Oare cât? (SasuHina)

[Abbeh.]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Disclaimer: Nu deţin nici un personaj (în afară de cele create de mine) ce aparţin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/ manga-ul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestor personaje/ întâmplări.

Capitolul I:
„ O inimă peticită ce a invăţat să se mintă. Gândesc asta iar, şi totuşi e ciudat că toţi şi-au revenit, mai puţin eu. Nici măcăr nu am fost prietene foarte bune, eram doar simple amice, şi totuşi nu inţeleg de ce m-a marcat atât de tare moartea ei...”
- Hina scump-o, eşti bine? Mă intrebă Sakura.
- Da, cred că da...
- Hinata Hyuuga, dacă nu iţi iei gandul de la Aysa, jur că te bat. Treci peste asta, viaţa merge mai departe cu sau fără ea. Aproape că nici nu vorbeai cu ea şi acum stai şi jeleşti. Termină odată, lumea nu se va opri in loc doar pentru că tu suferi.
- Bine! Îi raspund eu sec şi totuşi răstindu-mă.
Si totuşi, i-am spus că nu mă voi mai gândi, dar ştii ce greu e? M-am saturat, toată viaţa am fost o sentimentalistă. Mereu mie mi-a păsăt, chiar dacă celorlalţi nu. Dar acum e iarăşi vorba de mine, şi de Aysa.
Probabil v-am scos din sărite deja cu Aysa mea... Ei bine, de cunoscut, nu prea am cunoscut-o. Stătem cu ea doar la orele de biologie şi chimie. Nu era cine ştie ce frumuseţe, insă era o fată simplă, deşi părinţii ei aveau şi au, ma rog, foarte mulţi bani, ea niciodată nu era infumurată. Treaba proastă la ea, era că era mult prea timdiă, chiar mai timidă ca mine, şi asta e ciudat, pentru că eu sunt stupid de timidă. Mda, iarăşi ma vait, nimic nou la mine.
Sakura e cea mai bună prietenă a mea, deşi suntem două firi mult prea diferite. Poate că asta e şi chestia care ne ţine impreună, diferenţa uriaşă dintre noi. Eu şi ea ne contrazicem şi în privinţa culorii de la chiloţi, dar asta e altă mâncare de peşte.
Ei bine, liceul la care învăţ este unul foarte bun, la care nu intri prea uşor, doar dacă ai pile, desigur. Dar eu nu sunt atât de bogată, deci a trebuit sa invăţ pe brânci să ajung unde sunt acum. Acolo mi-am cunoscut mare parte din prietenii pe care îi am acum. Ten-Ten, Temari, Ino, Kiba, Sasuke, Naruto, sunt cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Cred ca Sakura îl place pe Sasuke, deoarece mereu roşeşte când il vede, iar eu, până mai ieri puteam să jur şi să bag mâna in foc că îl iubesc pe Naruto. De fapt, l-am iubit. În prima zi de liceu, mi-a captat cu totul atenţia. Părul lui blond, precum spicele de grâu, şi ochii ăia albaştri şi sinceri în care mă pierdeam ori de câte ori îi priveam, şi fără să mai vorbesc de zâmbetul până la urechi, m-au fascinat cum nu se poate.
Gândesc, gândesc şi...piua că mă va durea capul de la atâta gândire, sau poate e doar vina mamei ce mi-a întrerupt şirul gândurilor...
- Hinata, a sunat Ino să-ţi reamintească că la ora şaisprezece vă vedeţi în parcul central.
- Bine mamă, dar aş aprecia tare mult dacă ai bate la uşa data viitoare când vrei să intri in camera mea.
- Iar începi Hina? Sunt mama ta, nu înţeleg de ce reacţionezi aşa...
Apoi a plecat. Ei şi? Care mama naibii e problema ei? Cică eu eram aia adolescentă, aia cu probleme de comportament, etc.
Uneori nu o înţeleg, şi am impresia ca nici ea pe mine, şi nu ma încânta deloc asta.
Plictisită la culme de „activitatea” statică de care aveam parte in casa, imi i-au haina şi ma duc în parc. Desigur, singură. Am şi eu nevoie sa respir, ce papucii mei?
Mă aşez pe o banca oarecare, nu-mi pasă, e oricum doar o bucată de lemn, fără suflet, care nu simte şi la dracu că o invidiez. O mulţime de oameni ce trec prin faţa mea, par atât de fericiţi...Dar oare, chiar sunt?
Nimic, nimic, nimic, şi wow. Ăsta da băiat draguţ... Brunet, ochi negri, par ciufulit, Dumnezeule, e un înger cazut in iadul ăsta pe care noi traim. Se apropie de banca pe care eu sunt aşezată, şi se aşează, fără să ma întrebe dacă se poate lua loc. În gândul meu sunt tare revoltată, şi dăcă acum doua minute îl vedeam ca pe un înger, acum i-aş putea spune vreo două vorbe de dulce.
Când am văzut că se mai şi crăcănează, mi-a crescut tensiunea, şi i-am spus:
- Auzi mă, tu nu te cam înveţi?
- Te-am băgăt eu in seamă?
- Uite cum stă treaba, dacă ai de gând sa faci pe inteligentu, să ştii că nu îţi merge cu mine. Şi nu mă mai enerva şi tu, sunt destule persoane care fac asta.
- Mda, exact cum credeam. Eşti doar o altă târfă răsfaţată.
Am luat foc. Cum a putut nemernicul ăsta, pe care cu câteva clipe in urmă l-am comparat cu un înger să mă facă târfă.
- Uite aici nene, cu cine mama naibii ai impresia că stai de vorbă? Cu prietena ta? Nu scumpu, stai de vorbă cu mine, şi dacă vrei parerea mea, să ştii că eşti al naibii de idiot!
Apoi m-am ridicat şi am plecat din parc mai nervoasa decat atunci când am venit. Grozav!

Cam da, după cum vedeţi e foarte scurt acest capitol. =D
Păi, aştept păreri, critici, sfaturi, tot ce se poate xD
Cya! :*[/b]