17-04-2010, 11:01 AM
I
Am intrat in scara blocului si m-am indreptat instictiv catre lift. Usa acestuia era deschisa si doi muncitori reparau cu spor. Am injurat in gand aceasta iscusita masinarie si dupa ce mi-am deschis mp3-ul si o melodie care sa-mi tina companie pana la etajul sapte, am inceput sa urc scarile, fredonand distrat.
Asta era una din serile bune caci o data, vorbind la telefon cu Narcis, n-am fost atent pe unde calcam si as fi cazut in casa liftului, daca nu ma prindea de picioare unul din muncitori.
Cum am ajuns acasa, am incuiat cu grija usa si am mers in bucatarie, curios sa vad ce pregatise de mancare fratiorul meu aka domn director Desalonta.
Pe masa din bucatarie, o farfurie goala si un plic cu supa de rosii. Dar eu urasc supa asta, iar Mariusz stie asta mai bine ca oricine. Atunci, de ce ma chinuie ?... Stie cineva ?
Ok, n-am nevoie de explicatii, doar suntem telepati. Practic, lâncezise până după prânz în mica noastră garsonieră si realizand apoi ca n-o sa am ce papa, cand ma voi intoarce, îi venise geniala idee de a mă şantaja cu acest plic, asigurându-mă că seară vom merge la restaurant.
Aici se punea întrebarea despre care seară era vorba, căci era déjà şapte şi el nu dădea semne că s-ar fi întors acasă. Cumparaturi nu facusem, bazandu-ma pe el si frigiderul era mai gol decat o minte seaca.
În concluzie, îmi era destinat să mor de foame.
Drept răspuns tânguielii mele surde, Mariusz pe care-l puteam simti si de la distanta si care in clipa aceea era ingropat intre dosarele de pe biroul sau, îmi ceru sa ma calmez. Don’ soara secretara isi facea de lucru pe acolo si ii aminti sa-mi dea un sms.
Am intrat în folderul cu mesaje şi am citit următoarele rânduri, ce mă indispuseră, pe moment:
“N-o să mori de foame... Comandă nişte paste, căci rămân peste noapte la birou. Scuze... “
Vai ce dragut !... Pentru orice eventualitate, voiam sa lipesc pe usa frigiderului un mesaj ca sa nu mai trezesc pe viitor cu surprize gen ‘†papa de vampiri †.
Am ieşit din bucătărie, fără să strâng masa şi am intrat în dormitor, gândindu-mă la pastele milaneze, pe care aveam să le comand mai târziu, de la restaurantul de peste drum.
Ne intrase în reflex ca cel care ajungea primul acasă să desfacă draperiile roşii de la ferestre. Mie imi placea sa admir orasul noaptea, dar fratele meu voia intimitate. Ete na, cum sa nu ?... Sa si le stranga el, cand o sa vina dimineata.
Ziua acea trecuse lejer, fara stres. Rufio ma trimisese intr-o calatorie de afaceri la o companie din Londra, asa ca mi-am pierdut timpul pe acolo, vizitand expozitii si muzee. A fost dragut domnul si n-a sunat dupa mine, lasandu-ma sa ma recreez.
Prin urmare, trasesem chiulul in acea zi si acum venisem acasa inaintea lui Mariusz, care acum trebuie sa fi fost cel putin invidios pe norocul meu.
Admirând imaginea fulminantă a barului de noapte, spre a cărui faţada dădea fereastra camerei, am aprins veioza cu abajur portocaliu şi m-am aşezat la măsuţa din faţa geamului.
Am deschis laptopul şi o pagină de editare e-mail. Leonard, noul meu doctor personal, voia să-i compun un soi de jurnal, în care să-mi descriu etapele vieţii mele, în cât mai puţine rânduri posibil. O chestie stupidă, după părerea mea, mai ales că în cabinetul fostului medic, ce mă tratase în ultimul deceniu, exista îndosariat profilul meu clinic şi psihologic. Însă, Edgar insistase să ascult cererile colegului său de breaslă şi cum eu sunt băiat finuţ, am acceptat...
Oricum, nu-mi programasem nimic pentru acea seară, şi cum Mariusz se întorcea în zori, puteam să fac orice voiam. A nu se înţelege că frăţiorul meu m-ar fi deranjat, dar mă simţeam mai bine, ştiind că sunt singur, doar eu şi gândurile mele.
M-am uitat în lista de messenger şi l-am găsit online. Avatarul lui, cu îngeraş anime, desenat de mine, mă amuză întotdeauna. Nu faptul că era al meu, ci fiindcă îl alese tocmai pe acela pe care, nemulţumit, îl aruncasem în Recycle Bin. Era reuşit desenul, dar nu-mi mai plăceau culorile pe care le folosisem.
Am vrut să-i scriu, dar m-am răzgândit şi am închis aplicaţia. Am deschis winamp-ul şi din boxe s-a revărsat în încăpere vocea lui Farinelli. De fapt, acel mixt dintre o soprană şi un contra tenor, ce izbutise să aducă ceva din registrul vocal al lui Carlo Bronschi, cel mai mare dintre " castraţi".
Ador vocea Evei Godleska şi compoziţiile lui Handel, mai ales “Rinaldo “.
Mi-am luat apă caldă de la dozator şi după ce mi-am pregătit cu cappuccino ciocolată în cana mea albă cu imprimeu Dracula, mi-am tras scaunul la măsuţa, aşezându-mă.
Am scos din buzunarul sacoului post it-ul, pe care mi l-a dat psihologul. Conţinea cinci întrebări, notate cu cerneală roşie.[/i][i]