viata!". Steven il imbrancii, iar acela cazuse. Se urcase peste el si cu toata puterea incepu a-l lovii fara nicio ezitare. Isi descarca toti nervii acumulati de-alungul anilor din cauza lui. Intamplarea din acea zi a facut ca paharul sa se umple peste masura si sa dea pe-afara. Acum tot ce simtea era ca trebuia sa rastoarne paharul. Lovea cu toata forta. Pana cand i-a rupt maxilarul si nasul. Fernand ramasese plin de sange. Steven era constient de consecinte, dar stia ca va scapa. A gasit subiectul si era timpul sa se intoarca acasa impreuna cu el. Dupa ce s-a oprit a inceput sa isi priveasca mainile pline de sange. "Pacat, nu e grupa AB IV". Ceilalti erau pur si simplu terifiati. Toti se intrebau cum de a putut, tipul calm din clasa, care nu intra in niciun conflict sa il termine in cateva minute pe cel care se si antrena pentru lupte. Fernand ramase inconstient. Politia fusese anuntata. Profesorii toti se adunase la acea clasa. Erau mirati si alarmati. Steven disparuse impreuna cu Amy. Profesorii au intrebat-o pe Evelyne, care pretindea ca nu stie nimic. Insa ea stia ca Steven a luat-o pe fata si o rugase sa nu zica nimanui. Iar asta avea de gand. "Va fi secretul pe care il voi lua chiar si in mormant.". Isi iubea mult prietena si stia ca el va avea grija de ea. Insa avea o mare parere de rau. Stia ca Amy nu se va mai intoarce...
Steven o duse pe Amy intr-o fabrica parasita. Momentan erau in siguranta acolo. Inca ploua. Era ora opt dimineata. Parca totul s-a petrecut prea repede. A stiut ca fata va patii asta. "Amy... Nu am sa te las sa mori. L-am facut pe nenorocit sa plateasca pentru toti anii astia in care te-a facut sa suferi fara motiv. Credeai ca nu stiu cum te simti? Credeai ca nu te observam? Sper sa intelegi candva ca nu am putut sa actionez cand ma vedeai. Ai sa aflii tu candva care este scopul meu si cine sunt eu. Insa pana atunci, iti promit ca nu te voi lasa sa mori, orice ar fi. Unde vei fi tu, voi fi si eu. Teama ta va trebuii sa dispara". Baiatul plin de sangele lui Fernand si al ei se intrista. Ochii lui se umezisera, insa nicio lacrima nu cuteza sa iasa. Simtea ca se indragosteste de ea, desi nu trebuia. "Daca se va intampla asta, nu voi putea sa o las pe mana celor de la Laborator...". Amy picase intr-un somn de parca nu se mai putea trezii. El stia care era solutia insa ii era teama sa o foloseasca. Singura monstra din serul AB4 pe care tatal lui i-l daduse ca sa se salveze daca ar intra in bucluc. El deja il avea in sange. Il mai putea folosii doar pentru rani grave. "Daca i-as transmite prin sange? Apoi sa ii injectez serul? Daca nu il are deja in sange va fi mai greu sa se recupereze, insa asa... Sta viata ei in joc. Va intelege ea candva". Baiatul isi muscase puternic buza de jos pana i se umplu de sange. O privii din nou pe cea care zacea in bratele lui, murind incet dar sigur, pierzand mult sange si care parca devenea din ce in ce mai rece. Avea pe degetul pare de la mana dreapta un inel ce avea model de lama si era ascutit. I-a taiat usor buza de sus a fetei, apoi lipindu-si buzele sale sangerii de ale ei, i-a transmis, ceea ce numesc ei, Virusul AB4, ce se transmitea doar celor cu grupa sanguina AB IV. Acesta nu se comporta ca un virus obisnuit, ci ajuta gazda sa traiasca mai bine. Avea anumite insusiri exceptionale.
"Imi pare rau, Amy! Dar astfel am reusit sa iti salvez viata." Hemoragia fetei se oprii, parca prea brusc, fara ca el sa ii injecteze serul. Steven ramasese uimit. Cum de s-a intamplat asta doar prin transmiterea Virusului? Nu isi putea raspunde la intrebare, insa era fericit de ceea ce se intamplase. Amy era bine, traia! Ce dorea mai mult? Sa plece din oras impreuna cu ea.